Ecumenismul - o imposibilitate

Ce este ecumenismul? Ecumenismul este mişcarea religioasă ce doreşte reunirea tuturor religiilor într-un singur cult, deşi cuvântul este folosit cu precădere pentru fracţiunile creştine. Ideea de bază este intenţia de a defini o singură formulă a entităţii divine şi de a reuni practicile religioase şi legile morale de inspiraţie religioasă într-un tot cât se poate de omogen. La prima vedere dorinţa este cât se poate de logică şi de "modernă", adepţii declarând intenţia de a lămuri inadvertenţele şi de a acepta dialogul. Realitatea demonstrează că există un dialog, cel puţin la nivel de lideri. Cele mai avansate relaţii ecumenice sunt între fracţiunile creştine, dar acestea există şi între cele iudaice sau între cele musulmane. Chiar sunt foruri ecumenice mixte, ce tratează mai mult relaţiile de toleranţă interconfesională.

Globalizarea este motorul ecumenismului. Faptul că şi alte concepte despre existenţă ajung la credincioşii ordinari forţează iniţiaţii în a se pronunţa cu privire la aceste valori. Respingerea în bloc a manifestărilor străine nu se mai poate face, deoarece unele şi-au demonstrat superioritatea şi sunt evident benefice. "Bombardamentul" informaţional obligă liderii spirituali, ce se văd ameninţaţi de noile orientări. Cele mai dure "atacuri" sunt cele de origine atee, prezentarea existenţei fără a apela la divinitate forţează adepţii magicului să colaboreze pentru a contracara aceste idei. Astfel se preferă mesajul "Dumnezeu există, chiar dacă nu ştim cum, unde şi de ce" celui ateu care susţine că "Dumnezeu nu există".

Un alt motiv al acestei tendinţe este de factură politico-economică. Cel puţin în sânul cristianităţii se simte şi se conştientizează majore discrepanţe şi pericole, atât între culte cât şi între biserici. Peste acestea se suprapun influenţele noilor manifestări orientale (ca accesare), şi mai ales fundamentalismele islamice. Deşi, la prima vedere, disiparea "credinţei" duce la disiparea valorilor materiale, în realitate se caută o soluţie de compromis. Este mai bine ca "altruismul" să se manifeste în cadrul grupului religios... eventual în grupul extins... poate chiar între cultele aceluiaşi Dumnezeu... şi declarativ doar între toţi cei ce cred în existenţa vreunei divinităţi. Singurii "lăsaţi pe dinafară" sunt cei radical diferiţi, cei ce proclamă că nu este nevoie de divinitate.

Cu toate acestea ecumenismul bate pasul pe loc. Loviturile le primeşte chiar de la cei chemaţi să îl realizeze, liderii spirituali. Credincioşii de rând suferă de un complex, pe de o parte acceptul autorităţii şi ascultarea elitelor proprii ca reprezentanţi ai credinţei, pe de alta spaima de nou şi de iniţiaţii ce stăpânesc necunoscutul. Lumea lor trebuie să fie simplă şi clară, fără "evoluţii", perenă şi sigură. Ecumenismul clatină poziţia liderilor, fie sunt prea "ecumenici", fie prea "ortodocşi". Această fisură este fructificată imediat de extremişti, indiferent de religie. Aceştia calcă în picioare dialogul, trâmbiţând zvonuri alarmisto-armaghedonice. Soluţia propusă este "ecumenismul forţat", impunerea "dreptei credinţe" oricare ar fi ea.

Se pare că apar raze de speranţă pentru viziunea ecumenică. Intelligent Design este un concept ce prinde din ce în ce mai mult, acceptabil în esenţă de mai toate cultele. Sacrul este îndepărtat încet-încet, manifestările religioase devenind tot mai mult tradiţie. Este posibil ca pe viitor toleranţa religioasă şi relaţiile interconfesionale să se dezvolte, presate şi de necesitatea unui program religios unitar, mult mai eficient economic şi cultural. Cel mai important factor, accesul la informaţie (mai ales internetul), va favoriza spiritul ecumenic. Dar adevăratul scop, de reunire întru Cristos a tuturor bisericilor nu va fi realizat...