Morală şi intoleranţă

Cu ceva timp în urmă publicasem un articol, Intoleranţa ucide, în care precizam faptul că morala de sorginte religioasă este defectă:
"Omul credincios sa aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte. Şi pentru că o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt (nu pot fi toate ideile religioase valabile) şi rezolvările etice au morala influenţată de aceste credinţe. Astfel se ajunge la acţiuni care altfel ar fi stopate de minţile clare, neinfestate de viruşii religioşi. Dar creierele credincioşilor sunt bolnave şi boala se numeşte "a crede". A crede fără dovezi într-o entitate inexistentă, indiferentă la valorile umane, fie că se numeşte Dumnezeul creştinilor, evreilor sau musulmanilor precum şi oricare dintre celelalte denumiri ale unor iluzorii divinităţi."
Apoi desfăşuram mecanismul prin care în numele credinţei au loc acte de intoleranţă. Acest articol l-am pus drept comentariu la ştirea care l-a generat. Am primit şi câteva răspunsuri, notate cu italic mai jos, celelalte fiind contrarăspunsurile mele.

Tocmai aici e misterul. Că Iisus a fost tolerant, deşi deţinea adevărul, El însuşi fiind Adevărul revelat, Nu şi-a ucis duşmanii, nu a decretat uciderea lor, din contră, i-a iubit şi i-a iertat. Aici e misterul, şi aici e tulburătorul sâmbure de etern, că un creştin adevărat poate iubi dincolo de asemănarea relativă, în virtutea celei paradisiace, care ne face pe toţi fraţi nu după mamă ori după străbuni, ci fraţi după Dumnezeu. Creştinul e fiu al cerului, cu privirea înfiptă în divin, antropos, "cel ce priveşte în sus". Nu are nevoie de dovezi, pentru că relativitatea vieţii lui şi nevoia ontologică a alinierii la absolut e fiinţială, nu impusă, şi nici măcar raţională. Creştinul e liber, pentru că iubeşte. Şi-şi iubeşte chiar şi vrăşmaşii, şi-i binecuvântează chiar şi pe asasinii lui. Şi nu se simte în pericol, pentru că, prietene, unui creştin nu ai ce să-i iei. Au descoperit asta demult, păgânii, constatând că unui creştin poţi să-i iei viaţa, dar nu lumina din priviri. Privirile noastre merg dincolo de coaja timpului în care trăim. Şi, deşi mă înduioşează strâmtoarea lui "nu există decât ceea ce ating şi ceea ce gust" (lumea, ca sumă a simţurilor), deşi mă înduioşează micimea orizontului tău de vedere, zic (cât de naiv este cineva care crede că viaţa e întâmplare?), te iubesc şi te preţuiesc nespus, pentru că până şi tu, profesore de ireligie, eşti fiu al lui Dumnezeu şi fratele meu rătăcit!

Nu este nici un mister în "dragostea" lui Iisus. Dacă plecăm de la conceptul că acesta este parte a divinului ce la un moment dat va aduna toate sufletele la dreapta judecată rezultă că de fapt el nu a dat niciodată înapoi, respectiv că nu a fost niciodată tolerant, doar a lăsat acestă impresie. În realitate acest personaj este construit de folclorul creştin ca fiind o victimă, nedrept ucisă, pentru ca această nedreptate să dea motiv de reacţie. Manipularea tradusă în Biblie duce la impunerea unei "iubiri", cu forţa, la o pervertire a dragostei. Iubirea credinciosului (nu numai a creştinului, nota bene) este identică cu iubirea violatorului faţă de victima sa. Este condescendentă cu privire la opoziţie deoarece credinciosul disconsideră pe necredincios. În realitate nu îl iubeşte, îl execută.
Chiar tu, dragă cavaler, mă alinţi: îmi spui "rătăcit".

Dar mă delimitezi de realii tăi fraţi, biologici. Spui că sunt frate cu tine pentru că sunt "frate după Dumnezeu". În schimb, presupun eu, consideri cimpanzeii ca fiind cu totul altfel decât "noi", deci prea puţin fraţi cu noi. Eu îi includ şi pe ei ca fiindu-mi fraţi, chiar şi peştii sau minunatele gâze îmi sunt fraţi. Pentru că nu mă raportez la divin ci la realitatea obiectivă. Deci limita la care ai putea, cel puţin teoretic, să mă excluzi dintre "fraţii" tăi este foarte aproape. Iar dacă eu susţin că nu suntem fraţi, nefiind creaţi de divinitate, automat mă trimite în opozit, ca reprezentant al diavolului sau ca pericol pentru tine şi sistemul tău de valori. Aşa dispare toleranţa, din prea multă "dragoste"...

Nu pot să nu remarc derapajele logice din mesajul tău. Dacă nici Iisus nu a fost tolerant, atunci înseamnă că după tine albul este negru sau gri şi negrul este alb. Femeii căreia i-a salvat viaţa de la expiere, vameşului, soldaţilor romani care L-au răstignit. Asta înseamnă "niciodată tolerant" pentru tine? Iisus i-a iubit pe toţi, indiferent de etnie, religie, stare materială. Nu cumva te doare că nu a fost tolerant cu păcatul în sine??

Ai creat constraste forţate, cum e cel din al doilea paragraf, creştinului nu îi este frică, pentru că iubeşte toată făptura. Aceasta toată provine de la Dumnezeu, la fel cum fiecare atom din univers (inclusiv al meu sau al tau) provine dintr-un singur punct numit singularitate.

Dacă într-adevăr demersul tău este sincer, te-aş sfătui să te motiveze adevarul, nu minciuna anti-creştină... Ceea ce mă uimeşte este cum nu rataţi cea mai mică ocazie (e.g. un articol fără legătura în cazul ăsta) să săriţi la jugulară împotriva creştinismului. Mai gândiţi-vă cine şi ce vă motivează demersul. Pace vouă!

Am precizat şi acum repet, nu este vorba de creştinism, este vorba de credincioşi, oricare ar fi ei. De sărit la jugulară nu eu sar ci credincioşii (oricare ar fi ei) pentru că nu pot concepe că acea "iubire" pe care ei o declară este de fapt o iluzie construită de religie. Necredinciosul orăcăie de durerea unei "prea mari iubiri" pe care credinciosul i-o dăruieşte împotriva dorinţei sale (ăsta e viol). Şi aici apare, spui tu, păcatul. Păcatul, reţine, este altceva decât morala. Chiar dacă eu sunt moral, sunt totodată şi păcătos, deoarece nu cred în Dumnezei (oricare ar fi ei). Şi aici proclami chiar tu "vestita" toleranţă a lui Iisus - nu a fost tolerant cu pacatul in sine. Adică suntem toleranţi, dar doar cu cei asemeni nouă. Ceva de genul fii ca noi, că altfel... Păi asta e definiţia intoleranţei !!!

Mă iartă, dar nu văd nici o diferenţă între musulmanii din film şi oricare dintre credincioşii celorlalte religii. Atâta doar că ceilalţi nu au avut şi prilejul, încă, de a-şi arăta "toleranţa" faţă de păcat.

Valorile morale creştine sunt europene şi Universal valabile, ceea ce îi seaca foarte tare pe ateişti. Dacă te uiţi aici mai bine, voi, ateiştii, aţi dat năvală cu "toleranţa" voastră anticreştină. Nu noi sărim la jugulară dragă, noi am intrat aici pe o poziţie defensivă care se poate uşor constata. Eu nu te-am obligat să fii creştin ca mine, eu doar mă opun acuzelor şi inepţiilor, tu vrei să mă converteşti la ateism.

Iisus a fost tolerant cu TOATE persoanele, dar nu şi cu păcatul. Este o mare diferenţă pe care nu o vezi. Revenind, necredinţa este un păcat în primul rând prin ceea ce dai dovadă: deformarea, pervertirea adevarului. Iar iubirea, dacă nu este autentică, atunci nu se cheama iubire.

Dacă tu nu poţi să vezi vreo diferenţă între musulmani şi creştini, dacă toţi suntem în aceeaşi oală, te invit atunci să te dai jos din fotoliu şi să te agiti la fel ca aici prin Thailanda sau oricare ţară musulmană: garantat vei constata cât de mare este DIFERENŢA.

Mai întâi că valorile morale acceptate în prezent şi promovate de societatea vestică, euro-americană, nu sunt nici pe departe "creştine", sunt seculare, adică proclamă dreptul fiecăruia de a crede sau nu în vreo religie, subliniind faptul că acest lucru nu trebuie să fie o deosebire. Sau, mă rog, se încearcă asta. De aici pleacă şi toleranţa.

Dacă ar fi fost creştine ar fi proclamat că Iisus deţine adevărul moral, adică ar fi fost ca oricare alte state religioase de tipul Iran sau amărâta Indonezie. Ateismul, şi el, poate fi o religie. Tocmai aici este "farmecul", omul nu trebuie să fie subjugat de credinţe, religii sau ideologii. Pentru că atunci devine credincios. Iar credinciosul este intolerant. Noi trebuie să fim capabili a judeca singuri şi de a deduce valorile morale. Ce trebuie specificat, şi o voi face ori de căte ori e nevoie, este că atunci când moralei câştigate prin cunoaştere şi inteligenţă emoţională şi socială se substituie morala religioasă apare pericolul, respectiv intoleranţa, şi de aici nu mai este decât un pas până la crimă.

Iubirea autentică nu este creştină, este doar iubire. Ce este atât de greu de înţeles?
Eu te oblig să fii ateu? Dar tu eşti de fapt. Atâta doar că mai ai un singur zeu (într-un triumvirat, sic). Când te-ai născut ai fosta ateu. Atâta doar că la tine a prins virusul religios şi încă nu te-ai vindecat. Dar vindecarea nu o face vreun doctor sau vraci, e ca la tutun, te laşi singur sau nu.
Nu are rost să te "convertesc". În "ateism" nu există convertire. Pur şi simplu vei avea atâtea informaţii care să contrazică părerea ta iniţială încât vei începe să judeci cu propriul tău cap. Dar asta cere efort... cum spune motto-ul blogului meu.
Acum, că mi-am făcut şi reclamă, trebuie să spun că am un mare noroc. Nu că trăiesc într-un stat "creştin" (încă nu e, deşi mulţi doresc asta) ci într-unul relativ secular. Sau care se proclamă aşa. Aici cât de cât mai am o şansă la viaţă. Nu-i aşa? Deşi crezi că nu merit, dacă mă trimiţi acolo.

Societatea vestică are puternice rădăcini creştine, în Vatican nu se aplică sharia iar iubirea este de mai multe feluri inclusiv creştină, dar nu are rost să mai batem câmpii, mi-ai răstălmacit cuvintele şi ţi-ai dat gratuit cu părerea despre ceea ce nu sunt.

Dacă în ecuaţia ta creştinismul şi religiile nu au ce căuta pe pamant, atunci nu mai pomeni atâta în sus şi în jos "toleranţă": vă lipseşte cu desăvârşire.

Sper să nu fie prea târzie pentru tine ziua în care vei realiza cât de mult şi inutil te-ai opus Creatorului tau. Peace!

Societatea vestică se bazează pe înţelegerea obiectivă a fenomenelor, pe ştiinţă şi pe morala umanist seculară. Asta îi dă valoare şi un grad sporit de toleranţă, nu creştinismul. Şi da, religiile nu au ce căuta pe pământ, dar nu distrugând credincioşii ci destrămând pseudoadevărurile religioase. Primul dintre ele este cel susţinut de fiecare dintre religii: religia îmbrăţişată de credincios este singura "adevărată" în ochii lui. Asta am precizat mai sus: "o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt". Iar asta duce, repet, la intoleranţă.

Da, credinţa mea o consider "adevarată", corespondent şi tu ai credinţele tale "adevarate". A mea se vrea hristică. A ta,... antihristică?

Secundo, şi aici fii foarte atent, eu nu sunt la concurenţă, eu respect toate celelalte credinţe pacifiste, cu toate similitudinile şi diferenţele lor. Eu nu militez ca tine ca să le pun capăt (tu ai afirmat că religiile trebuie să dispară). Credinţa mea nu o exclude pe a altora, pe cand credinţa ta (ateismul) le exclude pe toate celelalte (tu ai afirmat). Iar de aici îţi rezultă clar in-toleranţa, q.e.d.

Of, greu cu explicatul.
Necredinciosul, recte eu, nu are credinţe, are convingeri. Adică decizii care sunt supuse prezumţiei de a fi greşite. Eu (spun eu pentru simplificare) îmi asum riscul că pot greşi şi că aceste convingeri de care vorbesc sunt personale. Tu, recte credinciosul, consideri că nu poţi greşi. Te consideri "moral" la fel ca interpretarea pe care o dai unor scrieri sfinte. Din acest motiv eu nu pot fi anti, eu doar subliniez inadvertenţele. Şi spun aşa: dacă tu eşti intolerant este pentru că te poţi ascunde după religie. Eu, neavând după ce mă ascunde, nu îmi permit a fi intolerant. Nu pentru că îmi spune cineva, ci pentru că aşa e bine.

Tu ai respect, eu am înţelegere...

...faci o tristă confuzie între moral şi etic. N-o să-ţi ţin cursuri de ermineutică pe-acilea, am treabă la palat, dar o să-ţi explic scurt: morala e mişcarea omului în biologia socială în raport cu normarea revelată de divin. Etica e aceeaşi mişcare în raport cu logica eficienţei sociale. Adică...eu nu fur pentru că e păcat, iar tu nu furi pentru că ţi-e frică de puşcărie. Aşa că, în absenţa lui Dumnezeu, tu nu poţi fi moral, ci doar etic. Aşa erau şi comuniştii..."etica şi echitatea comunistă" niciodată "morala comunistă" - îţi aminteşti? Creştinul nu e niciodată etic. El e moral. Şi tu eşti moral. Şi ştii de ce? Pentru că în tine, plâns şi răbdător, întocmai ca-n mine, Domnul!

Morala pe care credincioşii o practică deoarece nu au alte raportări este cea bazată pe frică (de pedeapsa divină sau socială). Cei care aplică morala dedusă de reperele umanităţii şi ale raţiunii este cea bazată pe înţelegerea fenomenelor. Exemplu: dacă fur şi dacă toată lumea fură nimeni nu mai produce, rezultă că toţi suferim furându-ne unii pe alţii. Un om normal rupe acest lanţ, iar pentru cei care fură în continuare solicită pedepse. Este un pic greu de înţeles deoarece credincioşii se raportează cu instrumente greşite (hermeneutică = tehnică de interpretare a simbolisticii religioase) la ceva ce ar trebui să fie simplu: traiul în comun.
Nu înţeleg de ce amesteci aici comuniştii: vezi Comunismul, o religie.
Mulţumesc pentru faptul că încă mă "ridici" la rangul de parte a divinităţii!

1.Prietene, eu ştiu că te-ai grăbit să dai repede pe google ca să vezi ce tot îndrug eu acolo cu hermineutica... din păcate, dacă nu sapi după informaţii, rămâi cu cojile. Hermineutica nu este o tehnică de interpretare a textelor biblice, aia se numeşte ermineutică exegetică, şi e drept că e prima explicaţie pe care o găseşti prin googăreală. Hermineutica este o ramură ştiinţifică - domeniul tău! - care pregăteşte, prin stabilirea unor principii, valori sau norme interpretative, studiul unei alte ştiinţe. Există şi se predă curs de ermineutică muzicală, lingvistică, a literaturilor comparate, istorică, etc. Nu e o chestie de aia, eclectică şi bisericească, cum crezi matale.
2. N-ai înţeles nimic. Morala şi etica sunt două lucruri diferite. Mere şi pere, fructe, dar diferite. Nu înţelegi de ce amestec comunismul? Ei nu aveau morală. Conceptual, îţi erau superiori. Se prinseseră de diferenţă. Ei erau etici, nu morali. Cum să-ţi explic ca să înţelegi? Uite, mă folosesc de propriul tău exemplu. Creştinul nu fură pentru că se teme de Dumnezeu. Asta înseamnă că se raportează la morală. E persona moralis, cum spuneau filosofii. Cel care nu fură pentru că se teme de societate e etic. Mai sapă, mai citeşte, mai caută. Vezi GORGIAS de Platon, o să te mai limpezeşti.
3. Nu mă mai invita să-ţi citesc blogul.
4. Continui să te iubesc. Nu eu te ridic la rangul de "divinitate", ci ontologia. Prin naştere eşti fiu al cerului. Poţi urla cât vrei că nu-i aşa, poţi să fugi oriunde. Mereu vei fi copil al Domnului.

Sunt greu de cap...
Cel ce nu fură pentru că se teme de legea socială este etic. OK.
Cel ce nu fură pentru că se teme de Dumnezeu este moral. OK.
Cel ce nu fură nu pentru că se teme ci pentru că nu este corect să fure cum este?

Toleranta anticreştină e un model...
...ne-a adus flori,... pe monumente şi în cimitire. Deformezi totul până în absurd. Tu nu ai înţeles nimic din esenţa creştinismului, sau dacă ai înţeles ceva, spune atunci cui îi servesti?

Mi-e milă şi mi-e frică de tine.
Exact ce spuneam mai sus. Credinciosul crede că a lui este dreptatea, fie că se numeşte creştin sau musulman. Dacă îmi pui eticheta de anti... deja ai luat o decizie. De intoleranţă. Iar asta duce la lipsa de informaţie, tu nu mă mai vezi sau nu mă vezi corect. Şi crezi că sunt aservit unora care, bănuieşti tu, sunt împotriva ta. Deja ai luat şi a doua decizie. Te consideri în pericol. Singurul lucru care mai lipseşte este prilejul de a demonstra, definitiv, ca cei din film, adevărata ta "esenţă".
Of! Of! Of!