Atenţie, în clasa I copiii sunt în pericol!

Nepoţica mea merge în toamnă la şcoală. Are 6 ani şi deja citeşte cursiv. N-a-mpins-o nimeni. Pur şi simplu curiozitatea a făcut-o să-ntrebe ce-i cu semnele-alea de pe etichete, reviste şi cărţi. Ca un burete soarbe tot şi e fascinată de ce se ascunde sub cuvinte. Aseară ne-am reîntâlnit la bunica (mama mea). Din una-n-alta am ajuns să povestim de Soare şi Pământ. Că de ce nu pleacă de pe pământ când sare în sus. Cum adică Pământul e rotund, ce e gravitaţia şi de ce Soarele e cald. De ce Soarele e ziua şi noaptea-s stele. De ce luna nu-i la fel şi de ce bate vântul. De ce? De ce? De ce?

A fost o oră de vis, de noutăţi uşor de acceptat şi fascinant de tulburătoare. Am făcut repede un sistem solar. Eu eram Soarele, cealaltă nepoţică Luna şi ea Pământul. Demonstraţii ştiinţifice la nivel de copii de 6 ani. A înţeles de ce Luna arată altfel şi nu e mereu rotundă, de ce vede stelele doar noaptea şi de ce Soarele pare că se plimbă pe cer, deşi Pământul se învârte. Şi cum de toate astea e vinovată gravitaţia, acea forţă ce-o ţine pe sol.

Dar asta se va duce pe Apa Sâmbetei când va ajunge la şcoală. Se pare că va face religie. Ortodoxă. I se va spune că Dumnezeu a creat mai întâi lumina, şi abia mai apoi Soarele şi Luna. Că tot Dumnezeu e cel ce a pus Soarele să stea deasupra Pământului şi că Pământul e în centru, fiind grădina domnului. Că ştiinţa e o încercare de a vedea altfel lumea, dar că vrerea Domnului e peste puterea şi cunoaşterea oamenilor şi că dacă nu se închină când trece pe lângă biserică o calcă maşina.

Şi le va-nghiţi ca atare. Pentru că este copil, pentru că genetic este programată să asculte toate informaţiile care vin de la adulţi, pentru că familial este dresată că profesorii sunt adulţii cei mai de încredere. De exemplu eu puteam să-i spun că există gravitaţie dar că fenomenul se datorează voinţei Îngeraşului. M-ar fi crezut? De ce nu!? Doar a fost învăţată că Îngeraşul există şi că acesta o apără de fricile vârstei dacă spune poezia. Pardon, rugăciunea...
(Nu era mai corect şi mai sigur pentru soră-mea să-i explice, seara, înainte de culcare, că nu există nici un fel de monstru sub pat? Aşa fata ştie că monstrul există şi că Îngeraşul îl îndepărtează!!!)



Copiii, începând cu clasa-ntâi, sunt în pericol. În pericol de eroare de judecată. În pericol de imagine deformată despre lume şi despre ei înşişi. Vor învăţa la şcoală că sunt păcătoşi pentru că părinţii părinţilor lor au păcătuit. Că sunt răi dacă contestă lucrul acesta. Că sunt atât de iubiţi de Dumnezeu încât acesta abia aşteaptă ca după ce vor muri să ajungă în rai. Sau în iad, dacă au făcut greşeli. Şi că singurii care ştiu ce trebuie făcut pentru a ajunge în rai şi nu în iad sunt preoţii şi duhovnicii. Li se va spune că viaţa este o situaţie pasageră şi că mântuirea este adevărata lor menire.

Asta vor învăţa în clasa I. Câte o oră pe săptămână. Apoi şi în clasa a II-a. Şi într-a III-a. Şi tot aşa timp de 12 ani, cât vor fi la şcola obligatorie şi "gratuită". Vor fi învăţaţi de profesori de religie ce au mult mai multă evlavie faţă de dumnezeul la care se închină decât înţelegere şi respect pentru minţile în formare a copiilor.

Puteţi face ceva? Da. Puteţi scoate de la religie copilul dumneavoastră. Pur şi simplu să nu facă acea oră. Cam dificil pentru un elev de clasa-ntâi, mai ales dacă religia este la mijlocul programului. Dar nu imposibil. Iată ce scrie Mirel Palada pe platforma Vox Publica:
"Hei, tocmai mi-am dat copilul la școală într-a întîia și nu vreau să-l dau la religie. Voi cum ați făcut? Ce reacții au fost? A fost copilul surghiunit, ostracizat, tratat cu dispreț, respingere, rejecție? Vrem neapărat să-l retragem, oricum îl vom retrage, dar vrem să știm și părerea ta. Ce face în timpul ăla? Cum se descurcă? Cum v-ați descurcat? A fost bine?
O veste bună: da, a fost bine. Nu, nu a fost ostracizat, respins. A fost un pic de surpriză la început, însă copiii în cele din urmă s-au obișnuit și basta.
Poate că a contat și faptul că fata noastră nu a fost singură, că mai erau două gemene musulmane care nici ele nu erau lăsate de părinți să participe la îndoctrinarea de spălare de creiere (nu, nu: nu sînt cuvinte grele – ce se întîmplă acolo e curat îndoctrinare, ca de altfel cum e cazul cu orice act de propăvăduire agresiv-religioasă, sau catehizare, cum îi spune la limbajul lor de lemn lemnos și viclean și unsuros și șerpesc).
La început, ora de religie era în mijlocul programului, și atunci fata noastră se ducea pe la sala de sport, stătea pe coridor, la bibliotecă, făcea altceva. Pe urmă a avut noroc și orele de religie au fost puse ultimele și atunci pur și simplu venea mai devreme acasă.
[...]
Drept pentru care vă recomand din tot sufletul să vă retrageți copiii de la orele de religie. Se poate, nu lasă sechele, face bine la dezvoltarea creierului din dotare. Creier proaspăt, naiv, maleabil, de copil care crede tot ce i se spune.
În consecință, faceți tot posibilul să le povestiți despre religii, nu despre religie, despre zei, nu despre zeu, despre nevoia oamenilor de a crede în ceva. Demitizați acest bau-bau cu grijă, cum desface mecanicul motorul să-i schimbe segmenții, cum despică chirurgul burdihanul cu bisturiul să scoată apendicul cel inutil și scîrbos și moale.
Și pe urmă. o dată vaccinați, nimeni nu se supără dacă vor învăța și Înger, îngerașul meu și celelalte bălmăjeli naiv-viclene, atîta timp cît știu că e o poveste, nu realitatea cea reală."

Cum procedaţi? Asta e simplu, deşi iniţial vi se vor pune o grămadă de piedici.
Completaţi şi depuneţi cererea de mai jos la secretariatul şcolii. Şi ar fi bine să solicitaţi un număr de înregistrare, aşa, de control, să nu se piardă...
"Ca să nu spun că viclenia merge și mai departe și la primele ore se face tot posibilul să se lase impresia că orele de religie sînt de la sine înțelese, obligatorii. Nimeni nu zice nici pîs că sînt de fapt opționale. Prostirea poporului prin omisiune. Doar dacă cineva știe și ridică subiectul, atunci catadicsesc să discute despre el. Altminteri, nici o vorbă. Ia, hai: încolonarea și la pupat poala popii de mici, că țara are nevoie de slugi disciplinate, cu frica lui Dumnezeu, nu de minți libere, care să gîndească cu creierul din dotare. Gînditul e primejdios, nu faceți chestia asta fǎrǎ îndrumarea, permisiunea și controlul nostru!" (Mirel Palada)

Către Şcoala / Liceul ............. din …...................

Stimate domnule Director / doamnă Directoare

Subsemnatul, nume prenume, CNP......................, C.I. Seria......, nr. ….............., părinte al elevului / elevei cu numele …............................................................... din clasa….................doresc ca acesta / aceasta să nu urmeze ora de religie în anul şcolar 2011 – 2012.

Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:

1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea educaţiei naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.

Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura
Data