Reiki, bioenergia şi brăţările "cu hologramă"

Avem câteva energii cunoscute de toată lumea şi utilizate "la liber" odată ce sunt evidenţiate fizic şi reprezentate matematic. Avem energie de masă (gravitaţională), magnetică, electrică, electromagnetică (radiantă, aici intră şi lumina), termică, chimică, atomică, elastică (rezistenţa interatomică), hidraulică etc. Aceste energii sunt cinetice sau potenţiale, interdependente şi cu anumite posibilităţi de transformare dintr-un tip în altul după reguli specifice. Aceste transformări se pot evidenţia prin experimente independente de subiectivismul observatorilor. Putem evidenţia şi tipuri de procese specifice fiinţelor vii, domeniu de care se ocupă bioenergetica. Această ramură a biochimiei studiază mecanismul prin care fiinţele vii transformă aportul de energie solară (în cazul plantelor) sau chimică (plante şi animale) în căldură internă, activitate şi depozitare, necesare pentru a menţine sistemul (celula sau organismul) funcţional, a se dezvolta şi a se reproduce. În ultimă instanţă asta înseamnă viaţa, procese biochimice sistematizate în miliarde de ani de evoluţie, de selectare naturală a celor mai performante mecanisme autoreproducătoare.

Sunt unii oameni ce consideră că există o altă formă de energie, pe care numai unii o pot manevra, ce scapă de a fi evidenţiată prin metode ştiinţifice: bioenergia. Adică un fel de qi, o prană, un vitalism sau pur şi simplu suflet. Indiferent de numele folosit această formă de energie este sortit a fi revelată doar iniţiaţilor aleşi de divinitate sau celor dăscăliţi de vreun guru. Într-un fel ar fi posibil ca unele energii să nu fi fost descoperite (evidenţiate) încă, este o problemă de nivel de cunoaştere şi de limitare tehnologică. Dar aici ne referim la energia neagră sau la materia neagră, de exemplu, care scapă deocamdată evidenţierii ştiinţifice experimentale, dar este luată în calcul deoarece expansiunea universului există, independent de limitarea noastră tehnologică, şi acest proces trebuie să aibă o cauză. În cazul bioenergiei nu avem "găuri" inexplicabile, dimpotrivă, evidenţierea acesteia se pare că este apanajul doar a unor persoane, chiar dacă nu avem nici o dovadă, colaterală măcar.

Ar putea fi folosit efectul Kirlian pentru a prezenta ideea conform căreia există o anumită aură ca reprezentare a bioenergiei, capabilă să fie interpretată şi manipulată. De altfel s-au făcut nenumărate aparate ce fructifică acest efect pe post de instrumente de diagnosticare sau de tratament a unor boli. În realitate există aure şi ale obiectelor nevii, proprietatea respectivă fiind o comună manifestare a tuturor obiectelor supuse unor câmpuri electromagnetice de mare frecvenţă, ce sunt mai repede influenţate de încărcările electrostatice şi nu de existenţa unor anumite boli sau a unor stări psihice.

Acestă aură este invocată de adepţii Reiki ca fiind calea şi scopul terapiei lor, această particularitate fiind capabili a o îmbunătăţi, acţionând asupra ei cu propria lor aură, prin pase magice. Pentru asta oferă, în principal, iniţieri (numite de ei traininguri, şedinţe sau cursuri - sună mai "ştiinţific" decât vrăji) contra unor sume de bani, sub pretextul că fiecare ar fi capabil, în urma unui antrenament specific, să perfecţioneze capacitatea înnăscută de vindecare a sa sau a altora. Conform declaraţiilor "în timpul şedintelor Reiki cel care canalizează energia îşi aşează palmele pe cel care primeşte (receptor) şi dacă este nevoie de ea, energia începe să curgă. În timpul şedintelor Reiki nu este nevoie să te concentrezi! Această energie nu poate fi manipulată. Întotdeauna se duce în locurile în care este cea mai mare nevoie de ea şi în cantitatea de care are nevoie primitorul."

În mod asemănător se erijează în vindecători practicanţii terapiilor non contact, nu neapărat Reiki, ce susţin capacitatea de a descoperi şi corecta evoluţiile unor boli prin plimbarea mâinilor pe deasupra corpului bolnavului. Aceste metode sunt vechi de când există vraci şi şamani, deşi aceştia nu aveau habar de Reiki sau bioenergie. Mecanismul este simplu. Pasele magice induc pacientului sentimentul că cineva se îngrijeşte de el, lucru ce duce la o scădere a stresului datorat bolii. Această eliberare de stres poate duce în unele cazuri la o remisie a bolii, specifică efectului placebo. Numai că Reiki, terapiile non contact şi pasele magice au fost infirmate de un experiment executat de o tânără ce a devenit cel mai tânăr om de ştiinţă cu studii publicate într-un jurnal ştiinţific recunoscut, în presigiosul Journal of the American Medical Association. Persoana în cauză se numeşte Emily Rosa şi avea doar 9 ani pe vremea când a făcut acea cercetare (în 1996-1998). Studiul a constat într-o simplă testare, în orb, a capacităţii posesorilor de bioenergie de a "simţi" aura altora. În spatele unui paravan ce avea două deschizături prin care bioenergeticianul introducea mâinile, fără a putea vedea ce se întâmplă pe cealaltă parte, Emily nota deasupra cărei mâini considera bioenergeticianul că era aşezată mâna sa. Rezultatul a fost lamentabil, bioenergia nu era simţită de nici unul din cei 21 de terapeuţi, potrivelile fiind conforme ghicirii din punct de vedere statistic (o medie de 4,4 din 10). De altfel nici premiul de 1 milion de dolari pe care îl oferă Fundaţia Randi celui ce va demonstra existenţa acestor bioenergii nu a fost revendicat de nimeni. Oare de ce?



Să facem totuşi un calcul economic. Credulii plătesc undeva între 10 şi 20 de euro pe oră de şedinţă de Reiki. Un profit substanţial îl au şi cei ce percep venituri pentru "diagnosticarea aurei" cu tot felul de aparate ce nu produc, în ultimă instanţă, decât vagi filme voalate sau fotografii prelucrate. Dar cel mai bun profit îl au distribuitorii de brăţări energetice "cu hologramă". Pe piaţă o "hologramă cu bioenergie" costă undeva între 20 şi 30 de lei şi o "brăţară" (cu hologramă, binenţeles) ajunge la 150 sau chiar 200 de lei. Ca fapt divers, ştiţi cât costă o hologramă? Timbrul acela ce previne contrafacerea şi pe care îl vând bioenergeticienii pe post de "leac"? 5 bani. Da, da! Doar 5 (cinci) bani. Profitul obţinut pe spatele fraierilor? 40000%. Adică o vinde cu de 400 de ori preţul. Iar la brăţară beneficiul ajunge la aproape de 40 de ori investiţia, ţinând seama că o brăţară de silicon personalizată costă aproximativ 4 lei. Şnapanii...

Izvorul Tămăduirii - homeopatie creştină

E o vorbă veche, românească (cine-a zis că românii sunt habotnici?): E ca apa sfinţită - nici-n-ajută, nici nu strică.
Înţelepciune populară, sceptică, ce subliniază ineficienţa "sfinţirii" apei. Miturile ancestrale transformă necesitatea apei în extraordinare hierofanii, evidenţiate în toate culturile lumii. Apa, substanţă demiurgică dătătoare de viaţă (hidratare, igienă şi hrană) şi de moarte (potop), cu bun simţ popular este luată ca fiind apă şi atât. Totuşi clerul profită de necesitatea ei şi o utilizează inducând ideea unei epifanii, doar prin mijlocirea sa, binenţeles, una dintre ele fiind chiar valenţele vindecătoare. Aşa a apărut această sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, import tardiv (abia după secolele VI-VII en) din misterele păgâne. Pentru că primăvara renaşterea naturii se-mpletea cu repornirea izvoarelor îngheţate peste iarnă, acestă apă resuscitată (Aghiasma Mică) era cotată ca având proprietăţi de vindecare, idee ce se datorează coincidenţei proceselor. Altfel spus creştinii au confiscat mitul păgân (nereuşind să-l distrugă), atribuindu-l legendarei Fecioare Maria.

Dar de ce am legat apa sfinţită de homeopatie? Anul acesta s-a întâmplat ca sărbătorii Izvorului Tămăduirii să-i succeadă o acţiunea iniţiată în România de ASUR şi Sceptici.ro: Campania 10.23. Aceasta reprezintă o atenţionare publică prin care voluntari ingerează cantităţi industriale de medicamente produse homeopate pentru a arăta lipsa de efect a acestora. Pentru că homeopatia nu este altceva decât o pseudo-medicină. Nu este o medicină funcţională, este "apă sfinţită" în ambalaj medical.
De aceeaşi baricadă, dar cu alte interese, se situează şi armata ortodocşilor radicali, prin articolul "Homeopatia, o noua înşelare". Problema acestora nu este neapărat nefuncţionalitatea leacurilor homeopate ci eventuala funcţionalitate neconformă cu ortodoxia:
Medicamentul homeopat, o materie "vrajită"
Potrivit homeopaţilor, eficacitatea medicamentului homeopat ţine de modul în care este preparat, adică de dinamismul metodei (nenumărate dizolvări şi agitări ale "substanţei"). Medicamentele homeopate depăşesc însă chimia, implicând o adevarată alchimie.
Trebuie subliniat, ceea ce ne este cunoscut din Sfânta Scriptură şi din Tradiţia Ortodoxă, că diavolul poate să trateze trupul omului, pentru a-i câştiga sufletul. Deci, nu trebuie să anulăm complet posibilitatea "vindecării" homeopate, mai ales când aceasta este practicată în stransă legatură cu practici provenite din tradiţiile orientale.
Adică, altfel spus, homeopatia lor e mai proastă decât homeopatia noastră.

Să nu dăm cu piatra fără a explica motivul. Mai întâi că homeopatia (o substanţă ultradiluată până la dispariţie) nu este similară sau identică cu fitoterapia (utilizarea plantelor), confuzie existentă în mintea multora. Dacă în cazul fitoterapiei pot exista unele reacţii, datorită substanţelor active (au efecte adverse sau contraindicaţii - lipsa acestora este un mit), în cazul homeopatiei nu avem decât, cel mult, un efect placebo. Iată doar câteva studii ştiinţifice (prin testare în orb) ce evidenţiază ineficacitatea homeopatiei:
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.632/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.668/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.892/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.903/healthissue_detail.asp
Iată şi studiile ştiinţifice ce demonstrează că homeopatia funcţionează:
-

Da! Nici unul. Provoc pe homeopaţii sau adepţii homeopatiei să publice "nenumăratele" studii ce aduc dovezi în sprijinul acestui tratament. Şi vom împărţi premiul de un milion de dolari promis de Fundaţia James Randi pentru cel ce demonstrează că homeopatia funcţionează. Mai jos este o prezentare a provocării făcută chiar de James Randi.: 

Pe pe lângă asta supralicitez pentru homeopaţi. Experimentul constă în a prezenta substanţe homeopate, identice ca prezentare şi compoziţie a excipienţilor. Să ne comunice, în condiţii de cercetare ştiinţifică, ce fel de ingredient activ are "medicamentul" lor. Dacă este pentru gripă sau pentru insomnie? Ce fel de metodă poate folosi pentru a descoperi dacă picăturile respective, identic prezentate, sunt pentru ochi sau pentru nas, dacă te vindecă de migrene sau de colici? Nu iert nici preoţii. Vom lua mai multe sticle, identice ca-nfăţişare, şi vom pune în unele apă chioară şi-ntr-altele apă sfinţită. Vor şti ce şi cum? Nu cumva se va ajunge la o situaţie previzibilă probabilistic prin ghicire? Pentru că apa se comportă identic, fie că-i sfinţită ori ba. Iată câteva sfaturi pentru utilizatorii de agheasmă: - Ce se face cu agheasma care a prins miros? Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea se toarnă intr-un loc curat, sau la rădăcina unui pom. - Să punem usturoi sau busuioc lângă agheasmă ca sa nu se strice? Mântuitorul Iisus Hristos întreba: "Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?" (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante (scaieţi, flori etc.). - Dacă strângem agheasma mare mai mulţi ani la rând, agheasma devine foarte puternică? Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf. Biserică. (nu are rost păstrarea ei - nota mea) Şi acum câteva detalii cu privire la apa potabilă îmbuteliată cu buletin de analiză fizico-chimică şi biologică. Termenul de garanţie, în medie, este de 1 an de la data îmbutelierii dar valabilitatea este mai mare. În condiţii normale apa nu se strică, fie că e sfinţită ori nu.  În condiţii normale homeopatia funcţionează la fel de performant ca şi o pastilă de zahăr. Spre exemplificare compoziţia vestitului Oscillococcinum, doza recomandată de 1 gram: Ingredient activ - Anas Barbariae Hepatis et Cordis Extractum (extract de ficat şi inimă de raţă leşească) în diluţie de 200CK adică 0,000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001 grame la 100 de grame excipient. Ingredient inactiv - 0,85g de zaharoză (zahăr obişnuit) și 0,15g de lactoză (glucid extras din lapte). Asta în teorie. Deoarece un mol de zaharoză conţine 602214150000000000000000 de molecule şi are 342,3 grame (constanta lui Avogadro - chimie, clasa a VII-a). Adică într-un gram de Oscillococcinum (adică într-o doză) sunt 1759316827344434706398 de molecule de zahăr şi, aţi ghicit, 0,00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001 molecule de ficat de raţă (regula de trei simplă - matematică clasa a VI-a).  Oameni buni, într-o compoziţie nu poate exista o jumătate de moleculă. Sau există cel puţin o moleculă sau nu există nici una. Pentru comparaţie, concentraţia permisă de arsenic este de 0,00000001 grame la 1 gram de apă potabilă. În realitate, nu există nimic altceva decât zahăr. Din acest motiv singura atenţionare în prospect este doar cea referitoare la intoleranţa la zaharuri şi lactoză. Acum să vedem şi preţul: aproximativ 16 lei 6 doze a câte un gram. Asta în timp ce un kilogram de zahăr costă 5 lei. Observaţi eficienţa celor de la Boiron (producătorii homeopaţi): 1000 grame zahăr ........................... 5 lei 1 gram zahăr ................................... 0,005 lei 6 grame zahăr ................................. 0,03 lei 6 grame zahăr de minciunică ........ 16 lei - adică profit de 53333 %. Mişto!!! Să tot fii homeopat... În aceste condiţii, în România noastră credulă şi mercantilă, Institutul Cantacuzino este închis în timp ce pentru gripă se recomandă de unii medici (rapace de parveniţi sau, pur şi simplu, proşti) zahăr Oscillococcinum pe post de leac.

Lumina Sfântă de la Ierusalim

Veniţi de luaţi luminăăăă! îngână preotul la miezul nopţii de Înviere. Punctul central al credinţei în supranaturalul hristic e reprezentat de învierea unui mort, Iisus cel crucificat de romani. Preotul subordonează enoriaşii prin darul special al luminii pascale, simbol al noii vieţi veşnice, transmis de la un material combustibil la altul. Adică aprinde lumânarea sa de la candela din altar, şi cu replica ce induce ideea unui gest sacru, îi lasă pe credincioşi să-şi aprindă propriile lumânări de la a sa. Toate bune şi frumoase până ce politicienii şi mai marii Bisericii Ortodoxe din România şi-au dat seama că habotnicii ortodocşi cotează la o altă valoare flăcăruia ce se autoaprinde în ziua pascală în incinta Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim (credulii sunt fascinaţi de magie). Profitând de invenţiile ştiinţei (adică a cunoaşterii fără să apelezi la divinitate), profitorii trag un zbor cu avionul să ia Sfânta Lumină direct de la sursă. Anul acesta Dumnezeu se face al dracului şi dă cu ploaie şi condiţii meteo improprii, lucru ce duce la ratarea Învierii cu Lumina cea Sfântă, cel puţin în nordul ţării.

Dar eu sunt băiat bun şi le dau soluţia propriei Lumini Sfinte, pe care o pot produce la orice sărbătoare, chiar nereligioasă. Se ia o cantitate suficientă de fosfor alb dizolvat într-un stabilizator lichid şi se înmoaie în el mucul lumânării. În funcţie de timpul de evaporare a solventului, fosforul ia contact cu oxigenul din aer după un timp oarecare. În acel moment intervine Duhul Sfânt printr-o minunată reacţie de ardere, fosforul combinându-se spontan cu oxigenul, şi se declanşează o flacără ce aprinde lumânarea. Iată mai jos un filmuleţ exemplificator:


Pentru ca unii zeloşi să nu vină cu aberaţii pe post de contestaţii la Miracolul Luminii Sfinte, îi invit, înainte de a posta comentarii, să citească câte ceva despre fosfor aici.

Sexualitate, morală, religie V

Nici nu am apucat să argumentez motivaţiile religioase în privinţa sexualităţii că o parte a politicului românesc face mişcarea fundamentalismului religios antiavort, încercând să traseze conduite peste capul celor implicaţi direct, respectiv femeia însărcinată şi, eventual, bărbatul ce a fecundat-o. Mă aliez şi eu protestului Asociaţiei Secular-Umaniste din România faţă de legea ce doreşte să reglementeze procedura avortului apelând la mişculaţii psihologice şi impedimente funcţionăreşti, în idioata credinţă că embrionul este mai mult decât un parazit uterin.
Mai jos comunicatul de presă:

Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) își declară surprinderea și îngrijorarea cu privire la recentul proiect de lege anti-avort, promovat de deputații PD-L Marius Dugulescu și Sulfina Barbu.
Cei doi inițiatori doresc ca prin prin bariere administrative să îngreuneze cât mai mult avorturile, urmând ca într-o etapă ulterioară acestea să fie interzise total. De altfel, acest lucru este recunoscut chiar de dl. Dugulescu; în urmă cu doi ani, într-o conferință de presă, domnia sa declarând: ”Acesta (consilierea – n.r.) este un prim pas pe care trebuie să-l facem în România. Nu putem discuta deocamdată [s.n.] de interzicerea avorturilor, ci putem să ne gândim că un prim pas ar fi acesta [s.n.].”[i]
“Ne aflăm în fața unui proiect de lege înspăimântător și ridicol, în același timp. Este ridicol să vezi cum persoane apropiate cercurilor baptiste, cum parlamentari auto-intitulați ‘creștin-democrați’, apelează la același tip de argumentație ca și Ceaușescu. La fel cum celebrul decret 770/1966[xiv] prin care erau interzise avorturile justifica măsura prin ‘gravele consecințe asupra sănătății femeii’ și ‘marile prejudicii aduse natalității și sporului natural al populației’, și în expunerea de motive ale acestei legi, Dugulescu-Ceaușescu, se face referire la ‘sănătatea fizică și psihică a națiunii noastre’ sau la efectele avorturilor asupra ‘femeii și asupra viitorului națiunii.’ Pe de altă parte, este înspăimântator cum 51 de parlamentari, majoritatea aparținând PD-L, principalul partid din coaliția aflată încă la putere, girează prin semnătura lor o colecție de falsuri grosolane. Una din două, ori nu știu ce au semnat, ori consideră că mințirea opiniei publice este o tactică permisă – nu știu care dintre variante este mai cumplită.” a declarat Toma Pătrașcu, vicepreședinte ASUR.
Sub pretextul “informării” femeilor, proiectul de lege (BP58/13.03.2012[ii]) se face expresia unei ideologii fundamentalist religioase. Dovada o constituie expunerea de motive[iii], calchiată după pretinsele “argumente” anti-avort[iv] promovate de gruparea americană “Baptiști pentru viață”[v]. Mai mult, unele dintre asociațiile care sprijină proiectul legii anti-avort apar listate în directorul grupării baptiste sus-menționate[vi].
Expunerea de motive este construită în jurul unui ansamblu de falsuri; ilustrăm cu câteva exemple:

• În repetate rânduri (pag. 2, 3 si 7) se încearcă prezentarea avortului drept un act medical înfricoșător, capabil să afecteze grav sănătatea femeii: “femeile trebuie să cunoască complicațiile și consecințele [...] acestei intervenții: [...] hemoragie abundentă, perforație uterină, infecția uterului [...]“FALS! Un studiu prezentat de Organizația Mondială a Sănătății afirmă clar: “Avorturile efectuate legal în țările dezvoltate se numără printre cele mai sigure proceduri medicale existente, cu o rată a deceselor mai mică de unu la 100.000“[vii] Ca sa ilustrăm cu cifre, o recentă cercetare efectuată în Statele Unite indică o rată a deceselor de 15 (!) ori mai mare în cazul nașterilor în raport cu avorturile (8,8 decese la 100.000 de născuți vii față de 0,6 decese la 100.000 de avorturi[viii]).
• În multiple instanțe se menționează o pretinsă legătură de cauzalitate între avort și îmbolnăvirile de cancer de col uterin și, respectiv, mamar; de exemplu, la pagina 2, se afirmă că “medicii de specialitate numesc printre cauzele generale avortul cu consecințele sale [...]“, iar la pagina 3 “predispoziția crescută la cancer de col uterin sau de sân” este listată drept consecință directă a avorturilor. FALS! Principala cauză a cancerului de col uterin este infecția cu HPV (și este interesant de constatat că dl. Dugulescu este un opozant al vaccinarii anti-HPV![ix]), printre factorii de risc numărându-se nu avorturile, ci... nașterile multiple! Conform CDC (Autoritatea de sănătate publică din Statele Unite): “Aproape toate cancerele de col uterin sunt cauzate de HPV. [...] riscul de a contracta o astfel de boală este crescut de fumat, infecția cu HIV [...] sau de nașterea a trei sau mai mulți copii.“[x]De asemeni, în ceea ce privește cancerul mamar, nu există nici o legătură dovedită științific între acesta și avorturi, American Cancer Society explicând că: “În februarie 2003, Institutul Național pentru Cancer din Statele Unite a organizat un atelier cu peste 100 dintre cei mai reputați experți mondiali care studiază graviditatea și riscul de cancer mamar. Expertii au trecut în revista studiile pe oameni și animale cu privire la legătura dintre graviditate și riscul de cancer mamar, inclusiv cercetările asupra avorturilor induse sau spontane. Câteva dintre concluzii sunt:
  
  • Riscul de cancer mamar este ușor crescut pentru un timp limitat după o naștere dusă la termen [s.n.] (adică o sarcină care a rezultat în nașterea unui copil viu);
  • Avortul indus nu [s.n.] este legat de nici o creștere în riscul de cancer mamar;
  • Avortul spontan nu [s.n.] este legat de nici o creștere în riscul de cancer mamar.

Credibilitatea dovezilor care sprijină aceste concluzii a fost estimată drept “bine stabilită” (adica de cel mai înalt nivel)“[xi]

• Se încearca acreditarea ideii că femeile care fac avort riscă să sufere de consecințe psihice grave, așa numitul “sindrom post-avort”. FALS! Nici Asociația Psihologilor Americani[xii] și nici Asociația Psihiatrilor Americani nu recunosc existența unei astfel de afecțiuni. Mai mult, Academia Colegiilor Regale de Medicină din Marea Britanie a derulat recent o analiză a cercetărilor privind potențiala influență a avorturilor asupra stării mintale a pacientelor, iar concluziile sunt fără echivoc: “O trecere sistematică în revistă a cercetărilor privind legătura dintre avort și sănătatea mintală a fost publicată […]. Concluzia studiului este că efectuarea unui avort nu [s.n.] crește riscul unor probleme de sănătate mintală. [...] nu [s.n.] există nici o diferență din punct de vedere al sănătății mintale a femeilor dacă acestea aleg să efectueze un avort sau să continue sarcina.“[xiii]

Dezinformarea practicată de autorii proiectului de lege anti-avort este accentuată prin omiterea contextului general. Analizând datele privind avorturile și natalitatea[xv] disponibile pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății, putem constata că:

1. Incidența avorturilor în Romania a scăzut mult în ultimii 22 de ani, reprezentând în 2010 doar 15% din valoarea atinsă în 1990; cu excepția anilor 2001 și 2002, s-au înregistrat scăderi în fiecare an.
2. În 2010, rata avorturilor în Romania a ajuns, practic, la minimul absolut, atins în perioada Ceaușescu – 480 de avorturi la mia de născuți vii față de 476 in 1987. Valoarea din 2010 este mai mică decât cea înregistrată în 1986, 1988 și 1989 și de aproape 3 (trei!) ori mai mică decât cea din 1982 – deși în acea perioada avorturile erau strict interzise!
3. Tendința de scădere marcată a incidenței avorturilor din Romănia este similară celei înregistrate în alte țări ex-comuniste din zonă, în 2010 situația din România fiind aproape identică cu cea din Ungaria și Bulgaria.
4. Liberalizarea avorturilor sau interzicerea lor nu au influențe durabile asupra natalității. Spre deosebire de România, în Malta, avorturile sunt strict interzise; cu toate acestea, începând cu 2004 rata natalității din țara noastră a depășit, an de an, cea înregistrată în statul mediteraneean.
5. Dacă analizăm situația natalității din România după 1995, în condițiile în care regimul avorturilor s-a păstrat relativ constant, constatăm o variație a ratei nașterilor în corelație cu evoluția economiei; evident cu o întârziere de cca. 1 an. De exemplu, perioadele de criză din 1999 – 2000 și, respectiv, 2009 s-au tradus într-o scadere cu 6% (2001 față de 2000) și, respectiv, 4.5% a natalității (2010 fata de 2009). Similar, între 2009 și 2007 s-a înregistrat o creștere de 4%, corespunzătoare boom-ului economic din 2007 – 2008.

Trebuie menționate și fondurile imense ce se prevede a fi deturnate de la bugetul Ministerului Sănătății către doritele “cabinete de consiliere” anti-avort, articolul 15 din proiectul legii spune că unitățile spitalicești au obligația, fie de a înființa (și finanța…) cabinete de consiliere, fie de a apela la furnizori privați. Ținând cont de numărul avorturilor și de prețurile practicate curent de psihologi, estimăm la cca. 10 milioane de euro costurile anuale asociate.
În fine, ținând cont de presiunea emoțională intensă pe care legea promovată de către dna. Sulfina Barbu și dl. Dugulescu, în caz de adoptare, o va exercita asupra unor femei aflate deja într-o situație limită, putem să descriem această inițiativă legislativă drept un atentat asupra bunăstării fizice, psihice și materiale a femeilor și a familiilor. Reamintim mesajul esențial din studiul prezentat de Organizația Mondială a Sănătății, menționat anterior:
“Atunci când avorturile sunt legale, sigure și ușor accesibile, sănătatea femeilor se îmbunătățeste rapid. Prin contrast, sănătatea femeilor se deteriorează atunci când accesul la proceduri sigure de avort este îngreunat sau interzis.“[xvi]
În lumina celor de mai sus, noi, Asociația Secular-Umanistă din Romania (ASUR) solicităm:

• Co-semnatarilor proiectului de lege anti-avort retragerea sustinerii acestuia, în virtutea falsurilor pe care este fundamentat
• Guvernului României și, în special, Ministerului Sănătății, precum și comisiilor pentru sănătate, drepturile omului, egalitate de șanse și buget să respingă această inițiativă legislativă nocivă
• Opoziției parlamentare, în special dlor. Victor Ponta și Crin Antonescu, să decidă revenirea în Parlament pentru a ajuta la respingerea proiectului de lege
• Tuturor parlamentarilor care pun drepturile omului și interesul femeilor și al familiilor mai presus decât o doctrina fundamentalist religioasă să respingă proiectul de lege.

ASUR este co-semnatară alături de alte 21 de ONG-uri a documentului de poziție privind necesitatea respingerii inițiativei legislative anti-avort. Detalii găsiți la: http://www.ecpi.ro/wp-content/uploads/2012/04/Comunicat-de-presa.pdf

Felicit ONG-urile ce au luat atitudine împotriva acestei absurde iniţiative legislative:
ECPI – Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice
IPP – Institutul pentru Politici Publice
CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate
SECS – Societatea de Educaţie Sexuală si Contraceptivă
Fundaţia Pro Women
CPSS - Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănǎtate
APFR - Asociaţia de Planificare Familială din România
Filia – Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de gen
Asociaţia Mame pentru Mame
CJI - Centrul pentru Jurnalism Independent
Fundaţia Tineri pentru Tineri
AnA - Societatea de Analize Feministe
CeRe – Centrul de Resurse pentru Participare Publică
ASUR – Asociaţia Secular-Umanistă din România
Asociaţia FRONT
CED – Centrul Euroregional pentru Democraţie
Romani CRISS – Centru Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii
APADOR – Comitetul Helsinki
CRJ – Centrul de Resurse Juridice
ALEG – Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen
Fundaţia pentru Tineri si Femei
Liga Pro Europa

Sexualitate, morală, religie IV

Încep cu o paranteză datorată unui email primit de curând. O adolescentă (presupun) ridică, telegrafic, câteva întrebări cu privire la subiectul abordat în anterioarele articole (Sexualitate şi înmulţire, Sexualitate, morală, religie, Sexualitate, morală, religie II, Sexualitate, morală, religie III). Iată întrebările:
1. De ce putem vorbi despre o morală sexuală? Care este marea problemă a relaţiei dintre limbaj, trăire, sens şi interpretare?
2. Care sunt cele trei culte, sisteme de gândire, viziuni la care am raportat sexualitatea? Care este teza fundamentală a fiecăruia dintre ele?
3. Care sunt părţile, elementele, temele necesare unei dezbateri asupra sexualităţii?

Voi face o declaraţie de intenţie cu privire la tema abordată. De ce sexualitate - morală - religie? Suntem nişte extraordinare maşinării construite de replicatorii biologici (genele structurate în ADN), sexualitatea fiind rezultatul evoluţiei pentru rezolvarea problemei multiplicării eficiente a acestor gazde din ce în ce mai performante a lor (corpurile noastre). În virtutea acestor performanţe, cu scop de supravieţuire, la specia noastră (homo sapiens) apare capacitatea de a conştientiza sinele. Deşi pe parcursul vieţii suntem complet altă fiinţă (toţi atomii noştri fiind înlocuiţi de alţi atomi), conştiinţa de sine ne dă sentimentul că suntem aceiaşi, lucru necesar supravieţuirii de altfel. Acestă identitate prezentă în creierele noastre generează un nou şi fantastic mediu pentru un alt tip de replicatori (imitatori): memele, ideile ce ne colindă minţile. Aceşti replicatori culturali pot fi benefici organismului gazdă (tehnologii alimentare) sau toxici (post negru îndelungat). Morala (ca memă) este sistemul cultural specific de valorizare. Toate acţiunile şi gândurile noastre sunt supuse unei operaţiuni de evaluare, inclusiv cele referitoare la sexualitatea noastră sau a celor din jur. Dacă sunt "bune" sau "rele" decidem în funcţie de zestrea informaţională de care dispunem, de capacitatea personală de a discerne şi de constrângerile sociale existente. Generarea culturii umane (mediul informaţional specific memelor) este un foarte lung şi complex proces. În această dinamică religia a jucat un rol important, fiind, cel puţin la începuturi, legată de existenţa concretă. Credinţele şi punerea acestora în practică au făcut departajarea societăţilor câştigătoare. Cele mai "performante" religii au devenit şi cele mai răspândite, cele mai uzitate pentru a structura societatea, deoarece au supravieţuit acele ansambluri religioase ce au prosperat, fie conservând şi înmulţind societăţile ce le-au îmbrăţişat, fie fiind capabile de a se multiplica în alte societăţi. Numai că memele religioase, deşi influenţează în mod covârşitor existenţa umană, se comportă ca orice memă, sunt "programate" pentru un singur scop, supravieţuirea conceptelor ca atare, chiar dacă aduc prejudicii gazdelor.

Consider că toate lucrurile sunt oarecum legate între ele şi o imagine mult simplificată, unilaterală, nu face altceva decât să ne îndepărteze de realitatea studiată. Nu putem nici amesteca toate elementele deoarece devine imposibilă utilizarea unor paranteze la parantezele parantezelor. S-ar pierde firul şi sensul urmărit. Aşa încât am considerat oportun să abordez tema existenţei vieţii religioase din prisma sexualităţii şi reciproca. Şi pentru că existenţa în spaţiul social impune o anumită conduită, ambele fenomene sunt "supuse" unei anumite valorizări, unei anumite etici, unei morale. Răspund astfel şi primei întrebări: trăirea biologic-vulgară (sexul) şi cea instituţional-spirituală (religia) au nevoie şi sunt supuse unor judecăţi valorice. Ambele sunt nevoite a se asambla unor concepte sociale adecvate. Ambele (nu numai sexualitatea) au nevoie de a fi reglementate. Mai ales pentru că ele sunt şi interdependente. Religiile dau norme în privinţa conduitei sexuale. Noi, ca gazde ale conştiinţelor, suntem fiinţe biologice rezultate în urma unor evenimente sexuale. Nu numai că putem vorbi de o morală a vieţii sexuale şi religioase, dar suntem obligaţi la asta. La urma urmei morala înseamnă valorizare. Ca rezultat consider că experienţele sexuale şi spirituale nu trebuie să fie impuse altora, de exemplu. Dar este obligatoriu a fi împărtăşite, aceasta fiind singura cale de a se împlini, de a-şi atinge scopul.
Ce am putea vorbi despre morala sexului, odată e sexul este o activitate "amorală" sau chiar "imorală" în viziunea unor ideologii religioase? Scos din contextul vieţii biologice şi din împlinirea personalităţii noastre erotice, sexul devine fad şi rudimentar. Ritualizarea sa devine o îndatorire şi nu o împlinire. Între a mânca un terci insipid, dar cu toate elementele nutritive, şi a savura o savantă cină, posibil săracă în nutrienţi dar bogată în gust, e o diferenţă. Benefică?
Am putea răspunde astfel şi celei de-a doua părţi a primei întrebări. Dacă există o problemă între trăire şi interpretarea ei este chiar construcţia noastră, tributară căutării unui sens conceptualizat prin limbaj. Problema apare în momentul când se face această judecată de valoare. Pe ce bază o facem? De fapt care este motivaţia ierarhizării conduitei sexuale?

La a doua întrebare se face referire la "cele trei culte" la care am raportat sexualitatea. Dacă este vorba de sistemele religioase ebraice, creştine şi islamice nu văd o mare diferenţă între ele în general, toate trei susţinând un control drastic al sexualităţii (nu e vorba de interzicere, deşi abstinenţa este la mare preţ, sensul este de fapt controlul). Mai repede doresc a privi religiile în totalitatea fenomenului cu abordări diferite asupra vieţii sexuale a aderenţilor lor. Şi aici spectrul este larg, cu variaţii de la proslăvirea vulgului sau exprimarea sexuală ca act cultic până la abstinenţa rituală sau chiar sterilizarea cu scop religios. În acestă periodă de tumult informaţional dezbărarea de pudicitatea indusă de moravurile religioase devine obligatorie, mai ales dacă se doreşte o discuţie deschisă cu privire la sexualitate. Aici intrăm în zona celei de-a treia întrebări. Binenţeles că temele sunt nenumărate, sexul fiind esenţial existenţei noastre. Eu am considerat că atacarea din prisma moralei de sorginte religioasă este crucială pentru a înţelege fenomenul în dinamicitatea sa. Aici ne întoarcem oarecum la societatea noastră, puternic impregnată de viziunea abrahamică, şi definitiv eliberată din prisma redescoperirii naturalului. Dar şi aici, în naturalul biologic al sexualităţii noastre, nu trebuie să uităm că acest atribut este doar o consecinţă. O consecinţă a constructorilor genetici, a genelor. Ansamblul genetic performant a fost cel ce a reuşit să se multiplice cel mai mult. Construind o maşinărie cu o sexualitate puternică şi prolifică, a avut şansa de a se transmite în mult mai multe copii decât cel "mai puţin dotat". De asta suntem nişte animale "care vrem sex", pentru că aceeastă configurare a reuşit să aibă urmaşi viabili, cei fără instincte sexuale netransmiţându-şi zestrea genetică mai departe. Dar această configurare suferă de un neajuns, suprapopularea. Şi faţă de celelalte vieţuitoare ce rezolvau problema inconştient dar drastic (selecţie naturală), noi suntem conştienţi de limitele resurselor pe care urmaşii noştri le au la dispoziţie. Concomitent cele mai bune "partide" (programate tot genetic) sunt indivizii cu o sexualitate puternică, deci cu o necesitate de a satisface instinctele sexuale ce intră, parcă, în conflict cu nevoia de a drămui judicios resursele. Plus că ideea de suprapopulare în sine este tot o memă, ca şi religia. Din nou trebuie să apelăm la o "măsură" de corectitudine, la etică, la morală. Şi aici nu putem scăpa de istoria devenirii acestui ansamblu (sex - morală - religie). Evoluţia nu este un dat, nu este obligatoriu ca rezultatul ei să fie acelaşi. Evoluţia este o istorie. Dacă ar fi fost o singură componentă diferită rezultatul ar fi fost altul. Nu putem nici să ne aventurăm steril în supoziţii a ceea ce ar fi fost dacă... Suntem obligaţi, în schimb, să luăm în calcul această dinamică şi să privim sexualitatea noastră ca un rezultat al "conflictului" dintre biologicul inconştient şi cel conştient.

Religia, aşa cum este prezentată în Legea Educaţiei, nu are ce căuta în şcoala publică românească.

Moise Guran, pe Europa Fm, la rubrica sa "România în Direct", a avut o tentativă de analiză a existenţei religiei în programa şcolară. Spun tentativă pentru că subiecul e mult prea vast pentru o jumătate de oră. Rămâne deschisă dezbaterea pe forum şi pe facebook.

Iată şi intervenţia mea, post emisiune:
Religia, aşa cum este prezentată în Legea Educaţiei, nu are ce căuta în şcoala publică românească.

Recomandarea Consiliului Europei şi bunul simţ spun că opţiunile religioase sunt "personale" şi că spaţiul educaţional trebuie să fie unul neutru. Este normal ca pentru părinţii ce solicită "în mod expres" să se poată organiza lecţii de religie (confesională) pentru copiii lor (dacă există suficiente cereri). La noi legea e pe dos, elevii sunt din oficiu consideraţi ai religiei majoritare.

Existenţa religiei confesionale generează segregare, deşi aceasta este interzisă. Unii fac religie, alţii nu. Unii devin negri, alţii sunt consideraţi albi.

Prozelitismul religios este interzis, dar realitatea demonstrează că se face în mod deşănţat: reclamă în fiecare clasă (icoane), slujbe, anunţuri pentru diferite manifestări religioase, acţiuni religioase în afara şcolii unde copiii sunt obligaţi a fi prezenţi.

Prezentarea vieţii spirituale a societăţii nu se face analitic, în ideea dezvoltării toleranţei, ci partizan, proclamând o anumită religie ca fiind "singura cale dreaptă", restul considerându-se rătăciri.

Religia confesională duce la un tip de morală dictat de dogma religioasă şi nu desprins de copii prin prisma adevăratelor valori bazate pe empatie, colaborare, echitabilitate, justiţie şi sensibilitate.

Şi peste toate, distrugerea brumei de gândire critică pe care şcoala ar fi trebuit să o clădească elevilor. "Crede şi nu cerceta (altceva decât Biblia sau prin prisma ei)" înlocuieşte, cu succes se pare (vezi ultimele examene şi analize educaţionale), modul analitic de gândire. Academicianul Solomon Marcus a spus bine: "Se predau anumite proceduri, anumite reţete, formule, dar nu se predă modul de gândire pe care îl promovează ştiinţa, şi care are o valoare universală." Nu numai că nu se predă, dar se şi distruge prin ridicarea dogmei neştiinţifice (religioase) la rang de materie de studiu şi cale de urmat.

Stop religiei în şcoală. Stop intoleranţei, stop falsei morale, stop gândirii defectuoase şi pseudoştiinţei.

Crezi în Mama? O, nu, sunt ateu.

Am primit de la un ortodox practicant imaginea de mai jos.

A făcut furori şi pe facebook, în versiunea englezească alăturată.

Ideea suferă de o eroare de logică: utilizarea analogiei ca exemplificare a realităţii. Argumentele prin analogie se bazează pe principiul potrivit căruia, dacă două lucruri se aseamănă sub anumite aspecte cunoscute, este probabil ca ele să se asemene şi în alte privinţe, deşi acestea nu sunt direct observabile. Acest principiu produce, în cel mai bun caz doar concluzii probabile; rareori furnizează o dovadă convingătoare, deoarece asemănarea în anumite privinţe nu indică întotdeauna cu certitudine şi asemănarea sub alte aspecte.
Argumentarea pe bază de analogie poate părea la prima vedere o formă de raţionare absolut sigură. Cum altfel am putea învăţa din experienţă, dacă nu transferând rezultatele anumitor descoperiri asupra unor situaţii noi, asemănătoare? Totuşi, argumentele prin analogie sunt sigure numai dacă situaţiile comparate sunt în mod relevant asemănătoare.
Ceea ce nu înseamnă că argumentarea prin analogie ar trebui evitată, ci doar că trebuie tratată cu atenţie şi că, ori de câte ori este posibil, trebuie căutate temeiuri independente pentru concluzie. Nu ar fi rezonabil să ne aşteptăm ca o analogie să reziste în orice situaţie sau chiar în majoritatea situaţiilor; totuşi, pentru ca argumentul să aibă forţă, analogia trebuie să facă faţă unor situaţii relevante. Contextul determină în mare măsură ceea ce este relevant. În aplicarea gândirii critice este important să se acorde atenţie cazului particular. Din aceste motive analogia utilizată iraţional se mai numeşte şi falsă analogie, analogie abuzivă, metafora ca argument sau clişeu în gândire.

Analogiile sunt deseori folosite ca o formă de retorică. De asta îmi permit şi eu o una:

Acum trebuie să demontaţi analogia mea. Apoi, cu aceleaşi mijloace (prin analogie adicătelea), puteţi demonta şi analogia anterioară. Succes!