Orele de ateism

Iată ce spune Dan aici:
Pe vremea lui Ceausescu eram duşi forţat la orele de ateism, unde combăteam existenţa lui Dumnezeu şi creaţionismul. Îmi amintesc că un coleg făcuse rost de o versiune xeroxată a unei cărţi de Inteligent Design, şi a avut ideea nefericită de a o discuta în cadrul cercului. Profesorul - mai mult de curiozitate - a acceptat provocarea. Rezultatul a fost o reacţie promptă din partea şcolii, dar din fericire nu s-a soldat decât cu câteva mustrari în colectiv.
Şi ce replică primeşte de la Emanuel Unc:
Aş dori foarte mult să-mi daţi amănunte despre aceste ore de ateism de care pomeneaţi!
Când se făceau? Aveau program regulat? De câte ori pe săptămână? Cine le ţinea? Erau notate? Cum se numeau de fapt aceste ore? Se regăseau ca materie în catalog sau erau ca acele cercuri facultative la care participă numai cei care doreau?
Vă mulţumesc anticipat.

Există legenda unei îndoctrinări ateiste, feroce, ce se desfăşura în învăţământul din perioada comunistă. Acest mit se bazează pe imaginea diavolizată de noile paradigme creştine a regimului comunist, inclusiv în educaţie, promovate cu asiduitate. Să nu uităm că acel regim a generat cea mai performantă populaţie în ceea ce priveşte alfabetizarea - ce a urcat de la 60% la peste 90% din populaţie. Nu fac o disculpare gratuită, nu sunt un nostalgic, comunismul a avut tarele sale, dar principala îndoctrinare nu se făcea în sensul ateismului ci în sensul asumării valorilor comunismului de tip naţional-stalinist. Comunismul se manifestă ca o religie şi doar utiliza ateismul ca armă de justificare a sa aşa cum creştinismul foloseşte abuziv dragostea faţă de aproape, altruismul.

Cu toate acestea existau programe speciale de educare în spiritul eticii comuniste, în care se înfiera apartenenţa la cultele religioase, dar mai mult din considerente de incompatibilitate cu religia comunistă ce are puternice accente de ură de clasă socială şi naţionalism rudimentar. Din acest punct de vedere credinţa în divinitate era nu distrusă, ci deviată spre credinţa în partidul comunist şi a liderilor săi (politici şi ideologici). Credinţa era bună, Dumnezeu nu. Această credinţă solicita tot atât de puţine dovezi pentru a fi pusă în practică, la fel ca cea în Iisus şi în Biserică. Nu trebuia demonstrat şi nu se solicitau dovezi valabile care să justifice de ce trebuie să crezi în corecta linie a partidului, se făcea îndoctrinare de cea mai joasă speţă, exact cum face acum creştinismul în şcolile din România, deşi, poate, nu cu acelaşi nivel de performanţă.

Mai exact, în grădiniţă, copiii cu bune purtări (adică aproape toţi) erau înregimentaţi în organizaţia Şoimii Patriei. Dar nu existau ore speciale de îndoctrinare cum există acum la clasa pregătitoare ore de religie. Atâta doar că părinţii erau solicitaţi să le cumpere uniforme speciale cu care participau la excursiile la grădina zoologică sau la muzeu (ieftine, de altfel). Nimic despre ateism.

În ciclul primar Şoimii Patriei se transformau în Pionieri. Organizaţiile de pionieri, sub îndrumarea învăţătorului, organizau manifestări culturale ce proslăveau liderii politici şi frumuseţile patriei. Educaţia se făcea în spiritul valorilor confiscate de partidul comunist. Nimic despre ateism.

În ciclul secundar pionierii erau informaţi cu privire la viaţa politică şi socială a societăţii. Asta se făcea în timpul unei singure ore pe săptămână, de învăţământ politico-ideologic, desfăşurată de diriginte (care nu avea o pregătire specială, cum sunt profesorii de religie de azi). În cadrul orelor trebuia să se prezinte şi să se discute evenimentele politice şi nu era notată. În realitate se făcea un fel de dirigenţie. Nimic despre ateism.

Tot în gimnaziu se prezenta teoria selecţiei naturale în cadrul orelor de biologie şi a dinamicii istorice a societăţii umane pe principiile materialismului la istorie. La aceste ore se prezentau neconcordanţele dintre evidenţele teoriilor ştiinţifice cu credinţele religioase (informaţie corectă de altfel). Mai exista în clasa a şaptea o oră pe săptămână, notată, de prezentare a Constituţiei Republicii Socialiste România şi de justificare a regimului. Mai nimic despre ateism.

Liceul reprezenta aprofundarea cunoştinţelor ştiinţifice şi indirect, eliminarea necesităţii raportării la Dumnezeu pentru explicarea realităţii. Învăţământul politico-ideologic continua, în acelaşi registru, nenotat, deşi uneori se abordau şi probleme cu privire la viaţa religioasă. Mai existau orele, una sau două pe săptămână (în funcţie de specializare) de de economie politică (clasa a XI-a) şi de filosofie (clasa a XII-a). Nu uitaţi că în clasa a X-a se dădea treaptă, ultimii doi ani de liceu erau doar pentru aproximativ 30% din elevi. Şi din aceştia doar 80% luau Bacalaureatul. Economia politică şi filosofia erau notate şi se dădea teză. Aici, mai ales la filosofie, ateismul era subliniat ca fiind o condiţie necesară pentru a deveni "omul nou, multilateral dezvoltat". Dar scopul nu era de a construi ateişti ci forţă de muncă pentru sistemul comunist. Scopul era de a subordona elevii partidului. Ateismul era folosit ca instrument.

Scopul implementării doctrinei comuniste, l-a constituit fabricarea "omului nou", conţinutul era ideologia comunistă, iar strategia utilizată, era cea a constrângerii prin diverse activităţi cuprinse în şcoală sau în afara ei. (Tudosoiu Silvia - Nicoleta)
O excelentă prezentare a strategiei comuniste din educaţie o puteţi descoperi aici: Educaţia în sistemul comunist din România (anii 1965-1989) - Tudosoiu Silvia - Nicoleta - Rezumatul tezei de doctorat.
Dacă faceţi o căutare a documentului de mai sus după "ateism" nu veţi găsi nici măcar o singură notificare. De ce? Pentru că în comunism nu se făcea îndoctrinare ateistă, se făcea îndoctrinare comunistă, iar aceste două noţiuni nu sunt echivalente.

Acum în schimb se face îndoctrinare creştină (religioasă), îndeosebi ortodoxă, la modul deşănţat, cu specialişti în propagandă (profesori de religie), timp de o oră pe săptămână, notată, începând cu clasa pregătitoare şi până în clasa a XII-a. Nici o altă materie, cu excepţia limbii române nu este la fel de prezentă în programa şcolară. Asta da performanţă...