Via ASUR:
Ascensiunea partidelor populiste radicale, conservatorismul social persistent în mai multe state membre ale UE și lobby-ul religios extremist la nivelul UE sunt provocări pentru valorile progresiste pe care le apărăm.
În perspectiva alegerilor UE iminente, Federaţia Umanistă Europeană (EHF) este de părere că UE ar trebui să ia în considerare aspectele următoare, în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni.
Secularism și Instituții Europene
Instituțiile UE trebuie să rămână independente de toate religiile și credințele.
Deținătorii de funcții UE trebuie să mențină asiduu neutralitatea în comportamentul și declarațiile lor publice și oficiale, indiferent de convingerile lor personale.
Fiecare cetățean are dreptul de a crede sau nu, ceea ce este o chestiune privată, dar este necesar să se interzică orice influență religioasă asupra politicilor și cu privire la organizarea societății în sine.
De la punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, instituțiile europene sunt obligate să efectueze “un dialog deschis, transparent și regulat”, cu biserici și organizații non-confesionale. De prea multe ori, organizațiile non-religioase au fost ignorate sau au beneficiat de un tratament inferior, deși o plângere a EHF adresată Mediatorului UE a produs recent unele îmbunătățiri .
EHF consideră că EU trebuie:
- Să respecte pe deplin principiul de separare a instituțiilor publice de biserici;
- Să rămână vigilentă pentru a apăra secularismul împotriva celor care atacă – direct sau indirect – drepturi fundamentale, cum ar fi egalitatea de gen, drepturile LGBT, libertatea de gândire și de exprimare, drepturile sexuale și reproductive ale femeilor, educația sexuală, libertatea de cercetare științifică, accesul la educație pentru toți etc.;
- Să clarifice directivele sale în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 17 din TFUE de către instituțiile europene, care acoperă (de exemplu), cui îi este permis să ia parte și ce subiecte sunt discutate;
- Să garanteze transparența totală în numirile de experți și comitete de etică ce asistă grupurile de lucru ale instituțiilor europene.
Apărarea statului de drept, democrației și drepturilor omului
Mișcările populiste au fost în creștere în Europa pentru mai mult de 20 de ani și criza financiară și economică a consolidat problema. Acestea atacă democrația în profunzime și nu constituie o alternativă politică credibilă. În plus, exacerbează tensiunile sociale și suspiciunea populară asupra proceselor democratice. De asemenea, contribuie la răspândirea atitudinilor rasiste, xenofobe și homofobe care se opun drepturilor omului și subminează proiectul european. O astfel de situație necesită un răspuns european puternic și coordonat.
EHF cere UE să:
- Respecte valorile fundamentale ale Uniunii și să acționeze prin toate mijloacele diplomatice și juridice împotriva statelor membre care încalcă aceste valori și care se derogă de la regulile comune ale UE și să creeze un mecanism tip stat de drept (“Comisia de la Copenhaga” sau un grup la nivel înalt) pentru a asigura respectarea statului de drept de către toate statele membre;
- Configureze o strategie coordonată pentru a lupta împotriva răspândirii fundamentalismului și a partidelor populiste;
- Adopte o atitudine pro-activă în toate instituțiile sale (Comisia, Consiliul și Parlamentul), în scopul de a-și completa sistemul de legislație anti-discriminare;
- Insiste pe îndepărtarea tuturor legilor naționale împotriva blasfemiei ca recomandare a Consiliului Europei;
- Apere drepturile economice și sociale ale cetățenilor europeni, în special în statele membre care sunt cel mai expuse la măsurile de austeritate impuse de instituțiile internaționale;
- Protejeze menținerea sau crearea de servicii publice la standarde înalte;
- Promoveze cetățenia europeană și contribuția activă a cetățenilor la procesul de luare a deciziilor publice.
Politica de cercetare științifică
Politica de cercetare științifică trebuie să fie liberă de orice drepturi de veto religioase. Cercetarea științifică ar trebui să fie ghidată doar de rațiune, experimentare și demonstrare, sub rezerva aprobării etice de către organismele imparțiale.
EHF cere UE:
- Să apere libertatea de investigație ca bază pentru cercetarea științifică: limitările sale sunt cele de mijloace, ordine publică și legea în sine, care reprezintă rezultatul alegerilor decise în mod democratic de societate;
- Să reziste la încercările unor organizații religioase de a împiedica dezvoltarea cercetării europene, pe considerente doctrinare religioase;
- Să ia în considerare, în procesul de decizie, criteriile de interes general pe care cercetarea europeană trebuie în mod necesar să le implice. Prioritățile acestei cercetări nu trebuie să se bazeze numai pe criterii economice.
Relații internaționale
Relațiile internaționale ar trebui să respecte drepturile omului, libertățile individuale garantate de stat și să respingă toate formele de discriminare, inclusiv cele bazate pe sex, orientare sexuală, origine etnică, religie sau credințe.
EHF cere UE:
- Să acorde o atenție deosebită respectării drepturilor omului și a statului de drept în toate viitoarele aderări la Uniunea Europeană;
- Să se asigure că acordurile de cooperare ale Uniunii Europene conțin clauze puternice de condiționalitate democratică;
- Să adopte o abordare proactivă pentru promovarea libertății de conștiință și de religie între parteneri ai Uniunii Europene, ceea ce presupune libertatea de a nu crede și libertatea de a-ți schimba credința;
- Să apere libertatea de exprimare, care include libertatea de a critica convingerile religioase și filosofice, precum și să pledeze pentru suprimarea legilor privind blasfemia din lume.
Subscriu.
Se afișează postările cu eticheta ecumenism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ecumenism. Afișați toate postările
25 aprilie 2014
8 ianuarie 2014
Biblia - geneză şi metamorfoză X
O întrebare ce pare pertinentă: Cine a nascut Scriptura? Biserica a nascut Scriptura sau Scriptura a nascut Biserica?
Depinde de scriptură. Bazele scripturilor creştine sunt ancestrale şi provin din Thora ebraică. Acesta este o culegere de texte copiate de evreii monoteişti din mitologiile mesopotamiene şi egiptene, întreţesută cu istorii proprii transmise oral. Au fost notate după cucerirea regatului iudeu de către perşi, care au adus scrierea modernă (sec VI ien). Peste acestea s-au aşternut poveştile gnostice şi istorisirile primilor creştini despre idolul lor, Iisus. Începând cu Conciliul de la Niceea (325 en) se configurează structura actuală, aceasta suferind nenumărate modificări, fie datorită copierilor sau a traducerilor, fie influenţelor diferiţilor preoţi, mitropoliţi, patriarhi sau papi. În spaţiul românesc Scriptura soseşte pe filieră slavă, sub influenţa Ţaratului Bulgar şi ocrotită de Imperiul Otoman ce controla Bizanţul. În română apare prima traducere - Tetraevanghelul (1561) - tipărită de Coresi la Braşov în ciuda Bisericii Ortodoxe, pe vremea aceea Mitropolia Ungrovlahiei, vasală grecilor ca structură şi slavilor ca limbă şi grafie. Abia în 1982 patriarhul Teoctist acceptă, de exemplu, modificarea "cuvântului sfânt", precizând că duhul domnului se plimba peste "rotundul" pământului, deşi cuvântul original era peste "întinderea" pământului, în intenţia de a ajusta Biblia la descoperirile ştiinţifice (în scripturi pământul e plat). Protestanţii şi neoprotestanţii foloseau de mult o versiune mai revoluţionară, traducerea Cornilescu, încă din 1921.
Se pare că Biserica a născut Scriptura. Mai exact capii Bisericii.Şi câte biserici atâtea scripturi.
Biblia - geneză şi metamorfoză
Biblia - geneză şi metamorfoză II
Biblia - geneză şi metamorfoză III
Biblia - geneză şi metamorfoză IV
Biblia - geneză şi metamorfoză V
Biblia - geneză şi metamorfoză VI
Biblia - geneză şi metamorfoză VII
Biblia - geneză şi metamorfoză VIII
Biblia - geneză şi metamorfoză IX
Depinde de scriptură. Bazele scripturilor creştine sunt ancestrale şi provin din Thora ebraică. Acesta este o culegere de texte copiate de evreii monoteişti din mitologiile mesopotamiene şi egiptene, întreţesută cu istorii proprii transmise oral. Au fost notate după cucerirea regatului iudeu de către perşi, care au adus scrierea modernă (sec VI ien). Peste acestea s-au aşternut poveştile gnostice şi istorisirile primilor creştini despre idolul lor, Iisus. Începând cu Conciliul de la Niceea (325 en) se configurează structura actuală, aceasta suferind nenumărate modificări, fie datorită copierilor sau a traducerilor, fie influenţelor diferiţilor preoţi, mitropoliţi, patriarhi sau papi. În spaţiul românesc Scriptura soseşte pe filieră slavă, sub influenţa Ţaratului Bulgar şi ocrotită de Imperiul Otoman ce controla Bizanţul. În română apare prima traducere - Tetraevanghelul (1561) - tipărită de Coresi la Braşov în ciuda Bisericii Ortodoxe, pe vremea aceea Mitropolia Ungrovlahiei, vasală grecilor ca structură şi slavilor ca limbă şi grafie. Abia în 1982 patriarhul Teoctist acceptă, de exemplu, modificarea "cuvântului sfânt", precizând că duhul domnului se plimba peste "rotundul" pământului, deşi cuvântul original era peste "întinderea" pământului, în intenţia de a ajusta Biblia la descoperirile ştiinţifice (în scripturi pământul e plat). Protestanţii şi neoprotestanţii foloseau de mult o versiune mai revoluţionară, traducerea Cornilescu, încă din 1921.
Se pare că Biserica a născut Scriptura. Mai exact capii Bisericii.Şi câte biserici atâtea scripturi.
Biblia - geneză şi metamorfoză
Biblia - geneză şi metamorfoză II
Biblia - geneză şi metamorfoză III
Biblia - geneză şi metamorfoză IV
Biblia - geneză şi metamorfoză V
Biblia - geneză şi metamorfoză VI
Biblia - geneză şi metamorfoză VII
Biblia - geneză şi metamorfoză VIII
Biblia - geneză şi metamorfoză IX
8 iulie 2013
Ateii ca avocaţi ai diavolului...
Într-un mod absurd, unii adepţi ai lui Dumnezeu vor să ucidă sau sunt gata să o facă. De curând la Iaşi un schizofrenic a încercat detonarea unei bombe, presupun că la îndemnul unui dumnezeu, cu care vorbea curent. Acum un an o femeie ce discuta des cu dumnezeu şi-a ucis unul dintre copii, decapitându-l. Chestiunea este că nu numai omul de rând, singur, cade în capcana unei false divinaţii, ci chiar şi reprezentanţi ai clerului sau persoane cu o strânsă legătură cu Dumnezeu, cum este crima înfăptuită de mai multe măicuţe împreună cu preotul mănăstirii de la Tanacu.
De unde se vede că fiecare ne raportăm la Dumnezeu în mod diferit. Sau, altfel spus, fiecare vede un Dumnezeu diferit, după cât e de întreg la minte. Aici toată lumea trebuie să-mi dea dreptate şi să accepte ideea că, fiind prea mici pentru a cuprinde divinitatea, este posibil ca, personal, să ne înşelăm atunci când încercăm să comunicăm cu Dumnezeu şi fie să comunicăm cu un dumnezeu greşit, fals, fie să vorbim cu un Dumnezeu inexistent, posibil doar cu o imagine construită de noi înşine, ceea ce ne face cu adevărat bolnavi, mai ales dacă ne mai şi răspunde.
Aşa că este foarte dificil, poate chiar imposibil, să descoperim între credincioşii adevăraţi şi sănătoşi care vorbesc cu Dumnezeu pe credincioşii bolnavi care vorbesc cu Dumnezeu. Numai că sunt unele persoane cu adevărat capabile de a descoperi asta. Nu dacă persoana care vorbeşte cu Dumnezeu este schizofrenică sau nu, de asta se ocupă medicii psihiatri, ci dacă acel Dumnezeu cu care stăm noi de vorbă este Dumnezeu cu Adevărat sau doar o iluzie de-a noastră. Aceştia sunt ateii.
Mulţi credincioşi declară că "Ateii sunt avocaţii diavolului! Însă diavolul a fost lăsat liber să ne încerce credinţa până la sfârşitul veacului."
Se face o mare, mare greşeală, dacă se interpretează această idee precum că ateii sunt în slujba Satanei. Fals! A fi avocatul diavolului este situaţia în care te pui în partea cealaltă pentru a înţelege problema în ansamblu, pentru a sesiza toate aspectele şi pentru a avea acces la eventualele contradicţii înainte ca acestea să apară. Aşa că a fi "avocatul diavolului" este o situaţie plină de responsabilitate, ce arată tocmai capacitatea de a înţelege "partea adversă" şi de a avea astfel premisele unei soluţii corecte. De fapt ateii sunt o specie aparte.
Ateii sunt sanitarii religiei. Adică sunt oamenii ce au curajul şi puterea de a arăta care sunt dumnezeii falşi. Pentru asta iau la rând fiecare duh, spirit, zeu, idee religioasă sau dumnezeu şi îl confruntă cu ceea ce este măsura tuturor lucrurilor: raţiunea. Pentru asta riscă să ajungă în iad, dacă Dumnezeul ce a construit iadul există şi se pune cu el. Vă daţi seama ce riscă un ateu? Din dorinţa de a vă ajuta să înţelegeţi dacă al vostru dumnezeu este chiar Dumnezeu, riscă se ia la trântă chiar cu Divinitatea Reală. Să fim serioşi, Dumnezeu (şi aici mă refer la Dumnezeul cel Adevărat, nu la falşii dumnezei ce parazitează minţile schizofrenicilor) nu are nevoie de apărători. La puterea Sa orice potrivnic i-ar sta în faţă ar fi ca şi inexistent. Cât l-ar costa pe Dumnezeu să-l arunce în Focurile Gheenei pe ateul insignifiant? Cu toate acestea se pare că nu o face. Sau nu o face imediat. De ce? Pentru că Dumnezeu cel Adevărat ştie că ateii sunt de fapt în slujba Lui. El ştie că dacă în mintea unui credincios există o idee despre dumnezeu care nu rezistă la atacul raţional al ateilor, înseamnă că aceea idee este de fapt o idee greşită şi nu-L reprezintă chiar pe Dumnezeu.
Ateii sunt puternici. Pentru că numai un om puternic îşi permite să se pună cu duhurile necurate, cu falşii dumnezei sau cu ideologiile toxice, pe faţă, fără nici o altă armă decât raţiunea.
Numai că ateii riscă enorm. Pot fi ucişi de schizofrenici, care sunt la fel de religioşi ca şi cei sănătoşi. Sunt zilnic înjuraţi, blamaţi, urâţi. Şi mai ales riscă să nu ajungă în Rai. Pentru curajul lor de a se pune cu falşii dumnezei riscă să ajungă în Iad. Ăsta da curaj.
Ateii sunt eroi.
De unde se vede că fiecare ne raportăm la Dumnezeu în mod diferit. Sau, altfel spus, fiecare vede un Dumnezeu diferit, după cât e de întreg la minte. Aici toată lumea trebuie să-mi dea dreptate şi să accepte ideea că, fiind prea mici pentru a cuprinde divinitatea, este posibil ca, personal, să ne înşelăm atunci când încercăm să comunicăm cu Dumnezeu şi fie să comunicăm cu un dumnezeu greşit, fals, fie să vorbim cu un Dumnezeu inexistent, posibil doar cu o imagine construită de noi înşine, ceea ce ne face cu adevărat bolnavi, mai ales dacă ne mai şi răspunde.
Aşa că este foarte dificil, poate chiar imposibil, să descoperim între credincioşii adevăraţi şi sănătoşi care vorbesc cu Dumnezeu pe credincioşii bolnavi care vorbesc cu Dumnezeu. Numai că sunt unele persoane cu adevărat capabile de a descoperi asta. Nu dacă persoana care vorbeşte cu Dumnezeu este schizofrenică sau nu, de asta se ocupă medicii psihiatri, ci dacă acel Dumnezeu cu care stăm noi de vorbă este Dumnezeu cu Adevărat sau doar o iluzie de-a noastră. Aceştia sunt ateii.
Mulţi credincioşi declară că "Ateii sunt avocaţii diavolului! Însă diavolul a fost lăsat liber să ne încerce credinţa până la sfârşitul veacului."
Se face o mare, mare greşeală, dacă se interpretează această idee precum că ateii sunt în slujba Satanei. Fals! A fi avocatul diavolului este situaţia în care te pui în partea cealaltă pentru a înţelege problema în ansamblu, pentru a sesiza toate aspectele şi pentru a avea acces la eventualele contradicţii înainte ca acestea să apară. Aşa că a fi "avocatul diavolului" este o situaţie plină de responsabilitate, ce arată tocmai capacitatea de a înţelege "partea adversă" şi de a avea astfel premisele unei soluţii corecte. De fapt ateii sunt o specie aparte.
Ateii sunt sanitarii religiei. Adică sunt oamenii ce au curajul şi puterea de a arăta care sunt dumnezeii falşi. Pentru asta iau la rând fiecare duh, spirit, zeu, idee religioasă sau dumnezeu şi îl confruntă cu ceea ce este măsura tuturor lucrurilor: raţiunea. Pentru asta riscă să ajungă în iad, dacă Dumnezeul ce a construit iadul există şi se pune cu el. Vă daţi seama ce riscă un ateu? Din dorinţa de a vă ajuta să înţelegeţi dacă al vostru dumnezeu este chiar Dumnezeu, riscă se ia la trântă chiar cu Divinitatea Reală. Să fim serioşi, Dumnezeu (şi aici mă refer la Dumnezeul cel Adevărat, nu la falşii dumnezei ce parazitează minţile schizofrenicilor) nu are nevoie de apărători. La puterea Sa orice potrivnic i-ar sta în faţă ar fi ca şi inexistent. Cât l-ar costa pe Dumnezeu să-l arunce în Focurile Gheenei pe ateul insignifiant? Cu toate acestea se pare că nu o face. Sau nu o face imediat. De ce? Pentru că Dumnezeu cel Adevărat ştie că ateii sunt de fapt în slujba Lui. El ştie că dacă în mintea unui credincios există o idee despre dumnezeu care nu rezistă la atacul raţional al ateilor, înseamnă că aceea idee este de fapt o idee greşită şi nu-L reprezintă chiar pe Dumnezeu.
Ateii sunt puternici. Pentru că numai un om puternic îşi permite să se pună cu duhurile necurate, cu falşii dumnezei sau cu ideologiile toxice, pe faţă, fără nici o altă armă decât raţiunea.
Numai că ateii riscă enorm. Pot fi ucişi de schizofrenici, care sunt la fel de religioşi ca şi cei sănătoşi. Sunt zilnic înjuraţi, blamaţi, urâţi. Şi mai ales riscă să nu ajungă în Rai. Pentru curajul lor de a se pune cu falşii dumnezei riscă să ajungă în Iad. Ăsta da curaj.
Ateii sunt eroi.
8 iunie 2013
Propunere pentru a înlocui ora de religie
E-mail-ul de mai jos a fost trimis elevilor şi părinţilor acestora. Să vedem ce va ieşi...
Stimată doamnă diriginte,
Dragi părinţi,
Iubiţi elevi,
Dragi părinţi,
Iubiţi elevi,
Mă simt dator să vă transmit mulţumirile domnului deputat Remus Cernea:
Eu va multumesc. Ma bucur mult ca ne-am intalnit...
Tinem legatura :)
Remus Cernea
2013/6/4 Cornel Cretu <cornel_cretzu@yahoo.com>
Stimate domnule deputat Remus Cernea,Doresc să vă aduc la cunoştinţă mulţumirile exprimate de "fenomenalii" elevi ai clasei a IX-a F de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna din Braşov, după întâlnirea de duminică, 2 iunie 2013. Alături de cele ale doamnei diriginte Andreea Bell, care, deşi nu vă cunoaşte personal, a avut numai cuvinte de laudă pentru dumneavoastră în urma portretizării pe care v-au făcut-o elevii săi. Sper ca seminţele democraţiei şi a răspunderii civice sădite în acea întâlnire să construiască adulţii responsabili de mâine, capabili să construiască o lume mai fericită şi mai împlinită decât a noastră.Vă mulţumesc şi eu,Cornel Creţu
Unul dintre cele mai importante drepturi este dreptul la informare corectă.
În urma acelei întâlniri precum şi a altor excursii, a discuţiilor particulare cu elevii clasei noastre şi nu numai, am ajuns la concluzia că orele de religie de tip confesional, aşa cum sunt ele acum, nu sunt un avantaj informaţional sau educaţional pentru tinerii noştri şi ei sunt conştienţi de asta. Indiferent cât de deschis ar fi profesorul de religie, deoarece religia este prezentată doctrinar, doar din punctul de vedere al unui anumit cult, nu se poate arăta bogăţia spirituală a omenirii şi nici diversitatea de opinii sau de atitudini faţă de divinitate şi sacralitate. Acest lucru este subliniat până şi de specialişti în pedagogie sau psihologie, inclusiv de profesori de religie valoroşi cum este doctorul în teologie Gabriel Memelis ce face o analiză pertinentă aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/11/un-profesor-de-religie-analizeaza-orele.html
Curiozitatea copiilor noştri nu a dispărut încă şi merită să fie satisfăcută. Am primit întrebări de tipul "Ce este budismul?" sau constatări de genul "La religie este plictisitor, orice comentariu de-al nostru este considerat afront" subliniind nevoia de a schimba ceva aici. Pentru copilul meu e simplu, conform legii poate fi scutit de religie şi asta s-a şi întâmplat, la dorinţa ei. Dar asta nu înseamnă că situaţia este benefică pentru ea (cu excepţia faptului că face o oră mai puţin) după cum nu este normal ca şcoala să genereze aceste situaţii de segregare. În consecinţă propun să iniţiem noi schimbarea, mai ales că se poate face asta. Mai multe detalii despre condiţia religiei în şcoală aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/09/religia-in-scoala-consideratii-juridice.html şi aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/stop-indoctrinarii-religioase-in-scoli.html
Propunerea mea este de a solicita retragerea elevilor de la orele de religie confesională, lucru posibil legal, şi solicitarea de a introduce în programă, în schimb, oră de religie comparată şi de istorie a fenomenului religios, mai ales că profilul de ştiinţe sociale ar fi benefic completat de această materie. Mai jos cadrul legal ce permite retragerea de la orele de religie confesională:
Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea Educaţiei Naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
Am convingerea că se poate asigura de către direcţiune un profesor competent pentru a susţine această materie, doar are la dispoziţie o vară întreagă pentru asta.
3 martie 2013
Constantin Cucoș - Pedagogie pro îndoctrinare
„Este evident că valorile spirituale reprezintă un moderator și un factor de echilibru moral-psihic al oamenilor care trăiesc într-o societate puternic marcată de ubicuitatea științei și tehnicii.” Această propoziție din „Pedagogia” lui Constantin Cucoș (pag 66 - cap. educația intelectuală) mi-a ridicat mari semne de întrebare. Amenințarea strecurată prin neologismul, ce este uzual folosit în sens religios, ubicuu, denotă o spaimă, probabil personală, dar răsfrântă asupra lucrărilor sale. De ce mă leg de el? Pentru că lucrările sale, mai ales „Pedagogia”, sunt biblii în formarea pedagogilor din România. Educatori formați pe vremea când studiile medii erau suficiente pentru a deveni un dascăl adevărat sunt acum forțați să urmeze facultăți, "fabrici de diplome", de cele mai multe ori cu valori sau informații sub nivelul la care aceștia sunt deja pregătiți. În acest caz lucrarea lui Cucoş este chiar împotriva mersului societăților de succes (de tip occidental). [Şi asta doar din „nevoia” de a se justifica niște situații - adică de a ajunge niște bani undeva anume. Sistemul nu are nici o "vină", este o entitate virtuală, dar oamenii ce formează anumite grupuri de interese ce generează acest fenomen da.]
În lucrarea prezentată mai sus, printre altele, se face o structurare a componentelor educației din punct de vedere al finalității acesteia. Conform standardului îmbrățișat avem educație intelectuală, educație morală, educație estetică, educație tehnologică, educație fizică, educație sexuală și educație religioasă (21 pagini). Dacă celelalte tipuri de educație au câteva pagini pentru a arăta necesitatea acestora, pentru a justifica „necesitatea” educației de tip religios are nevoie de un volum serios de cuvinte. Am putea crede că se referă la necesitatea unei imagini analitice, de integrare și înțelegere a fenomenului religios, de dezvoltare a toleranței față de alte religii. Nu. Pledoaria este pentru religia de tip confesional, pentru îndoctrinare și subjugare a minții copiilor spre obediență și respectare a unor tradiții sau executarea unor manifestări specifice unei anumite religii.
Și începe prin enumerarea argumentelor pentru a încadra educația religioasă de tip confesional, deși nu o definește așa niciunde în carte, între necesitățile de educare „instituționalizată” la care să participe „întreg personalul didactic”.
Argumentul cultural.
„Nu te poți considera persoană culturală dacă nu îți cunoști propriile referințe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexiști în comunitate, nu știi nimic despre istoria credințelor sau religiilor, nu înțelegi fenomenologia actului religios.” Corect. Până aici. Pentru că mai departe spune „multe producții culturale își au originea în Biblie sau Sfânta Tradiție.” Majusculele îi aparțin. De ce nu precizează și alte cărți sfinte sau tradiții? Sau abordarea umanistă, lipsită de divin?
Cea mai tare e asta: „A nu fi formați și în perspectivă religioasă înseamnă să rămânem „infirmi” din punct de vedere spiritual, înseamnă apariția unei noi forme a analfabetismului, de ordin religios.” Păi în acest caz ar trebui să învățăm despre toate religiile precum și concepțiile lipsite de divinitate, pentru că ești analfabet de cunoști doar o literă, fie ea și prima din alfabet. Exact asta nu se întâmplă în România: expunerea şi analiza fenomenelor religioase, deschiderea ecumenică şi culturală, evidenţierea nepartizană a bogăţiei spirituale.
Argumentul psihologic
„În măsura în care substratul atitudinal și de credințe nu este impus, ci doar propus, acesta are o funcționalitate deosebit de importantă pentru multe persoane.” Numai că religia este prezentată confesional și atunci ideile sunt impuse, ba chiar manifestările elevilor sunt dictate de pedagogi. Aceștia sunt supuși oprobiului public sau pedepsiți pentru că au alte opinii, manifestări sau credințe decât profesorul. De fapt argumentul psihologic ar trebui să vină în contraindicarea prezenței religiei cu scop catehetic în instituțiile de învățământ. Ca să nu mai spunem că raportarea la divin este avantajoasă psihologic pentru unele persoane și nu pentru "multe persoane", cum specifică autorul nostru.
Argumentul etic
Din start învățământul religios confesional este pe un palier de imoralitate, după cum am precizat mai sus. Catehizarea presupune ca paradigmă principală ideea că acea religie, credință, cult, biserică este singura valabilă, celelalte fiind rătăciri, ca să nu mai vorbim de ideile umanismului laic, ateu, ce sunt anatemizate și diavolizate pur şi simplu. Se generează discriminarea și clasificarea copiilor din punct de vedere religios. Asta duce la intoleranță. Discriminarea continuă cu notarea, ce devine absurdă (se notează credința?). Apare contradicția dintre paradigmele religioase și cunoașterea științifică. Sau contradicția dintre procesul de înțelegere a moralităţii acțiunilor și dictatul poruncilor religioase. Ca să nu mai vorbim de morala din cadrul Bibliei, baza educației religioase din România, plină de absurdități ca jertfirea propriilor copii pentru a arăta credința față de un zeu, paradoxul şi imoralitatea unei iertări a păcatelor la comun şi prin interpuşi, cum este execuţia mesianică (adică pedepsim pe cineva în scopul iertării altcuiva), sau predarea fiicelor virgine spre a fi violate pentru a proteja în schimb niște musafiri considerați îngeri. Mai multe despre cât de ne-etică este religia în școală aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2010/06/eliminati-religia-din-scoala.html și aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/religia-predata-confesional-trebuie.html
În rest Constantin Cucoș debitează limbaj de lemn: „disoluția reperelor morale”, „perioadă de criză morală și spirituală”, „morala de tip religios poate umple un gol”, suspectând de ineficiență morala fără religiozitate dar dând exemplu tipuri ideologice de construcţie religioasă: „codurile etice de sorginte laică sunt puse în discuție și generează o anumită neîncredere, și din cauza conotațiilor lor ideologice (vezi „Codul eticii și echității socialiste”)”. Asta probabil din necunoașterea faptului că etica orânduirii socialist-comunistă era tot de tip religios, chiar dacă se prezenta ca fiind laică. De asta și avea pe lângă un cod etic toată pleiada de mecanisme structurate într-o ierarhie de tip religios, dictatorial, exclusiv. Confuzia pe care o face în ceea ce privește sorgintea religioasă a moralei este impadonabilă. Oamenii sunt morali pentru că sunt ființe sociale și este eficient să fie morali și nu pentru că o anumită divinitate sau ideologie i-a obligat pe aceștia să fie morali. Asta ar însemna că ateii sau cei de alte religii nu sunt sau nu pot fi morali, ceea ce este fals.
Argumentul sociologic
Ar putea ca acesta să fie unul dintre punctele forte, religia fiind o formulă de manifestare ce stimulează cadrul social. Și care se impune prin acesta. Păi... tocmai. Pericolul îl simte și autorul nostru, dar tot susține necesitatea unei anumite religii confesionale în educație deoarece „religia creștină funcționează ca un flux spiritual integrator". Nu aminteşte de celelalte religii şi nici de opţiunea fără religie, de parcă altruismul este confiscat de creştini. Subliniază pericolul şi mai abitir în fraza: "Aceasta nu înseamnă că grupul confesional, "poporul drept-credincios" se va izola sau va "ataca" un alt grup, cu alte repere religioase [...] Este bine cinstit cel care îşi păstrează identitatea şi nu are aroganţa de a o impune şi altora." Se pare că nu ajunge această asigurare. Simplul fapt că "din oficiu" toţi elevii sunt înregimentaţi la o anumită oră de catehizare demonstrează că "aroganţa" a devenit politică de cadre, exact invers decât proclamatele paradigme ale educaţiei. Din acest motiv supoziţia că este posibil oricând ca "poporul drept-credincios" să-şi impună cu şi mai multă violenţă "valorile" devine plauzibilă.
Argumentul istoric
Acesta este unul din cele mai proaste argumente, fiind invalid ca expunere în orice schemă de logică. Faptul că "importanţi clerici ortodocşi, greco-catolici etc. s-au implicat în marile evenimente istorice care ne-au marcat evoluţia" nu compensează nici pe departe faptul că mulţi clerici şi mai importanţi au fost părtaşi la evenimente istorice de care ar trebui să ne fie ruşine. Şi aici amintesc numai de robia ţiganilor, pogromurile evreilor, executarea unor mari personalităţi de către legionarii îmbărbătaţi de patriarhul Miron Cristea sau de cuvintele patriarhului Justinian Marina:"Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!"
Să lăsăm istoricilor meritul fiecărei personalităţi, dar nici Biserica în ansamblul ei nu a fost un motor civilizator. Doar odată cu ideile iluministe ce la noi au sosit abia la începutul secolului XIX a fost pusă baza unui învăţământ adecvat, a unei deschideri spre tehnologie şi cunoaştere, a configurării naţiei române. Biserica a folosit sute de ani limba slavă, nu română, în exprimarea sa publică, şi abia la secularizarea averilor mânăstireşti din vremea lui Cuza vasalitatea bizantino-greacă a dispărut.
Argumentul ecumenic
Mda. Numai dacă suntem extrem de siguri de credinţa noastră ne putem permite să comunicăm cu cei cu alte convingeri. Adică doar după ce suntem îndoctrinaţi destul putem fi supuşi probei de a demonstra cât de credincioşi suntem. Şi deşi partenerii de discuţie ecumenică ne oferă dovezi, trebuie să avem puterea de a le respinge cu orice preţ, pentru că suntem credincioşi adevăraţi. Se pare că autorul are dreptate: "Dialogul interconfesional se face între persoane bine situate religios, suficient instruite, în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte religia proprie şi alte religii sau confesiuni."
Argumentul teologic
"Fiecare religie se perpetuează prin intermediul credincioşilor ei. Problema răspândirii credinţei, a iniţierii şi formării religioase ţine de miezul intim al oricărui edificiu religios. De altfel, fiecare religie îşi asumă şi un program educaţional, pedagogic pe măsură, care să cultive şi să propage adevărurile de credinţă. Unde există credinţă religioasă există şi educaţie. Credinţa pretinde împărtăşire în comun, mărturisire, efuziune de idei şi simţire. În Noul Testament chemările către educare şi formare sunt numeroase. "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin" (Matei, 28, 19, 20). Acesta este crezul oricărui slujitor al bisericii sau militant al ei. Pentru clerici, educaţia religioasă constituie o obligaţie explicită, de ordin deontologic, pastoral şi educaţional. Fiecare persoană trebuie îndreptată spre Dumnezeu, trebuie să ajungă la un sens profund al vieţii şi al existenţei. Scopul ultim al formării religioase, în tradiţia creştină, este mântuirea (salvarea), intrarea în Împărăţia Cerească. Pentru aceasta, este necesar să se folosească toate prilejurile, inclusiv perimetrul şcolar."
Nu contează că legea educaţiei spune că prozelitismul religios în şcoală este interzis.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !
Nu contează că majoritatea conflictelor actuale sunt de origine religioasă.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !
Nu contează că ştiinţa este respinsă dacă nu corespunde dogmei creştine.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !
Argumentul pedagogic
"Cine este educat din punct de vedere religios (catehetic, vezi mai sus) are un start existenţial favorizant şi este pasibil de perfecţionare pe mai departe."
Astfel deducem că oameni "fără Dumnezeu" precum Steven Weinberg, Albert Einstein, Mark Twain, Voltaire, Neil deGrasse Tyson, George Bernard Shaw, Carl Sagan, Bertrand Russel, Richard Dawkins, Stephen Hawking, Charles Darwin sau Emil Racoviţă au fost sau sunt nişte oameni fără şanse de perfecţionare. Şi aici am notat doar câţiva...
Constantin Cucoş este profesor univ. dr., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi şi Vicepreședinte al Consiliului Național al Formării Continue.
În lucrarea prezentată mai sus, printre altele, se face o structurare a componentelor educației din punct de vedere al finalității acesteia. Conform standardului îmbrățișat avem educație intelectuală, educație morală, educație estetică, educație tehnologică, educație fizică, educație sexuală și educație religioasă (21 pagini). Dacă celelalte tipuri de educație au câteva pagini pentru a arăta necesitatea acestora, pentru a justifica „necesitatea” educației de tip religios are nevoie de un volum serios de cuvinte. Am putea crede că se referă la necesitatea unei imagini analitice, de integrare și înțelegere a fenomenului religios, de dezvoltare a toleranței față de alte religii. Nu. Pledoaria este pentru religia de tip confesional, pentru îndoctrinare și subjugare a minții copiilor spre obediență și respectare a unor tradiții sau executarea unor manifestări specifice unei anumite religii.
Și începe prin enumerarea argumentelor pentru a încadra educația religioasă de tip confesional, deși nu o definește așa niciunde în carte, între necesitățile de educare „instituționalizată” la care să participe „întreg personalul didactic”.
Argumentul cultural.
„Nu te poți considera persoană culturală dacă nu îți cunoști propriile referințe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexiști în comunitate, nu știi nimic despre istoria credințelor sau religiilor, nu înțelegi fenomenologia actului religios.” Corect. Până aici. Pentru că mai departe spune „multe producții culturale își au originea în Biblie sau Sfânta Tradiție.” Majusculele îi aparțin. De ce nu precizează și alte cărți sfinte sau tradiții? Sau abordarea umanistă, lipsită de divin?
Cea mai tare e asta: „A nu fi formați și în perspectivă religioasă înseamnă să rămânem „infirmi” din punct de vedere spiritual, înseamnă apariția unei noi forme a analfabetismului, de ordin religios.” Păi în acest caz ar trebui să învățăm despre toate religiile precum și concepțiile lipsite de divinitate, pentru că ești analfabet de cunoști doar o literă, fie ea și prima din alfabet. Exact asta nu se întâmplă în România: expunerea şi analiza fenomenelor religioase, deschiderea ecumenică şi culturală, evidenţierea nepartizană a bogăţiei spirituale.
Argumentul psihologic
„În măsura în care substratul atitudinal și de credințe nu este impus, ci doar propus, acesta are o funcționalitate deosebit de importantă pentru multe persoane.” Numai că religia este prezentată confesional și atunci ideile sunt impuse, ba chiar manifestările elevilor sunt dictate de pedagogi. Aceștia sunt supuși oprobiului public sau pedepsiți pentru că au alte opinii, manifestări sau credințe decât profesorul. De fapt argumentul psihologic ar trebui să vină în contraindicarea prezenței religiei cu scop catehetic în instituțiile de învățământ. Ca să nu mai spunem că raportarea la divin este avantajoasă psihologic pentru unele persoane și nu pentru "multe persoane", cum specifică autorul nostru.
Argumentul etic
Din start învățământul religios confesional este pe un palier de imoralitate, după cum am precizat mai sus. Catehizarea presupune ca paradigmă principală ideea că acea religie, credință, cult, biserică este singura valabilă, celelalte fiind rătăciri, ca să nu mai vorbim de ideile umanismului laic, ateu, ce sunt anatemizate și diavolizate pur şi simplu. Se generează discriminarea și clasificarea copiilor din punct de vedere religios. Asta duce la intoleranță. Discriminarea continuă cu notarea, ce devine absurdă (se notează credința?). Apare contradicția dintre paradigmele religioase și cunoașterea științifică. Sau contradicția dintre procesul de înțelegere a moralităţii acțiunilor și dictatul poruncilor religioase. Ca să nu mai vorbim de morala din cadrul Bibliei, baza educației religioase din România, plină de absurdități ca jertfirea propriilor copii pentru a arăta credința față de un zeu, paradoxul şi imoralitatea unei iertări a păcatelor la comun şi prin interpuşi, cum este execuţia mesianică (adică pedepsim pe cineva în scopul iertării altcuiva), sau predarea fiicelor virgine spre a fi violate pentru a proteja în schimb niște musafiri considerați îngeri. Mai multe despre cât de ne-etică este religia în școală aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2010/06/eliminati-religia-din-scoala.html și aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/religia-predata-confesional-trebuie.html
În rest Constantin Cucoș debitează limbaj de lemn: „disoluția reperelor morale”, „perioadă de criză morală și spirituală”, „morala de tip religios poate umple un gol”, suspectând de ineficiență morala fără religiozitate dar dând exemplu tipuri ideologice de construcţie religioasă: „codurile etice de sorginte laică sunt puse în discuție și generează o anumită neîncredere, și din cauza conotațiilor lor ideologice (vezi „Codul eticii și echității socialiste”)”. Asta probabil din necunoașterea faptului că etica orânduirii socialist-comunistă era tot de tip religios, chiar dacă se prezenta ca fiind laică. De asta și avea pe lângă un cod etic toată pleiada de mecanisme structurate într-o ierarhie de tip religios, dictatorial, exclusiv. Confuzia pe care o face în ceea ce privește sorgintea religioasă a moralei este impadonabilă. Oamenii sunt morali pentru că sunt ființe sociale și este eficient să fie morali și nu pentru că o anumită divinitate sau ideologie i-a obligat pe aceștia să fie morali. Asta ar însemna că ateii sau cei de alte religii nu sunt sau nu pot fi morali, ceea ce este fals.
Argumentul sociologic
Ar putea ca acesta să fie unul dintre punctele forte, religia fiind o formulă de manifestare ce stimulează cadrul social. Și care se impune prin acesta. Păi... tocmai. Pericolul îl simte și autorul nostru, dar tot susține necesitatea unei anumite religii confesionale în educație deoarece „religia creștină funcționează ca un flux spiritual integrator". Nu aminteşte de celelalte religii şi nici de opţiunea fără religie, de parcă altruismul este confiscat de creştini. Subliniază pericolul şi mai abitir în fraza: "Aceasta nu înseamnă că grupul confesional, "poporul drept-credincios" se va izola sau va "ataca" un alt grup, cu alte repere religioase [...] Este bine cinstit cel care îşi păstrează identitatea şi nu are aroganţa de a o impune şi altora." Se pare că nu ajunge această asigurare. Simplul fapt că "din oficiu" toţi elevii sunt înregimentaţi la o anumită oră de catehizare demonstrează că "aroganţa" a devenit politică de cadre, exact invers decât proclamatele paradigme ale educaţiei. Din acest motiv supoziţia că este posibil oricând ca "poporul drept-credincios" să-şi impună cu şi mai multă violenţă "valorile" devine plauzibilă.
Argumentul istoric
Acesta este unul din cele mai proaste argumente, fiind invalid ca expunere în orice schemă de logică. Faptul că "importanţi clerici ortodocşi, greco-catolici etc. s-au implicat în marile evenimente istorice care ne-au marcat evoluţia" nu compensează nici pe departe faptul că mulţi clerici şi mai importanţi au fost părtaşi la evenimente istorice de care ar trebui să ne fie ruşine. Şi aici amintesc numai de robia ţiganilor, pogromurile evreilor, executarea unor mari personalităţi de către legionarii îmbărbătaţi de patriarhul Miron Cristea sau de cuvintele patriarhului Justinian Marina:"Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!"
Să lăsăm istoricilor meritul fiecărei personalităţi, dar nici Biserica în ansamblul ei nu a fost un motor civilizator. Doar odată cu ideile iluministe ce la noi au sosit abia la începutul secolului XIX a fost pusă baza unui învăţământ adecvat, a unei deschideri spre tehnologie şi cunoaştere, a configurării naţiei române. Biserica a folosit sute de ani limba slavă, nu română, în exprimarea sa publică, şi abia la secularizarea averilor mânăstireşti din vremea lui Cuza vasalitatea bizantino-greacă a dispărut.
Argumentul ecumenic
Mda. Numai dacă suntem extrem de siguri de credinţa noastră ne putem permite să comunicăm cu cei cu alte convingeri. Adică doar după ce suntem îndoctrinaţi destul putem fi supuşi probei de a demonstra cât de credincioşi suntem. Şi deşi partenerii de discuţie ecumenică ne oferă dovezi, trebuie să avem puterea de a le respinge cu orice preţ, pentru că suntem credincioşi adevăraţi. Se pare că autorul are dreptate: "Dialogul interconfesional se face între persoane bine situate religios, suficient instruite, în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte religia proprie şi alte religii sau confesiuni."
Argumentul teologic
"Fiecare religie se perpetuează prin intermediul credincioşilor ei. Problema răspândirii credinţei, a iniţierii şi formării religioase ţine de miezul intim al oricărui edificiu religios. De altfel, fiecare religie îşi asumă şi un program educaţional, pedagogic pe măsură, care să cultive şi să propage adevărurile de credinţă. Unde există credinţă religioasă există şi educaţie. Credinţa pretinde împărtăşire în comun, mărturisire, efuziune de idei şi simţire. În Noul Testament chemările către educare şi formare sunt numeroase. "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin" (Matei, 28, 19, 20). Acesta este crezul oricărui slujitor al bisericii sau militant al ei. Pentru clerici, educaţia religioasă constituie o obligaţie explicită, de ordin deontologic, pastoral şi educaţional. Fiecare persoană trebuie îndreptată spre Dumnezeu, trebuie să ajungă la un sens profund al vieţii şi al existenţei. Scopul ultim al formării religioase, în tradiţia creştină, este mântuirea (salvarea), intrarea în Împărăţia Cerească. Pentru aceasta, este necesar să se folosească toate prilejurile, inclusiv perimetrul şcolar."
Nu contează că legea educaţiei spune că prozelitismul religios în şcoală este interzis.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !
Nu contează că majoritatea conflictelor actuale sunt de origine religioasă.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !
Nu contează că ştiinţa este respinsă dacă nu corespunde dogmei creştine.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !
Argumentul pedagogic
"Cine este educat din punct de vedere religios (catehetic, vezi mai sus) are un start existenţial favorizant şi este pasibil de perfecţionare pe mai departe."
Astfel deducem că oameni "fără Dumnezeu" precum Steven Weinberg, Albert Einstein, Mark Twain, Voltaire, Neil deGrasse Tyson, George Bernard Shaw, Carl Sagan, Bertrand Russel, Richard Dawkins, Stephen Hawking, Charles Darwin sau Emil Racoviţă au fost sau sunt nişte oameni fără şanse de perfecţionare. Şi aici am notat doar câţiva...
Constantin Cucoş este profesor univ. dr., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi şi Vicepreședinte al Consiliului Național al Formării Continue.
7 februarie 2013
Contraapelul la apel
Iată ce spun, printre altele, reprezentanţii a 34 de organizaţii creştin-ortodoxe în Comunicatul acestora către Parlament:
După cum vă este cunoscut, ultimul recensământ a reliefat faptul că aproape 99% din populația României este religioasă, ateii și agnosticii reprezentând 0,2%. În aceste condiții, ne punem întrebarea dacă reprezentanții acestor ONG-uri, adică cei 0,2% dintre români, pot decide care sunt prioritățile și ce ar trebui să se finanțeze pentru ceilalți 99% dintre noi, marea majoritate membri ai Bisericii Ortodoxe Române.
O parte dintre organizațiile secularist-ateiste, care au programe anarhiste, pro-homosexuale și neomarxiste, semnatare ale acestei inițiative, se regăsesc și în parteneriatul cu „Luna Istoriei LGTB” care este în desfășurare, ceea ce conduce la ideea unei ofensive concertate împotriva Tradiției acestui neam, aceleași organizații contestând orele și manualele de religie și dorind scoaterea icoanelor din instituțiile de învățământ.
Apoi se înşiră opiniile unor personalităţi ce reliefează importanţa Bisericii, precum şi faptul că sunt state în Europa ce consideră bisericile majoritare ca fiind biserici de stat.
Semnează: Alianța pentru Demnitate Națională – Președinte Iulian Capsali, Asociaţia Christiana – Preşedinte Prof. dr. Pavel Chirilă, Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România – dr. Christa Todea Gross, vicepreședinte, Alianța Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc, Asociația Pro-Vita București – Președinte Bogdan Stanciu, Asociația pentru Libertatea Românilor – Președinte Nicolae Livadă, Asociația Prietenii Sf. Efrem cel Nou – Președinte pr. Ciprian Staicu, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului – Președinte Dragoș Tăcăluță, Liga Studenților din Universitatea din Bucureşti, ASCOR București, Liga de Utilitate Publică – Preşedinte Rafael Udriște, Liga Distributistă Română „Ion Mihalache” – Ovidiu Hurduzeu, Asociaţia Meșterilor Populari din Moldova, Iaşi – preşedinte Marcel Lutic, Asociaţia HRISDORIA – Preşedinte Augustin Câmpean Dorin, Asociația „Bucovina Profundă” – președinte Mircea Pușcașu, Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Suceava, Asociația Rost – Președinte Claudiu Târziu, Liga pentru Identitate Națională – Paul Ghițiu, Asociația Predania – Președinte Ion Gurgu, Asociația Civică a Tinerilor Creştin-Ortodocşi Români – Președinte Bogdan Ivan, Asociația pentru Cultură și Educație „Sfântul Daniil Sihastrul” – președinte Lucian Cornianu, Asociația „Ortodoxia Tinerilor” – Claudiu Bălan, Asociația „Artă și Tradiții Meșteșugărești”, Alba – președinte Petruța Pop, Asociația Tinerilor Ortodocși „Orthograffiti” – președinte Alexandra Nadane, Revista Orthograffiti – Laurențiu Dumitru, Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca”, Asociaţia Dascălilor din România, Asociaţia Familia Ortodoxă, Revista „Familia Ortodoxă”, Revista „Foaie Națională”, Asociația „Copil dorit” – președinte Simona Verman, Asociația „Triada”, Fundația „Sfânta Irina”, Asociația „Prietenii de Familie”
Stimaţi concetăţeni mai-sus-semnatari,
Numărul substanţial al enoriaşilor ortodocşi certifică pe deplin posibilitatea ca Biserica Ortodoxă Română să poată fi susţinută financiar de aceştia, în mod direct. Este absurd ca statul să ia bani de la toţi, inclusiv de la cei 0,2 la sută atei, şi să-i dea Bisericii Ortodoxe Române. Pentru că nu se poate face o similitudine între Biserica Ortodoxă Română ce acţionează prin şi pentru enoriaşii săi şi structurile de stat (învăţământ, sănătate, justiţie) ce acţionează în interesul tuturor cetăţenilor, indiferent ai cui enoriaşi sunt, dacă sunt.
Dacă puteţi face un exerciţiu de imaginaţie este ca şi cum ar lua bani de la ortodocşi pentru a finanţa afişarea crucifixului cu capul în jos şi blasfemia. Cu banii lor, ai ortodocşilor. Prin lege.
Ca să nu mai vorbim de apelul la forţa majorităţii care seamănă cu violul în grup. Dacă 99 de bărbaţi hotărăsc să violeze o femeie, asta e, se face, doar sunt majoritari, nu!? Să se gândească la asta doamnele semnatare. Le surâde?Poate că da.
Sunt culte ce refuză susţinerea financiară de la stat.
"Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea şi Cultul Creştin Baptist din România-Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste, nu
solicită sprijin financiar pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical.
Deasemenea, nici Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova” nu solicită sub nici o formă sprijin financiar din partea statului."
(raportul APADOR „Stat şi religii în România - o relaţie transparentă?”, pag 25)
Fac acest lucru din considerente de dogmă: credinţa şi manifestarea ei nu trebuie să se amestece cu interesele politice şi cu materialismul statului. Respect şi felicit această abordare.
Încercând să vă puneţi în locul acestor credincioşi veţi descoperi că aceştia plătesc direct cheltuielile bisericii lor şi indirect cheltuielile altor biserici. Care, culmea, mai şi acţionează împotriva lor:
"În cazul altor culte, au existat situaţii în care primarul unei anumite localităţi a refuzat să intervină atunci când un preot ortodox nu a permis intrarea într-un cimitir aflat în administraţia sa, a unei persoane decedate aparţinând altui cult.
Reprezentanţi ai Uniunii Penticostale - Biserica lui Dumnezeu Apostolică susţin că mai există încă situaţii în care, datorită relei voinţe a unui preot ortodox, sunt necesare intervenţii în avans „la centru” pentru ca anumite persoane să fie înhumate.
Şi pentru Comunitatea Bahá’í numărul mic de cimitire publice reprezintă o problemă, şi asta datorită faptului că, în credinţa bahá’í, inhumarea trupului credinciosului ar trebui să se facă undeva destul de aproape de locul în care şi-a petrecut ultima parte a vieţii. Dl. Bahman Rahmatian, Preşedintele Adunării Spirituale Naţionale a Comunităţii Bahá’í, a semnalat cazuri când preotul ortodox paroh a condiţionat înmormântarea unui membru al comunităţii bahá’í de efectuarea unei slujbe ortodoxe de înmormântare.
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor conţine prevederi clare referitoare la cimitire, menite a soluţiona problema delicată a înhumării astfel încât nici un credincios al unui cult să nu fie discriminat.
Cu toate acestea, pe parcursul anului 2007 au mai existat cazuri la nivel local unde legea nu a fost respectată. Persoane decedate aparţinând unor culte altele decât cel ortodox au fost înhumate cu mare dificultate în cimitire administrate sau aflate în posesia Bisericii Ortodoxe Române. Pentru ca acest lucru să se întâmple a fost necesară fie intervenţia unor ierarhi ortodocşi, fie intervenţia Secretariatului de Stat pentru Culte."
(raportul APADOR „Stat şi religii în România - o relaţie transparentă?”, pag 46)
"Recent, într-o şcoală din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, conducerea şcolii a refuzat să încheie media la disciplina religie unui copil aparţinând cultului „Martorii lui Iehova” motivând prin faptul că adeverinţa nu conţinea un calificativ sau o notă de
evaluare a cunoştinţelor acumulate. Evaluarea cunoştinţelor religioase contravine însă principiilor Organizaţiei Religioase Martorii lui Iehova iar obligativitatea acordării unui calificativ ar reprezenta o încălcare a dreptului la autonomie."
(raportul APADOR „Stat şi religii în România - o relaţie transparentă?”, pag 48)
"Capitolul „Libertate religioasă şi prozelitism” din manualul de Religie-Cultul Ortodox pentru clasa a XI-a, ediţia 2006, publicat de editura Corint conţine următoarea precizare „Este un motiv în plus pentru ca, fără false menajamente, şi în România să se prezinte realist lucrurile în ceea ce priveşte răul generat de prozelitismul sectelor.
Paradoxal, există câteva grupări sectare interzise în Occident, dar care în România desfăşoară acţiuni prozelitiste în deplină libertate. Deşi în România nu au statut de cult, ci sunt numite numai organizaţii religioase (Martorii lui Iehova), fie asociaţii sau fundaţii religioase (Bahai, mormoni), aceste mişcări aplică strategii prozelitiste”."
(raportul APADOR „Stat şi religii în România - o relaţie transparentă?”, pag 49)
Acum, stimaţi semnatari ortodocşi, încercaţi să vă puneţi în locul celor de altă religie. Nu-i aşa că v-aţi simţi ca şi creştinii primari, huliţi şi jecmăniţi de "majoritarii păgâni"?
Da, în acestă problemă ateii ţin partea "sectarilor" ce au bunul simţ de a refuza "ajutorul" de la stat. Pentru că aşa este corect. M-aş bucura ca învăţătura lui Iisus să nu fie doar proclamată ci şi îmbrăţişată de creştinii ortodocşi: "Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu." (Luca: 20/25, Marcu: 12/17, Matei: 22/21)
După cum vă este cunoscut, ultimul recensământ a reliefat faptul că aproape 99% din populația României este religioasă, ateii și agnosticii reprezentând 0,2%. În aceste condiții, ne punem întrebarea dacă reprezentanții acestor ONG-uri, adică cei 0,2% dintre români, pot decide care sunt prioritățile și ce ar trebui să se finanțeze pentru ceilalți 99% dintre noi, marea majoritate membri ai Bisericii Ortodoxe Române.
O parte dintre organizațiile secularist-ateiste, care au programe anarhiste, pro-homosexuale și neomarxiste, semnatare ale acestei inițiative, se regăsesc și în parteneriatul cu „Luna Istoriei LGTB” care este în desfășurare, ceea ce conduce la ideea unei ofensive concertate împotriva Tradiției acestui neam, aceleași organizații contestând orele și manualele de religie și dorind scoaterea icoanelor din instituțiile de învățământ.
Apoi se înşiră opiniile unor personalităţi ce reliefează importanţa Bisericii, precum şi faptul că sunt state în Europa ce consideră bisericile majoritare ca fiind biserici de stat.
Semnează: Alianța pentru Demnitate Națională – Președinte Iulian Capsali, Asociaţia Christiana – Preşedinte Prof. dr. Pavel Chirilă, Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România – dr. Christa Todea Gross, vicepreședinte, Alianța Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc, Asociația Pro-Vita București – Președinte Bogdan Stanciu, Asociația pentru Libertatea Românilor – Președinte Nicolae Livadă, Asociația Prietenii Sf. Efrem cel Nou – Președinte pr. Ciprian Staicu, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului – Președinte Dragoș Tăcăluță, Liga Studenților din Universitatea din Bucureşti, ASCOR București, Liga de Utilitate Publică – Preşedinte Rafael Udriște, Liga Distributistă Română „Ion Mihalache” – Ovidiu Hurduzeu, Asociaţia Meșterilor Populari din Moldova, Iaşi – preşedinte Marcel Lutic, Asociaţia HRISDORIA – Preşedinte Augustin Câmpean Dorin, Asociația „Bucovina Profundă” – președinte Mircea Pușcașu, Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Suceava, Asociația Rost – Președinte Claudiu Târziu, Liga pentru Identitate Națională – Paul Ghițiu, Asociația Predania – Președinte Ion Gurgu, Asociația Civică a Tinerilor Creştin-Ortodocşi Români – Președinte Bogdan Ivan, Asociația pentru Cultură și Educație „Sfântul Daniil Sihastrul” – președinte Lucian Cornianu, Asociația „Ortodoxia Tinerilor” – Claudiu Bălan, Asociația „Artă și Tradiții Meșteșugărești”, Alba – președinte Petruța Pop, Asociația Tinerilor Ortodocși „Orthograffiti” – președinte Alexandra Nadane, Revista Orthograffiti – Laurențiu Dumitru, Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca”, Asociaţia Dascălilor din România, Asociaţia Familia Ortodoxă, Revista „Familia Ortodoxă”, Revista „Foaie Națională”, Asociația „Copil dorit” – președinte Simona Verman, Asociația „Triada”, Fundația „Sfânta Irina”, Asociația „Prietenii de Familie”
Stimaţi concetăţeni mai-sus-semnatari,
Numărul substanţial al enoriaşilor ortodocşi certifică pe deplin posibilitatea ca Biserica Ortodoxă Română să poată fi susţinută financiar de aceştia, în mod direct. Este absurd ca statul să ia bani de la toţi, inclusiv de la cei 0,2 la sută atei, şi să-i dea Bisericii Ortodoxe Române. Pentru că nu se poate face o similitudine între Biserica Ortodoxă Română ce acţionează prin şi pentru enoriaşii săi şi structurile de stat (învăţământ, sănătate, justiţie) ce acţionează în interesul tuturor cetăţenilor, indiferent ai cui enoriaşi sunt, dacă sunt.
Dacă puteţi face un exerciţiu de imaginaţie este ca şi cum ar lua bani de la ortodocşi pentru a finanţa afişarea crucifixului cu capul în jos şi blasfemia. Cu banii lor, ai ortodocşilor. Prin lege.
Ca să nu mai vorbim de apelul la forţa majorităţii care seamănă cu violul în grup. Dacă 99 de bărbaţi hotărăsc să violeze o femeie, asta e, se face, doar sunt majoritari, nu!? Să se gândească la asta doamnele semnatare. Le surâde?
Sunt culte ce refuză susţinerea financiară de la stat.
"Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea şi Cultul Creştin Baptist din România-Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste, nu
solicită sprijin financiar pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical.
Deasemenea, nici Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova” nu solicită sub nici o formă sprijin financiar din partea statului."
(raportul APADOR „Stat şi religii în România - o relaţie transparentă?”, pag 25)
Fac acest lucru din considerente de dogmă: credinţa şi manifestarea ei nu trebuie să se amestece cu interesele politice şi cu materialismul statului. Respect şi felicit această abordare.
Încercând să vă puneţi în locul acestor credincioşi veţi descoperi că aceştia plătesc direct cheltuielile bisericii lor şi indirect cheltuielile altor biserici. Care, culmea, mai şi acţionează împotriva lor:
"În cazul altor culte, au existat situaţii în care primarul unei anumite localităţi a refuzat să intervină atunci când un preot ortodox nu a permis intrarea într-un cimitir aflat în administraţia sa, a unei persoane decedate aparţinând altui cult.
Reprezentanţi ai Uniunii Penticostale - Biserica lui Dumnezeu Apostolică susţin că mai există încă situaţii în care, datorită relei voinţe a unui preot ortodox, sunt necesare intervenţii în avans „la centru” pentru ca anumite persoane să fie înhumate.
Şi pentru Comunitatea Bahá’í numărul mic de cimitire publice reprezintă o problemă, şi asta datorită faptului că, în credinţa bahá’í, inhumarea trupului credinciosului ar trebui să se facă undeva destul de aproape de locul în care şi-a petrecut ultima parte a vieţii. Dl. Bahman Rahmatian, Preşedintele Adunării Spirituale Naţionale a Comunităţii Bahá’í, a semnalat cazuri când preotul ortodox paroh a condiţionat înmormântarea unui membru al comunităţii bahá’í de efectuarea unei slujbe ortodoxe de înmormântare.
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor conţine prevederi clare referitoare la cimitire, menite a soluţiona problema delicată a înhumării astfel încât nici un credincios al unui cult să nu fie discriminat.
Cu toate acestea, pe parcursul anului 2007 au mai existat cazuri la nivel local unde legea nu a fost respectată. Persoane decedate aparţinând unor culte altele decât cel ortodox au fost înhumate cu mare dificultate în cimitire administrate sau aflate în posesia Bisericii Ortodoxe Române. Pentru ca acest lucru să se întâmple a fost necesară fie intervenţia unor ierarhi ortodocşi, fie intervenţia Secretariatului de Stat pentru Culte."
(raportul APADOR „Stat şi religii în România - o relaţie transparentă?”, pag 46)
"Recent, într-o şcoală din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, conducerea şcolii a refuzat să încheie media la disciplina religie unui copil aparţinând cultului „Martorii lui Iehova” motivând prin faptul că adeverinţa nu conţinea un calificativ sau o notă de
evaluare a cunoştinţelor acumulate. Evaluarea cunoştinţelor religioase contravine însă principiilor Organizaţiei Religioase Martorii lui Iehova iar obligativitatea acordării unui calificativ ar reprezenta o încălcare a dreptului la autonomie."
(raportul APADOR „Stat şi religii în România - o relaţie transparentă?”, pag 48)
"Capitolul „Libertate religioasă şi prozelitism” din manualul de Religie-Cultul Ortodox pentru clasa a XI-a, ediţia 2006, publicat de editura Corint conţine următoarea precizare „Este un motiv în plus pentru ca, fără false menajamente, şi în România să se prezinte realist lucrurile în ceea ce priveşte răul generat de prozelitismul sectelor.
Paradoxal, există câteva grupări sectare interzise în Occident, dar care în România desfăşoară acţiuni prozelitiste în deplină libertate. Deşi în România nu au statut de cult, ci sunt numite numai organizaţii religioase (Martorii lui Iehova), fie asociaţii sau fundaţii religioase (Bahai, mormoni), aceste mişcări aplică strategii prozelitiste”."
(raportul APADOR „Stat şi religii în România - o relaţie transparentă?”, pag 49)
Acum, stimaţi semnatari ortodocşi, încercaţi să vă puneţi în locul celor de altă religie. Nu-i aşa că v-aţi simţi ca şi creştinii primari, huliţi şi jecmăniţi de "majoritarii păgâni"?
Da, în acestă problemă ateii ţin partea "sectarilor" ce au bunul simţ de a refuza "ajutorul" de la stat. Pentru că aşa este corect. M-aş bucura ca învăţătura lui Iisus să nu fie doar proclamată ci şi îmbrăţişată de creştinii ortodocşi: "Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu." (Luca: 20/25, Marcu: 12/17, Matei: 22/21)
19 iulie 2012
Popii n-au mai reuşit să-şi ascundă profitul? Atunci nu ştiu, zău, dacă vor fi în stare să aducă ploaia...
Iată mai jos (captură de ecran de pe site-ul Ministerului de Finanţe) bilanţul contabil al celei mai puternice administraţii de cult din românia (PATRIARHIA ROMANA - ADMINISTRATIA PATRIARHALA), cel creştin-ortodox. Reţineţi că aceste profituri nu sunt ale întregii Biserici Ortodoxe din România, ci doar a administraţiei centrale.
Iată şi evoluţia profitului obţinut comparativ cu venitul anual. Nu uitaţi că în 2009 "a început criza" ce continuă şi azi:
O fi doar senzaţia mea că în 2011 specialiştii clerului ortodox nu au mai apucat să-şi "disimuleze" profiturile?
Profitul a fost subliniat de Capital cu un titlu "ofensator": PATRIARHIA ROMÂNĂ, profit MAI MARE decât MCDONALD'S, lucru ce a iritat clanul diriguit de ÎPS Daniel. Aceştia au publicat o întâmpinare către Capital în care specifică că informaţiile "prezentate în mod incomplet şi tendenţios contribuie la inducerea unei atitudini ostile faţă de Biserică, instituţia poporului român care se bucură constant de cea mai mare încredere din partea românilor din ţară şi străinătate." Trebuie să precizez că această instituţie (Biserica Ortodoxă din România) nu este a "poporului român" odată ce poporul nu are nici cea mai mică posibilitate de a controla această instituţie, odată ce se crede deasupra "poporului român", deşi primeşte cu nemiluita bani, în mod oficial, prin bugetul guvernamental al "poporului român". Ca să înţelegem mai bine: Biserica primeşte sume colosale de la guvern pentru salariile preoţilor şi ale altor persoane neclericale, fonduri pentru construcţii de biserici (unele megalomanice), salarii pentru propagandiştii ce s-au infiltrat în educaţie (profesorii de religie). Pe lângă asta enoriaşii sunt mulşi financiar prin monopolul ce îl deţin cu privire la comercializarea de obiecte de cult (lumânări, calendare etc). Să nu mai vorbim de "taxele benevole" (ce contradicţie în termeni) pentru nuntă, botez sau îngropăciune. Iar toate astea pentru ce? Pentru ca atunci când dă de greu (caniculă şi secetă prelungită) "poporul român" să fie ajutat cu câteva "rugăciuni pentru ploaie":
"La Catedrala patriarhală, în cadrul Sfintei Liturghii din Duminica a VI-a după Rusalii au fost înălţate rugăciuni pentru ploaie, aducătoare de roade, ca urmare a secetei prelungite din ultimele săptămâni, informează TRINITAS TV.
Potrivit datelor furnizate de către Administraţia Naţională de Meteorologie, în această duminică în Capitală s-a atins o temperatură de 40 de grade C, iar în mai multe localităţi din sudul ţării valori de 41 de grade.
Patriarhia Română a îndemnat în această perioadă ca parohiile şi mănăstirile din ţară, mai ales din mediul urban, să vină în sprijinul celor afectaţi de căldura excesivă." (prin rugăciuni, la ce vă gândiţi)
Dacă tot au ceva profit la Patriarhie şi îi arde că-i secetă le dau un pont. Să facă un pustiu de bine şi să finanţeze, împreună cu guvernul şi cu Uniunea Europeană, programele POS Mediu pentru irigaţii. Nu de alta, dar "Două mâini care muncesc fac mai mult decât o mie strânse pentru rugăciune". Cu excepţia profitului...
Iată şi evoluţia profitului obţinut comparativ cu venitul anual. Nu uitaţi că în 2009 "a început criza" ce continuă şi azi:
O fi doar senzaţia mea că în 2011 specialiştii clerului ortodox nu au mai apucat să-şi "disimuleze" profiturile?
Profitul a fost subliniat de Capital cu un titlu "ofensator": PATRIARHIA ROMÂNĂ, profit MAI MARE decât MCDONALD'S, lucru ce a iritat clanul diriguit de ÎPS Daniel. Aceştia au publicat o întâmpinare către Capital în care specifică că informaţiile "prezentate în mod incomplet şi tendenţios contribuie la inducerea unei atitudini ostile faţă de Biserică, instituţia poporului român care se bucură constant de cea mai mare încredere din partea românilor din ţară şi străinătate." Trebuie să precizez că această instituţie (Biserica Ortodoxă din România) nu este a "poporului român" odată ce poporul nu are nici cea mai mică posibilitate de a controla această instituţie, odată ce se crede deasupra "poporului român", deşi primeşte cu nemiluita bani, în mod oficial, prin bugetul guvernamental al "poporului român". Ca să înţelegem mai bine: Biserica primeşte sume colosale de la guvern pentru salariile preoţilor şi ale altor persoane neclericale, fonduri pentru construcţii de biserici (unele megalomanice), salarii pentru propagandiştii ce s-au infiltrat în educaţie (profesorii de religie). Pe lângă asta enoriaşii sunt mulşi financiar prin monopolul ce îl deţin cu privire la comercializarea de obiecte de cult (lumânări, calendare etc). Să nu mai vorbim de "taxele benevole" (ce contradicţie în termeni) pentru nuntă, botez sau îngropăciune. Iar toate astea pentru ce? Pentru ca atunci când dă de greu (caniculă şi secetă prelungită) "poporul român" să fie ajutat cu câteva "rugăciuni pentru ploaie":
"La Catedrala patriarhală, în cadrul Sfintei Liturghii din Duminica a VI-a după Rusalii au fost înălţate rugăciuni pentru ploaie, aducătoare de roade, ca urmare a secetei prelungite din ultimele săptămâni, informează TRINITAS TV.
Potrivit datelor furnizate de către Administraţia Naţională de Meteorologie, în această duminică în Capitală s-a atins o temperatură de 40 de grade C, iar în mai multe localităţi din sudul ţării valori de 41 de grade.
Patriarhia Română a îndemnat în această perioadă ca parohiile şi mănăstirile din ţară, mai ales din mediul urban, să vină în sprijinul celor afectaţi de căldura excesivă." (prin rugăciuni, la ce vă gândiţi)
Dacă tot au ceva profit la Patriarhie şi îi arde că-i secetă le dau un pont. Să facă un pustiu de bine şi să finanţeze, împreună cu guvernul şi cu Uniunea Europeană, programele POS Mediu pentru irigaţii. Nu de alta, dar "Două mâini care muncesc fac mai mult decât o mie strânse pentru rugăciune". Cu excepţia profitului...
28 februarie 2012
Atenţie, în clasa I copiii sunt în pericol!
Nepoţica mea merge în toamnă la şcoală. Are 6 ani şi deja citeşte cursiv. N-a-mpins-o nimeni. Pur şi simplu curiozitatea a făcut-o să-ntrebe ce-i cu semnele-alea de pe etichete, reviste şi cărţi. Ca un burete soarbe tot şi e fascinată de ce se ascunde sub cuvinte. Aseară ne-am reîntâlnit la bunica (mama mea). Din una-n-alta am ajuns să povestim de Soare şi Pământ. Că de ce nu pleacă de pe pământ când sare în sus. Cum adică Pământul e rotund, ce e gravitaţia şi de ce Soarele e cald. De ce Soarele e ziua şi noaptea-s stele. De ce luna nu-i la fel şi de ce bate vântul. De ce? De ce? De ce?
A fost o oră de vis, de noutăţi uşor de acceptat şi fascinant de tulburătoare. Am făcut repede un sistem solar. Eu eram Soarele, cealaltă nepoţică Luna şi ea Pământul. Demonstraţii ştiinţifice la nivel de copii de 6 ani. A înţeles de ce Luna arată altfel şi nu e mereu rotundă, de ce vede stelele doar noaptea şi de ce Soarele pare că se plimbă pe cer, deşi Pământul se învârte. Şi cum de toate astea e vinovată gravitaţia, acea forţă ce-o ţine pe sol.
Dar asta se va duce pe Apa Sâmbetei când va ajunge la şcoală. Se pare că va face religie. Ortodoxă. I se va spune că Dumnezeu a creat mai întâi lumina, şi abia mai apoi Soarele şi Luna. Că tot Dumnezeu e cel ce a pus Soarele să stea deasupra Pământului şi că Pământul e în centru, fiind grădina domnului. Că ştiinţa e o încercare de a vedea altfel lumea, dar că vrerea Domnului e peste puterea şi cunoaşterea oamenilor şi că dacă nu se închină când trece pe lângă biserică o calcă maşina.
Şi le va-nghiţi ca atare. Pentru că este copil, pentru că genetic este programată să asculte toate informaţiile care vin de la adulţi, pentru că familial este dresată că profesorii sunt adulţii cei mai de încredere. De exemplu eu puteam să-i spun că există gravitaţie dar că fenomenul se datorează voinţei Îngeraşului. M-ar fi crezut? De ce nu!? Doar a fost învăţată că Îngeraşul există şi că acesta o apără de fricile vârstei dacă spune poezia. Pardon, rugăciunea...
(Nu era mai corect şi mai sigur pentru soră-mea să-i explice, seara, înainte de culcare, că nu există nici un fel de monstru sub pat? Aşa fata ştie că monstrul există şi că Îngeraşul îl îndepărtează!!!)
Copiii, începând cu clasa-ntâi, sunt în pericol. În pericol de eroare de judecată. În pericol de imagine deformată despre lume şi despre ei înşişi. Vor învăţa la şcoală că sunt păcătoşi pentru că părinţii părinţilor lor au păcătuit. Că sunt răi dacă contestă lucrul acesta. Că sunt atât de iubiţi de Dumnezeu încât acesta abia aşteaptă ca după ce vor muri să ajungă în rai. Sau în iad, dacă au făcut greşeli. Şi că singurii care ştiu ce trebuie făcut pentru a ajunge în rai şi nu în iad sunt preoţii şi duhovnicii. Li se va spune că viaţa este o situaţie pasageră şi că mântuirea este adevărata lor menire.
Asta vor învăţa în clasa I. Câte o oră pe săptămână. Apoi şi în clasa a II-a. Şi într-a III-a. Şi tot aşa timp de 12 ani, cât vor fi la şcola obligatorie şi "gratuită". Vor fi învăţaţi de profesori de religie ce au mult mai multă evlavie faţă de dumnezeul la care se închină decât înţelegere şi respect pentru minţile în formare a copiilor.
Puteţi face ceva? Da. Puteţi scoate de la religie copilul dumneavoastră. Pur şi simplu să nu facă acea oră. Cam dificil pentru un elev de clasa-ntâi, mai ales dacă religia este la mijlocul programului. Dar nu imposibil. Iată ce scrie Mirel Palada pe platforma Vox Publica:
"Hei, tocmai mi-am dat copilul la școală într-a întîia și nu vreau să-l dau la religie. Voi cum ați făcut? Ce reacții au fost? A fost copilul surghiunit, ostracizat, tratat cu dispreț, respingere, rejecție? Vrem neapărat să-l retragem, oricum îl vom retrage, dar vrem să știm și părerea ta. Ce face în timpul ăla? Cum se descurcă? Cum v-ați descurcat? A fost bine?
O veste bună: da, a fost bine. Nu, nu a fost ostracizat, respins. A fost un pic de surpriză la început, însă copiii în cele din urmă s-au obișnuit și basta.
Poate că a contat și faptul că fata noastră nu a fost singură, că mai erau două gemene musulmane care nici ele nu erau lăsate de părinți să participe la îndoctrinarea de spălare de creiere (nu, nu: nu sînt cuvinte grele – ce se întîmplă acolo e curat îndoctrinare, ca de altfel cum e cazul cu orice act de propăvăduire agresiv-religioasă, sau catehizare, cum îi spune la limbajul lor de lemn lemnos și viclean și unsuros și șerpesc).
La început, ora de religie era în mijlocul programului, și atunci fata noastră se ducea pe la sala de sport, stătea pe coridor, la bibliotecă, făcea altceva. Pe urmă a avut noroc și orele de religie au fost puse ultimele și atunci pur și simplu venea mai devreme acasă.
[...]
Drept pentru care vă recomand din tot sufletul să vă retrageți copiii de la orele de religie. Se poate, nu lasă sechele, face bine la dezvoltarea creierului din dotare. Creier proaspăt, naiv, maleabil, de copil care crede tot ce i se spune.
În consecință, faceți tot posibilul să le povestiți despre religii, nu despre religie, despre zei, nu despre zeu, despre nevoia oamenilor de a crede în ceva. Demitizați acest bau-bau cu grijă, cum desface mecanicul motorul să-i schimbe segmenții, cum despică chirurgul burdihanul cu bisturiul să scoată apendicul cel inutil și scîrbos și moale.
Și pe urmă. o dată vaccinați, nimeni nu se supără dacă vor învăța și Înger, îngerașul meu și celelalte bălmăjeli naiv-viclene, atîta timp cît știu că e o poveste, nu realitatea cea reală."
Cum procedaţi? Asta e simplu, deşi iniţial vi se vor pune o grămadă de piedici.
Completaţi şi depuneţi cererea de mai jos la secretariatul şcolii. Şi ar fi bine să solicitaţi un număr de înregistrare, aşa, de control, să nu se piardă...
"Ca să nu spun că viclenia merge și mai departe și la primele ore se face tot posibilul să se lase impresia că orele de religie sînt de la sine înțelese, obligatorii. Nimeni nu zice nici pîs că sînt de fapt opționale. Prostirea poporului prin omisiune. Doar dacă cineva știe și ridică subiectul, atunci catadicsesc să discute despre el. Altminteri, nici o vorbă. Ia, hai: încolonarea și la pupat poala popii de mici, că țara are nevoie de slugi disciplinate, cu frica lui Dumnezeu, nu de minți libere, care să gîndească cu creierul din dotare. Gînditul e primejdios, nu faceți chestia asta fǎrǎ îndrumarea, permisiunea și controlul nostru!" (Mirel Palada)
Către Şcoala / Liceul ............. din …...................
Stimate domnule Director / doamnă Directoare
Subsemnatul, nume prenume, CNP......................, C.I. Seria......, nr. ….............., părinte al elevului / elevei cu numele …............................................................... din clasa….................doresc ca acesta / aceasta să nu urmeze ora de religie în anul şcolar 2011 – 2012.
Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:
1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea educaţiei naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.
Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura
Data
A fost o oră de vis, de noutăţi uşor de acceptat şi fascinant de tulburătoare. Am făcut repede un sistem solar. Eu eram Soarele, cealaltă nepoţică Luna şi ea Pământul. Demonstraţii ştiinţifice la nivel de copii de 6 ani. A înţeles de ce Luna arată altfel şi nu e mereu rotundă, de ce vede stelele doar noaptea şi de ce Soarele pare că se plimbă pe cer, deşi Pământul se învârte. Şi cum de toate astea e vinovată gravitaţia, acea forţă ce-o ţine pe sol.
Dar asta se va duce pe Apa Sâmbetei când va ajunge la şcoală. Se pare că va face religie. Ortodoxă. I se va spune că Dumnezeu a creat mai întâi lumina, şi abia mai apoi Soarele şi Luna. Că tot Dumnezeu e cel ce a pus Soarele să stea deasupra Pământului şi că Pământul e în centru, fiind grădina domnului. Că ştiinţa e o încercare de a vedea altfel lumea, dar că vrerea Domnului e peste puterea şi cunoaşterea oamenilor şi că dacă nu se închină când trece pe lângă biserică o calcă maşina.
Şi le va-nghiţi ca atare. Pentru că este copil, pentru că genetic este programată să asculte toate informaţiile care vin de la adulţi, pentru că familial este dresată că profesorii sunt adulţii cei mai de încredere. De exemplu eu puteam să-i spun că există gravitaţie dar că fenomenul se datorează voinţei Îngeraşului. M-ar fi crezut? De ce nu!? Doar a fost învăţată că Îngeraşul există şi că acesta o apără de fricile vârstei dacă spune poezia. Pardon, rugăciunea...
(Nu era mai corect şi mai sigur pentru soră-mea să-i explice, seara, înainte de culcare, că nu există nici un fel de monstru sub pat? Aşa fata ştie că monstrul există şi că Îngeraşul îl îndepărtează!!!)
Copiii, începând cu clasa-ntâi, sunt în pericol. În pericol de eroare de judecată. În pericol de imagine deformată despre lume şi despre ei înşişi. Vor învăţa la şcoală că sunt păcătoşi pentru că părinţii părinţilor lor au păcătuit. Că sunt răi dacă contestă lucrul acesta. Că sunt atât de iubiţi de Dumnezeu încât acesta abia aşteaptă ca după ce vor muri să ajungă în rai. Sau în iad, dacă au făcut greşeli. Şi că singurii care ştiu ce trebuie făcut pentru a ajunge în rai şi nu în iad sunt preoţii şi duhovnicii. Li se va spune că viaţa este o situaţie pasageră şi că mântuirea este adevărata lor menire.
Asta vor învăţa în clasa I. Câte o oră pe săptămână. Apoi şi în clasa a II-a. Şi într-a III-a. Şi tot aşa timp de 12 ani, cât vor fi la şcola obligatorie şi "gratuită". Vor fi învăţaţi de profesori de religie ce au mult mai multă evlavie faţă de dumnezeul la care se închină decât înţelegere şi respect pentru minţile în formare a copiilor.
Puteţi face ceva? Da. Puteţi scoate de la religie copilul dumneavoastră. Pur şi simplu să nu facă acea oră. Cam dificil pentru un elev de clasa-ntâi, mai ales dacă religia este la mijlocul programului. Dar nu imposibil. Iată ce scrie Mirel Palada pe platforma Vox Publica:
"Hei, tocmai mi-am dat copilul la școală într-a întîia și nu vreau să-l dau la religie. Voi cum ați făcut? Ce reacții au fost? A fost copilul surghiunit, ostracizat, tratat cu dispreț, respingere, rejecție? Vrem neapărat să-l retragem, oricum îl vom retrage, dar vrem să știm și părerea ta. Ce face în timpul ăla? Cum se descurcă? Cum v-ați descurcat? A fost bine?
O veste bună: da, a fost bine. Nu, nu a fost ostracizat, respins. A fost un pic de surpriză la început, însă copiii în cele din urmă s-au obișnuit și basta.
Poate că a contat și faptul că fata noastră nu a fost singură, că mai erau două gemene musulmane care nici ele nu erau lăsate de părinți să participe la îndoctrinarea de spălare de creiere (nu, nu: nu sînt cuvinte grele – ce se întîmplă acolo e curat îndoctrinare, ca de altfel cum e cazul cu orice act de propăvăduire agresiv-religioasă, sau catehizare, cum îi spune la limbajul lor de lemn lemnos și viclean și unsuros și șerpesc).
La început, ora de religie era în mijlocul programului, și atunci fata noastră se ducea pe la sala de sport, stătea pe coridor, la bibliotecă, făcea altceva. Pe urmă a avut noroc și orele de religie au fost puse ultimele și atunci pur și simplu venea mai devreme acasă.
[...]
Drept pentru care vă recomand din tot sufletul să vă retrageți copiii de la orele de religie. Se poate, nu lasă sechele, face bine la dezvoltarea creierului din dotare. Creier proaspăt, naiv, maleabil, de copil care crede tot ce i se spune.
În consecință, faceți tot posibilul să le povestiți despre religii, nu despre religie, despre zei, nu despre zeu, despre nevoia oamenilor de a crede în ceva. Demitizați acest bau-bau cu grijă, cum desface mecanicul motorul să-i schimbe segmenții, cum despică chirurgul burdihanul cu bisturiul să scoată apendicul cel inutil și scîrbos și moale.
Și pe urmă. o dată vaccinați, nimeni nu se supără dacă vor învăța și Înger, îngerașul meu și celelalte bălmăjeli naiv-viclene, atîta timp cît știu că e o poveste, nu realitatea cea reală."
Cum procedaţi? Asta e simplu, deşi iniţial vi se vor pune o grămadă de piedici.
Completaţi şi depuneţi cererea de mai jos la secretariatul şcolii. Şi ar fi bine să solicitaţi un număr de înregistrare, aşa, de control, să nu se piardă...
"Ca să nu spun că viclenia merge și mai departe și la primele ore se face tot posibilul să se lase impresia că orele de religie sînt de la sine înțelese, obligatorii. Nimeni nu zice nici pîs că sînt de fapt opționale. Prostirea poporului prin omisiune. Doar dacă cineva știe și ridică subiectul, atunci catadicsesc să discute despre el. Altminteri, nici o vorbă. Ia, hai: încolonarea și la pupat poala popii de mici, că țara are nevoie de slugi disciplinate, cu frica lui Dumnezeu, nu de minți libere, care să gîndească cu creierul din dotare. Gînditul e primejdios, nu faceți chestia asta fǎrǎ îndrumarea, permisiunea și controlul nostru!" (Mirel Palada)
Către Şcoala / Liceul ............. din …...................
Stimate domnule Director / doamnă Directoare
Subsemnatul, nume prenume, CNP......................, C.I. Seria......, nr. ….............., părinte al elevului / elevei cu numele …............................................................... din clasa….................doresc ca acesta / aceasta să nu urmeze ora de religie în anul şcolar 2011 – 2012.
Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:
1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea educaţiei naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.
Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura
Data
30 decembrie 2011
Spiritul Crăciunului
Moş Crăciun nu există, este o construcţie comercială combinată cu păgâne ritualuri şi copilăreşti scuze. Dar asta nu înseamnă că nu există Spiritul Crăciunului. Este apanajul creştinilor prin excelenţă de a se bucura într-o atare zi de naşterea Mântuitorului. Această zi este atât de importantă încât toată săptămâna acest Spirit sălăşuieşte în sufletele lor, fie ei greci sau armeni, ortodocşi sau catolici. Iată şi exemplificarea în video-ul de mai jos, înregistrat în 28 decembrie 2011, în Sfânta Biserică a Naşterii Domnului din Betleem.
Pe scurt, iubirea creştină se manifestă prin bastonul măturii dăruit sănătos în capul celuilalt creştin. Momentul prielnic este când cele două congregaţii ritualice (pe rit vechi şi pe rit nou) se întâlnesc între cele două Crăciunuri (ferice de copiii din familiile mixte) pentru a face curăţenie în Sfântul Grajd. Supravegheaţi de Poliţia Autorităţii Palestiniene (oarecum islamică) evlavioşii posesori ai Sfintelor Taine se creştineză reciproc. De altfel locotenent-colonelul palestinian Khaled al-Tamimi a precizat că este o "problemă banală", fiind probabil obişnuit cu evlavia şi dragostea creştină. El a adăugat: "Totul este în regulă şi lucrurile au revenit la normal. Nimeni nu a fost arestat pentru că toţi cei implicaţi au fost oameni ai lui Dumnezeu."
Mai multe detalii despre minunata manifestare tradiţională de Crăciun de la acestă Biserică găsiţi aici.
Pe scurt, iubirea creştină se manifestă prin bastonul măturii dăruit sănătos în capul celuilalt creştin. Momentul prielnic este când cele două congregaţii ritualice (pe rit vechi şi pe rit nou) se întâlnesc între cele două Crăciunuri (ferice de copiii din familiile mixte) pentru a face curăţenie în Sfântul Grajd. Supravegheaţi de Poliţia Autorităţii Palestiniene (oarecum islamică) evlavioşii posesori ai Sfintelor Taine se creştineză reciproc. De altfel locotenent-colonelul palestinian Khaled al-Tamimi a precizat că este o "problemă banală", fiind probabil obişnuit cu evlavia şi dragostea creştină. El a adăugat: "Totul este în regulă şi lucrurile au revenit la normal. Nimeni nu a fost arestat pentru că toţi cei implicaţi au fost oameni ai lui Dumnezeu."
Mai multe detalii despre minunata manifestare tradiţională de Crăciun de la acestă Biserică găsiţi aici.
9 noiembrie 2011
Certitudinea şi argumentele
Credinciosul se raportează la ceea ce a fost învăţat să se raporteze în mod necondiţionat. El nu are dubii în credinţa sa. Dacă ar avea dubii nu ar mai fi credincios. Convingerile sale sunt imuabile, radicale, definitive. El consideră că nu se înşală, iar dacă apar umbre ale unor rezultate ce contrazic credinţele sale acceptă argumentaţii eronate sau reinterpretează enunţul iniţial în speranţa înglobării realităţii în sistemul său viciat. Credinciosul refuză să pună în discuţie credinţa sa, considerându-se discriminat de cei ce au o altă părere. Nu încercă să se întrebe dacă a sa credinţă reprezintă realitatea sau nu. În ultimă instanţă încearcă să transforme imaginea realităţii, minţindu-se.
Necredinciosul este omul dubiilor. Fără certitudini asumate nemotivat. Se ghidează doar după cele argumentate. Şi acelea sunt acceptate doar ca relative în sens filosofic. O potenţială descoperire ce lansează un alt şir de argumente poate să schimbe convingerile sale. Din acest motiv argumentele ce stau la baza imaginii sale despre realitate nu pot fi de tipul erorilor de logică, ele decurg din argumentaţii anterioare, au întotdeauna o bază faptică, demonstrabilă independent de voinţa şi scopul demonstratorului. Sistemul său este puternic şi stabil, chiar dacă pare ancorat într-o relativitate. Convingerile sale sunt solide datorită cunoaşterii ştiinţifice. Necredinciosul se îndoieşte şi de sine, consideră că poate greşi. Întotdeauna va căuta răspunsurile şi nu se mulţumeşte cu inventarea unora sau cu acceptarea lor fără dovezi.
Aici nu vorbesc de teişti şi atei. Deşi teiştii sunt fără excepţie credincioşi. Dar şi ateii pot fi "credincioşi atei". LazyPawn are un articol edificator: Sunt împotriva ateismului-credinţă.
Necredinciosul este omul dubiilor. Fără certitudini asumate nemotivat. Se ghidează doar după cele argumentate. Şi acelea sunt acceptate doar ca relative în sens filosofic. O potenţială descoperire ce lansează un alt şir de argumente poate să schimbe convingerile sale. Din acest motiv argumentele ce stau la baza imaginii sale despre realitate nu pot fi de tipul erorilor de logică, ele decurg din argumentaţii anterioare, au întotdeauna o bază faptică, demonstrabilă independent de voinţa şi scopul demonstratorului. Sistemul său este puternic şi stabil, chiar dacă pare ancorat într-o relativitate. Convingerile sale sunt solide datorită cunoaşterii ştiinţifice. Necredinciosul se îndoieşte şi de sine, consideră că poate greşi. Întotdeauna va căuta răspunsurile şi nu se mulţumeşte cu inventarea unora sau cu acceptarea lor fără dovezi.
Aici nu vorbesc de teişti şi atei. Deşi teiştii sunt fără excepţie credincioşi. Dar şi ateii pot fi "credincioşi atei". LazyPawn are un articol edificator: Sunt împotriva ateismului-credinţă.
1 noiembrie 2011
Cimitir versus crematoriu
Biserica Ortodoxă din România, prin gura Mitropoliei Clujului, se amestecă în afacerile unor firme private, trage politicienii de urechi şi se pune dea curmezişul convingerilor oamenilor. Se opune construirii primului crematoriu uman din Transilvania.
Credeţi cumva că aceste demersuri sunt de natură dogmatică, biologică, sau morală? Vax! Natura opoziţiei este economică. Motivaţia?
Cimitirele Bisericii sunt aglomerate şi dorinţa de control şi putere e mare. Bisericile insistă pe lângă forurile localităţilor pentru a extinde cimitirele. Primesc pe de-a moaca terenuri din domeniul public, în care mai apoi fac legea. Realmente închiriază fiecare parcelă de doi metri pătraţi pentru o grămadă de bani, pe timp limitat. Credeţi cumva că acel "loc de veci" e pe veci? Aiurea, e la latitudinea versaţilor popi.
Un ban în plus te aşează mai aproape de alee sau de intrarea în cimitir. Nu credinţa, nu faptele bune pe care le-ai făcut de-a lungul vieţii. Nu. Banii fac asta. Ajungi "în faţă" dacă ai origine "sănătoasă". Dacă faci parte dintr-o familie cunoscută, cu ştate lungi de plată în cutia milei din parohia respectivă. O chitanţă de la altă parohie e aproape la fel de insignifiantă şi vulgară ca şi hârtia igienică folosită, cel puţin asta e privirea preotului de i-o arăţi. Doamne fereşte să fii ţigan sau sărac. Ajungi în marginea cimitirului, lângă sinucigaşi şi atei. Să mai spun de "sectarii" şi "rătăciţii" celorlalte religii? Deşi cimitirul, ca teren, a aparţinut tuturor până să fie trecut sub jurisdicţia ortodocşilor.
Tot cimitirul este sursa de putere ideologică, de manipulare psihologică, de control a maselor. Nu există imagine mai terifiantă decât mulţimea de morminte. Iar faptul că toţi acei morţi au trecut prin cădelniţa preotului îi dă acestuia imaginea de puternic. Înmormântarea nu este pentru cei morţi. Este pentru cei vii. Şi nu este pentru ca ei să se simtă mai bine după ce au pierdut pe cineva drag, ci pentru a se simţi şi mai rău, ca supravieţuitori. Aşadar ce rost ar mai avea ceremonia, dacă nu mai există acel loc care să ne reamintească tuturor cine e cel puternic?
Crematoriul este cea mai cumplită invenţie. Taie cele mai sigure fonduri, suspendă motivaţia existenţei bisericii, anulează puterea clerului. Crematoriul ne dă posibilitatea de a găsi adevărul.
Pe raftul cu albume de familie este urna strămoşilor...
Credeţi cumva că aceste demersuri sunt de natură dogmatică, biologică, sau morală? Vax! Natura opoziţiei este economică. Motivaţia?
Cimitirele Bisericii sunt aglomerate şi dorinţa de control şi putere e mare. Bisericile insistă pe lângă forurile localităţilor pentru a extinde cimitirele. Primesc pe de-a moaca terenuri din domeniul public, în care mai apoi fac legea. Realmente închiriază fiecare parcelă de doi metri pătraţi pentru o grămadă de bani, pe timp limitat. Credeţi cumva că acel "loc de veci" e pe veci? Aiurea, e la latitudinea versaţilor popi.
Un ban în plus te aşează mai aproape de alee sau de intrarea în cimitir. Nu credinţa, nu faptele bune pe care le-ai făcut de-a lungul vieţii. Nu. Banii fac asta. Ajungi "în faţă" dacă ai origine "sănătoasă". Dacă faci parte dintr-o familie cunoscută, cu ştate lungi de plată în cutia milei din parohia respectivă. O chitanţă de la altă parohie e aproape la fel de insignifiantă şi vulgară ca şi hârtia igienică folosită, cel puţin asta e privirea preotului de i-o arăţi. Doamne fereşte să fii ţigan sau sărac. Ajungi în marginea cimitirului, lângă sinucigaşi şi atei. Să mai spun de "sectarii" şi "rătăciţii" celorlalte religii? Deşi cimitirul, ca teren, a aparţinut tuturor până să fie trecut sub jurisdicţia ortodocşilor.
Tot cimitirul este sursa de putere ideologică, de manipulare psihologică, de control a maselor. Nu există imagine mai terifiantă decât mulţimea de morminte. Iar faptul că toţi acei morţi au trecut prin cădelniţa preotului îi dă acestuia imaginea de puternic. Înmormântarea nu este pentru cei morţi. Este pentru cei vii. Şi nu este pentru ca ei să se simtă mai bine după ce au pierdut pe cineva drag, ci pentru a se simţi şi mai rău, ca supravieţuitori. Aşadar ce rost ar mai avea ceremonia, dacă nu mai există acel loc care să ne reamintească tuturor cine e cel puternic?
Crematoriul este cea mai cumplită invenţie. Taie cele mai sigure fonduri, suspendă motivaţia existenţei bisericii, anulează puterea clerului. Crematoriul ne dă posibilitatea de a găsi adevărul.
Pe raftul cu albume de familie este urna strămoşilor...
20 noiembrie 2010
De la Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie
Voi face câteva comentarii pe marginea unor citate din cartea "Călăuza în credinţa ortodoxă"
"Aşadar, în cele de până aici, s-au arătat două grupuri de erezii: una din timpul biblic, de pe vremea Sfinţilor Apostoli, şi alta din timpul patristic - de pe vremea Sfintelor şi marilor Sinoade Ecumenice şi locale ale Bisericii lui Hristos celei dreptmăritoare. Sfinţii Părinţi din acele vremi au dus o luptă aprigă cu aceste erezii şi le-au combătut cu multă iscusinţă duhovnicească prin scrierile, viaţa şi cuvântările lor."
Întradevăr, aşa este. Dar ce însemnă erezie în configurarea unei religii aflate în stare incipientă, când dogmele sale încă nu sunt stabilite, când nu există nici măcar forurile care să poată fi apelate? În acele momente, ale creştinismului timpuriu, toate versiunile de credinţă erau "corecte", deoarece acel "arbitru" dogmatic nu exista. Acesta a apărut progresiv şi s-a afirmat abia odată cu primul conciliu (325 dH), după ce creştinismul a devenit religie de stat impusă de Constantin cel Mare. Si la acea adunare s-a stabilit cine are dreptate si cine nu printr-o metodă veche de când lumea, prin forţă. Să nu vă faceţi iluzii că "ereticii" erau mai răi decât "dreptcredincioşii". Sau mai buni. Atâta doar că pur şi simplu nu au avut capacitatea de a învinge, au pierdut. Şi nu a fost nici pe departe o acţiune "moralizatoare". Nicidecum. Cel declarat eretic de cei puternici avea un singur verdict, moartea. Moartea ideologică, decesul biologic, extincţia. Au fost, într-un fel sau altul, ucişi de strămoşii creştinilor de astăzi. Are dreptate părintele Cleopa: au dus o luptă aprigă...
"Dar în secolul al XI-lea, spre deosebire de secolele anterioare, când tensiunile între Roma şi Constantinopol se atenuaseră, situaţia avea această latură tragică, că, din pricina ignoranţei reciproce, Apusul şi Răsăritul pierduseră criteriul ecleziologic comun ce le permitea altădată să se înţeleagă."
Altfel spus, faptul că sunt ortodocşi sau catolici este doar o ambiţie. Recunoaşte şi dumnealui că totul nu este decât politică. Deşi erau o grămadă de absurdităţi liturgice şi influenţe păgâne locale ce amplificau aceste ambiţii preoţeşti. Prin ce ar fi mai bună ortodoxia faţă de catolicism? Sau invers? Prin modalităţile magice, prin abordarea mistică, prin vrăjile pe care le execută: nu spun că vrăjile pe care le execută preoţii catolici sunt mai bune sau mai "corecte", sunt doar altfel decât vrăjile ortodoxe.
Iată ce spune Ilie Cleopa:
"Sub masca unei organizaţii religioase se ascunde una din cele mai mari întreprinderi economice, bazată pe o îngrozitoare exploatare a credulităţii adepţilor săi, transformaţi, printr-o strategie bine pusă la punct, în fiinţe fără voinţă proprie, care execută orice dispoziţii sau ordine primite de sus, cu un fanatism rar întâlnit şi foarte periculos. Este suficient să amintim că [...] orice organizaţie în afară de cea a lor este satanică. Cât despre convingerile lor religioase, acestea sunt atât de rătăcite faţă de dogmele creştine, încât cu greu ar putea cineva să-i recunoască fie şi caracterul de sectă creştină. Aceasta pentru că [...] resping principalele învăţături şi practici ale credinţei."
Parcă ar descrie Biserica Ortodoxă Română, deşi cuvintele le adresează unei "secte". Întrega carte este o înşiruire de cuvinte pline de ură la adresa unor alte orientări religioase. Accentul se pune pe protocolul specific, pe viziunea teologică şi pe organizare, "uitând" să spună că finanţarea acestora nu este din bugetul de stat, cum este cea a iubitei noastre Biserici Ortodoxe.
"Cele mai multe secte din ţara noastră sunt de provenienţă străină, unele din ele fiind sădite cu scop vădit împotriva neamului nostru românesc."
Domnule Cleopa, din neamul românesc fac şi eu parte. Şi cu certitudine nu sunt "împotriva" mea. Nu sunt împotriva nimănui ce se consideră român, după cum nici Biserica Ortodoxă Română nu este împotriva nici unei alte naţii. Sau mă înşel?
"Aşadar, în cele de până aici, s-au arătat două grupuri de erezii: una din timpul biblic, de pe vremea Sfinţilor Apostoli, şi alta din timpul patristic - de pe vremea Sfintelor şi marilor Sinoade Ecumenice şi locale ale Bisericii lui Hristos celei dreptmăritoare. Sfinţii Părinţi din acele vremi au dus o luptă aprigă cu aceste erezii şi le-au combătut cu multă iscusinţă duhovnicească prin scrierile, viaţa şi cuvântările lor."
Întradevăr, aşa este. Dar ce însemnă erezie în configurarea unei religii aflate în stare incipientă, când dogmele sale încă nu sunt stabilite, când nu există nici măcar forurile care să poată fi apelate? În acele momente, ale creştinismului timpuriu, toate versiunile de credinţă erau "corecte", deoarece acel "arbitru" dogmatic nu exista. Acesta a apărut progresiv şi s-a afirmat abia odată cu primul conciliu (325 dH), după ce creştinismul a devenit religie de stat impusă de Constantin cel Mare. Si la acea adunare s-a stabilit cine are dreptate si cine nu printr-o metodă veche de când lumea, prin forţă. Să nu vă faceţi iluzii că "ereticii" erau mai răi decât "dreptcredincioşii". Sau mai buni. Atâta doar că pur şi simplu nu au avut capacitatea de a învinge, au pierdut. Şi nu a fost nici pe departe o acţiune "moralizatoare". Nicidecum. Cel declarat eretic de cei puternici avea un singur verdict, moartea. Moartea ideologică, decesul biologic, extincţia. Au fost, într-un fel sau altul, ucişi de strămoşii creştinilor de astăzi. Are dreptate părintele Cleopa: au dus o luptă aprigă...
"Dar în secolul al XI-lea, spre deosebire de secolele anterioare, când tensiunile între Roma şi Constantinopol se atenuaseră, situaţia avea această latură tragică, că, din pricina ignoranţei reciproce, Apusul şi Răsăritul pierduseră criteriul ecleziologic comun ce le permitea altădată să se înţeleagă."
Altfel spus, faptul că sunt ortodocşi sau catolici este doar o ambiţie. Recunoaşte şi dumnealui că totul nu este decât politică. Deşi erau o grămadă de absurdităţi liturgice şi influenţe păgâne locale ce amplificau aceste ambiţii preoţeşti. Prin ce ar fi mai bună ortodoxia faţă de catolicism? Sau invers? Prin modalităţile magice, prin abordarea mistică, prin vrăjile pe care le execută: nu spun că vrăjile pe care le execută preoţii catolici sunt mai bune sau mai "corecte", sunt doar altfel decât vrăjile ortodoxe.
Iată ce spune Ilie Cleopa:
"Sub masca unei organizaţii religioase se ascunde una din cele mai mari întreprinderi economice, bazată pe o îngrozitoare exploatare a credulităţii adepţilor săi, transformaţi, printr-o strategie bine pusă la punct, în fiinţe fără voinţă proprie, care execută orice dispoziţii sau ordine primite de sus, cu un fanatism rar întâlnit şi foarte periculos. Este suficient să amintim că [...] orice organizaţie în afară de cea a lor este satanică. Cât despre convingerile lor religioase, acestea sunt atât de rătăcite faţă de dogmele creştine, încât cu greu ar putea cineva să-i recunoască fie şi caracterul de sectă creştină. Aceasta pentru că [...] resping principalele învăţături şi practici ale credinţei."
Parcă ar descrie Biserica Ortodoxă Română, deşi cuvintele le adresează unei "secte". Întrega carte este o înşiruire de cuvinte pline de ură la adresa unor alte orientări religioase. Accentul se pune pe protocolul specific, pe viziunea teologică şi pe organizare, "uitând" să spună că finanţarea acestora nu este din bugetul de stat, cum este cea a iubitei noastre Biserici Ortodoxe.
"Cele mai multe secte din ţara noastră sunt de provenienţă străină, unele din ele fiind sădite cu scop vădit împotriva neamului nostru românesc."
Domnule Cleopa, din neamul românesc fac şi eu parte. Şi cu certitudine nu sunt "împotriva" mea. Nu sunt împotriva nimănui ce se consideră român, după cum nici Biserica Ortodoxă Română nu este împotriva nici unei alte naţii. Sau mă înşel?
10 iunie 2010
Ecumenismul - o imposibilitate
Ce este ecumenismul? Ecumenismul este mişcarea religioasă ce doreşte reunirea tuturor religiilor într-un singur cult, deşi cuvântul este folosit cu precădere pentru fracţiunile creştine. Ideea de bază este intenţia de a defini o singură formulă a entităţii divine şi de a reuni practicile religioase şi legile morale de inspiraţie religioasă într-un tot cât se poate de omogen. La prima vedere dorinţa este cât se poate de logică şi de "modernă", adepţii declarând intenţia de a lămuri inadvertenţele şi de a acepta dialogul. Realitatea demonstrează că există un dialog, cel puţin la nivel de lideri. Cele mai avansate relaţii ecumenice sunt între fracţiunile creştine, dar acestea există şi între cele iudaice sau între cele musulmane. Chiar sunt foruri ecumenice mixte, ce tratează mai mult relaţiile de toleranţă interconfesională.
Globalizarea este motorul ecumenismului. Faptul că şi alte concepte despre existenţă ajung la credincioşii ordinari forţează iniţiaţii în a se pronunţa cu privire la aceste valori. Respingerea în bloc a manifestărilor străine nu se mai poate face, deoarece unele şi-au demonstrat superioritatea şi sunt evident benefice. "Bombardamentul" informaţional obligă liderii spirituali, ce se văd ameninţaţi de noile orientări. Cele mai dure "atacuri" sunt cele de origine atee, prezentarea existenţei fără a apela la divinitate forţează adepţii magicului să colaboreze pentru a contracara aceste idei. Astfel se preferă mesajul "Dumnezeu există, chiar dacă nu ştim cum, unde şi de ce" celui ateu care susţine că "Dumnezeu nu există".
Un alt motiv al acestei tendinţe este de factură politico-economică. Cel puţin în sânul cristianităţii se simte şi se conştientizează majore discrepanţe şi pericole, atât între culte cât şi între biserici. Peste acestea se suprapun influenţele noilor manifestări orientale (ca accesare), şi mai ales fundamentalismele islamice. Deşi, la prima vedere, disiparea "credinţei" duce la disiparea valorilor materiale, în realitate se caută o soluţie de compromis. Este mai bine ca "altruismul" să se manifeste în cadrul grupului religios... eventual în grupul extins... poate chiar între cultele aceluiaşi Dumnezeu... şi declarativ doar între toţi cei ce cred în existenţa vreunei divinităţi. Singurii "lăsaţi pe dinafară" sunt cei radical diferiţi, cei ce proclamă că nu este nevoie de divinitate.
Cu toate acestea ecumenismul bate pasul pe loc. Loviturile le primeşte chiar de la cei chemaţi să îl realizeze, liderii spirituali. Credincioşii de rând suferă de un complex, pe de o parte acceptul autorităţii şi ascultarea elitelor proprii ca reprezentanţi ai credinţei, pe de alta spaima de nou şi de iniţiaţii ce stăpânesc necunoscutul. Lumea lor trebuie să fie simplă şi clară, fără "evoluţii", perenă şi sigură. Ecumenismul clatină poziţia liderilor, fie sunt prea "ecumenici", fie prea "ortodocşi". Această fisură este fructificată imediat de extremişti, indiferent de religie. Aceştia calcă în picioare dialogul, trâmbiţând zvonuri alarmisto-armaghedonice. Soluţia propusă este "ecumenismul forţat", impunerea "dreptei credinţe" oricare ar fi ea.
Se pare că apar raze de speranţă pentru viziunea ecumenică. Intelligent Design este un concept ce prinde din ce în ce mai mult, acceptabil în esenţă de mai toate cultele. Sacrul este îndepărtat încet-încet, manifestările religioase devenind tot mai mult tradiţie. Este posibil ca pe viitor toleranţa religioasă şi relaţiile interconfesionale să se dezvolte, presate şi de necesitatea unui program religios unitar, mult mai eficient economic şi cultural. Cel mai important factor, accesul la informaţie (mai ales internetul), va favoriza spiritul ecumenic. Dar adevăratul scop, de reunire întru Cristos a tuturor bisericilor nu va fi realizat...
Globalizarea este motorul ecumenismului. Faptul că şi alte concepte despre existenţă ajung la credincioşii ordinari forţează iniţiaţii în a se pronunţa cu privire la aceste valori. Respingerea în bloc a manifestărilor străine nu se mai poate face, deoarece unele şi-au demonstrat superioritatea şi sunt evident benefice. "Bombardamentul" informaţional obligă liderii spirituali, ce se văd ameninţaţi de noile orientări. Cele mai dure "atacuri" sunt cele de origine atee, prezentarea existenţei fără a apela la divinitate forţează adepţii magicului să colaboreze pentru a contracara aceste idei. Astfel se preferă mesajul "Dumnezeu există, chiar dacă nu ştim cum, unde şi de ce" celui ateu care susţine că "Dumnezeu nu există".
Un alt motiv al acestei tendinţe este de factură politico-economică. Cel puţin în sânul cristianităţii se simte şi se conştientizează majore discrepanţe şi pericole, atât între culte cât şi între biserici. Peste acestea se suprapun influenţele noilor manifestări orientale (ca accesare), şi mai ales fundamentalismele islamice. Deşi, la prima vedere, disiparea "credinţei" duce la disiparea valorilor materiale, în realitate se caută o soluţie de compromis. Este mai bine ca "altruismul" să se manifeste în cadrul grupului religios... eventual în grupul extins... poate chiar între cultele aceluiaşi Dumnezeu... şi declarativ doar între toţi cei ce cred în existenţa vreunei divinităţi. Singurii "lăsaţi pe dinafară" sunt cei radical diferiţi, cei ce proclamă că nu este nevoie de divinitate.
Cu toate acestea ecumenismul bate pasul pe loc. Loviturile le primeşte chiar de la cei chemaţi să îl realizeze, liderii spirituali. Credincioşii de rând suferă de un complex, pe de o parte acceptul autorităţii şi ascultarea elitelor proprii ca reprezentanţi ai credinţei, pe de alta spaima de nou şi de iniţiaţii ce stăpânesc necunoscutul. Lumea lor trebuie să fie simplă şi clară, fără "evoluţii", perenă şi sigură. Ecumenismul clatină poziţia liderilor, fie sunt prea "ecumenici", fie prea "ortodocşi". Această fisură este fructificată imediat de extremişti, indiferent de religie. Aceştia calcă în picioare dialogul, trâmbiţând zvonuri alarmisto-armaghedonice. Soluţia propusă este "ecumenismul forţat", impunerea "dreptei credinţe" oricare ar fi ea.
Se pare că apar raze de speranţă pentru viziunea ecumenică. Intelligent Design este un concept ce prinde din ce în ce mai mult, acceptabil în esenţă de mai toate cultele. Sacrul este îndepărtat încet-încet, manifestările religioase devenind tot mai mult tradiţie. Este posibil ca pe viitor toleranţa religioasă şi relaţiile interconfesionale să se dezvolte, presate şi de necesitatea unui program religios unitar, mult mai eficient economic şi cultural. Cel mai important factor, accesul la informaţie (mai ales internetul), va favoriza spiritul ecumenic. Dar adevăratul scop, de reunire întru Cristos a tuturor bisericilor nu va fi realizat...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)