Am văzut multe persoane cu pretinse cunoștințe teologice declarând că Iisus e fondatorul unei religii: creștinismul. La fel cum Mahomed a fondat islamul (Mahomed chiar a vrut să fondeze un cult nou, al său și al oamenilor săi, a avut această intenție și a acționat în consecință).
Dar Iisus nu a fondat nimic. Misiunea sa nu a fost să genereze ceva nou ci să limpezească ceva vechi:
17. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. (Matei 5)
E clar că nu a venit să fondeze ceva. De altfel Iisus, puțini înțeleg asta, a fost evreu, nu creștin. Și s-a considerat evreu, nu altceva. De asta s-a și născut în familie iudaică și nu romană sau geto-dacă (?!?).
Adevărații fondatori ai creștinismului sunt adepții săi, mai ales cei de după anii 200, când mica sectă iudee începe să intre în rândurile puternicilor, evangheliile se multiplică și se cizelează, și mai ales după acceptarea acestuia ca religie recunoscută de către împăratul Constantin cel Mare.
Creștinii timpurii au făcut creștinismul, nu Iisus. Și l-au folosit pe Iisus pentru a-și justifica acțiunile.
Iisus nu a fondat nimic, a fost doar o scuză și un motiv de creștinare, uneori forțată, a celor cu care creștinii intrau în contact.
Rezumatul pariului:
1. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii răsplătit cu o viață veșnică în rai, deci un câștig infinit.
2. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii condamnat la un iad veșnic, deci o pierdere infinită.
3. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplatit, deci o pierdere finită.
4. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplătit dar ți-ai trăit viața așa cum ai vrut, deci o pierdere finită.
Răspunsul meu:
1. Care Dumnezeu? Doar se știe că adevăratul creator e Moș Crăciun. Îți dai seama ce fraier ești dacă te închini creatorului greșit?
2. Faci fapte bune dar crezi în creatorul greșit. Dar creatorul e bun și te iartă că ai crezut în cel greșit. În acest caz te iartă și dacă nu ai crezut în nici un creator.
Sau creatorul e rău... și atunci nu merită să fie considerat creator.
3. De fapt te închini lui nu pentru că ești tu bun sau deștept ci pentru că ești... fricos. Un creator care te recompensează pentru că ți-e frică este un creator... ipocrit.
Pentru că a fost scrisă aceasta a supraviețuit în detrimentul altor religii ce se transmiteau strict oral.
Ba mai mult, scriitorii Bibliei au profitat de invenția romană de a aduna sulurile de papirus sub formă de acordeon, mult mai ușor de ținut în mână și de citit. Apoi au secționat rolele de papirus și au inventat bucățile de pergament în coli pe care le-au legat la cotor, transformând Biblia în una din primele cărți (biblio - carte în grecește). Astfel se putea studia, recita sau copia orice paragraf, nefiind nevoie de a parcurge de fiecare dată tot textul, deschizând cartea exact acolo unde erau interesați. Astfel propagandiștii erudiți ai creștinismului (adică cei ce știau citi) puteau găsi răspuns sau replică la întrebări mult mai rapid decât cei ce trebuiau să caute timp îndelungat în suluri greu de manipulat. Acest lucru a făcut ca noua tehnologie de prezervare și de penetrare a informației să fie net superioară celei orale dar și a celei notate pe role lungi de papirus.
Este posibil ca asta să fi dus la o alfabetizare superioară a celor ce intrau în contact cu creștinismul (cel puțin față de restul populației ce nu aveau interes pentru litere, scribii sclavi fiind suficienți pentru a descurca ițele traiului în societatea romană). Asta a produs o pătură destul de influentă în imperiul roman, situație politică de care au profitat politicienii vremii, lucru ce a dus probabil la victoria definitivă a creștinismului.
Lovitura de grație a dat-o legiferarea acestuia în Imperiul Roman, moment în care absolut toate celelalte idei notate în bibliotecile (colecțiile de cărți, role de papirus sau tăblițe de lut) necreștine să fie distruse efectiv, fizic.
„După cum mulți dintre voi stiți, azi a început școala. Problema mea este că ora de religie, ca oră optională, va fi băgată în mijlocul programului. Copilul meu nu a facut nici anul trecut religia, dar era ultima oră și-l puteam lua mai devreme, însă acum ca soluție mi s-a propus să stea cuminte în ultima bancă și asta e.
Daca aveti vreo idee bună despre cum să procedez, vă rog un sfat.”
Cazul nu e singular, binențeles. Ce facem? Acționăm legal și oficial - depunem o cerere de modificare a orarului la secretariat, cu număr de înregistrare. Iată un model:
Domnule/Doamnă Director,
Subsemnatul ……………..……………………………………………., domiciliat în ……………………………..…………………..…………………., părinte al elevului/ei …………………………………………………………… din clasa ………………, unitatea şcolară …………………………………… având în vedere faptul că acest elev nu frecventează cursurile disciplinei facultative Religie şi ţinând cont de prevederile internaţionale, constituţionale şi naţionale privind dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi de cele ale legislaţiei privind educaţia şi ale legislaţiei privind drepturile copilului, vă rog ca în realizarea orarului pentru clasa respectivă, să treceţi disciplina Religie la prima sau la ultima oră din ziua respectivă. Cu mulţumiri anticipate, Semnătura Data
În cazul în care ora rămâne la mijlocul programului, nu disperaţi. Depuneţi o altă solicitare, prin care propuneţi ca pentru elevii ce nu pot părăsi clădirea şcolii pe durata orei de religie să se organizeze alte cursuri facultative: astronomie, istoria artei, istoria religiilor, noţiuni de etică şi morală etc.
Este posibil ca direcţiunea să vă comunice că aceştia sunt puţini şi nu există posibilitatea de a organiza aceste cursuri. Atunci cereţi să fie acceptat copilul dumneavoastră într-o clasă paralelă sau apropiată ca vârstă, la ore de genul desen, sport, muzică, limbă străină etc. Este riscant a rămâne în clasă, la îndemâna profesorului sau a profesoarei de religie. Chiar dacă sunt persoane echilibrate altfel, faptul că în "clasa lor" există elevi ai căror părinţi sunt în mod explicit în dezacord cu credinţa lor îi va face la un moment dat (de exemplu indisciplina colegilor), să se răzbune, chiar şi prin mici remarci, pe copiii dumneavoastră.
Dacă toate aceste forme de negociere sunt epuizate în mod defavorabil pentru copilul dumneavoastră înseamnă că direcţiunea şcolii este clar împotriva soluţionării amiabile a vidului legislativ lăsat de acestă lege lacunară, Legea Educaţiei Naţionale, şi va fi nevoie a interveni la nivel juridic. Pentru suport, în afara prietenilor şi a unui avocat (de preferat specializat în drepturile omului şi ale copilului) se mai poate apela la Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), presă şi la blogosfera raţională (vezi coloana din stânga a acesui blog).
În numele dumneavoastră vom solicita o acțiune de verificare a formularelor prin care s-a cerut să se urmeze orele de religie confesională.
Principiul Creatorului l-am putea enunța astfel:
Ceva foarte complex (cum este specia umană sau universul) nu poate apare din întâmplare sau nu poate fi generat pe căi naturale ci în urma unui proces de creație, de fabricare a acestei complexități conform unui plan și a unui scop prestabilit... de către un Creator.
Exact la fel cum un ceas nu poate apare din întâmplare sau prin procese naturale ci construit de un ceasornicar (Palley).
Dar...
Dacă ceva complex nu poate exista decât creat de ceva și mai complex, de un Creator inteligent, atunci nici Creatorul inteligent nu ar fi putut exista... fiind foarte complex... decât dacă ar fi fost creat la rândul lui de un alt Creator și mai inteligent, ce l-a precedat.
Dar nici Creatorul Creatorului nu ar fi putut exista... decât creat de Creatorul Creatorului Creatorului ... și tot așa la infinit...
Principiul Creatorului este un principiu eronat logic (Dawkins).
Cum poate apare totuși ceva complex? Din precursori ai săi mai simpli, prin selecție naturală, într-un timp suficient de lung. Adică conform descrierii lui Charles Darwin în vestita sa lucrare Originea Speciilor. Cunoscută acum ca fiind Teoria Evoluției.
Ai avut surpriza să afli că al tău copil, elev la școală sau la grădiniță, a fost dus la mănăstire, biserică sau altă manifestare religioasă și tu nu ai fost informat și nici nu ești de acord cu asta?
Ripostează!
Nu accepta această situație.
Procedează cu tact și fermitate astfel:
Soliciți în scris audiență la director (și precizezi că vei merge și la inspectorat dacă este nevoie) în care specifici că au fost încălcate aceste paragrafe de legi și soliciți acestuia să ia măsurile care se impun pentru ca fapta să nu se mai repete, în termen de o săptămână.
Art. 7 Legea educaţiei naţionale. Legea 1/2011 actualizată
(1) În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios.
Art. 381 Noul Cod Penal
Împiedicarea exercitării libertăţii religioase
Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate
(2) Obligarea unei persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale unui cult ori să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
LEGEA nr. 272/21.06.2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
Art. 25. - (1) Copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie.
(2) Parintii indruma copilul, potrivit propriilor convingeri, in alegerea unei religii, in conditiile legii, tinand seama de opinia, varsta si de gradul de maturitate a acestuia, fara a-l putea obliga sa adere la o anumita religie sau la un anumit cult religios.
(3) Religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia; copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa-si aleaga singur religia.
(4) Atunci cand copilul beneficiaza de protectie speciala, persoanelor in ingrijirea carora se afla le sunt interzise orice actiuni menite sa influenteze convingerile religioase ale copilului.
Cel mai bun apărător al tău și al copilului tău ești chiar tu.
Acționează!
Legea, organizațiile neguvernamentale și statul sunt de partea ta.
Biblia creştină este un manual sadic de pedepsire a copiilor: Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme. - Pildele lui Solomon 13.24 Dacă nebunia se pripăşeşte în inima celui tânăr, numai varga certării o va îndepărta de el. - Pildele lui Solomon 22.15 Rănile sângeroase sunt un leac pentru cel răufăcător şi lovituri care pătrund până înlăuntrul trupului. - Pildele lui Solomon 20.30 Varga şi certarea aduc înţelepciune, iar tânărul care este lăsat (în voia apucăturilor lui) face ruşine maicii sale. - Pildele lui Solomon 29.15
În spiritul acestei violenţe nişte părinţi penticostali de origine româno-norvegiană, Marius Bodnariu şi soţia sa norvegiancă Ruth, şi-au bătut copiii. Acest lucru a ajuns la cunoştinţa autorităţilor norvegiene "după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor." (mediafax)
În consecinţă au îndepărtat copiii din mediul familial devenit periculos.
Penticostalii au pus de un miting precum şi alte presiuni asupra statului norvegian pentru ca copiii să fie returnaţi familiei abuzive. Şi, probabil, pentru că ei consideră că e dreptul lor să-şi bată copiii. Nu credeţi? Uite aici: "Creşterea unui copil în “mustrarea şi învăţătura Domnului” include şi corectarea fizică, desigur făcută în dragoste." http://www.gotquestions.org/Romana/disciplicarea-copiilor.html Cât de multă dragoste? Până dă sângele. Vezi citatele biblice de mai sus.
Credeţi că numai penticostalii sunt "puţin mai duri" cu copiii? Nu! Uite aici ce fac ortodocşii:
"Prin aplicarea unor măsuri de disciplină, incluzând câteva palme, copiii pot deprinde încă de la 3 ani să stea liniştiţi două-trei ore, cât ţine slujba."
Să mai spunem şi de faptul că îndoctrinarea religioasă este interzisă chiar şi în cadrul familial?
Iată ce spune Organizaţia Naţiunilor Unite prin Convenţia nr. 1 din 20/11/1989:
"ARTICOLUL 14
1. Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie.
2. Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia.
3. Libertatea de a-şi manifesta propriile convingeri religioase sau alte convingeri nu poate fi îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii publice, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora."
Adică nici măcar părinţii nu au voie să-şi îndoctrineze religios copiii. Dimpotrivă, au obligaţia de a-i feri de îndoctrinare. Aţi priceput?
De ce credeţi că au fost bătute fetele Bodnariu? Pentru că nu mai răspundeau la comenzile dogmei creştine. Pentru că aveau o altă opinie cu privire la justeţea acestei religii. Iar asta trebuie, conform cărţii lor sfinte de creştini, să fie pedepsit. Fizic. Violent.
Felicitări statului norvegian!
Pe când şi în România? Nu de alta, dar şi România a semnat Convenţia cu privire la drepturile copilului.
Prezenta metodologie reglementează organizarea predării disciplinei Religie în învăţământul preuniversitar, inclusiv modalitatea de înscriere a elevilor pentru a frecventa ora de Religie.
Art. 2.
(1) Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun.
(2) În conformitate cu prevederile legale, elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul de a participa la ora de Religie, conform confesiunii proprii.
(3) În cazul în care elevul nu frecventează orele de Religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
(4) Conducerile inspectoratelor şcolare şi ale unităţilor de învăţământ preuniversitar care au clase de nivel primar, gimnazial, liceal, profesional au obligaţia de a întreprinde demersurile necesare în vederea asigurării condiţiilor pentru punerea în aplicare a prevederilor menţionate la alin. (1) şi (2).
(5) Conducerile unităţilor de învăţământ care şcolarizează nivelurile de învăţământ menţionate la alin. (1) au obligaţia de a informa elevii şi părinţii/tutorii legal instituiţi ai acestora cu privire la prevederile legale referitoare la frecventarea orelor de Religie.
CAPITOLUL II - Înscrierea elevilor pentru a frecventa ora de Religie
Art. 3.
(1) Părinţii/tutorii legal instituiţi ai elevilor minori, respectiv elevii majori care doresc să îşi exercite dreptul de a participa la ora de Religie îşi exprimă opţiunea în scris, într-o cerere adresată unităţii de învăţământ, în care precizează şi numele cultului solicitat.
(2) Se pot depune cereri pentru frecventarea orei de Religie pentru cultele recunoscute de stat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată.
(3) Schimbarea opţiunii de a frecventa ora de Religie se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.
(4) Cererile menţionate la alin. (1) şi (3) se depun la secretariatul unităţii de învăţământ la care este înscris elevul şi se înregistrează în Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIIR).
(5) În vederea prefigurării catedrelor, pentru elevii deja înscrişi în unitatea de învăţământ, cererile menţionate la alin. (1) şi (3) se depun, de regulă, până la sfârşitul lunii decembrie, pentru anul şcolar următor.
Art. 4.
Părinţii copiilor care urmează să îşi facă debutul şcolar în învăţământul primar şi care doresc participarea copilului la ora de Religie bifează în cererea-tip de înscriere rubrica corespunzătoare, precizând cultul solicitat.
Art. 5.
(1) Cererile de frecventare a orei de Religie, depuse ulterior intervalelor precizate în art. 3 şi 4, inclusiv după începerea cursurilor şcolare, sunt aprobate de consiliul de administraţie dacă la nivelul unităţii de învăţământ se organizează predarea disciplinei Religie pentru cultul solicitat, iar elevii respectivi vor fi incluşi în formaţiunile deja existente, organizate pentru studiul Religiei, cultul solicitat.
(2) În cazul solicitărilor menţionate la alin. (1) pentru care unitatea de învăţământ nu organizează predarea disciplinei Religie pentru cultul solicitat, se pot aplica, după caz, prevederile art. 9.
Art. 6.
În situaţia în care părinţii/tutorii legal instituiţi ai elevului minor, respectiv elevul major decid, în cursul anului şcolar, schimbarea opţiunii de a frecventa ora de Religie, situaţia şcolară a elevului respectiv pe anul în curs se încheie fără disciplina Religie.
CAPITOLUL III - Organizarea predării disciplinei Religie
Art. 7.
(1) În învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, predarea disciplinei Religie se organizează cu întreaga clasă, dacă cererile depuse solicită frecventarea orei de Religie la acelaşi cult.
(2) În situaţia în care, pentru un nivel de clasă, au fost depuse cereri de frecventare a orei de Religie pentru mai multe culte, conducerea unităţii de învăţământ organizează predarea disciplinei Religie prin gruparea elevilor de la nivelul de clasă respectiv în mai multe formaţiuni de studiu, corespunzătoare cultelor pentru care există solicitări, cu respectarea prevederilor legale referitoare la efectivele formaţiunilor de elevi.
Art. 8.
(1) În situaţia în care numărul solicitărilor de frecventare a orei de Religie pentru un anumit cult, depuse de elevii de la acelaşi nivel de clasă, nu permite constituirea formaţiunii de studiu pentru disciplina Religie cu respectarea efectivului minim prevăzut de lege, studierea disciplinei Religie pentru cultul respectiv se poate face şi în regim simultan.
(2) În situaţia menţionată la alin. (1), predarea în regim simultan se face pentru elevii care solicită studierea Religiei pentru cultul respectiv de la două sau mai multe niveluri de clasă aparţinând aceluiaşi nivel de învăţământ - primar/gimnazial/liceal/profesional.
(3) Aprobarea predării disciplinei Religie în regim simultan se face de către inspectoratul şcolar, la propunerea motivată a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.
Art. 9.
(1) În cazul în care numărul mic de cereri depuse la unitatea de învăţământ pentru frecventarea orei de Religie pentru un anumit cult sau alte motive obiective nu permit organizarea predării disciplinei Religie pentru acel cult în niciuna din situaţiile menţionate anterior, elevii cărora nu li s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină pot să participe la studiul Religiei în cadrul cultului propriu.
(2) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1), inspectoratele şcolare încheie acorduri de parteneriat cu reprezentanţii instituţiilor de cult, valabile cel puţin pe durata unui an şcolar, în care se reglementează modalitatea de organizare şi desfăşurare a orei de Religie pentru elevii care studiază această disciplină în cadrul cultului propriu.
(3) Acordurile de parteneriat prevăzute la alin. (2) trebuie să conţină reglementări cu privire la următoarele aspecte: locul de desfăşurare a orei de Religie - spaţii şcolare sau spaţii puse la dispoziţie de către cult, asigurarea de către instituţia de cult a personalului didactic calificat, abilitat să predea disciplina Religie în baza protocolului încheiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi cultul religios respectiv, modalitatea de evaluare, modalităţile, responsabilităţile şi termenele de comunicare/transcriere în cataloage a absenţelor şi a rezultatelor şcolare.
(4) Persoanele nominalizate de către reprezentanţii instituţiilor de cult pentru predarea disciplinei Religie pentru elevii aflaţi în cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi să se angajeze să parcurgă programa corespunzătoare nivelului de clasă în care se află elevul/elevii.
(5) Copii ale documentelor care dovedesc competenţa personalului nominalizat de instituţiile de cult pentru predarea Religiei, angajamentul scris al acestora de a parcurge programa şcolară, precum şi orarul de desfăşurare a orelor de Religie în cadrul cultului se ataşează anual la acordurile de parteneriat menţionate la alin. (2).
(6) Absenţele şi calificativele/notele obţinute de elevi la ora de Religie organizată de cultul religios se transmit în scris unităţii de învăţământ, printr-un document semnat şi ştampilat, la termenele prevăzute în acordul de parteneriat, şi se transcriu în catalogul clasei de către învăţătorul, institutorul, profesorul pentru învăţământ primar sau profesorul diriginte al clasei din care face parte elevul.
CAPITOLUL IV - Organizarea activităţii elevilor care nu studiază disciplina Religie
Art. 10.
Pentru elevii care nu solicită frecventarea orei de Religie sau cărora nu li s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină, unităţile de învăţământ stabilesc prin propriul regulament de organizare şi funcţionare activităţile pe care aceştia le pot desfăşura, spaţiile în care se desfăşoară activităţile, precum şi responsabilităţile privind asigurarea supravegherii şi siguranţei elevilor, în perioada în care ceilalţi elevi ai clasei participă la ora de Religie.
Art. 11.
(1) Elevii cărora nu li se pot asigura condiţiile pentru frecventarea orelor de Religie, conform confesiunii proprii, pot solicita să participe, în calitate de audienţi, la orele de Religie organizate de unitatea de învăţământ pentru elevii aparţinând altor culte. Participarea se aprobă de către conducerea unităţii de învăţământ, la solicitarea scrisă a părinţilor/tutorilor legal instituiţi ai elevilor minori, respectiv la solicitarea elevilor majori.
(2) Elevii care participă ca audienţi la ora de Religie, conform prevederilor alin. (1), nu vor fi evaluaţi, iar situaţia şcolară a acestora se încheie fără disciplina Religie.
Art. 12.
Absenţa elevului care nu a solicitat frecventarea orei de Religie de la activităţile prevăzute la art. 10 şi 11 exonerează cadrul didactic/personalul didactic auxiliar care asigură organizarea/desfăşurarea/supravegherea activităţii de orice tip de răspundere.
BOR e disperată. Au mers cu jalba-n proţap la CNA, la ăia ce lasă pe posturile de televiziune doar reclame "politically correct" şi emisiuni fără ţăţe şi înjurături. Cică Trinitas TV a făcut nişte spoturi video de "informare" cu privire la modalitatea de înscriere la orele de religie. Atâta doar că spoturile respective sunt nu de informare ci de promovare a "beneficiilor" orelor de religie (ortodoxă, binenţeles, că doar ea este singura păstrătoare a valorii neamului). Această intervenţie la CNA demonstrează încă odată că Biserica este o construcție parazită ce trăiește doar dacă este ajutată de instituțiile statului. Din păcate, în conformitate cu articolul 142 din Codul audiovizualului, CNA a recomandat televiziunilor şi radiourilor difuzarea informaţiilor de interes public, în regim gratuit. Deşi au fost şi opozanţi la vot: Florin Gabrea și Radu Călin Cristea, membri CNA, au votat împotriva acestor recomandări.„Chestiunea cu ora de religie e o foarte aprinsă dezbatere publică. Părerea mea este că deși înțeleg buna credință a mesajului, din toate cele 3 spoturi, partea de informații este încărcată în favoarea orei de religie. Eu aș spune că pur și simplu CNA-ul nu ar trebuie să intervină într-o discuție publică care nu este tranșată. Eu nu cred că aceste spoturi au o componentă de informare, ci una de convingere”, și-a justificat Radu Călin Cristea votul. Decizia de difuzare sau nu a acestor spoturi aparţine însă radiodifuzorilor.
Dar dacă doresc informare îi ajut şi eu...
De ce e disperată BOR? Pentru că doar 1 260 000 de elevi s-au înscris la religie. Din 3 100 000. Adică mai mai puţin de jumătate. Aşa a declarat ministrul educaţiei...
Şi ca să-i mai ajut odată...
Ai depus cerere pentru Religie dar acum vrei să te retragi? Nimic mai simplu...
Ministrul Învățământului a declarat la Europa FM că doar jumătate din totalul de elevi au depus cereri pentru Religie de tip confesional. Se vede că „majoritatea ortodoxă” e cu mult mai mică. Printre ei te numeri și tu? Iar acum, după ce ai vorbit cu colegii și cu pritenii ți-ai dat seama că ai făcut o greșeală? Completezi următoarea cerere și o depui, până pe 6 martie 2015, la secretariatul școlii, cu număr de înregistrare.Dacă ai sub 14 ani cererea trebuie să fie semnată de părintele tău. Iat-o mai jos:
Domnule/Doamnă Director,
Subsemnatul, ……………………………………………………………., domiciliat în
……………………………...……………………..………………….,părinte al elevului/ei
……………………………………………………………din clasa ………………, unitatea şcolară
……………………………………doresc ca acesta să nu urmeze orele de religie
confesională, cultul ...........................................
(denumirea cultului).
Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:
1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea Educaţiei Naţionale:“Art.
18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal
și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului
comun.Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de
numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora
de religie, conform confesiunii proprii.(2) La solicitarea
scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal
instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de
religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În
mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive
obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la
această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea
constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de
învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.
Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura Data
Dacă ai peste 14 ani cererea o poți completa chiar tu:
Domnule/Doamnă Director,
Subsemnatul, ……………………………………………………………., născut în data de
................................., din clasa ………………, unitatea şcolară
……………………………………doresc să nu urmez orele de religie confesională, cultul
........................................... (denumirea cultului).
Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:
1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea Educaţiei Naţionale:“Art.
18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal
și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului
comun.Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de
numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora
de religie, conform confesiunii proprii.(2) La solicitarea
scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal
instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de
religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În
mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive
obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la
această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea
constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de
învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu. 3. Codul civil, Art. 491 religia copilului (1)
Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea
unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de
gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. (2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îşi aleagă liber confesiunea religioasă.
Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura Data
Nu
este necesară nici un fel de motivare suplimentară: că nu am înțeles,
că m-am păcălit, că m-ați păcălit, că m-a înscris tata sau mama fără ca
eu să vreau etc.
Acum 25 de ani românii au distrus o dogmă: comunismul.
Din păcate aceasta a fost doar înlocuită (cu orele de religie).
Este timpul să-i învăţăm pe copii cum să gândească cu mintea lor şi nu ce anume să gândească conform unei dogme.
Stop îndoctrinării religioase în şcoli!
Q: Am primit cerere de participare la ora de religie. Ce trebuie sa fac cu ea?
A: Dacă ai peste 18 ani și dorești să frecventezi ora de religie trebuie să completezi cererea și să o returnezi instituției de învățământ la care ești înscris/ă, conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei 669/2014 (vezi aici). Dacă ești minor/ă părinții trebuie să completeze cererea pentru tine.
Dacă nu dorești să participi la aceste cursuri nu trebuie să faci nimic. Decizia CCR a eliminat înscrierea din oficiu la cursurile de religie. Nu trebuie să returnezi cererea.
În cazul în care există diferenţe între dorinţa ta şi a părinţilor tăi şi ai peste 14 ani vezi răspunsul de la întrebarea 13.
Q: Cine completeaza cererea?
A: Elevii în vârstă de peste 18 ani o pot completa singuri, iar pentru cei minori o vor completa părinții sau reprezentanții legali.
În cazul în care există diferenţe între dorinţa ta şi a părinţilor tăi şi ai peste 14 ani vezi răspunsul de la întrebarea 13.
Q: Dirigintele, un profesor sau directorul mi-au spus că toată lumea trebuie să completeze cererea. E adevarat?
A: Nu. Doar cei care doresc să frecventaze ora de religie trebuie să depună o cerere în acest sens, conform deciziei CCR 669/2014 (vezi aici). Dacă nu completezi cererea, înseamnă automat că nu dorești să faci religie.
Q: Am primit cererea pentru ora de religie și mi s-a zis că dacă nu vreau să particip să scriu NU acolo unde se trece cultul și voi fi trimis la altă oră. Să completez așa sau să nu completez deloc?
A: Nu trebuie completată în acest caz. Această variantă nu este prevăzută în niciun act legislativ deci nu este acceptabilă. Cererea trebuie depusă doar de cei care doresc sa participe la oră, dacă nu vrei nu trebuie să semnezi nimic.
Q: Am primit cererea și mi s-a spus că la religie trebuie să completez Ateu și nu voi face ora. E adevărat, tot trebuie să depun cererea?
A: Nu, nu este adevărat, doar elevii care vor să participe la religie trebuie să depună cererea. În plus, nu este legal ca școala să colecteze informații despre credințele tale religioase (sau lipsa lor) fără acordul tău expres (vezi aici Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, punctul 5 alineatul 1, şi aici Legea Cultelor nr. 489 din 2006)
Q: Ni s-a spus la școală că dacă nu vrem ora de religie vom face matematică / altă oră. Este adevărat?
A: Ora de religie nu poate fi înlocuită cu o altă oră, pur și simplu tu vei avea o oră în minus față de colegii care fac religie, și o notă mai puțin la medie (de exemplu media se va face între cele 10 materii rămase, nu între cele 11 câte sunt cu tot cu religia). Asta până se va revizui Lega Educaţiei.
Q: Profesorul de religie / dirigintele / directorul au spus că voi rămâne corigent / repetent sau risc exmatricularea / scăderea notei la purtare dacă nu depun cererea pentru ora de religie. Ce să fac?
A: Fals. În nici un caz nu este posibilă penalizarea în vreun fel a elevilor care nu fac ora de religie! Cel sau cei care fac asemenea afirmații comit infracțiunea de constrângerea unei persoane de a participa la serviciile religioase ale unui cult (vezi aici art.381 din Codul Penal) și riscă dosar penal. Prima măsură este să le explici doar că nu dorești să faci ora și că acesta este dreptul tău legal. Dacă insistă, vă sfătuim să adunați dovezi în favoarea dvs (cereri pre-completate cu datele tale, înregistrări audio, mărturiile colegilor) și să le atragi atenția persoanelor care te somează că sunt în ilegalitate. Poți să le citezi articolul respectiv din codul penal pentru a le explica de ce infracțiune se fac vinovați când te amenință. Dacă insistența persistă, ne poți contacta pentru a documenta cazul și a lua atitudine pe căi legale.
Q: Cum procedez dacă nu m-am înscris la ora de religie și totuși sunt obligat să rămân în clasă, pentru că nu am unde să mă duc?
A: Școala trebuie să asigure o variantă convenabilă ţie, alta decât rămânerea la ora de religie, în cazurile în care această oră nu este prima sau ultima în orar. Cel mai simplu e să stai în biblioteca școlii, sau chiar să asiști la o oră a unei alte clase (fără să fii notat, bineînțeles). Dacă școala nu a sugerat niciuna dintre variante, le poți aduce argumente legale în favoarea ta. Legea 35/2007, Nota nr. 58869/23.09.2013 a MEN, Nota MECT nr. 19.283/2005 și deasemenea art. 381 alin 2 din Codul Penal ce interzice explicit participarea forțată la orele de religie chiar și ca "public captiv". Detalii suplimentare aici.
Q: Am completat cererea pentru a face religie și am depus-o, deoarece am crezut că este obligatoriu. Cum pot să o anulez acum?
A: Nimic mai simplu. Se depune la registratura şcolii, cu număr de înregistrare, o informare cu privire la faptul că nu doreşti să frecventezi orele de religie confesionale. Eventual se aminteşte faptul că ai depus o cerere de a frecventa orele de religie conform unei anumite confesiuni pentru a se cunoaşte ce confesiune este. Nu este necesar să justifici decizia ta, libertatea de conştiinţă nefiind negociabilă. Nu este nevoie să justifici de ce ai dorit asta în prealabil, nici să justifici de ce nu mai doreşti să urmezi aceste cursuri. Cereri preformulate pentru părinţi dacă elevii au sub 18 ani sau pentru elevi dacă aceştia au peste 18 găsiţi aici.
Q: Care este termenul limită pentru a depune o cerere pentru a nu face religia, inclusiv pentru semestrul în curs, respectiv anul în curs?
A: În cazul în care nu ai depus cerere pentru a urma orele de religie confesională nu trebuie să depui cerere pentru a nu face religie pentru anul în curs.
Dacă ai depus o cerere prin care doreşti să faci religie conform unei anumite confesiuni atunci cererea de a nu mai frecventa orele de religie se depune la începutul anului şcolar, până în data de 15 septembrie.
Dacă doreşti ca cererea ta să anuleze cererea de a urma ora de religie confesională depusă în această campanie de înscriere la orele de religie atunci această cerere trebuie depusă până în data de 6 martie 2015.
Cu toate acestea se poate face o derogare şi în timpul anului şcolar, caz în care cererea de a nu mai frecventa orele de religie trebuie să fie motivată. Exemplu: schimbarea cultului sau a convingerilor religioase, obligarea elevilor de a practica manifestări religioase împotriva dorinţei acestora etc.
Q: Unde trebuie depusă cererea pentru a nu mai face religia?
A: Toate actele oficiale, inclusiv cererile pentru a face sau pentru a nu mai face religie se depun la registratura şcolii (secretariat), eliberându-se număr de înregistrare a intrării acestora în sistem.
Q: "Ni s-a comunicat de la direcțiune că părinții care nu doresc ca ai lor copii să mai participe la ora de religie, să vină să îi ia de la școală în timpul acelei ore." sau "Mi s-a spus să vin să stau cu copilul la ora de religie, pentru că nu au cum sa îl lase la bibliotecă sau pe hol în fața clasei, deoarece e prea mic."
A: Școala trebuie să asigure o variantă, alta decât rămânerea la ora de religie, în cazurile în care această oră nu este prima sau ultima în orar. Nu este obligaţia părinţilor să protejeze copiii cât aceştia sunt la şcoală iar şcoala nu trebuie să prevadă pentru elevi ferestre în orar, fie că urmează sau nu ore de religie confesionale. În nici un caz nu va sta singur în bibliotecă sau pe hol, elevul trebuie să fie supravegheat de un adult desemnat de şcoală, eventual va merge într-o clasă paralelă, la o altă oră decât religia, unde nu va fi notat. În cazul în care şcoala nu asigură aceste condiţii direcţiunea poate fi trasă la răspundere. Este bine ca aceste cazuri să ne fie aduse la cunoştinţă pentru a acţiona.
Q: Am peste 14 ani. Pot să decid singur dacă vreau sau nu să urmez orele de religie confesională?
A: Da. Libertatea de conştiinţă a minorilor este reglementată de
Codul Civil, Art. 491, Religia copilului:
(1) Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
(2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îşi aleagă liber confesiunea religioasă.
Sfatul nostru este de a decide acest lucru împreună cu părinţii sau tutorii. Dar dacă există diferenţe insurmontabile vă puteţi folosi de aceste prevederi din codul civil pentru a vă impune punctul de vedere:
Codul Civil, Art. 498, Schimbarea felului învăţăturii ori al pregătirii profesionale:
(1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părinţilor să îşi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale ori locuinţa necesară desăvârşirii învăţăturii ori pregătirii sale profesionale.
(2) Dacă părinţii se opun, copilul poate sesiza instanţa de tutelă, iar aceasta hotărăşte pe baza raportului de anchetă psihosocială. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.
Deocamdată Legea Educaţiei încă nu a fost amendată cu aceste prevederi dar aceasta va fi revizută oricum pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale precum şi cu prevederile Codului Civil şi a Codului Penal.
Sindicatul Spiru Haret caută să avem cu tot dinadinsul religie confesională în şcoală în loc de etică, morală, istoria religiilor sau alte materii ce stimulează toleranţa. Sindicatul face un abuz. Sau cel puţin o mişcare neinspirată.
De fapt el nu lucrează pentru scopul educațional ELEVUL ci pentru scopul personal PROFESORUL.
Numai că este treaba părinților pentru câtă perioadă fac cerere ca să facă ora de religie confesională, nu a sindicatului.
Să protejeze profesorii, dar nu împotriva legii şi a elevilor, ci împotriva angajatorului. Asta fac toate sindicatele. "Duşmanul" e angajatorul nu materia primă sau clienţii.
Iar pentru că profesorii de religie au doi angajatori, statul şi Biserica, Sindicatul trebuie să-i protejeze împotriva acestora. Să ceară Bisericii să le dea salarii compensatorii înainte de a-i da afară.
Asta dacă nu-i angajează în alte posturi, de exemplu în nenumăratele proiecte sociale ale acesteia.
Iar ghilimelele din dreptul titlului colegului lor, Emil Moise, spun multe...
Ruşine, Sindicat Spiru Haret!
Stimaţi părinţi,
Dragi elevi,
Nu mai lăsaţi să vă fie călcată în picioare libertatea de conştiinţă. Este responsabilitatea dumneavoastră de părinţi de a apăra drepturile copilului dumneavoastră, ca acestea să nu fie încălcate de persoane din sistemul educaţional.
Daca nu doriţi să fie predată disciplina confesională Religie copilului dumneavoastră, în această perioadă în care şcolile refuză în mod nelegal aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, vă recomandăm să depuneţi la secretariatul scolii informarea, ca act oficial, pe care v-o redăm mai jos ca model (via Emil Moise: https://www.facebook.com/emil.moise.7/posts/10153030789697768).
Pentru părinţii elevilor sub 14 ani.
Domnule/Doamnă Director,
În calitate de părinte, subsemnatul/subsemnata_________________________, vă aduc la cunoştinţă că fiul meu/fiica mea _________________________elev/elevă în clasa a _____ este înscris la ora confesională, facultativă, Religie, fără ca eu să fi depus o cerere explicită în acest sens şi astfel ne sunt încălcate, mie şi copilului meu, drepturile fundamentale la educaţie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi tratament egal în faţa legii. Prin Decizia nr. 669/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 23.01.2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18, alin (2) din Legea educaţiei nr. 1/2011.
Admiţînd excepţia, Curtea clarifică modalitatea de înscriere a elevilor la ora de Religie, precizând că singura variantă legală constituţională este aceea în care pot frecventa orele disciplinei Religie doar elevii ai căror părinţi au depus o solicitare explicită în acest sens, sau elevii majori în aceleaşi condiţii.
În motivarea deciziei, Curtea Constituţională confirmă caracterul de disciplină facultativă al Religiei, subliniind că obligativitatea este a şcolii de a oferi această disciplină şi nu a elevului de a îi urma cursurile, afirmând explicit caracterul de infracţiune, reglementat de art. 381 Cod penal, în cazul înscrierii obligatorii, din oficiu, a elevului pentru studierea acestei discipline.
Respectarea deciziilor Curţii Constituţionale este o obligaţie reglementată prin textul Constituţiei României -- preluată şi prin acte normative ale legislaţiei naţionale – care, în art. 147, precizează imperativ că de la data publicării acestea sunt general obligatorii. Până la data la care Parlamentul pune în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, prevederile constatate ca neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Prin prezenta, vă rog ca de îndată să dispuneţi respectarea prevederilor Constituţiei României şi ale legislaţiei naţionale, astfel încât la ora de Religie să participe doar elevii ai căror părinţi au depus o cerere explicită în acest sens, fără ca activitatea şcolară a copilului meu, în ceea ce priveşte orarul, să fie afectată.
Data
Nume şi prenume părinte (şi semnătura)
Pentru elevii de peste 14 ani, care pot depune singuri această informare, conform dreptului de a lua anumite decizii, inclusiv de a alege ce religie să urmeze.
Domnule-Doamnă Director,
În calitate de elev/elevă, subsemnatul/subsemnata______________________, clasa a ______, născut (ă) la data de --/---- /---- , vă aduc la cunoştinţă că sunt înscris (ă) la ora confesională, facultativă, Religie, fără ca eu să fi depus o cerere explicită în acest sens şi astfel îmi sunt încălcate drepturile fundamentale la educaţie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi tratament egal în faţa legii. Prin Decizia nr. 669/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 23.01.2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18, alin (2) din Legea educaţiei nr. 1/2011.
Admiţînd excepţia, Curtea clarifică modalitatea de înscriere a elevilor la ora de Religie, precizând că singura variantă legală constituţională este aceea în care pot frecventa orele disciplinei Religie doar elevii ai căror părinţi au depus o solicitare explicită în acest sens, sau elevii majori în aceleaşi condiţii.
În motivarea deciziei, Curtea Constituţională confirmă caracterul de disciplină facultativă al Religiei, subliniind că obligativitatea este a şcolii de a oferi această disciplină şi nu a elevului de a îi urma cursurile, afirmând explicit caracterul de infracţiune, reglementat de art. 381 Cod penal, în cazul înscrierii obligatorii, din oficiu, a elevului pentru studierea acestei discipline.
Respectarea deciziilor Curţii Constituţionale este o obligaţie reglementată prin textul Constituţiei României -- preluată şi prin acte normative ale legislaţiei naţionale – care, în art. 147, precizează imperativ că de la data publicării acestea sunt general obligatorii. Până la data la care Parlamentul pune în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, prevederile constatate ca neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Prin prezenta, vă rog ca de îndată să dispuneţi respectarea prevederilor Constituţiei României şi ale legislaţiei naţionale, astfel încât la ora de Religie să participe doar elevii ai căror părinţi au depus o cerere explicită în acest sens, sau elevii majori, în aceleaşi condiţii, fără ca activitatea mea şcolară, în ceea ce priveşte orarul, să fie afectată.
Îndemnul domnului Emil Moise, iniţiatorul procesului pentru declararea neconstituţionalităţii Legii Educaţiei:
"Vă rog să nu vă
temeţi să depuneţi aceste cereri!
Cererea se
completează în două exemplare care se depun la Registratura şcolii. Un
exemplar trebuie să vi se returneze, pe loc, cu număr de înregistrare
trecut pe el. După ce înregistraţi cererea vă rog să mă contactaţi! Succes!"
Religia de tip confesional nu are ce căuta în programa școlilor publice. Este un motiv de segregare iar democrația tocmai asta nu încurajează. Adică integrăm elevi cu deficiențe de atenție sau emoționale, cu diferite handicapuri, dar segregăm pe considerente religioase?
De ce este motiv de segregare și discriminare? Pentru că un cult nu poate susține că și alte culte au aceeași valoare de adevăr, asta ar însemna că e totuna să fii ortodox sau musulman, ateu sau budist. Iar confesionalizarea tocmai asta susține, că el, CULTUL, este singurul corect și bun, restul sunt defecte, mai mult sau mai puțin, în dogmă sau în ritual. Segregarea duce la îndoctrinare, duce la discriminare, duce la radicalism. Stop îndoctrinării religioase în școli!
Subsemnatul ................................................................, părinte al elevului, elevei ......................................................................, din clasa .............., solicit prin prezenta înscrierea copilului meu la orele de îndoctrinare religioasă pentru a i se preda elemente specifice, confesionale, de dogmatică, catehism şi liturgică conform confesiunii cultului (denumirea cultului) ......................................................................................, pentru anul şcolar ............................... Menţionez că am luat la cunoştinţă faptul că acesta poate avea probleme de asimilare a cunoştinţelor ştiinţifice datorită incompatibilităţii doctrinei religioase cu restul programei şcolare. Data ......................... Semnătura, În atenţia doamnei, domnului director al unităţii de învăţământ ....................................................................................................
Religia nu este obligatorie. Abia vineri, 23 Ianuarie 2015, Monitorul Oficial a publicat decizia (vezi .pdf) Curţii Constituţionale ce prevede că a înscrie din oficiu elevii la orele de religie este neconstituţional: Monitorul Oficial nr. 0059 din 2015 Actul nr. 669 din 12 Noiembrie 2014 Emitent: Curtea Constituțională a României Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
Astfel că părinţii ce doresc să îşi îndoctrineze copiii cu o anumită dogmă religioasă trebuie să depună o cerere. Mai jos un formular ce poate veni în sprijinul acestora.
Doamnă, Domnule Director,
Subsemnatul ...................................................., părinte al elevului, elevei .................................................., din clasa .............., solicit prin prezenta înscrierea copilului meu la orele de religie pentru a i se preda elemente specifice confesionale de dogmatică, catehism şi liturgică conform confesiunii cultului (denumirea cultului) ..................................., pentru anul în curs ...............................
Data .........................
Semnătura,
În atenţia doamnei, domnului director al unităţii de învăţământ ...........................................................
Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la faptul că Legea Educaţiei este defectă de către profesorul Emil Moise. Şi aceasta i-a dat dreptate. După mai bine de trei ani: http://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-2-126
COMUNICAT DE PRESĂ 2
12.11.2014
În ziua de 12 noiembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii învățământului nr.84/1995 și ale Legii educației naționale nr.1/2011.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.9 alin.(2) teza întâi din Legea învățământului nr.84/1995 și dispozițiile art.18 alin.(2) teza întâi din Legea educației naționale nr.1/2011 sunt neconstituționale.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Judecătoria Buzău-Secția civilă.
Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
Dar cum este forma Legii Educaţiei Naţionale?
"Art. 18
(1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numarul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. (2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedeaza şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplină.
(3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat."
Altfel spus Legea Educaţiei e proastă şi trebuie schimbată. Nimeni nu poate să "înscrie" elevii din oficiu la orele de religie a unei confesiuni, fie ea şi majoritară. Aceştia pot fi înscrişi acolo doar la cererea expresă a părinţilor sau tutorilor lor legali (sau la intenţia lor personală, dacă au peste 16 ani şi pot decide singuri, conform legii cultelor, ce religie doresc să urmeze).
Aşa că informarea (sau cererea) prin care se specifica ca un elev nu urmează aceste ore este redundantă. Nu cel ce refuză trebuie să facă o cerere, ci cel ce doreşte aceste ore trebuie să facă cerere.
"Patriarhia Română(mai exact este Patriarhia unei biserici de rit ortodox din România - nota mea) împărtăşeşte îngrijorarea a numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară (ce înseamnă numeroşi? - nota mea) faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească. (Ce treabă are un cult religios cu procesul educativ? Aha, are, că doar de asta au semnat protocoale de inspecţie în şcoală...)
În ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema ,,nonviolenţei”, însă la astfel de manifestări ca cea de Halloween, sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent."
Să reamintim Patriarhiei manifestările de canibalism pline de "tradiţie" şi "bucurie duhovnicească" cu care îmbie, de mestecat, băut şi înghiţit"trupul şi sângele Domnului", un zeu personal al morţii provenit din cultura străină poporului român, din cultura ebraică. Să mai reamintim Patriarhiei manifestările grandioase de adorare a unor oseminte reale, proclamate de ei ca fiind sfinte şi asupra cărora enoriaşii sunt invitaţi să se manifeste prin atingeri, îmbrăţişări şi sărutări ale acestor oase.
Şi să informăm Patriarhia că acele "practici oculte" ale Halloween-ului constau în nevinovate travestiuri specifice unui carnaval. Înţeleg că Patriarhia cunoaşte importanţa costumelor şi a asumării unei măşti, doar nu degeaba preoţii săi sunt spectaculos echipaţi...
Şi să mai reamintim Patriarhiei că şi Pomul de Crăciun a fost iniţial "de provenienţă păgână" dar acum tronează la loc de cinste în Biserica domniilor lor, lângă altar.
Să mai reamintim Patriarhiei că cel mai important element de manifestare a credinţei ortodoxe este un aparat de tortură din secolul I, respectiv crucea, iar simbolul acesteia, cu un mort atârnat de ea, este dat spre venerare tuturor, de la bebeluşi la bătrâni aflaţi în pragul morţii?
Laurențiu Streza, mitropolit al Ardealului în Biserica Ortodoxă din România, amenință candidații la cea mai reprezentativă funcție a statului român: „Le spunem noi tuturor celor care vor veni pe la noi și doresc să ajungă președinți, că dacă vor avea curajul să promoveze vreo lege împotriva spiritualității poporului nost, creștine, sfinte, împotriva moralității, împotriva sfințeniei vieții, atunci se vor întâlni cu cei 86% de ortodocși și vor cunoaște ce însemnează a primi un vot de blam, ca din partea majorității covârșitoare a românilor.”
Încă nu vă e frică?
Să vă fie!
Religia naște monștri. Laurențiu este una dintre vocile acestor monștri.
Iartă-l, Doamne, că nu știe ce face!
Foarte mulţi credincioşi proclamă ca "dovadă" a adevărului religiei lor valoarea dată de vechimea ideii şi a cultului respectiv, atitudine justificată şi prin vechimea gândirii de tip magic, semn al "umanismului" speciei noastre. Atâta doar că zeii proclamaţi ca "adevăraţi" vin şi se duc, apar şi dispar, sunt înlocuiţi sau transformaţi, inclusiv actele cultice, tradiţiile ce-i consacră. Deşi religiile actuale sunt "tinere", având aproximativ două mii de ani (creştinismul şi islamul), acestea consideră că se trag din ideile şi "certitudinile" mai vechi. Documentele certifică aceste idei ca provenind din religiile babiloniene cu influenţe egiptene, importate de evrei prin secolele VIII-VII î.e.n.:
"Când au părăsit Egiptul şi s-au îndreptat spre Canaan, evreii conduşi de Moise au început să venereze o divinitate - până atunci venerată de un trib arab nomad, al keniţilor - cu numele Yahwe." (Ovidiu Drimba - Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. 1, pag. 252)
Aşadar, una peste alta, religiile monoteiste actuale, fără a specifica care dintre ele este filonul "original", au cel mult 2800 de ani, cu indulgenţă.
Ateismul, gândirea de tip raţional, ce exclude programatic influenţa şi valoarea divinităţilor pare să fie o creaţie recentă, un rezultat al dezvoltării ştiinţifice moderne, o atitudine recentă, "tânără", de maxim câteva sute de ani ca vârstă.
Greşit!
Tot în Istoria culturii şi civilizaţiei a lui Ovidiu Drimba aflăm că ideile lipsite de divinitate în ceea ce priveşte originea lumii sunt mult mai vechi, mai vechi chiar decât creştinismul şi islamul sau părintele acestora, iudaismul.
În gândirea prefilosofică babiloniană (acum 4000 de ani), mitul Enuma Eliş ne spune că la început exista materia (nu spiritul sau zeii), respectiv apa (Apsu), haosul şi pământul. Acestea au dat naştere zeilor.
O altă idee şi mai clară în ceea ce priveşte materialitatea lumii şi lipsa de valoare a credinţelor în viaţa de după moarte sau în divinităţi găsim în Egiptul antic de acum 4000 de ani.
"Încă din epoca Regatului Vechi, natura le apărea egiptenilor ca un corp unitar şi ordonat. Dar ordonat nu de un zeu, ci de Maat, care este nu numai principiul raţiunii şi al justiţiei (Maat s-ar putea traduce prin "adevăr" şi "dreptate"), ci şi al ordinii şi organizării lumii. - În aceeaşi epocă au apărut şi atitudini de scepticism religios. În Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său - unul din textele cele mai interesante a literaturii egiptene - gândirea laică, eliberată de rigorile teologice, pune la îndoială dogma nemuririi sufletului şi, denunţând starea generală de decadenţă a vremii, proclamă ca singure valori onestitatea şi generozitatea - şi conclude cu recomandarea: "Petreceţi ziua în veselie şi dă uitării grijile". (Ovidiu Drimba - Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. 1, pag. 191)
Din păcate sunt nevoit să apelez la infama formulare "v-am spus eu".
Biblia spune în Luca 16:13 Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui.
”Va rog ca pana la 15 februarie sa imi trimiteti situatia din unitatile de invatamant unde predati cu urmatoarele:
- situatia cultelor neoprotante in scoală,
- numarul familiilor eterodoxe din localitatea respectiva şi dacă acestea dispun de casă de rugăciune,
- numele pastorului
- felul şi frecvenţa activităţilor prozelitiste (acolo unde ele există),
- implicare preotului paroh în relaţia cu şcoala şi în activitatea de combatere a acestui fenomen.
Eu voi trimite Mitropoliei situatia pe care o voi primi, de aceea va rog sa respectati termenul si rog seriozitate!”
"V-am spus eu." Nenorocită expresie, de n-aș fi nevoit s-o folosesc...
Oare câte ordine de acest tip au fost date? Credeţi că este chiar doar o excepţie? Nu e deloc o excepţie, e sarcina standard a profesorilor de religie şi a inspectorilor, ca propagandişti ai BOR.
Am precizat de câteva ori că sistemul strict ierarhizat al Bisericii conduce inevitabil la totalitarism și abuz. Fiind lipsit de controlul societății sau statului o instituție militară din punct de vedere organizatoric va naște situații abuzive aproape imposibil de contracarat, ba chiar aproape imposibil de crezut. Și ce teren mai propice pentru înmulțirea și acutizarea abuzurilor decât faptul că acestea sunt atât de "incredibile".
De ce demersul acestui inspector este ilegal şi periculos? Legea Cultelor (nr. 489/2006) spune așa: este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat (art. 5, alin. 6) şi este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta (art. 5, alin.5).
Cu toate acestea exact omul statului pus acolo pentru a supraveghea respectarea legii în ograda sa o încalcă flagrant dând un ordin de poliție politică (religioasă) subalternilor săi, obligându-i astfel și pe ei să încalce legea.
Veți spune că nu este foarte grav, că profesorii nu s-au conformat. Slabe speranțe. Profesorii de religie nu au scăpare.
Ministerul Educatiei a facut public luni, 2 iunie (abia atunci a fost pus linkul în cadrul comunicatului), după două zile de proteste a societății civile, protocolul incheiat cu Patriarhia Română cu privire la predarea în şcoli a disciplinei religie-cultul ortodox, semnat joi, 29 mai, la sediul Patriarhiei. Încadrarea profesorilor pe catedre de religie - cultul ortodox în şcoli şi licee se face “cu avizul scris (binecuvantarea) al chiriarhului”. Refuzul acordării binecuvântării trebuie să fie “motivat temeinic”, retragerea binecuvântării “se face pentru abateri grave de la doctrina sau morala cultului” şi duce la încetarea de drept a contractului individual de muncă. De asemenea, procedura de acordare si de retragere a binecuvantarii se elaboreaza de catre Patriarhia Romana, se aproba prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, dupa care procedura se comunica Ministerului Educatiei si Secretariatului de Stat pentru Culte. Numai că Ministerul trebuie să se execute, fără nici un fel de împotrivire, conform înțelegerii, deși profesorul respectiv este angajatul Ministerului și nu al Bisericii Ortodoxe Române.
Protocolul prevede şi că “reprezentanţii Patriarhiei Române / ai centrelor eparhiale (adică preoţii locali) pot participa cu statut de invitat la activităţile de inspecţie şcolară ”. Probabil la ce ore poftesc dumnealor, că nu este specificat.
Biblia spune în Luca 16:13 Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Pe cine credeți că vor sluji profesorii de religie? Pe cine vor disprețui?
Acestă "dublă subordonare" face ca profesorii de religie, deși sunt plătiți din banii statului, adică ai noștri, în loc să urmărească interesul major al elevilor (interes susținut teoretic de Legea Educației cât și de politicile "doar" declarate ale Ministerului Educației) se vor conforma de fapt ordinelor de poliție spirituală venite de la Patriarhie. Sau la ordinul preotului ce vine în control.
Copiii noştri vor fi doar calea prin care Ortodoxia învinge România.
Ce se poate face? Vă puteţi (încă) scoate copiii de la religie.
Şi putem protesta. Pașnic, inteligent, inventiv. Eu voi fi vineri, 13 iunie 2014, după ora 18, în Piața Sfatului, în fața Muzeului de Istorie. Îmi voi face o fotografie cu o pancardă pe care va scrie: Religia în şcoală trebuie să fie o analiză a credinţelor umane şi nu o dogmă ce susţine că ea este singura cale. Apoi o voi publica pe facebook, pe blog, o voi trimite presei și politicienilor, ministerului, inspectoratelor și școlilor.