Cum a apărut morala

La început omul nu era om, şi prin asta morala nu exista. Putem spune că morala a apărut odată cu apariţia omului, dar nici asta nu este adevărat. Pentru că omul nu a "apărut", a fost un lung proces, de peste 1 milion de ani, adică sute de mii de generaţii ce au transformat strămoşul comun al tuturor primatelor în ceea ce suntem noi astăzi.

Şi morala a evoluat odată cu specia noastră. Probabil prima manifestare a acesteia fiind sentimentul de "bine" care a determinat un anumit comportament în detrimentul unui alt comportament ce ar fi declanşat senzaţia de "rău". Această capacitate o mai avem şi acum şi o cultivăm. Se numeşte simţ moral şi este "înrădăcinat" în codul nostru genetic. Acesta se manifestă chiar şi la nou născuţi: subiecţii au urmărit o scenă cu două păpuşi din care reieşea una bună şi alta rea. Puşi să aleagă au ales să se joace cu păpuşa bună în detrimentul celei rele. O altă dovadă a biologicului moral este faptul că persoanele ce au anumite zone din creier defecte sau inactive iau decizii imorale. În mare simţul moral se "compune" din sentimentul echităţii (al corectitudinii) şi instinctul de a ocoli suferinţa proprie şi a celor din jur. Această configurare genetică nu a venit întâmplător ci datorită faptului că strămoşii noştri trăiau în grupuri sociale, cei predispuşi a accepta regulile morale incipiente fiind favorizaţi şi având mai mulţi copii viabili ce purtau aceste configuraţii biologice în detrimentul celor ce nu le aveau.

Dar nu numai partea biologică este importantă. Morala se învaţă. Simţul moral poate fi cultivat sau neglijat. Educaţia joacă un rol definitoriu. Şi prin educaţie nu mă refer strict la sistemul şcolar, ci la tot ceea ce ne înconjoară şi ne defineşte ca fiinţe umane, sociale. Mediul social construieşte sistemul nostru moral cu tot atâta importanţă ca şi zestrea biologică. Acest ansamblu social este, de fapt, la fel de concret şi intervine la fel de activ şi definitoriu ca şi ADN-ul.

Construcţia, în plan personal, porneşte de la configurarea empatică, primele cărămizi ale moralei fiind puse de părinţi, îndeosebi mama, chiar din momentul naşterii. Procesele au loc adânc, în subconştient, sentimentul de securitate dezvoltând un creier predispus spre încredere şi spre altruism. Dinamica eticii se acutizează pe măsură ce copilul se dezvoltă. Cu ajutorul experienţelor personale, a învăţării, prin relaţiile sociale şi de grup acesta face primele deducţii despre ceea ce este corect sau nu, ce este greşit sau interzis, ce este frumos sau urât.

Abia în momentul în care individul devine destul de matur pentru a lua singur decizii privind conduita corectă putem spune că acesta a devenit o persoană morală. Deşi conduita sa este "marcată" de concepţiile şi paradigmele grupului social, conştiinţa de sine a deciziei personale, faptul că el ştie că decizia respectivă îi aparţine, demonstrează maturitatea morală. Concomitent individul participă activ, prin deciziile sale, la configurarea noilor paradigme. Moralitatea deciziilor continuă să fie dinamică, noi concepte, legi, sau soluţii fiind descoperite şi exersate, de fiecare dată individul fiind supus procesului decizional în care latura moralităţii joacă un rol important. Astfel noi trăim de fapt într-o masă de posibilităţi ce delimitează foarte fin ceea ce considerăm că este sau nu moral.

Spre exemplificare, a ucide oameni pentru a ne hrăni este un act imoral? Dar alte mamifere? Am putea să folosim doar produsele lor. În cazul acesta nu este de fapt o exploatare a acestora? Şi plantele au viaţă. Să mâncăm verdeţuri sau hrană sintetică? Faptul că mâncăm pui de găină (pe care nu i-am văzut niciodată, decât gata preparaţi) sau puiul din ograda proprie pe care l-am ţinut în braţe este un gest moral? Sau moral este să nu mâncăm nimic?

Este moral să avem grijă de cei apropiaţi nouă. Sau de oameni. Sau de maimuţe? De oricare dintre mamifere? Chiar şi de şobolani? Sau trebuie să avem grijă de microorganismele care ne produc fel de fel de boli? Sau ne oprim cu moralitatea la oameni? Sau doar la familie? De ce nu la propria persoană?

Regulile joacă un rol important. Legile, de obicei de sorginte religioasă, stabilesc ceea ce este sau nu moral. În momentul în care deciziile pot fi afectate de lipsa de cunoaştere se apelează la regulamentele religioase. Persoana în cauză, nemaifiind capabilă să discearnă decizia corectă moral datorită ignoranţei sale, ia de bune preceptele religioase, în lipsă de altceva. Graniţa unde va stabili ceea ce este moral nu îi va mai aparţine. Se va lăsa la mâna iniţiaţilor religioşi, în măsura în care aceste decizii nu vor încălca conceptele morale evidente, asumate deja. Acesta este şi motivul pentru care doar religiile a căror dogme s-au potrivit cu convingerile morale ale fiecărui individ au rezistat şi prosperat. Din acest motiv la momentul actual pare că morala este apanajul credinţei religiei. Credinciosul, incapabil decizional, întreabă iniţiatul ce se raportează la divinitate sau la ceea ce consideră el că este divinitatea, obligat fiind de către credincios să dea un răspuns. Răspunsurile "corecte" au întărit etica religioasă, celelalte fie au fost eliminate împreună cu iniţiatul sau chiar împreună cu întreaga religie (religiile americane, melaneziene, shamanismul etc). Cu toate că religiile actuale au un puternic mesaj moralizator, partizanatul specific, faptul că morala fiecărei religii este considerată de adepţi ca superioară celorlalte, duce de fapt la o lipsă de morală în ceea ce priveşte viziunea de ansamblu asupra eticii.

Valabilitatea moralei se verifică doar prin experienţe, istoria demonstrând cât de morale sunt anumite decizii. Abia după ce se aplică o anumită normă se poate concluziona cât este de moral rezultatul ei. Asta deoarece şi cunoaşterea, ce joacă un rol extrem de important în actul decizional, se îmbogăţeşte. Ca dovadă, a ucide şi chiar a mânca indivizi din aceeaşi specie (canibalismul) nu era considerat imoral acum câteva sute de mii de ani. Pe atunci oricine altcineva ce nu făcea parte din grup putea fi considerat duşman sau hrană. Acum câteva sute de ani a mânca creier de maimuţă era considerat delicatesă, în prezent ne punem probleme morale dacă e să ne hrănim cu carne de câine. Poate pe viitor a te hrăni cu vietăţi (chiar şi plante) să fie considerat imoral. În toate domeniile cunoaşterea şi morala merg mână în mână, doar cei ignoranţi sau cu defecte biologice specifice nefiind capabili de a lua deciziile corecte.