30 ianuarie 2021

În ce epocă ți-ar fi plăcut să trăiești?

Nu-mi fac iluzii, dar consider că pentru un individ de condiție medie ca mine perioada aceasta este cea mai bună din toate perioadele posibile pe care le-a avut Terra. Deci în niciun caz nu prefer un trecut. Prezentul este epoca cea mai favorabilă pentru specia umană, avem o explozie populațională care demonstrează asta: suntem peste șapte miliarde și cinci sute de milioane de indivizi, niciodată nu am fost atât de mulți. Ca termen de comparație toate celelalte primate mari (cimpanzeii, gorilele și urangutanii la un loc) sunt de 50.000 de ori mai puțini ca număr de indivizi.

Ca persoană obișnuită (nu am averi sau capacități fizice sau mintale peste medie) sunt surprins de evoluția pozitivă a calității vieții, fiind o tot mai bună și mai spectaculoasă evoluție. Un alt exemplu de eficacitate a speciei umane – o pandemie în trecut ucidea un mare număr de oameni și era stinsă în mod natural după ani și ani, uneori după generații. Acum avem „șansa” de a stopa o pandemie cu un agent patogen nou-nouț cu ajutorul unor vaccinuri în mai puțin de doi ani, plecând aproape de la zero.

O altă speranță este faptul că suntem singura specie ce știe că modifică mediul. Toate speciile modifică mediul prin simpla lor existență: nu am fi avut oxigen liber în apă și în atmosferă dacă nu ar fi existat bacteriile care au produs oxigenul ca reziduu pentru ele. Dar noi suntem singura specie care și știe asta. Lucru ce ar trebui să ne facă responsabili. Și ne face responsabili, am eu speranța.

De ce am speranțe? În anii de tinerețe descoperisem un studiu de prin anii 1970 al unor cercetători ce atrăgeau atenția cu privire la faptul că necesarul estimat de fotografie pentru anul 2050 ar fi fost atât de mare încât toată planeta ar fi fost distrusă pentru că tehnologia acelor vremi pentru efectuarea fotografiilor era cea fotochimică (film pe celuloid, transpus pe hârtie fotografică cu ajutorul acizilor și a bazelor toxice, apoi tipărirea lor în milioanele și miliardele de exemplare ale tuturor revistelor și ziarelor). Acum avem un consum de fotografie extraordinar, dar este digitală. Omenirea are soluții.

Trecutul în schimb este plin de războaie și boli, netehnologizat și riscant. Nu mureai de poluare cu metale grele dar mureai de ciumă. Sau te intoxicai cu metale grele dar nu știai asta. Chiar dacă tehnologiile salvatoare vor fi apanajul inițial (ca întodeauna) al celor puternici sau bogați, timpul va democratiza aceste tehnologii. Cunoașterea științifică, precum și valorile acesteia, vor fi democratizate deoarece inteligența colectivă întotdeauna este superioară oricărei inteligențe individuale, oricât de performantă ar fi aceasta.

Tot din acest motiv consider că viitorul simbiozei dintre inteligența umană biologică și cea artificială este un beneficiu pentru omenire, chiar dacă viitoarea omenire nu va mai arăta ca cea actuală. De altfel omenirea, respectiv specia Homo sapiens, este născută în eonul tehnologiei, fiind de la nașterea sa augmentată, inițial cu focul ce a permis o mai bună și sănătoasă alimentație ce a dus la premisele unui creier mai masiv și mai performant.
Socialul a făcut restul: etica, împărtășirea cunoașterii, performanța colectivă. Față de celelalte viețuitoare care și-au finisat zestrea biologică prin selecție naturală, noi ne-am folosit, încă dinaintea configurării omului actual, de o selecție artificială, „ne-am dresat” în a utiliza tehnologii în locul unui stomac mai mare, gheare și colți, blană și sistem imunitar. Am suferit și de o domesticire reciprocă împreună cu plantele și animalele ce ne-au favorizat dezvoltarea atfel încât nu știm cu adevărat dacă, de exemplu, noi am domesticit lupul pentru a ne folosi de el sau o rasă de lupi ne-a domesticit pe noi pentru a-i îngriji și a evolua în multitudinea de rase ale câinelui actual.

Cam în același mod se va manifesta și simbioza om-tehnologie pe viitor. Poate că interesul tehnologiei (ca replicator ce este, asemănător codului genetic ce construiește mașini de replicare a lui, respectiv ființele vii, tehnomema este replicatorul capabil să construiască mașinării de replicat tehnomeme) e să se folosească de specia umană în aceeași măsură în care și omenirea se folosește de tehnologie.
Din acest punct de vedere este irelevant pentru omul mediu, obișnuit, ca mine, dacă înțelege sau nu, dacă acceptă sau nu, această simbioză, deoarece ea se va înfăptui oricum.
Chiar și scepticii sau potrivnicii pe baze ideologice folosesc tot tehnologia pentru a-și arăta scepticismul și împotrivirea.
Beneficiile vor surmonta întodeauna reticențele.

Resistance is futile.

Este posibilă apariția conștiinței de sine în cadrul inteligenței artificiale? Probabil. Mulți se tem de o asemenea situație. Eu nu. De ce? Asta va fi un avantaj inclusiv pentru specia umană deoarece conștiința de sine are un atribut insurmontabil specific traiului social: empatia.
Sunt și alte animale ce posedă conștiință de sine: elefanții și cetaceele, ciorile și cimpanzeii. Dar toate sunt animale sociale, adică trăiesc în grupuri în care empatia joacă un rol esențial atât pentru traiul în comun cât și pentru a deduce sinele de alte personalități cu intenționalitate din mediu.
Așadar o eventuală conștiină de sine a unei inteligențe artificiale va trebui în primul rând să deprindă tactica empatiei. E foarte posibil ca o inteligență artificială conștientă de sine să fie mai etică decât mulți din semenii noștri.
Pentru că ea va cunoaște de unde provine față de conștiința de sine umană, rezultat al selecției naturale.

DA, MI-AR PLĂCEA SĂ TRĂIESC ÎN VIITOR, ORICÂT AR FI DE ÎNDEPĂRTAT, DAR MI-AR PĂREA TARE RĂU DE FIECARE MOMENT DIN PREZENTUL IMEDIAT PE CARE L-AȘ PIERDE, CHIAR DACĂ ACESTA POATE FI PE MOMENT ȘI CU SUFERINȚE.

Un comentariu:

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.