30 ianuarie 2021

În ce epocă ți-ar fi plăcut să trăiești?

Nu-mi fac iluzii, dar consider că pentru un individ de condiție medie ca mine perioada aceasta este cea mai bună din toate perioadele posibile pe care le-a avut Terra. Deci în niciun caz nu prefer un trecut. Prezentul este epoca cea mai favorabilă pentru specia umană, avem o explozie populațională care demonstrează asta: suntem peste șapte miliarde și cinci sute de milioane de indivizi, niciodată nu am fost atât de mulți. Ca termen de comparație toate celelalte primate mari (cimpanzeii, gorilele și urangutanii la un loc) sunt de 50.000 de ori mai puțini ca număr de indivizi.

Ca persoană obișnuită (nu am averi sau capacități fizice sau mintale peste medie) sunt surprins de evoluția pozitivă a calității vieții, fiind o tot mai bună și mai spectaculoasă evoluție. Un alt exemplu de eficacitate a speciei umane – o pandemie în trecut ucidea un mare număr de oameni și era stinsă în mod natural după ani și ani, uneori după generații. Acum avem „șansa” de a stopa o pandemie cu un agent patogen nou-nouț cu ajutorul unor vaccinuri în mai puțin de doi ani, plecând aproape de la zero.

O altă speranță este faptul că suntem singura specie ce știe că modifică mediul. Toate speciile modifică mediul prin simpla lor existență: nu am fi avut oxigen liber în apă și în atmosferă dacă nu ar fi existat bacteriile care au produs oxigenul ca reziduu pentru ele. Dar noi suntem singura specie care și știe asta. Lucru ce ar trebui să ne facă responsabili. Și ne face responsabili, am eu speranța.

De ce am speranțe? În anii de tinerețe descoperisem un studiu de prin anii 1970 al unor cercetători ce atrăgeau atenția cu privire la faptul că necesarul estimat de fotografie pentru anul 2050 ar fi fost atât de mare încât toată planeta ar fi fost distrusă pentru că tehnologia acelor vremi pentru efectuarea fotografiilor era cea fotochimică (film pe celuloid, transpus pe hârtie fotografică cu ajutorul acizilor și a bazelor toxice, apoi tipărirea lor în milioanele și miliardele de exemplare ale tuturor revistelor și ziarelor). Acum avem un consum de fotografie extraordinar, dar este digitală. Omenirea are soluții.

Trecutul în schimb este plin de războaie și boli, netehnologizat și riscant. Nu mureai de poluare cu metale grele dar mureai de ciumă. Sau te intoxicai cu metale grele dar nu știai asta. Chiar dacă tehnologiile salvatoare vor fi apanajul inițial (ca întodeauna) al celor puternici sau bogați, timpul va democratiza aceste tehnologii. Cunoașterea științifică, precum și valorile acesteia, vor fi democratizate deoarece inteligența colectivă întotdeauna este superioară oricărei inteligențe individuale, oricât de performantă ar fi aceasta.

Tot din acest motiv consider că viitorul simbiozei dintre inteligența umană biologică și cea artificială este un beneficiu pentru omenire, chiar dacă viitoarea omenire nu va mai arăta ca cea actuală. De altfel omenirea, respectiv specia Homo sapiens, este născută în eonul tehnologiei, fiind de la nașterea sa augmentată, inițial cu focul ce a permis o mai bună și sănătoasă alimentație ce a dus la premisele unui creier mai masiv și mai performant.
Socialul a făcut restul: etica, împărtășirea cunoașterii, performanța colectivă. Față de celelalte viețuitoare care și-au finisat zestrea biologică prin selecție naturală, noi ne-am folosit, încă dinaintea configurării omului actual, de o selecție artificială, „ne-am dresat” în a utiliza tehnologii în locul unui stomac mai mare, gheare și colți, blană și sistem imunitar. Am suferit și de o domesticire reciprocă împreună cu plantele și animalele ce ne-au favorizat dezvoltarea atfel încât nu știm cu adevărat dacă, de exemplu, noi am domesticit lupul pentru a ne folosi de el sau o rasă de lupi ne-a domesticit pe noi pentru a-i îngriji și a evolua în multitudinea de rase ale câinelui actual.

Cam în același mod se va manifesta și simbioza om-tehnologie pe viitor. Poate că interesul tehnologiei (ca replicator ce este, asemănător codului genetic ce construiește mașini de replicare a lui, respectiv ființele vii, tehnomema este replicatorul capabil să construiască mașinării de replicat tehnomeme) e să se folosească de specia umană în aceeași măsură în care și omenirea se folosește de tehnologie.
Din acest punct de vedere este irelevant pentru omul mediu, obișnuit, ca mine, dacă înțelege sau nu, dacă acceptă sau nu, această simbioză, deoarece ea se va înfăptui oricum.
Chiar și scepticii sau potrivnicii pe baze ideologice folosesc tot tehnologia pentru a-și arăta scepticismul și împotrivirea.
Beneficiile vor surmonta întodeauna reticențele.

Resistance is futile.

Este posibilă apariția conștiinței de sine în cadrul inteligenței artificiale? Probabil. Mulți se tem de o asemenea situație. Eu nu. De ce? Asta va fi un avantaj inclusiv pentru specia umană deoarece conștiința de sine are un atribut insurmontabil specific traiului social: empatia.
Sunt și alte animale ce posedă conștiință de sine: elefanții și cetaceele, ciorile și cimpanzeii. Dar toate sunt animale sociale, adică trăiesc în grupuri în care empatia joacă un rol esențial atât pentru traiul în comun cât și pentru a deduce sinele de alte personalități cu intenționalitate din mediu.
Așadar o eventuală conștiină de sine a unei inteligențe artificiale va trebui în primul rând să deprindă tactica empatiei. E foarte posibil ca o inteligență artificială conștientă de sine să fie mai etică decât mulți din semenii noștri.
Pentru că ea va cunoaște de unde provine față de conștiința de sine umană, rezultat al selecției naturale.

DA, MI-AR PLĂCEA SĂ TRĂIESC ÎN VIITOR, ORICÂT AR FI DE ÎNDEPĂRTAT, DAR MI-AR PĂREA TARE RĂU DE FIECARE MOMENT DIN PREZENTUL IMEDIAT PE CARE L-AȘ PIERDE, CHIAR DACĂ ACESTA POATE FI PE MOMENT ȘI CU SUFERINȚE.

19 decembrie 2020

Povestea vieții pe Pământ (Geneza - ziua a treia)

A fost o dată, demult, foarte demult, acum patru miliarde de ani, o planetă superbă, Pământul, nu prea departe de o stea, Soarele. Nu era nici prea-prea, nici foarte-foarte, exact potrivit de mare să aibă atmosferă, la distanța potrivită să aibă apă lichidă în oceane și cu o Lună potrivit de mare lângă ea.
Undeva pe fundul oceanului, probabil lângă un vulcan subacvatic, a apărut o ființă micuță și foarte simplă, prin alăturarea unor substanțe chimice complexe ce erau concentrate acolo de vulcan, ce folosea energia vulcanului și substanțele din el dizolvate în apă pentru a trăi și pentru a se înmulți. A fost nevoie să apară una singură. Ea mânca moleculele din jur și folosea căldura vulcanului pentru a crește. Când a strâns destulă energie și substanțe chimice în ea - s-a divizat. Și dintr-o singură ființă, să o numm bacterie au apărut două fiice identice cu această primă bacterie. Din cele două s-au făcut patru, din cele patru s-au făcut opt, din opt au apărut șaisprezece, cele șaisprezece au dat naștere la 32, apoi au fost 64, 128, 256, 512 și tot așa, din ce în ce mai multe, atâta timp cât aveau loc și suficiente molecule de hrană lângă căldura vulcanului. Și s-au înmulțit. Mii, milioane, miliarde, miliarde de miliarde de bacterii.
Apoi unele din bacteriile din margine au început să moară fără a se mai divide. Nu aveau suficientă hrană și nici destulă căldură.
Unele totuși, deși erau în margine, au avut noroc. Când bacteria mamă se diviza în două fiice identice, uneori mai existau greșeli. Mici, extrem de mici, și nu mai erau chiar identice. Unele au avut noroc și datorită mutațiilor lor puteau să consume și alte substanțe chimice, iar dacă reușeau să se dividă transmiteau fiicelor lor noile calități dobândite prin mutație.
Pe atunci nu exista în apă oxigen dizolvat. Și nici în atmosferă. Dar exista mult bioxid de carbon, lucru foarte bun și plăcut bacteriilor. De fapt apa cu bioxid de carbon este sifonul, cui nu-i place apa carbogazoasă? Iar unele, ce au suferit mutații ce le-a permis să folosească lumina soarelui pentru a prelucra bioxidul de carbon, s-au bucurat și mai tare. Aceste bacterii au inventat fotosinteza, adică sinteza mâncării bune din carbon, zahărul de exemplu, cu ajutorul luminii. Cum fac acum plantele. Și aruncau oxigenul de care nu aveau nevoie înapoi în apă și din apă în atmosferă. Dar asta, apariția fotosintezei s-a întâmplat după mult timp, după cinci sute de milioane de ani, adică acum trei miliarde cinci sute de milioane de ani.
Iar aceste noi bacterii s-au înmulțit și mai mult și s-au diversificat și mai mult.
Și astfel, timp de un miliard și jumătate de ani bacteriile și coloniile de bacterii consumau mult bioxid de carbon și eliminau mult oxigen. Totul se întâmpla în ocean iar oxigenul devenea tot mai mult și în apă, și în aer, iar bioxidul de carbon tot mai puțin.
Și astfel pe pământ apare prima mare extincție a vieții, marea oxigenare, adică e atât de mult oxigen și atât de puțin bioxid de carbon că bacteriile mor pe capete.
Dar a fost și un lucru bun. Acum două miliarde de ani bacteriile moarte puteau fi folosite de celelalte bacterii pentru a se hrăni. Iar când încorporau o parte din substanțele altor bacterii încorporau și rețetele lor de prelucrat hrana sau de înmulțire. Și astfel au apărut ființele eucariote, cele ce au celule complexe, cu făbricuțe de prelucrat fel de fel de substanțe, așa cum sunt și celulele noastre. Noi avem celule eucariote, iar bacteriile simple sunt procariote.
În continuare pe pământ viața era doar în oceane și doar sub forma unor ființe unicelulare. Dar acum un miliard cinci sute de milioane de ani apare sexualitatea. Adică, în loc ca o ființă unicelulară să se dividă în două fiice identice, complete, se rupea pur și simplu în două jumătăți. Iar când jumătate din ea se lipea de o altă jumătate a unei alte ființe ce s-a rupt și ea în două forma un nouă ființă completă dar care avea atât calitățile „mamei” cât și calitățile „tatălui”. Iar ăsta a fost un lucru foarte bun, pentru că astfel au apărut ființe și mai variate, și mai complexe și care puteau face lucruri și mai interesante și puteau astfel supraviețui în locuri și mai diverse.
Iar acum un miliard de ani au apărut și primele amibe, adică primii prădători, care nu mai produceau singure hrana ci mâncau celelalte ființe din jur. Ba chiar se putea deplasa puțin. Acestea sunt de fapt strămoșii tuturor animalelor.
Lucrurile încep să devină foarte interesante în ocean, Să nu uităm că pe uscat nu aveam încă nici un fel de viață, poate doar din întâmplare prin vreo băltoacă.
Astfel că acum opt sute de milioane de ani apar primele ființe pluricelulare cu adevărat, adică ființe cu mai multe celule ce formează organe, urmașe ale coloniilor de bacterii. Unele sunt din neamul algelor și plantelor, altele sunt din neamul animalelor. Aceste animale aveau forma unor viermișori și au apărut în urmă cu șapte sute de milioane de ani.
Faptul că aceste ființe se pot diversifica foarte rapid datorită împerecherii, se pot deplasa sau își pot răspândi semințele departe în ocean face ca să avem o forfotă și o explozie a vieții ce nu s-a mai văzut.
Acum șase sute de milioane de ani apar fel de fel de moluște, melci ascunși în cochilii, scoici și corali, trilobiți și anemone. Ba chiar din unii urmași ai viermilor apar primele forme de pești, fără dinți și fără oase, dar strămoși ai tuturor vertebratelor de azi. Noi suntem vertebrate.
Această explozie a vieții mai poartă numele de perioadă cambriană. Atât de multe ființe ce au cochilii trăiesc în oceane încât, după ce mor, aceste cochilii se depun pe fundul apei formând o rocă ce poartă numele de calcar și din care sunt formați acum unii munți.
Apar și primele ciuperci și împreună cu unele alge formează licheni, iar acești licheni pot trăi și afară din apă, pe uscat. Pe atunci pe uscat nu era sol, uscatul era format doar din nisip, pietriș, bolovani  și rocă. Dar lichenii au erodat roca, hrănindu-se din ea, folosind lumina soarelui pentru a produce prin fotosinteză substanțe nutritive. Iar după ce mureau se transformau în pământ, în sol hrănitor, în care puteau crește plante mai complexe, care apar și ele acum sub forma unor mușchi sau a unor ferigi. Astfel că acum începe viața și pe uscat. La început lichenii, apoi mușchii și ferigile. Mai târziu apar și arborii. Și după ele vin și animalele: insecte, melci, crabi.
În ocean apar și rechinii, peștii se diversifică în fel de fel de specii iar unii pești pot respira și aer. Unii din urmașii acestor pești cu plămâni, adică care pot respira și aerul din atmosferă, vor deveni în următoarea sută de milioane de ani amfibieni, cum sunt broaștele și salamandrele actuale.
Acum două sute de milioane de ani erau atât de multe plante pe uscat pe care nu le mânca mai nimeni încât pădurile de atunci s-au transformat în cărbunele pe care-l găsim azi în subsol. Acest colaps al pădurilor poartă numele de extincție carboniferă și s-a întâmplat acum trei sute de milioane de ani.
Dar în urma plantelor au venit pe uscat și crabii, insectele nou apărute, ba chiar și primele reptile, urmași ai amfibienilor.
O nenorocire mare s-a abătut asupra viețuitoarelor de pe Pământ, acum două sute cinci zeci de milioane de ani. Este cea mai mare extincție, extincția permian-triasică. Au dispărut 94% din speciile ce trăiau în mare, 70% din vertebratele de pe uscat. Au dispărut până și specii de insecte, ființe foarte rezistente altfel. Probabil datorită unor explozii vulcanice ce au otrăvit oceanele și atmosfera, oamenii de știință încă caută cauza acestui dezastru.
Dar puțina viață ce a supraviețuit a renăscut. În oceane peștii au devenit și mai diverși, unele moluște au evoluat în caracatițe și sepii, iar pe uscat reptilele și insectele au început să colinde toate continentele. Ba chiar au apărut și primele mamifere, mici, care semănau cu șobolanii de azi. Noi suntem mamifere.
Reptilele, urmași ai unor amfibieni, au început să se diversifice tot mai mult și să cucerească lumea. Acestă perioadă este epoca dinozaurilor. Unii s-au întors în apă, deși respirau aer: ihtiozaurii și pleisozaurii, crocodilii și broaștele țestoase. Alții au crescut extrem de mari pe uscat: brontozaurii și triceratops. Alții au devenit prădători și alergau pe două picioare: velociraptori și temutul Tiranosaurus Rex. Iar unii au devenit zburători, cum sunt pterozaurii. Oasele celui mai mare pterozaur cunoscut au fost descoperite în România. Îl cheamă Hatzegopteryx, pentru că a fost găsit în muntele Hațeg ce era pe atunci o insulă în mijlocul mării.
Și deodată Bum! Acum șaizeci și șase de milioane de ani a căzut pe pământ un mare meteorit. Acesta a produs o explozie uriașă și a făcut un nor de praf atât de mare că soarele a fost eclipsat ani de zile. După cutremure și erupții vulcanice puternice a urmat o iarnă lungă. Plantele s-au uscat și au murit și mulți dinozauri. Dintre ei au supraviețuit doar broaștele țestoase, crocodilii și o parte din dinozaurii cu pene, strămoșii păsărilor de azi.
Precum și acele mamifere mici, dar care acum au devenit stăpânele pământului. Unele mamifere au început să zboare, cum sunt liliecii. Altele au început să mănânce doar iarbă, cum sunt erbivorele, iar altele doar carne, cum sunt carnivorele. Iar unele mâncau orice, cum sunt omnivorele. Noi suntem omnivore.
Acum cincizeci de milioane de ani au apărut și primatele. Vedeți degetul mare care este opozabil cu celelalte? Așa arată membrele primatelor. Noi suntem primate pentru că avem degetul mare opozabil. Pe atunci toate primatele trăiau pe un singur mare continent, numit Pangeea, ce începuse să se despartă în continentele actuale.
În urmă cu cincizeci de milioane de ani mamiferele carnivore se despart în două ramuri importante: canidele, cum sunt lupii, șacalii și vulpile și felinele, cum sunt leii, tigri și pisicuțele. Apar și primele mamifere ce încep să trăiască mai mult în apă, strămoși ai hipopotamilor. Din neamul lor unele încep să se hrănească cu crustacee sau pești, și astfel apar, acum douăzeci de milioane de ani strămoșii cetaceelor de azi care sunt balenele și delfinii.
În Australia, continentul ce se despărțise anterior, mamiferele erau marsupiale, puii lor erau atât de mici la naștere încât trebuia săi țină într-un buzunar din pielea de pe burtă. Apar cangurii acum patruzeci de milioane de ani și carnivorele marsupiale acum douăzeci de milioane de ani. În Antarctica, acum douăzeci de milioane de ani se retrag pinguinii. Aceștia pierd talentul de a zbura în aer dar devin înotători talentați. Păsări nemaivăzute colindă în zbor întregul pământ și se diversifică în fel de fel de specii. Unele devin terestre și-și pierd aripile.
Maimuțele de acum douăzeci și patru de milioane de ani se despart în două populații mari, cele cu coadă, cum sunt cercopitecii și babuinii și cele fără coadă, sau hominide. Noi suntem hominide. Hominidele se despart în două specii majore în urmă cu două zeci de milioane de ani în cele afroindiene și cele asiatice, urmașii celor asiatice fiind gibonii actuali.
În urmă cu cincisprezece milioane de ani populația rămasă în subcontinentul indian ce se despărțise de Africa devine specia urangutanilor de azi. Cele rămase în Africa se despart iarăși, acum zece milioane de ani, în speciile gorilelor și hominine care semănau mai mult cu cimpanzeii. Maimuțele hominine se despart iarăși, acum opt milioane de ani în două familii mari de specii, unele ce trăiau în vestul Africii, bogat în ploi și păduri, urmașii actuali fiind cimpanzeii, și populațiile de hominini din vestul Africii, sărac în precipitații și lipsit de păduri. Acești hominini estici, obligați să trăiască în savană, alături de lei și antilope, au fost avantajați dacă se puteau ridica în două picioare, pentru a vedea în zare, pe deasupra ierburilor, pericolele sau hrana. Așa au apărut strămoșii noștri australopiteci acum patru milioane de ani. Primele ființe umanoide complet bipede, adică care se deplasau în două picioare și care arătau aproape la fel cu oamenii actuali au apărut acum două milioane de ani și i-am numit homo erectus. Aceștia nu mai aveau blană, foloseau focul și uneltele simple, din piatră sau lemn. O parte din ei au emigrat spre Europa și Asia, transformându-se în subspecia omul de neanderthal și omul denisovan, acum opt sute de mii de ani. Aceștia au învățat să folosească și îmbrăcămintea pentru a se feri de frig. Pentru că în Europa și Asia era frig, era epoca glaciațiunilor Ice Age. Împreună cu acești oameni preistorici trăiau tigri cu colți sabie, mamuți și mastodonți, porci uriași și urși de peșteră. Acum patru sute de mii de ani, undeva prin estul Africii, în zona Etiopiei de azi, s-a dezvoltat populația homo sapiens, urmaș al omului erectus din zonă, adică omul inteligent, omul aproape identic cu cel de azi. În urmă cu câteva zeci de mii de ani o parte din acești homo sapiens au emigrat din nou spre Europa și Asia unde s-au întâlnit cu oamenii de neanderthal și cu denisovanii. Și au făcut împreună copii. Unul din copiii a cărui străbunic a fost neanderthal iar străbunica a fost sapiens a murit în Peștera cu Oase din România și astfel am găsit oasele sale, adică dovezi despre acest lucru.
Iar acum oamenii sunt o specie de foarte mare succes, fiind în prezent peste șapte miliarde de prieteni ce seamănă și sunt strâns înrudiți, chiar dacă fiecare este unic.
Iar oamenii actuali, curioși și inteligenți, au descoperit și înțeles această poveste extraordinară a vieții de pe Terra. Față de celelalte viețuitoare cu care avem atâtea lucruri în comun, fiind înrudiți încă de pe vremea când strămoșii noștri comuni erau acele bacterii extrem de simple, noi, oamenii, știm și înțelegem lucrurile astea.
Toate viețuitoarele au schimbat pământul. Nu ar fi fost oxigen liber în aer și apă dacă bacteriile, algele și plantele nu ar fi produs oxigen, toxic pentru ele, dar benefic pentru noi. Ele știau că fac asta și că influențează mediul? Nu.
Nu am fi avut munții de calcar din care facem ciment pentru construcții dacă nu ar fi fost miliarde de miliarde de miliarde de cochilii ale moluștelor ce s-ar fi depus pe fundul oceanelor. Ele știau că fac asta? Nu.
Nu am fi avut cărbune dacă pădurile din carbonifer nu ar fi colapsat. Toate viețuitoare modifică mediul dar nu știu că fac asta.
Noi, oamenii, suntem singurii care înțelegem acest lucru, că modificăm mediul, și asta trebuie să ne facă foarte responsabili cu căsuța noastră unde au trăit absolut toți strămoșii noștri: Pământul.
Asta este povestea istoriei vieții.
A vieții noastre, bacterii și plante, ciuperci, animale și oameni de pe Terra.


23 decembrie 2019

Religii versus știință

Religiile pretind că dețin adevărul deși nu sunt dovezi sau chiar împotriva dovezilor (nu poți arunca o dovadă la gunoi doar pentru că este incomodă ideologiei tale).
Știința pretinde că are doar o imagine corectă a adevărului în funcție de dovezi, adică acea imagine se poate schimba, la o adică, dacă apar noi dovezi care să o contrazică. Repet specificația „doar o imagine” și „dacă apar noi dovezi”.
Dacă știința abdică de la acest principiu se transformă în pseudoștiință, adică tot un fel de religie.
Știința nu se schimbă în funcție de votul unora sau altora ci în funcție de dovezi. Știința nu e democrație, e dictatură. Dictatura dovezii.
În baza științei se construiește tehnologie funcțională.
În baza religiilor se vând scump idei proaste. Religiile apar, se scindează sau dispar în funcție de numărul adepților.
Cu toate acestea religiile sunt dictatoriale în fapte, impunând dogme și distrugând oponenții sau ereticii. Pe când știința, cu toată dictatura dovezii, permite elementara contestație „dacă aceasta este susținută de dovezi”.
Știința este o metodă, cea mai bună metodă ce o avem.
Religiile au într-un final un singur scop, supraviețuirea lor indiferent de costuri.
„Dar chiar nu crezi în nimic?”
„Ba da”, i-am răspuns. „Cred în dovezi. Cred în observație, măsurători și raționament, confirmate de observatori independenți. Voi crede orice, indiferent cât de exagerat și de ridicol, dacă mi se prezintă dovezi. Dar cu cât mai exagerat și mai ridicol e acel ceva, cu atât mai clare și mai substanțiale vor trebui să fie dovezile.” – Isaac Asimov

5 august 2018

Iisus nu e fondatorul creștinismului

Am văzut multe persoane cu pretinse cunoștințe teologice declarând că Iisus e fondatorul unei religii: creștinismul. La fel cum Mahomed a fondat islamul (Mahomed chiar a vrut să fondeze un cult nou, al său și al oamenilor săi, a avut această intenție și a acționat în consecință).
Dar Iisus nu a fondat nimic. Misiunea sa nu a fost să genereze ceva nou ci să limpezească ceva vechi:
17. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. (Matei 5)

E clar că nu a venit să fondeze ceva. De altfel Iisus, puțini înțeleg asta, a fost evreu, nu creștin. Și s-a considerat evreu, nu altceva. De asta s-a și născut în familie iudaică și nu romană sau geto-dacă (?!?).
Adevărații fondatori ai creștinismului sunt adepții săi, mai ales cei de după anii 200, când mica sectă iudee începe să intre în rândurile puternicilor, evangheliile se multiplică și se cizelează, și mai ales după acceptarea acestuia ca religie recunoscută de către împăratul Constantin cel Mare.
Creștinii timpurii au făcut creștinismul, nu Iisus. Și l-au folosit pe Iisus pentru a-și justifica acțiunile.
Iisus nu a fondat nimic, a fost doar o scuză și un motiv de creștinare, uneori forțată, a celor cu care creștinii intrau în contact.

17 decembrie 2017

Pariul lui Pascal demontat

Rezumatul pariului:
1. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii răsplătit cu o viață veșnică în rai, deci un câștig infinit.
2. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii condamnat la un iad veșnic, deci o pierdere infinită.
3. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplatit, deci o pierdere finită.
4. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplătit dar ți-ai trăit viața așa cum ai vrut, deci o pierdere finită.

Răspunsul meu:
1. Care Dumnezeu? Doar se știe că adevăratul creator e Moș Crăciun. Îți dai seama ce fraier ești dacă te închini creatorului greșit?
2. Faci fapte bune dar crezi în creatorul greșit. Dar creatorul e bun și te iartă că ai crezut în cel greșit. În acest caz te iartă și dacă nu ai crezut în nici un creator.
Sau creatorul e rău... și atunci nu merită să fie considerat creator.
3. De fapt te închini lui nu pentru că ești tu bun sau deștept ci pentru că ești... fricos. Un creator care te recompensează pentru că ți-e frică este un creator... ipocrit.

10 decembrie 2017

De ce Biblia a învins?

E o chestiune de selecție naturală.

Pentru că a fost scrisă aceasta a supraviețuit în detrimentul altor religii ce se transmiteau strict oral.
Ba mai mult, scriitorii Bibliei au profitat de invenția romană de a aduna sulurile de papirus sub formă de acordeon, mult mai ușor de ținut în mână și de citit. Apoi au secționat rolele de papirus și au inventat bucățile de pergament în coli pe care le-au legat la cotor, transformând Biblia în una din primele cărți (biblio - carte în grecește). Astfel se putea studia, recita sau copia orice paragraf, nefiind nevoie de a parcurge de fiecare dată tot textul, deschizând cartea exact acolo unde erau interesați. Astfel propagandiștii erudiți ai creștinismului (adică cei ce știau citi) puteau găsi răspuns sau replică la întrebări mult mai rapid decât cei ce trebuiau să caute timp îndelungat în suluri greu de manipulat. Acest lucru a făcut ca noua tehnologie de prezervare și de penetrare a informației să fie net superioară celei orale dar și a celei notate pe role lungi de papirus.
Este posibil ca asta să fi dus la o alfabetizare superioară a celor ce intrau în contact cu creștinismul (cel puțin față de restul populației ce nu aveau interes pentru litere, scribii sclavi fiind suficienți pentru a descurca ițele traiului în societatea romană). Asta a produs o pătură destul de influentă în imperiul roman, situație politică de care au profitat politicienii vremii, lucru ce a dus probabil la victoria definitivă a creștinismului.

Lovitura de grație a dat-o legiferarea acestuia în Imperiul Roman, moment în care absolut toate celelalte idei notate în bibliotecile (colecțiile de cărți, role de papirus sau tăblițe de lut) necreștine să fie distruse efectiv, fizic.


11 septembrie 2017

Ai religia la mijlocul orarului? Ripostează!

„După cum mulți dintre voi stiți, azi a început școala. Problema mea este că ora de religie, ca oră optională, va fi băgată în mijlocul programului. Copilul meu nu a facut nici anul trecut religia, dar era ultima oră și-l puteam lua mai devreme, însă acum ca soluție mi s-a propus să stea cuminte în ultima bancă și asta e.
Daca aveti vreo idee bună despre cum să procedez, vă rog un sfat.”


Cazul nu e singular, binențeles. Ce facem? Acționăm legal și oficial - depunem o cerere de modificare a orarului la secretariat, cu număr de înregistrare. Iată un model:

Domnule/Doamnă Director,


Subsemnatul ……………..…………………………………………….,
domiciliat în ……………………………..…………………..………………….,
părinte al elevului/ei ……………………………………………………………
din clasa ………………, unitatea şcolară ……………………………………
având în vedere faptul că acest elev nu frecventează cursurile disciplinei facultative Religie şi ţinând cont de prevederile internaţionale, constituţionale şi naţionale privind dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi de cele ale legislaţiei privind educaţia şi ale legislaţiei privind drepturile copilului, vă rog ca în realizarea orarului pentru clasa respectivă, să treceţi disciplina Religie la prima sau la ultima oră din ziua respectivă.

Cu mulţumiri anticipate,

Semnătura                                                                                   Data

Aici formular solicitare modificare orar religie.doc.

În cazul în care ora rămâne la mijlocul programului, nu disperaţi. Depuneţi o altă solicitare, prin care propuneţi ca pentru elevii ce nu pot părăsi clădirea şcolii pe durata orei de religie să se organizeze alte cursuri facultative: astronomie, istoria artei, istoria religiilor, noţiuni de etică şi morală etc.

Este posibil ca direcţiunea să vă comunice că aceştia sunt puţini şi nu există posibilitatea de a organiza aceste cursuri. Atunci cereţi să fie acceptat copilul dumneavoastră într-o clasă paralelă sau apropiată ca vârstă, la ore de genul desen, sport, muzică, limbă străină etc. Este riscant a rămâne în clasă, la îndemâna profesorului sau a profesoarei de religie. Chiar dacă sunt persoane echilibrate altfel, faptul că în "clasa lor" există elevi ai căror părinţi sunt în mod explicit în dezacord cu credinţa lor îi va face la un moment dat (de exemplu indisciplina colegilor), să se răzbune, chiar şi prin mici remarci, pe copiii dumneavoastră.

Dacă toate aceste forme de negociere sunt epuizate în mod defavorabil pentru copilul dumneavoastră înseamnă că direcţiunea şcolii este clar împotriva soluţionării amiabile a vidului legislativ lăsat de acestă lege lacunară, Legea Educaţiei Naţionale, şi va fi nevoie a interveni la nivel juridic. Pentru suport, în afara prietenilor şi a unui avocat (de preferat specializat în drepturile omului şi ale copilului) se mai poate apela la Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), presă şi la blogosfera raţională (vezi coloana din stânga a acesui blog).
În numele dumneavoastră vom solicita o acțiune de verificare a formularelor prin care s-a cerut să se urmeze orele de religie confesională.