A fost o dată, demult, foarte demult, acum patru miliarde de ani, o planetă superbă, Pământul, nu prea departe de o stea, Soarele. Nu era nici prea-prea, nici foarte-foarte, exact potrivit de mare să aibă atmosferă, la distanța potrivită să aibă apă lichidă în oceane și cu o Lună potrivit de mare lângă ea.
Undeva pe fundul oceanului, probabil lângă un vulcan subacvatic, a apărut o ființă micuță și foarte simplă, prin alăturarea unor substanțe chimice complexe ce erau concentrate acolo de vulcan, ce folosea energia vulcanului și substanțele din el dizolvate în apă pentru a trăi și pentru a se înmulți. A fost nevoie să apară una singură. Ea mânca moleculele din jur și folosea căldura vulcanului pentru a crește. Când a strâns destulă energie și substanțe chimice în ea - s-a divizat. Și dintr-o singură ființă, să o numm bacterie au apărut două fiice identice cu această primă bacterie. Din cele două s-au făcut patru, din cele patru s-au făcut opt, din opt au apărut șaisprezece, cele șaisprezece au dat naștere la 32, apoi au fost 64, 128, 256, 512 și tot așa, din ce în ce mai multe, atâta timp cât aveau loc și suficiente molecule de hrană lângă căldura vulcanului. Și s-au înmulțit. Mii, milioane, miliarde, miliarde de miliarde de bacterii.
Apoi unele din bacteriile din margine au început să moară fără a se mai divide. Nu aveau suficientă hrană și nici destulă căldură.
Unele totuși, deși erau în margine, au avut noroc. Când bacteria mamă se diviza în două fiice identice, uneori mai existau greșeli. Mici, extrem de mici, și nu mai erau chiar identice. Unele au avut noroc și datorită mutațiilor lor puteau să consume și alte substanțe chimice, iar dacă reușeau să se dividă transmiteau fiicelor lor noile calități dobândite prin mutație.
Pe atunci nu exista în apă oxigen dizolvat. Și nici în atmosferă. Dar exista mult bioxid de carbon, lucru foarte bun și plăcut bacteriilor. De fapt apa cu bioxid de carbon este sifonul, cui nu-i place apa carbogazoasă? Iar unele, ce au suferit mutații ce le-a permis să folosească lumina soarelui pentru a prelucra bioxidul de carbon, s-au bucurat și mai tare. Aceste bacterii au inventat fotosinteza, adică sinteza mâncării bune din carbon, zahărul de exemplu, cu ajutorul luminii. Cum fac acum plantele. Și aruncau oxigenul de care nu aveau nevoie înapoi în apă și din apă în atmosferă. Dar asta, apariția fotosintezei s-a întâmplat după mult timp, după cinci sute de milioane de ani, adică acum trei miliarde cinci sute de milioane de ani.
Iar aceste noi bacterii s-au înmulțit și mai mult și s-au diversificat și mai mult.
Și astfel, timp de un miliard și jumătate de ani bacteriile și coloniile de bacterii consumau mult bioxid de carbon și eliminau mult oxigen. Totul se întâmpla în ocean iar oxigenul devenea tot mai mult și în apă, și în aer, iar bioxidul de carbon tot mai puțin.
Și astfel pe pământ apare prima mare extincție a vieții, marea oxigenare, adică e atât de mult oxigen și atât de puțin bioxid de carbon că bacteriile mor pe capete.
Dar a fost și un lucru bun. Acum două miliarde de ani bacteriile moarte puteau fi folosite de celelalte bacterii pentru a se hrăni. Iar când încorporau o parte din substanțele altor bacterii încorporau și rețetele lor de prelucrat hrana sau de înmulțire. Și astfel au apărut ființele eucariote, cele ce au celule complexe, cu făbricuțe de prelucrat fel de fel de substanțe, așa cum sunt și celulele noastre. Noi avem celule eucariote, iar bacteriile simple sunt procariote.
În continuare pe pământ viața era doar în oceane și doar sub forma unor ființe unicelulare. Dar acum un miliard cinci sute de milioane de ani apare sexualitatea. Adică, în loc ca o ființă unicelulară să se dividă în două fiice identice, complete, se rupea pur și simplu în două jumătăți. Iar când jumătate din ea se lipea de o altă jumătate a unei alte ființe ce s-a rupt și ea în două forma un nouă ființă completă dar care avea atât calitățile „mamei” cât și calitățile „tatălui”. Iar ăsta a fost un lucru foarte bun, pentru că astfel au apărut ființe și mai variate, și mai complexe și care puteau face lucruri și mai interesante și puteau astfel supraviețui în locuri și mai diverse.
Iar acum un miliard de ani au apărut și primele amibe, adică primii prădători, care nu mai produceau singure hrana ci mâncau celelalte ființe din jur. Ba chiar se putea deplasa puțin. Acestea sunt de fapt strămoșii tuturor animalelor.
Lucrurile încep să devină foarte interesante în ocean, Să nu uităm că pe uscat nu aveam încă nici un fel de viață, poate doar din întâmplare prin vreo băltoacă.
Astfel că acum opt sute de milioane de ani apar primele ființe pluricelulare cu adevărat, adică ființe cu mai multe celule ce formează organe, urmașe ale coloniilor de bacterii. Unele sunt din neamul algelor și plantelor, altele sunt din neamul animalelor. Aceste animale aveau forma unor viermișori și au apărut în urmă cu șapte sute de milioane de ani.
Faptul că aceste ființe se pot diversifica foarte rapid datorită împerecherii, se pot deplasa sau își pot răspândi semințele departe în ocean face ca să avem o forfotă și o explozie a vieții ce nu s-a mai văzut.
Acum șase sute de milioane de ani apar fel de fel de moluște, melci ascunși în cochilii, scoici și corali, trilobiți și anemone. Ba chiar din unii urmași ai viermilor apar primele forme de pești, fără dinți și fără oase, dar strămoși ai tuturor vertebratelor de azi. Noi suntem vertebrate.
Această explozie a vieții mai poartă numele de perioadă cambriană. Atât de multe ființe ce au cochilii trăiesc în oceane încât, după ce mor, aceste cochilii se depun pe fundul apei formând o rocă ce poartă numele de calcar și din care sunt formați acum unii munți.
Apar și primele ciuperci și împreună cu unele alge formează licheni, iar acești licheni pot trăi și afară din apă, pe uscat. Pe atunci pe uscat nu era sol, uscatul era format doar din nisip, pietriș, bolovani și rocă. Dar lichenii au erodat roca, hrănindu-se din ea, folosind lumina soarelui pentru a produce prin fotosinteză substanțe nutritive. Iar după ce mureau se transformau în pământ, în sol hrănitor, în care puteau crește plante mai complexe, care apar și ele acum sub forma unor mușchi sau a unor ferigi. Astfel că acum începe viața și pe uscat. La început lichenii, apoi mușchii și ferigile. Mai târziu apar și arborii. Și după ele vin și animalele: insecte, melci, crabi.
În ocean apar și rechinii, peștii se diversifică în fel de fel de specii iar unii pești pot respira și aer. Unii din urmașii acestor pești cu plămâni, adică care pot respira și aerul din atmosferă, vor deveni în următoarea sută de milioane de ani amfibieni, cum sunt broaștele și salamandrele actuale.
Acum două sute de milioane de ani erau atât de multe plante pe uscat pe care nu le mânca mai nimeni încât pădurile de atunci s-au transformat în cărbunele pe care-l găsim azi în subsol. Acest colaps al pădurilor poartă numele de extincție carboniferă și s-a întâmplat acum trei sute de milioane de ani.
Dar în urma plantelor au venit pe uscat și crabii, insectele nou apărute, ba chiar și primele reptile, urmași ai amfibienilor.
O nenorocire mare s-a abătut asupra viețuitoarelor de pe Pământ, acum două sute cinci zeci de milioane de ani. Este cea mai mare extincție, extincția permian-triasică. Au dispărut 94% din speciile ce trăiau în mare, 70% din vertebratele de pe uscat. Au dispărut până și specii de insecte, ființe foarte rezistente altfel. Probabil datorită unor explozii vulcanice ce au otrăvit oceanele și atmosfera, oamenii de știință încă caută cauza acestui dezastru.
Dar puțina viață ce a supraviețuit a renăscut. În oceane peștii au devenit și mai diverși, unele moluște au evoluat în caracatițe și sepii, iar pe uscat reptilele și insectele au început să colinde toate continentele. Ba chiar au apărut și primele mamifere, mici, care semănau cu șobolanii de azi. Noi suntem mamifere.
Reptilele, urmași ai unor amfibieni, au început să se diversifice tot mai mult și să cucerească lumea. Acestă perioadă este epoca dinozaurilor. Unii s-au întors în apă, deși respirau aer: ihtiozaurii și pleisozaurii, crocodilii și broaștele țestoase. Alții au crescut extrem de mari pe uscat: brontozaurii și triceratops. Alții au devenit prădători și alergau pe două picioare: velociraptori și temutul Tiranosaurus Rex. Iar unii au devenit zburători, cum sunt pterozaurii. Oasele celui mai mare pterozaur cunoscut au fost descoperite în România. Îl cheamă Hatzegopteryx, pentru că a fost găsit în muntele Hațeg ce era pe atunci o insulă în mijlocul mării.
Și deodată Bum! Acum șaizeci și șase de milioane de ani a căzut pe pământ un mare meteorit. Acesta a produs o explozie uriașă și a făcut un nor de praf atât de mare că soarele a fost eclipsat ani de zile. După cutremure și erupții vulcanice puternice a urmat o iarnă lungă. Plantele s-au uscat și au murit și mulți dinozauri. Dintre ei au supraviețuit doar broaștele țestoase, crocodilii și o parte din dinozaurii cu pene, strămoșii păsărilor de azi.
Precum și acele mamifere mici, dar care acum au devenit stăpânele pământului. Unele mamifere au început să zboare, cum sunt liliecii. Altele au început să mănânce doar iarbă, cum sunt erbivorele, iar altele doar carne, cum sunt carnivorele. Iar unele mâncau orice, cum sunt omnivorele. Noi suntem omnivore.
Acum cincizeci de milioane de ani au apărut și primatele. Vedeți degetul mare care este opozabil cu celelalte? Așa arată membrele primatelor. Noi suntem primate pentru că avem degetul mare opozabil. Pe atunci toate primatele trăiau pe un singur mare continent, numit Pangeea, ce începuse să se despartă în continentele actuale.
În urmă cu cincizeci de milioane de ani mamiferele carnivore se despart în două ramuri importante: canidele, cum sunt lupii, șacalii și vulpile și felinele, cum sunt leii, tigri și pisicuțele. Apar și primele mamifere ce încep să trăiască mai mult în apă, strămoși ai hipopotamilor. Din neamul lor unele încep să se hrănească cu crustacee sau pești, și astfel apar, acum douăzeci de milioane de ani strămoșii cetaceelor de azi care sunt balenele și delfinii.
În Australia, continentul ce se despărțise anterior, mamiferele erau marsupiale, puii lor erau atât de mici la naștere încât trebuia săi țină într-un buzunar din pielea de pe burtă. Apar cangurii acum patruzeci de milioane de ani și carnivorele marsupiale acum douăzeci de milioane de ani. În Antarctica, acum douăzeci de milioane de ani se retrag pinguinii. Aceștia pierd talentul de a zbura în aer dar devin înotători talentați. Păsări nemaivăzute colindă în zbor întregul pământ și se diversifică în fel de fel de specii. Unele devin terestre și-și pierd aripile.
Maimuțele de acum douăzeci și patru de milioane de ani se despart în două populații mari, cele cu coadă, cum sunt cercopitecii și babuinii și cele fără coadă, sau hominide. Noi suntem hominide. Hominidele se despart în două specii majore în urmă cu două zeci de milioane de ani în cele afroindiene și cele asiatice, urmașii celor asiatice fiind gibonii actuali.
În urmă cu cincisprezece milioane de ani populația rămasă în subcontinentul indian ce se despărțise de Africa devine specia urangutanilor de azi. Cele rămase în Africa se despart iarăși, acum zece milioane de ani, în speciile gorilelor și hominine care semănau mai mult cu cimpanzeii. Maimuțele hominine se despart iarăși, acum opt milioane de ani în două familii mari de specii, unele ce trăiau în vestul Africii, bogat în ploi și păduri, urmașii actuali fiind cimpanzeii, și populațiile de hominini din vestul Africii, sărac în precipitații și lipsit de păduri. Acești hominini estici, obligați să trăiască în savană, alături de lei și antilope, au fost avantajați dacă se puteau ridica în două picioare, pentru a vedea în zare, pe deasupra ierburilor, pericolele sau hrana. Așa au apărut strămoșii noștri australopiteci acum patru milioane de ani. Primele ființe umanoide complet bipede, adică care se deplasau în două picioare și care arătau aproape la fel cu oamenii actuali au apărut acum două milioane de ani și i-am numit homo erectus. Aceștia nu mai aveau blană, foloseau focul și uneltele simple, din piatră sau lemn. O parte din ei au emigrat spre Europa și Asia, transformându-se în subspecia omul de neanderthal și omul denisovan, acum opt sute de mii de ani. Aceștia au învățat să folosească și îmbrăcămintea pentru a se feri de frig. Pentru că în Europa și Asia era frig, era epoca glaciațiunilor Ice Age. Împreună cu acești oameni preistorici trăiau tigri cu colți sabie, mamuți și mastodonți, porci uriași și urși de peșteră. Acum patru sute de mii de ani, undeva prin estul Africii, în zona Etiopiei de azi, s-a dezvoltat populația homo sapiens, urmaș al omului erectus din zonă, adică omul inteligent, omul aproape identic cu cel de azi. În urmă cu câteva zeci de mii de ani o parte din acești homo sapiens au emigrat din nou spre Europa și Asia unde s-au întâlnit cu oamenii de neanderthal și cu denisovanii. Și au făcut împreună copii. Unul din copiii a cărui străbunic a fost neanderthal iar străbunica a fost sapiens a murit în Peștera cu Oase din România și astfel am găsit oasele sale, adică dovezi despre acest lucru.
Iar acum oamenii sunt o specie de foarte mare succes, fiind în prezent peste șapte miliarde de prieteni ce seamănă și sunt strâns înrudiți, chiar dacă fiecare este unic.
Iar oamenii actuali, curioși și inteligenți, au descoperit și înțeles această poveste extraordinară a vieții de pe Terra. Față de celelalte viețuitoare cu care avem atâtea lucruri în comun, fiind înrudiți încă de pe vremea când strămoșii noștri comuni erau acele bacterii extrem de simple, noi, oamenii, știm și înțelegem lucrurile astea.
Toate viețuitoarele au schimbat pământul. Nu ar fi fost oxigen liber în aer și apă dacă bacteriile, algele și plantele nu ar fi produs oxigen, toxic pentru ele, dar benefic pentru noi. Ele știau că fac asta și că influențează mediul? Nu.
Nu am fi avut munții de calcar din care facem ciment pentru construcții dacă nu ar fi fost miliarde de miliarde de miliarde de cochilii ale moluștelor ce s-ar fi depus pe fundul oceanelor. Ele știau că fac asta? Nu.
Nu am fi avut cărbune dacă pădurile din carbonifer nu ar fi colapsat. Toate viețuitoare modifică mediul dar nu știu că fac asta.
Noi, oamenii, suntem singurii care înțelegem acest lucru, că modificăm mediul, și asta trebuie să ne facă foarte responsabili cu căsuța noastră unde au trăit absolut toți strămoșii noștri: Pământul.
Asta este povestea istoriei vieții.
A vieții noastre, bacterii și plante, ciuperci, animale și oameni de pe Terra.
