1 aprilie 2012

Sexualitate, morală, religie IV

Încep cu o paranteză datorată unui email primit de curând. O adolescentă (presupun) ridică, telegrafic, câteva întrebări cu privire la subiectul abordat în anterioarele articole (Sexualitate şi înmulţire, Sexualitate, morală, religie, Sexualitate, morală, religie II, Sexualitate, morală, religie III). Iată întrebările:
1. De ce putem vorbi despre o morală sexuală? Care este marea problemă a relaţiei dintre limbaj, trăire, sens şi interpretare?
2. Care sunt cele trei culte, sisteme de gândire, viziuni la care am raportat sexualitatea? Care este teza fundamentală a fiecăruia dintre ele?
3. Care sunt părţile, elementele, temele necesare unei dezbateri asupra sexualităţii?


Voi face o declaraţie de intenţie cu privire la tema abordată. De ce sexualitate - morală - religie? Suntem nişte extraordinare maşinării construite de replicatorii biologici (genele structurate în ADN), sexualitatea fiind rezultatul evoluţiei pentru rezolvarea problemei multiplicării eficiente a acestor gazde din ce în ce mai performante a lor (corpurile noastre). În virtutea acestor performanţe, cu scop de supravieţuire, la specia noastră (homo sapiens) apare capacitatea de a conştientiza sinele. Deşi pe parcursul vieţii suntem complet altă fiinţă (toţi atomii noştri fiind înlocuiţi de alţi atomi), conştiinţa de sine ne dă sentimentul că suntem aceiaşi, lucru necesar supravieţuirii de altfel. Acestă identitate prezentă în creierele noastre generează un nou şi fantastic mediu pentru un alt tip de replicatori (imitatori): memele, ideile ce ne colindă minţile. Aceşti replicatori culturali pot fi benefici organismului gazdă (tehnologii alimentare) sau toxici (post negru îndelungat). Morala (ca memă) este sistemul cultural specific de valorizare. Toate acţiunile şi gândurile noastre sunt supuse unei operaţiuni de evaluare, inclusiv cele referitoare la sexualitatea noastră sau a celor din jur. Dacă sunt "bune" sau "rele" decidem în funcţie de zestrea informaţională de care dispunem, de capacitatea personală de a discerne şi de constrângerile sociale existente. Generarea culturii umane (mediul informaţional specific memelor) este un foarte lung şi complex proces. În această dinamică religia a jucat un rol important, fiind, cel puţin la începuturi, legată de existenţa concretă. Credinţele şi punerea acestora în practică au făcut departajarea societăţilor câştigătoare. Cele mai "performante" religii au devenit şi cele mai răspândite, cele mai uzitate pentru a structura societatea, deoarece au supravieţuit acele ansambluri religioase ce au prosperat, fie conservând şi înmulţind societăţile ce le-au îmbrăţişat, fie fiind capabile de a se multiplica în alte societăţi. Numai că memele religioase, deşi influenţează în mod covârşitor existenţa umană, se comportă ca orice memă, sunt "programate" pentru un singur scop, supravieţuirea conceptelor ca atare, chiar dacă aduc prejudicii gazdelor.

Consider că toate lucrurile sunt oarecum legate între ele şi o imagine mult simplificată, unilaterală, nu face altceva decât să ne îndepărteze de realitatea studiată. Nu putem nici amesteca toate elementele deoarece devine imposibilă utilizarea unor paranteze la parantezele parantezelor. S-ar pierde firul şi sensul urmărit. Aşa încât am considerat oportun să abordez tema existenţei vieţii religioase din prisma sexualităţii şi reciproca. Şi pentru că existenţa în spaţiul social impune o anumită conduită, ambele fenomene sunt "supuse" unei anumite valorizări, unei anumite etici, unei morale. Răspund astfel şi primei întrebări: trăirea biologic-vulgară (sexul) şi cea instituţional-spirituală (religia) au nevoie şi sunt supuse unor judecăţi valorice. Ambele sunt nevoite a se asambla unor concepte sociale adecvate. Ambele (nu numai sexualitatea) au nevoie de a fi reglementate. Mai ales pentru că ele sunt şi interdependente. Religiile dau norme în privinţa conduitei sexuale. Noi, ca gazde ale conştiinţelor, suntem fiinţe biologice rezultate în urma unor evenimente sexuale. Nu numai că putem vorbi de o morală a vieţii sexuale şi religioase, dar suntem obligaţi la asta. La urma urmei morala înseamnă valorizare. Ca rezultat consider că experienţele sexuale şi spirituale nu trebuie să fie impuse altora, de exemplu. Dar este obligatoriu a fi împărtăşite, aceasta fiind singura cale de a se împlini, de a-şi atinge scopul.
Ce am putea vorbi despre morala sexului, odată e sexul este o activitate "amorală" sau chiar "imorală" în viziunea unor ideologii religioase? Scos din contextul vieţii biologice şi din împlinirea personalităţii noastre erotice, sexul devine fad şi rudimentar. Ritualizarea sa devine o îndatorire şi nu o împlinire. Între a mânca un terci insipid, dar cu toate elementele nutritive, şi a savura o savantă cină, posibil săracă în nutrienţi dar bogată în gust, e o diferenţă. Benefică?
Am putea răspunde astfel şi celei de-a doua părţi a primei întrebări. Dacă există o problemă între trăire şi interpretarea ei este chiar construcţia noastră, tributară căutării unui sens conceptualizat prin limbaj. Problema apare în momentul când se face această judecată de valoare. Pe ce bază o facem? De fapt care este motivaţia ierarhizării conduitei sexuale?

La a doua întrebare se face referire la "cele trei culte" la care am raportat sexualitatea. Dacă este vorba de sistemele religioase ebraice, creştine şi islamice nu văd o mare diferenţă între ele în general, toate trei susţinând un control drastic al sexualităţii (nu e vorba de interzicere, deşi abstinenţa este la mare preţ, sensul este de fapt controlul). Mai repede doresc a privi religiile în totalitatea fenomenului cu abordări diferite asupra vieţii sexuale a aderenţilor lor. Şi aici spectrul este larg, cu variaţii de la proslăvirea vulgului sau exprimarea sexuală ca act cultic până la abstinenţa rituală sau chiar sterilizarea cu scop religios. În acestă periodă de tumult informaţional dezbărarea de pudicitatea indusă de moravurile religioase devine obligatorie, mai ales dacă se doreşte o discuţie deschisă cu privire la sexualitate. Aici intrăm în zona celei de-a treia întrebări. Binenţeles că temele sunt nenumărate, sexul fiind esenţial existenţei noastre. Eu am considerat că atacarea din prisma moralei de sorginte religioasă este crucială pentru a înţelege fenomenul în dinamicitatea sa. Aici ne întoarcem oarecum la societatea noastră, puternic impregnată de viziunea abrahamică, şi definitiv eliberată din prisma redescoperirii naturalului. Dar şi aici, în naturalul biologic al sexualităţii noastre, nu trebuie să uităm că acest atribut este doar o consecinţă. O consecinţă a constructorilor genetici, a genelor. Ansamblul genetic performant a fost cel ce a reuşit să se multiplice cel mai mult. Construind o maşinărie cu o sexualitate puternică şi prolifică, a avut şansa de a se transmite în mult mai multe copii decât cel "mai puţin dotat". De asta suntem nişte animale "care vrem sex", pentru că aceeastă configurare a reuşit să aibă urmaşi viabili, cei fără instincte sexuale netransmiţându-şi zestrea genetică mai departe. Dar această configurare suferă de un neajuns, suprapopularea. Şi faţă de celelalte vieţuitoare ce rezolvau problema inconştient dar drastic (selecţie naturală), noi suntem conştienţi de limitele resurselor pe care urmaşii noştri le au la dispoziţie. Concomitent cele mai bune "partide" (programate tot genetic) sunt indivizii cu o sexualitate puternică, deci cu o necesitate de a satisface instinctele sexuale ce intră, parcă, în conflict cu nevoia de a drămui judicios resursele. Plus că ideea de suprapopulare în sine este tot o memă, ca şi religia. Din nou trebuie să apelăm la o "măsură" de corectitudine, la etică, la morală. Şi aici nu putem scăpa de istoria devenirii acestui ansamblu (sex - morală - religie). Evoluţia nu este un dat, nu este obligatoriu ca rezultatul ei să fie acelaşi. Evoluţia este o istorie. Dacă ar fi fost o singură componentă diferită rezultatul ar fi fost altul. Nu putem nici să ne aventurăm steril în supoziţii a ceea ce ar fi fost dacă... Suntem obligaţi, în schimb, să luăm în calcul această dinamică şi să privim sexualitatea noastră ca un rezultat al "conflictului" dintre biologicul inconştient şi cel conştient.

Comentarii
1 Comentarii

Un comentariu:

  1. http://teologateu.blogspot.com.es/2012/03/pedofili-si-vestale.html

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.