29 aprilie 2012

Şcoala este meritul creştinismului?

Foarte mulţi confundă cultura cu religiozitatea şi educaţia cu dogmatismul. Proclamă sus şi tare: dacă nu era creştinismul nu exista ştiinţa, preoţii au adus cititul şi scrisul în sat, toate şcolile au apărut pe lângă biserici. În sensul acesta am menţionat şi eu o justificare teologică a ştiinţei moderne. Dar a atribui bisericii vreun merit pentru dezvoltarea şcolii sau de a subordona ştiinţa credinţei creştine este o eroare flagrantă.

Toate societăţile au avut nevoie de mecanisme specifice de transmitere şi prelucrare a informaţiei, date de nivelului tehnologic şi capacitatea economică. La interacţiunea cu o societate cu un nivel mai performant, odată cu noua tehnologie informaţională erau preluate şi paradigmele culturale, printre care şi cele religioase. Cunoaşterea comportă două faţete: forma concretă de înmagazinare şi transmitere a informaţiei şi utilitarismul acesteia. Adică cum arată mesajul şi performanţa reală a utilizării sale.
Fiecare epocă a avut o structură de stocare informaţională. Preistoria era supusă tradiţiei orale, mesajele erau transmise prin viu grai. Apar primele intenţii de simbolizare a ideilor: desene, statuete, amulete, design vestimentar. Apare şi segregarea, informaţia este confiscată de lideri, aceştia controlând-o.

Dihotomia cunoaşterii (a cunoaşte şi a putea cunoaşte) începe a fi conştientizată, conceptualizată şi mai apoi structurată filosofic în antichitate, mai ales cea greacă. Apare scrisul, mijloc de conceptualizare a informaţiei, şi rola de manuscris, ca formă eficientă de stocare. Ideile sunt supuse iniţiaţilor în ştiinţă (deocamdată puţini), cele funcţionale fiind acceptate de comunitate. Apare transferul de informaţie democratic, copierea manuscriselor devenind o industrie cu mii de scribi. Deşi democratizarea informaţiei se dovedeşte a fi benefică dezvoltării societăţii, lipsa de colaborare între cetăţile greceşti duce la incapacitate tehnologică şi economică. Imperiul roman, puternic organizat militar, lasă deoparte şcoala de masă în schimbul unui hedonism păgân, alimentat prin cuceriri ce produc un transfer economic centralizat. Centralizare exprimată şi în formula socială de bază, patriarhală, a unui pater familia cu drepturi de viaţă şi de moarte asupra tuturor membrilor subordonaţi. Această transformare colapsează imperiul sub presiunea unor migratori, fie ei triburi sau idei religioase.

Structura cea mai virală ce se evidenţiază şi câştigă, creştinismul, preia frânele imperiului destructurat. Creştinismul impune întunecatul Ev Mediu. Ca revoluţie acesta vine cu o avantajoasă formulă de stocare a informaţiei, cartea (grecescul biblios), concomitent conştientizând valoarea informaţiei. Victorios în Europa, creştinismul distruge orice potenţial adversar, ideatic sau economic. Creştinii devalizează vestitele biblioteci antice, deţinătoare a multor idei ştiinţifice sau filosofice datorită neconcordanţei cu ideologia bazată pe revelaţiile biblice. Sunt aruncate la gunoi idei valabile. Singurele şcoli acceptate sunt subordonate paradigmei creştine, chiar dacă acestea sunt contrare evident realităţii. Independenţa gândirii este penalizată cu moartea (Hypatia, Giordano Bruno) sau obligată să abjure (Galileo Galilei), teoriile ştiinţifice fiind sistematic distruse (vezi şi actuala denigrare a teoriei ştiinţifice a evoluţiei lumii vii).

Adevărata revoluţie nu se datorează bisericii ci evoluţiei tehnologice. Inventarea tiparului ieftineşte informaţia, cartea tipărită devenind mult mai populară. Deşi are efect benefic la nivel popular pentru cuvântul creştin, acelaşi efect îl are şi pentru cel ştiinţific. Şcolile ce pregătesc clerul pentru a citi Biblia pregătesc, involuntar, şi cititori ai noilor idei ştiinţifice sau a vechiilor filosofii greceşti, salvate de arabii ce cuceriseră nordul Africii. Renascentismul şi iluminismul (adevărate revoluţii culturale) primesc un ajutor nesperat din partea liderilor economici. Creditele oferite de familia de Medici, prima formulă bancară ce reuşeşte să scape de teroarea creştină, ambalează motorul economic. Dezvoltarea economică solicită un tip modern de forţă de muncă, muncitori culţi, la curent cu mecanismele funcţionale, bazate pe ştiinţă. Pentru că ştiinţa funcţionează. Apar şcolile europene libere de intruziunea artificială a dogmei religioase. Europa se dezvoltă, cucereşte noi teritorii (colonialismul) şi intră în contact cu noi idei. Ştiinţa devine conştientă de laicitatea sa şi de ineficienţa credinţei într-o divinitate imposibil de demonstrat (materialismul şi ateismul).

În timp ce Europa sărea pragul misticismului, teritoriile româneşti ale începutului de secol XIX abia aveau câteva institute de învăţământ. A fost nevoie de reforme majore economice, financiare, agricole, şi mai ales de secularizarea averilor mănăstireşti (aproximativ 25% din teritorul ţării) efectuate de Alexandru Ioan Cuza pentru ca societatea românească să fie pregătită a solicita şi implementa o adevărată reformă educaţională. Parte a acesteia a fost unificarea ortografică din 1862 a lui Cuza ce a definitivat structura academică a limbii române. Binenţeles că în procesul reformator din 1880 al ministrului Spiru Haret au fost folosiţi preoţi şi dascăli (personal clerical) mai ales în spaţiul rural, deoarece aceştia erau printre puţinii ce aveau cunoştinţe de scris şi citit, dar nu pentru că biserica ar fi avut un mare interes de a culturaliza enoriaşii. Doar în Transilvania şi Bucovina anumite persoane aservite creştinismului ortodox român au contribuit la dezvoltarea educaţiei (Andrei Şaguna) dar din considerente naţionaliste, deoarece în zonă, oricum cea mai dezvoltată din punct de vedere cultural, exista un învăţământ preponderent german sau maghiar.

Tot o manifestare de sorginte creştină, comunismul, ca religie, a deturnat educaţia. După ce stalinismul a impus limba rusă ca obligatorie (unde slavona şi greaca fuseseră limbile de predare în ţările române până în secolele XVII-XVIII) a venit ceauşismul ce a impus ideologia purificată în religia partidului comunist, scop în care a fost decisă o bună măsură, alfabetizarea. Dar această alfabetizare forţată (un record al alfabetizării, peste 90%) a adus şi decesul absurdului sistem. Cenzurarea informaţiei nu a avut şanse în faţa noilor tehnologii de informare (presă, radio, televiziune), colapsul economic generând mişcarea de revoltă anticeauşistă ce a dus la o schimbare de regim.

Acum educaţia românească suferă din nou. Biserica îşi face loc, câteodată insidios, alteori bătând cu pumnul în masă, în educaţie. Scopul său a rămas acelaşi: construcţia de enoriaşi...

8 comentarii:

  1. Pe vremea lui Ceausescu eram dusi fortat la orele de ateism, unde combateam existenta lui Dumnezeu si creationismul. Imi amintesc ca un coleg facuse rost de o versiune xeroxata a unei carti de Inteligent Design, si a avut ideea nefericita de a o discuta in cadrul cercului. Profesorul - mai mult de curiozitate - a acceptat provocarea. Rezultatul a fost o reactie prompta din partea scolii, dar din fericire nu s-a soldat decat cu cateva mustrari in colectiv.

    Referitor la subiect, se poate face o lista lunga cu oameni de stiinta care n-au avut probleme in a crede sincer in Dumnezeu. Isaac Newton, Louis Pasteur, Isaac Barrow, Johannes Kepler, Robert Boyle, Michael Faraday, James Joule, James Maxwell, Blaise Pascal, Nicolae Paulescu si lista poate continua la nesfarsit.

    Sigur, exista si o lista numeroasa in tabara adversa, care merge de la acceptarea moderata pana la negarea furibunda, insa nu putem matura sub pres faptul ca personalitati numeroase, care au insemnat ceva pentru umanitate, au crezut in Dumnezeu in mod sincer.

    <> (Johannes Kepler)

    Discutabila afirmatia lui Kepler, dar sincera. Nimic din "scarbosenia numita religie" cum o numesc unii.

    Sa fie Kepler redus mintal? Sa fi fost Isaac Newton scapat in cap de catre parinti in copilarie? Michael Faraday a fost aruncat de trei ori in sus de catre tatal sau si prins doar de doua ori?

    A dus insa boom-ul tehnologic la o anihilare completa a religiei? Putem vorbi la ora actuala de oameni de stiinta religiosi?

    Eu cred ca putem. Intamplator cunosc specialisti in fizica, matematica sau chimie fara probleme in a crede.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze pentru întârzierea în publicarea comentariului, probabil ai folosit ceva semne ce au fost considerate spam de către server (citatul lui Kepler?)

      Problema noastră este nevoia de eficienţă. Din acest motiv facem greşeala de logică numită apelul la autoritate. Deoarece un om este recunoscut drept specialist într-un domeniu considerăm că se poate pronunţa corect şi în altul. Îi atribuim calităţi pe care nu le are şi îi dăm credit în domenii unde nu merită. Peste asta avem tendinţa generalizării, considerând că adevărul este fie undeva la mijloc, fie este deţinut de majoritate. Tot o eroare.
      Oamenii de ştiinţă sunt oameni ca oricare alţii, nu trebuie făcută nici o venerare sau diavolizare a lor. Pot greşi ca oricare alt om. De asta metoda ştiinţifică este imbatabilă. Pentru că nu se lasă copleşită de autoritatea unei persoane şi nici nu cade în capcana generalizării. Aici nu există loc de absolutisme sau de partizanat. Ştiinţa funcţionează pentru că este eficientă şi ancorată în realitate, nu pentru că are mulţi adepţi. De asta specialiştii ce nu au probleme în a crede nu contează, cunosc şi eu chimişti ce consideră că apa are memorie pentru că "aşa le spune bunul lor simţ" şi nu pentru că au dovezi în acest sens. Nu trebuie să dăm credit oamenilor de ştiinţă, ci metodei ştiinţifice.

      Ștergere
    2. as dori f mult sa-mi dati amanunte despre aceste ore de ateism de care pomeneati!
      Cand se faceau
      Aveau program regulat? de cate ori pe saptamana?
      Cine le tinea?
      erau notate? Cum se numeau de fapt aceste ore?
      se regaseau ca materie in catalog sau era ca acele cercuri facultative la care participa numai cei care doreau?
      va multumesc anticipat

      Ștergere
  2. constructie sofistica cap-coada. doar un ex; biblioteca alexandrina a fost distrusa de legiunile romane intr-o prima faza ,in a doua de invazia araba (sub conducerea califului omar). lasa filmele holywoodiene (cu rachel weisz in rol principal..).by the way hypatia sau giordano bruno nu au fost atei, in fapt niciun ateu nu a fost ars pe rug de "religiosi".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eşti prost informat.
      Iată ce spune Mircea Eliade: Către finele sec. al IV-lea, se asistă, din Mesopotamia până în Africa de Nord, la un val de violenţe săvârşite de călugări: în 388 ei incendiază o sinagogă din Callinicum, lângă Eufrat, şi terorizează satele siriene în care se găseau temple păgâne; în 391, patriarhul din Alexandria, Theofil, îi cheamă pe călugări să "cureţe" Serapeumul, citadela marelui templu al lui Serapis. În aceea epocă ei pătrund cu forţa în casele păgânilor ca să caute idoli. În 415, un grup de călugări fanatici comit una din cele mai odioase crime din istorie: ei o lişează pe Hypathia, nobila femeie-filosof din Alexandria, pe care discipolul ei, episcopul Synesios, o evoca astfel: "mamă, soră, profesoară şi binefăcătoare". (http://profudereligie.blogspot.com/2010/01/agora-crestinismul-si-eliade.html)
      Pentru mai multe informaţii (documentate - vezi bibliografia articolului) te invit pe wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Library_of_Alexandria. Cea mai mare distrugere a fost concomitent cu distrugerea Serapeumului efectuată de către creştini, în 391.

      Ștergere
  3. practici o selectie observationala. prima distrugere masiva a fost "meritul " legiunilor lui julius caesar, crestinii au distrus doar scrierile arianiste, distrugerea completa fiind sub invazia musulmana, auz profu'...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În sfârşit. Vezi că se poate?
      Ai dreptate, forţarea este deliberat selectivă în speraţa unei revizuiri a afirmaţiei tale iniţiale cum că nu au existat distrugeri efectuate de creştini. Acum accepţi că acestea au fost, dar spui că au fost mai mici.

      Distrugerile cezariene din 48en au fost accidentale, notate şi blamate de istoricii vremii, imaginea lor devenind pregnantă. Dar să nu uităm că acestea au fost nişte distrugeri colaterale, nu se urmărea distrugerea Bibliotecii în sine, ca informaţie, ci doar demolarea unor eventuale puncte de rezistenţă.
      În timpul războaielor aureliene însă se schimbă situaţia (270-275en). Aceste lupte erau civile, cu o puternică nunţă ideologică (creştini versus păgâni, armată versus răsculaţi etc), distrugerea fiind îndrepată şi spre informaţiile din bibliotecă.

      După cum chiar tu precizezi, lovitura de graţie a ceea ce a mai rămas a venit odată cu decretul din 391 a patriarhului Teofilus îndreptat nu numai spre distrugerea arianismului ci a tuturor opiniilor diferite de creştinism. Adică au distrus tot ce nu corespundea descrierilor bibliei purificate ideologic prin conciliile religioase, distrugând templul lui Serapis, ultimul bastion al bibliotecii.

      Invazia arabă (aprox. 650en) a descoperit în zonă o bibliotecă eminamente creştină, de mici dimensiuni.

      Ștergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.