De la credinţă la ştiinţă

În urmă cu vreo 10 ani am avut ocazia să stau de vorbă cu un proaspăt masterand în fizică la o universitate din Olanda. Românaşul nostru a fost vânat de pe băncile facultăţii şi a ajuns în departamentul cercetare a celebrei companii Philips. După vreo 3 ani, pe când lucra acolo, l-am întrebat, cu veşnica-mi curiozitate, cu ce se ocupă pe-acolo, prin cercetare. Răspunsul lui m-a intrigat, deşi nu avea cum să mă lămurească, mai ales că domeniul este secret de serviciu.

"Sunt sigur că informaţiile te vor depăşi pentru că trebuie o pregătire de specialitate numai ca să înţelegi despre ce este vorba. Dar voi încerca să îţi explic cam la ce nivel se face cercetarea acum. Pentru asta trebuie să încerci să te gândeşti că trăieşti prin anii 1960 şi ai primit, fiind printre puţinii din oraş, un magnetofon. Ai auzit că vor scoate pe piaţă o chestie interesantă, care nu are nevoie de role mari pe care să se înregistreze muzica. Acela, fie vorba între noi, este casetofonul, dar tu încă nici nu şti cum arată.
... Ei bine, eu lucrez la DVD...
Casetofonul a intrat deja în producţie, videocasetofonul e pe planşetele proiectanţilor pentru procesul tehnologic, CD-ul este conceput teoretic şi se caută variante de punere în practică... Eu lucrez la DVD..."

Prăpastia ce există între profani şi specialişti se măreşte din ce în ce mai mult. Problema cea mai spinoasă este lipsa de încredere între cele două tagme. Acest fapt este datorat atât de incapacitatea şi lipsa bunului simţ al omului obişnuit de a accepta limita ce o are cât şi de teama omului de ştiinţă de a nu fi înţeles deoarece nivelul de cunoaştere necesar actului ştiinţific depăşeşte sau chiar neagă principiile pe care se bazează existenţa cotidiană.

Încă de la începuturile societăţii umane "iniţiatul" era privit atât cu respect cât şi cu teamă. În urma unor procese elaborate era investit cu "puterile" specifice vindecării, previziunii, judecării sau de apărare. Un rol important în protocolul iniţierii era adus de investirea sacră, credinţele şi religiile mergând mână în mână cu informaţiile acumulate şi învăţate de iniţiat. Această sacralizare a sa era şi purtătoare de răspundere. În cazul unor epidemii, dezastre, atacuri armate sau la schimbarea liderilor politici aceşti iniţiaţi erau primii jertfiţi, încrederea maselor transformându-se în vânătoare de vrăjitoare.

Cu toate acestea mugurii cunoaşterii ştiinţifice şi-au făcut loc, acumularea de informaţie şi structurarea ei punând presiune şi pe credinţe. Noi religii au avut câştig de cauză în detrimentul celor vechi tocmai datorită faptului că luau în considerare noile descoperiri "ştiinţifice". Deşi la prima vedere religiile par a fi conservatoare, să nu uităm că mixul ebraico-creştino-musulman a favorizat apariţia iluminismului în Europa. Putem considera ca atunci fiind baza noilor descoperiri ştiinţifice şi apariţia ştiinţei moderne.

Din acel moment explicarea realităţii cu mijloace ştiinţifice a "eclipsat" oarecum religia, ce nu a mai fost în stare să asimileze noile interpretări. Definitivul divorţ a fost când teoriile ştiinţifice au "renunţat" să se refere la manifestări supranaturale pentru explicarea naturalului. Religiile nu au mai avut nici o şansă. Noii "iniţiaţi", oamenii de ştiinţă, nu mai aveau nevoie de a trece prin procesul de investire sacră. Aceştia puteau accede la informaţie independent de factorul "credinţă în divinitate", bazându-se pe "credinţa" în valabilitatea teoriilor ştiinţifice (ce puteau fi verificate şi răsverificate), pe efort personal şi inteligenţă.

Acum, pentru omul de rând apare o provocare la care se pare că nu este în stare să-i răspundă: trebuie să rămână ancorat de sacru (chiar dacă acesta nu mai corespunde realului) sau să se abandoneze realităţii ştiinţifice lipsite de divinitate (deşi nu o înţelege)?

Ce devine de-a dreptul periculos este acţiunea de negare şi demolare a cunoaşterii ştiinţifice şi a noilor invenţii. Sunt două mari carenţe ce concură la aceste manifestări: incapacitatea omului obişnuit de a înţelege şi accepta valorile ştiinţifice şi lipsa de sacru ca garant al intenţiei pro-umane, al moralităţii de factură religioasă. Şi de aici manifestările panicarde, teoria conspiraţiei, intoleranţa şi extremismul de orice fel.