Bernhard Grzimek a fost unul dintre cei mai prolifici zoologi contemporani, realizând o vastă lucrare: Enciclopedia mamiferelor. Ce a observat acesta?
Corespondenţa dintre dimensiunea creierului (şi implicit a cutiei craniene) şi stadiul de domesticire sau sălbăticie al speciilor de mamifere. Astfel a observat că mamiferele ce trăiesc în mediul domestic au creierul mai mic decât al suratelor din sălbăticie (http://www.primitivism.com/domestic.htm). Există şi o explicaţie: siguranţa oferită de mediul controlat generează o situaţie de lipsă de stres ce duce la relaxarea creierului. În timp exemplarele ce nu cheltuie pentru consumul energetic al creierului, având încredere în mediul oferit de om, sunt favorizate. Creierul, pur şi simplu, nu mai este atât de vital în supravieţuire ca la rudele lor sălbatice ce sunt nevoite a fi mult mai inteligente pentru a supravieţui. Binenţeles că este vorba de inteligenţa kinestezică şi spaţială specifică îndeosebi animalelor şi necesară supravieţuirii. Se pare că evoluţia înseamnă atât eficienţă cât şi oportunitate.
Iată că avem rezultate asemănătoare şi în ceea ce priveşte creierul uman: Daca suntem atât de inteligenţi, de ce ni se micsorează creierele?.
Se pare că traiul în comun, socialul, generează un control mărit al stresului. Iar cea mai specială formă a vieţii sociale ce implică cel mai mic nivel de stres este cu certitudine structura religioasă. Credincioşii, în special cei înregimentaţi în colectivităţi asemenea lor, au cel mai mic nivel de stres kinestezic, spaţial, axiologic, interpersonal sau intrapersonal. Colectivitatea religioasă le solicită din ce în ce mai puţin efortul intelectual întrucât standardul religios, mai ales cel împământenit prin tradiţie, generează securitate. De asta şi este "acceptat". Este foarte posibil ca noi, ca urmaşi ai acestor homo religiosus, noi înşine taraţi de credinţe, să arătăm mult mai aproape de ceea ce numim câine şi nu de ceea ce numim lup. Suntem mai mult pisici decât lei, mai mult boi decât zimbri, mai mult porci decât mistreţi? Mă refer la creier...
Este foarte uşor să fii ateu când ai succes în viaţă, dar este foarte greu să fii ateu, când zaci pe patul morţii
RăspundețiȘtergereGura anonimului adevar graieste... credinta in Dumnezeu se bazeaza pe frica de moarte.
RăspundețiȘtergere@Anonim
RăspundețiȘtergereProblema cu patul morţii: religioşii nu pot accepta ideea dispariţiei şi speră în zadar în viaţa veşnică (mântuire, renaştere, rai etc). Astfel că au o viziune deformată a morţii.
Anonimu' ala chiar a scos-o din putzul gandirii...
RăspundețiȘtergeretatal meu nu a devenit credincios nici pe patul de moarte si ne-a rugat sa nu-i aducem popa si sa nu-i facem pomana, mai bine sa facem un chef
Precizez ca a murit nasol, in chinuri (cancer)
Kitana
Si astrologii regelui pleacara pe cai ! Ei vazura ca bade taia pomi cand Mircur licaria pi cer ! bade o taiat iar pomi cand Mircur licaria, deci astrologia u fost buna ma !
RăspundețiȘtergereCateva mii de ani mai tarziu cativa baieti aveau sa sesizeze ca Mercur e mereu pe cer, fie ca e vizibil sau nu din cauza atmosferei si lumea realiza actiuni indiferent de 'stele'.
//
Bade iera taur,nascut in mai si incapatanat u fost! Mihai fuse rac,nascut in iulie si trist u fost !
Vreo 2000 de copii s-au nascut simultan in diferite parti ale lumii si nu u fost toti incapatanati si nici tristi.
//
Si Ion o crapat. Mo rugat eu sa spuna din ceruri ce sa fac eu singura pe pamant. Dupa ani si ani de zile, dzeu mo ajutat, si mi-oi adui aminte de ce imi zicea cand dadea batuta ca io fu nevasta rea in fata icoanelor.
Mortii are viatii bre ! Nu scapi di iei nici dupa ce pleaca in ceruri. Amintirili si frica mo urmaresc.
Urmeaza etapa moderna... va urma.... nu prea curand