În timpul războiului de secesiune un jurnalist pe nume Joseph Howard, Jr a investit enorm în aur. Dar nu era destul. Deoarece prelungirea războiului ar fi urcat și mai mult prețul acestuia iar finalizarea lui ar fi dus la scădere, falsifică o informație ca fiind din partea „unor jurnaliști” de la Associated Press, informație care este publicată în New York World și New York Journal of Commerce și care susținea că Abraham Lincoln a emis un ordin de recrutare pentru încă 400 000 de soldați. Asta însemna că războiul va continua. Bursa de mărfuri se prăbușește. Investitorii se orientează spre a cumpăra aur, prețul acestuia crește, iar Joseph Howard, Jr îl vinde rapid cu un profit de peste 10% în câteva zile. Binențeles că ordinul respectiv nu fusese dat. Dar zvonul și-a făcut datoria: l-a îmbogățit pe Joseph Howard, Jr.
A făcut câteva luni pușcărie. Asta în America.
Aici? Ne râd în nas.
Ne râd în nas!
Antivacciniștii. Adepții teoriilor conspirației. Dacopații. Pseudoștiințificii. Vrăjitorii. Astrologii. Ghicitorii. Biorezonatorii. Inițiații. Panicarzii. Islamofobii. Homofobii. Intoleranții de toate felurile. Și toate celelalte feluri de șmecheri.
Precum și toți cei care le fac jocul și amplifică aceste false informații, ca fraierii.
Aici un scurt îndreptar de falsuri și zvonuri: http://hoaxes.org/
Și o colecție de site-uri românești ce câștigă o grămadă de bani din aceste falsuri și zvonuri: https://verificasursa.ro/
Se afișează postările cu eticheta zvon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zvon. Afișați toate postările
5 martie 2016
30 martie 2013
Când te mănâncă palma...
„Ce nu pot să-mi explic este cum pot prezice palmele mele ce se va întâmpla în viitorul cel mai apropiat cu banii mei. Probabil o să râzi, dar asta nu am cum s-o neg indiferent de cât de sceptic sunt, pentru că mi s-a-ntâmplat și mi se tot întâmplă faza cu mâncărimea palmelor. Iar cu visatul peștelui și ploaia de a 2-a zi iar e pe bune, doar că nu 100%, dar suficient cât să mă pună pe gânduri. Sunt lucruri care mă intrigă și d-aia te rog poate mă poți lumina cât de cât. Ms, baftă!”
Creierul nostru este organizat pentru supraviețuire. Nu este o mașină de calcul perfectă, ci aproximativă, având totuși o complexitate fenomenală ce-i dă posibilitatea de a învăța. Adică de a face analogii și calcule, descoperind anumite tipare, astfel încât în situații similare să poată lua decizii în baza acestor tipare, economisind timp și energie, lucru benefic supraviețuirii eficiente. Numai că avantajul descoperirii tiparelor ne poate duce la dezavantajul construirii și folosirii eronate a acestora. Neavând capacitatea de a nota și motiva fiecare situație ne trezim că acele analogii în baza cărora funcționăm, deși sunt utilizate, nu sunt și conforme realității.
Noi de fapt construim în creierul nostru un model, virtual, a ceea ce credem că este realitatea. Un fel de imagine a acesteia pe care o luăm de bună, deși nu avem informații sigure în ceea ce privește obiectivitatea acesteia. În construcția acestui model folosim cu cea mai mare încredere propriile percepții și considerăm că propriile analogii și judecăți sunt cele mai sigure, mai ales că sunt ale noastre. Asta se datorează faptului că noi suntem „siguri” că noi le avem, mai ales că nu știm cu certitudine că și ceilalți le au, sau că le au în același format.
Acestă situație este normală și umană, dar tocmai din acest motiv trebuie să fie supusă scepticismului. A lua decizii, a da verdicte, pe baza unor interpretări subiective, de percepție sau de interpretare eronată se numește bias în limbaj de specialitate. Dacă ne înșelăm? Binențeles că nu putem cădea în cealaltă extremă și să analizăm, de fiecare dată totul. Se intră astfel într-un cerc vicios. Mai ales că avem la dispoziție și mințile celorlalți, cu care intrăm în contact și care ne pot da un feed-back. Astfel universul minții noastre este bombardat cu informații de la presupusele minți ale celorlalți, prin cultură și comunicare, dar pe care le considerăm aidoma minții noastre, mintea noastră fiind singura disponibilă a fi cercetată „din interior”. Când aceste biasuri cognitive sau de confirmare se suprapun peste informațiile venite de la ceilalți acestea se sedimentează și devin prejudecăți, și în cazuri frecvente superstiții. De altfel considerăm corecte informațiile ce ne confirmă modelele deja existente în mintea noastră doar pentru că le confirmă, fără să mai fie nevoie să le analizăm, chiar dacă vin de la alții, pe când modelele ce ne contrazic simțul propriu sunt date deoparte din principiu, chiar dacă au în spate elemente doveditoare independente de „subiectivismul” cuiva.
Superstițiile sunt alimentate din ambele părți, cultural ne sunt induse, subiectiv le confirmăm. La un moment dat avem atât de multă „încredere” în aceste erori încât le „vânăm” din dorința de a fi în regulă, de a ne justifica metodologia de construcție a modelului realității din mintea noastră. Altfel spus, preferăm să ne mințim decât să riscăm să nu avem repere. Sunt sigur că nu întotdeauna când ai dat bani te-a mâncat palma, și nici de fiecare dată când te-a mâncat s-a întâmplat să dai. Dar din dorința de confirmare vom „căuta” și câteodată chiar ne vom induce senzația necesară confirmării. Apare un fel de reflex pavlovian, de ce căutăm să vedem dacă ne mănâncă palma de aia vom descoperi că așa este. Am intrat de fapt în propria noastră cursă, fără să ne dăm seama.
Charles Dickens are o frază memorabilă în Marile Speranțe: „Toţi mincinoşii de pe lume nu sunt nimic faţă de omul care se minte pe el însuşi; cu vorbe din acestea, m-am înşelat şi eu pe mine. E ciudat, fără îndoială. Pare destul de firesc să mă aleg din greşeală cu o monedă falsă, făurită de mine drept bună! Un străin îndatoritor, sub pretextul că vrea să-mi împăturească bine banii, spre mai mare siguranţă, îi poate înlocui cu coji de nuci; dar ce înseamnă şiretlicul lui pe lângă al meu, când eu singur îmi adun cojile de nucă şi mi le dau mie însumi în loc de bani!”
Creierul nostru este organizat pentru supraviețuire. Nu este o mașină de calcul perfectă, ci aproximativă, având totuși o complexitate fenomenală ce-i dă posibilitatea de a învăța. Adică de a face analogii și calcule, descoperind anumite tipare, astfel încât în situații similare să poată lua decizii în baza acestor tipare, economisind timp și energie, lucru benefic supraviețuirii eficiente. Numai că avantajul descoperirii tiparelor ne poate duce la dezavantajul construirii și folosirii eronate a acestora. Neavând capacitatea de a nota și motiva fiecare situație ne trezim că acele analogii în baza cărora funcționăm, deși sunt utilizate, nu sunt și conforme realității.
Noi de fapt construim în creierul nostru un model, virtual, a ceea ce credem că este realitatea. Un fel de imagine a acesteia pe care o luăm de bună, deși nu avem informații sigure în ceea ce privește obiectivitatea acesteia. În construcția acestui model folosim cu cea mai mare încredere propriile percepții și considerăm că propriile analogii și judecăți sunt cele mai sigure, mai ales că sunt ale noastre. Asta se datorează faptului că noi suntem „siguri” că noi le avem, mai ales că nu știm cu certitudine că și ceilalți le au, sau că le au în același format.
Acestă situație este normală și umană, dar tocmai din acest motiv trebuie să fie supusă scepticismului. A lua decizii, a da verdicte, pe baza unor interpretări subiective, de percepție sau de interpretare eronată se numește bias în limbaj de specialitate. Dacă ne înșelăm? Binențeles că nu putem cădea în cealaltă extremă și să analizăm, de fiecare dată totul. Se intră astfel într-un cerc vicios. Mai ales că avem la dispoziție și mințile celorlalți, cu care intrăm în contact și care ne pot da un feed-back. Astfel universul minții noastre este bombardat cu informații de la presupusele minți ale celorlalți, prin cultură și comunicare, dar pe care le considerăm aidoma minții noastre, mintea noastră fiind singura disponibilă a fi cercetată „din interior”. Când aceste biasuri cognitive sau de confirmare se suprapun peste informațiile venite de la ceilalți acestea se sedimentează și devin prejudecăți, și în cazuri frecvente superstiții. De altfel considerăm corecte informațiile ce ne confirmă modelele deja existente în mintea noastră doar pentru că le confirmă, fără să mai fie nevoie să le analizăm, chiar dacă vin de la alții, pe când modelele ce ne contrazic simțul propriu sunt date deoparte din principiu, chiar dacă au în spate elemente doveditoare independente de „subiectivismul” cuiva.
Superstițiile sunt alimentate din ambele părți, cultural ne sunt induse, subiectiv le confirmăm. La un moment dat avem atât de multă „încredere” în aceste erori încât le „vânăm” din dorința de a fi în regulă, de a ne justifica metodologia de construcție a modelului realității din mintea noastră. Altfel spus, preferăm să ne mințim decât să riscăm să nu avem repere. Sunt sigur că nu întotdeauna când ai dat bani te-a mâncat palma, și nici de fiecare dată când te-a mâncat s-a întâmplat să dai. Dar din dorința de confirmare vom „căuta” și câteodată chiar ne vom induce senzația necesară confirmării. Apare un fel de reflex pavlovian, de ce căutăm să vedem dacă ne mănâncă palma de aia vom descoperi că așa este. Am intrat de fapt în propria noastră cursă, fără să ne dăm seama.
Charles Dickens are o frază memorabilă în Marile Speranțe: „Toţi mincinoşii de pe lume nu sunt nimic faţă de omul care se minte pe el însuşi; cu vorbe din acestea, m-am înşelat şi eu pe mine. E ciudat, fără îndoială. Pare destul de firesc să mă aleg din greşeală cu o monedă falsă, făurită de mine drept bună! Un străin îndatoritor, sub pretextul că vrea să-mi împăturească bine banii, spre mai mare siguranţă, îi poate înlocui cu coji de nuci; dar ce înseamnă şiretlicul lui pe lângă al meu, când eu singur îmi adun cojile de nucă şi mi le dau mie însumi în loc de bani!”
13 martie 2013
Tot nu vă e frică? Ar fi timpul să vă fie.
Iată cum s-a încheiat unul din articolele mele cu privire la decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a bloca cimitirele private:
Talibanismul este un pericol real şi poate fi foarte bine "ortodox". Începe prin a controla moartea. Apoi va controla totul.
Încă nu vă e frică?
SĂ VĂ FIE!
Am avut gura spurcată:
Mitropolia Moldovei și Bucovinei plănuiește să lanseze o campanie prin care să le ceară autorităților ca noua Constituție a României să sublinieze rolul Bisericii Ortodoxe Române în istoria țării, importanța tradiției creștine a poporului român și să menționeze numele lui Dumnezeu, potrivit „Ziarul de Iași”. O altă solicitare a Mitropoliei este ca noua lege fundamentală să menționeze necesitatea predării religiei în școli.
Apoi va urma sublinierea că Dumnezeu e ortodox şi că cine nu-şi face cruce când trece pe lângă biserică e pasibil de închisoare.
Iată câteva luări de poziţie, via yahoo:
Deputatul PSD Florin Iordache - „Chestiunea cu credința trebuie lăsată la latitudinea fiecărui cetățean. Cine nu crede, nu crede. Nu are rost să introducem în Constituție o chestiune de genul acesta”. Din punctul său de vedere, dacă legea fundamentală i-ar favoriza pe credincioși față de cetățenii necredincioși sau pe ortodocși față de catolici, atunci Constituția ar ajunge să închidă societatea în loc să o deschidă deoarece ar pune diferite grupuri sociale în opoziție unele cu altele.
„Dar de ce să zicem numai de Biserica Ortodoxă Română? Dar cu Biserica Catolică ce fac? Catolicii sunt și ei români”, spune el.
Toma Pătrașcu, vicepreședinte al Asociației Secular-Umaniste din România - „Constituția unei țări stabilește principiile fundamentale necesare pentru buna conviețuire între toți cetățenii, indiferent de naționalitate, religie, rasă, sex, vârstă. Introducerea unor noțiuni cu încărcătură ideologică foarte mare în Constituție este, în opinia noastră, profund discriminatorie. Constituția trebuie să fie neutră, ea se aplică tuturor cetățenilor țării.
Cetățenii sunt liberi să adopte o poziție, iar statul trebuie să le ofere cadrul legal pentru a și-o manifesta. Atunci când Constituția ia partea unei anumite grupări din societate, ea își pierde neutralitatea.
Noi milităm pentru un stat laic, neutru. Un stat laic nu este un stat ateu. Ateismul de stat este la fel de dăunător ca și religia de stat. Noi milităm pentru laicitate, nu pentru ateism de stat. Statul trebuie să fie neutru astfel încât toate curentele de opinie să-și găsească expresia, evident în limita legii.”
Referitor la dorința Mitropoliei ca textul Constituției să menționeze importanța tradiției creștine a poporului român, Pătrașcu spune că „noua Constituție trebuie să fie o Constituție a secolului XXI, trebuie să privească spre viitor, nu spre trecut”. „Am depășit Evul Mediu. Un popor evoluează”, completează vicepreședintele ASUR.
În ceea ce privește predarea obligatorie a religiei, el arată că „introducerea obligativității ar fi contrară tuturor tratatelor internaționale pe care România s-a angajat să le respecte”. Ar fi vorba despre o „încălcare flagrantă a libertății de conștiință”.
Pătrașcu amintește că încă din 1995 Curtea Constituțională a specificat foarte clar că predarea religiei în școli nu poate fi obligatorie. (probabil de asta vor să o introducă în Constituţie, pentru a deveni constituţională)
Prin actuala Lege a Educației este obligatorie doar prezența disciplinei „Religie” în ofera curriculară a școlii, însă nimeni nu poate fi obligat să participe la aceste ore. Copiii pot participa la orele de religie, conform confesiunii proprii, însă la solicitarea elevului major sau a părinților în cazul elevului minor, acesta poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina „Religie”.
Pătrașcu mai atrage atenția că, în școlile din România, se face „îndoctrinare religioasă” sau „catehism” și nu „educație religioasă”, aceasta din urmă presupunând o prezentare istorică și culturală, nu confesională, a religiei.
Dar astea sunt doar nişte voci. Corecte, dar numai atât.
În schimb Biserica are bani. Şi putere.
Acum vă e frică? Pentru că ar cam fi timpul...
Talibanismul este un pericol real şi poate fi foarte bine "ortodox". Începe prin a controla moartea. Apoi va controla totul.
Încă nu vă e frică?
SĂ VĂ FIE!
Am avut gura spurcată:
Mitropolia Moldovei și Bucovinei plănuiește să lanseze o campanie prin care să le ceară autorităților ca noua Constituție a României să sublinieze rolul Bisericii Ortodoxe Române în istoria țării, importanța tradiției creștine a poporului român și să menționeze numele lui Dumnezeu, potrivit „Ziarul de Iași”. O altă solicitare a Mitropoliei este ca noua lege fundamentală să menționeze necesitatea predării religiei în școli.
Apoi va urma sublinierea că Dumnezeu e ortodox şi că cine nu-şi face cruce când trece pe lângă biserică e pasibil de închisoare.
Iată câteva luări de poziţie, via yahoo:
Deputatul PSD Florin Iordache - „Chestiunea cu credința trebuie lăsată la latitudinea fiecărui cetățean. Cine nu crede, nu crede. Nu are rost să introducem în Constituție o chestiune de genul acesta”. Din punctul său de vedere, dacă legea fundamentală i-ar favoriza pe credincioși față de cetățenii necredincioși sau pe ortodocși față de catolici, atunci Constituția ar ajunge să închidă societatea în loc să o deschidă deoarece ar pune diferite grupuri sociale în opoziție unele cu altele.
„Dar de ce să zicem numai de Biserica Ortodoxă Română? Dar cu Biserica Catolică ce fac? Catolicii sunt și ei români”, spune el.
Toma Pătrașcu, vicepreședinte al Asociației Secular-Umaniste din România - „Constituția unei țări stabilește principiile fundamentale necesare pentru buna conviețuire între toți cetățenii, indiferent de naționalitate, religie, rasă, sex, vârstă. Introducerea unor noțiuni cu încărcătură ideologică foarte mare în Constituție este, în opinia noastră, profund discriminatorie. Constituția trebuie să fie neutră, ea se aplică tuturor cetățenilor țării.
Cetățenii sunt liberi să adopte o poziție, iar statul trebuie să le ofere cadrul legal pentru a și-o manifesta. Atunci când Constituția ia partea unei anumite grupări din societate, ea își pierde neutralitatea.
Noi milităm pentru un stat laic, neutru. Un stat laic nu este un stat ateu. Ateismul de stat este la fel de dăunător ca și religia de stat. Noi milităm pentru laicitate, nu pentru ateism de stat. Statul trebuie să fie neutru astfel încât toate curentele de opinie să-și găsească expresia, evident în limita legii.”
Referitor la dorința Mitropoliei ca textul Constituției să menționeze importanța tradiției creștine a poporului român, Pătrașcu spune că „noua Constituție trebuie să fie o Constituție a secolului XXI, trebuie să privească spre viitor, nu spre trecut”. „Am depășit Evul Mediu. Un popor evoluează”, completează vicepreședintele ASUR.
În ceea ce privește predarea obligatorie a religiei, el arată că „introducerea obligativității ar fi contrară tuturor tratatelor internaționale pe care România s-a angajat să le respecte”. Ar fi vorba despre o „încălcare flagrantă a libertății de conștiință”.
Pătrașcu amintește că încă din 1995 Curtea Constituțională a specificat foarte clar că predarea religiei în școli nu poate fi obligatorie. (probabil de asta vor să o introducă în Constituţie, pentru a deveni constituţională)
Prin actuala Lege a Educației este obligatorie doar prezența disciplinei „Religie” în ofera curriculară a școlii, însă nimeni nu poate fi obligat să participe la aceste ore. Copiii pot participa la orele de religie, conform confesiunii proprii, însă la solicitarea elevului major sau a părinților în cazul elevului minor, acesta poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina „Religie”.
Pătrașcu mai atrage atenția că, în școlile din România, se face „îndoctrinare religioasă” sau „catehism” și nu „educație religioasă”, aceasta din urmă presupunând o prezentare istorică și culturală, nu confesională, a religiei.
Dar astea sunt doar nişte voci. Corecte, dar numai atât.
În schimb Biserica are bani. Şi putere.
Acum vă e frică? Pentru că ar cam fi timpul...
24 februarie 2013
Cum "funcţionează" homosexualitatea
Domnilor si doamnelor care iubiti atat de mult homosexualii, va pun o intrebare: Ii IUBITI tot atat de mult si pe PEDOFILI? - Ca si ei, saracii, au o placere si o orientare sexuala...
A încerca o similitudine între pedofilie şi homosexualitate este ca şi cum ai considera că violatorul şi bărbatul heterosexual sunt sinonime. Probabil sunt: conform Bibliei femeia nu e om, e doar coastă a bărbatului, deci bărbatul are drepturi depline asupra ei.
O relaţie între doi adulţi este liber consimţită indiferent dacă este hetero- sau homo- sexuală, o relaţie dintre un adult pedofil şi un minor victimă nu este liber consimţită şi nici înţeleasă de minor, deşi poate că el susţine contrariul, pentru că nu are maturitatea necesară.
Preferinţa în materie de sexualitate începe să se lămurească abia la pubertate, când instinctul sexual începe a se manifesta.
Cât de natural este? În cazul oilor, de exemplu, unde sunt turme doar de berbecuţi crescute pentru carne, "homosexualitatea" e în floare. Natural. Ca să nu mai vorbim de hiene, societăţi matriarhale, unde conflictele şi ierarhia se stabilesc prin favoruri sexuale între femele. Tot natural, în sălbăticie. Natura nu hotărăşte, conştient, ce este şi ce nu este "normal". Pentru ea toate opţiunile sunt normale. Doar noi "normalizăm" conştient manifestările naturii, încercând a o înţelege.
La om, având conştiinţă despre sine şi capacitatea de a înţelege, maturizarea sexuală este şi un act cultural, social şi informaţional şi nu doar unul instinctual şi biologic. Homosexualul adolescent este la fel de normal ca şi heterosexualul adolescent, el nu ştie că este homosexual sau heterosexual, abia de-acum va începe să descopere cine este cu adevărat. În jocurile specifice adolescenţei (mângâieri, săruturi, ocheade şi, de ce nu, sex) se face de fapt o cercetare a sexualităţii proprii precum şi a celorlalţi. Ce înseamnă să descoperi, ca fată, că sărutul cu un băiat te dezgustă, chiar dacă schimbi băiatul? Sau că apropierea de o fată sau atingerea sânilor ei te lasă indiferent, ca băiat? Conform "definiţiilor" impuse de majoritatea heterosexuală, gata, eşti damnat, nu este nici o diferenţă între tine şi un "pedofil"? Ce prostie! Pur şi simplu corpul tău reacţionează altfel şi atât. Este posibil ca din acestă cauză să descoperi mult mai greu un partener compatibil şi pe plan sexual, dar asta nu este imposibil. Probabil de asta homosexualii se "adună" instinctiv în locuri în care potenţialul de a-şi găsi parteneri este mai mare: armată, corpuri de balet sau echipe sportive, mânăstiri.
Numai că nu la sex se reduce totul şi nu neapărat aşa. Sexualitatea este doar corolarul, este intimitatea. De fapt noi avem nevoie de un coechipier, de un tovarăş, de o "cea mai bună prietenă" şi de "un cel mai credincios camarad". Şi este normal ca pe acela să-l alegem şi din considerente de afinitate sexuală. O fată alege băiatul nu numai pentru că este băiat, ci pentru că ascultă acelaşi tip de muzică. Iar băiatul preferă acea fată nu numai pentru sânii ei (deşi ăsta este primul lucru care-i sare-n ochi) ci şi pentru că are aceleaşi preferinţe culinare. Dar lucrul se întâmplă şi invers, prietenii noştri de acelaşi sex cu noi (camarazii) îi selectăm şi sexual: în funcţie de cum miros (mirosul joacă un rol major în sexualitate), cum ne zâmbesc, dacă atunci când ne iau în braţe ne simţim mai bine sau dacă ne place când ne mângâie pe cap. Aşa că a fi heterosexual sau homosexual este de fapt o interpretare personală a fiecăruia şi nu o condiţie genetică, boală, posedare demonică sau gândire infracţională. De asta manifestările noastre sunt normale dacă sunt mature şi se adresează maturilor, chiar dacă unii le clasifică ca fiind hetereosexuale sau homosexuale.
Numai că societatea nu este corectă cu toţi. Cu cei ce au găsit că "cel mai bun prieten şi tovarăş de viaţă" este o persoană de acelaşi sex societatea este încă discriminatorie (nu au voie să certifice relaţia lor, nu au voie să se realizeze prin creşterea unor copii, nu au voie nici măcar să se afişeze în public). Certificarea relaţiei ce le poate aduce drepturile pe care le au ceilalţi este necesară. Au nevoie să aibă dreptul de a-şi vizita consortul la spital, au dreptul de a decide ce se va întâmpla cu averea comună după deces, au dreptul ca eventualii copii să poată fi adoptaţi de consort şi astfel protejaţi social. Au dreptul să fie consideraţi "în regulă" (păcat că nu aţi văzut filmul: este despre dragoste şi nu despre sex). Să nu uităm că sunt destui copii din familii hetero- lăsaţi de izbelişte, pentru că aceştia au apărut în urma sexului şi nu a dragostei. Ca să nu mai vorbim de părinţi singuri ce-şi cresc copiii. Şi ce? Copiii respectivi vor deveni nişte însinguraţi cum se sugerează despre copiii familiilor homo- că vor deveni homosexuali?
Şi pentru pudibonzii cu fantasme sexuale... Staţi liniştiţi! Sexul în public este contrar normelor de conduită socială şi este penalizat legal. Chiar şi cel heterosexual. Aşa că până veţi avea satisfacţia de a trage cu ochiul la nişte homosexuali dezbrăcaţi va mai dura.
Cică cei care sunt împotriva homosexualităţii nu au dreptul la opinie... De fapt pseudo-hetero-sexualii ce se erijează în "apărători ai normalităţii (heterosexualităţii???)" vor să aibă dreptul de a interzice. De a interzice altora să aibă o viaţă împlinită. Sau să vadă liniştiţi un film. Nu de alta, dar filmul n-a mai putut fi difuzat iar asta înseamnă violenţă. Problema şi mai gravă nu este că sunt câţiva exaltaţi violenţi, ci că poliţia şi jandarmeria nu aplică legea şi permite asta.
Şi să nu-mi veniţi aici cu exemple de tipul "crima de ce e interzisă?". A pune bazele unei relaţii între doi adulţi nu este crimă. Chestia respectivă se numeşte familie. Dacă un bărbat şi o femeie au dreptul de a întemeia o familie de ce trebuie să mergem cu gândul că o fac pentru cine ştie ce manifestări specifice, noaptea, în pat? Nu. O fac pentru a putea fi protejaţi social. Şi pentru a-şi creşte, împreună, copiii. Care sunt "în regulă". Exact ca cei din film.
A încerca o similitudine între pedofilie şi homosexualitate este ca şi cum ai considera că violatorul şi bărbatul heterosexual sunt sinonime. Probabil sunt: conform Bibliei femeia nu e om, e doar coastă a bărbatului, deci bărbatul are drepturi depline asupra ei.
O relaţie între doi adulţi este liber consimţită indiferent dacă este hetero- sau homo- sexuală, o relaţie dintre un adult pedofil şi un minor victimă nu este liber consimţită şi nici înţeleasă de minor, deşi poate că el susţine contrariul, pentru că nu are maturitatea necesară.
Preferinţa în materie de sexualitate începe să se lămurească abia la pubertate, când instinctul sexual începe a se manifesta.
Cât de natural este? În cazul oilor, de exemplu, unde sunt turme doar de berbecuţi crescute pentru carne, "homosexualitatea" e în floare. Natural. Ca să nu mai vorbim de hiene, societăţi matriarhale, unde conflictele şi ierarhia se stabilesc prin favoruri sexuale între femele. Tot natural, în sălbăticie. Natura nu hotărăşte, conştient, ce este şi ce nu este "normal". Pentru ea toate opţiunile sunt normale. Doar noi "normalizăm" conştient manifestările naturii, încercând a o înţelege.
La om, având conştiinţă despre sine şi capacitatea de a înţelege, maturizarea sexuală este şi un act cultural, social şi informaţional şi nu doar unul instinctual şi biologic. Homosexualul adolescent este la fel de normal ca şi heterosexualul adolescent, el nu ştie că este homosexual sau heterosexual, abia de-acum va începe să descopere cine este cu adevărat. În jocurile specifice adolescenţei (mângâieri, săruturi, ocheade şi, de ce nu, sex) se face de fapt o cercetare a sexualităţii proprii precum şi a celorlalţi. Ce înseamnă să descoperi, ca fată, că sărutul cu un băiat te dezgustă, chiar dacă schimbi băiatul? Sau că apropierea de o fată sau atingerea sânilor ei te lasă indiferent, ca băiat? Conform "definiţiilor" impuse de majoritatea heterosexuală, gata, eşti damnat, nu este nici o diferenţă între tine şi un "pedofil"? Ce prostie! Pur şi simplu corpul tău reacţionează altfel şi atât. Este posibil ca din acestă cauză să descoperi mult mai greu un partener compatibil şi pe plan sexual, dar asta nu este imposibil. Probabil de asta homosexualii se "adună" instinctiv în locuri în care potenţialul de a-şi găsi parteneri este mai mare: armată, corpuri de balet sau echipe sportive, mânăstiri.
Numai că nu la sex se reduce totul şi nu neapărat aşa. Sexualitatea este doar corolarul, este intimitatea. De fapt noi avem nevoie de un coechipier, de un tovarăş, de o "cea mai bună prietenă" şi de "un cel mai credincios camarad". Şi este normal ca pe acela să-l alegem şi din considerente de afinitate sexuală. O fată alege băiatul nu numai pentru că este băiat, ci pentru că ascultă acelaşi tip de muzică. Iar băiatul preferă acea fată nu numai pentru sânii ei (deşi ăsta este primul lucru care-i sare-n ochi) ci şi pentru că are aceleaşi preferinţe culinare. Dar lucrul se întâmplă şi invers, prietenii noştri de acelaşi sex cu noi (camarazii) îi selectăm şi sexual: în funcţie de cum miros (mirosul joacă un rol major în sexualitate), cum ne zâmbesc, dacă atunci când ne iau în braţe ne simţim mai bine sau dacă ne place când ne mângâie pe cap. Aşa că a fi heterosexual sau homosexual este de fapt o interpretare personală a fiecăruia şi nu o condiţie genetică, boală, posedare demonică sau gândire infracţională. De asta manifestările noastre sunt normale dacă sunt mature şi se adresează maturilor, chiar dacă unii le clasifică ca fiind hetereosexuale sau homosexuale.
Numai că societatea nu este corectă cu toţi. Cu cei ce au găsit că "cel mai bun prieten şi tovarăş de viaţă" este o persoană de acelaşi sex societatea este încă discriminatorie (nu au voie să certifice relaţia lor, nu au voie să se realizeze prin creşterea unor copii, nu au voie nici măcar să se afişeze în public). Certificarea relaţiei ce le poate aduce drepturile pe care le au ceilalţi este necesară. Au nevoie să aibă dreptul de a-şi vizita consortul la spital, au dreptul de a decide ce se va întâmpla cu averea comună după deces, au dreptul ca eventualii copii să poată fi adoptaţi de consort şi astfel protejaţi social. Au dreptul să fie consideraţi "în regulă" (păcat că nu aţi văzut filmul: este despre dragoste şi nu despre sex). Să nu uităm că sunt destui copii din familii hetero- lăsaţi de izbelişte, pentru că aceştia au apărut în urma sexului şi nu a dragostei. Ca să nu mai vorbim de părinţi singuri ce-şi cresc copiii. Şi ce? Copiii respectivi vor deveni nişte însinguraţi cum se sugerează despre copiii familiilor homo- că vor deveni homosexuali?
Şi pentru pudibonzii cu fantasme sexuale... Staţi liniştiţi! Sexul în public este contrar normelor de conduită socială şi este penalizat legal. Chiar şi cel heterosexual. Aşa că până veţi avea satisfacţia de a trage cu ochiul la nişte homosexuali dezbrăcaţi va mai dura.
Cică cei care sunt împotriva homosexualităţii nu au dreptul la opinie... De fapt pseudo-hetero-sexualii ce se erijează în "apărători ai normalităţii (heterosexualităţii???)" vor să aibă dreptul de a interzice. De a interzice altora să aibă o viaţă împlinită. Sau să vadă liniştiţi un film. Nu de alta, dar filmul n-a mai putut fi difuzat iar asta înseamnă violenţă. Problema şi mai gravă nu este că sunt câţiva exaltaţi violenţi, ci că poliţia şi jandarmeria nu aplică legea şi permite asta.
Şi să nu-mi veniţi aici cu exemple de tipul "crima de ce e interzisă?". A pune bazele unei relaţii între doi adulţi nu este crimă. Chestia respectivă se numeşte familie. Dacă un bărbat şi o femeie au dreptul de a întemeia o familie de ce trebuie să mergem cu gândul că o fac pentru cine ştie ce manifestări specifice, noaptea, în pat? Nu. O fac pentru a putea fi protejaţi social. Şi pentru a-şi creşte, împreună, copiii. Care sunt "în regulă". Exact ca cei din film.
24 septembrie 2012
Imorala scutire de taxe pentru popi
INCREDIBIL!!!
(via ASUR)
În 11 septembrie 2012, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.132 pentru modificarea și completarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului [1].
Inițiatorului proiectului, deputatul PSD Andrei-Valentin Sava, afirmă în expunerea de motive că prin această inițiativă legislativă “se urmarește neimpozitarea salariilor clericale [...] în cadrul cultelor din România” deoarece “majoritatea veniturilor bisericilor, provenind din donații, se duc pe activități filantropice“, domnia sa făcând și precizarea că “numai în cadrul Patriarhiei Române funcționează peste 400 de asezăminte social-filantropice“.
Pentru a înţelege mai bine amploarea sumelor irosite anual prin finanţarea cultelor şi pentru a avea un termen de comparaţie reamintim că:
Statul plăteşte salarii, impozite, asigurări de sănătate şi contribuţii sociale pentru aproximativ 56.000 de reprezentanţi ai cultelor (cca. 17.000 de preoţi, 19.000 aparţinând „personalului neclerical”, 10.000 de profesori de religie şi 10.000 de călugări), un număr mai mare decât cel al medicilor din România. [2]
Fondurile bugetare alocate anual în beneficiul preoţilor şi a celorlalţi reprezentanţi ai bisericilor sunt de cca. 800 milioane de lei (excluzând fondurile pentru construcții de biserici),
Pentru comparaţie, aceşti bani ar permite:
- creşterea cu cca. 60% a salariilor medicilor [3] sau
- construirea, în numai doi ani, a unui spital regional de urgenţă [4] sau
- reabilitarea secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din 60 de spitale [5] sau
- acordarea, gratuită, a unui laptop performant fiecarui copil care începe şcoala
„Suntem în fața unui proiect de lege stupefiant, scandalos! Domnul deputat Sava, dintre toate categoriile de bugetari, pe cine dorește să sprijine? Pe profesori, la începutul unui nou an școlar? Pe medici? Pe militari? Nu, domnul Sava deplânge soarta preoților care, deși angajați ai unor organizații private, primesc ‘ajutor la salarizare’ din partea Statului și nenumărate alte beneficii, iar acum, în prag de alegeri vrea să le dea și mai mult – o scutire de impozite!” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
An de an, sute de milioane de lei din bugetele autorităţilor de stat, centrale şi locale, sunt deturnate de la nevoile reale ale ţării spre a se cumpăra „bunăvoinţa” ierarhilor bisericeşti. An de an, deşi Educaţia şi Sănătatea sunt sub-finanţate, deşi se închid nenumărate şcoli şi spitale, BOR şi celelalte cultele religioase cunosc un tratament privilegiat, cu toate că:
- dispun de o avere estimată la peste 3 miliarde de euro şi obţin profituri consistente din activităţile economice desfăşurate
- beneficiază de scutiri extensive de taxe şi impozite şi de monopol în domeniul comercializării obiectelor de cult
- încasează importante sume de bani fără a emite documente fiscale
nenumărate biserici şi mânăstiri nu-şi achită minimul de datorii fiscale către Stat, în multe cazuri având întârzieri de ani de zile
- pentru activităţi de asistenţă socială folosesc doar o foarte mică parte a banilor primiţi de la stat; de exemplu, conform rapoartelor de activitate ale BOR, în 2009 [6] şi 2010 [7], Biserica Ortodoxă a cheltuit pentru „activitatea social-filantropică” doar cca. 5% din totalul subvenţiile bugetare primite.
Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) face un apel către toţi membrii legislativului și, în special, cei aparținând coaliției la putere – USL, să se distanțeze public de astfel de măsuri politicianiste, să respingă proiectul de lege și să stopeze finanţarea de către Stat a cultelor religioase, fondurile astfel eliberate urmând a fi redirecţionate către Educaţie şi Sănătate.
Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!
(via ASUR)
În 11 septembrie 2012, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.132 pentru modificarea și completarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului [1].
Inițiatorului proiectului, deputatul PSD Andrei-Valentin Sava, afirmă în expunerea de motive că prin această inițiativă legislativă “se urmarește neimpozitarea salariilor clericale [...] în cadrul cultelor din România” deoarece “majoritatea veniturilor bisericilor, provenind din donații, se duc pe activități filantropice“, domnia sa făcând și precizarea că “numai în cadrul Patriarhiei Române funcționează peste 400 de asezăminte social-filantropice“.
Pentru a înţelege mai bine amploarea sumelor irosite anual prin finanţarea cultelor şi pentru a avea un termen de comparaţie reamintim că:
Statul plăteşte salarii, impozite, asigurări de sănătate şi contribuţii sociale pentru aproximativ 56.000 de reprezentanţi ai cultelor (cca. 17.000 de preoţi, 19.000 aparţinând „personalului neclerical”, 10.000 de profesori de religie şi 10.000 de călugări), un număr mai mare decât cel al medicilor din România. [2]
Fondurile bugetare alocate anual în beneficiul preoţilor şi a celorlalţi reprezentanţi ai bisericilor sunt de cca. 800 milioane de lei (excluzând fondurile pentru construcții de biserici),
Pentru comparaţie, aceşti bani ar permite:
- creşterea cu cca. 60% a salariilor medicilor [3] sau
- construirea, în numai doi ani, a unui spital regional de urgenţă [4] sau
- reabilitarea secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din 60 de spitale [5] sau
- acordarea, gratuită, a unui laptop performant fiecarui copil care începe şcoala
„Suntem în fața unui proiect de lege stupefiant, scandalos! Domnul deputat Sava, dintre toate categoriile de bugetari, pe cine dorește să sprijine? Pe profesori, la începutul unui nou an școlar? Pe medici? Pe militari? Nu, domnul Sava deplânge soarta preoților care, deși angajați ai unor organizații private, primesc ‘ajutor la salarizare’ din partea Statului și nenumărate alte beneficii, iar acum, în prag de alegeri vrea să le dea și mai mult – o scutire de impozite!” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
An de an, sute de milioane de lei din bugetele autorităţilor de stat, centrale şi locale, sunt deturnate de la nevoile reale ale ţării spre a se cumpăra „bunăvoinţa” ierarhilor bisericeşti. An de an, deşi Educaţia şi Sănătatea sunt sub-finanţate, deşi se închid nenumărate şcoli şi spitale, BOR şi celelalte cultele religioase cunosc un tratament privilegiat, cu toate că:
- dispun de o avere estimată la peste 3 miliarde de euro şi obţin profituri consistente din activităţile economice desfăşurate
- beneficiază de scutiri extensive de taxe şi impozite şi de monopol în domeniul comercializării obiectelor de cult
- încasează importante sume de bani fără a emite documente fiscale
nenumărate biserici şi mânăstiri nu-şi achită minimul de datorii fiscale către Stat, în multe cazuri având întârzieri de ani de zile
- pentru activităţi de asistenţă socială folosesc doar o foarte mică parte a banilor primiţi de la stat; de exemplu, conform rapoartelor de activitate ale BOR, în 2009 [6] şi 2010 [7], Biserica Ortodoxă a cheltuit pentru „activitatea social-filantropică” doar cca. 5% din totalul subvenţiile bugetare primite.
Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) face un apel către toţi membrii legislativului și, în special, cei aparținând coaliției la putere – USL, să se distanțeze public de astfel de măsuri politicianiste, să respingă proiectul de lege și să stopeze finanţarea de către Stat a cultelor religioase, fondurile astfel eliberate urmând a fi redirecţionate către Educaţie şi Sănătate.
Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!
16 iulie 2012
Ezoterismul politic se întoarce
Iată ce spune tabloidul Evenimentul Zilei:
Președintele Traian Băsescu și membrii staff-ului său de campanie acuză, de câteva zile, dureri puternice de cap și o stare generală de rău, au declarat EVZ surse din apropierea șefului statului. Potrivit acestora, există bănuiala că sediul de campanie ar fi supus unor atacuri energetice.
Și la mitingul organizat sâmbătă de PDL la Cluj, preşedintele-suspendat, Traian Băsescu, a acuzat dureri de cap. ”Nu se simţea deloc bine”, ne-au spus sursele citate.
Nu este prima oară când într-o bătălie politică sunt aduse în discuție atacurile energetice. La prezidenţialele din 2009, adversarii lui Traian Băsescu din PSD au acuzat faptul că victoria acestuia s-a datorat și parapsihologului Aliodor Manolea, care l-a însoțit la dezbaterile electorale.
Grosul oamenilor nu reacţionează la demonstraţii raţionale. Îi depăşesc.
Majoritatea votanţilor acceptă şi promovează ideea existenţei unor forţe superioare, supranaturale. Aşa că lansarea de zvonuri sau apelul la magic nu este o practică ocolită, dimpotrivă. Oamenii sunt consideraţi masă de manevră şi utilizaţi ca atare. Lipsa lor de raţiune, apetenţa pentru magic şi spectaculos, superstiţiile şi erorile de logică ce le bântuie creierele îi fac ideali nu numai ca ţinte pentru aparatul propagandistic ci îi transformă în excelenţi vectori de mesaj. Chiar credeţi că aceşti politicieni sunt "atacaţi energetic"? Pe dracu! Dacă ăla prost te votează tocmai pentru că e prost, de ce să-l faci să fie deştept? Lasă-l să fie prost, alimentează-i prostia susţinând public existenţa aberaţiilor în care crede, ba mai dă-i şi ceva subiect de a-şi arăta stupizenia ridicată la rang de "cunoaştere ezoterică". Odată cu boala credinţelor sale va împrăştia şi "valoarea" ataşată de tine, ca politician.
Politicienii ştiu foarte bine că populaţia este câştigată pentru vot prin manipulare.
Viitoarea mutare a lui Băsescu?
Acesta rezistă mârşavelor atacuri energetice ale diavolizaţilor Ponta şi Antonescu, având o extraordinară pregătire de specialitate asigurată de cei mai renumiţi iniţiaţi. De unde se vede că este alesul Forţei, singurul în drept să deţină Adevărul.
Imagine de aici: Study Unveils Why Healers See Human Aura
Președintele Traian Băsescu și membrii staff-ului său de campanie acuză, de câteva zile, dureri puternice de cap și o stare generală de rău, au declarat EVZ surse din apropierea șefului statului. Potrivit acestora, există bănuiala că sediul de campanie ar fi supus unor atacuri energetice.
Și la mitingul organizat sâmbătă de PDL la Cluj, preşedintele-suspendat, Traian Băsescu, a acuzat dureri de cap. ”Nu se simţea deloc bine”, ne-au spus sursele citate.
Nu este prima oară când într-o bătălie politică sunt aduse în discuție atacurile energetice. La prezidenţialele din 2009, adversarii lui Traian Băsescu din PSD au acuzat faptul că victoria acestuia s-a datorat și parapsihologului Aliodor Manolea, care l-a însoțit la dezbaterile electorale.
Grosul oamenilor nu reacţionează la demonstraţii raţionale. Îi depăşesc.
Majoritatea votanţilor acceptă şi promovează ideea existenţei unor forţe superioare, supranaturale. Aşa că lansarea de zvonuri sau apelul la magic nu este o practică ocolită, dimpotrivă. Oamenii sunt consideraţi masă de manevră şi utilizaţi ca atare. Lipsa lor de raţiune, apetenţa pentru magic şi spectaculos, superstiţiile şi erorile de logică ce le bântuie creierele îi fac ideali nu numai ca ţinte pentru aparatul propagandistic ci îi transformă în excelenţi vectori de mesaj. Chiar credeţi că aceşti politicieni sunt "atacaţi energetic"? Pe dracu! Dacă ăla prost te votează tocmai pentru că e prost, de ce să-l faci să fie deştept? Lasă-l să fie prost, alimentează-i prostia susţinând public existenţa aberaţiilor în care crede, ba mai dă-i şi ceva subiect de a-şi arăta stupizenia ridicată la rang de "cunoaştere ezoterică". Odată cu boala credinţelor sale va împrăştia şi "valoarea" ataşată de tine, ca politician.
Politicienii ştiu foarte bine că populaţia este câştigată pentru vot prin manipulare.
Viitoarea mutare a lui Băsescu?
Acesta rezistă mârşavelor atacuri energetice ale diavolizaţilor Ponta şi Antonescu, având o extraordinară pregătire de specialitate asigurată de cei mai renumiţi iniţiaţi. De unde se vede că este alesul Forţei, singurul în drept să deţină Adevărul.
4 iulie 2012
Atacul BOR asupra educaţiei continuă
Iată comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor după întâlnirea cu reprezentanţii Patriarhiei Bisericii Ortodoxe din România:
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, şi vicepreşedintele ANRP, Ioan Nasleu, s-au întâlnit marţi, 3 iulie, cu o delegaţie formată din reprezentanţii Cancelariei Sfântului Sinod al Patriarhiei Române.
Reprezentanţii Patriarhiei şi-au exprimat dorinţa de a continua buna colaborare pe care au avut-o cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi speră că noua conducere va veni cu soluţii în vederea rezolvării problemelor care au apărut în cadrul dialogului dintre BOR şi autorităţile locale.
Conducerea ANRP a făcut o prezentare a priorităţilor de pe agenda instituţiei arătând şi care sunt problemele cu care aceasta se confruntă.
Delegaţia Patriarhiei Române a adus în dezbatere necesitatea redeschiderii de şcoli confesionale în fostele imobile confiscate de regimul comunist care au aparţinut Bisericii Ortodoxe Române, respectiv Liceul Dinu Lipatti, Grădiniţa Floreasca, Şcoala Generală Iovan Ducici, precum şi alte imobile din Bucureşti.
Totodată, a fost subliniat faptul că proiectul de lege propus de fostul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, ar afecta Biserica Ortodoxă Română dacă procesul de retrocedare şi despăgubire s-ar finaliza cu o plafonare a drepturilor la 15%.
Ce au spus de fapt preoţii:
Nu ne ajung cei 12 ani de îndoctrinare pe banii statului pentru fiecare copil din România. Avem nevoie de şi mai mult spaţiu şi timp pentru spălare de creiere intensivă. Aşa că faceţi bine şi daţi-ne clădirile de şcoală, că vrem să facem fabrică de popi.
Şi vedeţi că sunt unii ce doresc să pună stavilă buzunarelor fără fund a sutanelor. Ar fi bine să treceţi cu vederea intenţiile lor.
Ce se întâmplă după ce clădirile sunt "retocedate" Bisericii? Iată evenimentele de acum 2 ani: Colegiul Naţional Andrei Şaguna condamnat să devină fabrică de popi.
A fost nevoie de manifestaţii ale elevilor şi profesorilor, precum şi împotrivirea inspectoratului şcolar şi a societăţii civile pentru ca intenţiile de acaparare să fie blocate. Şi încercau acest lucru deşi „În judeţ există deja două astfel de unităţi de învăţământ, una în Braşov şi cealaltă la Făgăraş şi sunt suficiente, mai ales că în cadrul celei din Braşov sunt destul de puţini elevi. De altfel, eu i-am spus reprezentantului Mitropoliei Ardealului că, în judeţ, din punct de vedere al eficienţei, două licee teologice nu se justifică şi i-am sugerat existenţa doar a celui de la Făgăraş”(declaraţia prof. Dorel Agache).
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, şi vicepreşedintele ANRP, Ioan Nasleu, s-au întâlnit marţi, 3 iulie, cu o delegaţie formată din reprezentanţii Cancelariei Sfântului Sinod al Patriarhiei Române.
Reprezentanţii Patriarhiei şi-au exprimat dorinţa de a continua buna colaborare pe care au avut-o cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi speră că noua conducere va veni cu soluţii în vederea rezolvării problemelor care au apărut în cadrul dialogului dintre BOR şi autorităţile locale.
Conducerea ANRP a făcut o prezentare a priorităţilor de pe agenda instituţiei arătând şi care sunt problemele cu care aceasta se confruntă.
Delegaţia Patriarhiei Române a adus în dezbatere necesitatea redeschiderii de şcoli confesionale în fostele imobile confiscate de regimul comunist care au aparţinut Bisericii Ortodoxe Române, respectiv Liceul Dinu Lipatti, Grădiniţa Floreasca, Şcoala Generală Iovan Ducici, precum şi alte imobile din Bucureşti.
Totodată, a fost subliniat faptul că proiectul de lege propus de fostul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, ar afecta Biserica Ortodoxă Română dacă procesul de retrocedare şi despăgubire s-ar finaliza cu o plafonare a drepturilor la 15%.
Ce au spus de fapt preoţii:
Nu ne ajung cei 12 ani de îndoctrinare pe banii statului pentru fiecare copil din România. Avem nevoie de şi mai mult spaţiu şi timp pentru spălare de creiere intensivă. Aşa că faceţi bine şi daţi-ne clădirile de şcoală, că vrem să facem fabrică de popi.
Şi vedeţi că sunt unii ce doresc să pună stavilă buzunarelor fără fund a sutanelor. Ar fi bine să treceţi cu vederea intenţiile lor.
Ce se întâmplă după ce clădirile sunt "retocedate" Bisericii? Iată evenimentele de acum 2 ani: Colegiul Naţional Andrei Şaguna condamnat să devină fabrică de popi.
A fost nevoie de manifestaţii ale elevilor şi profesorilor, precum şi împotrivirea inspectoratului şcolar şi a societăţii civile pentru ca intenţiile de acaparare să fie blocate. Şi încercau acest lucru deşi „În judeţ există deja două astfel de unităţi de învăţământ, una în Braşov şi cealaltă la Făgăraş şi sunt suficiente, mai ales că în cadrul celei din Braşov sunt destul de puţini elevi. De altfel, eu i-am spus reprezentantului Mitropoliei Ardealului că, în judeţ, din punct de vedere al eficienţei, două licee teologice nu se justifică şi i-am sugerat existenţa doar a celui de la Făgăraş”(declaraţia prof. Dorel Agache).
28 februarie 2012
Atenţie, în clasa I copiii sunt în pericol!
Nepoţica mea merge în toamnă la şcoală. Are 6 ani şi deja citeşte cursiv. N-a-mpins-o nimeni. Pur şi simplu curiozitatea a făcut-o să-ntrebe ce-i cu semnele-alea de pe etichete, reviste şi cărţi. Ca un burete soarbe tot şi e fascinată de ce se ascunde sub cuvinte. Aseară ne-am reîntâlnit la bunica (mama mea). Din una-n-alta am ajuns să povestim de Soare şi Pământ. Că de ce nu pleacă de pe pământ când sare în sus. Cum adică Pământul e rotund, ce e gravitaţia şi de ce Soarele e cald. De ce Soarele e ziua şi noaptea-s stele. De ce luna nu-i la fel şi de ce bate vântul. De ce? De ce? De ce?
A fost o oră de vis, de noutăţi uşor de acceptat şi fascinant de tulburătoare. Am făcut repede un sistem solar. Eu eram Soarele, cealaltă nepoţică Luna şi ea Pământul. Demonstraţii ştiinţifice la nivel de copii de 6 ani. A înţeles de ce Luna arată altfel şi nu e mereu rotundă, de ce vede stelele doar noaptea şi de ce Soarele pare că se plimbă pe cer, deşi Pământul se învârte. Şi cum de toate astea e vinovată gravitaţia, acea forţă ce-o ţine pe sol.
Dar asta se va duce pe Apa Sâmbetei când va ajunge la şcoală. Se pare că va face religie. Ortodoxă. I se va spune că Dumnezeu a creat mai întâi lumina, şi abia mai apoi Soarele şi Luna. Că tot Dumnezeu e cel ce a pus Soarele să stea deasupra Pământului şi că Pământul e în centru, fiind grădina domnului. Că ştiinţa e o încercare de a vedea altfel lumea, dar că vrerea Domnului e peste puterea şi cunoaşterea oamenilor şi că dacă nu se închină când trece pe lângă biserică o calcă maşina.
Şi le va-nghiţi ca atare. Pentru că este copil, pentru că genetic este programată să asculte toate informaţiile care vin de la adulţi, pentru că familial este dresată că profesorii sunt adulţii cei mai de încredere. De exemplu eu puteam să-i spun că există gravitaţie dar că fenomenul se datorează voinţei Îngeraşului. M-ar fi crezut? De ce nu!? Doar a fost învăţată că Îngeraşul există şi că acesta o apără de fricile vârstei dacă spune poezia. Pardon, rugăciunea...
(Nu era mai corect şi mai sigur pentru soră-mea să-i explice, seara, înainte de culcare, că nu există nici un fel de monstru sub pat? Aşa fata ştie că monstrul există şi că Îngeraşul îl îndepărtează!!!)
Copiii, începând cu clasa-ntâi, sunt în pericol. În pericol de eroare de judecată. În pericol de imagine deformată despre lume şi despre ei înşişi. Vor învăţa la şcoală că sunt păcătoşi pentru că părinţii părinţilor lor au păcătuit. Că sunt răi dacă contestă lucrul acesta. Că sunt atât de iubiţi de Dumnezeu încât acesta abia aşteaptă ca după ce vor muri să ajungă în rai. Sau în iad, dacă au făcut greşeli. Şi că singurii care ştiu ce trebuie făcut pentru a ajunge în rai şi nu în iad sunt preoţii şi duhovnicii. Li se va spune că viaţa este o situaţie pasageră şi că mântuirea este adevărata lor menire.
Asta vor învăţa în clasa I. Câte o oră pe săptămână. Apoi şi în clasa a II-a. Şi într-a III-a. Şi tot aşa timp de 12 ani, cât vor fi la şcola obligatorie şi "gratuită". Vor fi învăţaţi de profesori de religie ce au mult mai multă evlavie faţă de dumnezeul la care se închină decât înţelegere şi respect pentru minţile în formare a copiilor.
Puteţi face ceva? Da. Puteţi scoate de la religie copilul dumneavoastră. Pur şi simplu să nu facă acea oră. Cam dificil pentru un elev de clasa-ntâi, mai ales dacă religia este la mijlocul programului. Dar nu imposibil. Iată ce scrie Mirel Palada pe platforma Vox Publica:
"Hei, tocmai mi-am dat copilul la școală într-a întîia și nu vreau să-l dau la religie. Voi cum ați făcut? Ce reacții au fost? A fost copilul surghiunit, ostracizat, tratat cu dispreț, respingere, rejecție? Vrem neapărat să-l retragem, oricum îl vom retrage, dar vrem să știm și părerea ta. Ce face în timpul ăla? Cum se descurcă? Cum v-ați descurcat? A fost bine?
O veste bună: da, a fost bine. Nu, nu a fost ostracizat, respins. A fost un pic de surpriză la început, însă copiii în cele din urmă s-au obișnuit și basta.
Poate că a contat și faptul că fata noastră nu a fost singură, că mai erau două gemene musulmane care nici ele nu erau lăsate de părinți să participe la îndoctrinarea de spălare de creiere (nu, nu: nu sînt cuvinte grele – ce se întîmplă acolo e curat îndoctrinare, ca de altfel cum e cazul cu orice act de propăvăduire agresiv-religioasă, sau catehizare, cum îi spune la limbajul lor de lemn lemnos și viclean și unsuros și șerpesc).
La început, ora de religie era în mijlocul programului, și atunci fata noastră se ducea pe la sala de sport, stătea pe coridor, la bibliotecă, făcea altceva. Pe urmă a avut noroc și orele de religie au fost puse ultimele și atunci pur și simplu venea mai devreme acasă.
[...]
Drept pentru care vă recomand din tot sufletul să vă retrageți copiii de la orele de religie. Se poate, nu lasă sechele, face bine la dezvoltarea creierului din dotare. Creier proaspăt, naiv, maleabil, de copil care crede tot ce i se spune.
În consecință, faceți tot posibilul să le povestiți despre religii, nu despre religie, despre zei, nu despre zeu, despre nevoia oamenilor de a crede în ceva. Demitizați acest bau-bau cu grijă, cum desface mecanicul motorul să-i schimbe segmenții, cum despică chirurgul burdihanul cu bisturiul să scoată apendicul cel inutil și scîrbos și moale.
Și pe urmă. o dată vaccinați, nimeni nu se supără dacă vor învăța și Înger, îngerașul meu și celelalte bălmăjeli naiv-viclene, atîta timp cît știu că e o poveste, nu realitatea cea reală."
Cum procedaţi? Asta e simplu, deşi iniţial vi se vor pune o grămadă de piedici.
Completaţi şi depuneţi cererea de mai jos la secretariatul şcolii. Şi ar fi bine să solicitaţi un număr de înregistrare, aşa, de control, să nu se piardă...
"Ca să nu spun că viclenia merge și mai departe și la primele ore se face tot posibilul să se lase impresia că orele de religie sînt de la sine înțelese, obligatorii. Nimeni nu zice nici pîs că sînt de fapt opționale. Prostirea poporului prin omisiune. Doar dacă cineva știe și ridică subiectul, atunci catadicsesc să discute despre el. Altminteri, nici o vorbă. Ia, hai: încolonarea și la pupat poala popii de mici, că țara are nevoie de slugi disciplinate, cu frica lui Dumnezeu, nu de minți libere, care să gîndească cu creierul din dotare. Gînditul e primejdios, nu faceți chestia asta fǎrǎ îndrumarea, permisiunea și controlul nostru!" (Mirel Palada)
Către Şcoala / Liceul ............. din …...................
Stimate domnule Director / doamnă Directoare
Subsemnatul, nume prenume, CNP......................, C.I. Seria......, nr. ….............., părinte al elevului / elevei cu numele …............................................................... din clasa….................doresc ca acesta / aceasta să nu urmeze ora de religie în anul şcolar 2011 – 2012.
Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:
1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea educaţiei naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.
Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura
Data
A fost o oră de vis, de noutăţi uşor de acceptat şi fascinant de tulburătoare. Am făcut repede un sistem solar. Eu eram Soarele, cealaltă nepoţică Luna şi ea Pământul. Demonstraţii ştiinţifice la nivel de copii de 6 ani. A înţeles de ce Luna arată altfel şi nu e mereu rotundă, de ce vede stelele doar noaptea şi de ce Soarele pare că se plimbă pe cer, deşi Pământul se învârte. Şi cum de toate astea e vinovată gravitaţia, acea forţă ce-o ţine pe sol.
Dar asta se va duce pe Apa Sâmbetei când va ajunge la şcoală. Se pare că va face religie. Ortodoxă. I se va spune că Dumnezeu a creat mai întâi lumina, şi abia mai apoi Soarele şi Luna. Că tot Dumnezeu e cel ce a pus Soarele să stea deasupra Pământului şi că Pământul e în centru, fiind grădina domnului. Că ştiinţa e o încercare de a vedea altfel lumea, dar că vrerea Domnului e peste puterea şi cunoaşterea oamenilor şi că dacă nu se închină când trece pe lângă biserică o calcă maşina.
Şi le va-nghiţi ca atare. Pentru că este copil, pentru că genetic este programată să asculte toate informaţiile care vin de la adulţi, pentru că familial este dresată că profesorii sunt adulţii cei mai de încredere. De exemplu eu puteam să-i spun că există gravitaţie dar că fenomenul se datorează voinţei Îngeraşului. M-ar fi crezut? De ce nu!? Doar a fost învăţată că Îngeraşul există şi că acesta o apără de fricile vârstei dacă spune poezia. Pardon, rugăciunea...
(Nu era mai corect şi mai sigur pentru soră-mea să-i explice, seara, înainte de culcare, că nu există nici un fel de monstru sub pat? Aşa fata ştie că monstrul există şi că Îngeraşul îl îndepărtează!!!)
Copiii, începând cu clasa-ntâi, sunt în pericol. În pericol de eroare de judecată. În pericol de imagine deformată despre lume şi despre ei înşişi. Vor învăţa la şcoală că sunt păcătoşi pentru că părinţii părinţilor lor au păcătuit. Că sunt răi dacă contestă lucrul acesta. Că sunt atât de iubiţi de Dumnezeu încât acesta abia aşteaptă ca după ce vor muri să ajungă în rai. Sau în iad, dacă au făcut greşeli. Şi că singurii care ştiu ce trebuie făcut pentru a ajunge în rai şi nu în iad sunt preoţii şi duhovnicii. Li se va spune că viaţa este o situaţie pasageră şi că mântuirea este adevărata lor menire.
Asta vor învăţa în clasa I. Câte o oră pe săptămână. Apoi şi în clasa a II-a. Şi într-a III-a. Şi tot aşa timp de 12 ani, cât vor fi la şcola obligatorie şi "gratuită". Vor fi învăţaţi de profesori de religie ce au mult mai multă evlavie faţă de dumnezeul la care se închină decât înţelegere şi respect pentru minţile în formare a copiilor.
Puteţi face ceva? Da. Puteţi scoate de la religie copilul dumneavoastră. Pur şi simplu să nu facă acea oră. Cam dificil pentru un elev de clasa-ntâi, mai ales dacă religia este la mijlocul programului. Dar nu imposibil. Iată ce scrie Mirel Palada pe platforma Vox Publica:
"Hei, tocmai mi-am dat copilul la școală într-a întîia și nu vreau să-l dau la religie. Voi cum ați făcut? Ce reacții au fost? A fost copilul surghiunit, ostracizat, tratat cu dispreț, respingere, rejecție? Vrem neapărat să-l retragem, oricum îl vom retrage, dar vrem să știm și părerea ta. Ce face în timpul ăla? Cum se descurcă? Cum v-ați descurcat? A fost bine?
O veste bună: da, a fost bine. Nu, nu a fost ostracizat, respins. A fost un pic de surpriză la început, însă copiii în cele din urmă s-au obișnuit și basta.
Poate că a contat și faptul că fata noastră nu a fost singură, că mai erau două gemene musulmane care nici ele nu erau lăsate de părinți să participe la îndoctrinarea de spălare de creiere (nu, nu: nu sînt cuvinte grele – ce se întîmplă acolo e curat îndoctrinare, ca de altfel cum e cazul cu orice act de propăvăduire agresiv-religioasă, sau catehizare, cum îi spune la limbajul lor de lemn lemnos și viclean și unsuros și șerpesc).
La început, ora de religie era în mijlocul programului, și atunci fata noastră se ducea pe la sala de sport, stătea pe coridor, la bibliotecă, făcea altceva. Pe urmă a avut noroc și orele de religie au fost puse ultimele și atunci pur și simplu venea mai devreme acasă.
[...]
Drept pentru care vă recomand din tot sufletul să vă retrageți copiii de la orele de religie. Se poate, nu lasă sechele, face bine la dezvoltarea creierului din dotare. Creier proaspăt, naiv, maleabil, de copil care crede tot ce i se spune.
În consecință, faceți tot posibilul să le povestiți despre religii, nu despre religie, despre zei, nu despre zeu, despre nevoia oamenilor de a crede în ceva. Demitizați acest bau-bau cu grijă, cum desface mecanicul motorul să-i schimbe segmenții, cum despică chirurgul burdihanul cu bisturiul să scoată apendicul cel inutil și scîrbos și moale.
Și pe urmă. o dată vaccinați, nimeni nu se supără dacă vor învăța și Înger, îngerașul meu și celelalte bălmăjeli naiv-viclene, atîta timp cît știu că e o poveste, nu realitatea cea reală."
Cum procedaţi? Asta e simplu, deşi iniţial vi se vor pune o grămadă de piedici.
Completaţi şi depuneţi cererea de mai jos la secretariatul şcolii. Şi ar fi bine să solicitaţi un număr de înregistrare, aşa, de control, să nu se piardă...
"Ca să nu spun că viclenia merge și mai departe și la primele ore se face tot posibilul să se lase impresia că orele de religie sînt de la sine înțelese, obligatorii. Nimeni nu zice nici pîs că sînt de fapt opționale. Prostirea poporului prin omisiune. Doar dacă cineva știe și ridică subiectul, atunci catadicsesc să discute despre el. Altminteri, nici o vorbă. Ia, hai: încolonarea și la pupat poala popii de mici, că țara are nevoie de slugi disciplinate, cu frica lui Dumnezeu, nu de minți libere, care să gîndească cu creierul din dotare. Gînditul e primejdios, nu faceți chestia asta fǎrǎ îndrumarea, permisiunea și controlul nostru!" (Mirel Palada)
Către Şcoala / Liceul ............. din …...................
Stimate domnule Director / doamnă Directoare
Subsemnatul, nume prenume, CNP......................, C.I. Seria......, nr. ….............., părinte al elevului / elevei cu numele …............................................................... din clasa….................doresc ca acesta / aceasta să nu urmeze ora de religie în anul şcolar 2011 – 2012.
Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:
1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea educaţiei naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.
Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura
Data
1 februarie 2012
ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet
Unul dintre cele mai proclamate atribute divine este cel al omniscienţei. Dumnezeu, fiind o creaţie a umanităţii, are atributele umane, dar într-o formă demiurgică, mitică, extremă. Nevoia de cunoaştere specifică lui homo sapiens este absolutizată în persoana zeului suprem, acesta având capacitatea de a şti tot. El ne cunoaşte într-atât de amănunţit încât nici măcar noi nu suntem capabili de a ne autocunoaşte cum ne ştie el. Teoretic credincioşii sunt responsabilizaţi în a acţiona în aşa fel încât să ocolească pedeapsa deoarece orice abatere este adusă instantaneu la cunoştinţa divinităţii. Dar ce ne facem în această lume din ce în ce mai liberă de divinitate, care a înţeles că nu există omniscienţă şi că pedeapsa este doar pentru cel ce-i prins de forurile umane asupra greşelii?
Furtul fizic, din casa omului sau din buzunarul lui, este toxic pentru personalităţile normale. Adrenalina generată în timpul furtului, precum şi educaţia morală şi oprobiul social fac ca evenimentul să fie conştientizat ca păcat încă din faza de planificare. Este un rezultat al evoluţiei sociale. Societăţile bazate pe furt au dispărut, neavând capacitatea de a produce eficient ca cele bazate pe încredere. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu furtul virtual. Hoţul nu mai stă faţă în faţă cu victima, este în alt plan, în altă lume, este departe. Mai mult, victima nici măcar nu este o persoană reală, este o "societate", o "entitate" depersonalizată, alteori existenţa sa nici nu este conştientizată. Nici măcar obiectul dorit şi furat nu este conceput fizic. Este o "dorinţă", o "idee", un sunet sau o imagine, este informaţie pură, este "trăire", e "împărtăşire" (sharing) şi "dăruire" (streaming).
Există un joc al oportunismului între oameni ca persoane şi instituţiile ce-i guvernează. Fiecare va profita de situaţie pentru ca să-i iasă intenţiile. În spatele instituţiilor sunt oameni la fel de oportunişti ca şi cei din faţa lor. Deşi nu există un for suprem, o "conspiraţie", pentru omul obişnuit cei ce au impus o anumită conduită sunt diabolizaţi, deşi oamenii ce au solicitat aceasta de fapt au solicitat o protecţie şi nu un favor. De altfel conştientizarea păcatului furtului se datorează tocmai posibilităţii ca potenţialul hoţ să se pună în locul victimei. Plus conştientizarea că obiectul dobândit poate deveni ţinta pentru un alt hoţ. În mediul virtual aceste repere dispar. Dispar şi identităţile hoţilor pentru potenţialele victime. Pentru "vardişti" toţi sunt "hoţi" până la proba contrarie. Prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează decât dacă există, ca reacţie la oportunismul "vardiştilor", o instituţie care să reprezinte "hoţii". Pentru asta e nevoie de justiţie, de "avocaţii" fiecăruia, de impunerea prin "lege" a prezumţiei de nevinovăţie.
ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) sau Acordul comercial de combatere a contrafacerii (aici în limba română) vine cu intenţia, normală pentru cei văduviţi de munca lor, de a reglementa aceste fapte, inclusiv în mediul virtual. Metoda, în schimb, lasă de dorit. Paragraful 4 al Articolului 27 spune aşa:
(4) O parte poate să furnizeze, în conformitate cu actele sale cu putere de lege și cu normele sale administrative, autorităților sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective. Aceste proceduri sunt puse în aplicare astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea activității legitime, inclusiv comerțul electronic și, în conformitate cu legislația părții respective, respectă principii fundamentale precum libertatea de expresie, un proces echitabil și protecția vieții private.
Adică oricine se simte lezat poate solicita furnizorului de internet să divulge suficiente informaţii despre utilizator, doar în urma unei cereri, iar furnizorul trebuie să se supună "rapid". Nu tu prezumţie de nevinovăţie, nu tu judecată, nu tu înştiinţare a "vinovatului". Cu asta nu pot fi de acord.
Şi România a semnat acest tratat deşi "Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria. Oare?
Capital ne informează că "anul acesta a început cu adevărat lupta împotriva site-urilor de file sharing şi a pirateriei digitale... În ţara noastră, site-ul de torrente tracker.sharereactor.ro nu mai poate fi accesat de două zile. Nu se stie exact dacă acesta a fost închis sau este doar o problemă tehnică care se prelungeşte."
Eu lucrez la o agenţie de publicitate. Creatorii realizează grafica pe care o încarcă pe un server de file-sharing, pentru a fi la dispoziţia producătorilor. Dacă "cineva" se simte lezat poate solicita să îi divulge furnizorului de internet datele cu privire la accesul nostru acolo. Oare cine ar putea face asta? Concurenţa noastră?!?
În subiect: Anonimatul şi internetul
Furtul fizic, din casa omului sau din buzunarul lui, este toxic pentru personalităţile normale. Adrenalina generată în timpul furtului, precum şi educaţia morală şi oprobiul social fac ca evenimentul să fie conştientizat ca păcat încă din faza de planificare. Este un rezultat al evoluţiei sociale. Societăţile bazate pe furt au dispărut, neavând capacitatea de a produce eficient ca cele bazate pe încredere. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu furtul virtual. Hoţul nu mai stă faţă în faţă cu victima, este în alt plan, în altă lume, este departe. Mai mult, victima nici măcar nu este o persoană reală, este o "societate", o "entitate" depersonalizată, alteori existenţa sa nici nu este conştientizată. Nici măcar obiectul dorit şi furat nu este conceput fizic. Este o "dorinţă", o "idee", un sunet sau o imagine, este informaţie pură, este "trăire", e "împărtăşire" (sharing) şi "dăruire" (streaming).
Există un joc al oportunismului între oameni ca persoane şi instituţiile ce-i guvernează. Fiecare va profita de situaţie pentru ca să-i iasă intenţiile. În spatele instituţiilor sunt oameni la fel de oportunişti ca şi cei din faţa lor. Deşi nu există un for suprem, o "conspiraţie", pentru omul obişnuit cei ce au impus o anumită conduită sunt diabolizaţi, deşi oamenii ce au solicitat aceasta de fapt au solicitat o protecţie şi nu un favor. De altfel conştientizarea păcatului furtului se datorează tocmai posibilităţii ca potenţialul hoţ să se pună în locul victimei. Plus conştientizarea că obiectul dobândit poate deveni ţinta pentru un alt hoţ. În mediul virtual aceste repere dispar. Dispar şi identităţile hoţilor pentru potenţialele victime. Pentru "vardişti" toţi sunt "hoţi" până la proba contrarie. Prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează decât dacă există, ca reacţie la oportunismul "vardiştilor", o instituţie care să reprezinte "hoţii". Pentru asta e nevoie de justiţie, de "avocaţii" fiecăruia, de impunerea prin "lege" a prezumţiei de nevinovăţie.
ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) sau Acordul comercial de combatere a contrafacerii (aici în limba română) vine cu intenţia, normală pentru cei văduviţi de munca lor, de a reglementa aceste fapte, inclusiv în mediul virtual. Metoda, în schimb, lasă de dorit. Paragraful 4 al Articolului 27 spune aşa:
(4) O parte poate să furnizeze, în conformitate cu actele sale cu putere de lege și cu normele sale administrative, autorităților sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective. Aceste proceduri sunt puse în aplicare astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea activității legitime, inclusiv comerțul electronic și, în conformitate cu legislația părții respective, respectă principii fundamentale precum libertatea de expresie, un proces echitabil și protecția vieții private.
Adică oricine se simte lezat poate solicita furnizorului de internet să divulge suficiente informaţii despre utilizator, doar în urma unei cereri, iar furnizorul trebuie să se supună "rapid". Nu tu prezumţie de nevinovăţie, nu tu judecată, nu tu înştiinţare a "vinovatului". Cu asta nu pot fi de acord.
Şi România a semnat acest tratat deşi "Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria. Oare?
Capital ne informează că "anul acesta a început cu adevărat lupta împotriva site-urilor de file sharing şi a pirateriei digitale... În ţara noastră, site-ul de torrente tracker.sharereactor.ro nu mai poate fi accesat de două zile. Nu se stie exact dacă acesta a fost închis sau este doar o problemă tehnică care se prelungeşte."
Eu lucrez la o agenţie de publicitate. Creatorii realizează grafica pe care o încarcă pe un server de file-sharing, pentru a fi la dispoziţia producătorilor. Dacă "cineva" se simte lezat poate solicita să îi divulge furnizorului de internet datele cu privire la accesul nostru acolo. Oare cine ar putea face asta? Concurenţa noastră?!?
În subiect: Anonimatul şi internetul
16 decembrie 2011
Moş Crăciun
Moş Crăciun nu există. E mama şi tata, eventual bunicii şi cei mari din jurul nostru care pot şi vor să ne facă surprize. Dar ei ne păcălesc că ar fi cineva, cu barba albă şi cu sanie trasă de reni, cu "omniscienţă" (adică ştie tot şi poate să ne vadă dacă facem rele). Şi care, dacă suntem cuminţi, ne aduce cadouri. Binenţeles că aşa ceva nu există. Moş Crăciun a fost inventat de nişte părinţi care nu puteau să le explice copiilor de ce trebuie să fie cuminţi. Erau nişte părinţi mai proşti. Au crezut că dacă copiii vor crede că acest moş există vor deveni cuminţi de frica lui sau pentru dorinţa de a avea cadouri. Asta nu înseamnă că dacă unii copii cred în Moş Crăciun pentru ei există şi pentru ceilalţi nu. Moş Crăciun nu există nici pentru copiii care cred în el şi nici pentru copiii care nu cred în el. Pur şi simplu nu există deloc.
Numai că şi unii copii sunt mai prostuţi. Pot fi păcăliţi uşor că Moşul există şi ascultă tot ce spune mama şi tata. Unii sunt atât de ascultători că nu mai sunt în stare să fie curioşi sau deştepţi. Sunt doar ascultători. Iar pentru părinţi copiii ascultători sunt foarte buni. Este uşor să aibă copii ascultători, care nu fac nimic altceva decât ce spun părinţii lor. Este uşor pentru părinţi să nu fie nevoiţi să se joace cu copiii, să le explice toate lucrurile de care sunt interesaţi. Mai ales că unele lucruri nici mama sau tata nu le înţeleg. Sau au doar răspunsuri la fel de mincinoase ca şi cel cu Moşu.
Deoarece părinţii vorbesc între ei, cei care l-au inventat pe Moş Crăciun au spus despre această invenţie şi cum au reuşit să-i păcălească pe copii. Şi încet-încet acestă păcăleală s-a transmis tuturor şi toţi adulţii au început să spună asta copiilor lor. Şi la şcoală doamna vrea să aibă elevi ascultători, care nu fac rele. Şi bunica vrea să aibă nepoţi după care să nu alerge aşa de repede. Vecinii nu vor ca cei mici să facă gălăgie iar cunoscuţii şi prietenii părinţilor doresc să nu fie deranjaţi de copii când au "discuţii de oameni mari". Aşa că la un moment dat aproape toţi adulţii au făcut un fel de înţelegere să susţină acestă minciună. Din acest motiv sunt mulţi copii mici sau foarte mici, care cred că Moş Crăciun este cel ce le pune cadouri sub brad.
Părinţii vor să se mândrească şi să arate altora ce tari sunt ei. Unii se ajută de copiii lor pentru asta. Spun "Fiului meu Moşul i-a adus un computer ultraperformant" adică "ce tare e el că a putut să cumpere un computer aşa scump". Şi copiii ajung să se laude la fel între ei. Faptul că a primit de la Moş Crăciun o Barbie şi un Ken trebuie că înseamnă că e o fetiţă perfectă, chiar dacă a fost o scorpie tot anul. Colega ei a primit doar o ascuţitoare cadou, şi nu de la Moşu, ci de la mămica. E clar că scorpia e cea preferată de Moş Crăciun, nu?
Asta face ca şi părinţii normali, care altfel pot să vorbească cu copiii lor fără să-i mintă, să fie obligaţi să susţină acestă minciună. Sau cel puţin să le cumpere cadouri în această perioadă. Ba chiar adulţii îşi fac cadouri între ei (deşi ştiu că Moşul e inventat) şi se comportă ca şi cum le-au primit de la Moş Crăciun. Asta face că înainte de Crăciun să fie toate magazinele pline cu jucării şi alte cadouri. Credeţi că Moş Crăciun, care poate să ştie tot despre fiecare copil, cumpără din magazin? Atunci de ce sunt acolo cadourile? De fapt părinţii le cumpără. Este o mare afacere pentru magazine.
La un moment dat copiii devin destul de mari pentru a-şi da seama de falsul Moş Crăciun. Câteodată au ajutor chiar de la părinţii care i-au minţit până atunci. Există şi manuale şi sfaturi care să-i înveţe pe părinţi cum să repare ce au stricat: Moş Crăciun nu există: cum îi spui copilului. Până la urmă părinţii îşi iubesc copiii, chiar dacă nu ştiu cum să o facă de fiecare dată. Alteori (de cele mai multe ori) află de la alţi copii, cum e în povestirea de mai jos (preluată de aici):
Până am dat de cadouri în dulap :)) cred că aveam vreo 8 ani... şi ca să fie fain de tot, l-am târât şi pe frate-miu de 5 ani în sufragerie şi i-am arătat "vezi, vezi, nu exista!! e mama şi tata!"
Şi cu câteva zile înainte de serbarea de Crăciun de la grădiniţă, mama l-a întrebat dacă ştie poezia pentru moşul. Dialogul a fost ceva de genul:
- Ştii poezia de Crăciun?
- Nu!
- Păi ... şi când o înveţi? Vrei să creadă moşul că nu eşti cuminte?
- Moşul nu există!
- Cine ţi-a spus aşa o prostie?
- Adina!
Priviri nervoase îndreptate spre mine. Fratele este trimis în cameră, eu rămân pentru papară:
- Adina, tu esti mare de-acu'... ştiai că nici Moş Crăciun şi nici Moş Nicolae nu există, dar chiar trebuia să-i spui şi lui?
(eu): - Ceeeeeeee?? Nici Moş Nicolae nu există?!
Ai mei perplecşi.
Moş Nicolae era în manualul de religie, eram sigură că vine personal şi lasă dulciuri în ghete...
Moş Crăciun nu există. Poveştile sunt frumoase chiar dacă ştim că personajele nu sunt reale. Şi nu există nici Moş Nicolae, Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, spiriduşii, vampirii, îngerii, Diavolii, Sfântul Duh, Dumnezeu. Nu există nici pentru oamenii care cred în ele şi nici pentru cei care nu cred în ele. Pur şi simplu nu există deloc.
Numai că şi unii copii sunt mai prostuţi. Pot fi păcăliţi uşor că Moşul există şi ascultă tot ce spune mama şi tata. Unii sunt atât de ascultători că nu mai sunt în stare să fie curioşi sau deştepţi. Sunt doar ascultători. Iar pentru părinţi copiii ascultători sunt foarte buni. Este uşor să aibă copii ascultători, care nu fac nimic altceva decât ce spun părinţii lor. Este uşor pentru părinţi să nu fie nevoiţi să se joace cu copiii, să le explice toate lucrurile de care sunt interesaţi. Mai ales că unele lucruri nici mama sau tata nu le înţeleg. Sau au doar răspunsuri la fel de mincinoase ca şi cel cu Moşu.
Deoarece părinţii vorbesc între ei, cei care l-au inventat pe Moş Crăciun au spus despre această invenţie şi cum au reuşit să-i păcălească pe copii. Şi încet-încet acestă păcăleală s-a transmis tuturor şi toţi adulţii au început să spună asta copiilor lor. Şi la şcoală doamna vrea să aibă elevi ascultători, care nu fac rele. Şi bunica vrea să aibă nepoţi după care să nu alerge aşa de repede. Vecinii nu vor ca cei mici să facă gălăgie iar cunoscuţii şi prietenii părinţilor doresc să nu fie deranjaţi de copii când au "discuţii de oameni mari". Aşa că la un moment dat aproape toţi adulţii au făcut un fel de înţelegere să susţină acestă minciună. Din acest motiv sunt mulţi copii mici sau foarte mici, care cred că Moş Crăciun este cel ce le pune cadouri sub brad.
Părinţii vor să se mândrească şi să arate altora ce tari sunt ei. Unii se ajută de copiii lor pentru asta. Spun "Fiului meu Moşul i-a adus un computer ultraperformant" adică "ce tare e el că a putut să cumpere un computer aşa scump". Şi copiii ajung să se laude la fel între ei. Faptul că a primit de la Moş Crăciun o Barbie şi un Ken trebuie că înseamnă că e o fetiţă perfectă, chiar dacă a fost o scorpie tot anul. Colega ei a primit doar o ascuţitoare cadou, şi nu de la Moşu, ci de la mămica. E clar că scorpia e cea preferată de Moş Crăciun, nu?
Asta face ca şi părinţii normali, care altfel pot să vorbească cu copiii lor fără să-i mintă, să fie obligaţi să susţină acestă minciună. Sau cel puţin să le cumpere cadouri în această perioadă. Ba chiar adulţii îşi fac cadouri între ei (deşi ştiu că Moşul e inventat) şi se comportă ca şi cum le-au primit de la Moş Crăciun. Asta face că înainte de Crăciun să fie toate magazinele pline cu jucării şi alte cadouri. Credeţi că Moş Crăciun, care poate să ştie tot despre fiecare copil, cumpără din magazin? Atunci de ce sunt acolo cadourile? De fapt părinţii le cumpără. Este o mare afacere pentru magazine.
La un moment dat copiii devin destul de mari pentru a-şi da seama de falsul Moş Crăciun. Câteodată au ajutor chiar de la părinţii care i-au minţit până atunci. Există şi manuale şi sfaturi care să-i înveţe pe părinţi cum să repare ce au stricat: Moş Crăciun nu există: cum îi spui copilului. Până la urmă părinţii îşi iubesc copiii, chiar dacă nu ştiu cum să o facă de fiecare dată. Alteori (de cele mai multe ori) află de la alţi copii, cum e în povestirea de mai jos (preluată de aici):
Până am dat de cadouri în dulap :)) cred că aveam vreo 8 ani... şi ca să fie fain de tot, l-am târât şi pe frate-miu de 5 ani în sufragerie şi i-am arătat "vezi, vezi, nu exista!! e mama şi tata!"
Şi cu câteva zile înainte de serbarea de Crăciun de la grădiniţă, mama l-a întrebat dacă ştie poezia pentru moşul. Dialogul a fost ceva de genul:
- Ştii poezia de Crăciun?
- Nu!
- Păi ... şi când o înveţi? Vrei să creadă moşul că nu eşti cuminte?
- Moşul nu există!
- Cine ţi-a spus aşa o prostie?
- Adina!
Priviri nervoase îndreptate spre mine. Fratele este trimis în cameră, eu rămân pentru papară:
- Adina, tu esti mare de-acu'... ştiai că nici Moş Crăciun şi nici Moş Nicolae nu există, dar chiar trebuia să-i spui şi lui?
(eu): - Ceeeeeeee?? Nici Moş Nicolae nu există?!
Ai mei perplecşi.
Moş Nicolae era în manualul de religie, eram sigură că vine personal şi lasă dulciuri în ghete...
Moş Crăciun nu există. Poveştile sunt frumoase chiar dacă ştim că personajele nu sunt reale. Şi nu există nici Moş Nicolae, Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, spiriduşii, vampirii, îngerii, Diavolii, Sfântul Duh, Dumnezeu. Nu există nici pentru oamenii care cred în ele şi nici pentru cei care nu cred în ele. Pur şi simplu nu există deloc.
10 octombrie 2011
Dumnezeu ajută băncile româneşti dacă au un astrolog
De această data avem şi noi şansa să fim ajutaţi de Dumnezeu. "Dumnezeu şi Banca Naţională ajută băncile româneşti" în faţa crizei, a declarat, duminică, la Antena3, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, întrebat despre efectele crizei financiare asupra băncilor din zona euro.
Vasilescu a dat asigurări că efectele crizei bancare europene nu se vor extinde asupra băncilor din România.
"Băncile româneşti sunt solide. Nu există putregai în nici una dintre băncile din România", a subliniat Adrian Vasilescu. (Agerpres)
Totuşi, se pare că Dumnezeu nu e omnipotent, mai ales că banul e ochiul Dracului. Aşa că, pentru siguranţă, băncile sunt invitate să se pună bine şi cu Satana, respectiv să apeleze la astrologie:
"Potrivit unei analize făcute de compania de colectare a creanţelor KRUK International, care a înregistrat în perioada iulie 2010 – iunie 2011 un număr total de 515.070 debitori persoane fizice cu creanţe active, 45.975 dintre aceştia sunt Gemeni, 45.723 sunt Săgetători şi alţi 45.355, Raci. La coada clasamentului se situează Vărsătorii (35.378), Balanţele (38.513) şi Capricornii (39.298).
Conform aceleiaşi analize făcute de KRUK International pe propriul portofoliu de clienţi, valoarea medie cea mai mare a unei creanţe este aceea a debitorilor din zodiile Peşti (6.861 de lei) şi Leu (6.828 de lei), în timp ce nativii din zodiile Rac şi Taur sunt debitorii cu datoriile cele mai mici, în medie, şi anume 6.562 de lei şi, respectiv, 6.602 lei.
De asemenea, analiza portofoliului KRUK International arată că bărbaţii au cea mai mare pondere în rândul debitorilor cu datorii (61%), aceştia înregistrând datorii cu valori mai mari decât cele ale femeilor. Valoarea totală a datoriilor înregistrate de bărbaţi reprezintă 66% din totalul creanţelor administrate de KRUK International."
Pe când şi o lege pentru aplicarea hieroscopiei financiare (ghicitul în măruntaie, de preferat măruntaiele datornicilor)?
Vasilescu a dat asigurări că efectele crizei bancare europene nu se vor extinde asupra băncilor din România.
"Băncile româneşti sunt solide. Nu există putregai în nici una dintre băncile din România", a subliniat Adrian Vasilescu. (Agerpres)
Totuşi, se pare că Dumnezeu nu e omnipotent, mai ales că banul e ochiul Dracului. Aşa că, pentru siguranţă, băncile sunt invitate să se pună bine şi cu Satana, respectiv să apeleze la astrologie:
"Potrivit unei analize făcute de compania de colectare a creanţelor KRUK International, care a înregistrat în perioada iulie 2010 – iunie 2011 un număr total de 515.070 debitori persoane fizice cu creanţe active, 45.975 dintre aceştia sunt Gemeni, 45.723 sunt Săgetători şi alţi 45.355, Raci. La coada clasamentului se situează Vărsătorii (35.378), Balanţele (38.513) şi Capricornii (39.298).
Conform aceleiaşi analize făcute de KRUK International pe propriul portofoliu de clienţi, valoarea medie cea mai mare a unei creanţe este aceea a debitorilor din zodiile Peşti (6.861 de lei) şi Leu (6.828 de lei), în timp ce nativii din zodiile Rac şi Taur sunt debitorii cu datoriile cele mai mici, în medie, şi anume 6.562 de lei şi, respectiv, 6.602 lei.
De asemenea, analiza portofoliului KRUK International arată că bărbaţii au cea mai mare pondere în rândul debitorilor cu datorii (61%), aceştia înregistrând datorii cu valori mai mari decât cele ale femeilor. Valoarea totală a datoriilor înregistrate de bărbaţi reprezintă 66% din totalul creanţelor administrate de KRUK International."
Pe când şi o lege pentru aplicarea hieroscopiei financiare (ghicitul în măruntaie, de preferat măruntaiele datornicilor)?
18 mai 2011
Modelul
Câteva evenimente au marcat mass media primăvara aceasta: nunta prinţului William cu Kate Midleton, beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, execuţia lui Osama Bin Laden, divorţurile (Moni de Irinel, Pepe de Oana şi patronii de fotbal de soţiile lor) şi Paştele (ortodox şi catolic). Toate au avut un numitor comun, deşi nu pare. Nevoia de model.
Trăirea exemplară. Trăirea exemplară nu trebuie înţeleasă doar ca fiind o trăire ce trebuie urmată, ca fiind de excepţie, ci trăirea ce se desfăşoară în urma prezentării unui eveniment exemplar, în sensul de eveniment de reper. De fapt trăirea exemplară nu se datorează efortului celui ce participă decât în măsura în care copiază sau încercă copierea trăirilor anterioare sau a protagoniştilor reali. Trăirea exemplară este doar un avatar, o formulă a individului de a încerca să reediteze, în propria sa conştiinţă, evenimentul important. Această formulă de existenţă este comună tuturor oamenilor. Intenţia, chiar nemărturisită sau nici măcar conştientizată, este cea de a reedita existenţa, dar asta numai în măsura în care există repere recunoscute pentru ca existenţa să fie certificată. Din acest motiv ne agăţăm de modele, de exemple, de valori.
Binenţeles că valoarea exemplului este o problemă subiectivă. Fiecare are o anumită experienţă, şi prin asta un anumit număr şi un anumit tip de exemple de care se poate lega. Convieţuirea semenilor se realizează doar la nivelul în care modelele sunt recunoscute sau cel puţin discutate de participanţi.
Problema eventualelor critici, a delimitării valorilor, este rezolvată în cadrul religiilor. Pentru că acolo dictatul iniţiaţilor primează analizei. Exemplele oferite de religii sunt impuse, dogma fiind intransigentă. Din acest motiv sărbătorirea execuţiei şi a învierii cetăţeanului Iisus este la acelaşi nivel informaţional ca şi ştirea capturării, viu sau mort, a cetăţeanului Osama Bin Laden. Diferenţa este doar de religie. În timp ce unii îl plâng pe Osama, ceilalţi îl înfierează, reacţiile fiind rezultatul manipulărilor în ambele cazuri. Acelaşi lucru putem savura în cazul unirii unora (căsătoria) şi a destrămării celorlalţi (divorţurile). Apetitul pentru spectacolul informaţional este surogatul ce ne creează iluzia că trăim. Şi ne substituim, inconştient sau în subconştient, modelelor ce ne sunt livrate mediatic. Cu o efervescenţă dirijată cultural scuipăm pe unii sărutându-i pe ceilalţi.
Avem totuşi o minimă salvgardare, "credem" cu ardoare că doar ceilalţi se înşală, noi fiind de partea modelelor "corecte".
Trăirea exemplară. Trăirea exemplară nu trebuie înţeleasă doar ca fiind o trăire ce trebuie urmată, ca fiind de excepţie, ci trăirea ce se desfăşoară în urma prezentării unui eveniment exemplar, în sensul de eveniment de reper. De fapt trăirea exemplară nu se datorează efortului celui ce participă decât în măsura în care copiază sau încercă copierea trăirilor anterioare sau a protagoniştilor reali. Trăirea exemplară este doar un avatar, o formulă a individului de a încerca să reediteze, în propria sa conştiinţă, evenimentul important. Această formulă de existenţă este comună tuturor oamenilor. Intenţia, chiar nemărturisită sau nici măcar conştientizată, este cea de a reedita existenţa, dar asta numai în măsura în care există repere recunoscute pentru ca existenţa să fie certificată. Din acest motiv ne agăţăm de modele, de exemple, de valori.
Binenţeles că valoarea exemplului este o problemă subiectivă. Fiecare are o anumită experienţă, şi prin asta un anumit număr şi un anumit tip de exemple de care se poate lega. Convieţuirea semenilor se realizează doar la nivelul în care modelele sunt recunoscute sau cel puţin discutate de participanţi.
Problema eventualelor critici, a delimitării valorilor, este rezolvată în cadrul religiilor. Pentru că acolo dictatul iniţiaţilor primează analizei. Exemplele oferite de religii sunt impuse, dogma fiind intransigentă. Din acest motiv sărbătorirea execuţiei şi a învierii cetăţeanului Iisus este la acelaşi nivel informaţional ca şi ştirea capturării, viu sau mort, a cetăţeanului Osama Bin Laden. Diferenţa este doar de religie. În timp ce unii îl plâng pe Osama, ceilalţi îl înfierează, reacţiile fiind rezultatul manipulărilor în ambele cazuri. Acelaşi lucru putem savura în cazul unirii unora (căsătoria) şi a destrămării celorlalţi (divorţurile). Apetitul pentru spectacolul informaţional este surogatul ce ne creează iluzia că trăim. Şi ne substituim, inconştient sau în subconştient, modelelor ce ne sunt livrate mediatic. Cu o efervescenţă dirijată cultural scuipăm pe unii sărutându-i pe ceilalţi.
Avem totuşi o minimă salvgardare, "credem" cu ardoare că doar ceilalţi se înşală, noi fiind de partea modelelor "corecte".
27 aprilie 2011
Religiile copiilor - Avion cu motor
Cunoaşteţi, probabil, una din poeziile folclorului copiilor:
Avion
Cu motor
Ia-mă şi pe mine-n zbor
Să mă fac aviator.
După care copilul care a văzut avionul îşi pune o dorinţă în gând apoi cere colegului să "taie" pentru a "lega" îndeplinirea dorinţei.
La prima vedere aceste obiceiuri, aceste tradiţii, sunt mult prea puerile pentru a fi considerate viabile. Aşa pare la prima vedere. Dar fundamentul lor este vechi şi dedus ca funcţional, dovadă că aceste obiceiuri încă mai persistă.
Deşi motivul avionului este unul relativ nou, zborul cu motor fiind inventat de doar un secol, obiceiul "remarcării" este mult mai vechi. Acesta pleacă de la prezumţia că persoanele (copiii) ce au şansa de a vieţui în spaţiul supus progresului sunt favorizate, respectiv pot fi mai bine plasate în cadrul unei structuri sociale. Chiar dacă nu este conştientizat ca atare acest fapt, în subconştientul colectiv se strecoară ideea, viabilă, că cel ce deţine informaţia, cel puţin cea cum că ceva deosebit, foarte nou, există, este din start într-o poziţie superioară. Oricum mai bine plasată decât cel ce nici măcar nu ştie de existenţa acelei noutăţi tehnologice.
Acest ascendent favorizează tânăra persoană. "Remarcarea" devine astfel nu un mijoc al devenirii, ci chiar motivul acesteia. A remarca diferitul acceptat ca progres devine scopul existenţei imediate. Vânătoarea de "avioane" se transformă în chiar structura mitică a trecerii, a devenirii, a reuşitei. Nu mai contează valoarea concretă a acelei informaţii, ci doar faptul că ea există şi este recunoscută ca valoroasă. În ultimă instanţă, dacă această tradiţie este acceptată de liderii maturi, are toate şansele să devină parte a protocolului religios. Pentru că nu valoarea reală, obiectivă, primează în structura manifestării credinţei ci mijloacele de atingere a iluziei, nu contează "de ce". Contează doar "cum". Chiar dacă acel "cum" este stupid şi pueril.
Avion
Cu motor
Ia-mă şi pe mine-n zbor
Să mă fac aviator.
După care copilul care a văzut avionul îşi pune o dorinţă în gând apoi cere colegului să "taie" pentru a "lega" îndeplinirea dorinţei.
La prima vedere aceste obiceiuri, aceste tradiţii, sunt mult prea puerile pentru a fi considerate viabile. Aşa pare la prima vedere. Dar fundamentul lor este vechi şi dedus ca funcţional, dovadă că aceste obiceiuri încă mai persistă.
Deşi motivul avionului este unul relativ nou, zborul cu motor fiind inventat de doar un secol, obiceiul "remarcării" este mult mai vechi. Acesta pleacă de la prezumţia că persoanele (copiii) ce au şansa de a vieţui în spaţiul supus progresului sunt favorizate, respectiv pot fi mai bine plasate în cadrul unei structuri sociale. Chiar dacă nu este conştientizat ca atare acest fapt, în subconştientul colectiv se strecoară ideea, viabilă, că cel ce deţine informaţia, cel puţin cea cum că ceva deosebit, foarte nou, există, este din start într-o poziţie superioară. Oricum mai bine plasată decât cel ce nici măcar nu ştie de existenţa acelei noutăţi tehnologice.
Acest ascendent favorizează tânăra persoană. "Remarcarea" devine astfel nu un mijoc al devenirii, ci chiar motivul acesteia. A remarca diferitul acceptat ca progres devine scopul existenţei imediate. Vânătoarea de "avioane" se transformă în chiar structura mitică a trecerii, a devenirii, a reuşitei. Nu mai contează valoarea concretă a acelei informaţii, ci doar faptul că ea există şi este recunoscută ca valoroasă. În ultimă instanţă, dacă această tradiţie este acceptată de liderii maturi, are toate şansele să devină parte a protocolului religios. Pentru că nu valoarea reală, obiectivă, primează în structura manifestării credinţei ci mijloacele de atingere a iluziei, nu contează "de ce". Contează doar "cum". Chiar dacă acel "cum" este stupid şi pueril.
9 septembrie 2010
Eliminaţi religia din şcoală II
„Stimate Domnule Director,
Ca profesor în general, de discipline socio-umane în special, am iniţiat mai multe acţiuni privind respectarea şi promovarea drepturilor copilului, în vederea urmăririi interesului superior al acestuia, în cadrul Colegiului Agricol, dar şi în general, în sistemul de învăţământ din România, acţiuni şi demersuri personale care au fost completate cu proiectele organizaţiei neguvernamentale din care fac parte.
În general, toate aceste acţiuni au fost finalizate în favoarea interesului superior al copilului, însă în majoritatea cazurilor rezultatele au venit după ce am depus eforturi susţinute sau chiar după câştigarea unor procese în faţa instanţelor de judecată.
Prin prezenta, în baza obligaţiilor legale pe care le am în calitate de cadru didactic şi totodată având încredere în disponibilitatea dumneavoastră de a fi receptiv la probleme ce ţin de drepturile copiilor, elevi în cadrul Colegiului Agricol, vă aduc la cunoştinţă situaţia elevului Stere Ştefan, din clasa a IX-a G (an şcolar 2009/2010), cu rugămintea de a dispune, de urgenţă, măsurile legale ce se impun în soluţionarea problemei acestuia.
Încă din prima zi a perioadei de încheiere a situaţiilor şcolare neîncheiate, elevul Stere Ştefan a venit la şcoală zi de zi, pentru a îşi încheia, printre altele, situaţia şcolară la disciplina Religie. Venirea zilnică la şcoală a elevului Stere Ştefan a implicat costuri foarte mari pentru familia acestuia, în condiţiile în care tatăl său este decedat, iar domiciliul este situat la aproximativ 40 km de şcoală.
Deşi, în una din zile, domnul profesor de Religie, Banu Cristian, i-a spus că îi va încheia situaţia şcolară, acesta nu a mai venit la şcoală, încălcându-şi obligaţiile profesionale (de altfel, unii colegi mi-au spus că domnul Banu a afirmat că nu o să îi încheie situaţia şcolară a elevului Stere Ştefan).
În contextul obligaţiei noastre de a asigura satisfacerea dreptului fundamental al copilului la educaţie, în situaţia, nu atât de importantă, dar nicidecum de neglijat, în care în şedinţele consiliului profesoral aţi insistat pe faptul că banii alocaţi unităţilor şcolare sunt în funcţie de numărul elevilor, vă amintesc că am avut nenumărate discuţii cu dumneavoastră, urmate de propunerile mele concrete, în care v-am adus la cunoştinţă cazuri ale unor elevi care, deşi în cadrul învăţământului obligatoriu, au fost nevoiţi să abandoneze şcoala pentru că, provenind din familii cu situaţie materială sub limita subzistenţei, în condiţiile în care decontarea banilor cheltuiţi cu transportul a întârziat, nu şi-au permis să suporte costurile transportului din mediul rural în cel urban.
Problema însă este mult mai gravă: aşa cum acesta mi-a declarat, fapt confirmat de majoritatea colegilor de clasă, situaţia elevului Stere Ştefan a rămas neîncheiată la disciplina Religie, deoarece în timpul unei ore acesta l-a întrebat pe domnul Banu, care teorie ar trebui să fie luată în considerare cu privire la apariţia fiinţei umane – teoria evoluţionistă, a celebrului naturalist Charles Darwin, care i-a fost predată la ora de biologie, sau teoria creaţionistă, predată ad litteram la ora de Religie. Astfel de întrebări pot genera discuţii fructuoase pe care, cred, orice profesor şi le-ar dori, indiferent dacă se află într-o tabără sau alta ori dacă încearcă să păstreze neutralitatea epistemologică. Numai că domnul Banu, ca urmare a întrebării interesante adresate de elevul Stere Ştefan, l-a mustrat şi l-a ameninţat că pentru o astfel de întrebare nu îi va încheia situaţia şcolară, ceea ce s-a şi întâmplat.
Este de observat că elevul Stere Ştefan nu are absenţe la disciplina Religie. De asemenea, vă amintesc că în privinţa domnului Banu Cristian au mai fost depuse plângeri în acest sens, care, în mod nelegal, nu au fost soluţionate de conducerea şcolii. Mai mult, domnul Banu este învinuit într-un proces penal, în care Judecătoria Buzău şi Tribunalul Buzău au decis începerea urmăririi penale, pentru că a bătut un elev şi a jignit o elevă, în timpul programului şcolar, deoarece au solicitat, în mod oficial şi legal, să nu frecventeze disciplina facultativă Religie.
Astfel de fapte grave ale domnului Banu, sancţionate în legislaţia din România cu răspundere penală, exercitate în calitate de cadru didactic, prin care se aduce atingere nu numai integrităţii fizice ori psihice ale copiilor dar şi dreptului fundamental al acestora la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie ar trebui analizate mult mai atent, în contextul în care nu sunt singulare şi sunt săvârşite în mod repetat.
Faptul că domnul Banu nu a încheiat situaţia şcolară a elevului Stere Ştefan este cu atât mai grav cu cât cadrul didactic respectiv a pus note sau a încheiat numeroase alte situaţii şcolare unor elevi care nu au venit nicio zi la şcoală.
Astfel: eleva Trandafir Cristina Valentina, clasa a IX-a A, are două note 9, la disciplina Religie pe semestrul al II-lea, deşi nu a venit nicio zi la şcoală şi nici un alt cadru didactic nu i-a acordat vreo notă; eleva Petre Oana, clasa a IX-a B, are două note 9, la disciplina Religie pe semestrul al II-lea, deşi nu a venit nicio zi la şcoală şi nici un alt cadru didactic nu i-a acordat vreo notă; elevul Chioveanu Ionuţ Emil, clasa a IX-a I, are două note 9, la disciplina Religie pe semestrul al II-lea, deşi nu a venit nicio zi la şcoală şi nici un alt cadru didactic nu i-a acordat vreo notă; elevul Feraru Emil, clasa a IX-a F, are media 10 pe primul semestru la disciplina Religie, deşi nu a venit nicio zi la şcoală şi nici un cadru didactic nu i-a acordat vreo notă. În acest context, este de observat că domnul Banu i-a trecut elevului Stere Ştefan, care a frecventat orele disciplinei facultative Religie, numai nota 6 (având pe primul semestru media 6, iar pe al doilea doar o notă, 6 şi situaţia neîncheiată).
Prin prezenta, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004 privind respectarea drepturilor copilului, ale Legii învăţământului şi ale Regulamentului de ordine interioară al Colegiului Agricol Buzău, vă rog ca de urgenţă să procedaţi la evaluarea elevului Stere Ştefan, de o comisie din care să nu facă parte domnul Banu Cristian şi astfel să îi fie încheiată situaţia şcolară la disciplina Religie.
Vă amintesc că la finele anului şcolar 2009-2010, v-am mai sesizat situaţia unei eleve căreia unul din cadrele didactice i-a încheiat situaţia cu media de corigenţă fără să o evalueze în ultima oră de curs, deşi eleva a fost prezentă, şi aţi soluţionat legal şi favorabil solicitarea elevei de a fi evaluată de o comisie din care nu a făcut parte cadrul didactic respectiv, cu menţiunea că în situaţia sesizată în prezenta lucrurile sunt mult mai grave.
Deoarece elevul Stere Ştefan a venit zi de zi la şcoală în perioada evaluărilor şi nu i-a fost încheiată situaţia şcolară, făcând naveta din localitatea Năieni, ceea ce a determinat familia să suporte cheltuieli suplimentare, vă rog să dispuneţi contactarea elevului şi chemarea acestuia la şcoală pe cheltuiala persoanelor vinovate.
Vă mulţumesc!
Cu respect,
Emil Moise
Profesor discipline socio-umane
Domnului Director al Colegiului Agricol Dr. C. Angelescu Buzău”
Iată încă o dovadă a faptului că religia predată în regim confesional nu poate fi o cale de cunoaştere adecvată pentru elevi. Şi nu numai atât, este şi o metodă de a distruge spiritul analitic necesar dezvoltării tinerilor.
De ce orele de religie nu au ce căuta în programa şcolară găsiţi aici: Eliminaţi religia din şcoală.
Ca profesor în general, de discipline socio-umane în special, am iniţiat mai multe acţiuni privind respectarea şi promovarea drepturilor copilului, în vederea urmăririi interesului superior al acestuia, în cadrul Colegiului Agricol, dar şi în general, în sistemul de învăţământ din România, acţiuni şi demersuri personale care au fost completate cu proiectele organizaţiei neguvernamentale din care fac parte.
În general, toate aceste acţiuni au fost finalizate în favoarea interesului superior al copilului, însă în majoritatea cazurilor rezultatele au venit după ce am depus eforturi susţinute sau chiar după câştigarea unor procese în faţa instanţelor de judecată.
Prin prezenta, în baza obligaţiilor legale pe care le am în calitate de cadru didactic şi totodată având încredere în disponibilitatea dumneavoastră de a fi receptiv la probleme ce ţin de drepturile copiilor, elevi în cadrul Colegiului Agricol, vă aduc la cunoştinţă situaţia elevului Stere Ştefan, din clasa a IX-a G (an şcolar 2009/2010), cu rugămintea de a dispune, de urgenţă, măsurile legale ce se impun în soluţionarea problemei acestuia.
Încă din prima zi a perioadei de încheiere a situaţiilor şcolare neîncheiate, elevul Stere Ştefan a venit la şcoală zi de zi, pentru a îşi încheia, printre altele, situaţia şcolară la disciplina Religie. Venirea zilnică la şcoală a elevului Stere Ştefan a implicat costuri foarte mari pentru familia acestuia, în condiţiile în care tatăl său este decedat, iar domiciliul este situat la aproximativ 40 km de şcoală.
Deşi, în una din zile, domnul profesor de Religie, Banu Cristian, i-a spus că îi va încheia situaţia şcolară, acesta nu a mai venit la şcoală, încălcându-şi obligaţiile profesionale (de altfel, unii colegi mi-au spus că domnul Banu a afirmat că nu o să îi încheie situaţia şcolară a elevului Stere Ştefan).
În contextul obligaţiei noastre de a asigura satisfacerea dreptului fundamental al copilului la educaţie, în situaţia, nu atât de importantă, dar nicidecum de neglijat, în care în şedinţele consiliului profesoral aţi insistat pe faptul că banii alocaţi unităţilor şcolare sunt în funcţie de numărul elevilor, vă amintesc că am avut nenumărate discuţii cu dumneavoastră, urmate de propunerile mele concrete, în care v-am adus la cunoştinţă cazuri ale unor elevi care, deşi în cadrul învăţământului obligatoriu, au fost nevoiţi să abandoneze şcoala pentru că, provenind din familii cu situaţie materială sub limita subzistenţei, în condiţiile în care decontarea banilor cheltuiţi cu transportul a întârziat, nu şi-au permis să suporte costurile transportului din mediul rural în cel urban.
Problema însă este mult mai gravă: aşa cum acesta mi-a declarat, fapt confirmat de majoritatea colegilor de clasă, situaţia elevului Stere Ştefan a rămas neîncheiată la disciplina Religie, deoarece în timpul unei ore acesta l-a întrebat pe domnul Banu, care teorie ar trebui să fie luată în considerare cu privire la apariţia fiinţei umane – teoria evoluţionistă, a celebrului naturalist Charles Darwin, care i-a fost predată la ora de biologie, sau teoria creaţionistă, predată ad litteram la ora de Religie. Astfel de întrebări pot genera discuţii fructuoase pe care, cred, orice profesor şi le-ar dori, indiferent dacă se află într-o tabără sau alta ori dacă încearcă să păstreze neutralitatea epistemologică. Numai că domnul Banu, ca urmare a întrebării interesante adresate de elevul Stere Ştefan, l-a mustrat şi l-a ameninţat că pentru o astfel de întrebare nu îi va încheia situaţia şcolară, ceea ce s-a şi întâmplat.
Este de observat că elevul Stere Ştefan nu are absenţe la disciplina Religie. De asemenea, vă amintesc că în privinţa domnului Banu Cristian au mai fost depuse plângeri în acest sens, care, în mod nelegal, nu au fost soluţionate de conducerea şcolii. Mai mult, domnul Banu este învinuit într-un proces penal, în care Judecătoria Buzău şi Tribunalul Buzău au decis începerea urmăririi penale, pentru că a bătut un elev şi a jignit o elevă, în timpul programului şcolar, deoarece au solicitat, în mod oficial şi legal, să nu frecventeze disciplina facultativă Religie.
Astfel de fapte grave ale domnului Banu, sancţionate în legislaţia din România cu răspundere penală, exercitate în calitate de cadru didactic, prin care se aduce atingere nu numai integrităţii fizice ori psihice ale copiilor dar şi dreptului fundamental al acestora la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie ar trebui analizate mult mai atent, în contextul în care nu sunt singulare şi sunt săvârşite în mod repetat.
Faptul că domnul Banu nu a încheiat situaţia şcolară a elevului Stere Ştefan este cu atât mai grav cu cât cadrul didactic respectiv a pus note sau a încheiat numeroase alte situaţii şcolare unor elevi care nu au venit nicio zi la şcoală.
Astfel: eleva Trandafir Cristina Valentina, clasa a IX-a A, are două note 9, la disciplina Religie pe semestrul al II-lea, deşi nu a venit nicio zi la şcoală şi nici un alt cadru didactic nu i-a acordat vreo notă; eleva Petre Oana, clasa a IX-a B, are două note 9, la disciplina Religie pe semestrul al II-lea, deşi nu a venit nicio zi la şcoală şi nici un alt cadru didactic nu i-a acordat vreo notă; elevul Chioveanu Ionuţ Emil, clasa a IX-a I, are două note 9, la disciplina Religie pe semestrul al II-lea, deşi nu a venit nicio zi la şcoală şi nici un alt cadru didactic nu i-a acordat vreo notă; elevul Feraru Emil, clasa a IX-a F, are media 10 pe primul semestru la disciplina Religie, deşi nu a venit nicio zi la şcoală şi nici un cadru didactic nu i-a acordat vreo notă. În acest context, este de observat că domnul Banu i-a trecut elevului Stere Ştefan, care a frecventat orele disciplinei facultative Religie, numai nota 6 (având pe primul semestru media 6, iar pe al doilea doar o notă, 6 şi situaţia neîncheiată).
Prin prezenta, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004 privind respectarea drepturilor copilului, ale Legii învăţământului şi ale Regulamentului de ordine interioară al Colegiului Agricol Buzău, vă rog ca de urgenţă să procedaţi la evaluarea elevului Stere Ştefan, de o comisie din care să nu facă parte domnul Banu Cristian şi astfel să îi fie încheiată situaţia şcolară la disciplina Religie.
Vă amintesc că la finele anului şcolar 2009-2010, v-am mai sesizat situaţia unei eleve căreia unul din cadrele didactice i-a încheiat situaţia cu media de corigenţă fără să o evalueze în ultima oră de curs, deşi eleva a fost prezentă, şi aţi soluţionat legal şi favorabil solicitarea elevei de a fi evaluată de o comisie din care nu a făcut parte cadrul didactic respectiv, cu menţiunea că în situaţia sesizată în prezenta lucrurile sunt mult mai grave.
Deoarece elevul Stere Ştefan a venit zi de zi la şcoală în perioada evaluărilor şi nu i-a fost încheiată situaţia şcolară, făcând naveta din localitatea Năieni, ceea ce a determinat familia să suporte cheltuieli suplimentare, vă rog să dispuneţi contactarea elevului şi chemarea acestuia la şcoală pe cheltuiala persoanelor vinovate.
Vă mulţumesc!
Cu respect,
Emil Moise
Profesor discipline socio-umane
Domnului Director al Colegiului Agricol Dr. C. Angelescu Buzău”
Iată încă o dovadă a faptului că religia predată în regim confesional nu poate fi o cale de cunoaştere adecvată pentru elevi. Şi nu numai atât, este şi o metodă de a distruge spiritul analitic necesar dezvoltării tinerilor.
De ce orele de religie nu au ce căuta în programa şcolară găsiţi aici: Eliminaţi religia din şcoală.
8 august 2010
Rugăciunile te pot trimite mai rapid la Dumnezeu
Descopera.ro face din nou de ocară pretenţia sa de prezentator al vieţii ştiinţifice. Din considerente de jenă şi dezgust nu voi face link către articolul cu pricina ci voi prezenta doar un fragment ce este reprezentativ (sublinierile îmi aparţin):
Conform rezultatelor unui studiu international de anvergura, rugaciunile de la capataiul celor suferinzi sau bolnavi de diferite afectiuni au, intr-adevar, efectul scontat, mai ales daca persoanele care se roaga il iubesc intr-adevar si le pasa de cel aflat in suferinta.
Testele si experimentele au fost efectuate de o echipa de cercetatori din cadrul Universitatii Indiana, condusa de catre Candy Gunther Brown, profesor de religie in cadrul acestei institutii. In cadrul unui experiment, se mentioneaza cazul unei femei in varsta care nu stia ca la capataiul ei se roaga o persoana, si care in mod inexplicabil s-a vindecat dupa ce persoana respectiva si-a asezat palmele asupra ochilor sai si s-a rugat mai putin de un minut.
Dupa acest eveniment, echipa s-a deplasat in Mozambic si Brazilia pentru a experimenta ceea ce ei numeau "rugaciunea de proximitate" asupra persoanelor cu afectiuni oculare si auditive. Conform propriilor declaratii, toti subiectii cu probleme de sanatate s-au vindecat in urma rugaciunilor.
Sub imperiul revoltei am răspuns cu acest comentariu: Încă o tentativă reuşită de senzaţional cu orice preţ, marca Media Pro? Acesta articol alimentează doar, nefondat, predispoziţia spre supranatural. Problema poate fi periculoasă, persoane labile ce se încred în "concluziile" acestui site riscă un mic deces utilizînd rugăciunile pe post de medicaţie sau intervenţie chirurgicală.
Să disecăm un pic problema...
Cercetarea ştiinţifică are anumite atribute ce nu pot fi ocolite pentru a valida rezultatele studiului. Persoanele supuse experimentelor trebuie să fi fost temeinic cercetate şi diagnosticate corect. Terapeuţii trebuie să fi fost şi ei supuşi testării. Şi cu toate astea "toţi" subiecţii cu probleme de sănătate s-au vindecat în urma rugăciunilor.
Apoi principiul cum că acest procedeu funcţionează mai ales dacă persoanele care se roagă îi iubesc, întradevăr. Vă daţi seama cum arată copilul ce este pus să se roage pentru mama sa şi aceasta moare, deoarece în loc de tratamente medicale a fost servită cu idolatrii? Oricum acesta se simte într-un fel sau altul vinovat pentru că cea de care depinde nu mai este lângă el. Dapoi când află că a decedat din motive de nefuncţionare a rugăciunii datorate "lipsei de dragoste" sau a "lipsei de credinţă"...
Aş vrea să cred că descoperă.ro a căzut doar în capcana propagandistică a penticostalilor dar oricum este iresponsabil şi ajunge să fie de-a dreptul periculos...
Conform rezultatelor unui studiu international de anvergura, rugaciunile de la capataiul celor suferinzi sau bolnavi de diferite afectiuni au, intr-adevar, efectul scontat, mai ales daca persoanele care se roaga il iubesc intr-adevar si le pasa de cel aflat in suferinta.
Testele si experimentele au fost efectuate de o echipa de cercetatori din cadrul Universitatii Indiana, condusa de catre Candy Gunther Brown, profesor de religie in cadrul acestei institutii. In cadrul unui experiment, se mentioneaza cazul unei femei in varsta care nu stia ca la capataiul ei se roaga o persoana, si care in mod inexplicabil s-a vindecat dupa ce persoana respectiva si-a asezat palmele asupra ochilor sai si s-a rugat mai putin de un minut.
Dupa acest eveniment, echipa s-a deplasat in Mozambic si Brazilia pentru a experimenta ceea ce ei numeau "rugaciunea de proximitate" asupra persoanelor cu afectiuni oculare si auditive. Conform propriilor declaratii, toti subiectii cu probleme de sanatate s-au vindecat in urma rugaciunilor.
Sub imperiul revoltei am răspuns cu acest comentariu: Încă o tentativă reuşită de senzaţional cu orice preţ, marca Media Pro? Acesta articol alimentează doar, nefondat, predispoziţia spre supranatural. Problema poate fi periculoasă, persoane labile ce se încred în "concluziile" acestui site riscă un mic deces utilizînd rugăciunile pe post de medicaţie sau intervenţie chirurgicală.
Să disecăm un pic problema...
Cercetarea ştiinţifică are anumite atribute ce nu pot fi ocolite pentru a valida rezultatele studiului. Persoanele supuse experimentelor trebuie să fi fost temeinic cercetate şi diagnosticate corect. Terapeuţii trebuie să fi fost şi ei supuşi testării. Şi cu toate astea "toţi" subiecţii cu probleme de sănătate s-au vindecat în urma rugăciunilor.
Apoi principiul cum că acest procedeu funcţionează mai ales dacă persoanele care se roagă îi iubesc, întradevăr. Vă daţi seama cum arată copilul ce este pus să se roage pentru mama sa şi aceasta moare, deoarece în loc de tratamente medicale a fost servită cu idolatrii? Oricum acesta se simte într-un fel sau altul vinovat pentru că cea de care depinde nu mai este lângă el. Dapoi când află că a decedat din motive de nefuncţionare a rugăciunii datorate "lipsei de dragoste" sau a "lipsei de credinţă"...
Aş vrea să cred că descoperă.ro a căzut doar în capcana propagandistică a penticostalilor dar oricum este iresponsabil şi ajunge să fie de-a dreptul periculos...
22 iunie 2010
Capatos îi dă o lecţie prezicătoarei Carmen Hara
Deşi nu sunt un adept al imaginilor şi stream-urilor video pe acest blog, vă trimit totuşi acest link la emisiunea lui Capatos: http://videonews.ro/action/viewvideo/50488/Dan-Capatos-scandal-in-direct-cu-Carmen-Hara/
După ce în zeci de emisiuni de la ora 5 "vestita" Carmen Harra a fost ridicată în slăvi s-a găsit cineva care să-i mai taie din elan. Lăsând la o parte formatul emisiunii "Un show păcătos" ce trimite în desuetitudine subiectul, prezicerile "ştiinţifice" făcute de Carmen Harra ar fi fost doar un motiv de ironie sau de divertisment. Dar când oamenii acţionează ca şi cum acestea se vor întâmpla cu certitudine, devine periculos. Iar dacă "estimările" (era să le zic ghicitori) se referă la neadevăruri ca fiind lucruri ce s-au întâmplat devine de-a dreptul ilegal.
Pentru doritori vă prezint mai jos tarifele practicate de şarlatană:
Consultatie telefonica:
15 minute 150 de dollari
20 minute 200 de dolari
30 minute 300 de dolari
60 minute 400 de dolari
Consultatie prin e-mail: 100 de dolari.
Ieftin ca braga...
După ce în zeci de emisiuni de la ora 5 "vestita" Carmen Harra a fost ridicată în slăvi s-a găsit cineva care să-i mai taie din elan. Lăsând la o parte formatul emisiunii "Un show păcătos" ce trimite în desuetitudine subiectul, prezicerile "ştiinţifice" făcute de Carmen Harra ar fi fost doar un motiv de ironie sau de divertisment. Dar când oamenii acţionează ca şi cum acestea se vor întâmpla cu certitudine, devine periculos. Iar dacă "estimările" (era să le zic ghicitori) se referă la neadevăruri ca fiind lucruri ce s-au întâmplat devine de-a dreptul ilegal.
Pentru doritori vă prezint mai jos tarifele practicate de şarlatană:
Consultatie telefonica:
15 minute 150 de dollari
20 minute 200 de dolari
30 minute 300 de dolari
60 minute 400 de dolari
Consultatie prin e-mail: 100 de dolari.
Ieftin ca braga...
1 iunie 2010
Eliminaţi religia din şcoală
Religia trebuie să fie o opţiune personală, studierea unei anumite religii în regim confesional trebuie făcută în cadrul bisericii sau grupului religios, şi nu în cadrul şcolii. Şcoala trebuie să se ocupe de ştiinţă, iar religia predată confesional nu este ştiinţă. De altfel religia predată confesional este un act de prozelitism şi intimidare religioasă îndreptată împotriva elevilor de alte confesiuni sau care nu au religie.
În cadrul orelor de religie se face notarea elevilor, lucru ce duce la aberaţii: subiectivismul accentuat al notării, care este cuprins între "nivelul" credinţei manifestat de către elev şi volumul de informaţie acumulat. În caz contrar notarea este doar o modalitate de a majora media generală, ceva de genul: dacă ai ascultat măcar ai 10, poate ceva-ceva tot se prinde.
Discriminarea datorată opţiunilor religioase este prezentă în chiar structura sistemului de învăţământ prin faptul că elevii ce optează să nu urmeze orele de religie sunt dezavantajaţi la admiterea la liceu. De exemplu un elev ce are 10 medii ce totalizează 70 şi nu urmează ora de religie are media anuală 7. Colegul său, care are aceleaşi medii la celelalte materii, plus 10 la religie are media anuală 80:11=7,27.
Deşi programa şcolară prevede ca obiectiv încurajarea toleranţei religioase realitatea este că o religie nu poate sublinia faptul că o altă religie sau lipsa vreuneia este la fel de bună ca şi ea. Astfel dezideratul toleranţei este în realitate un motiv de a trasa în mintea copiilor delimitări de tipul "noi versus ei", respectiv de a arăta cât de (in)tolerantă este religia respectivă cu "rătăciţii".
Susţinerea tezelor neverificabile cu privire la originea vieţii şi a omului reflectate în religii induc în mintea tinerilor ideile greşite că teoriile ştiinţifice sunt "doar" nişte teorii, fără să mai conteze adevărul, ci credinţa. Religia intră aici în contradicţie directă cu descoperirile ştiinţifice şi cu materii precum istoria, biologia, geografia, fizica, chimia şi nu în ultimul rând, filosofia. Astfel ştiinţa este aruncată la gunoi.
Morala religioasă "impusă" prin orele de religie, unde se subliniază factorul autorităţii ("porunca" divină) îndepărtează copiii de posibilitatea de a analiza şi de a deduce avantajele şi corectitudinea moralei reale, umaniste. Această "autoritate" în realitate îndepărtează tinerii de principiile morale deoarece nu au avut ocazia de a analiza şi "critica" profilul etic uman, religia nu le dă şansa de a deduce.
Una dintre cele mai puternice metode de promovare este afişarea timp cât mai îndelungat a unui mesaj. Acesta primeşte credibilitate, ca fiind ceva de la sine înţeles şi acceptat indiferent de ceea ce reprezintă. Icoanele afişate în clase nu sunt altceva decât metode ilegale de prozelitism, reclame deşănţate a "religiei" majoritarilor ortodocşi.
Falsa impresie că religia nu este obligatorie. Deoarece din start toţi sunt, din oficiu, înscrişi la orele de religie ortodoxă, mai apare o ilegalitate: solicitarea publică, în scris, pentru a nu urma aceste ore. Este ca şi cum am striga pe stradă, forţaţi de către alţii, că nu suntem ortodocşi. Chiar dacă se întâmplă acest lucru, elevul respectiv tot în clasă va sta, pentru că altă opţiune nu prea are. Asta dă apă la moară profesorilor de religie (propagandişti) de a sublinia "rătăcirile". Şi fiind profesori nimeni nu le prea poate răspunde în timpul orei (ceilalţi elevi nu riscă să fie luaţi la ochi).
Manifestările şcolare însoţite de ritualuri şi slujbe transformă şi converteşte sensul acestora. Totodată transmite în forţă mesajul: religia s-a infiltrat în viaţa şcolară, totul trebuie să se desfăşoare cu acceptul ei, al Bisericii Ortodoxe Române...
În cadrul orelor de religie se face notarea elevilor, lucru ce duce la aberaţii: subiectivismul accentuat al notării, care este cuprins între "nivelul" credinţei manifestat de către elev şi volumul de informaţie acumulat. În caz contrar notarea este doar o modalitate de a majora media generală, ceva de genul: dacă ai ascultat măcar ai 10, poate ceva-ceva tot se prinde.
Discriminarea datorată opţiunilor religioase este prezentă în chiar structura sistemului de învăţământ prin faptul că elevii ce optează să nu urmeze orele de religie sunt dezavantajaţi la admiterea la liceu. De exemplu un elev ce are 10 medii ce totalizează 70 şi nu urmează ora de religie are media anuală 7. Colegul său, care are aceleaşi medii la celelalte materii, plus 10 la religie are media anuală 80:11=7,27.
Deşi programa şcolară prevede ca obiectiv încurajarea toleranţei religioase realitatea este că o religie nu poate sublinia faptul că o altă religie sau lipsa vreuneia este la fel de bună ca şi ea. Astfel dezideratul toleranţei este în realitate un motiv de a trasa în mintea copiilor delimitări de tipul "noi versus ei", respectiv de a arăta cât de (in)tolerantă este religia respectivă cu "rătăciţii".
Susţinerea tezelor neverificabile cu privire la originea vieţii şi a omului reflectate în religii induc în mintea tinerilor ideile greşite că teoriile ştiinţifice sunt "doar" nişte teorii, fără să mai conteze adevărul, ci credinţa. Religia intră aici în contradicţie directă cu descoperirile ştiinţifice şi cu materii precum istoria, biologia, geografia, fizica, chimia şi nu în ultimul rând, filosofia. Astfel ştiinţa este aruncată la gunoi.
Morala religioasă "impusă" prin orele de religie, unde se subliniază factorul autorităţii ("porunca" divină) îndepărtează copiii de posibilitatea de a analiza şi de a deduce avantajele şi corectitudinea moralei reale, umaniste. Această "autoritate" în realitate îndepărtează tinerii de principiile morale deoarece nu au avut ocazia de a analiza şi "critica" profilul etic uman, religia nu le dă şansa de a deduce.
Una dintre cele mai puternice metode de promovare este afişarea timp cât mai îndelungat a unui mesaj. Acesta primeşte credibilitate, ca fiind ceva de la sine înţeles şi acceptat indiferent de ceea ce reprezintă. Icoanele afişate în clase nu sunt altceva decât metode ilegale de prozelitism, reclame deşănţate a "religiei" majoritarilor ortodocşi.
Falsa impresie că religia nu este obligatorie. Deoarece din start toţi sunt, din oficiu, înscrişi la orele de religie ortodoxă, mai apare o ilegalitate: solicitarea publică, în scris, pentru a nu urma aceste ore. Este ca şi cum am striga pe stradă, forţaţi de către alţii, că nu suntem ortodocşi. Chiar dacă se întâmplă acest lucru, elevul respectiv tot în clasă va sta, pentru că altă opţiune nu prea are. Asta dă apă la moară profesorilor de religie (propagandişti) de a sublinia "rătăcirile". Şi fiind profesori nimeni nu le prea poate răspunde în timpul orei (ceilalţi elevi nu riscă să fie luaţi la ochi).
Manifestările şcolare însoţite de ritualuri şi slujbe transformă şi converteşte sensul acestora. Totodată transmite în forţă mesajul: religia s-a infiltrat în viaţa şcolară, totul trebuie să se desfăşoare cu acceptul ei, al Bisericii Ortodoxe Române...
16 mai 2010
Mecanismul superstiţiilor
Psihicul uman lucrează cu analogii şi toleranţe. Noi nu performăm în a prelucra toată informaţia care ajunge la creier, ar fi imposibil. Evoluţia a favorizat un creier eficient în detrimentul unui creier capabil să prelucreze toată masa informaţională. Este mai eficient să foloseşti analogia pentru a lua decizii asemănătoare pentru situaţii asemănătoare decât să parcurgi încă o dată acelaşi drum decizional. Din acest motiv noi lucrăm cu analogii, este de preferat să evităm un eventual pericol decât să evaluăm de fiecare dată nivelul de risc. Eficienţa se învaţă, deşi bazele sale există în psihicul uman sub formă genetică, ca zestre biologică. Toate organismele sunt favorizate în procesul de procreere dacă genetic sunt înzestrate cu formule ce protejează într-un fel faţă de potenţialele pericole. Astfel creierul uman este programat să evalueze situaţiile cu care se confruntă relativ cu situaţiile cu care s-a confruntat deja.
Dar şi aceste situaţii sunt finite, ar însemna ca fiecare generaţie să retrăiască toate experienţele generaţiei anterioare pentru a accede la cunoaştere şi la actul decizional corect. Ceea ce, iarăşi, este ineficient. Din acest motiv sistemele cognoscibile ce au avut capacitatea de a învăţa au fost favorizate, respectiv creierele primatelor Homo Sapiens, destul de mari şi complexe pentru a putea parcurge un traseu predispus spre învăţare au fost favorizate, de-a lungul istoriei, în defavoarea celor ce aveau acestă capacitate mai redusă. Astfel experienţele bătrânilor (experimentaţilor) puteau fi transmise noii generaţii, o anumită situaţie fiind identic rezolvată nu pentru că trebuia retrăită, ci pentru că soluţia era deja cunoscută, prin învăţare.
O umbră ce trece la ceas de seară prin faţa cuiva poate fi un eventual prădător sau cel puţin un animal surprins, ce ar putea reacţiona violent. Din acest punct de vedere este de preferat că "dacă vezi ceva negru ce îţi taie calea este bine să te opreşti şi să te retragi". Această prescripţie a devenit cu timpul "dacă o pisică negră îţi taie calea trebuie să faci trei paşi înapoi şi să te închini", respectiv o superstiţie. Deoarece de cele mai multe ori te puteai întâlni cu o pisică domestică, inofensivă, dar dacă nu ar fi fost o pisică şi ar fi fost un leu, hienă sau duşman? Neagră, pentru că noaptea toate pisicile sunt negre şi totodată sunt greu identificabile ca fiind pisici sau altceva. Trei paşi înapoi pentru că asta presupune cel puţin starea de alertă, dacă nu şi pregătirea de reacţie la un potenţial pericol. Iar rugăciunea sau sfânta cruce este doar formula sacră, sincretizată (reunită forţat) cu noile credinţe şi religii ce invocă divinitatea pentru ca un eventual prădător să nu fie decât o pisică.
Acest exemplu este, binenţeles, doar o formulă simplificată a procesului. Fiecare superstiţie este ancorată la o anumită realitate, la un anumit reper, la o anumită situaţie. Din acest motiv superstiţiile sunt, pe de o parte blamate, intrând în contradicţie cu diferite religii sau concepte (ateismul fiind cel mai virulent), pe de alta suportate, experimentate şi chiar promovate din considerente de eficienţă (sau măcar sentimentul eficienţei acestor practici). "Istoric vorbind, superstiţia a fost întotdeauna credinţa celui de-o religie diferită de aceea a celui care o judecă. Astfel ereziile au fost considerate a fi superstiţii, aşa cum şi religiile celorlalţi au fost definite ca fiind superstiţii" (wikipedia). Dar noi nu facem aici procesul superstiţiilor ci analiza lor. Indiferent de nivelul cultural sau de capacitatea de înţelegere a fenomenului fiecare dintre noi suntem tributari proceselor de analogie ce pot da naştere superstiţiilor. Blamarea superstiţiilor fără a ţine cont de subiectul şi obiectul lor este doar o formă de epatare şi demonstraţie a superiorităţii fără a pune la dipoziţia superstiţiosului soluţia logic-eficientă a problemei. Iar pentru cineva ce ia în calcul magicul, ce consideră neînţelesul, idescifrabilul, supranaturalul ca fiind realitate şi concret este dificil a prezenta superstiţia sa ca fiind potenţial defectuoasă sau periculoasă.
Dar şi aceste situaţii sunt finite, ar însemna ca fiecare generaţie să retrăiască toate experienţele generaţiei anterioare pentru a accede la cunoaştere şi la actul decizional corect. Ceea ce, iarăşi, este ineficient. Din acest motiv sistemele cognoscibile ce au avut capacitatea de a învăţa au fost favorizate, respectiv creierele primatelor Homo Sapiens, destul de mari şi complexe pentru a putea parcurge un traseu predispus spre învăţare au fost favorizate, de-a lungul istoriei, în defavoarea celor ce aveau acestă capacitate mai redusă. Astfel experienţele bătrânilor (experimentaţilor) puteau fi transmise noii generaţii, o anumită situaţie fiind identic rezolvată nu pentru că trebuia retrăită, ci pentru că soluţia era deja cunoscută, prin învăţare.
O umbră ce trece la ceas de seară prin faţa cuiva poate fi un eventual prădător sau cel puţin un animal surprins, ce ar putea reacţiona violent. Din acest punct de vedere este de preferat că "dacă vezi ceva negru ce îţi taie calea este bine să te opreşti şi să te retragi". Această prescripţie a devenit cu timpul "dacă o pisică negră îţi taie calea trebuie să faci trei paşi înapoi şi să te închini", respectiv o superstiţie. Deoarece de cele mai multe ori te puteai întâlni cu o pisică domestică, inofensivă, dar dacă nu ar fi fost o pisică şi ar fi fost un leu, hienă sau duşman? Neagră, pentru că noaptea toate pisicile sunt negre şi totodată sunt greu identificabile ca fiind pisici sau altceva. Trei paşi înapoi pentru că asta presupune cel puţin starea de alertă, dacă nu şi pregătirea de reacţie la un potenţial pericol. Iar rugăciunea sau sfânta cruce este doar formula sacră, sincretizată (reunită forţat) cu noile credinţe şi religii ce invocă divinitatea pentru ca un eventual prădător să nu fie decât o pisică.
Acest exemplu este, binenţeles, doar o formulă simplificată a procesului. Fiecare superstiţie este ancorată la o anumită realitate, la un anumit reper, la o anumită situaţie. Din acest motiv superstiţiile sunt, pe de o parte blamate, intrând în contradicţie cu diferite religii sau concepte (ateismul fiind cel mai virulent), pe de alta suportate, experimentate şi chiar promovate din considerente de eficienţă (sau măcar sentimentul eficienţei acestor practici). "Istoric vorbind, superstiţia a fost întotdeauna credinţa celui de-o religie diferită de aceea a celui care o judecă. Astfel ereziile au fost considerate a fi superstiţii, aşa cum şi religiile celorlalţi au fost definite ca fiind superstiţii" (wikipedia). Dar noi nu facem aici procesul superstiţiilor ci analiza lor. Indiferent de nivelul cultural sau de capacitatea de înţelegere a fenomenului fiecare dintre noi suntem tributari proceselor de analogie ce pot da naştere superstiţiilor. Blamarea superstiţiilor fără a ţine cont de subiectul şi obiectul lor este doar o formă de epatare şi demonstraţie a superiorităţii fără a pune la dipoziţia superstiţiosului soluţia logic-eficientă a problemei. Iar pentru cineva ce ia în calcul magicul, ce consideră neînţelesul, idescifrabilul, supranaturalul ca fiind realitate şi concret este dificil a prezenta superstiţia sa ca fiind potenţial defectuoasă sau periculoasă.
15 mai 2010
Noile religii - wellness
Conceptul de wellness este un concept modern ce solicită existenţa personală în ideea de a trăi corect şi sănătos, de a imprima o stare de bine şi prin asta de a indepărta pe cât posibil spectrul bolii şi al morţii. Această tendinţă, naturală de altfel, alătură stilul de viaţă wellness stilurilor de viaţă religioase, ce parcurg etape bine definite pentru atingerea imortalităţii, a împlinirii sau a mântuirii. Deşi iniţial conceptul se adresa laturii profane a existenţei acesta devine din ce în ce mai încărcat de sacru, dar un sacru schimonosit şi deformat. Acesta sacru nu mai este raportat la divinitate ci la ultimele "descoperiri ştiinţifice", la modă şi la trenduri, la intenţiile economice ale propovăduitorilor.
Blamarea conceptului în sine nu este benefică şi nici utilă. A trăi frumos, în naturalul propriu, a avea grijă de tine şi de corpul tău şi prin asta a avea grijă de ceilalţi este nu numai o opţiune, ci o necesitate socială. Dar în momentul în care trebuie să apelezi la "iniţiaţi" pentru a accesa informaţiile necesare apar oportunităţi pentru aceştia de a-şi clădi propriile biserici. Priviţi numai la minunatele reviste ce îmbrăţişează şi promovează conceptul, şi odată cu el "consilierii", "specialiştii" şi "furnizorii" de wellness. Sunt care mai de care mai aurite, mai bine şi corect cladite, mai înalte şi reclamă numărul mare de adepţi (cititori).
Dacă ar fi numai sfaturile (de a mânca pătrunjel verde, de exemplu) ar fi în regulă. Dar este de preferat să mănânci un anumit tip de pătrunjel, la un anumit moment, şi, binenţeles, sub atenta îndrumare a "iniţiatului". Astfel "bisericile" wellness au apărut ca ciupercile după ploaie. Gingo-biloba, aloe-vera, microalgele, gin-seng-ul, vitaminele "naturale", tincturile şi extractele au luat locul apei sfinţite, al uleiului de mir sau al tămâiei. Şi ce soluţii mai nimerite de acces la psihicul nostru decât cu ajutorul prietenilor şi rudelor, a persoanelor în care, din principiu, avem încredere.
Metoda cea mai uzitată (şi performantă) este MLM-ul, multi level marketing. Iniţiaţii, antrenaţi prin seminarii şi întâlniri speciale, sunt pregătiţi ca nişte vânzători profesionişti, deşi ei nu sunt asta, sunt "doar nişte utilizatori" (după propriile declaraţii) ai produsului. Care pot garanta, cu experienţa pe propria piele, succesele produselor wellness pe care le promovează (era să zic propovăduiesc).
După cum a funcţionat orice memă, informaţiile se propagă în funcţie de necesitatea de a satisface anumite nevoi, dar folosindu-se metode de persuasiune specifice religiilor (şi nu numai). Tradiţia este invocată , deşi produsele sunt nou "descoperite" sau "perfectate": "chinezii folosesc asta de mii de ani" sau "substanţa este extrasă din componente ale leacurilor tibetane". Revelaţia, ca experienţă personală sau exemplară, are un rol important: "am luat doar o lună şi deja mă simt un alt om" sau "nu îţi vine să crezi, dar un vecin al unui prieten de-al meu a scăpat de boala ce o avea".
Apelul la autoritate este foarte important, aproape întreaga strategie se bazează pe el. Autoritatea "specialistului" este obligatorie. Iniţiatul dă valoare, mai ales dacă este creditat cu performanţe şi în alte domenii, mai ales cele conexe, ştiinţifice sau care au o bază presupus ştiinţifică: "conducătorul grupului nostru este medic", "specialiştii au făcut experienţe şi au avut rezultate spectaculoase" sau pur şi simplu "am trăit-o pe pielea mea, cum să nu mă crezi". Autoritatea dată de dimensiunea şi coerenţa grupului este şi ea folosită: "toate conoştinţele mele folosesc acest produs", "acum am intrat în România, dar în Germania este foarte răspândit" şi "nu am auzit de nici o reclamaţie, deşi îl foloseşte o grămadă de lume". Autoritatea vedetelor, a personalităţilor, a popularităţii este solicitată la maximum. Şansa ca în "reţea" să fie un actor sau un prezentator TV este mană cerească. Dacă "cel ce ştie", şi ştie pentru "că se vede" (doar de aia este în lumina reflectoarelor) este alături de noi şi de "credinţa" nostră ce alte îndoieli să mai ai?
Structura "bisericilor" MLM este forte bine pusă la punct şi funcţionează pe acelaşi principiu ca şi în bisericile consacrate. Iniţiatul atrage noi adepţi pe care îi iniţiază. După "accesul" la resursele grupului adeptul devine la rândul lui un iniţiat cu potenţialul de a se împlini în ierarhia grupului, cu speranţa de a deveni guru. În cadrul întâlnirilor acestora sunt prezentate exemplar experienţe ale celor ce au atins un nivel de invidiat sau au rezolvat exemplar o situaţie ce nu putea fi rezolvată deşi s-a apelat şi la alte mijloace. Prelegerile sunt împănate cu detalii tehnice greu înţelese de audienţă, dar important nu este adevărul "ştiinţific" ci rezultatul psihologic - incantaţiile neinteligibile ale şamanilor sunt purtătoare de "valoare esoterică" tocmai datorită indescifrabilităţii lor.
Dar aceste "biserici" sunt doar vârful aisbergului acestei noi credinţe: wellness. Inconştient aproape fiecare dintre noi suntem parte a ei, mai mult sau mai puţin activi, dar cu certitudine interesaţi. Cine nu doreşte să fie mai bun, să trăiască mai mult, să fie sănătos, să "atingă" nemurirea? Împletirea acestei dorinţe cu structura psiho-socială umană de a transmite şi celorlalţi valorile pe care noi le-am găsit, de "a împărtăşi", ne transformă în vectori ai wellness-ului. Wellness devine astfel mai mult o credinţă de underground, subterană, ce nu se doreşte a intra în conflict cu religiile consacrate, ci dimpotrivă, să le folosească pentru a atinge ceea ce cu toţii ne dorim, fericirea...
Blamarea conceptului în sine nu este benefică şi nici utilă. A trăi frumos, în naturalul propriu, a avea grijă de tine şi de corpul tău şi prin asta a avea grijă de ceilalţi este nu numai o opţiune, ci o necesitate socială. Dar în momentul în care trebuie să apelezi la "iniţiaţi" pentru a accesa informaţiile necesare apar oportunităţi pentru aceştia de a-şi clădi propriile biserici. Priviţi numai la minunatele reviste ce îmbrăţişează şi promovează conceptul, şi odată cu el "consilierii", "specialiştii" şi "furnizorii" de wellness. Sunt care mai de care mai aurite, mai bine şi corect cladite, mai înalte şi reclamă numărul mare de adepţi (cititori).
Dacă ar fi numai sfaturile (de a mânca pătrunjel verde, de exemplu) ar fi în regulă. Dar este de preferat să mănânci un anumit tip de pătrunjel, la un anumit moment, şi, binenţeles, sub atenta îndrumare a "iniţiatului". Astfel "bisericile" wellness au apărut ca ciupercile după ploaie. Gingo-biloba, aloe-vera, microalgele, gin-seng-ul, vitaminele "naturale", tincturile şi extractele au luat locul apei sfinţite, al uleiului de mir sau al tămâiei. Şi ce soluţii mai nimerite de acces la psihicul nostru decât cu ajutorul prietenilor şi rudelor, a persoanelor în care, din principiu, avem încredere.
Metoda cea mai uzitată (şi performantă) este MLM-ul, multi level marketing. Iniţiaţii, antrenaţi prin seminarii şi întâlniri speciale, sunt pregătiţi ca nişte vânzători profesionişti, deşi ei nu sunt asta, sunt "doar nişte utilizatori" (după propriile declaraţii) ai produsului. Care pot garanta, cu experienţa pe propria piele, succesele produselor wellness pe care le promovează (era să zic propovăduiesc).
După cum a funcţionat orice memă, informaţiile se propagă în funcţie de necesitatea de a satisface anumite nevoi, dar folosindu-se metode de persuasiune specifice religiilor (şi nu numai). Tradiţia este invocată , deşi produsele sunt nou "descoperite" sau "perfectate": "chinezii folosesc asta de mii de ani" sau "substanţa este extrasă din componente ale leacurilor tibetane". Revelaţia, ca experienţă personală sau exemplară, are un rol important: "am luat doar o lună şi deja mă simt un alt om" sau "nu îţi vine să crezi, dar un vecin al unui prieten de-al meu a scăpat de boala ce o avea".
Apelul la autoritate este foarte important, aproape întreaga strategie se bazează pe el. Autoritatea "specialistului" este obligatorie. Iniţiatul dă valoare, mai ales dacă este creditat cu performanţe şi în alte domenii, mai ales cele conexe, ştiinţifice sau care au o bază presupus ştiinţifică: "conducătorul grupului nostru este medic", "specialiştii au făcut experienţe şi au avut rezultate spectaculoase" sau pur şi simplu "am trăit-o pe pielea mea, cum să nu mă crezi". Autoritatea dată de dimensiunea şi coerenţa grupului este şi ea folosită: "toate conoştinţele mele folosesc acest produs", "acum am intrat în România, dar în Germania este foarte răspândit" şi "nu am auzit de nici o reclamaţie, deşi îl foloseşte o grămadă de lume". Autoritatea vedetelor, a personalităţilor, a popularităţii este solicitată la maximum. Şansa ca în "reţea" să fie un actor sau un prezentator TV este mană cerească. Dacă "cel ce ştie", şi ştie pentru "că se vede" (doar de aia este în lumina reflectoarelor) este alături de noi şi de "credinţa" nostră ce alte îndoieli să mai ai?
Structura "bisericilor" MLM este forte bine pusă la punct şi funcţionează pe acelaşi principiu ca şi în bisericile consacrate. Iniţiatul atrage noi adepţi pe care îi iniţiază. După "accesul" la resursele grupului adeptul devine la rândul lui un iniţiat cu potenţialul de a se împlini în ierarhia grupului, cu speranţa de a deveni guru. În cadrul întâlnirilor acestora sunt prezentate exemplar experienţe ale celor ce au atins un nivel de invidiat sau au rezolvat exemplar o situaţie ce nu putea fi rezolvată deşi s-a apelat şi la alte mijloace. Prelegerile sunt împănate cu detalii tehnice greu înţelese de audienţă, dar important nu este adevărul "ştiinţific" ci rezultatul psihologic - incantaţiile neinteligibile ale şamanilor sunt purtătoare de "valoare esoterică" tocmai datorită indescifrabilităţii lor.
Dar aceste "biserici" sunt doar vârful aisbergului acestei noi credinţe: wellness. Inconştient aproape fiecare dintre noi suntem parte a ei, mai mult sau mai puţin activi, dar cu certitudine interesaţi. Cine nu doreşte să fie mai bun, să trăiască mai mult, să fie sănătos, să "atingă" nemurirea? Împletirea acestei dorinţe cu structura psiho-socială umană de a transmite şi celorlalţi valorile pe care noi le-am găsit, de "a împărtăşi", ne transformă în vectori ai wellness-ului. Wellness devine astfel mai mult o credinţă de underground, subterană, ce nu se doreşte a intra în conflict cu religiile consacrate, ci dimpotrivă, să le folosească pentru a atinge ceea ce cu toţii ne dorim, fericirea...
14 mai 2010
Colegiul Naţional Andrei Şaguna condamnat să devină fabrică de popi
Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" a fost şi încă mai este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din judeţul Braşov. Până când?
"Recentul anunţ privind revendicarea imobilului în care funcţionează Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, de către Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului a pus pe jar comunitatea locală. Principala temere a şaguniştilor este aceea că, din momentul preluării clădirii de către Biserica „Sfântul Nicolae”, liceul va fi transformat într-unul confesional." (Transilvania Expres)
"Deşi transferul de proprietate nu s-a realizat încă, colegiului i-a fost deja solicitat de forul bisericesc să-i găzduiască şi pe cursanţii Seminarului Teologic." (Adevărul de seară)
Deşi la construcţia vechii clădiri a fost un efort comun, prin donaţii, inclusiv terenul, cu scop de şcoală laică în limba română, în acte a fost trecută Biserica Sf. Nicolae, cea care a făcut demersurile de organizare.
"În anul 1850, la initiativa protopopului Ioan Popazu, a omului politic si istoricului George Baritiu si a carturarului Iosif Barac, ca si a locuitorilor români din Brasov, cu ajutorul material al Bisericilor Sf. Nicolae si Sf. Adormire din Cetate, au început cursurile Gimnaziului Mic Român de Religie Ortodoxa Orientala, în Casa Bacanului.
La 17 septembrie 1851 (de sarbatoarea Sf. Sofii), episcopul (devenit ulterior, mitropolit) Andrei Saguna a pus piatra fundamentala a cladirii scolii, la a carei edificare au contribuit toti cei care doreau, cu ardoare, învatamânt românesc." (Colegiul National "Andrei Saguna")
"Recentul anunţ privind revendicarea imobilului în care funcţionează Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, de către Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului a pus pe jar comunitatea locală. Principala temere a şaguniştilor este aceea că, din momentul preluării clădirii de către Biserica „Sfântul Nicolae”, liceul va fi transformat într-unul confesional." (Transilvania Expres)
"Deşi transferul de proprietate nu s-a realizat încă, colegiului i-a fost deja solicitat de forul bisericesc să-i găzduiască şi pe cursanţii Seminarului Teologic." (Adevărul de seară)
Deşi la construcţia vechii clădiri a fost un efort comun, prin donaţii, inclusiv terenul, cu scop de şcoală laică în limba română, în acte a fost trecută Biserica Sf. Nicolae, cea care a făcut demersurile de organizare.
"În anul 1850, la initiativa protopopului Ioan Popazu, a omului politic si istoricului George Baritiu si a carturarului Iosif Barac, ca si a locuitorilor români din Brasov, cu ajutorul material al Bisericilor Sf. Nicolae si Sf. Adormire din Cetate, au început cursurile Gimnaziului Mic Român de Religie Ortodoxa Orientala, în Casa Bacanului.
La 17 septembrie 1851 (de sarbatoarea Sf. Sofii), episcopul (devenit ulterior, mitropolit) Andrei Saguna a pus piatra fundamentala a cladirii scolii, la a carei edificare au contribuit toti cei care doreau, cu ardoare, învatamânt românesc." (Colegiul National "Andrei Saguna")
Abonați-vă la:
Postări (Atom)