Dan Cristian Vulpe (18 ani), elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Silvania“ din Zalău (Sălaj), medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Filosofie 2014, de la Vilnius, Lituania.
Mai jos este interviul integral acordat jurnaliştilor Adevărul.
1. Ce este filosofia și care este locul ei în cultura contemporană?
Filosofia, cum spunea Copleston, “este un domeniu legitim şi autonom al cercetării și cunoașterii umane, cu propria metodă și propriul obiect de cercetare”. Este o examinare scrupuloasă a presupozițiilor ce ne orientează gândirea, acțiuniile și existența noastră. Pentru aceasta, ea supune unui studiu critic și sistematic întrebările fundamentale ce se înfățișează în urma activitățiilor practice și cotidiene sau a celor intelectuale, uneori aflate chiar în domeniul altor discipline. Există o confuzie lingvistică în jurul termenului, adeseori fiind invocată etimologia acestuia pentru a-l elucida definițional, metodă ce nu o consider eficientă și adecvată. Cert este că filosofia a fost pentru două milenii și jumatate în centrul preocupăriilor noastre intelectuale, iar acum putem afirma că este esențială pentru înțelegerea noastră a lumii și a interacțiunii individului cu ea. Incursiunea filosofică începe de multe ori cu unele încurcături teoretice, unde acumulări noi de date experimentale nu sunt suficiente. Alteori, filosofia are nevoie de control factual.
Filosofia se deplasează spre o sinonimie cu științele naturale, spre configurații teoretice mai abstracte și mai performante, lucru care se remarcă în proiectele naturalizate.
Cred că putem face o distincție între filosofia academică, ca program de cercetare și o filosofie ușoară, manifestată ca reflexie liberă, existențială. Referitor la
filosofia academică, aceasta
se înfățisează ca o activitate argumentativă, sobră și detașată, ce atribuie un rol central analizei logice și clarificării conceptuale, o atenție meticuloasă față de claritatea și rigoarea limbajului și a expresiei
și o asumare deschisă a rezultatelor științifice ce le integrează în discurs în mod pertinent. Spun că este program de cercetare pentru că demersul acesteia este unul dezinteresat, însemnând că este eliberat de preconcepțiile subiective, exponenții acesteia având obiective comune, împărtășind metode și limbaje comunicabile intersubiectiv. Filosofia academică analitică abordează problemele într-un mod discret și detaliat, permițând astfel puternice specializări. Infrastructura tehnică a filosofiei contemporane cunoaște o sofisticare formală avansată. Este realmente dificil pentru un cercetător să dețina cunoștiințe avansate în ariile ce ies de sub specializarea sa.
În ceea ce privește locul filosofiei în cultura contemporană cred că putem face alte distincții. Pentru început, distincția dintre filosofia teoretică și filosofia practică. Cea din urmă se preocupă de aspectul social al umanului, e.g. etica, filosofia politică, estetica, filosofia socială, și este puternic și dinamic angrenată în viața contemporană.
Statul și instituțiile lui politice sunt construite pe concepte filosofice. Să ne gândim la Declarația de independență a lui Thomas Jefferson construită pe contractualismul lui John Locke. Instituțiile legale sunt fundamentate pe o înțelegere filosofică a conceptelor fundamentale de justiție, egalitate, libertate, coerciție sau fericire. Emancipăriile de ordin ideologic au avut de multe ori origini filosofice, e.g. Iluminismul. Arta, literatura și științele naturale au fost puternic influențate de discursul filosofic. De altfel unul dintre rolurile filosofiei, privind istoric, a fost acela de incubator de idei științifice. Exemplul îl fac teoria relativității a lui Einstein, apariția și dezvoltarea psihologiei ca știintă, e.g. asociaționismul, cadrul teoretic al științelor cognitive și al lingvisticii, sau chiar apariția calculatoarelor în urma dezvoltării logicii formale moderne. Un alt aspect contemporan al filosofiei este rolul integrativ pe care il instanțiază.
Diverse ramuri de cercetare ale filosofiei lucrează îndeaproape cu cele ale știintelor naturale sau sociale, e.g. filosofia minții cu științele cognitive, psihologia sau neuroștiințele, epistemologia formală cu matematica și economia.
Cred că se întrevede faptul că filosofia nu este o disciplină de cafenea, ci este o știință, i.e. scientia, ce are metode și obiective clare, un prestigiu istoric milenar și este centrală întelegerii lumii și a locului nostru în ea.
2. Ce ţi-a determinat interesul pentru filosofie și în ce a constat pregătirea ta?
Întrebările generale ale filosofiei, în forma lor naivă și nesistematică, sunt naturale individului încă de la o vârstă timpurie. Bineînțeles, filosofia implică o activitate de cercetare și argumentare riguroasă însă o premiză a existenței acesteia o reprezintă curiozitatea și atitudinea interogatoare. Întrebarea și dubiul reprezintă motivul creator al discursului rațional. Un soi de scepticism funciar, o îndoială de fond și o curiozitate incurabilă au fost cele care m-au orientat în actele mele de cunoaștere. Întrebările filosofice au fost un stimulent intelectual și o sursă de exercitare a facultățiilor critice. Îmi amintesc, de pildă, faptul că la Cultura civică aveam dezbateri și teme de gândire asupra unor concepte precum libertate sau egalitate. Am făcut cunoștință pentru prima dată, în urma unor investigări private lacunare, însă efervescente, cu figuri precum John Locke sau Baruch Spinoza. Nu cred că la momentul acela aveam vreo înţelegere adecvată sau temeinică a puținelor lucruri care le-am citit, însă întâlnirea aceasta a reprezentat un moment de reflecție personală și o premiză spre ceea ce a urmat. Ulterior am avut o preocupare, tot așa într-o măsură minoră, cu filosofia antică greacă. Pe la începutul liceului citisem câteva comentarii la Platon, printre care și o introducere de Andrei Cornea. Întrebări mari precum cele referitoare la ontologia
predicatelor morale, e.g.
faptul că acestea nu sunt fundamentate supranatural, la existența realității exterioare și la posibilitatea de a o cunoaște sau cele referitoare la relația dintre minte și corp au însemnat un mediu elastic, expansibil pentru interogarea și mirarea cognitivă. Ulterior, conștientizarea unei acumulări nesistematice și inconsistente de informații din ariile de studiu ale filosofiei m-au determinat să iau decizia de a citi istoria filosofiei într-o manieră mai organizată. Astfel, cuprins și de elanul entuziast al neofitului, am decis să încep cu Istoria Filosofiei a lui Frederick Copleston. Fiind traduse primele patru volume, încă înainte de vara dintre clasa a 10-a și clasa a 11-a, am demarat activitatea de lectură. După acele patru volume au urmat alte cărți care mi-au completat cunoștințele de istoria filosofiei. Timpul adiacent, odată familiarizat și introdus în această disciplină, l-am petrecut orientării în diferitele ramuri și direcții filosofice. Interesul meu creștea odată ce reușeam să pătrund și să investighez tot mai mult, se autoalimenta. Un aspect important al pregătirii mele a fost achiziția unor concepte care m-au ghidat ulterior în descoperirea unor surse importante de informații. Așa am reușit să acumulez date despre diferite enciclopedii, manuale sau, în general, articole academice. Am avut materialul necesar pentru a aprofunda ceea ce m-a interesat în mod deosebit. Am ajuns să studiez chestiuni de actualitate. Poate părea o chestiune sofisticată însă a fost un progres realmente natural și motivat doar de interese de cunoaștere.
Nu am avut un mentor care să mă îndrume procedural, demersul meu a fost unul autotelic, de amorul artei, un proiect privat și individual. Cu atât mai mare a fost satisfacția descoperirii, fiind rezultatul unui travaliu al înțelegerii, necesitat de constante clarificări personale.
Faptul care mi-a permis aceasta incursiune intelectuală a fost existența unor surse de informare libere, ceea ce este de admirat. Cunoașterea este accesibilă, mai greu este să secționăm printre cantitatea imensă și să selecționăm ceea ce este relevant.
Documentarea și studiul individual este într-adevăr dificil, și poate fi inițiat doar de motivații sincere și autentice, însă în final este plin de satisfacții. Așa m-am format ca autodidact, iar metodele astfel deprinse le-am aplicat unei game de discipline și interese largi, care depășesc interesul pentru filosofie.
3. Ce părere ai despre sistemul de învățământ?
Cred că sistemul poate suferi amendamente. Cel puțin din punct de vedere statistic social este clar faptul că
elevii nu au un interes autentic pentru domeniile de cultură și că de cele mai multe ori sunt angajați doar după o vânătoare vulgară de note. Se studiază o cantitate mare de cursuri iar contextul social general nu încurajează și promovează aceste valori ale educației.
Cei mai mulți elevi nu înțeleg metodele științei și nu sunt curioși să meargă dincolo de preocupările de la clasă. Nu știu dacă este sistemul de învățământ responsabil sau este vorba de un concurs de împrejurări, o situație generală ce continuă să survină datorită unor cauze și premize complexe. Realitatea tristă, regretabilă este însă că elevul, în urma liceului, nu deprinde metodele gândirii critice, nu reușește să conceptualizeze, nu are o apreciere valorică a literaturii și a artei și nu își asumă obiective culturale și cognitive semnificative.
Încă rezidă gândirea miraculoasă și superstițioasă.
Cred că predarea religei sub forma confesională este periculoasă, în măsura în care contrazice ceea ce este instaurat la orele umaniste sau științifice.
Ce poate fi mai periculos decât o acumulare de contradicții de acest fel?
O predare a istoriei religilor și a eticii cred că ar reprezenta o substantială îmbunătățire a strategiei educaționale.
Mai mult de atât, poate că
un curs ce are să familiarizeze tânărul cu metodele și obiectivele diferitelor științe (naturale, formale sau umaniste), cu valorile cultural-artistice contemporane și să-l încurajeze în formarea unor abilități critice, de discernământ ar fi binevenit. Aspectul valoric general trebuie pus în evidență. Cred ca un rol fundamental al școlii îl reprezintă formarea unor viitori cetățeni responsabili, activi și lucizi. Individul nu încetează să existe într-o configurație de grup și astfel este așteptat de la el să coopereze, să deprindă relații de empatie și să aibă o înțelegere a celor din jurul. Școala trebuie să contribuie la formarea acestor tării de caracter.
4. Ce alte interese ai și care este viziunea ta despre viață?
“Trei pasiuni simple, dar extrem de puternice, mi-au guvernat viaţa: nevoia de iubire, foamea de cunoaştere şi mila neţărmurită pentru suferinţele omenirii.” - Bertrand Russell
Cele trei motive primordiale care îmi orientează întreaga existență sunt curiozitatea intelectuală, necesitatea experienței artistice și sensibilitatea morală, dintre care pe primele două mi le îngădui din plin și fără reținere. Este ceea ceea ce mă dinamizează: voluptatea cunoașterii, curiozitatea descoperirii, a noutății, a saltului în necunoscut, a deconspirării misterului, stringența înțelegerii continue. Angajamentul meu central este cel față de naturalismul ontologic, i.e. ideea conform căreia
nimic nu există dincolo de lumea naturală, materială, legile naturale fiind cele care guvernează structurași ordinea universului. Nu există suficiente dovezi pentru a sprijini existența fenomenelor supranaturale și a unor entități ce depășesc sfera aceasta. Aceasta este o chestiune de etica opiniilor:
este epistemic
corect să formăm opinii doar pentru ce avem suficiente probe.
Cred că este o sfidare intelectuală să crezi în afirmații miraculoase în absența unei reflexii și considerații circumspecte.
Iar formarea opiniilor pe baza unor resorturi emoționale tribale și pe o gândire deziderativă nu reprezintă o metodă fiabilă. Weltanschauung-ul meu este bazat pe o apreciere profundă a gândirii științifice și a rezultatelor acesteia, dublată de necesitatea personală a experienței estetice.
Cred că individul trebuie să apeleze la logică, rațiune, confirmare empirică și consistență argumentativă în actele lui de cunoaștere. El trebuie să iasă de sub tutela dogmatismului, autorității și a gândirii populare. Individul este emancipat prin punerea în practică a facultăților critice. Demnitatea umană se regăsește în exercițiul constant al rațiunii, în aspectul reflexiv, întrebător și creator al firii. Concepțiile mele se întrepătrund cu cele ale umanismului secular și ale liberei cugetări: suntem ființe finite, parte a diversității naturale, deciziile noastre morale sunt bazate pe necesitățile naturii umane și a respectului reciproc, trebuie să ne formăm opiniile pe baza observației, rațiunii și a analizei critice și caracterul semnificativ al vieții este dat de dedicarea față de idealurile umane ale cunoașterii și ale contemplației artistice.
Sub aceste concepții se regăsesc și curiozitățile mele adiacente. Sunt preocupat să pătrund într-o multitudine de domenii științifice, pentru fiecare având interese specifice. Maturitatea care am dobândit-o în urma studiului individual îmi permite acum să aplic același metode de învățare unei largi game. Câteva dintre cele ce mi-au ocupat și îmi vor ocupa timpul pe viitor sunt: istoria intelectuală, teoria evoluției, chestiuni generale dar și specifice din fizică, astronomie și astrofizică, științele ale minții și neuroștiințele și modele formale de decizie și strategie din economie. Pentru figuri precum Galileo Galilei, Charles Darwin sau Albert Einstein port o stimă și o considerație deosebită.
Pe partea artistică am acordat de mult timp o atenție deosebită muzicii. Am ascultat muzica clasică sistematic, de la origini până în perioada contemporană. Cred că nu aș putea să surprind preferințele mele într-un spațiu scurt și nu aș reuși să dau seama de reala diversitate a muzicii clasice însă îi pot aminti pe puțini dintre giganții care mi-au cultivat gustul: de la Bach, Mozart, Beethoven la Tchaikovsky, Straus, Rachmaninoff, Debussy, de la Chopin, Schoenberg si Stravinsky la Messiaen, Lutosławski, Babbitt, Xenakis. Am avut un interes mai deosebit la un moment dat pentru muzica electronica clasica, i.e. Electroaucustica, Musiqueconcrete, ElektronischeMusik, Scoala de la New York, de la Columbia-Princeton ș.a.m.d. M-am preocupat considerabil de muzica de avangarda și experimentală.
O altă arie o reprezintă muzica rock cu subreprezentările ei de rock progresiv, psihedelic, electronic sau fusion, e.g. Krautrock-ul sau scena Canterbury. Ar fi un gest ostentativ să enumăr formații. Există un număr prea mare care m-au influențat în orientarea mea culturală: începând cu formațiile Invaziei Britanice, a blues rockului și a rockului psihedelic. Un eveniment important a fost descoperirea marilor formații de rock progresiv și de art rock. În special noua complexitate compozițională și inovațiile stilistice dobândite prin incorporarea unor elemente de jazz și clasic m-au orientat spre o largă diversitate de artiști și formații. Am ascultat formații și artiști de rock alternativ, punck rock și new wave ca în final să ajung la o plajă de avangardă. M-a fascinat diversitatea muzicală și mi-am cultivat estetic interesele și în acest aspect.
Și probabil un gen care rămâne central audiților mele muzicale îl reprezintă jazz-ul. Ar fi un exercițiu futil să încerc să surpind jazz-ul și compozitorii lui în câteva rânduri. Bineînțele nume precum Miles Davis, John Coltrane, Charles Mingus, Thelonious Monk, Dave Brubeck, Ornette Coleman, Herbie Hancock, Duke Ellington nu încetează să rezoneze în cercurile largi. Eu însă, am încercat să pătrund sistematic și disciplinat în diversitatea jazz-ului și m-am aplecat asupra subgenurilor de bebop, cool jazz, hard bop, modal jazz, free jazz și a proiectelor ce înglobează o diversitatate de stiluri și sunt în general experimentale, i.e. post-bop, jazz fusion și jazz rock și etapa finală, jazzcore-ul. Sunt dispus să îmi împărtășesc mai pe larg interesele muzicale și sunt deschis la discuții pe această temă. Dincolo de actul audiției cânt la chitară clasică, unde am și mici compoziții personale.
După interesul pentru muzică vine interesul pentru cinema. Pot să specific regizori pentru care port o considerație deosebită: Stanley Kubrick, Federico Fellini, Krzysztof Kieślowski, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Michelangelo Antonioni, Orson Welles, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, Alfred Hitchcock, Terrence Malick și mulți alții. Am avut o perioadă în care mă documentam în domeniu și dedicam mult timp ca spectator. M-am familiarizat cu critica de film, cu câte puțin din componentele estetice și de producție ale filmului, iar filmul râmâne pentru mine un prilej de meditație și delectare.
În artele fine m-a preocupat în special pictura modernă și contemporană. Nu cred că justifică în mod adecvat situația însă pot amintii impresionismul lui Monet, prerafaelismul lui Millais și Waterhouse, expresionismul abstract a lui de Kooning sau Gorky, cubismul lui Picasso, suprarealismul lui de Chirico, Dali sau Magritte, Klimt ca reprezentant al Secesiunii vieneze sau expresionismul lui Schiele și Kokoschka. Adevărul e că am fost în principal interesat de pictura secolului XX cu câteva excepții și cu o apreciere sinceră a perioadelor premergătoare.Nu cred că sunt deja un connoisseur al artelor fine însă sunt preocupat să îmi rafinez perceptia asupra lucrărilor de artă. În fotografie am apucat să ma familiarizez doar cu alfabetul: Richard Avedon, Helmut Newton, Henri Cartier-Bresson, Edward Weston, Herb Ritts, Brassaï, Ansel Adams, Ellen von Unwerth.
În ceea ce privește literatura am câteva preferințe, în special din secolul XX. Nu am avut timpul necesar pentru a mă apropia de literatura așa cum aș fi dorit, însă sper că o să îmi pot gestiona suficient de eficient timpul încât să lecturez ficțiune cu regularitate. Cărțile care vreau să le citesc le am în biblioteca mea personală, sunt rezultatul unui efort de orientare personal, reprezintă o proprie achiziție.
Am început cu citatul lui Russell și voi încheia cu unul de Kant:
"Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiratie si veneratie, cu cât mai des si mai stăruitor gândirea se ocupă de ele: cerul înstelat deasupra mea fi legea morală în mine. Pe ambele [ . . . ] le văd în fața mea si le leg nemijlocit cu conștiinta existenţei mele."
