6 decembrie 2009

Creaţionism versus evoluţionism

Voi justifica de ce acesta trebuie să fie titlul, şi nu „evoluţionism versus creaţionism”.
Creaţionismul nu este o teorie ştiinţifică. Este cel mult o credință ce apelează la principiul creatorului pentru a da un motiv şi o justificare pentru existenţa universului, a vieţii şi mai ales a omului. Din acest motiv creaţionismul este eminamente religios, fiind din start susţinut de religii.
Toate religiile (politeiste sau monoteiste) pleacă de la acelaşi principiu: actul creaţiei. Miturile creaţiei sunt diverse şi dacă ar fi să le analizăm, cu certitudine niciunul nu aduce argumente verificabile în favoarea sa. Există tot atâtea dovezi pentru realitatea jetului de lapte din sânii Herei ce a creat Calea Lactee ca şi pentru săptămâna genezei biblice. Deşi provin din două sisteme religioase diferite au un lucru în comun: pretenţia de adevăr. Acest adevăr trebuie să fie absolut şi de nediscutat pentru aderenţi, altfel breşa obţinută pune sub semnul întrebării credinţa în respectivul ansamblu divin. Este prima cărămidă, este fundaţia acelei religii. Din acest motiv orice opinie diferită sau care intră în contradicţie cu acest principiu - puterea creatoare a divinităţii - trebuie să fie blamată şi îndepărtată. În acest sens adepţii creaţionismului sunt cei ce atacă. Şi nu invers.

Un exemplu de protejare a principiilor religioase de bază este atacul dus de Biserica Catolică împotriva celor ce susţineau argumentat ştiinţific faptul că Pământul nu este în centrul universului (principiile geocentrice sunt proclamate de majoritatea religiilor). Până la urmă evidenţele sunt de netăgăduit, Pământul nu este în centrul universului, iar Biserica Catolică şi-a cerut scuze pentru abuzurile făcute.

Evoluţia este considerată şi mai periculoasă din acest punct de vedere. În cazul în care omul nu este parte a divinului ci este devenit, evoluat şi nu creat, înseamnă că ceea ce a creat divinitatea nu a fost perfect (lucru ce duce la ideea că divinitatea nu este perfectă) sau nu a creat nimic. Sau, fiind în evoluţie, respectiv perfectibil, apare posibilitatea teoretică ca specia umană să egaleze sau să depăşească divinul (cel puţin imaginea noastră despre el), ceea ce este inacceptabil ca acest lucru să se întâmple pe alte căi decât cele religioase.

Evoluţionismul este o teorie ştiinţifică. Teoria ştiinţifică are un dezavantaj dintr-un anumit punct de vedere: falsa relativitate a adevărului său. O teorie ştiinţifică este teoretic viabilă până în momentul în care este demonstrată invaliditatea sa prin validarea altei teorii ştiinţifice care îi va lua locul. Deoarece teoriile ştiinţifice sunt din ce în ce mai greu de cuprins şi înţeles (datorită volumului de informaţie din ce în ce mai mare şi mai specializat), oamenii tind să se complacă în situaţia de a accepta necondiţionat ideile cu valoare de adevăr pe care le primesc, indiferent dacă sunt idei ştiinţifice sau de altă natură (chiar şi neverificabile). Singura cerinţă este ca ele să se potrivească unui sistem pe care persoana în cauză îl are deja asumat şi care este de cele mai multe ori bazat pe creaţie.
Din acest punct de vedere teoria evoluţiei este văduvită de două ori, o dată pentru că este supusă relativităţii adevărului său şi încă o dată deoarece contravine chiar principiului de bază al principalelor religii larg acceptate în prezent.

O lacună în teoria evoluţiei invocată de creaţionişti este procesul apariţiei vieţii. Şi nu este singura zonă fără explicaţie satisfăcătoare. Ca în orice teorie ştiinţifică limitările datorate nivelului cunoaşterii ştiinţifice sunt asumate şi proclamate. Un om de ştiinţă adevărat care nu are un răspuns declară chiar asta: „La această întrebare nu ştiu să răspund acum”. Eventual poate emite o supoziţie. În această falie intervine credinţa şi religia, care are un răspuns neverificabil, dar cu pretenţie de adevăr absolut. Şi pentru că teoria evoluţionistă nu se bazează pe creaţie este atacată în ansamblul său. Inclusiv în punctele ce au demonstraţie ştiinţifică şi sunt acceptate de majoritatea oamenilor de ştiinţă.

Unul dintre atacurile moderne dintre cele mai răsunătoare este „procesul maimuţei” desfăşurat în Tennessee - SUA, care a avut loc în urma adoptării unei legi ce interzicea predarea în şcolile publice a teoriilor (ştiinţifice) ce contraziceau Biblia, teoria în cauză fiind chiar evoluţionismul.
Ce este interesant şi oarecum contra ideii de bază a prezentului eseu este fenomenul de acaparare a evoluţionismului de către sistemele dictatoriale: rasiste, naziste sau comuniste. Dar aceste sisteme au reinterpretat considerentele evoluţiei din diferite motive, pervertind informaţiile ştiinţifice. Din dorinţa de a deţine controlul şi puterea absolută au folosit ca bază ideologică şi evoluţionismul, punând accentul pe diferite aspecte evolutive umane. Rasismul şi naţional-socialismul proclamă diferenţele rasiale ca fiind unele „bune” şi altele „rele” în mod arbitrar şi imoral. Dar acest principiu are o bază religioasă în fapt, care susţine că omul, fiind creaţia divinităţii după chipul şi asemănarea sa, este superior celorlalte vieţuitoare (rasa superioară fiind alegerea divină). Comunismul vine cu pretenţia de evoluţie liniară a omului şi de transformare a sa în omul nou, evoluat şi ateu (teiştii fiind consideraţi involuaţi). Metoda este de sorginte religioasă, satanizarea celor ce nu sunt „dreptcredincioşi”. Astfel evoluţionismul a ajuns să fie înfierat pe nedrept, cu toate că are certe valenţe de adevăr ştiinţific.

Ceea ce se întâmplă în România acestor ani de după revoluţie este un periculos efect de pendul. Comunismul a tras atât de mult de evoluţionism pentru justificarea ideologiei sale încât acum asistăm la execuţia publică a unei teorii ştiinţifice şi a înfierării susţinătorilor ei. În pofida recomandărilor Consiliului Europei şi a protestelor diferitelor organizaţii neguvernamentale, noua generaţie este văduvită de cunoaşterea ştiinţifică: teoria evoluţiei speciilor s-a scos din programa de biologie. Dinamica genetică, speciaţia, adaptarea la mediu, co-evoluţia, selecţia naturală sau sexuală au devenit nişte termeni inexistenţi pentru majoritatea elevilor români. Mai mult de atât, creaţionismul este predat la şcoală timp de 12 ani în cadrul orelor de religie şi nu numai. Au apărut până şi manuale de pseudo-biologie ce proclamă, în numele manualelor alternative, creaţionismul ca teorie ştiinţifică.

Concluzia: creaţionismul este contra evoluţionismului şi nu invers.
Evoluţia este un fapt, indiferent dacă acceptăm ideea sau nu. Poate încă nu cunoaştem toate detaliile, dar le vom afla, chiar dacă asta presupune efort…
Comentarii
3 Comentarii

3 comentarii:

  1. Salut,

    Creezi două ambiguități grave:

    1. Evoluția nu este „văduvită de relativitate” ci, ca orice teorie științifică, este infirmabilă („falsifiable” în engleză). Asta e o regulă de bază a oricărei teorii științifice: în momentul în care se pot aduce dovezi științifice care să arate că o teorie nu se confirmă în realitate, respectiva teorie este invalidată (dacă este fundamental greșită).

    Spre exemplu, e nevoie de o singură fosilă de... iepure din pre-cambrian ca să se dovedească faptul că evoluția e falsă.

    2. «O lacună în teoria evoluţiei invocată de creaţionişti este procesul apariţiei vieţii.»

    Fals. Tu vorbești despre abiogeneză, nu despre evoluție. Evoluția NU se ocupă cu studiul felului în care a apărut viața, ci cu ce s-a întîmplat începînd cu momentul în care cea mai simplă procariotă a fost în stare să se reproducă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru interes, Alexandra. Ai dreptate, punctările tale sunt pertinente. În acest sens am venit cu câteva mici modificări, notate înclinat.

    Căteva link-uri utile: Falsificabilitate şi Abiogeneză.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah. Nu știam (și încă nu știu) dacă „falsificabilitate” e chiar pe românește; sună un pic bizar. Mă întreb dacă s-o folosi prin mediul academic.

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.