Anonimatul şi internetul

Senzaţia de teamă este necesară supravieţuirii. Ea ne face să luăm deciziile corecte. În cazul în care această senzaţie nu există riscul de a lua decizii greşite este major şi ne poate ameninţa chiar existenţa. Această senzaţie nu este plăcută, dimpotrivă. Avem tot interesul de a o ocoli sau de a o contracara. Acesta este unul din motivele pentru care omul, ca animal, este social. În interiorul masei de oameni, asemănători cu el, se simte apărat. Mai ales datorită anonimatului pe care are senzaţia că l-a primit în interiorul masei. Acolo poate fi el însuşi, fiind totodată la fel cu ceilalţi. Aceasta este moneda de schimb, să nu ieşi din rând.

A fi la fel cu ceilalţi, de fapt, este plata pentru a fi în interiorul masei. În mijlocul turmei senzaţia că nu poate fi identificat de către prădător e maximă. Tot acolo este libertatea de a acţiona împotriva victimei: multitudinea agresorilor identici face victima incapabilă în a-i identifica. Justificarea acţiunilor este simplă în anonimat, nimeni nu ştie dacă şi tu eşti cel ce a acţionat, sau doar ceilalţi. Nici măcar tu nu mai eşti sigur dacă decizia îţi aparţine, sau masa, în ansamblul său, ţi-a impus-o. Oricum, riscul de a nu fi anonim este major, poţi deveni din agresor victimă îndată ce masa te identifică ca fiind astfel.

Nevoia de anonimat este ilustrată cel mai bine în internet. Internetul poate fi privit ca o masă, din punct de vedere al relaţionismului social. Suntem mulţi, la fel de anonimi, cuplaţi şi în acţiune.
Dar masa are şi un dezavantaj, indivizii sunt nevoiţi să se înghesuie, să se atingă, lucru periculos dacă cel de lângă tine nu corespunde ideii pe care ţi-ai făcut-o despre el. Acest dezavantaj dispare în cadrul internetului. Senzaţia fizică a atingerii, stresantă, este inexistentă. Lucru care ne dă aripi, ne dă posibilitatea să fim ceea ce vrem să fim fără efortul de a fi atenţi la cei de lângă noi. Suntem doar noi cu noi înşine, liberi de constrângeri. Plus libertatea de a accesa oricând această masă. Şi la fel de uşor de a ieşi din ea.

Această libertate este prost înţeleasă, din două motive: unul moral şi celălalt tehnic.

Mai întâi cel tehnic. Nu suntem anonimi. Nu putem fi anonimi. Pentru a avea acces la reţea trebuie să ne identificăm şi să vorbim pe aceeaşi limbă cu proxima conexiune: calculatorsuperiordinreţea. Protocolul de bază pentru acces (TCP IP de exemplu) sună cam aşa, în limbaj uman:
- Bună, calculatorsuperiordinreţea, mă numesc calculatorprofudereligie.
- Bună, calculatorprofudereligie, te-am văzut şi recunoscut.
- Îmi dai voie să accesez prin tine celelalte calculatoaredinreţea?
- Da, ai acest drept şi îţi dau voie – sau – Nu, nu ai acest drept şi nu îţi dau voie.
Dacă este da, discuţia continuă în genul:
- Arată-mi calea pentru a ajunge la calculatorulgoogle.
Moment în care calculatorsuperiordinreţea întreabă calculatorprincipalromania unde este calculatorgoogle, deoarece calculatorprofudereligie vrea să ajungă la el.

Dar senzaţia de anonimat este persistentă, deoarece puţini dintre utilizatori au capacitatea şi informaţiile necesare de a înţelege acest fenomen, necesitatea identificării în momentul în care accesezi reţeaua. Ar trebui, din acest punct de vedere, să scrie pe orice calculator: aici nu există anonimat, totul este identificat şi notat, este singura modalitate ca reţeaua să funcţioneze!

Anonimatul din reţea generează în noi sentimentul puterii, dar al unei false puteri. Accesul la diferite resurse ne apare ca de la sine înţeles. Capacitatea de a fura informaţie fără nici cea mai mică remuşcare, posibilitatea de a viola virtual, de a jigni sau de a păcătui sub orice formă ne defineşte, noi nu mai suntem noi, ci nişte anonimi. Acum de fapt ne arătăm după cum suntem. Aici, în mediul virtual, morala dispare, pare că nu mai este nevoie de ea. În realitate suntem morali pentru că trebuie să fim, fie datorită unei înţelegeri profunde a vieţii sociale, fie prin impunerea unui cod moral prin religii sau legi (adică suntem morali de frică). Ca anonim pe internet frica dispare.

În acest moment dezvoltarea exponenţială a internetului face imposibilă verificarea şi analiza tuturor accesărilor. Ar fi şi absurd. Dar urme ale trecerii noastre există şi dacă ar fi necesar şi eficient pentru cineva să ne găsească, ne va găsi cu siguranţă. Încercări de a controla tipul şi calitatea informaţiei au fost şi vor fi. Sunt necesare. De exemplu urmărirea şi distrugerea site-urilor cu pornografie infantilă. Sau cele ce prezintă crime sau acte teroriste. Există programe ce controlează accesul persoanelor minore. Sunt fel de fel de analizoare de trafic, de preferinţe, de reflexe chiar (internetul este şi o formă de a câştiga bani, totuşi). Ei bine, împotriva acţiunilor de control luptă chiar cei ce proclamă morala, adepţi ai teoriilor conspiraţiei, de sorginte religioasă îndeosebi, invocând dreptul la libertate. Pentru că aceste teorii se nasc mai ales din teamă, într-o zonă de necunoscut pentru ei... Şi teama ca cineva să afle ce, când, cum, unde şi mai ales de ce o anumită informaţie a fost accesată de ei (de ce oare?). În concluzie, nu este corect să fii anonim, denotă lipsă de responsabilitate şi lipsă de cunoştinţe.

Drogul iluzoriei libertăţi virtuale poate fi benefic şi totodată periculos. Accesul la informaţie şi capacitatea de a transmite informaţia este totuşi cel mai mare câştig, probabil de la stăpânirea focului încoace. Iar internetul este ceea ce în mituri se numea călătoria cu viteza gândului. Din păcate creierul nostru a rămas un pic în urmă. Suntem nevoiţi, la afuxul de informaţie, să facem o selecţie, altfel am deveni un fel de autişti informaţional. Nu am fi în stare să distingem realitatea. Şi pentru această realitate virtuală nu suntem pregătiţi. Sunt mult prea multe gunoaie informaţionale pentru a o distinge. Din păcate, pentru marea masă de internauţi, spectaculosul, hilarul, ciudatul şi grotescul sunt grila de măsurare a calităţii informaţiei. Sunt optimist, grila se poate schimba... şi, oricum, vom fi din ce in ce mai deştepţi şi raţionali... să facem un efort...