Dragă Iulia,
Dragă Alexandra,
Dragi copii,
Vă voi da o veste proastă, foarte proastă: Moş Crăciun nu există.
Ştiu că părinţii, unii profesori sau colegi v-au spus că există. Că este bun şi că trebuie să-l ascultaţi. Era felul lor de a vă spune că vă iubesc. Nu au fost în stare de altceva mai bun.
Dar Moş Crăciun nu există şi nici renii lui. Nu trebuie să plecaţi de acasă ca să ajungeţi cumva în Laponia, pentru că nici casa lui Moş Crăciun în Laponia nu există.
Poate că aţi observat că sunt unii oameni ce se dau drept ajutoarele lui Moş Crăciun, poate că arată aproape ca el, dar sunt puşi acolo special pentru ca să credeţi voi asta. Unii preferă să proclame sus şi tare că ei sunt adevărate lui ajutoare, chiar ponegresc pe cei ce nu sunt de acord cu ei, dar este normal că nu sunt ajutoarele lui odată ce Moşul nu există. Polul Nord nu a fost construit de el, este doar o convenţie pentru ca oamenii să se poată deplasa pe Pământ. Nici zăpada şi nici frigul nu sunt de la Moş. Acestea sunt fenomene naturale. Cum este lumea puteţi afla de la orele de ştiinţe, acolo explică lucrurile fără să se apeleze la Moş Crăciun pentru a le înţelege.
Probabil aţi întâlnit şi oameni mari care mai cred încă în Moş Crăciun. Este şi normal. Lor nu le-a spus nimeni că moşul este inexistent. Cei ce se proclamă ajutoarele Moşului sunt plătiţi de părinţi şi de marile magazine pentru a susţine asta. Ei sunt în stare să facă munca asta non stop, altceva oricum nu au de făcut. Iar unii copii, deşi ajung oameni mari, în continuare cred că Moşul există şi că-i va ajuta când au nevoie. Lor nu le-a spus nimeni că Moş crăciun este un basm, o poveste, o minciună. Dulce, dar minciună. De asta eu vă spun acum că Moş Crăciun nu există şi nu trebuie să apelaţi al el când aveţi probleme. Pentru că veţi rămâne cu problemele, el nu vă va ajuta, odată ce nu există...
:(
A! Nu era vorba de Moş Crăciun?
Era vorba de Dumnezeu?
E ACELAŞI LUCRU.
Se afișează postările cu eticheta crăciun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crăciun. Afișați toate postările
26 februarie 2014
6 ianuarie 2014
Părerea lui Iisus despre tine...
Un citat din apologeţii creştinismului: Nu e important ce părere ai tu despre Isus, ci care este părerea lui despre tine. - Richard Wurmbrand
Prea puţin trebuie să ne pese de părerea lui Moş Crăciun despre noi. Pentru că Moş Crăciun nu există, doar ştim asta. Este adevărat că părerea celor ce se consideră trimişii lui Moş Crăciun contează, mai ales că ei sunt singurii care pot să ne comunice această "părere". Asta dacă primim cadouri de la ei, de obicei nefolositoare, dar dorim acest lucru în continuare.
A, era vorba despre Isus?
Pagubă-n papuci - se aplică acelaşi principiu.
Prea puţin trebuie să ne pese de părerea lui Moş Crăciun despre noi. Pentru că Moş Crăciun nu există, doar ştim asta. Este adevărat că părerea celor ce se consideră trimişii lui Moş Crăciun contează, mai ales că ei sunt singurii care pot să ne comunice această "părere". Asta dacă primim cadouri de la ei, de obicei nefolositoare, dar dorim acest lucru în continuare.
A, era vorba despre Isus?
Pagubă-n papuci - se aplică acelaşi principiu.
16 august 2012
Superstiţiile
Am avut ocazia de a comunica cu persoane religioase de nenumărate ori. Şi din când în când şi cu persoane superstiţioase. Să nu spargi oglinda. Să nu te-ntorci din drum. Să nu stai în colţul mesei (că nu te mai însori sau că te însori şi-a două oară, dacă eşti însurat deja). O întâmplare interesantă a avut loc la o manifestare muzicală. O persoană extrem de simpatică a avut "curajul" de a se aşeza lângă mine la masă, eu fiind aşezat în colţul acesteia din considerente de economie de spaţiu, mai ales că eu o invitasem lângă mine. Reproduc din memorie dialogul.
- Nu trebuie să stai în colţ, poţi veni mai aproape.
- De ce? Vrei să mă mai însor odată sau...?
- A, nu! Să nu stai incomod. Oricum, nu sunt superstiţioasă.
- Pe bune? Pisica neagră, oglinda spartă, întoarcerea din drum?
- Ha! Superstiţii! Eu sunt creştin ortodoxă şi de asta nu sunt superstiţioasă.
Clipesc repede şi părul de pe ceafă mi se zburleşte.
- Şi credinţa în sine, fără dovezi, nu este superstiţie?
- Nu, pentru că superstiţiile sunt a crede în astrologie, numerologie şi alte chestii de'astea. Credinţa în Dumnezeu diferă.
- Adică vrei să spui că ai dovezi, ştiinţifice, cu privire la existenţa divinităţii?
- Asta nu. Dar nu despre asta e vorba. De exemplu să crezi că destinul se potriveşte cu poziţia unor stele e superstiţie.
- Şi steaua care-a răsărit la naşterea lui Iisus? Acest semn nu este o chestie astrologică?
- Ăăă! Nu, e o minune.
- Adică un lucru ce nu poate fi explicat.
- Da.
- Păi nu tot lipsite de explicaţii sunt şi evenimentele deduse prin astrologie? Sau ele au explicaţii şi în acest caz eşti de acord cu ele?
- Nu se pune problema aşa, e vorba de faptul că religia creştin-ortodoxă nu acceptă manifestările şi credinţele ce nu corespund învăţăturilor sale.
- În acest caz putem spune că orice altă religie este o superstiţie, dar creştinismul ortodox nu.
- Mda!
- Şi ce dovezi ai pentru a susţine acestă idee? Nu cumva doar pentru că TU consideri ca fiind corect şi adevărat ortodoxismul? Să înţeleg că tu nu te poţi înşela?
- Nu asta am vrut să spun. Deja mă doare capul. Eu am fost născută şi crescută ca ortodoxă şi în virtutea acestui fapt consider că ortodoxia este corectă. Ar fi aiurea să-mi bat capul acum asupra acestui subiect. O iau ca atare. Prefer să nu mai vorbim despre asta.
- OK! Sper să rămânem prieteni. Iartă-mă dacă am fost prea dur.
Concluzie:
Superstiţii sunt credinţele celorlalţi. Ale noastre sunt religii.
Ateismul ce dracu-o fi? El ar trebui să nu se bazeze pe credinţe ci pe convingeri structurate în baza unor dovezi, încercând să elimine credinţele. Poate de asta consideră ateii că oamenii religioşi sunt şi superstiţioşi?
Dovezi de superstiţie specifice cultului creştin-ortodox:
- Să nu faci treabă duminica sau în zilele de sărbătoare.
- Să te închini (să-ţi faci cruce) când treci pe lângă o biserică sau o troiţă (ortodoxe, binenţeles).
- Să te închini şi să spui Doamne-ajută! când te apuci de un lucru nou sau pleci la drum.
- Să te îmbraci în negru când porţi doliu şi în alb când eşti mireasă.
- Să pupi mâna preotului, icoanele, crucifixele şi sfintele moaşte.
- Să aprinzi lumânări pentru vii şi pentru morţi, chiar dacă pleci apoi de lângă ele şi nimeni nu le mai vede cum ard.
- Să înconjori de trei ori biserica de Paşte.
- Să mănânci porc la masa de Crăciun şi miel la cea de Paşte.
- Să nu mănânci carne sau alte produse ale animalelor în post (cu excepţia mierii - probabil în religia creştin-ortodoxă albinele sunt plante).
- Să bei apa pe care ai primit-o de la preot, câte o înghiţitură dimineaţa, pe stomacul gol, sau să te ungi cu ea pe frunte când ai migrene.
- Să scufunzi în apă, de trei ori, până peste cap, bebeluşii.
Dacă mai aveţi, mai daţi.
Dacă ar încerca creştinii să privească calm aceste "obiceiuri" ar înţelege imediat că sunt "doar superstiţii".
- Nu trebuie să stai în colţ, poţi veni mai aproape.
- De ce? Vrei să mă mai însor odată sau...?
- A, nu! Să nu stai incomod. Oricum, nu sunt superstiţioasă.
- Pe bune? Pisica neagră, oglinda spartă, întoarcerea din drum?
- Ha! Superstiţii! Eu sunt creştin ortodoxă şi de asta nu sunt superstiţioasă.
Clipesc repede şi părul de pe ceafă mi se zburleşte.
- Şi credinţa în sine, fără dovezi, nu este superstiţie?
- Nu, pentru că superstiţiile sunt a crede în astrologie, numerologie şi alte chestii de'astea. Credinţa în Dumnezeu diferă.
- Adică vrei să spui că ai dovezi, ştiinţifice, cu privire la existenţa divinităţii?
- Asta nu. Dar nu despre asta e vorba. De exemplu să crezi că destinul se potriveşte cu poziţia unor stele e superstiţie.
- Şi steaua care-a răsărit la naşterea lui Iisus? Acest semn nu este o chestie astrologică?
- Ăăă! Nu, e o minune.
- Adică un lucru ce nu poate fi explicat.
- Da.
- Păi nu tot lipsite de explicaţii sunt şi evenimentele deduse prin astrologie? Sau ele au explicaţii şi în acest caz eşti de acord cu ele?
- Nu se pune problema aşa, e vorba de faptul că religia creştin-ortodoxă nu acceptă manifestările şi credinţele ce nu corespund învăţăturilor sale.
- În acest caz putem spune că orice altă religie este o superstiţie, dar creştinismul ortodox nu.
- Mda!
- Şi ce dovezi ai pentru a susţine acestă idee? Nu cumva doar pentru că TU consideri ca fiind corect şi adevărat ortodoxismul? Să înţeleg că tu nu te poţi înşela?
- Nu asta am vrut să spun. Deja mă doare capul. Eu am fost născută şi crescută ca ortodoxă şi în virtutea acestui fapt consider că ortodoxia este corectă. Ar fi aiurea să-mi bat capul acum asupra acestui subiect. O iau ca atare. Prefer să nu mai vorbim despre asta.
- OK! Sper să rămânem prieteni. Iartă-mă dacă am fost prea dur.
Concluzie:
Superstiţii sunt credinţele celorlalţi. Ale noastre sunt religii.
Ateismul ce dracu-o fi? El ar trebui să nu se bazeze pe credinţe ci pe convingeri structurate în baza unor dovezi, încercând să elimine credinţele. Poate de asta consideră ateii că oamenii religioşi sunt şi superstiţioşi?
Dovezi de superstiţie specifice cultului creştin-ortodox:
- Să nu faci treabă duminica sau în zilele de sărbătoare.
- Să te închini (să-ţi faci cruce) când treci pe lângă o biserică sau o troiţă (ortodoxe, binenţeles).
- Să te închini şi să spui Doamne-ajută! când te apuci de un lucru nou sau pleci la drum.
- Să te îmbraci în negru când porţi doliu şi în alb când eşti mireasă.
- Să pupi mâna preotului, icoanele, crucifixele şi sfintele moaşte.
- Să aprinzi lumânări pentru vii şi pentru morţi, chiar dacă pleci apoi de lângă ele şi nimeni nu le mai vede cum ard.
- Să înconjori de trei ori biserica de Paşte.
- Să mănânci porc la masa de Crăciun şi miel la cea de Paşte.
- Să nu mănânci carne sau alte produse ale animalelor în post (cu excepţia mierii - probabil în religia creştin-ortodoxă albinele sunt plante).
- Să bei apa pe care ai primit-o de la preot, câte o înghiţitură dimineaţa, pe stomacul gol, sau să te ungi cu ea pe frunte când ai migrene.
- Să scufunzi în apă, de trei ori, până peste cap, bebeluşii.
Dacă mai aveţi, mai daţi.
Dacă ar încerca creştinii să privească calm aceste "obiceiuri" ar înţelege imediat că sunt "doar superstiţii".
30 decembrie 2011
Spiritul Crăciunului
Moş Crăciun nu există, este o construcţie comercială combinată cu păgâne ritualuri şi copilăreşti scuze. Dar asta nu înseamnă că nu există Spiritul Crăciunului. Este apanajul creştinilor prin excelenţă de a se bucura într-o atare zi de naşterea Mântuitorului. Această zi este atât de importantă încât toată săptămâna acest Spirit sălăşuieşte în sufletele lor, fie ei greci sau armeni, ortodocşi sau catolici. Iată şi exemplificarea în video-ul de mai jos, înregistrat în 28 decembrie 2011, în Sfânta Biserică a Naşterii Domnului din Betleem.
Pe scurt, iubirea creştină se manifestă prin bastonul măturii dăruit sănătos în capul celuilalt creştin. Momentul prielnic este când cele două congregaţii ritualice (pe rit vechi şi pe rit nou) se întâlnesc între cele două Crăciunuri (ferice de copiii din familiile mixte) pentru a face curăţenie în Sfântul Grajd. Supravegheaţi de Poliţia Autorităţii Palestiniene (oarecum islamică) evlavioşii posesori ai Sfintelor Taine se creştineză reciproc. De altfel locotenent-colonelul palestinian Khaled al-Tamimi a precizat că este o "problemă banală", fiind probabil obişnuit cu evlavia şi dragostea creştină. El a adăugat: "Totul este în regulă şi lucrurile au revenit la normal. Nimeni nu a fost arestat pentru că toţi cei implicaţi au fost oameni ai lui Dumnezeu."
Mai multe detalii despre minunata manifestare tradiţională de Crăciun de la acestă Biserică găsiţi aici.
Pe scurt, iubirea creştină se manifestă prin bastonul măturii dăruit sănătos în capul celuilalt creştin. Momentul prielnic este când cele două congregaţii ritualice (pe rit vechi şi pe rit nou) se întâlnesc între cele două Crăciunuri (ferice de copiii din familiile mixte) pentru a face curăţenie în Sfântul Grajd. Supravegheaţi de Poliţia Autorităţii Palestiniene (oarecum islamică) evlavioşii posesori ai Sfintelor Taine se creştineză reciproc. De altfel locotenent-colonelul palestinian Khaled al-Tamimi a precizat că este o "problemă banală", fiind probabil obişnuit cu evlavia şi dragostea creştină. El a adăugat: "Totul este în regulă şi lucrurile au revenit la normal. Nimeni nu a fost arestat pentru că toţi cei implicaţi au fost oameni ai lui Dumnezeu."
Mai multe detalii despre minunata manifestare tradiţională de Crăciun de la acestă Biserică găsiţi aici.
16 decembrie 2011
Moş Crăciun
Moş Crăciun nu există. E mama şi tata, eventual bunicii şi cei mari din jurul nostru care pot şi vor să ne facă surprize. Dar ei ne păcălesc că ar fi cineva, cu barba albă şi cu sanie trasă de reni, cu "omniscienţă" (adică ştie tot şi poate să ne vadă dacă facem rele). Şi care, dacă suntem cuminţi, ne aduce cadouri. Binenţeles că aşa ceva nu există. Moş Crăciun a fost inventat de nişte părinţi care nu puteau să le explice copiilor de ce trebuie să fie cuminţi. Erau nişte părinţi mai proşti. Au crezut că dacă copiii vor crede că acest moş există vor deveni cuminţi de frica lui sau pentru dorinţa de a avea cadouri. Asta nu înseamnă că dacă unii copii cred în Moş Crăciun pentru ei există şi pentru ceilalţi nu. Moş Crăciun nu există nici pentru copiii care cred în el şi nici pentru copiii care nu cred în el. Pur şi simplu nu există deloc.
Numai că şi unii copii sunt mai prostuţi. Pot fi păcăliţi uşor că Moşul există şi ascultă tot ce spune mama şi tata. Unii sunt atât de ascultători că nu mai sunt în stare să fie curioşi sau deştepţi. Sunt doar ascultători. Iar pentru părinţi copiii ascultători sunt foarte buni. Este uşor să aibă copii ascultători, care nu fac nimic altceva decât ce spun părinţii lor. Este uşor pentru părinţi să nu fie nevoiţi să se joace cu copiii, să le explice toate lucrurile de care sunt interesaţi. Mai ales că unele lucruri nici mama sau tata nu le înţeleg. Sau au doar răspunsuri la fel de mincinoase ca şi cel cu Moşu.
Deoarece părinţii vorbesc între ei, cei care l-au inventat pe Moş Crăciun au spus despre această invenţie şi cum au reuşit să-i păcălească pe copii. Şi încet-încet acestă păcăleală s-a transmis tuturor şi toţi adulţii au început să spună asta copiilor lor. Şi la şcoală doamna vrea să aibă elevi ascultători, care nu fac rele. Şi bunica vrea să aibă nepoţi după care să nu alerge aşa de repede. Vecinii nu vor ca cei mici să facă gălăgie iar cunoscuţii şi prietenii părinţilor doresc să nu fie deranjaţi de copii când au "discuţii de oameni mari". Aşa că la un moment dat aproape toţi adulţii au făcut un fel de înţelegere să susţină acestă minciună. Din acest motiv sunt mulţi copii mici sau foarte mici, care cred că Moş Crăciun este cel ce le pune cadouri sub brad.
Părinţii vor să se mândrească şi să arate altora ce tari sunt ei. Unii se ajută de copiii lor pentru asta. Spun "Fiului meu Moşul i-a adus un computer ultraperformant" adică "ce tare e el că a putut să cumpere un computer aşa scump". Şi copiii ajung să se laude la fel între ei. Faptul că a primit de la Moş Crăciun o Barbie şi un Ken trebuie că înseamnă că e o fetiţă perfectă, chiar dacă a fost o scorpie tot anul. Colega ei a primit doar o ascuţitoare cadou, şi nu de la Moşu, ci de la mămica. E clar că scorpia e cea preferată de Moş Crăciun, nu?
Asta face ca şi părinţii normali, care altfel pot să vorbească cu copiii lor fără să-i mintă, să fie obligaţi să susţină acestă minciună. Sau cel puţin să le cumpere cadouri în această perioadă. Ba chiar adulţii îşi fac cadouri între ei (deşi ştiu că Moşul e inventat) şi se comportă ca şi cum le-au primit de la Moş Crăciun. Asta face că înainte de Crăciun să fie toate magazinele pline cu jucării şi alte cadouri. Credeţi că Moş Crăciun, care poate să ştie tot despre fiecare copil, cumpără din magazin? Atunci de ce sunt acolo cadourile? De fapt părinţii le cumpără. Este o mare afacere pentru magazine.
La un moment dat copiii devin destul de mari pentru a-şi da seama de falsul Moş Crăciun. Câteodată au ajutor chiar de la părinţii care i-au minţit până atunci. Există şi manuale şi sfaturi care să-i înveţe pe părinţi cum să repare ce au stricat: Moş Crăciun nu există: cum îi spui copilului. Până la urmă părinţii îşi iubesc copiii, chiar dacă nu ştiu cum să o facă de fiecare dată. Alteori (de cele mai multe ori) află de la alţi copii, cum e în povestirea de mai jos (preluată de aici):
Până am dat de cadouri în dulap :)) cred că aveam vreo 8 ani... şi ca să fie fain de tot, l-am târât şi pe frate-miu de 5 ani în sufragerie şi i-am arătat "vezi, vezi, nu exista!! e mama şi tata!"
Şi cu câteva zile înainte de serbarea de Crăciun de la grădiniţă, mama l-a întrebat dacă ştie poezia pentru moşul. Dialogul a fost ceva de genul:
- Ştii poezia de Crăciun?
- Nu!
- Păi ... şi când o înveţi? Vrei să creadă moşul că nu eşti cuminte?
- Moşul nu există!
- Cine ţi-a spus aşa o prostie?
- Adina!
Priviri nervoase îndreptate spre mine. Fratele este trimis în cameră, eu rămân pentru papară:
- Adina, tu esti mare de-acu'... ştiai că nici Moş Crăciun şi nici Moş Nicolae nu există, dar chiar trebuia să-i spui şi lui?
(eu): - Ceeeeeeee?? Nici Moş Nicolae nu există?!
Ai mei perplecşi.
Moş Nicolae era în manualul de religie, eram sigură că vine personal şi lasă dulciuri în ghete...
Moş Crăciun nu există. Poveştile sunt frumoase chiar dacă ştim că personajele nu sunt reale. Şi nu există nici Moş Nicolae, Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, spiriduşii, vampirii, îngerii, Diavolii, Sfântul Duh, Dumnezeu. Nu există nici pentru oamenii care cred în ele şi nici pentru cei care nu cred în ele. Pur şi simplu nu există deloc.
Numai că şi unii copii sunt mai prostuţi. Pot fi păcăliţi uşor că Moşul există şi ascultă tot ce spune mama şi tata. Unii sunt atât de ascultători că nu mai sunt în stare să fie curioşi sau deştepţi. Sunt doar ascultători. Iar pentru părinţi copiii ascultători sunt foarte buni. Este uşor să aibă copii ascultători, care nu fac nimic altceva decât ce spun părinţii lor. Este uşor pentru părinţi să nu fie nevoiţi să se joace cu copiii, să le explice toate lucrurile de care sunt interesaţi. Mai ales că unele lucruri nici mama sau tata nu le înţeleg. Sau au doar răspunsuri la fel de mincinoase ca şi cel cu Moşu.
Deoarece părinţii vorbesc între ei, cei care l-au inventat pe Moş Crăciun au spus despre această invenţie şi cum au reuşit să-i păcălească pe copii. Şi încet-încet acestă păcăleală s-a transmis tuturor şi toţi adulţii au început să spună asta copiilor lor. Şi la şcoală doamna vrea să aibă elevi ascultători, care nu fac rele. Şi bunica vrea să aibă nepoţi după care să nu alerge aşa de repede. Vecinii nu vor ca cei mici să facă gălăgie iar cunoscuţii şi prietenii părinţilor doresc să nu fie deranjaţi de copii când au "discuţii de oameni mari". Aşa că la un moment dat aproape toţi adulţii au făcut un fel de înţelegere să susţină acestă minciună. Din acest motiv sunt mulţi copii mici sau foarte mici, care cred că Moş Crăciun este cel ce le pune cadouri sub brad.
Părinţii vor să se mândrească şi să arate altora ce tari sunt ei. Unii se ajută de copiii lor pentru asta. Spun "Fiului meu Moşul i-a adus un computer ultraperformant" adică "ce tare e el că a putut să cumpere un computer aşa scump". Şi copiii ajung să se laude la fel între ei. Faptul că a primit de la Moş Crăciun o Barbie şi un Ken trebuie că înseamnă că e o fetiţă perfectă, chiar dacă a fost o scorpie tot anul. Colega ei a primit doar o ascuţitoare cadou, şi nu de la Moşu, ci de la mămica. E clar că scorpia e cea preferată de Moş Crăciun, nu?
Asta face ca şi părinţii normali, care altfel pot să vorbească cu copiii lor fără să-i mintă, să fie obligaţi să susţină acestă minciună. Sau cel puţin să le cumpere cadouri în această perioadă. Ba chiar adulţii îşi fac cadouri între ei (deşi ştiu că Moşul e inventat) şi se comportă ca şi cum le-au primit de la Moş Crăciun. Asta face că înainte de Crăciun să fie toate magazinele pline cu jucării şi alte cadouri. Credeţi că Moş Crăciun, care poate să ştie tot despre fiecare copil, cumpără din magazin? Atunci de ce sunt acolo cadourile? De fapt părinţii le cumpără. Este o mare afacere pentru magazine.
La un moment dat copiii devin destul de mari pentru a-şi da seama de falsul Moş Crăciun. Câteodată au ajutor chiar de la părinţii care i-au minţit până atunci. Există şi manuale şi sfaturi care să-i înveţe pe părinţi cum să repare ce au stricat: Moş Crăciun nu există: cum îi spui copilului. Până la urmă părinţii îşi iubesc copiii, chiar dacă nu ştiu cum să o facă de fiecare dată. Alteori (de cele mai multe ori) află de la alţi copii, cum e în povestirea de mai jos (preluată de aici):
Până am dat de cadouri în dulap :)) cred că aveam vreo 8 ani... şi ca să fie fain de tot, l-am târât şi pe frate-miu de 5 ani în sufragerie şi i-am arătat "vezi, vezi, nu exista!! e mama şi tata!"
Şi cu câteva zile înainte de serbarea de Crăciun de la grădiniţă, mama l-a întrebat dacă ştie poezia pentru moşul. Dialogul a fost ceva de genul:
- Ştii poezia de Crăciun?
- Nu!
- Păi ... şi când o înveţi? Vrei să creadă moşul că nu eşti cuminte?
- Moşul nu există!
- Cine ţi-a spus aşa o prostie?
- Adina!
Priviri nervoase îndreptate spre mine. Fratele este trimis în cameră, eu rămân pentru papară:
- Adina, tu esti mare de-acu'... ştiai că nici Moş Crăciun şi nici Moş Nicolae nu există, dar chiar trebuia să-i spui şi lui?
(eu): - Ceeeeeeee?? Nici Moş Nicolae nu există?!
Ai mei perplecşi.
Moş Nicolae era în manualul de religie, eram sigură că vine personal şi lasă dulciuri în ghete...
Moş Crăciun nu există. Poveştile sunt frumoase chiar dacă ştim că personajele nu sunt reale. Şi nu există nici Moş Nicolae, Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, spiriduşii, vampirii, îngerii, Diavolii, Sfântul Duh, Dumnezeu. Nu există nici pentru oamenii care cred în ele şi nici pentru cei care nu cred în ele. Pur şi simplu nu există deloc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)