Se afișează postările cu eticheta calendar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calendar. Afișați toate postările

30 ianuarie 2021

În ce epocă ți-ar fi plăcut să trăiești?

Nu-mi fac iluzii, dar consider că pentru un individ de condiție medie ca mine perioada aceasta este cea mai bună din toate perioadele posibile pe care le-a avut Terra. Deci în niciun caz nu prefer un trecut. Prezentul este epoca cea mai favorabilă pentru specia umană, avem o explozie populațională care demonstrează asta: suntem peste șapte miliarde și cinci sute de milioane de indivizi, niciodată nu am fost atât de mulți. Ca termen de comparație toate celelalte primate mari (cimpanzeii, gorilele și urangutanii la un loc) sunt de 50.000 de ori mai puțini ca număr de indivizi.

Ca persoană obișnuită (nu am averi sau capacități fizice sau mintale peste medie) sunt surprins de evoluția pozitivă a calității vieții, fiind o tot mai bună și mai spectaculoasă evoluție. Un alt exemplu de eficacitate a speciei umane – o pandemie în trecut ucidea un mare număr de oameni și era stinsă în mod natural după ani și ani, uneori după generații. Acum avem „șansa” de a stopa o pandemie cu un agent patogen nou-nouț cu ajutorul unor vaccinuri în mai puțin de doi ani, plecând aproape de la zero.

O altă speranță este faptul că suntem singura specie ce știe că modifică mediul. Toate speciile modifică mediul prin simpla lor existență: nu am fi avut oxigen liber în apă și în atmosferă dacă nu ar fi existat bacteriile care au produs oxigenul ca reziduu pentru ele. Dar noi suntem singura specie care și știe asta. Lucru ce ar trebui să ne facă responsabili. Și ne face responsabili, am eu speranța.

De ce am speranțe? În anii de tinerețe descoperisem un studiu de prin anii 1970 al unor cercetători ce atrăgeau atenția cu privire la faptul că necesarul estimat de fotografie pentru anul 2050 ar fi fost atât de mare încât toată planeta ar fi fost distrusă pentru că tehnologia acelor vremi pentru efectuarea fotografiilor era cea fotochimică (film pe celuloid, transpus pe hârtie fotografică cu ajutorul acizilor și a bazelor toxice, apoi tipărirea lor în milioanele și miliardele de exemplare ale tuturor revistelor și ziarelor). Acum avem un consum de fotografie extraordinar, dar este digitală. Omenirea are soluții.

Trecutul în schimb este plin de războaie și boli, netehnologizat și riscant. Nu mureai de poluare cu metale grele dar mureai de ciumă. Sau te intoxicai cu metale grele dar nu știai asta. Chiar dacă tehnologiile salvatoare vor fi apanajul inițial (ca întodeauna) al celor puternici sau bogați, timpul va democratiza aceste tehnologii. Cunoașterea științifică, precum și valorile acesteia, vor fi democratizate deoarece inteligența colectivă întotdeauna este superioară oricărei inteligențe individuale, oricât de performantă ar fi aceasta.

Tot din acest motiv consider că viitorul simbiozei dintre inteligența umană biologică și cea artificială este un beneficiu pentru omenire, chiar dacă viitoarea omenire nu va mai arăta ca cea actuală. De altfel omenirea, respectiv specia Homo sapiens, este născută în eonul tehnologiei, fiind de la nașterea sa augmentată, inițial cu focul ce a permis o mai bună și sănătoasă alimentație ce a dus la premisele unui creier mai masiv și mai performant.
Socialul a făcut restul: etica, împărtășirea cunoașterii, performanța colectivă. Față de celelalte viețuitoare care și-au finisat zestrea biologică prin selecție naturală, noi ne-am folosit, încă dinaintea configurării omului actual, de o selecție artificială, „ne-am dresat” în a utiliza tehnologii în locul unui stomac mai mare, gheare și colți, blană și sistem imunitar. Am suferit și de o domesticire reciprocă împreună cu plantele și animalele ce ne-au favorizat dezvoltarea atfel încât nu știm cu adevărat dacă, de exemplu, noi am domesticit lupul pentru a ne folosi de el sau o rasă de lupi ne-a domesticit pe noi pentru a-i îngriji și a evolua în multitudinea de rase ale câinelui actual.

Cam în același mod se va manifesta și simbioza om-tehnologie pe viitor. Poate că interesul tehnologiei (ca replicator ce este, asemănător codului genetic ce construiește mașini de replicare a lui, respectiv ființele vii, tehnomema este replicatorul capabil să construiască mașinării de replicat tehnomeme) e să se folosească de specia umană în aceeași măsură în care și omenirea se folosește de tehnologie.
Din acest punct de vedere este irelevant pentru omul mediu, obișnuit, ca mine, dacă înțelege sau nu, dacă acceptă sau nu, această simbioză, deoarece ea se va înfăptui oricum.
Chiar și scepticii sau potrivnicii pe baze ideologice folosesc tot tehnologia pentru a-și arăta scepticismul și împotrivirea.
Beneficiile vor surmonta întodeauna reticențele.

Resistance is futile.

Este posibilă apariția conștiinței de sine în cadrul inteligenței artificiale? Probabil. Mulți se tem de o asemenea situație. Eu nu. De ce? Asta va fi un avantaj inclusiv pentru specia umană deoarece conștiința de sine are un atribut insurmontabil specific traiului social: empatia.
Sunt și alte animale ce posedă conștiință de sine: elefanții și cetaceele, ciorile și cimpanzeii. Dar toate sunt animale sociale, adică trăiesc în grupuri în care empatia joacă un rol esențial atât pentru traiul în comun cât și pentru a deduce sinele de alte personalități cu intenționalitate din mediu.
Așadar o eventuală conștiină de sine a unei inteligențe artificiale va trebui în primul rând să deprindă tactica empatiei. E foarte posibil ca o inteligență artificială conștientă de sine să fie mai etică decât mulți din semenii noștri.
Pentru că ea va cunoaște de unde provine față de conștiința de sine umană, rezultat al selecției naturale.

DA, MI-AR PLĂCEA SĂ TRĂIESC ÎN VIITOR, ORICÂT AR FI DE ÎNDEPĂRTAT, DAR MI-AR PĂREA TARE RĂU DE FIECARE MOMENT DIN PREZENTUL IMEDIAT PE CARE L-AȘ PIERDE, CHIAR DACĂ ACESTA POATE FI PE MOMENT ȘI CU SUFERINȚE.

11 septembrie 2017

Ai religia la mijlocul orarului? Ripostează!

„După cum mulți dintre voi stiți, azi a început școala. Problema mea este că ora de religie, ca oră optională, va fi băgată în mijlocul programului. Copilul meu nu a facut nici anul trecut religia, dar era ultima oră și-l puteam lua mai devreme, însă acum ca soluție mi s-a propus să stea cuminte în ultima bancă și asta e.
Daca aveti vreo idee bună despre cum să procedez, vă rog un sfat.”


Cazul nu e singular, binențeles. Ce facem? Acționăm legal și oficial - depunem o cerere de modificare a orarului la secretariat, cu număr de înregistrare. Iată un model:

Domnule/Doamnă Director,


Subsemnatul ……………..…………………………………………….,
domiciliat în ……………………………..…………………..………………….,
părinte al elevului/ei ……………………………………………………………
din clasa ………………, unitatea şcolară ……………………………………
având în vedere faptul că acest elev nu frecventează cursurile disciplinei facultative Religie şi ţinând cont de prevederile internaţionale, constituţionale şi naţionale privind dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi de cele ale legislaţiei privind educaţia şi ale legislaţiei privind drepturile copilului, vă rog ca în realizarea orarului pentru clasa respectivă, să treceţi disciplina Religie la prima sau la ultima oră din ziua respectivă.

Cu mulţumiri anticipate,

Semnătura                                                                                   Data

Aici formular solicitare modificare orar religie.doc.

În cazul în care ora rămâne la mijlocul programului, nu disperaţi. Depuneţi o altă solicitare, prin care propuneţi ca pentru elevii ce nu pot părăsi clădirea şcolii pe durata orei de religie să se organizeze alte cursuri facultative: astronomie, istoria artei, istoria religiilor, noţiuni de etică şi morală etc.

Este posibil ca direcţiunea să vă comunice că aceştia sunt puţini şi nu există posibilitatea de a organiza aceste cursuri. Atunci cereţi să fie acceptat copilul dumneavoastră într-o clasă paralelă sau apropiată ca vârstă, la ore de genul desen, sport, muzică, limbă străină etc. Este riscant a rămâne în clasă, la îndemâna profesorului sau a profesoarei de religie. Chiar dacă sunt persoane echilibrate altfel, faptul că în "clasa lor" există elevi ai căror părinţi sunt în mod explicit în dezacord cu credinţa lor îi va face la un moment dat (de exemplu indisciplina colegilor), să se răzbune, chiar şi prin mici remarci, pe copiii dumneavoastră.

Dacă toate aceste forme de negociere sunt epuizate în mod defavorabil pentru copilul dumneavoastră înseamnă că direcţiunea şcolii este clar împotriva soluţionării amiabile a vidului legislativ lăsat de acestă lege lacunară, Legea Educaţiei Naţionale, şi va fi nevoie a interveni la nivel juridic. Pentru suport, în afara prietenilor şi a unui avocat (de preferat specializat în drepturile omului şi ale copilului) se mai poate apela la Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), presă şi la blogosfera raţională (vezi coloana din stânga a acesui blog).
În numele dumneavoastră vom solicita o acțiune de verificare a formularelor prin care s-a cerut să se urmeze orele de religie confesională.


31 octombrie 2014

Patriarhia versus Halloween

"Patriarhia Română (mai exact este Patriarhia unei biserici de rit ortodox din România - nota mea) împărtăşeşte îngrijorarea a numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară (ce înseamnă numeroşi? - nota mea) faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească. (Ce treabă are un cult religios cu procesul educativ? Aha, are, că doar de asta au semnat protocoale de inspecţie în şcoală...)

În ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema ,,nonviolenţei”, însă la astfel de manifestări ca cea de Halloween, sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent."

Să reamintim Patriarhiei manifestările de canibalism pline de "tradiţie" şi "bucurie duhovnicească" cu care îmbie, de mestecat, băut şi înghiţit "trupul şi sângele Domnului", un zeu personal al morţii provenit din cultura străină poporului român, din cultura ebraică. Să mai reamintim Patriarhiei manifestările grandioase de adorare a unor oseminte reale, proclamate de ei ca fiind sfinte şi asupra cărora enoriaşii sunt invitaţi să se manifeste prin atingeri, îmbrăţişări şi sărutări ale acestor oase.

Şi să informăm Patriarhia că acele "practici oculte" ale Halloween-ului constau în nevinovate travestiuri specifice unui carnaval. Înţeleg că Patriarhia cunoaşte importanţa costumelor şi a asumării unei măşti, doar nu degeaba preoţii săi sunt spectaculos echipaţi...

Şi să mai reamintim Patriarhiei că şi Pomul de Crăciun a fost iniţial "de provenienţă păgână" dar acum tronează la loc de cinste în Biserica domniilor lor, lângă altar.

Să mai reamintim Patriarhiei că cel mai important element de manifestare a credinţei ortodoxe este un aparat de tortură din secolul I, respectiv crucea, iar simbolul acesteia, cu un mort atârnat de ea, este dat spre venerare tuturor, de la bebeluşi la bătrâni aflaţi în pragul morţii?

(Credit foto: http://www.copilul.ro/evenimente-copii/halloween/Decoratiuni-simple-de-Halloween-pe-care-le-puteti-face-singuri-a15906.html)

15 iunie 2014

Filosofia schimbă România

Dan Cristian Vulpe (18 ani), elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Silvania“ din Zalău (Sălaj), medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Filosofie 2014, de la Vilnius, Lituania.
Mai jos este interviul integral acordat jurnaliştilor Adevărul.

1. Ce este filosofia și care este locul ei în cultura contemporană?

Filosofia, cum spunea Copleston, “este un domeniu legitim şi autonom al cercetării și cunoașterii umane, cu propria metodă și propriul obiect de cercetare”. Este o examinare scrupuloasă a presupozițiilor ce ne orientează gândirea, acțiuniile și existența noastră. Pentru aceasta, ea supune unui studiu critic și sistematic întrebările fundamentale ce se înfățișează în urma activitățiilor practice și cotidiene sau a celor intelectuale, uneori aflate chiar în domeniul altor discipline. Există o confuzie lingvistică în jurul termenului, adeseori fiind invocată etimologia acestuia pentru a-l elucida definițional, metodă ce nu o consider eficientă și adecvată. Cert este că filosofia a fost pentru două milenii și jumatate în centrul preocupăriilor noastre intelectuale, iar acum putem afirma că este esențială pentru înțelegerea noastră a lumii și a interacțiunii individului cu ea. Incursiunea filosofică începe de multe ori cu unele încurcături teoretice, unde acumulări noi de date experimentale nu sunt suficiente. Alteori, filosofia are nevoie de control factual. Filosofia se deplasează spre o sinonimie cu științele naturale, spre configurații teoretice mai abstracte și mai performante, lucru care se remarcă în proiectele naturalizate.
Cred că putem face o distincție între filosofia academică, ca program de cercetare și o filosofie ușoară, manifestată ca reflexie liberă, existențială. Referitor la filosofia academică, aceasta se înfățisează ca o activitate argumentativă, sobră și detașată, ce atribuie un rol central analizei logice și clarificării conceptuale, o atenție meticuloasă față de claritatea și rigoarea limbajului și a expresiei și o asumare deschisă a rezultatelor științifice ce le integrează în discurs în mod pertinent. Spun că este program de cercetare pentru că demersul acesteia este unul dezinteresat, însemnând că este eliberat de preconcepțiile subiective, exponenții acesteia având obiective comune, împărtășind metode și limbaje comunicabile intersubiectiv. Filosofia academică analitică abordează problemele într-un mod discret și detaliat, permițând astfel puternice specializări. Infrastructura tehnică a filosofiei contemporane cunoaște o sofisticare formală avansată. Este realmente dificil pentru un cercetător să dețina cunoștiințe avansate în ariile ce ies de sub specializarea sa.
În ceea ce privește locul filosofiei în cultura contemporană cred că putem face alte distincții. Pentru început, distincția dintre filosofia teoretică și filosofia practică. Cea din urmă se preocupă de aspectul social al umanului, e.g. etica, filosofia politică, estetica, filosofia socială, și este puternic și dinamic angrenată în viața contemporană. Statul și instituțiile lui politice sunt construite pe concepte filosofice. Să ne gândim la Declarația de independență a lui Thomas Jefferson construită pe contractualismul lui John Locke. Instituțiile legale sunt fundamentate pe o înțelegere filosofică a conceptelor fundamentale de justiție, egalitate, libertate, coerciție sau fericire. Emancipăriile de ordin ideologic au avut de multe ori origini filosofice, e.g. Iluminismul. Arta, literatura și științele naturale au fost puternic influențate de discursul filosofic. De altfel unul dintre rolurile filosofiei, privind istoric, a fost acela de incubator de idei științifice. Exemplul îl fac teoria relativității a lui Einstein, apariția și dezvoltarea psihologiei ca știintă, e.g. asociaționismul, cadrul teoretic al științelor cognitive și al lingvisticii, sau chiar apariția calculatoarelor în urma dezvoltării logicii formale moderne. Un alt aspect contemporan al filosofiei este rolul integrativ pe care il instanțiază. Diverse ramuri de cercetare ale filosofiei lucrează îndeaproape cu cele ale știintelor naturale sau sociale, e.g. filosofia minții cu științele cognitive, psihologia sau neuroștiințele, epistemologia formală cu matematica și economia.
Cred că se întrevede faptul că filosofia nu este o disciplină de cafenea, ci este o știință, i.e. scientia, ce are metode și obiective clare, un prestigiu istoric milenar și este centrală întelegerii lumii și a locului nostru în ea.

2. Ce ţi-a determinat interesul pentru filosofie și în ce a constat pregătirea ta?

Întrebările generale ale filosofiei, în forma lor naivă și nesistematică, sunt naturale individului încă de la o vârstă timpurie. Bineînțeles, filosofia implică o activitate de cercetare și argumentare riguroasă însă o premiză a existenței acesteia o reprezintă curiozitatea și atitudinea interogatoare. Întrebarea și dubiul reprezintă motivul creator al discursului rațional. Un soi de scepticism funciar, o îndoială de fond și o curiozitate incurabilă au fost cele care m-au orientat în actele mele de cunoaștere. Întrebările filosofice au fost un stimulent intelectual și o sursă de exercitare a facultățiilor critice. Îmi amintesc, de pildă, faptul că la Cultura civică aveam dezbateri și teme de gândire asupra unor concepte precum libertate sau egalitate. Am făcut cunoștință pentru prima dată, în urma unor investigări private lacunare, însă efervescente, cu figuri precum John Locke sau Baruch Spinoza. Nu cred că la momentul acela aveam vreo înţelegere adecvată sau temeinică a puținelor lucruri care le-am citit, însă întâlnirea aceasta a reprezentat un moment de reflecție personală și o premiză spre ceea ce a urmat. Ulterior am avut o preocupare, tot așa într-o măsură minoră, cu filosofia antică greacă. Pe la începutul liceului citisem câteva comentarii la Platon, printre care și o introducere de Andrei Cornea. Întrebări mari precum cele referitoare la ontologia predicatelor morale, e.g. faptul că acestea nu sunt fundamentate supranatural, la existența realității exterioare și la posibilitatea de a o cunoaște sau cele referitoare la relația dintre minte și corp au însemnat un mediu elastic, expansibil pentru interogarea și mirarea cognitivă. Ulterior, conștientizarea unei acumulări nesistematice și inconsistente de informații din ariile de studiu ale filosofiei m-au determinat să iau decizia de a citi istoria filosofiei într-o manieră mai organizată. Astfel, cuprins și de elanul entuziast al neofitului, am decis să încep cu Istoria Filosofiei a lui Frederick Copleston. Fiind traduse primele patru volume, încă înainte de vara dintre clasa a 10-a și clasa a 11-a, am demarat activitatea de lectură. După acele patru volume au urmat alte cărți care mi-au completat cunoștințele de istoria filosofiei. Timpul adiacent, odată familiarizat și introdus în această disciplină, l-am petrecut orientării în diferitele ramuri și direcții filosofice. Interesul meu creștea odată ce reușeam să pătrund și să investighez tot mai mult, se autoalimenta. Un aspect important al pregătirii mele a fost achiziția unor concepte care m-au ghidat ulterior în descoperirea unor surse importante de informații. Așa am reușit să acumulez date despre diferite enciclopedii, manuale sau, în general, articole academice. Am avut materialul necesar pentru a aprofunda ceea ce m-a interesat în mod deosebit. Am ajuns să studiez chestiuni de actualitate. Poate părea o chestiune sofisticată însă a fost un progres realmente natural și motivat doar de interese de cunoaștere. Nu am avut un mentor care să mă îndrume procedural, demersul meu a fost unul autotelic, de amorul artei, un proiect privat și individual. Cu atât mai mare a fost satisfacția descoperirii, fiind rezultatul unui travaliu al înțelegerii, necesitat de constante clarificări personale. Faptul care mi-a permis aceasta incursiune intelectuală a fost existența unor surse de informare libere, ceea ce este de admirat. Cunoașterea este accesibilă, mai greu este să secționăm printre cantitatea imensă și să selecționăm ceea ce este relevant. Documentarea și studiul individual este într-adevăr dificil, și poate fi inițiat doar de motivații sincere și autentice, însă în final este plin de satisfacții. Așa m-am format ca autodidact, iar metodele astfel deprinse le-am aplicat unei game de discipline și interese largi, care depășesc interesul pentru filosofie.

3. Ce părere ai despre sistemul de învățământ?

Cred că sistemul poate suferi amendamente. Cel puțin din punct de vedere statistic social este clar faptul că elevii nu au un interes autentic pentru domeniile de cultură și că de cele mai multe ori sunt angajați doar după o vânătoare vulgară de note. Se studiază o cantitate mare de cursuri iar contextul social general nu încurajează și promovează aceste valori ale educației. Cei mai mulți elevi nu înțeleg metodele științei și nu sunt curioși să meargă dincolo de preocupările de la clasă. Nu știu dacă este sistemul de învățământ responsabil sau este vorba de un concurs de împrejurări, o situație generală ce continuă să survină datorită unor cauze și premize complexe. Realitatea tristă, regretabilă este însă că elevul, în urma liceului, nu deprinde metodele gândirii critice, nu reușește să conceptualizeze, nu are o apreciere valorică a literaturii și a artei și nu își asumă obiective culturale și cognitive semnificative.
Încă rezidă gândirea miraculoasă și superstițioasă.

Cred că predarea religei sub forma confesională este periculoasă, în măsura în care contrazice ceea ce este instaurat la orele umaniste sau științifice.

Ce poate fi mai periculos decât o acumulare de contradicții de acest fel?
O predare a istoriei religilor și a eticii cred că ar reprezenta o substantială îmbunătățire a strategiei educaționale.
Mai mult de atât, poate că un curs ce are să familiarizeze tânărul cu metodele și obiectivele diferitelor științe (naturale, formale sau umaniste), cu valorile cultural-artistice contemporane și să-l încurajeze în formarea unor abilități critice, de discernământ ar fi binevenit. Aspectul valoric general trebuie pus în evidență. Cred ca un rol fundamental al școlii îl reprezintă formarea unor viitori cetățeni responsabili, activi și lucizi. Individul nu încetează să existe într-o configurație de grup și astfel este așteptat de la el să coopereze, să deprindă relații de empatie și să aibă o înțelegere a celor din jurul. Școala trebuie să contribuie la formarea acestor tării de caracter.

4. Ce alte interese ai și care este viziunea ta despre viață?

“Trei pasiuni simple, dar extrem de puternice, mi-au guvernat viaţa: nevoia de iubire, foamea de cunoaştere şi mila neţărmurită pentru suferinţele omenirii.” - Bertrand Russell
Cele trei motive primordiale care îmi orientează întreaga existență sunt curiozitatea intelectuală, necesitatea experienței artistice și sensibilitatea morală, dintre care pe primele două mi le îngădui din plin și fără reținere. Este ceea ceea ce mă dinamizează: voluptatea cunoașterii, curiozitatea descoperirii, a noutății, a saltului în necunoscut, a deconspirării misterului, stringența înțelegerii continue. Angajamentul meu central este cel față de naturalismul ontologic, i.e. ideea conform căreia nimic nu există dincolo de lumea naturală, materială, legile naturale fiind cele care guvernează structurași ordinea universului. Nu există suficiente dovezi pentru a sprijini existența fenomenelor supranaturale și a unor entități ce depășesc sfera aceasta. Aceasta este o chestiune de etica opiniilor: este epistemic corect să formăm opinii doar pentru ce avem suficiente probe.

Cred că este o sfidare intelectuală să crezi în afirmații miraculoase în absența unei reflexii și considerații circumspecte. 

Iar formarea opiniilor pe baza unor resorturi emoționale tribale și pe o gândire deziderativă nu reprezintă o metodă fiabilă. Weltanschauung-ul meu este bazat pe o apreciere profundă a gândirii științifice și a rezultatelor acesteia, dublată de necesitatea personală a experienței estetice. Cred că individul trebuie să apeleze la logică, rațiune, confirmare empirică și consistență argumentativă în actele lui de cunoaștere. El trebuie să iasă de sub tutela dogmatismului, autorității și a gândirii populare. Individul este emancipat prin punerea în practică a facultăților critice. Demnitatea umană se regăsește în exercițiul constant al rațiunii, în aspectul reflexiv, întrebător și creator al firii. Concepțiile mele se întrepătrund cu cele ale umanismului secular și ale liberei cugetări: suntem ființe finite, parte a diversității naturale, deciziile noastre morale sunt bazate pe necesitățile naturii umane și a respectului reciproc, trebuie să ne formăm opiniile pe baza observației, rațiunii și a analizei critice și caracterul semnificativ al vieții este dat de dedicarea față de idealurile umane ale cunoașterii și ale contemplației artistice.
Sub aceste concepții se regăsesc și curiozitățile mele adiacente. Sunt preocupat să pătrund într-o multitudine de domenii științifice, pentru fiecare având interese specifice. Maturitatea care am dobândit-o în urma studiului individual îmi permite acum să aplic același metode de învățare unei largi game. Câteva dintre cele ce mi-au ocupat și îmi vor ocupa timpul pe viitor sunt: istoria intelectuală, teoria evoluției, chestiuni generale dar și specifice din fizică, astronomie și astrofizică, științele ale minții și neuroștiințele și modele formale de decizie și strategie din economie. Pentru figuri precum Galileo Galilei, Charles Darwin sau Albert Einstein port o stimă și o considerație deosebită.
Pe partea artistică am acordat de mult timp o atenție deosebită muzicii. Am ascultat muzica clasică sistematic, de la origini până în perioada contemporană. Cred că nu aș putea să surprind preferințele mele într-un spațiu scurt și nu aș reuși să dau seama de reala diversitate a muzicii clasice însă îi pot aminti pe puțini dintre giganții care mi-au cultivat gustul: de la Bach, Mozart, Beethoven la Tchaikovsky, Straus, Rachmaninoff, Debussy, de la Chopin, Schoenberg si Stravinsky la Messiaen, Lutosławski, Babbitt, Xenakis. Am avut un interes mai deosebit la un moment dat pentru muzica electronica clasica, i.e. Electroaucustica, Musiqueconcrete, ElektronischeMusik, Scoala de la New York, de la Columbia-Princeton ș.a.m.d. M-am preocupat considerabil de muzica de avangarda și experimentală.
O altă arie o reprezintă muzica rock cu subreprezentările ei de rock progresiv, psihedelic, electronic sau fusion, e.g. Krautrock-ul sau scena Canterbury. Ar fi un gest ostentativ să enumăr formații. Există un număr prea mare care m-au influențat în orientarea mea culturală: începând cu formațiile Invaziei Britanice, a blues rockului și a rockului psihedelic. Un eveniment important a fost descoperirea marilor formații de rock progresiv și de art rock. În special noua complexitate compozițională și inovațiile stilistice dobândite prin incorporarea unor elemente de jazz și clasic m-au orientat spre o largă diversitate de artiști și formații. Am ascultat formații și artiști de rock alternativ, punck rock și new wave ca în final să ajung la o plajă de avangardă. M-a fascinat diversitatea muzicală și mi-am cultivat estetic interesele și în acest aspect.
Și probabil un gen care rămâne central audiților mele muzicale îl reprezintă jazz-ul. Ar fi un exercițiu futil să încerc să surpind jazz-ul și compozitorii lui în câteva rânduri. Bineînțele nume precum Miles Davis, John Coltrane, Charles Mingus, Thelonious Monk, Dave Brubeck, Ornette Coleman, Herbie Hancock, Duke Ellington nu încetează să rezoneze în cercurile largi. Eu însă, am încercat să pătrund sistematic și disciplinat în diversitatea jazz-ului și m-am aplecat asupra subgenurilor de bebop, cool jazz, hard bop, modal jazz, free jazz și a proiectelor ce înglobează o diversitatate de stiluri și sunt în general experimentale, i.e. post-bop, jazz fusion și jazz rock și etapa finală, jazzcore-ul. Sunt dispus să îmi împărtășesc mai pe larg interesele muzicale și sunt deschis la discuții pe această temă. Dincolo de actul audiției cânt la chitară clasică, unde am și mici compoziții personale.
După interesul pentru muzică vine interesul pentru cinema. Pot să specific regizori pentru care port o considerație deosebită: Stanley Kubrick, Federico Fellini, Krzysztof Kieślowski, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Michelangelo Antonioni, Orson Welles, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, Alfred Hitchcock, Terrence Malick și mulți alții. Am avut o perioadă în care mă documentam în domeniu și dedicam mult timp ca spectator. M-am familiarizat cu critica de film, cu câte puțin din componentele estetice și de producție ale filmului, iar filmul râmâne pentru mine un prilej de meditație și delectare.
În artele fine m-a preocupat în special pictura modernă și contemporană. Nu cred că justifică în mod adecvat situația însă pot amintii impresionismul lui Monet, prerafaelismul lui Millais și Waterhouse, expresionismul abstract a lui de Kooning sau Gorky, cubismul lui Picasso, suprarealismul lui de Chirico, Dali sau Magritte, Klimt ca reprezentant al Secesiunii vieneze sau expresionismul lui Schiele și Kokoschka. Adevărul e că am fost în principal interesat de pictura secolului XX cu câteva excepții și cu o apreciere sinceră a perioadelor premergătoare.Nu cred că sunt deja un connoisseur al artelor fine însă sunt preocupat să îmi rafinez perceptia asupra lucrărilor de artă. În fotografie am apucat să ma familiarizez doar cu alfabetul: Richard Avedon, Helmut Newton, Henri Cartier-Bresson, Edward Weston, Herb Ritts, Brassaï, Ansel Adams, Ellen von Unwerth.
În ceea ce privește literatura am câteva preferințe, în special din secolul XX. Nu am avut timpul necesar pentru a mă apropia de literatura așa cum aș fi dorit, însă sper că o să îmi pot gestiona suficient de eficient timpul încât să lecturez ficțiune cu regularitate. Cărțile care vreau să le citesc le am în biblioteca mea personală, sunt rezultatul unui efort de orientare personal, reprezintă o proprie achiziție.
Am început cu citatul lui Russell și voi încheia cu unul de Kant:
"Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiratie si veneratie, cu cât mai des si mai stăruitor gândirea se ocupă de ele: cerul înstelat deasupra mea fi legea morală în mine. Pe ambele [ . . . ] le văd în fața mea si le leg nemijlocit cu conștiinta existenţei mele."

29 aprilie 2014

Istoria...

Avem câteva întrebări fundamentale:
- Cine suntem noi, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?
- Ce este această lume şi cum este alcătuită?
- Putem descoperi trecutul şi calcula viitorul?
Istoria încercărilor de a răspunde la aceste întrebări este istoria ştiinţei.
Istoria îmbrăţişării răspunsurilor false, fără dovezi şi uneori chiar împotriva lor este istoria religiilor.

(credit: https://www.facebook.com/HumanOdyssey/photos/a.193886297403628.41593.178971832228408/426297290829193/?type=1&stream_ref=10)

12 aprilie 2014

De Florii e şi ziua mea: mă cheamă Vasile.

De ce nu? Duminica de dinaintea Paştelor este duminica Floriilor şi sunt sărbătoriţi cei cu numele de flori (sau plante?!?). Aşa că e şi ziua mea. Mă numesc Vasile. Vasile nu e nume de floare? Ba da. Provine din grecescul βασιλιϰά (Basilica). E planta cea mai preţioasă pentru creştini, deşi provine din politeista Indie, fiind folosită în mai toate ritualurile. Este vorba de busuioc (Ocimum basilicum).
La mulţi ani, Vasile!

28 martie 2014

Să aflăm împreună de unde venim...

Asociatia Secular-Umanistă din România, adică ASUR, a hotărât să sprijine lansarea cărţii „Cosmos”, cea mai populară operă a scriitorului Carl Sagan. În prezent, cartea este în lucru la Editura Herald.

”Cosmos” este una dintre cele mai bine vândute cărţi dedicate ştiinţei din toate timpurile. Folosind o proză clară, Sagan ne dezvăluie o lume albastră, asemănătoare unei pietre preţioase, locuită de o formă de viaţă care abia începe să-şi descopere propria identitate şi să se aventureze în marele ocean al spaţiului. Cu o nouă introducere scrisă de colaboratoarea lui Sagan, Ann Druyan, ilustraţii color şi un nou Cuvânt înainte de astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, ”Cosmos” retrasează cei 14 miliarde de ani de evoluţie cosmică şi explorează subiecte precum originea vieţii, creierul uman, hieroglifele egiptene, misiunile spaţiale, moartea Soarelui, evoluţia galaxiilor şi, totodata, forţele şi indivizii care au contribuit la naşterea ştiintei moderne.

„Cosmos” este fără îndoială una dintre cele mai influente cărţi de popularizare a ştiinţei care a stârnit publicului larg interesul şi pasiunea pentru astronomie timp de mai bine de trei decenii... iar acum urmează a fi tradusă şi în limba română. Însă avem nevoie de sprijinul vostru!

Cartea se află deja în lucru la Editura Herald. La data lansării acestui proiect, cartea a fost tradusă în proporţie de 70%. Dorim să o publicăm în limba română în luna mai. Puteţi participa la finanţarea proiectului accesând link-ul http://www.we-are-here.ro/p/cosmos-carl-sagan.

22 februarie 2013

Stop îndoctrinării religioase în școli

Ce primesc pe email:

Salut,ti-am vizitat blogul si mi-a furnizat niste informatii foarte utile insa am o nelamurire
Sunt elev in clasa a VIII-a si fac religie din clasa I,insa am luat in considerare de aproximativ de ani posibilitatea de a deveni ateu,pentru ca la orele de religie deja ni-l bagau pe dumnezeu pe gat si nu mai gaseai nicaieri "dragostea" aceea de crestin
Se face ca acum cateva zile am obtinuta nota 4 (in conditile in care am putut sa raspund bine la toate intrebarile puse de catre profesor) probabil pentru ca se suparase pe mine cand incepusem sa ii pun niste intrebari legate de biblie care se contraziceau...Am vorbit cu diriginta care mi-a spus ca pot sa depun o cerere de scutire de religie oricand si ca voi avea media de pe semestrul I ..Am vorbit si cu parintii mei care au fost de acord sa imi semneze cererea si am dus-o la secretariat la secretariat mi s-a zis ca trebuie sa fie aprobata in consiliul profesoral care se tine o data pe luna
Este posibil sa fiu scutit de religie pe tot semestrul chiar daca am primit deja o nota?
Si eventual,care sunt motivele pentru care ar putea fi respinsa o astfel de cerere in consiliu ?
Multumesc anticipat

Și răspunsul meu:

Salut,
Probabil ai văzut că pe blog sunt câteva considerații juridice (http://profudereligie.blogspot.ro/2012/09/religia-in-scoala-consideratii-juridice.html) cu privire la orele de religie de tip confesional în școala publică din România. Poate ai citit și articolul profesorului de religie Gabriel Memelis (http://profudereligie.blogspot.ro/2012/11/un-profesor-de-religie-analizeaza-orele.html). Sau experiența unui elev ce a rămas cu media neîncheiată în mod abuziv semnalizată de prof. Emil Moise (http://profudereligie.blogspot.ro/2010/09/eliminati-religia-din-scoala-ii.html).

Din păcate lipsa de legislație, cu legi ce se bat cap în cap, fac să existe tot felul de abuzuri, erori și neclarități. Unii profesori de religie profită de poziția de forță pe care o au și penalizează lipsa de credință în cel mai josnic mod, specific habotnicilor, fiind incapabili a înțelege că ceea ce propovăduiesc de la catedră sunt doar mituri ancestrale și nu fapte dovedite științific. Notarea la religie este ca și cum la română am nota cât de mult crede elevul în existența lui Harap Alb, Numai că profesorii de religie au această armă și o folosesc. Fie pentru a-i favoriza pe discipolii ascultători, fie a-i penaliza pe cei ce încep să gândească cu propriul lor cap.

Părinții elevului ar trebui să fie primii care să observe că ceea ce li se prezintă copiilor lor este informație persuasivă cu scop de îndoctrinare religioasă și nu istorie a credințelor sau bogăția fenomenului religios. Dar aici vina majoră este a întregului corp al cadrelor didactice (cu mici și firave excepții), de la ministru la cel mai simplu suplinitor. Aceștia nu sunt în stare să susțină în mod public și coerent cunoașterea de tip științific și acceptă tacit, servil chiar, aberațiile dogmatice și antiștiințifice ale unor biserici și culte (cu precădere cel ortodox).

Cunosc foarte bine asta pentru că am o grămadă de prieteni și membri de familie ce activează la catedră. Și care, deși în particular recunosc abuzul ideologic religios, când vine vorba de a acționa sau de a-și spune opinia public duc degetul la gură într-un „șșșș” servil și lipsit de coloană vertebrală. De asta părinții nu sunt informați cu privire la posibilitatea de a retrage copiii de la religie. De asta părinții nu află că în loc de religie pot face o altă oră, mult mai plăcută și mai educativă (etică, astronomie, genetică, fizică cuantică, programare, grafică pe calculator, cosmetică și hairstyling, gastronomie etc). De asta părinții află abia în ceasul al doisprezecelea ce și cum este de fapt ora de religie.

Copilul are dreptul fundamental la educație. Educație înseamnă în primul rând informare corectă și aceasta este doar de tip științific, Fenomenul religios poate fi prezentat numai de pe o poziție de analiză a acestuia și nu confesional, dogmatic, doctrinar, cum se întâmplă acum în România.

Îmi pare rău că s-a ajuns la situația unui război deschis cu profesorul de religie, În ultimă instanță asta a învățat la școala teologică și altceva nu știe să facă. Își apără postul didactic cum crede de cuviință, penalizând gândirea liberă și neconformă cu dogma creștină sugestiv exprimată de Celsus: crede și nu cerceta. Dar dacă a fost un abuz, clar și dovedibil, că nota 4 a fost pe nedrept, acest lucru trebuie pedepsit chiar dacă reușești să te retragi de la religie pentru acest semestru (mai ales că media generală contează la admiterea la liceu). Legea nu spune că există o anumită perioadă sau moment în care trebuie depusă cererea și nici nu specifică cine este în drept să o aprobe. De fapt nici nu trebuie aprobată, nici de diriginte, nici de director și nici de consiliul profesoral. Conform legii acestă formalitate este de fapt o înștiințare a școlii că respectivul elev nu mai urmează orele de religie și atât (http://profudereligie.blogspot.ro/2012/09/formular-cerere-scutire-religie.html).
Un ajutor mai substanțial îl poți obține și de la ASUR dar pentru asta este nevoie și de a identifica situația, adică la ce școală înveți, în ce clasă, cine sunt profesorii și directorii, ce colegi pot depune mărturie cu privire la abuzul prin notare etc.

Succes la examene!

stop îndoctrinării religioase

30 decembrie 2012

Biblia - geneză şi metamorfoză VI

Aici vom analiza Facerea sau Geneza, începutul Vechiului Testament. După cum veţi vedea mai jos propoziţiile sunt ferme şi nu prea lasă loc de interpretări:

Capitolul 1
1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.


După cum se vede cei ce au scris Geneza nu ştiau că lumina zilei vine de la Soare. Mulţi încearcă a interpreta că "lumină" înseamnă aici "informaţie" sau "sens", dar atunci nu mai are rost a preciza că a fost "ziua întâi" de tipul zilei liturgice, de 24 de ore, ce începe şi se termină la asfinţit. Interpretate sunt şi "pământul" ca fiind lumea materială şi "cerul" ca fiind cea spirituală, deşi "cerul şi pământul" se poate judeca împreună ca fiind cosmosul ordonat, dar atunci ce e cu "apele"? Vom vedea mai încolo...

6. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa.
7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.


E, acum am descoperit. Apele erau de fapt oceanele şi norii, acestea trebuind a fi despărţite de o cupolă, solidă ("tărie"), pentru a le putea ţine pe cele de deasupra. Abia acum apare "cerul" în mod neinterpretabil, dar care arată mai repede ca un cort peste un pământ plat, încă acoperit de ape. Dar asta înseamnă că acel univers presupus prin "cerul şi pământul" nu trebuie interpretat ca un cosmos. "Cerul" era cer, "pământul" era pământ, iar între ele era tot o apă. Dumnezeu introduce o membrană între ele şi le desparte. Subliniem încă o dată că lumina nu vine de la Soare.

9. Şi a zis Dumnezeu: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!" Şi a fost aşa. Şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.
10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
11. Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" Şi a fost aşa.
12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.


"Duhul lui Dumnezeu" din primele versete consideră unii că ar fi cauza adunării apelor ("pneuma" înseamnă în greaca veche atât spirit cât şi mişcare a aerului, asemănător cu "suflare" în română). Nu se pomeneşte nimic de faptul că uscatul continentelor se datorează încreţirii scoarţei terestre prin deplasarea plăcilor tectonice. Din nou precizăm că Soarele nu există, deci lumina nu vine de la el. Ce este interesant, că primele sunt planificate a fi plantele, o idee evoluţionistă, deoarece animalele nu pot exista fără plante, nefiind în stare să-şi producă singure substanţele metabolice, cum o fac plantele prin fotosinteză, utilizând energia solară (pardon, lumina divină), apa şi mineralele. Dar ce este şi mai interesant este palierul la care biblia fixează plantele, la o formă de existenţă asemănătoare pământului, materiei anorganice, adică fără viaţă, deoarece abia în ziua a cincea Dumnezeu generează fiinţele vii.

14. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,
15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.
16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.
17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,
18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.


Iată că abia acum apare Soarele şi Luna, dar nici acum aceştia nu sunt înzestraţi cu atributele astronomice pe care le ştim. Aceştia sunt puşi acolo nu pentru a emite lumină ci pentru a "însemna" care din perioade este zi şi care este noapte. De altfel zilele de dinainte nu au fost luminate de Soare, deci nu este nici un motiv ca cele ce urmează să fie luminate de el. O altă neconcordanţă apare între substanţa Lunii, a cărei luminozitate se datorează reflexiei luminii solare pe suprafaţa sa, şi cea a Soarelui, ce produce singur lumină prin procese de fuziune nucleară. În Bibile ambele sunt identice, singura diferenţă fiind dimensiunea.

20. Apoi a zis Dumnezeu: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Şi a fost aşa.
21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: "Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!
23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.


Aici apar primele "anima" sinonime cu viaţa, primele animale (plantele nu sunt considerate vii de Biblie). Din nou o imagine evoluţionistă, primele animale sunt cele acvatice, apoi zburătoarele. Abia în următoarea zi apar cele terestre.

24. Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa.
25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
26. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"
27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"
29. Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.
30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.
31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.


Aceasta este cea mai importantă zi, deoarece Dumnezeu construieşte nu numai vertebratele terestre, dar şi omul. Acum apare o neconcordanţă în ceea ce priveşte sexul lui Dumnezeu, deoarece omul este făcut "după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie." Este necesar încă un capitol întreg pentru a "demonstra" că de fapt Dumnezeu nu este androgin (andros = bărbat, ginos = femeie). Dar asta într-o analiză viitoare.

Ce trebuie să remarcăm este intenţia celor mai mulţi de a reinterpreta versetele în lumina cunoştinţelor obţinute prin metode ştiinţifice, cunoaşterea ştiinţifică fiind nu numai funcţională, dar şi utilizată. Din acest motiv se fac presupuneri cum că zilele Creaţiei sunt de fapt ere geologice sau că există diferenţă între lumină ca nivel informaţional, respectiv revelaţie, cunoaştere divină, şi lumină ca model fizic (foton şi undă electromagnetică).

Păi dacă Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, revelat, nu este de la sine înţeles că acesta este neinterpretabil, adică trebuie luat ca atare? Dacă este totuşi interpretabil, de ce numai anumite pasaje sunt interpretabile (cum este Facerea) şi altele nu (cum este virginitatea Fecioarei Maria, faptul că Iisus este fiinţă divină sau că acesta a înviat). Se pare că Biblia nu este o "carte sfântă" ci doar un suport pe care ne putem expune propriile convingeri şi pe care o utilizăm cu dublă măsură: anumite pasaje care ne convin le luăm ca atare, altele le reinterpretăm, ba unele chiar le trecem cu vederea pe de-a-ntregul, eliminându-le din "Scriptura noastră cea dreaptă".
(imagine de pe bucurenci.ro, pentru campania ecologică Ora Pământului)

28 decembrie 2012

Cum funcţionează astrologia

Începem cu un experiment foarte simplu şi foarte rapid. Vă rog să citiţi cu atenţie zodia dumneavoastră şi să-i daţi o notă de la 1 la 10 (1 nepotrivire completă, 10 potrivire completă). Rezultatul îl puteţi nota în secţiunea comentariilor de sub articol.

Berbec (21 martie - 19 aprilie)
Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi.

Taur (20 aprilie - 20 mai)
Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Suferinţa altora de altfel te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv.

Gemeni (21 mai - 21 iunie)
Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată.Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci.

Rac (22 iunie - 22 iulie)
Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată.Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi.

Leu (23 iulie - 22 august)
Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată.Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci.

Fecioară (23 august - 22 septembrie)
Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu.

Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)
Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp.

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)
Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci.

Capricorn (22 decembrie - 19 ianuarie)
Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă.

Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)
Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp. De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele. Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu.

Peşti (19 februarie - 20 martie)
De multe ori preferi să-i minţi sau să nu le spui adevărul celorlalţi, mai ales când lucrul ăsta le poate produce suferinţă. Deşi nu te temi, este o constantă pentru tine faptul că păstrezi distanţa faţă de necunoscuţi. Câteodată eşti pur şi simplu iresponsabilă, dar te reculegi imediat şi te redresezi. Suferinţa altora te atinge imediat, dar asta nu face ca în perioadele de criză să nu-ţi mobilizezi toate resursele.Nu se poate spune că nu ai noroc, mai ales că sunt persoane ce ţin cu adevărat la tine. Eşti puternică, deşi sensibilitatea există totuşi, exprimată mai ales în ceea ce doreşti să faci. Relaţiile tale vrei să fie de durată, cu toate astea renunţi rapid la cei ce te atacă fără motiv. Inteligenţa ta este un atu pe care din păcate nu-l foloseşti de fiecare dată. Nu ai alergat niciodată după bani ca atare, eventualele câştiguri fiind muncite din greu. Siguranţa de sine pe care o afişezi nu este altceva decât platoşa cu care îţi învălui sensibilitatea. Dragostea te învăluie de fiecare dată când priveşti copiii sau îndrogostiţii, deşi ai fost lovită de nenumărate ori. De multe ori greşelile tale te dor, dar ştii că eşti capabilă de a învăţa din ele, şi chiar o faci. Viaţa ta este dată peste cap, nu întotdeauna ai reperele corecte, dar eşti capabilă să le distingi în timp.


Următorul test constă în a citi, cu luare-aminte, celelalte zodii. Vă rog să notaţi în ce măsură se potrivesc descrierile acestora cu dumneavoastră.

(imagine wikipedia)

În cazul în care aţi observat că descrierile sunt de fapt identice înseamnă că aţi descoperit unul dintre atributele astrologiei, interschimbabilitatea predicţiilor. Acest lucru se întâmplă deoarece predicţiile sale sunt fără fundament ştiinţific şi atunci astrologii emit predicţii formulate vag, general valabile, în loc de a prezice cu certitudine un fapt.
Iată ce spune un astrolog: "Eu NU ghicesc ci traduc nişte simboluri dintr-un limbaj la care dv. nu aveţi acces." Binenţeles că nu avem odată ce acele informaţii sunt coapte doar în mintea acestuia şi nu au nici cea mai mică posibilitate de verificare. De asta astrologia este o pseudoştiinţă.

Ştiinţa adevărată face predicţii funcţionabile. De exemplu astronomia: predicţiile sale se bazează pe teoria atracţiei universale a lui Newton şi pe teoria relativităţii speciale şi generale a lui Einstein (şi alte teorii ştiinţifice). Aceasta oferă predicţii foarte precise, fiind posibil în baza ei să se poată face transporturi interplanetare. Şi aceste teorii sunt prezentate public, toată lumea având acces ele, la aparatul de calcul şi la limbajul matematic necesar. Mai mult, teoria ştiinţifică oferă posibilitatea de a verifica adevărul spuselor sale. Astrologia oferă asta? Nu.

Acest articol vine în completarea celui de aici: Astrologia şi zodiacul.

14 februarie 2012

Concurs pentru elevi


"A şti sau a nu şti, aceasta este întrebarea! Căci a nu şti înseamnă: superstiţii, egoism orb, concurenţă sălbatică, neîntelegere, duşmănie, război, foamete, prăpăd. A şti înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate raţională, cooperatism, solidaritate, evoluţie paşnică."
Cu acest motto al lui Emil Racoviţă debutează pagina de prezentare a Concursului Naţional Interşcolar organizat de Asociatia Secular-Umanista din Romania (ASUR) şi găzduit de darwinday.ro. Concursul este fascinant de provocator nu numai datorită subiectului: proiecte desfăşurate în echipă, pe tema evoluţionismului. Premiile cele mari, cinci la număr, constau în laboratoare de informatică (fiecare câte 27 de calculatoare de la sponsorul concursului - System Plus), abonamente la revista National Geographic şi cartea "Originea speciilor" de Charles Darwin. Nu sunt uitaţi nici cei ce nu sunt chiar în frunte: vizite gratuite la Muzeul de Geologie şi diplome de participare.
De ce nu mai sunt elev...

Regulamentul concursului îl găsiţi aici: http://darwinday.ro/regulament.
Iată câteva detalii calendaristice...
- 12 februarie – 11 martie: realizarea machetelor expoziţionale şi înscrierea şcolilor/liceelor participante
- 12 martie – 22 mai: expunerea materialelor expoziţionale în şcoli şi promovarea lor
- 13 mai: ultima zi în care şcolile pot trimite organizatorilor materialele pentru jurizare
- 14-20 mai: jurizarea proiectelor
- 22 mai: De Ziua Mondială a Diversităţii Biologice, vor fi anunţaţi câştigătorii concursului
- 1 iunie: Festivitate de premiere

... şi juriul...
- Conf. Univ. Dr. Alexandra Simon Gruiţă, Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti
- Cercetător Ştiinţific - Paleontologie Dr. Dan Grigore, Institutul Geologic al României
- Cristian Lascu, geolog, National Geographic România
- Cristian Roman, scriitor de ştiinţă
- Ancuţa Becherescu, profesor de biologie, consultant ştiinţific al concursului
- Liliana Voicu, vicepreşedinte Asociaţia Secular-Umanistă din România
- Toma Pătraşcu, director marketing System Plus

Succes tuturor participanţilor şi felicitări organizatorilor şi sponsorilor!

10 decembrie 2011

Monopolul Bisericii Ortodoxe Române

Eu am bolduit altceva decât oficiosul Patriarhiei:

Patriarhia Română a constatat faptul că la numeroase chioşcuri de difuzare a presei şi în unele pieţe agroalimentare din Bucureşti se vând calendare ortodoxe false care conţin numeroase greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase etc. Această situaţie prejudiciază imaginea şi resursele financiare ale Bisericii, precum şi bugetul de stat prin evaziunea fiscală practicată, de regulă, de cei care le tipăresc şi le vând prin încălcarea legislaţiei în vigoare. În acelaşi timp, sunt înşelaţi cumpărătorii, care sunt induşi în eroare atât în ceea ce priveşte provenienţa bisericească a calendarelor, cât şi a conţinutului acestora. În consecinţă, Patriarhia Română solicită instituţiilor de control abilitate ale Statului, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală şi Protecţia Consumatorului, să cerceteze aceste cazuri şi să sancţioneze persoanele fizice şi juridice care produc şi comercializează calendare pretins ortodoxe la chioşcurile de ziare şi în pieţele publice. În conformitate cu Legea nr. 103/1992, Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti şi nu a dat acordul în scris nici unei persoane fizice sau juridice pentru producerea şi comercializarea acestora. Ca urmare, Patriarhia Română recomandă credincioşilor ortodocşi să cumpere calendarele ortodoxe numai din biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

În ultimă instanţă este vorba de drepturile de autor, nu? Ca şi lumânările, tămâia, apa, Biblia, Dumnezeu...

Iată şi cum arată legea invocată, lege proastă, evident cu scop de monopol şi partizană BOR fără nici un scrupul:

LEGE Nr. 103 din 22 septembrie 1992
privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 244 din 1 octombrie 1992

Parlamentul României adopta prezenta lege.

ART. 1
Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi vesmintelor de cult, precum şi de tipărire a cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului.
Prin obiecte de cult, în sensul prezentei legi, se înţeleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios şi altele asemenea. Se asimileazã obiectelor de cult şi calendarele religioase, precum şi produsele necesare exercitării activităţii de cult, cum ar fi tămâia şi lumânările, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri.
Prin veşminte de cult, în sensul prezentei legi se înţeleg şi stofele şi broderiile specifice, necesare realizării veşmintelor respective.
De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele şi cursurile teologice necesare desfăşurării activităţii din instituţiile de învăţământ religios ale cultului respectiv.
ART. 2
Producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivităţi.
ART. 3
Ilustratele, pliantele, albumele de artă şi filmele prezentând lăcaşuri de cult sau obiecte de artă bisericească, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, se pot realiza numai cu acordul cultului respectiv.
ART. 4
Încălcarea prevederilor art. 1 constituie contravenţie, dacã fapta, potrivit legii, nu este infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei.
Contravenţia se constată şi amenda se aplică de către organele de poliţie, primării sau organele de control ale Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART. 5
Producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult prevăzute la art. 1 sunt scutite de la impozitare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 7 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN

Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 8 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU