Prezentasem anterior câteva idei cu privire la colivă ca reminiscenţă păgână şi acum dezvolt tema, cu noi detalii ce pot susţine acestă ipoteză.
Mai întâi câteva consideraţii etimologice. Deşi în română termenul se presupune a fi existat încă de dinaintea creştinismului, actualmente dicţionarele indică ca provenind din slavul bulgar sau sârb (kolivo sau koljivo), deşi afinitatea fonetică indică grecescul antic kolliva. Înclin să cred că în zona greco-tracă cuvântul a coexistat în forme asemănătoare şi a reprezentat acelaşi lucru, fiind adoptat de limbile slave. În greaca veche însemnă chiar seminţe, având atât sens descriptiv cât şi valoric, fiind similar cu vocabula ce reprezintă ideea de panspermie, câteodată utilizându-se pentru colivă cuvântele greceşti sperma sau spora. Din acest motiv suprasolicit exerciţiul de imaginaţie şi afirm că acest cuvânt - coliva - este la origine trac, poate chiar daco-get, fiind adoptat de greci, apoi transmis slavilor sudici şi mai apoi celor nordici. Trebuie subliniat că slavii nordici folosesc cuvinte ca kutia sau sochivo pentru prăjitura morţilor.
O altă direcţie de cercetare se poate trasa în ceea ce înseamnă reţetă. Popoarele ce utilizează coliva în scop memorialistic şi religios folosesc ca ingredient pricipal grâul, dar unii îl asezonează cu diferite fructe, linte, susan sau alte cereale, chiar îl inlocuiesc cu orez (creştinismul ortodox japonez). Doar în balcani şi România reţeta a rămas oarecum originală (grâu fiert cu miere şi miez de nucă), câteva modernisme fiind adoptate din considerente economice: mierea a fost înlocuită cu zahăr şi s-au adăugat arome exotice şi cacao. Numai că aceste reţete erau utilizate şi de păgânii adepţi ai misterelor eleusiene, fiind aliment sacru în cadrul sărbătorii bahice de primăvară: Anthesteria. Atunci aceste alimente bazate pe seminţe şi cereale se ofereau morţilor ca formulă de îmbunare în vederea unei eventuale renaşteri, sărbătoarea fiind împletită cu orgii sacre în vederea sporirii fecundităţii. De altfel acestă sărbătoare a fost adoptată de latini sub numele de Rosalia, fiind mai apoi adoptată de creştini sub denumirea de Rusalii.
În altă ordine de idei putem sublinia specificul geografic al utilizării colivei: spaţiul balcanic. Mai puţin cunoscută în restul ortodoxiei (bisericile ortodoxe africane sau asiatice şi chiar în cea cea rusă) coliva este în schimb folosită şi de către grecii catolici sau de greco-catolicii români, chiar de unii evanghelici din Transilvania. Deşi acest lucru se poate datora influenţării acestora de către ortodocşi, coliva nu este un apanaj al întregii ortodoxii. Pe de altă parte nu este o practică încurajată de creştinismul catolic, deşi a fost adoptat de creştini cu mult înainte de Schismă. Conform legendei coliva a fost indicat să se consume la solicitarea unui arhiepiscop pentru a contracara intenţia împăratului Iulian Apostatul (355-363) de "a pângări" alimentele cu sângele jertfelor dedicate altor zeităţi (Iulian, supranumit Apostatul de creştini, a fost ultimul împărat necreştin al imperiului roman).
De ce nu toţi creştinii au această tradiţie? Deoarece diferenţele de dezvoltare a bisericilor creştine au favorizat sau defavorizat acest lucru. Prin definiţie Biserica Ortodoxă este o biserică necentralizată, fiecare patriarhie având o anumită libertate cultică. Acest lucru a făcut ca multe obiceiuri precreştine să supravieţuiască în unele zone ortodoxe, oferind astfel o particularitate specifică fiecărei biserici ortodoxe. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în catolicism. Acolo centralismul acerb a descurajat orice tendinţă de adoptare a unor obiceiuri neacceptate de conducerea papală. Aşa încât, chiar dacă obiceiul colivei a existat în zona tracilor vestici sau la creştinii occidentali, acesta a fost defăimat şi îndepărtat din cotidianul religios, tocmai datorită faptului că reprezenta o manifestare păgână, precreştină.
29 mai 2011
18 mai 2011
Modelul
Câteva evenimente au marcat mass media primăvara aceasta: nunta prinţului William cu Kate Midleton, beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, execuţia lui Osama Bin Laden, divorţurile (Moni de Irinel, Pepe de Oana şi patronii de fotbal de soţiile lor) şi Paştele (ortodox şi catolic). Toate au avut un numitor comun, deşi nu pare. Nevoia de model.
Trăirea exemplară. Trăirea exemplară nu trebuie înţeleasă doar ca fiind o trăire ce trebuie urmată, ca fiind de excepţie, ci trăirea ce se desfăşoară în urma prezentării unui eveniment exemplar, în sensul de eveniment de reper. De fapt trăirea exemplară nu se datorează efortului celui ce participă decât în măsura în care copiază sau încercă copierea trăirilor anterioare sau a protagoniştilor reali. Trăirea exemplară este doar un avatar, o formulă a individului de a încerca să reediteze, în propria sa conştiinţă, evenimentul important. Această formulă de existenţă este comună tuturor oamenilor. Intenţia, chiar nemărturisită sau nici măcar conştientizată, este cea de a reedita existenţa, dar asta numai în măsura în care există repere recunoscute pentru ca existenţa să fie certificată. Din acest motiv ne agăţăm de modele, de exemple, de valori.
Binenţeles că valoarea exemplului este o problemă subiectivă. Fiecare are o anumită experienţă, şi prin asta un anumit număr şi un anumit tip de exemple de care se poate lega. Convieţuirea semenilor se realizează doar la nivelul în care modelele sunt recunoscute sau cel puţin discutate de participanţi.
Problema eventualelor critici, a delimitării valorilor, este rezolvată în cadrul religiilor. Pentru că acolo dictatul iniţiaţilor primează analizei. Exemplele oferite de religii sunt impuse, dogma fiind intransigentă. Din acest motiv sărbătorirea execuţiei şi a învierii cetăţeanului Iisus este la acelaşi nivel informaţional ca şi ştirea capturării, viu sau mort, a cetăţeanului Osama Bin Laden. Diferenţa este doar de religie. În timp ce unii îl plâng pe Osama, ceilalţi îl înfierează, reacţiile fiind rezultatul manipulărilor în ambele cazuri. Acelaşi lucru putem savura în cazul unirii unora (căsătoria) şi a destrămării celorlalţi (divorţurile). Apetitul pentru spectacolul informaţional este surogatul ce ne creează iluzia că trăim. Şi ne substituim, inconştient sau în subconştient, modelelor ce ne sunt livrate mediatic. Cu o efervescenţă dirijată cultural scuipăm pe unii sărutându-i pe ceilalţi.
Avem totuşi o minimă salvgardare, "credem" cu ardoare că doar ceilalţi se înşală, noi fiind de partea modelelor "corecte".
Trăirea exemplară. Trăirea exemplară nu trebuie înţeleasă doar ca fiind o trăire ce trebuie urmată, ca fiind de excepţie, ci trăirea ce se desfăşoară în urma prezentării unui eveniment exemplar, în sensul de eveniment de reper. De fapt trăirea exemplară nu se datorează efortului celui ce participă decât în măsura în care copiază sau încercă copierea trăirilor anterioare sau a protagoniştilor reali. Trăirea exemplară este doar un avatar, o formulă a individului de a încerca să reediteze, în propria sa conştiinţă, evenimentul important. Această formulă de existenţă este comună tuturor oamenilor. Intenţia, chiar nemărturisită sau nici măcar conştientizată, este cea de a reedita existenţa, dar asta numai în măsura în care există repere recunoscute pentru ca existenţa să fie certificată. Din acest motiv ne agăţăm de modele, de exemple, de valori.
Binenţeles că valoarea exemplului este o problemă subiectivă. Fiecare are o anumită experienţă, şi prin asta un anumit număr şi un anumit tip de exemple de care se poate lega. Convieţuirea semenilor se realizează doar la nivelul în care modelele sunt recunoscute sau cel puţin discutate de participanţi.
Problema eventualelor critici, a delimitării valorilor, este rezolvată în cadrul religiilor. Pentru că acolo dictatul iniţiaţilor primează analizei. Exemplele oferite de religii sunt impuse, dogma fiind intransigentă. Din acest motiv sărbătorirea execuţiei şi a învierii cetăţeanului Iisus este la acelaşi nivel informaţional ca şi ştirea capturării, viu sau mort, a cetăţeanului Osama Bin Laden. Diferenţa este doar de religie. În timp ce unii îl plâng pe Osama, ceilalţi îl înfierează, reacţiile fiind rezultatul manipulărilor în ambele cazuri. Acelaşi lucru putem savura în cazul unirii unora (căsătoria) şi a destrămării celorlalţi (divorţurile). Apetitul pentru spectacolul informaţional este surogatul ce ne creează iluzia că trăim. Şi ne substituim, inconştient sau în subconştient, modelelor ce ne sunt livrate mediatic. Cu o efervescenţă dirijată cultural scuipăm pe unii sărutându-i pe ceilalţi.
Avem totuşi o minimă salvgardare, "credem" cu ardoare că doar ceilalţi se înşală, noi fiind de partea modelelor "corecte".
27 aprilie 2011
Religiile copiilor - Avion cu motor
Cunoaşteţi, probabil, una din poeziile folclorului copiilor:
Avion
Cu motor
Ia-mă şi pe mine-n zbor
Să mă fac aviator.
După care copilul care a văzut avionul îşi pune o dorinţă în gând apoi cere colegului să "taie" pentru a "lega" îndeplinirea dorinţei.
La prima vedere aceste obiceiuri, aceste tradiţii, sunt mult prea puerile pentru a fi considerate viabile. Aşa pare la prima vedere. Dar fundamentul lor este vechi şi dedus ca funcţional, dovadă că aceste obiceiuri încă mai persistă.
Deşi motivul avionului este unul relativ nou, zborul cu motor fiind inventat de doar un secol, obiceiul "remarcării" este mult mai vechi. Acesta pleacă de la prezumţia că persoanele (copiii) ce au şansa de a vieţui în spaţiul supus progresului sunt favorizate, respectiv pot fi mai bine plasate în cadrul unei structuri sociale. Chiar dacă nu este conştientizat ca atare acest fapt, în subconştientul colectiv se strecoară ideea, viabilă, că cel ce deţine informaţia, cel puţin cea cum că ceva deosebit, foarte nou, există, este din start într-o poziţie superioară. Oricum mai bine plasată decât cel ce nici măcar nu ştie de existenţa acelei noutăţi tehnologice.
Acest ascendent favorizează tânăra persoană. "Remarcarea" devine astfel nu un mijoc al devenirii, ci chiar motivul acesteia. A remarca diferitul acceptat ca progres devine scopul existenţei imediate. Vânătoarea de "avioane" se transformă în chiar structura mitică a trecerii, a devenirii, a reuşitei. Nu mai contează valoarea concretă a acelei informaţii, ci doar faptul că ea există şi este recunoscută ca valoroasă. În ultimă instanţă, dacă această tradiţie este acceptată de liderii maturi, are toate şansele să devină parte a protocolului religios. Pentru că nu valoarea reală, obiectivă, primează în structura manifestării credinţei ci mijloacele de atingere a iluziei, nu contează "de ce". Contează doar "cum". Chiar dacă acel "cum" este stupid şi pueril.
Avion
Cu motor
Ia-mă şi pe mine-n zbor
Să mă fac aviator.
După care copilul care a văzut avionul îşi pune o dorinţă în gând apoi cere colegului să "taie" pentru a "lega" îndeplinirea dorinţei.
La prima vedere aceste obiceiuri, aceste tradiţii, sunt mult prea puerile pentru a fi considerate viabile. Aşa pare la prima vedere. Dar fundamentul lor este vechi şi dedus ca funcţional, dovadă că aceste obiceiuri încă mai persistă.
Deşi motivul avionului este unul relativ nou, zborul cu motor fiind inventat de doar un secol, obiceiul "remarcării" este mult mai vechi. Acesta pleacă de la prezumţia că persoanele (copiii) ce au şansa de a vieţui în spaţiul supus progresului sunt favorizate, respectiv pot fi mai bine plasate în cadrul unei structuri sociale. Chiar dacă nu este conştientizat ca atare acest fapt, în subconştientul colectiv se strecoară ideea, viabilă, că cel ce deţine informaţia, cel puţin cea cum că ceva deosebit, foarte nou, există, este din start într-o poziţie superioară. Oricum mai bine plasată decât cel ce nici măcar nu ştie de existenţa acelei noutăţi tehnologice.
Acest ascendent favorizează tânăra persoană. "Remarcarea" devine astfel nu un mijoc al devenirii, ci chiar motivul acesteia. A remarca diferitul acceptat ca progres devine scopul existenţei imediate. Vânătoarea de "avioane" se transformă în chiar structura mitică a trecerii, a devenirii, a reuşitei. Nu mai contează valoarea concretă a acelei informaţii, ci doar faptul că ea există şi este recunoscută ca valoroasă. În ultimă instanţă, dacă această tradiţie este acceptată de liderii maturi, are toate şansele să devină parte a protocolului religios. Pentru că nu valoarea reală, obiectivă, primează în structura manifestării credinţei ci mijloacele de atingere a iluziei, nu contează "de ce". Contează doar "cum". Chiar dacă acel "cum" este stupid şi pueril.
21 martie 2011
Icoanele din şcoli şi grotescul religiei
Sfârşitul de săptămână a venit cu două evenimente, ambele importante din punctul meu de vedere.
Primul, şi probabil cel mai important, este verdictul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul recursului formulat de Italia la decizia anterioară cu privire la afişarea crucifixului în şcolile de stat. În noiembrie 2009 aceeaşi Curte stabilise că prezenţa simbolurilor religioase în sălile de clasă sunt ilegale, fiind o formă de discriminare şi care restrânge dreptul părinţilor de a-şi educa copiii conform convingerilor proprii. În noul verdict pronunţat vineri, 18 martie 2011, CEDO stabileşte că afişarea publică a crucifixelor în şcoli nu încalcă libertatea de conştiinţă. Decizia, adoptată în cazul "Lautsi contra Italiei", este obligatorie pentru toate cele 47 de state semnatare ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, deci inclusiv pentru România. Acest proces derulat pe mai bine de 10 ani nu a demonstrat altceva decât faptul că, vorba lui Savatie Baştovoi, numai dracu este corect, Dumnezeu nu.
Dumnezeu îşi permite să fie incorect, imoral şi chiar ilogic deoarece prin reprezentanţii săi clericali (popi, vraci, preoţi, ieromonahi, călugări, patriarhi, papi, vrăjitori, iniţiaţi, şamani, politicieni) "reuşeşte" să facă lobby şi să influenţeze decizii ale unei justiţii nu chiar atât de nepartizane sau oarbe pe cât am fi crezut că avem în acestă Europă ce se declară neutră din punct de vedere religios. Binenţeles că statul român a făcut şi el corp comun cu ţările cele mai rudimentare din punct de vedere al toleranţei şi secularismului. De ce? Pentru că oamenii credincioşi sunt cel mai uşor de manipulat. Iar politicienii şi popii români asta doresc să aibă în România, vorba Abramburicăi ce nu vrea "barbari şcoliţi". Cu siguranţă vrea "creştini proşti".
Iar cât de proşti sunt deja aceştia ne-a spus ProTV duminică, 20 martie 2011: Români rătăciţi în credinţă. Secretele sectelor care vând "minuni". Felicitări reporterilor!
Deşi nu atacă sistemul de credinţe şi religia în ansamblu realizatorii punctează relevant scopul şi mijloacele prin care credulii sunt deposedaţi de bani, voinţă şi capacitate de judecată individuală de şmecherii "divini". Subliniez că nu sunt absolviţi de vină nici politicienii ce acceptă "icoane" şi "religie" în şcolile publice şi nici sus-puşii Bisericii Ortodoxe Române ce se dezic de mârşăviile propriilor preoţi doar după ce sunt puşi în faţa evidenţelor filmate şi doar cu jumătate de gură. Iată că banii băgaţi în sistemul corupt şi păgubos al "moralei religioase" reprezentată de ziduri de biserici şi ore de îndoctrinare îşi arată din ce în ce mai mult roadele. Diferenţa dintre proştii de la televizor ce îşi dau bruma de avere pe himere şi statul român ce finanţează pe faţă cursuri de îndobitocire şi catedrale este inexistentă.
Credinciosul, fie el creştin ortodox, bahai, penticostal sau astrologo-sensibil, este manipulabil.
Iar tu, credinciosule, nu îţi dai seama de manipularea pe care o suporţi. O simţi, dar nu o identifici. Pentru că nu ai instrumentul necesar pentru a observa acest lucru: independenţa în gândire...
Primul, şi probabil cel mai important, este verdictul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul recursului formulat de Italia la decizia anterioară cu privire la afişarea crucifixului în şcolile de stat. În noiembrie 2009 aceeaşi Curte stabilise că prezenţa simbolurilor religioase în sălile de clasă sunt ilegale, fiind o formă de discriminare şi care restrânge dreptul părinţilor de a-şi educa copiii conform convingerilor proprii. În noul verdict pronunţat vineri, 18 martie 2011, CEDO stabileşte că afişarea publică a crucifixelor în şcoli nu încalcă libertatea de conştiinţă. Decizia, adoptată în cazul "Lautsi contra Italiei", este obligatorie pentru toate cele 47 de state semnatare ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, deci inclusiv pentru România. Acest proces derulat pe mai bine de 10 ani nu a demonstrat altceva decât faptul că, vorba lui Savatie Baştovoi, numai dracu este corect, Dumnezeu nu.
Dumnezeu îşi permite să fie incorect, imoral şi chiar ilogic deoarece prin reprezentanţii săi clericali (popi, vraci, preoţi, ieromonahi, călugări, patriarhi, papi, vrăjitori, iniţiaţi, şamani, politicieni) "reuşeşte" să facă lobby şi să influenţeze decizii ale unei justiţii nu chiar atât de nepartizane sau oarbe pe cât am fi crezut că avem în acestă Europă ce se declară neutră din punct de vedere religios. Binenţeles că statul român a făcut şi el corp comun cu ţările cele mai rudimentare din punct de vedere al toleranţei şi secularismului. De ce? Pentru că oamenii credincioşi sunt cel mai uşor de manipulat. Iar politicienii şi popii români asta doresc să aibă în România, vorba Abramburicăi ce nu vrea "barbari şcoliţi". Cu siguranţă vrea "creştini proşti".
Iar cât de proşti sunt deja aceştia ne-a spus ProTV duminică, 20 martie 2011: Români rătăciţi în credinţă. Secretele sectelor care vând "minuni". Felicitări reporterilor!
Deşi nu atacă sistemul de credinţe şi religia în ansamblu realizatorii punctează relevant scopul şi mijloacele prin care credulii sunt deposedaţi de bani, voinţă şi capacitate de judecată individuală de şmecherii "divini". Subliniez că nu sunt absolviţi de vină nici politicienii ce acceptă "icoane" şi "religie" în şcolile publice şi nici sus-puşii Bisericii Ortodoxe Române ce se dezic de mârşăviile propriilor preoţi doar după ce sunt puşi în faţa evidenţelor filmate şi doar cu jumătate de gură. Iată că banii băgaţi în sistemul corupt şi păgubos al "moralei religioase" reprezentată de ziduri de biserici şi ore de îndoctrinare îşi arată din ce în ce mai mult roadele. Diferenţa dintre proştii de la televizor ce îşi dau bruma de avere pe himere şi statul român ce finanţează pe faţă cursuri de îndobitocire şi catedrale este inexistentă.
Credinciosul, fie el creştin ortodox, bahai, penticostal sau astrologo-sensibil, este manipulabil.
Iar tu, credinciosule, nu îţi dai seama de manipularea pe care o suporţi. O simţi, dar nu o identifici. Pentru că nu ai instrumentul necesar pentru a observa acest lucru: independenţa în gândire...
15 martie 2011
Parteneriatul stat-biserică - gogoriţă pentru deturnare de fonduri
Cine doreşte să facă ceva în domeniul social face indiferent de câte fonduri primeşte sau va primi de la stat. Iată un exemplu concludent al activităţii unor organizaţii neguvernamentale, reunite la Braşov sub forma platformei numite Reţeaua de Sprjin Comunitar. Membri acestei reţele sunt fundaţii şi asociaţii, cu precădere furnizori de servicii sociale, cu recomandări substanţiale. Munca lor este imensă, în urma acesteia obţinând recunoaşterea implicită de către statul român: certificatul de acreditare ca furnizor de servicii sociale. Aceste certificate nu se dau pe ochi frumoşi, pe declaraţii de intenţie sau pe vorbe de duh. Dimpotrivă. Documentaţia justificativă este stufoasă, organizaţiile au persoane pregătite, unele cu studii de specialitate, altele cu o mare capacitate de înţelegere şi decizie, au dovezi solide a unor reuşite, proiecte finalizate şi beneficiari reali. Au făcut deja dovada că pot antrena resurse, financiare şi umane, pentru a pune în practică activităţile sociale propuse. Activităţi ce nu sunt de tipul mâinilor împreunate spre rugăciune sau pelerinaje la moaşte ci lucruri concrete, de la case la educaţie, de la susţinere psihologică la consiliere juridică. Aceşti oameni sunt pe deplin îndreptăţiţi să fie promovaţi, susţinuţi şi indicaţi pentru ca statul să ofere fonduri nerambursabile pentru proiectele în care sunt specializaţi. Pentru că orice lucru bine făcut poate fi făcut cel mai bine de cei ce se pricep la asta. Nu ajunge numai dorinţa, mai trebuie şi putirinţa...
Iar putirinţa este subliniată şi reglementată în cadrul definit de Legea 350/2005 cu privire la acordarea de fonduri nerambursabile persoanelor fizice sau juridice fără scop patrimonial - asociaţii sau fundaţii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii. Ei bine, chiar principiile care stau la baza acestei legi (Art. 4) sunt aruncate la gunoi prin noua Lege a parteneriatului stat-biserică:
a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, beneficiar;
b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
d) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea
contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
Prin această lege a deturnărilor de fonduri publice către cler se ocoleşte bruma de reglementare cu privire la echitabilitate. Biserica devine nu numai un actor preferat, ci chiar mijlocul prin care se vor face pierduţi banii publici. Iată cum arată aproape acelaşi articol 4, cu intenţia vădită de a sugera echitabilitatea:
a) nesubstituirea, respectiv asigurarea managementului serviciilor sociale care sunt organizate şi funcţionează în cadrul cultelor şi în lăcaşurile de cult, distinct de managementul serviciilor religioase; neincluderea în programul serviciilor sociale a serviciilor religioase;
Aiurea. Nu va exista zi fără rugăciune. Iar diferenţele dintre managementul serviciilor sociale va fi doar scriptic, probabli va dispare titulatura din faţa numelui...
b) protecţia împotriva discriminării, conform căruia criteriile de acces ale beneficiarilor la programele iniţiate de culte nu ţin cont de origine etnică, limbă, religie, categorie socială, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, dizabilitate sau dependenţă, precum şi de alte criterii care ar putea restricţiona drepturile omului şi libertăţile fundamentale;
Sunt curios cum va fi tratat un homosexual bolnav de SIDA de preotul ce a participat cu o zi în urmă la un marş pentru "familie".
c) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca toate cultele să aibă dreptul de a participa la accesarea fondurilor acordate conform legii;
Reţineţi doar cultele.
d) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor, a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru finanţarea programelor prevăzute de prezenta lege;
E clar cine stabileşte sistemul concurenţial: politicianul care aruncă banul nostru...
f) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor de finanţare, astfel încât orice cult să aibă şanse egale de a încheia contractul respectiv;
În loc de orice cult ar fi trebuit scris numai cultele.
De asta public şi eu întâmpinarea pe care Institutul pentru Politici Publice o face acestei legi discriminatorii:
Bucureşti, 10 martie 2011 ■ Printr-o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Institutul pentru Politici Publice (IPP), împreună cu mai multe organizaţii neguvernamentale furnizoare de servicii sociale din România, au solicitat să nu promulge recent adoptata Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale, iniţiată de către deputaţi şi senatori ai PD-L, cerând ca actul normativ să fie retransmis Parlamentului spre re-examinare, pentru următoarele argumente expuse mai jos.
Organizaţiile semnatare consideră că legea este în contradicţie flagrantă cu principiul competiţiei libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităţilor de cult, asupra furnizării de servicii de asistenţă socială finanţate în proporţie de 80% din bugetul de stat. În circuitul legislativ din Parlament se află deja un alt proiect de lege care are ca obiect reglementarea contractării serviciilor sociale în România şi unde unităţile de cult, în calitate de furnizori de servicii sociale acreditaţi în condiţiile legii, pot participa la procedurile transparente, competitive organizate de autorităţile publice de la nivel judeţean, pentru subcontractarea serviciilor sociale alături de alte entităţi, cum sunt organizaţiile neguvernamentale, recunoscute ca furnizori de servicii sociale în toate statele europene.
În al doilea rând, legea în cauză încalcă prevederile Convenţiilor internaţionale la care România este semnatară (Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi) în ceea ce priveşte angajarea finanţării din bani publici pentru procesul de instituţionalizare a persoanelor aflate în situaţii vulnerabile. Legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale nu promovează serviciile, ci permite finanţarea construcţiei de instituţii numite aşezăminte sociale, pe lângă unităţile de cult, fără a se specifica condiţii clare privind capacitatea acestora, limitele de finanţare etc.
Nu în ultimul rând, legea vine în contradicţie cu toate eforturile concentrate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în direcţia reformării sistemului de servicii sociale din România, în condiţii de transparenţă şi eficienţă.
În aceste condiţii, organizaţiile semnatare au solicitat Preşedintelui să facă uz de prerogativa constituţională şi să retransmită legea în Parlament spre re-examinare.
Organizaţiile semnatare:
Institutul pentru Politici Publice (IPP)
Fundaţia Alpha Transilvană
Fundaţia Estuar
Reţeaua Romanian Harm Reduction Network (RHRH)
Fundaţia "Alături de Voi" România (ADV)
Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR)
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC)
Asociaţia "Divers"
Fundaţia Baylor Marea Neagră
Fundaţia "Împreună" - Galaţi
RheumCare - Târgu Mureş
Federaţia Paritate România
Organizaţia "Trebuie"
Asociaţia Raza de Soare
Fundaţia Ruhama
Fundaţia Sf. Dimitrie
APH Sporting Club
Asociaţia Română pentru Persoane cu Handicap Mental Arpeham - filiala Mediaş
Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Locomotorii din Judeţul Mureş
Caritas Alba Iulia
Motivation România
Fundaţia Mâini Dibace
Fundaţia Alături de Voi Centrul Mureş
"Trebuie" Feteşti
ESTUAR - Centrul Social Cluj
Societatea Română Speranţa
Asociaţia Phoenix-Speranţa Mediaş
Asociaţia Handicapaţilor Fizici judeţul Harghita
Centru de Recuperare şi Reabilitare Tălmaciu
Asociaţia Benone
Asociaţia HIFA-România
Asociaţia Phoenix Speranţa
ASCOTID Mureş
Asociaţia Caritas Catolica
Fundaţia "Inimă de copil"
Fundaţia Păpădia
Fundaţia de Ajutor Medical "Profilaxis" Timişoara
Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic România
Asociaţia Română pentru Persoane cu Handicap Mintal (ARPEHAM) - filiala Mediaş
Asociaţia "Sprijinirea Integrării Sociale"
Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galaţi
Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Elena Iorga, Director de programe IPP la tel: 021 212 3126, 0722 166 888 sau e-mail: elena@ipp.ro
Mulţumesc politicienilor care au înţeles absurdul legii şi s-au opus prin vot: Popescu Dan-Mircea, Prigoană Vasile-Silviu, Cazan Mircea Vasile, Orban Ludovic, Voicu Mihai Alexandru, Budurescu Daniel-Stamate, Irimescu Mircea.
Şi aşa, doar ca să vă faceţi o idee la ce nivel pot ajunge serviciile sociale patronate de biserică vă invit la film: The Magdalene Sisters (2002) - aşezământul social al călugăriţelor magdalene. Trebuie să vă pun în gardă că acest film este atât de dur încât este interzis celor sub 16 ani. Vizionare plăcută!
Iar putirinţa este subliniată şi reglementată în cadrul definit de Legea 350/2005 cu privire la acordarea de fonduri nerambursabile persoanelor fizice sau juridice fără scop patrimonial - asociaţii sau fundaţii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii. Ei bine, chiar principiile care stau la baza acestei legi (Art. 4) sunt aruncate la gunoi prin noua Lege a parteneriatului stat-biserică:
a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, beneficiar;
b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
d) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea
contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
Prin această lege a deturnărilor de fonduri publice către cler se ocoleşte bruma de reglementare cu privire la echitabilitate. Biserica devine nu numai un actor preferat, ci chiar mijlocul prin care se vor face pierduţi banii publici. Iată cum arată aproape acelaşi articol 4, cu intenţia vădită de a sugera echitabilitatea:
a) nesubstituirea, respectiv asigurarea managementului serviciilor sociale care sunt organizate şi funcţionează în cadrul cultelor şi în lăcaşurile de cult, distinct de managementul serviciilor religioase; neincluderea în programul serviciilor sociale a serviciilor religioase;
Aiurea. Nu va exista zi fără rugăciune. Iar diferenţele dintre managementul serviciilor sociale va fi doar scriptic, probabli va dispare titulatura din faţa numelui...
b) protecţia împotriva discriminării, conform căruia criteriile de acces ale beneficiarilor la programele iniţiate de culte nu ţin cont de origine etnică, limbă, religie, categorie socială, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, dizabilitate sau dependenţă, precum şi de alte criterii care ar putea restricţiona drepturile omului şi libertăţile fundamentale;
Sunt curios cum va fi tratat un homosexual bolnav de SIDA de preotul ce a participat cu o zi în urmă la un marş pentru "familie".
c) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca toate cultele să aibă dreptul de a participa la accesarea fondurilor acordate conform legii;
Reţineţi doar cultele.
d) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor, a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru finanţarea programelor prevăzute de prezenta lege;
E clar cine stabileşte sistemul concurenţial: politicianul care aruncă banul nostru...
f) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor de finanţare, astfel încât orice cult să aibă şanse egale de a încheia contractul respectiv;
În loc de orice cult ar fi trebuit scris numai cultele.
De asta public şi eu întâmpinarea pe care Institutul pentru Politici Publice o face acestei legi discriminatorii:
Bucureşti, 10 martie 2011 ■ Printr-o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Institutul pentru Politici Publice (IPP), împreună cu mai multe organizaţii neguvernamentale furnizoare de servicii sociale din România, au solicitat să nu promulge recent adoptata Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale, iniţiată de către deputaţi şi senatori ai PD-L, cerând ca actul normativ să fie retransmis Parlamentului spre re-examinare, pentru următoarele argumente expuse mai jos.
Organizaţiile semnatare consideră că legea este în contradicţie flagrantă cu principiul competiţiei libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităţilor de cult, asupra furnizării de servicii de asistenţă socială finanţate în proporţie de 80% din bugetul de stat. În circuitul legislativ din Parlament se află deja un alt proiect de lege care are ca obiect reglementarea contractării serviciilor sociale în România şi unde unităţile de cult, în calitate de furnizori de servicii sociale acreditaţi în condiţiile legii, pot participa la procedurile transparente, competitive organizate de autorităţile publice de la nivel judeţean, pentru subcontractarea serviciilor sociale alături de alte entităţi, cum sunt organizaţiile neguvernamentale, recunoscute ca furnizori de servicii sociale în toate statele europene.
În al doilea rând, legea în cauză încalcă prevederile Convenţiilor internaţionale la care România este semnatară (Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi) în ceea ce priveşte angajarea finanţării din bani publici pentru procesul de instituţionalizare a persoanelor aflate în situaţii vulnerabile. Legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale nu promovează serviciile, ci permite finanţarea construcţiei de instituţii numite aşezăminte sociale, pe lângă unităţile de cult, fără a se specifica condiţii clare privind capacitatea acestora, limitele de finanţare etc.
Nu în ultimul rând, legea vine în contradicţie cu toate eforturile concentrate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în direcţia reformării sistemului de servicii sociale din România, în condiţii de transparenţă şi eficienţă.
În aceste condiţii, organizaţiile semnatare au solicitat Preşedintelui să facă uz de prerogativa constituţională şi să retransmită legea în Parlament spre re-examinare.
Organizaţiile semnatare:
Institutul pentru Politici Publice (IPP)
Fundaţia Alpha Transilvană
Fundaţia Estuar
Reţeaua Romanian Harm Reduction Network (RHRH)
Fundaţia "Alături de Voi" România (ADV)
Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR)
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC)
Asociaţia "Divers"
Fundaţia Baylor Marea Neagră
Fundaţia "Împreună" - Galaţi
RheumCare - Târgu Mureş
Federaţia Paritate România
Organizaţia "Trebuie"
Asociaţia Raza de Soare
Fundaţia Ruhama
Fundaţia Sf. Dimitrie
APH Sporting Club
Asociaţia Română pentru Persoane cu Handicap Mental Arpeham - filiala Mediaş
Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Locomotorii din Judeţul Mureş
Caritas Alba Iulia
Motivation România
Fundaţia Mâini Dibace
Fundaţia Alături de Voi Centrul Mureş
"Trebuie" Feteşti
ESTUAR - Centrul Social Cluj
Societatea Română Speranţa
Asociaţia Phoenix-Speranţa Mediaş
Asociaţia Handicapaţilor Fizici judeţul Harghita
Centru de Recuperare şi Reabilitare Tălmaciu
Asociaţia Benone
Asociaţia HIFA-România
Asociaţia Phoenix Speranţa
ASCOTID Mureş
Asociaţia Caritas Catolica
Fundaţia "Inimă de copil"
Fundaţia Păpădia
Fundaţia de Ajutor Medical "Profilaxis" Timişoara
Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic România
Asociaţia Română pentru Persoane cu Handicap Mintal (ARPEHAM) - filiala Mediaş
Asociaţia "Sprijinirea Integrării Sociale"
Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galaţi
Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Elena Iorga, Director de programe IPP la tel: 021 212 3126, 0722 166 888 sau e-mail: elena@ipp.ro
Mulţumesc politicienilor care au înţeles absurdul legii şi s-au opus prin vot: Popescu Dan-Mircea, Prigoană Vasile-Silviu, Cazan Mircea Vasile, Orban Ludovic, Voicu Mihai Alexandru, Budurescu Daniel-Stamate, Irimescu Mircea.
Şi aşa, doar ca să vă faceţi o idee la ce nivel pot ajunge serviciile sociale patronate de biserică vă invit la film: The Magdalene Sisters (2002) - aşezământul social al călugăriţelor magdalene. Trebuie să vă pun în gardă că acest film este atât de dur încât este interzis celor sub 16 ani. Vizionare plăcută!
10 martie 2011
Legea parteneriatului social stat-biserică
Să vă povestesc câte ceva despre ONG-uri. Unul pe care îl cunosc destul de bine, am participat la câteva acţiuni de-ale lor, le ţin pumnii şi mă bucur de fiecare realizare pe care o au. Se numeşte FAST (Fundaţia pentru Asistenţă Socială şi Tineret) şi activează în judeţul Braşov, cu precădere în Săcele, Tărlungeni şi Zizin. Site-ul lor îl găsiţi aici: fastcharity.ro, nu strică să vă aruncaţi ochii pe el şi chiar să faceţi o donaţie dacă simţiţi nevoia. Merită!
Educaţia este singura soluţie viabilă pentru a ieşi din sărăcie. Daniel, preşedintele fundaţiei, a reuşit să unească în jurul său o grămadă de voluntari şi sponsori. Dintr-o centrală termică dezafectată a sistematizat un centru cultural-educativ de excepţie, loc unde adună zilnic copii de prin ţigăniile din Săcele, Zizin şi Tărlungeni. Le face câte o baie, le dă câte o masă şi voluntarii se ocupă de educaţia lor. Îi învaţă să fie oameni. Să citescă, să socotească, să se bucure de reuşite şi să-i iubească pe cei din jurul lor, chiar dacă sunt săraci. Astfel aceşti copii ar putea avea o şansă de a deveni ambiţioşi, educaţi, doriţi. Bine, bine, dar după ce se bucură de atenţie aceşti copii ar fi ajuns în acelaşi loc de unde au plecat: insalubra şi friguroasa lor casă. Pe cap cu vreo mamă beată sau un tată puşcăriaş (furt de lemne din pădure). Şi atunci fundaţia s-a apucat de următorul proiect: construcţia de locuinţe pentru familiile dezavantajate. Prima casă a fost o experienţă unică. Nimeni nu a dat nici o şansă proiectului. Materialele dispăreau de pe şantier date pe câte-o sticlă de băutură. Dar voluntarii şi-au făcut treaba. Au arătat că se poate. Dar nişte case primite de-a moaca nu sunt preţuite la adevărata lor valoare. Aşa că următorii pe lista celor ce le-au fost construite case au fost cei ce au dat o mână de ajutor. Şi aşa s-a ajuns să se ajute unii pe alţii şi ,încet-încet, au acum un mic cartier cu case curate, calde, vesele. Oamenii au început să zâmbească. Să fie mândri că locuiesc acolo.
Şi grosul fondurilor sunt din donaţii, mai ales din străinătate.
Contează şi religia? Probabil. Cel puţin la nivel de oportunitate de întâlnire. Tot în jurul meu am un alt caz, la care nu dau repere, al unui preot ortodox. Şi acesta a ajutat o familie (ortodoxă, binenţeles) ce avea probleme locative. Şi i-a găzduit în casa parohială. A, nu vă faceţi iluzii. Preotul nu mai locuieşte acolo. Are o vilă imensă, în alt cartier. În realitate îi era frică de hoţi. Şi de ce să nu pună pe cineva să aibă grijă de casa parohială, că doar trebuie să justifice la Mitropolie lucrurile ce le are pe inventar. Încă un amănunt: familia respectivă nu are voie să primească pe nimeni acolo, în casa parohială. Pe nimeni. Prietenul fiicei lor le-a făcut o vizită, pentru a se cunoaşte, ... la restaurant.
Din acest motiv consider că acestă "Lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale" împinsă de parlament spre promulgare este josnică. Mă alătur şi eu acţiunii oficiale ASUR publicând comunicatul de presă:
Marţi, 8 martie 2011, ora 12:52, Parlamentul României, cu o largă majoritate, a deschis calea mitei electorale. Practic, prin adoptarea Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, cultele religioase sunt legate financiar şi mai mult de către Stat, ajungând să depindă de voinţa partidului sau a coaliţiei aflate la putere la un moment dat.
„Se impune societăţii o lege nocivă care introduce o discriminare flagrantă între cultele religioase şi celelalte ONG-uri care oferă servicii sociale. Prin decizia Parlamentului, cultele devin mai egale decât ceilalţi egali. Şi atunci te întrebi: se va respecta principiul echidistanţei Statului faţă de ceilalţi actori din piaţă, din moment ce cultele beneficiază de o lege specială? Ne ingrijorează şi introducerea unei derogări de la legea 350/2005. Practic, se dă cale liberă folosirii banului public la finanţarea activitaţilor aducătoare de profit ale Bisericii şi la achiziţionarea de proprietăţi, terenuri şi clădiri. Banii pe care Statul îi strînge din impozitele cetăţenilor vor ajunge la dispoziţia unor organizaţii religioase private.” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
Noua lege prevede ca Guvernul, fără nici un control din partea Parlamentului, să poată deturna către cultele religioase o parte din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Aceste fonduri vor veni să se adauge celor care se acorda deja, în mod „tradiţional”: bani pentru plata salariilor preoţilor, bani pentru plata personalului neclerical, bani pentru contrucţii de noi biserici şi pentru repararea celor deja existente, donaţii de terenuri şi clădiri, scutiri de taxe şi impozite etc.
Și mai grav, aceste fonduri vor putea fi folosite pentru dezvoltarea unei structuri de cadre aparţinînd cultelor religioase, așa numitele „corpuri de voluntari”, ce se va substitui serviciilor legitime ale Statului.
Un alt aspect îngrijorator îl constituie prevederile privind co-finanţarea din partea cultelor. Dincolo de suma ridicol de mică cu care acestea sunt obligate să contribuie (20%), în practică această contribuţie va putea fi obţinută tot de la Stat, din partea administraţiei publice locale.
Lista abuzurilor nu se opreşte aici:
- se încalcă libera concurenţă; noua lege este discriminatorie faţă de ceilalţi furnizori de servicii sociale, instaurând un monopol, de facto, al Bisericii în acest domeniu
- se dă o tentă ideologic-religioasă protecţiei sociale, afectând relaţia dintre cetăţean şi Stat
- finanțările se prevăd a fi acordate prin derogare de la Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice; de acum banii obţinuţi astfel vor putea fi folosiţi pentru:
- activităţi generatoare de profit
- activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului
Care este rostul acestei legi? De ce a fost adoptată tocmai acum, după ce proiectul a zăcut ani de zile la Parlament? Chiar şi Guvernul, în punctul de vedere înaintat Camerei Deputaţilor (nr. 802/19.02.2010) a subliniat inutilitatea ei din perspectiva protecţiei sociale, în condiţiile în care acest domeniu este suficient reglementat.
Această mişcare, în contextul apropierii anului electoral 2012, pare să facă parte dintr-o acţiune mai amplă de dicţionare de bani către cultele religioase, în general şi către BOR în special. Astfel, prin Legea Bugetului adoptată în decembrie 2010, în cadrul unor programe multianuale se prevede ca în 2012 faţă de 2011:
- fondurile pentru contruirea de noi biserici şi repararea celor existente vor creşte cu 200% (!!!)
- fondul de salarii pentru personalul neclerical din instituţiile de învățământ teologic va creşte cu 64%
- fondul de salarii pentru preoţi va creşte cu 8,4%
Pentru comparaţie, fondurile ce se prevăd a fi alocate în 2012 pentru reabilitarea infrastructurii şcolare sunt de 3,3 ori mai mici decât cele pentru construirea şi repararea bisericilor, iar economia României se estimează a avea o creştere în 2011 de cel mult 1%.
Ţinând cont de toate acestea, facem un apel la Preşedintele ţării, dl. Traian Băsescu, să nu promulge această lege şi să o retrimită către Parlament pentru reexaminare.
Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!
Educaţia este singura soluţie viabilă pentru a ieşi din sărăcie. Daniel, preşedintele fundaţiei, a reuşit să unească în jurul său o grămadă de voluntari şi sponsori. Dintr-o centrală termică dezafectată a sistematizat un centru cultural-educativ de excepţie, loc unde adună zilnic copii de prin ţigăniile din Săcele, Zizin şi Tărlungeni. Le face câte o baie, le dă câte o masă şi voluntarii se ocupă de educaţia lor. Îi învaţă să fie oameni. Să citescă, să socotească, să se bucure de reuşite şi să-i iubească pe cei din jurul lor, chiar dacă sunt săraci. Astfel aceşti copii ar putea avea o şansă de a deveni ambiţioşi, educaţi, doriţi. Bine, bine, dar după ce se bucură de atenţie aceşti copii ar fi ajuns în acelaşi loc de unde au plecat: insalubra şi friguroasa lor casă. Pe cap cu vreo mamă beată sau un tată puşcăriaş (furt de lemne din pădure). Şi atunci fundaţia s-a apucat de următorul proiect: construcţia de locuinţe pentru familiile dezavantajate. Prima casă a fost o experienţă unică. Nimeni nu a dat nici o şansă proiectului. Materialele dispăreau de pe şantier date pe câte-o sticlă de băutură. Dar voluntarii şi-au făcut treaba. Au arătat că se poate. Dar nişte case primite de-a moaca nu sunt preţuite la adevărata lor valoare. Aşa că următorii pe lista celor ce le-au fost construite case au fost cei ce au dat o mână de ajutor. Şi aşa s-a ajuns să se ajute unii pe alţii şi ,încet-încet, au acum un mic cartier cu case curate, calde, vesele. Oamenii au început să zâmbească. Să fie mândri că locuiesc acolo.
Şi grosul fondurilor sunt din donaţii, mai ales din străinătate.
Contează şi religia? Probabil. Cel puţin la nivel de oportunitate de întâlnire. Tot în jurul meu am un alt caz, la care nu dau repere, al unui preot ortodox. Şi acesta a ajutat o familie (ortodoxă, binenţeles) ce avea probleme locative. Şi i-a găzduit în casa parohială. A, nu vă faceţi iluzii. Preotul nu mai locuieşte acolo. Are o vilă imensă, în alt cartier. În realitate îi era frică de hoţi. Şi de ce să nu pună pe cineva să aibă grijă de casa parohială, că doar trebuie să justifice la Mitropolie lucrurile ce le are pe inventar. Încă un amănunt: familia respectivă nu are voie să primească pe nimeni acolo, în casa parohială. Pe nimeni. Prietenul fiicei lor le-a făcut o vizită, pentru a se cunoaşte, ... la restaurant.
Din acest motiv consider că acestă "Lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale" împinsă de parlament spre promulgare este josnică. Mă alătur şi eu acţiunii oficiale ASUR publicând comunicatul de presă:
Marţi, 8 martie 2011, ora 12:52, Parlamentul României, cu o largă majoritate, a deschis calea mitei electorale. Practic, prin adoptarea Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, cultele religioase sunt legate financiar şi mai mult de către Stat, ajungând să depindă de voinţa partidului sau a coaliţiei aflate la putere la un moment dat.
„Se impune societăţii o lege nocivă care introduce o discriminare flagrantă între cultele religioase şi celelalte ONG-uri care oferă servicii sociale. Prin decizia Parlamentului, cultele devin mai egale decât ceilalţi egali. Şi atunci te întrebi: se va respecta principiul echidistanţei Statului faţă de ceilalţi actori din piaţă, din moment ce cultele beneficiază de o lege specială? Ne ingrijorează şi introducerea unei derogări de la legea 350/2005. Practic, se dă cale liberă folosirii banului public la finanţarea activitaţilor aducătoare de profit ale Bisericii şi la achiziţionarea de proprietăţi, terenuri şi clădiri. Banii pe care Statul îi strînge din impozitele cetăţenilor vor ajunge la dispoziţia unor organizaţii religioase private.” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
Noua lege prevede ca Guvernul, fără nici un control din partea Parlamentului, să poată deturna către cultele religioase o parte din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Aceste fonduri vor veni să se adauge celor care se acorda deja, în mod „tradiţional”: bani pentru plata salariilor preoţilor, bani pentru plata personalului neclerical, bani pentru contrucţii de noi biserici şi pentru repararea celor deja existente, donaţii de terenuri şi clădiri, scutiri de taxe şi impozite etc.
Și mai grav, aceste fonduri vor putea fi folosite pentru dezvoltarea unei structuri de cadre aparţinînd cultelor religioase, așa numitele „corpuri de voluntari”, ce se va substitui serviciilor legitime ale Statului.
Un alt aspect îngrijorator îl constituie prevederile privind co-finanţarea din partea cultelor. Dincolo de suma ridicol de mică cu care acestea sunt obligate să contribuie (20%), în practică această contribuţie va putea fi obţinută tot de la Stat, din partea administraţiei publice locale.
Lista abuzurilor nu se opreşte aici:
- se încalcă libera concurenţă; noua lege este discriminatorie faţă de ceilalţi furnizori de servicii sociale, instaurând un monopol, de facto, al Bisericii în acest domeniu
- se dă o tentă ideologic-religioasă protecţiei sociale, afectând relaţia dintre cetăţean şi Stat
- finanțările se prevăd a fi acordate prin derogare de la Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice; de acum banii obţinuţi astfel vor putea fi folosiţi pentru:
- activităţi generatoare de profit
- activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului
Care este rostul acestei legi? De ce a fost adoptată tocmai acum, după ce proiectul a zăcut ani de zile la Parlament? Chiar şi Guvernul, în punctul de vedere înaintat Camerei Deputaţilor (nr. 802/19.02.2010) a subliniat inutilitatea ei din perspectiva protecţiei sociale, în condiţiile în care acest domeniu este suficient reglementat.
Această mişcare, în contextul apropierii anului electoral 2012, pare să facă parte dintr-o acţiune mai amplă de dicţionare de bani către cultele religioase, în general şi către BOR în special. Astfel, prin Legea Bugetului adoptată în decembrie 2010, în cadrul unor programe multianuale se prevede ca în 2012 faţă de 2011:
- fondurile pentru contruirea de noi biserici şi repararea celor existente vor creşte cu 200% (!!!)
- fondul de salarii pentru personalul neclerical din instituţiile de învățământ teologic va creşte cu 64%
- fondul de salarii pentru preoţi va creşte cu 8,4%
Pentru comparaţie, fondurile ce se prevăd a fi alocate în 2012 pentru reabilitarea infrastructurii şcolare sunt de 3,3 ori mai mici decât cele pentru construirea şi repararea bisericilor, iar economia României se estimează a avea o creştere în 2011 de cel mult 1%.
Ţinând cont de toate acestea, facem un apel la Preşedintele ţării, dl. Traian Băsescu, să nu promulge această lege şi să o retrimită către Parlament pentru reexaminare.
Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!
1 martie 2011
De ce ortodocşii sunt mai buni decât catolicii
De pe email:
"Iti citesc de ceva vreme blog-ul. Sint absolut exasperat de crestinii ortodocsi, si din pacate sint pus in situatia de a nu putea taia legatura cu ei.
Exista multe carti care arata ce a facut, dpdv istoric, crestinismul. Din pacate, de cite ori aduc argumente din acele carti (cum ar fi inchizitia), mi se raspunde "Da, e adevarat, dar asta au facut CATOLICII, ortodocsii sint curati ca lacrima, e altceva"
As vrea sa stiu daca exista vreo carte sau vreun alt document substantial si credibil despre ticalosii facute, de-a lungul istoriei, de BOR sau de alte biserici ORTODOXE (inclusiv aia greaca si rusa)."
Primo. Motivaţia cuiva de a da peste nas nu o înţeleg şi nu o promovez, deşi poate că are dreptate. Presupun că persoanele din jurul nostru, indiferent de conduita lor religioasă, sunt încărcate principial de bună-voinţă, de comuniune, respectiv de "împărtăşire" a unor valori. Chiar dacă acele valori sunt fundamentate diferit, în realitate urmărim acelaşi lucru: benevolenţa. Mai mult ne despart căile.
Secundo. Nu creştinismul sau ortodoxia (catolicismul) au făcut şi au dres. Nu comunismul sau naţional-socialismul au ucis şi au executat. Ci oamenii. Eventual instituţiile organizate de ei. În virtutea sau sub oblăduirea ideologică a unor idei "religioase". Într-un fel dogmele pot structura un comportament social adecvat sau, dimpotrivă, pot suprima eventualele nonconformisme. Abia în momentul în care există o clară şi definitorie divergenţă acestea pot genera premisele pentru ca adepţii lor să facă acte reprobabile.
Terţo. Orice ideologie se manifestă şi se structurează într-o formă specifică în funcţie de condiţiile particulare de mediu. Manifestările din spaţiul ortodox sunt altele decât cele din spaţiul catolic. Până la marea schismă nici nu putem vorbi de catolici şi ortodocşi. Distrugerea culturii greco-romane şi uciderea păgânilor şi a evreilor a aparţinut creştinilor, indiferent de "natura" dogmei lor: Agora, creştinismul şi Eliade. Abia după 1054 e.n. putem vorbi de catolici versus ortodocşi.
Quatro. Ortodoxismul a fost atât de bine cuplat cu liderii politici încât nici nu a avut oponenţi, cum a avut catolicismul centralizat în jurul papei şi oarecum independent politic în vestul Europei. Pe de altă parte disoluţia dogmatică şi influenţele cultice păgâne din spaţiul est-european precum şi lipsa de cultură a populaţiei nu a favorizat apariţia unei opoziţii viabile. Un alt motiv pentru care ortodoxia nu a avut mari scindări intraconfesionale este "lipsa de interes" a populaţiei pentru actul religios creştin. Acest lucru a dus totodată şi la o indiferenţă faţă de "cunoaştere" aşa cum era ea înţeleasă în evul mediu. În est pur şi simplu nu au putut apare embrionii cunoaşterii ştiinţifice.
Quinto. A existat şi în ortodoxie instituţia sclavagismului (robi mânăstireşti), a exorcizărilor violente (caz recent Tanacu), pedepsirea "necuraţilor" evrei (extrema dreaptă legionară) sau abuzurile economico-legislative (conflictul cu Biserica greco-catolică sau între fracţiunile bisericilor ortodoxe naţionale în funcţie de interesele liderilor politici). Ce trebuie subliniat este că ortodoxia nu a avut niciodată destulă putere pentru a-şi impune punctul de vedere cum a avut catolicismul în vest. Biserica Ortodoxă Română apare ca instituţie abia în 1885 (1872). Dar asta nu înseamnă că e timpul pierdut...
"Iti citesc de ceva vreme blog-ul. Sint absolut exasperat de crestinii ortodocsi, si din pacate sint pus in situatia de a nu putea taia legatura cu ei.
Exista multe carti care arata ce a facut, dpdv istoric, crestinismul. Din pacate, de cite ori aduc argumente din acele carti (cum ar fi inchizitia), mi se raspunde "Da, e adevarat, dar asta au facut CATOLICII, ortodocsii sint curati ca lacrima, e altceva"
As vrea sa stiu daca exista vreo carte sau vreun alt document substantial si credibil despre ticalosii facute, de-a lungul istoriei, de BOR sau de alte biserici ORTODOXE (inclusiv aia greaca si rusa)."
Primo. Motivaţia cuiva de a da peste nas nu o înţeleg şi nu o promovez, deşi poate că are dreptate. Presupun că persoanele din jurul nostru, indiferent de conduita lor religioasă, sunt încărcate principial de bună-voinţă, de comuniune, respectiv de "împărtăşire" a unor valori. Chiar dacă acele valori sunt fundamentate diferit, în realitate urmărim acelaşi lucru: benevolenţa. Mai mult ne despart căile.
Secundo. Nu creştinismul sau ortodoxia (catolicismul) au făcut şi au dres. Nu comunismul sau naţional-socialismul au ucis şi au executat. Ci oamenii. Eventual instituţiile organizate de ei. În virtutea sau sub oblăduirea ideologică a unor idei "religioase". Într-un fel dogmele pot structura un comportament social adecvat sau, dimpotrivă, pot suprima eventualele nonconformisme. Abia în momentul în care există o clară şi definitorie divergenţă acestea pot genera premisele pentru ca adepţii lor să facă acte reprobabile.
Terţo. Orice ideologie se manifestă şi se structurează într-o formă specifică în funcţie de condiţiile particulare de mediu. Manifestările din spaţiul ortodox sunt altele decât cele din spaţiul catolic. Până la marea schismă nici nu putem vorbi de catolici şi ortodocşi. Distrugerea culturii greco-romane şi uciderea păgânilor şi a evreilor a aparţinut creştinilor, indiferent de "natura" dogmei lor: Agora, creştinismul şi Eliade. Abia după 1054 e.n. putem vorbi de catolici versus ortodocşi.
Quatro. Ortodoxismul a fost atât de bine cuplat cu liderii politici încât nici nu a avut oponenţi, cum a avut catolicismul centralizat în jurul papei şi oarecum independent politic în vestul Europei. Pe de altă parte disoluţia dogmatică şi influenţele cultice păgâne din spaţiul est-european precum şi lipsa de cultură a populaţiei nu a favorizat apariţia unei opoziţii viabile. Un alt motiv pentru care ortodoxia nu a avut mari scindări intraconfesionale este "lipsa de interes" a populaţiei pentru actul religios creştin. Acest lucru a dus totodată şi la o indiferenţă faţă de "cunoaştere" aşa cum era ea înţeleasă în evul mediu. În est pur şi simplu nu au putut apare embrionii cunoaşterii ştiinţifice.
Quinto. A existat şi în ortodoxie instituţia sclavagismului (robi mânăstireşti), a exorcizărilor violente (caz recent Tanacu), pedepsirea "necuraţilor" evrei (extrema dreaptă legionară) sau abuzurile economico-legislative (conflictul cu Biserica greco-catolică sau între fracţiunile bisericilor ortodoxe naţionale în funcţie de interesele liderilor politici). Ce trebuie subliniat este că ortodoxia nu a avut niciodată destulă putere pentru a-şi impune punctul de vedere cum a avut catolicismul în vest. Biserica Ortodoxă Română apare ca instituţie abia în 1885 (1872). Dar asta nu înseamnă că e timpul pierdut...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)