Virusul religiei, şcoala şi copilul tău

Copiii sunt sensibili la informaţiile ce le primesc şi sunt uşor de influenţat. Încă nu au formate conceptele de pericol, realitate sau situaţie ireversibilă. Din acest motiv adoră poveştile. Acestea sunt exerciţii de a cunoaşte realitatea, de a-şi forma mintea, de a experimenta ludic, în joacă, în condiţii de securitate. Pentru că poveştile nu sunt realităţi, sunt "doar nişte poveşti". Doar acolo există viaţă fără de moarte, minuni şi zâne bune.

Copiii sunt creduli, foarte creduli. Ei cred tot ceea ce le spun ceilalţi deoarece nu au nici un motiv să nu-i creadă. Atunci când cineva îi manipulează şi le arată că ar putea exista o lume fără moarte, în care cei dragi trăiesc veşnic şi sunt fericiţi, că Raiul există şi că e la o aruncătură de băţ, ei vor crede. La fel cum cred în Moş Crăciun. Necondiţionat. Mai ales că lumea "poveştilor" este o lume pe care, instinctual, şi-o doresc. Iar când Raiul nu mai este "doar o poveste" şi i se spune copilului că acesta este real el va lua în considereare cu adevărat această informaţie. De asta un copil, o fetiţă din Polonia pe nume Maria Kislo, s-a sinucis. Pentru a fi alături de tatăl său, în Rai: http://www.mirror.co.uk/news/world-news/maria-kislo-schoolgirl-found-hanged-2530189. Chiar "a crezut" că Raiul există. Pentru că nimeni nu i-a spus că este "doar o poveste". Şi cu cât sunt mai mici copiii, cu atât pericolul de a face gesturi necugetate este mai mare.

În România copiii sunt manipulaţi de foarte mici să creadă aceste bazaconii. Acum de la grădiniţă chiar. Acolo li se prezintă poveştile religioase ca fiind realităţi. Puteţi constata asta în articolul "Grădiniţele Tanacu". Toma Pătraşcu face o analiză pertinentă şi documentată despre cum se introduce în mintea copiilor aberaţiile religioase, aberaţii ce pot duce la uciderea unor oameni de către alţi oameni.

"La Tanacu s-a petrecut o crimă. Cinci oameni – un barbat şi patru femei – au torturat timp de trei zile o alta femeie; au torturat-o până la moarte. Paradoxal, nu-i vroiau răul; doreau s-o ajute.
Deşi bine-intenţionaţi, totul s-a sfârşit cu o crimă. Preotul şi cele patru călugăriţe nu au omorât-o pe Irina Cornici din răutate. Erau doar limitaţi, ne-educaţi, habotnici; nu erau răi. Dar au omorât-o…
[...]
Doamnele educatoare nu sunt rele, sunt doar limitate şi habotnice. Rău e în schimb sistemul care permite unor persoane limitate şi habotnice să-şi dea frâu liber înclinaţiilor. Rău este sistemul care a deschis drum larg în şcoli obscurantismului, ignoranţei şi misticismului.
Zimbardo identifica 7 factori ce favorizează apariţia Efectului Lucifer – supunerea oarbă faţă de autoritate, aderarea fără rezerve la normele de grup etc., dar poate cel mai important element este primul din lista: să faci prosteşte primul pas.
În urmă cu mai bine de două decenii, România a facut prosteşte primul pas: a lăsat Biserica să se infiltreze în şcoli, întâi la generală, apoi la liceu, de anul trecut la clasa pregătitoare. Rezultatul îl vedem astazi şi-l vom vedea mult timp de acum încolo."

Şi, doamne fereşte, e posibil să vedem în continuare rezultate asemănătoare sinuciderii Mariei sau uciderii Irinei.
Încă nu vă e frică? Să vă fie!

Ora de religie - situaţie de ilegalitate pentru cadrele didactice

Paradigma educaţională ar trebui să fie despre "cum" să gândească elevii şi nu "ce" să gândească. În România este pe dos. Orele de religie jertfesc "cum" pe altarul "ce"-ului ordonat de minister: Dumnezeul creştin, de preferat ortodox. Iar acestor directive li se alătură şi celelate materii sau profesori, cel puţin la modul tacit şi concesiv. Ştiinţa este aruncată la gunoi pentru a da dreptul unora să facă prozelitism religios în şcoală, deşi acesta este interzis de lege.

ASUR reînnoieşte campania de informare cu privire la absurditatea orelor de religie de tip confesional şi a ilegalităţii în care se află profesorii, diriginţii şi directorii de şcoală ce, din oficiu, consideră că elevii lor sunt toţi de religie creştin ortodoxă. Fals. Nu sunt. Aşa că, pentru a nu intra sub incidenţa legii, ar fi bine ca profesorii, diriginţii şi mai ales directorii să solicite la începutul anului şcolar o confirmare din partea părinţilor: dacă aceştia doresc ca odraslele lor să urmeze orele de religie de tip confesional şi cărei confesiuni preferă aceştia să fie arondaţi.

Pentru că:
Legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (Legea 489/2006):
Art. 1. – (2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrară convingerilor sale, și nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situație de inferioritate pentru credința, apartenența sau neapartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condițiile prevăzute de lege, a libertății religioase.
Art. 3. – (1) Părinții sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educația religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri.
(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimțământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-și aleagă singur religia.
Art. 5. – (5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenența la culte, cu excepția desfășurării lucrărilor de recensământ național aprobat prin lege sau în situația în care persoana vizată și-a dat, în mod expres, consimțământul pentru aceasta.
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să își menționeze religia, în orice relație cu autoritățile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.

Aşadar...
Înscrierea din oficiu a unui elev la o anumită confesiune este ilegală.

Înscrierea elevilor la orele de religie fără un acord explicit din partea părintelui şi/sau elevului poate fi
încadrată în prevederile Art. 247 din Codul Penal.
Art. 247 Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi:
Îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.



În cazul în care consideraţi, ca părinte, că este necesar ca al dumneavoastră copil să nu participe la orele de îndoctrinare religioasă, puteţi informa şcoala de acest fapt cu ajutorul documentului de mai jos:

Stimate Domnule Director/Stimată Doamnă Directoare,

  

 Prin prezenta, subsemnatul/subsemnata _____________________________________, mama/tatăl elevei/elevului ______________________________, din clasa _______, a Şcolii/Liceului/Colegiului/Grupului Şcolar_____________________, vă aduc la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile art. 29 din Constituţia României, ale art. 25 din Legea 272/2004 privind drepturile copilului, ale art. 18 din Legea nr. 1/2011 a învăţământului, în anul şcolar ____/____ fata mea/băiatul meu nu va participa la orele disciplinei confesionale Religie şi astfel vă rog să dispuneţi măsurile legale care se impun!

          Vă mulţumesc!                                            Data

          Nume şi prenume părinte                          

          Semnătură

Domnului Director/Doamnei Directoare al/a Şcolii/Liceului/Colegiului/Grupului Şcolar ___________________________________________________________________

Iar pentru ca acesta să nu aibă o "fereastră" de inactivitate la mijlocul programului se poate solicita ca ora de religie să fie la începutul sau sfârşitul programului cu acest formular:

Stimate Domnule Director/Stimată Doamnă Directoare,

  

  Prin prezenta, subsemnatul/subsemnata _____________________________________, mama/tatăl elevei/elevului ______________________________, din clasa _______, a Şcolii/Liceului/Colegiului/Grupului Şcolar_____________________, ţinând cont de prevederile internaţionale, constituţionale şi naţionale privind dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi de cele ale legislaţiei privind educaţia şi ale legislaţiei privind drepturile copilului, având în vedere faptul că fata mea/băiatul meu nu frecventează cursurile acestei discipline facultative, vă rog ca în realizarea orarului pentru anul şcolar ____/____, la clasa _______, să treceţi diciplina Religie prima sau la ultima oră din ziua respectivă.

         

Vă mulţumesc!                                                                 Data

          Nume şi prenume părinte                        

          Semnătură

Domnului Director/Doamnei Directoare al/a Şcolii/Liceului/Colegiului/Grupului Şcolar ____________________________________________________________________

Dumnezeu - rezultat al evoluției memetice

Articolul se leagă de cel anterior, în sensul că trebuie aflat în prealabil de ce Dumnezeu este o memă și cum funcționează replicarea memetică.
Dar cum viața o ia înaintea gândirii mele limitate, provocarea a venit din spațiul multifuncțional al facebook-ului, de aici: „poate Dumnezeu sa faca o piatra atat de grea incat sa nu poata sa o miste/ridice?”
Un frumos răspuns îl dă Avram A Nitu: Atotputernicia lui Dumnezeu înseamnă puterea de a face tot ce e intrinsec posibil, nu de a face intrinsec-imposibilul. Lui Dumnezeu îi poţi atribui miracole, dar nu şi lucruri fără noimă. Asta nu înseamnă o limitare a puterii sale. Spunînd „Dumnezeu îi poate da făpturii liber-arbitru şi în acelaşi timp îi poate refuza liberul-arbitru”, n-ai reuşit să spui nimic despre Dumnezeu; combinaţiile de cuvinte fără sens nu capătă dintr-o dată înţeles doar fiindcă aşezăm înaintea lor cele două cuvinte „Dumnezeu poate”. Rămîne adevărat că toate lucrurile îi stau în putinţă lui Dumnezeu: imposibilităţile intrinseci nu sunt lucruri, ci non-entităţi. Nu-i stă în putere lui Dumnezeu mai mult decît celei mai slabe dintre creaturile Sale să ducă la îndeplinire deodată două alternative ce se exclud reciproc; nu fiindcă puterea Sa ar întîlni un obstacol, ci fiindcă lucrul lipsit de noimă rămîne lipsit de noimă, chiar atunci cînd i-l atribuim lui Dumnezeu.
Bună pledoaria!

Iată și răspunsul meu:
Dacă Dumnezeu se supune reglementărilor raționale, a acțiunilor cu sens, atunci ar fi trebuit și să-și recunoască limitele și să-l reconstruiască pe Adam. Nu de alta, dar acesta a ieșit cam greșit, odată ce a căzut în păcat. În plus, întotdeauna un bun creator va face o a doua creație mult mai performantă decât prima, având la îndemână experiența câștigată. De ce nu a făcut asta? Pentru că mitul Dumnezeu nu a trebuit, la nașterea sa, să rezolve aceste tipuri de raționamente. Aceste raționamente au apărut abia când umanitatea și-a dat seama că Dumnezeu este unul dintre mituri, exact ca și Zeus, Zarathustra, Zamolxis sau Quetzalquatl.

Și totuși, poate Dumnezeu să construiască o piatră pe care nici el însuși să n-o poată ridica?
Răspunsul este DA!!!
Dar nu dacă este Dumnezeu ca imobila și dogmatica idee a unei divinități „perfecte” ci dacă este una dintre cele mai fascinante și extraordinare situații naturale, dacă este viu, dacă se reproduce și se supune prin simpla sa existență legilor naturii, de selecție, adică dacă evoluează, ca o specie. Dacă este „perfectibil” și nu perfect.
Atunci ar putea să construiască o piatră pe care nici el nu o poate ridica în acel moment, dar va putea, cu siguranță, să evolueze pentru a ridica piatra, în viiitor.

În ultimă instanță chiar asta s-a întâmplat. Imaginea divinității, care este o memă, se supune legilor selecției în mediul cultural conform unor mecanisme asemănătoare celor la care sunt supuse genele în mediul bio-chimic. Această memă trebuie, pentru a supraviețui și a se multiplica eficient, să se învelească, să se întovărășească cu alte meme, cu alte idei, pentru a construi o structură complexă și ușor de mimat. (Memele în sine nu au voință proprie, ideile nu au conștiință, doar că acele idei ce se coagulează cu altele compatibile și capabile a se copia eficient supraviețuiesc, celelalte dispar. Este aceeași situație ca în cazul genelor.) Trebuie și să găsească structurile materiale de transmitere și revelare eficiente și destul de funcționale pentru o bună copiere cu șanse de supraviețuire. Din acest motiv Dumnezeul iudaic, al Genezei, absurd, egoist, ranchiunos și violent, devine în timp Dumnezeul creștin, recalibrat, mai altruist, mai rațional și chiar uman în a găsi soluții morale. Pentru asta a fost nevoie nu numai de o nouă paradigmă, de un Ioan Botezătorul, Isus și Maria-Magdalena, dar a fost nevoie și de noi structuri, de capsule sociale conforme noii idei, de Biserică. A avut nevoie de un Toma de Aquino, Martin Luther, Jan Hus și nenumărați alții. Asta nu înseamnă, ca și în cadrul ființelor vii, că vechea specie s-a transformat pe de-antregul în noua specie. Doar că aceasta a evoluat separat, în alt sens, iudaismul existând în continuare, precum și rudimentarele biserici conservatoare, fiecare cu Dumnezeul ei, deși susțin că ar fi unul și același. Binențeles că sunt și Dumnezei dispăruți, exact cum sunt și specii de viețuitoare dispărute: religiile arhaice, păgâne, ale aborigenilor, ucise de noile idei cu aceeași ardoare cu care erau uciși și purtătorii lor. De obicei spargerea paradigmelor se lasă cu victime.

Acum cunoașterea umană, și prin asta imaginea întregii existențe, suferă de o evoluție mult mai rapidă datorită științei decât ceea ce pot întreprinde exegeții religiei. O schimbare radicală îi prinde nepregătiți atât pe simpli enoriași cât și pe inițiați. Nu mai vorbesc de capii bisericii, complet vasali ideilor statice despre divinitate. De înțeles atitudinea lor odată ce au ajuns acolo datorită vechilor structuri și idei. Un alt Dumnezeu mai „perfectibil”, dinamic, conform noilor paradigme filosofice, nu poate veni decât cu o nouă religie, cu o nouă structură socială. Nu ajunge doar ideea în sine, indiferent cât de apetisantă ar fi ea, este necesară o nouă „biserică”...
Numai că viteza pe care o are cunoașterea științifică doboară orice tendință de coagulare a unei viziuni conforme cu aceasta. Nu apucă filosofii să pună întrebările necesar a fi dezbătute la un moment dat că știința are deja nu numai răspunsurile ci și noi orizonturi de cercetat.
Dumnezeul perfect nu are sens pentru că sensul în sine este reinventat.
De fapt Dumnezeu, ca reper, este perimat, ineficient, anchilozat.
Dumnezeu e mort.

Dumnezeu este o ipoteză ineficientă. Și periculoasă.

Ideea de Dumnezeu ca entitate divină, primordială, conştientă, cu voinţă proprie şi scop, este un virus. Un virus cultural. O idee ce înrobește unele mințile în folosul propriu. Chiar cu prețul distrugerii celor pe care i-a infestat. Ideii Dumnezeu puțin îi pasă de oameni, singura sa „grijă” este de a se copia în creierele altora, de a supraviețui în această lume a ideilor, în mediul cultural. Asta nu este o conduită specifică memei Dumnezeu, toate memele au această aptitudine. Sunte „egoiste”.

O memă nu trăiește singură printre celelalte idei, nu este perfect delimitată de restul conceptelor și nu este perfect identificabilă. Într-un creier nu poate exista o singură memă, o singură idee. Acestea vin în pachete complementare, interconectate. La fel ca şi genele ce declanşează în fenotip anumite însuşiri, blocând alte lanţuri genetice, şi memele sunt construite pe baza unor pre-judecăţi, a unor meme existente deja în conştiinţa noastră. Dumnezeu vine cu pachetul său de idei, sedimentându-se în mintea noastră predispusă a gândi într-un anume fel conform configurării biologice de bază. Suntem vasali autoritarismului, ascultând de ceilalţi, deoarece ascultarea ne-a ajutat în vremea în care mintea noastră era lipsită de gândurile proprii, copii fiind. Tot atunci am înmagazinat anumite ritualuri, copiate (proces specific procesului memetic) de la ceilalţi în virtutea unor tradiţii "verficate" de antecesori. Dacă mai avem şi "norocul" unor trăiri speciale puse în cârca supranaturalului avem pachetul complet (revelaţie, autoritate, tradiţie) pentru a fi victime sigure ale virusului divin.

Această configurare face ca virusul Dumnezeu să fie uşor de copiat de mintea noastră, mai ales că este uşor de reprodus de celalţi şi de către noi. De altfel la noi ajung două tipuri de meme din zone diferite valoric: memele ce se copiază uşor (de exemplu un ritm muzical simplu şi repetitiv) şi memele ce înmagazinează imaginea corectă a realităţii, adică cele ce funcţionează indiferent dacă sunt uşor sau greu de copiat (exemplu: ideea corpurilor ce "cad" - gravitaţia). Din păcate doar ideile uşor de copiat sunt accesate de majoritatea populaţiei. Asta pentru că memele complexe, cum sunt teoriile ştiinţifice, sunt dificil de copiat şi înglobat în mintea noastră, având nevoie pentru asta de alte şi alte meme ce pun baza înţelegerii (nu putem pricepe teoria relativităţii, memă conformă cu realitatea, dacă nu avem bazele fizicii şi matematicii necesare pentru asta).

În consecinţă ideea Dumnezeu este o memă uşor de copiat, având predispoziţiile bio-culturale amintite anterior, deşi nu are nici un fel de dovadă a conformităţii sale cu realitatea. Tocmai datorită acestei eludări a dovezilor "Dumnezeu" este împachetat în alte şi alte meme justificatoare ce completează lipsa de informaţie reală: existenţa sufletului, a unei energii supranaturale, a precederii materiei de către conştiinţă etc. Întreaga configurare o putem numi ca fiind specifică "gândirii magice" antagonică "gândirii raţionale" bazate pe dovezi. Penuria de evidenţe din gândirea magică generează, datorită nevoii de a avea răspunsuri, noi şi noi virusuri informaţionale. Dar aceste răspunsuri vor fi tot de acelaşi tip: lipsite de dovezi dar facile copierii. Pe lângă asta " Dumnezeu" se împănează şi cu alte tipuri de meme ce-l protejează de eventuale destrămări: de exemplu "diavolizarea" celor ce susţin teoria ştiinţifică a evoluţiei (chiar dacă aceasta este conformă cu realitatea) deoarece contravine ideii că "omul este creaţia lui Dumnezeu" (care este o memă conexă). De altfel şi mema de "Diavol" este o memă conexă la cea de divinitate, fiind necesar a fi inventată şi reprodusă în scopul conservării virusului "Dumnezeu". Astfel Dumnezeu ajunge, prin memele sale conexe, să subjuge mintea adeptului, respingând alte idei chiar dacă acestea sunt conforme realităţii. Credinciosul proprovăduieşte ideea de divin doar în virtutea supravieţuirii acestei idei, făcând abstracţie de interesele sale şi ale altor oameni, confiscând abuziv morala şi evitând umanismul. Întrucât pachetul este completat de conceptul de jertfă, de martiraj pentru idee în sine, sinucigaşii religioşi (concreţi sau ideatici) sunt dispuşi la orice soluţii. De altfel cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul) proclamă ca scop final nu o existenţă mai bună pentru toţi oamenii ci o "împărăţie a lui Dumnezeu". Credinciosul, bolnavul de divinaţie, suferindul de automanipulare, se transformă într-un fanatic religios, în habotnicul opac la realitate şi subjugat intereselor virusului "Dumnezeu", refractar la evidenţele şi dovezile ce contravin supravieţuirii acestei "particule de informaţie culturală".

Credinţa şi convingerea

Dicţionarele consideră cele două cuvinte sinonime, dar eu fac o diferenţiere.
Ideea a copt de mai multă vreme în capul meu, mai ales la interpelări de genul celei de aici:
Parintele care ne preda religia la clasa (ma rog, era ora deschisa) ne spunea:
"Atat timp cat crezi in ceva, orice, oricine, nu esti ateu."
Argumente? Vrai ou faux? Ma pusese pe ganduri la inceput...

Credinţa este un exerciţiu de opinie proprie, de voinţă, în sensul că poţi avea credinţe care să nu necesite dovezi sau evidenţe, uneori chiar în ciuda lor.
Convingerea nu este fortuită (întâmplătoare), este o situaţie oarecum „de forță”, este ceva ce te obligă să iei în considerare acel fapt, care "convinge" prin dovezi şi efecte previzibile.
Cel mai bine se vede asta când transformăm substantivele în verbe, în acţiune. "A convinge" (pe altcineva) este o acţiune prin care se impune o idee, pe când "a încredinţa" este o acţiune prin care se solicită acceptarea unei idei.
În consecinţă noi suntem "convinşi" de anumite situaţii, care nu implică neapărat o divinitate dar care sunt pentru noi evident conforme cu realitatea, dar putem avea şi "credinţe" (că există divinitate, de exemplu) la care nu avem dovezi care să ne oblige să luăm în considerare asta.

O analogie favorită mie este credinţa copiilor în existenţa lui Moş Crăciun. Este evident că Moş Crăciun nu există, dar copiii cred că el este la fel de real ca şi gravitaţia. Aceştia de fapt sunt "convinşi" prin manipularea pe care o fac cei din jur să "creadă" falsele dovezi. Dar, deşi copiii nu sunt obligaţi sau manipulaţi de cineva să ia în considerare fenomenul căderii de la înălţime, de exemplu, atât predispoziţia genetică cât şi informaţiile transmise de cei din jur şi experimentările proprii îi ajută să ajungă la "convingerea" că  lucrurile cad. Şi de la înălţime mare cad cu o forţă ce le-ar putea distruge. Chiar dacă nu înţeleg pe de-a-ntregul cum funcţionează sau ce este gravitaţia tot sunt "convinşi" de realitatea ei. Toţi avem "convingerea" că gravitaţia funcţionează şi nu este doar o "credinţă" infantilă, ca cea în Moş Crăciun, ce urmează să o piardă după ce vor avea destule evidenţe cu privire la lipsa de noimă a acesteia. Să nu credem că nu sunt "convinşi" şi de realitatea existenţei lui Moş Crăciun. Mai ales că sunt atât de multe "evidenţe" şi "dovezi" ce demonstrează asta. Au grijă adulţii din jur de asta.
Pare să fie o situaţie similară cu a unor religii contemporane? Cu Dumnezeu, de exemplu? Analogia nu este întâmplătoare...

O suplimentare a modului în care se foloseşte "credinţa" şi "convingerea" aici: http://korallion.blogspot.ro/2013/03/credinta-si-religie.html

Ateii ca avocaţi ai diavolului...

Într-un mod absurd, unii adepţi ai lui Dumnezeu vor să ucidă sau sunt gata să o facă. De curând la Iaşi un schizofrenic a încercat detonarea unei bombe, presupun că la îndemnul unui dumnezeu, cu care vorbea curent. Acum un an o femeie ce discuta des cu dumnezeu şi-a ucis unul dintre copii, decapitându-l. Chestiunea este că nu numai omul de rând, singur, cade în capcana unei false divinaţii, ci chiar şi reprezentanţi ai clerului sau persoane cu o strânsă legătură cu Dumnezeu, cum este crima înfăptuită de mai multe măicuţe împreună cu preotul mănăstirii de la Tanacu.
De unde se vede că fiecare ne raportăm la Dumnezeu în mod diferit. Sau, altfel spus, fiecare vede un Dumnezeu diferit, după cât e de întreg la minte. Aici toată lumea trebuie să-mi dea dreptate şi să accepte ideea că, fiind prea mici pentru a cuprinde divinitatea, este posibil ca, personal, să ne înşelăm atunci când încercăm să comunicăm cu Dumnezeu şi fie să comunicăm cu un dumnezeu greşit, fals, fie să vorbim cu un Dumnezeu inexistent, posibil doar cu o imagine construită de noi înşine, ceea ce ne face cu adevărat bolnavi, mai ales dacă ne mai şi răspunde.

Aşa că este foarte dificil, poate chiar imposibil, să descoperim între credincioşii adevăraţi şi sănătoşi care vorbesc cu Dumnezeu pe credincioşii bolnavi care vorbesc cu Dumnezeu. Numai că sunt unele persoane cu adevărat capabile de a descoperi asta. Nu dacă persoana care vorbeşte cu Dumnezeu este schizofrenică sau nu, de asta se ocupă medicii psihiatri, ci dacă acel Dumnezeu cu care stăm noi de vorbă este Dumnezeu cu Adevărat sau doar o iluzie de-a noastră. Aceştia sunt ateii.

Mulţi credincioşi declară că "Ateii sunt avocaţii diavolului! Însă diavolul a fost lăsat liber să ne încerce credinţa până la sfârşitul veacului."
Se face o mare, mare greşeală, dacă se interpretează această idee precum că ateii sunt în slujba Satanei. Fals! A fi avocatul diavolului este situaţia în care te pui în partea cealaltă pentru a înţelege problema în ansamblu, pentru a sesiza toate aspectele şi pentru a avea acces la eventualele contradicţii înainte ca acestea să apară. Aşa că a fi "avocatul diavolului" este o situaţie plină de responsabilitate, ce arată tocmai capacitatea de a înţelege "partea adversă" şi de a avea astfel premisele unei soluţii corecte. De fapt ateii sunt o specie aparte.

Ateii sunt sanitarii religiei. Adică sunt oamenii ce au curajul şi puterea de a arăta care sunt dumnezeii falşi. Pentru asta iau la rând fiecare duh, spirit, zeu, idee religioasă sau dumnezeu şi îl confruntă cu ceea ce este măsura tuturor lucrurilor: raţiunea. Pentru asta riscă să ajungă în iad, dacă Dumnezeul ce a construit iadul există şi se pune cu el. Vă daţi seama ce riscă un ateu? Din dorinţa de a vă ajuta să înţelegeţi dacă al vostru dumnezeu este chiar Dumnezeu, riscă se ia la trântă chiar cu Divinitatea Reală. Să fim serioşi, Dumnezeu (şi aici mă refer la Dumnezeul cel Adevărat, nu la falşii dumnezei ce parazitează minţile schizofrenicilor) nu are nevoie de apărători. La puterea Sa orice potrivnic i-ar sta în faţă ar fi ca şi inexistent. Cât l-ar costa pe Dumnezeu să-l arunce în Focurile Gheenei pe ateul insignifiant? Cu toate acestea se pare că nu o face. Sau nu o face imediat. De ce? Pentru că Dumnezeu cel Adevărat ştie că ateii sunt de fapt în slujba Lui. El ştie că dacă în mintea unui credincios există o idee despre dumnezeu care nu rezistă la atacul raţional al ateilor, înseamnă că aceea idee este de fapt o idee greşită şi nu-L reprezintă chiar pe Dumnezeu.

Ateii sunt puternici. Pentru că numai un om puternic îşi permite să se pună cu duhurile necurate, cu falşii dumnezei sau cu ideologiile toxice, pe faţă, fără nici o altă armă decât raţiunea.
Numai că ateii riscă enorm. Pot fi ucişi de schizofrenici, care sunt la fel de religioşi ca şi cei sănătoşi. Sunt zilnic înjuraţi, blamaţi, urâţi. Şi mai ales riscă să nu ajungă în Rai. Pentru curajul lor de a se pune cu falşii dumnezei riscă să ajungă în Iad. Ăsta da curaj.

Ateii sunt eroi.

Biblia - geneză şi metamorfoză IX

Religiile bazate pe Biblie au o mare problemă. Ca orice alte religii cu pretenţii de explicare a naturii dau greş. Şi ca orice alte religii, dogmatice fiind, persistă în greşeală.

A cunoaşte natura, chiar şi la nivel individual, empiric, este un proces în care elementele corespunzătoare evidenţelor sunt păstrate iar cele necorespunzătoare eliminate. În mare, acesta este tipul de cunoaştere ştiinţific, mecanismul modern fiind de fapt doar forma eficientizată de a ajunge la concluziile cele mai apropiate de realitate. Din acest motiv, al faptului că totul este supus analizei şi revizuirii, cunoaşterea pare incertă, teoretic existând posibilitatea ca o anumită situaţie să demonstreze că un întreg ansamblu de legităţi sunt eronate şi că de fapt nu cunoaştem nimic. Nu este chiar aşa. Întradevăr, ştiinţa, ca formă de cunoaştere, are atributul valoros de a putea fi verificată. Adică poate fi analizată o situaţie şi demonstrat ca fiind, cel puţin teoretic, falsă. Are calitatea de a-i putea fi infirmate concluziile. Dar tocmai acest lucru dă putere, deoarece realitatea în sine este stabilă şi atunci cunoaşterea ei prezintă adevăruri stabile, evidenţiabile şi evidenţiate. În consecinţă, acest tip de cunoaştere, ştiinţific, are un "nucleu dur" de adevăruri bine şi solid explicate, deşi aceste sunt supuse, în continuare, posibilităţii de a fi verificate oricând şi, ipotetic, infirmate.

Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul "cunoaşterii" de tip mistic, religios. Informaţiile emise sunt considerate, din start, universal şi absolut valabile, fără a mai trece prin procesul de verificare. Biblia conţine aceste tipuri de  informaţii, bazate pe revelaţii intrate în tradiţie şi impuse cu autoritate, dar care nu pot fi verificate. Numai că Biblia este şi dogmă, adică este de neschimbat, interzis a fi revizuită. Asta duce, în timp, la situaţii de-a dreptul contrare cunoaşterii, în care evidenţele descoperite intră în conflict direct cu dogma impusă de Biblie. De fapt Biblia rămâne într-o zonă de necunoaştere, generând conflictul cu evidenţele descoperite.

Ce se întâmplă cu noi, oamenii care vieţuim între aceste două situaţii? Cei mai mulţi dintre noi facem o sănătoasă şi eficientă selecţie, acceptând că Biblia nu are valoare reală în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii. Acolo suplinim cu informaţiile primite pe căi ştiinţifice, înlocuind erorile Bibliei. Cel puţin în zona în care educaţia şi experienţa personală ne-au demonstrat că aceasta se înşală. Uneori chiar clerul purcede la asta, modificând cuvintele Bibliei pentru a fi conforme cu realitatea, după cum am subliniat aici: Biblia - geneză şi metamorfoză V ... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului....

Am spus "cei mai mulţi", nu "toţi". Sunt unii, puţini, întradevăr, atât de absurzi, atât de rigizi în dogma biblică, încât iau cuvintele biblice fără nici un fel de discernământ. Unul dintre ei este Stefan Brozban. Iată ce-mi scrie acesta, personal, din dorinţa de a-şi ajuta confraţii într-ale ortodoxiei:
Stefan Brozban
ia da-mi si mie din Biblie unde spune de liliac ca este pasare si unde spune de balena ca e peste
Profu' de Religie
Se spune "te rog frumos".
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17&cap=14#18
şi
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=47&cap=11#19
pentru liliac
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=40&cap=2
este povestea cu peştele cel mare. Singurul animal ce seamănă cu peştele şi care putea fi atât de mare ca să-l înghită întreg pe Iona sunt balenele.
Stefan Brozban
Balena poate nu ai auzit dar nu poate inghiti decat pesti mici, pentru ca are fanoane, adica niste oase transversale care . Daca asta nu o stiai ca se invata la gimnaziu, vai de stiinta ta. Si acolo nu spune nimic de balena. Cauta definitia fanoanelor si cauta anatomia balenei sa vezi. Acel peste se numeste chit, nicidecum balena. Argument deci total invalid.
Of, of, of, Ştefane, Ştefane! Ai la dispoziţie un instrument excelent de verificare şi analiză, dar nu-l foloseşti deloc. Balena este acel peşte pomenit în Biblie, tocmai pentru că-i mai spune şi chit, după terminologia slavonă, cea care a adus ortodoxia pe meleagurile noastre:
CHIT, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ. Sursa: DEX '98 (1998)

Despre liliac asa este, ii spune pasare. Dar oare pe vremea lui Moise se facuse impartirea in reptile, pasari, mamifere etc? Nu se facuse. Aceasta impartire s-a facut mult mai tarziu. In Biblie multe lucruri sunt facute cu pogormant, daca stii ce este ala. Adica Dumnezeu trebuia sa se faca inteles unor fiinte cu capacitate limitata, cum este omul. De multe ori Iisus Hristos a vorbit in pilde despre Imparatia Cerurilor, si asta ca sa se poate intui. Si pe satana l-a inchipuit ca pe un sarpe dar el este duh, nu are corp material. Biblia nu a vrut sa fie un tratat stiintific extraordinar de precis ci istoria poporului evreu pana la venirea Mantuitorului Hristos, pe care o si anticipeaza (VT) si Evanghelia lui Hristos, Noul Legamant. Ca sa le spuna evreilor ca liliacul este mamifer trebuie sa se apuce Dumnezeu sa faca bilogie cu ei. Porunca era clara: nu manca liliac. Inca o data argument invalid.
În sfârşit, o veste bună. Suntem împreună de acord că liliacul este mamifer şi nu pasăre. Numai că, după cum scrie în Biblie, împărţirea în reptile (târâtoare), păsări şi mamifere (animale, fiare sălbatice) se făcuse încă din primele versete, de la Geneză, cap 1. Biblia se vrea un tratat de biologie, chiar dacă suntem de acord că nu este. De asta şi hotărăşte ca unele animale sau plante să nu fie mâncate, tocmai pentru că se crede infailibilă în biologie (anatomia şi fiziologia omului fac parte din biologie).
Dar dacă Biblia nu este un tratat de biologie atunci de ce trebuie să o luăm în considerare în ceea ce priveşte apariţia, evoluţia şi fiziologia lumii vii? Spui că Biblia s-a adresat pe înţelesul oamenilor de atunci şi că ea trebuie interpretată? În acest caz selecţia naturală trebuie să fie interpretarea Bibliei prin care vieţuitoare mai simple generează urmaşi ce devin vieţuitoare mai complexe. Adică nu este tratat de biologie dacă spune că liliacul este pasăre dar este tratat de biologie când spune că omul este construit din lut.
Şi încă o inadvertenţă. Probabil ai vrut să spui pogorământ şi nu pogormant. Numai că asta înseamnă cu totul altceva decât laşi să se înţeleagă. Pogorământ = Exceptie sau concesie facuta in unele cazuri de abatere de la normele legale. Este practicat de ierarhii Bisericii ortodoxe in cazuri exceptionale, prin derogare de la prevederile canoanelor. În unele cazuri se foloseşte şi pentru a accepta mâncarea unor anumite alimente sau animale.

Si contrar a ce spune stiinta, pamantul nu se roteste, nici macar nu se misca. Pamantul sta si soarele se misca in jurul lui. Asta s-a si demonstrat experimental cu experimentul Michelson-Morley care cauta viteza pamantului in eter. Au gasit-o egala cu zero. Pamantul e facut inaintea tuturor stelelor si planeteleor, inclusiv inaintea sorealui. Soarele e facut in ziua a 4-a a creatiei, pe cand pamantul este intr-un timp nedefinit inainte de orice creatie materiala. Pe ce te bazazi cand spui ca pamantul se invarte? Stii cu ce viteza spune stiinta ca se invarte? Cu 1500 de mile pe ora. Adica daca eu arunc perfect vertical o minge in sus si sta in aer cateva secunde ar trebui sa cada in alt loc, nu in locul din care a cazut. Daca iau un pahar de apa si il las intr-un loc suprafata apei va fi perfect orizontala si nu va prezenta nici urma de miscare cum ar trebui sa prezinte daca pamantul se misca. Valabil de ex cu o racheta de mici dimensiuni care poate sa stea cateva minute in aer. La cadere ar trebui sa cada peste catevz zeci de km mai departe de locul initial, dar nu o face. Ai putea sa imi argumentezi ca se misca cu tot cu atmosfera, ca asta e argumentul vostru clasic. Dar nu e valid, pentru ca se stie din legile fizicii ca un gaz nu se tine de un solid cand solidul se misca. Ori atmosfera este gaz, iar pamantul este un solid. Asa ca atmosfera de la atata miscare s-ar fi evaporat de mult in spatiu, dar nu a facut-o. O sa spui ca e atrasa de gravitatie. Stiinta habar nu are ce este aia gravitatie. Nu are o definitie precisa, nu stiu cum sa o clasifice. E definita in functie de massa si massa in functie de gravitatie.
Daca ar fi gravitatie sa tina atmosfera inspre centrul pamantului, tot ce e foarte usor ar cadea la suprafata pamantului si noi nu am putea respira. Contra gravitatiei este si simplul fapt ca plantele cresc in sus, nu raman datorita gravitatiei la pamant. Gravitatia nu stim exact ce este, dar nu e nici ce spune stiinta. Gaurile negre, de vierme, si alte bazaconii sunt pur si simplu speculatii si chiar unii fizicieni au spus ca teoria lui Einstein are mari lacune si e falsa.http://www.youtube.com/watch?v=bRoYZSbbp_U
Aici te rog să faci un experiment. Să te urci într-un vehicul care se deplasează uniform şi să dai drumul unei greutăţi. Conform a ceea ce tu susţii ar trebui ca obiectul să cadă mai spre spatele vehicolului, odată ce vehicolul se mişcă. Dar, surpriză, acesta va cădea perfect vertical, exact în locul din vehicol deasupra căruia am dat drumul greutăţii. De ce oare? Pentru că atât vehicolul cât şi obiectele din interior formează acelaşi sistem inerţial, adică sunt în repaus unul faţă de celălat. Toate obiectele de pe Terra, împreună cu planeta în sine, formează acelaşi sistem inerţial. Aşa încât indiferent cât de repede sau încet s-ar mişa Pământul faţă de Soare pentru cei ce stau pe Pământ senzaţia este că acesta nu se mişcă, la fel cum este pentru cei ce stau în vehicolul ce se deplasează cu viteză constantă. De asta o greutate aruncată vertical cade în acelaşi loc.
Ah, cade. Oare de ce cade? Pentru că este atrasă de Pământ? Adică cum "este atrasă"? Aha, este acolo o forţă ce nu o lasă să se ridice prea mult. Am putea să-i spunem acelei forţe gravitaţie?
Datorită gravitaţiei nu numai atmosfera stă "lipită" de Pământ (gravitaţia Pământului atrage nu numai corpurile solide dar şi atomii sau moleculele de gaz, adică atmosfera), dar şi Luna formează împreună cu Pământul sistemul planetar terestru ce se roteşte în jurul Soarelui. De ce nu rămâne în urmă atmosfera când Pământul se mişcă? Pentru că dincolo de atmosferă nu exisă materie destul de densă pentru a se freca de gazele atmosferice astfel încât să le smulgă din atracţia gravitaţională a Pământului. Ba chiar, datorită acesteia, Pământul se tot îmbogăţeşte cu materie: meteoriţi sau alte particule ce sunt capturate de câmpul gravitaţional terestru.
Cât despre experimentul Michelson-Morley trebuie să spunem că acesta a demonstrat, de fapt, că eterul nu există şi nu că pământul e static: http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Michelson-Morley. Adică este exact invers de cum susţii tu.

Ca o concluzie, Biblia este o carte tare proastă. Nu este cunoaştere. Atât în ceea ce priveşte biologia cât şi în ceea ce priveşte fizica sau orice altă ştiinţă (adică lucruri ce se pot verifica). Dacă este atât de lipsită de încredere în ceea ce se poate verifica de ce credeţi că are credibilitate în chestiuni ce nu se pot verifica, cum ar fi apariţiile unor duhuri, revelaţiile unora sau minunile altora?
Pentru că Biblia vine la pachet cu sentimente egoiste dar plăcute, cum ar fi ideea că eşti nemuritor, că dacă faci unele lucruri vei fi fericit, că universul este construit special pentru tine.