O prezentare demnă de remarcat face Gândeşte Raţional în a sa serie "Povestea Crăciunului" (1), (2) şi (3). Prezentarea este inspirată, ancorată istoric, savuroasă şi uşor de înţeles.
Un alt articol bun ce ridica problematica minciunii sfruntate numite Moş Crăciun face portalul suntparinte.ro (Mos Craciun nu exista: cum ii spui copilului) una din întrebările justificate şi subliniate în articol fiind "De ce m-ai minţit că există Moş Crăciun?"
Ce trebuie să mai subliniem faţă de cele prezentate în articolele de mai sus este faptul că aceste manifestări nu încep şi nu se finalizează unitar, odată cu sărbătorile religioase impuse de creştinism. Factorul astronomic, primordial, este definitoriu, fiind subliniat, odată cu măsurarea performantă a timpului şi ajutat de comunicare, de cel politic sau social aliniat la acesta, deşi rămâne influenţat de religii. Anul Nou calendaristic face parte din aceeaşi structură festivă ca şi Crăciunul, aceasta fiind de fapt adevărata sărbătoare. Lipsită de dogme religioase, unilaterale. Liberă de prejudecăţile pretins ancestrale. Revenită la matca iniţială a naturii iluzoriu renăscute. Plină de noi magii, redescoperite sau nou inventate. Revelionul este adevăratul Crăciun, adevărata naştere, re-vitalitatea. Unde nu mai contează religia, dogma, cultul, secta, ideologia, care în realitate ne despart în loc să ne unească. În acel moment, indiferent dacă stai singur sau eşti între prieteni, acasă sau într-un loc cu totul nou, magicul "trecerii" este exacerbat, de neocolit. Această nevoie ne arată cât de homo religiosus suntem de fapt, cât de mare nevoie de simbol avem, cât de tributari relaţiilor sociale împărtăşite vrem să fim.
Pe scurt, "Crăciunul" este în estenţă doar motiv de întâlnire şi reuniune, fără o dată stabilă temporal, sărbătorit de mai toate religiile datorită solstiţiului de iarnă, confiscat de creştini în numele unei ipotetic miraculoase naşteri, utilizat de mercantilii ce profită de deşănţatul consumerism, etalat de parveniţii zilei şi urât sau ignorat de depresivii inadaptaţi sau radicalii absurzi.
La mulţi ani!
29 decembrie 2010
23 decembrie 2010
Nevoia de secularizare şi politica
Dintotdeauna oamenii au căutat să atingă, într-o formă sau alta, veşnicia. Înrădăcinat adânc în genele noastre, instinctul de conservare amestecat cu conştientizarea morţii a dus la aberaţii cum este credinţa în existenţa "sufletului" etern, egoista considerare a fiinţei proprii ca fiind centrul lumii sau grotescul sentiment că propria persoană este scopul final. Ca exponent al schizofreniei declanşată de gândirea de tip teist, omul politic român, grăbit şi de tumultul social căruia nu îi mai face faţă, încearcă să se pună bine cu iluzoria divinitate. Şi ce motodă mai bună de a îndeplini nemurirea decât să şi-o realizeze material, în siguranţă, încă din timpul vieţii?
Asta a făcut primarul comunei Belciugatele, judetul Calarasi, Petre Dinei, care, pe bani publici, a construit întru-aducere-aminte propriul bust în bronz montat în faţa complexului turistic pe care îl deţine:
http://www.cancan.ro/actualitate/intern/si-a-tras-statuie-de-bronz-139960.html
Credeaţi că este singurul? Nici pe departe. Cele mai multe amendamente ridicate la bugetul de stat pentru anul 2011 au fost cele referitoare la susţinerea cultelor, cu precădere a celui ortodox. Politicienii nu se dezmint nici de astă dată: "Oamenilor le-au fost tăiate salariile, de unde să mai dea bani şi la biserici", a justificat PSD-istul Radu Moldovan miile de amendamente "bisericeşti". (http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-a-murit-opozitia-de-grija-enoriasilor-916441.html) Salut remarca lui Prigoană: "Ce treabă am eu cu bugetul? Ce amendamente să fac? Nu am făcut niciun amendament. Mă şi car, că au început să dea bani la biserici acuma."
Binenţeles că tainul clerului e pus deoparte, în parlament a fost doar un joc de imagine: "Potrivit Legii Bugetului de stat pe 2011, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult va creşte anul viitor cu 9,12%, de la 227.856.000 lei la 248.637.000 lei, adică echivalentul a 59,2 milioane euro." Adică pensia a vreo 40.000 de pensionari pe tot anul. (http://www.gandul.info/news/statul-roman-da-60-mil-euro-pentru-salariile-a-35-000-de-preoti-si-dascali-exclusiv-7838074). Şi asta în afară de salariile profesorilor de religie, cuprinse în bugetul ministerului învăţământului.
De asta secularizarea este imperios necesară. Pentru ca abuzurile politicienilor ce cad, prin prisma funcţiei, în păcatul grandomaniei şi al cultului personalităţii proprii, să fie pe cât se poate stopate. Singura soluţie este sistarea oricăror "bugete pentru culte", naţionalizarea averilor obţinute de biserici prin "retrocedări" sau "interese sociale", blocarea contribuţiilor "salariale". Biserica, oricare ar fi ea, nu este la urma urmei decât o organizaţie neguvernamentală ca oricare alta. Dacă Biserica este o entitate spirituală să primească ceea ce are nevoie: spirit, nu bani.
Sau politicienii sunt instrumentele Satanei şi introduc unealta divolului în sânul Bisericii?
Credincioşi din toată România opriţi satanizarea Casei Domnului!
Stop pângăririi Bisericii cu BANI!
Asta a făcut primarul comunei Belciugatele, judetul Calarasi, Petre Dinei, care, pe bani publici, a construit întru-aducere-aminte propriul bust în bronz montat în faţa complexului turistic pe care îl deţine:
http://www.cancan.ro/actualitate/intern/si-a-tras-statuie-de-bronz-139960.html
Credeaţi că este singurul? Nici pe departe. Cele mai multe amendamente ridicate la bugetul de stat pentru anul 2011 au fost cele referitoare la susţinerea cultelor, cu precădere a celui ortodox. Politicienii nu se dezmint nici de astă dată: "Oamenilor le-au fost tăiate salariile, de unde să mai dea bani şi la biserici", a justificat PSD-istul Radu Moldovan miile de amendamente "bisericeşti". (http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-a-murit-opozitia-de-grija-enoriasilor-916441.html) Salut remarca lui Prigoană: "Ce treabă am eu cu bugetul? Ce amendamente să fac? Nu am făcut niciun amendament. Mă şi car, că au început să dea bani la biserici acuma."
Binenţeles că tainul clerului e pus deoparte, în parlament a fost doar un joc de imagine: "Potrivit Legii Bugetului de stat pe 2011, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult va creşte anul viitor cu 9,12%, de la 227.856.000 lei la 248.637.000 lei, adică echivalentul a 59,2 milioane euro." Adică pensia a vreo 40.000 de pensionari pe tot anul. (http://www.gandul.info/news/statul-roman-da-60-mil-euro-pentru-salariile-a-35-000-de-preoti-si-dascali-exclusiv-7838074). Şi asta în afară de salariile profesorilor de religie, cuprinse în bugetul ministerului învăţământului.
De asta secularizarea este imperios necesară. Pentru ca abuzurile politicienilor ce cad, prin prisma funcţiei, în păcatul grandomaniei şi al cultului personalităţii proprii, să fie pe cât se poate stopate. Singura soluţie este sistarea oricăror "bugete pentru culte", naţionalizarea averilor obţinute de biserici prin "retrocedări" sau "interese sociale", blocarea contribuţiilor "salariale". Biserica, oricare ar fi ea, nu este la urma urmei decât o organizaţie neguvernamentală ca oricare alta. Dacă Biserica este o entitate spirituală să primească ceea ce are nevoie: spirit, nu bani.
Sau politicienii sunt instrumentele Satanei şi introduc unealta divolului în sânul Bisericii?
Credincioşi din toată România opriţi satanizarea Casei Domnului!
Stop pângăririi Bisericii cu BANI!
6 decembrie 2010
Adevăratul Moş Nicolae
Denumirea de moş subliniază originile precreştine, cultul strămoşilor. Moşii nu sunt altceva decât reperele sufletelor predecesorilor, invocarea acestora fiind necesară pentru bunul mers al lucrurilor. Aceştia erau folosiţi magic pentru îndepărtarea duhurilor rele stimulându-le spiritul războinic prin jertfe şi ospeţe orgiastice. Aceste manifestări erau necesare ca Timpul să poată fi repornit după trecerea solstiţiului de iarnă. Peste obiceiurile nordice şi trace s-au suprapus cele romane precreştine, bahice, precum şi cele aduse de popoarele migratoare. Odată cu creştinismul au apărut noile modele impuse de imperiul roman, sfinţii creştini. Unul dintre ei a acaparat primele zile din decembrie, Sfântul Nicolae.
Acesta a fost unul dintre cei chemaţi de împăratul Constantin la Conciliul de la Niceea pentru ca împreună cu ceilalţi episcopi să stabilească regulamentele pentru a putea fi guvernaţi creştinii. Aici episcopul de Myra, Nicolaus Thaumaturgus (vrăjitorul) s-a remarcat într-un mod nedemn pentru un "creştin", l-a luat la bătaie pe Arie, preotul din Alexandria. Acest bădăran violent ajunge sfânt, şi mai apoi este adoptat (datorită fenomenalei maşinării de manipulare creştină) de oamenii de rând. Imaginea sa violentă mai păstrează şi astăzi această apucătură dar cu o conotaţie "moralizatoare". "Moşul" Nicolae aduce copiilor "răi" nuiele pentru ca acestea să fie folosite de părinţii "înţelepţi".
Nu vă temeţi copii. Moş Nicolae nu există. Este una din legendele şi iluziile construite pe baza creştinismului, adoptată de părinţii incapabili de a arăta dragoste copiilor lor, în speranţa că unele cadouri le va mai spăla păcatele iar nuielele "sfântului" le va aduce un plus de autoritate...
Acesta a fost unul dintre cei chemaţi de împăratul Constantin la Conciliul de la Niceea pentru ca împreună cu ceilalţi episcopi să stabilească regulamentele pentru a putea fi guvernaţi creştinii. Aici episcopul de Myra, Nicolaus Thaumaturgus (vrăjitorul) s-a remarcat într-un mod nedemn pentru un "creştin", l-a luat la bătaie pe Arie, preotul din Alexandria. Acest bădăran violent ajunge sfânt, şi mai apoi este adoptat (datorită fenomenalei maşinării de manipulare creştină) de oamenii de rând. Imaginea sa violentă mai păstrează şi astăzi această apucătură dar cu o conotaţie "moralizatoare". "Moşul" Nicolae aduce copiilor "răi" nuiele pentru ca acestea să fie folosite de părinţii "înţelepţi".
Nu vă temeţi copii. Moş Nicolae nu există. Este una din legendele şi iluziile construite pe baza creştinismului, adoptată de părinţii incapabili de a arăta dragoste copiilor lor, în speranţa că unele cadouri le va mai spăla păcatele iar nuielele "sfântului" le va aduce un plus de autoritate...
1 decembrie 2010
Ziua Naţională - sărbătoare de sorginte religioasă
Religia s-a născut odată cu omul. Spaimele declanşate de conştientizarea morţii au construit în mentalul personal şi apoi în cel colectiv sistemul de credinţe şi practici pe care acum le numim religii. În acest ansamblu principalul atribut universal rămâne raportarea la Timp, nevoia de Veşnicie, intenţia de Nemurire. Acum omul se simte nevoit a regenera Timpul şi prin asta a regenera existenţa, a sa şi a lumii sale.
Binenţeles că aceste practici au fost dezvoltate în urma unui proces, au avut un curs evolutiv, de la simplitatea nevoii omului preistoric de a striga dimineaţa pentru a stabili existenţa sa şi a lumii sale (acţiune instinctuală de delimitare a teritoriului) şi până la practicile religioase pline de mistere şi ceremonii a căror sens iniţial a fost uitat sau convertit. Oricum, toate aceste manifestări au avut un fir roşu, stabil, de subliniere a existenţei prin resuscitarea Timpului. Acest lucru nu putea fi făcut decât prin apelarea a ceea ce se consideră Sacru după un tipic special şi prin asta simbolic, generator de sărbătoare.
Sărbătorile regenerează existenţa prin retrăirea experienţelor trecute. Sărbătoarea naţională a unei ţări este traducerea acestei regenerări la nivel politic cu susţinere socială şi reglementată instituţional. Ca şi în cadrul sărbătorilor religioase protocolul necesar este apanajul liderilor, al iniţiaţilor. Sărbătoarea este sau trebuie să fie susţinută de un nucleu cu masa critică necesară corectei desfăşurări a acesteia sau cel puţin să lase această impresie (de obicei sunt apelate armatele sau organizaţiile cu structuri ierarhice solide). O coordonare corectă, susţinută, fermă, conduce la coagularea restului de populaţie amorfă, lucru ce duce la o recunoaştere a evenimentului şi prin asta la o justificare a situaţiei de fapt, la o subliniere a realităţii ierarhiei prin forţă. Cu cât sistemul politic (la fel ca şi cel religios) este mai puţin echitabil, având acces injust la resurse, va produce manifestări spectaculoase care să justifice, în lipsa rezultatelor reale şi corecte, necesitatea existenţei sale. De asta sistemele dictatoriale au sărbători grandioase. De asta religiile "mari" planifică şi coordonează ramadan-uri, învieri şi crăciun-uri fastuoase.
Cu toate acestea sărbările naţionale au un vizibil caracter religios numai în cazul statelor teocratice. Statele secular-laice păstrează spectaculosul doar în măsura în care nevoia de justificare a unor acţiuni politice, mai ales internaţionale, impune acest lucru. Un stat care se simte ameninţat va iniţia manifestări ample datorită aceluiaşi principiu al dimensiunii pe care îl practică biologicul. Cu cât pare mai puternic cu atât ameninţarea pare să se diminueze. Se revine astfel al decizia ancestrală a haitei de a-şi marca, persistent, teritoriul...
Binenţeles că aceste practici au fost dezvoltate în urma unui proces, au avut un curs evolutiv, de la simplitatea nevoii omului preistoric de a striga dimineaţa pentru a stabili existenţa sa şi a lumii sale (acţiune instinctuală de delimitare a teritoriului) şi până la practicile religioase pline de mistere şi ceremonii a căror sens iniţial a fost uitat sau convertit. Oricum, toate aceste manifestări au avut un fir roşu, stabil, de subliniere a existenţei prin resuscitarea Timpului. Acest lucru nu putea fi făcut decât prin apelarea a ceea ce se consideră Sacru după un tipic special şi prin asta simbolic, generator de sărbătoare.
Sărbătorile regenerează existenţa prin retrăirea experienţelor trecute. Sărbătoarea naţională a unei ţări este traducerea acestei regenerări la nivel politic cu susţinere socială şi reglementată instituţional. Ca şi în cadrul sărbătorilor religioase protocolul necesar este apanajul liderilor, al iniţiaţilor. Sărbătoarea este sau trebuie să fie susţinută de un nucleu cu masa critică necesară corectei desfăşurări a acesteia sau cel puţin să lase această impresie (de obicei sunt apelate armatele sau organizaţiile cu structuri ierarhice solide). O coordonare corectă, susţinută, fermă, conduce la coagularea restului de populaţie amorfă, lucru ce duce la o recunoaştere a evenimentului şi prin asta la o justificare a situaţiei de fapt, la o subliniere a realităţii ierarhiei prin forţă. Cu cât sistemul politic (la fel ca şi cel religios) este mai puţin echitabil, având acces injust la resurse, va produce manifestări spectaculoase care să justifice, în lipsa rezultatelor reale şi corecte, necesitatea existenţei sale. De asta sistemele dictatoriale au sărbători grandioase. De asta religiile "mari" planifică şi coordonează ramadan-uri, învieri şi crăciun-uri fastuoase.
Cu toate acestea sărbările naţionale au un vizibil caracter religios numai în cazul statelor teocratice. Statele secular-laice păstrează spectaculosul doar în măsura în care nevoia de justificare a unor acţiuni politice, mai ales internaţionale, impune acest lucru. Un stat care se simte ameninţat va iniţia manifestări ample datorită aceluiaşi principiu al dimensiunii pe care îl practică biologicul. Cu cât pare mai puternic cu atât ameninţarea pare să se diminueze. Se revine astfel al decizia ancestrală a haitei de a-şi marca, persistent, teritoriul...
30 noiembrie 2010
Părintele Arsenie Boca - noua modă ortodoxă
Deşi nu este canonizat, Arsenie Boca este preferat de ortodocşii pasionali. Acesta are marele avantaj al dublei eficienţe: este mort, deci nu mai poate "risca" să dea răspunsuri greşite, şi totodată este actual, decesul său survenind "în timpurile noastre". Faptul că este palpabil, concret cel puţin prin contemporanii săi încă în viaţă, face ca această vedetă să fie preferată de credincioşii care au nevoie continuă de "dovezi de credinţă". Aceştia îl ridică pe un piedestal mitizat, indiferent dacă Biserica are o părere pozitivă sau negativă faţă de fenomen. Asistăm astfel la constituirea unui sfânt "live", în direct. Deşi preferinţa instituţiei este de a sacraliza pentru eternitate persoane "cu funcţie" ce ar putea, pe viitor, să dea o greutate mai mare chiar funcţiei în sine, este mai mult ca sigur că Zian Boca (numele de mirean) va fi ridicat la rang de sfânt. De ce să nu se profite de oportunitatea de a mai sublinia încă odată "valoarea" preadreptmăritoarei biserici fără a mai fi necesară investiţia în minciunile necesare canonizării? Faptul că pe lângă acesta se vor introduce în panoplie şi vreo doi-trei "oficiali" nu va fi decât un avantaj pentru sistem.
De ce Arsenie Boca? Pentru că e pe val. Sunt mulţi adepţi ai săi. Şi unde sunt mulţi, în timp şi bine coordonaţi, vor fi şi mai mulţi. Este efectul de "turmă", de coagulare socială. Dacă un nucleu cu masă critică acţionează persistent într-o anumită direcţie, mai devreme sau mai târziu ceilalţi se vor lua după el. Acestă masă capătă "valoare", nu pentru că are dreptate în ceea ce susţine, ci pentru că are forţă prin mărime, are autoritate. Atuul numărului este esenţial în mentalitatea subţire, de mediocru. Acest individ mediocru tinde să fie la fel cu cei "de lângă el" pe care îi identifică ca fiind "la fel cu el". Indiferent dacă este sau nu adevărat, din acel moment cel ce compune masa consideră că cei din jurul său au atribute morale asemănătoare cu "modelul" preferat. Aceste atribute ale idolului sunt, la nevoie, schimonosite pentru a se potrivi cu "perfecţiunea" general acceptată. Specialiştii BOR cunosc foarte bine cum funcţionează aceste fineţuri ale psihologiei de masă.
Al doilea motiv este naţionalismul. Ortodocşii sunt naţionalişti, chiar extremişti, dacă au ocazia. (Nu sunt singurii, toate religiile dezvoltă aceste fenomene.) Arsenie Boca este reprezentantul lor. În Ardeal. Unde sunt şi ungurii. Şi în locul pe unde "au intrat" o grămadă de alte erezii (progres, modernism, secte noi, opinii diferite). Un pion în plus pe acest "teren" este favorabil organizaţiei BOR. Mai ales când aici lipsa de simpatie este mult mai mare decât în restul ţării: conflicte cu greco-catolicii, noile curente creştine, ţiganii „scăpaţi” (dezrobiți) de influenţa Bisericii Ortodoxe, concurenţa cu creştinismul occidental, reticenţa la radicalism a românilor transilvăneni.
Nu trebuie desconsiderat motivul "doctrina". Părintele Arsenie Boca are idei despre medicină, psihologie, sociologie, arte frumoase şi teologie, şi se ajută de aceste cunoştinţe pentru a găsi justificări şi "a produce dovezi" în sprijinul ortodoxiei. Este un suport bun pentru a certifica fundamentele ortodoxe, indiferent de cât de absurde sunt, inclusiv abuzurile acestora în vieţile noastre. O viziune îmbrăţişată ca raportată la ştiinţă de numeroase persoane fără pregătire dă senzaţia de "adevăr", de credibil, uşor de transformat apoi în dogmă, chiar dacă obiectivitatea lui lipseşte cu desăvârşire.
Oportunitatea politică nu trebuie nici ea lăsată deoparte. Ce prilej mai bun de a mai face rost de ceva fonduri publice a căror urmă să se piardă rapid. Ar fi şi păcat de Dumnezeu să nu profite cinicii de acest prilej...
De ce Arsenie Boca? Pentru că e pe val. Sunt mulţi adepţi ai săi. Şi unde sunt mulţi, în timp şi bine coordonaţi, vor fi şi mai mulţi. Este efectul de "turmă", de coagulare socială. Dacă un nucleu cu masă critică acţionează persistent într-o anumită direcţie, mai devreme sau mai târziu ceilalţi se vor lua după el. Acestă masă capătă "valoare", nu pentru că are dreptate în ceea ce susţine, ci pentru că are forţă prin mărime, are autoritate. Atuul numărului este esenţial în mentalitatea subţire, de mediocru. Acest individ mediocru tinde să fie la fel cu cei "de lângă el" pe care îi identifică ca fiind "la fel cu el". Indiferent dacă este sau nu adevărat, din acel moment cel ce compune masa consideră că cei din jurul său au atribute morale asemănătoare cu "modelul" preferat. Aceste atribute ale idolului sunt, la nevoie, schimonosite pentru a se potrivi cu "perfecţiunea" general acceptată. Specialiştii BOR cunosc foarte bine cum funcţionează aceste fineţuri ale psihologiei de masă.
Al doilea motiv este naţionalismul. Ortodocşii sunt naţionalişti, chiar extremişti, dacă au ocazia. (Nu sunt singurii, toate religiile dezvoltă aceste fenomene.) Arsenie Boca este reprezentantul lor. În Ardeal. Unde sunt şi ungurii. Şi în locul pe unde "au intrat" o grămadă de alte erezii (progres, modernism, secte noi, opinii diferite). Un pion în plus pe acest "teren" este favorabil organizaţiei BOR. Mai ales când aici lipsa de simpatie este mult mai mare decât în restul ţării: conflicte cu greco-catolicii, noile curente creştine, ţiganii „scăpaţi” (dezrobiți) de influenţa Bisericii Ortodoxe, concurenţa cu creştinismul occidental, reticenţa la radicalism a românilor transilvăneni.
Nu trebuie desconsiderat motivul "doctrina". Părintele Arsenie Boca are idei despre medicină, psihologie, sociologie, arte frumoase şi teologie, şi se ajută de aceste cunoştinţe pentru a găsi justificări şi "a produce dovezi" în sprijinul ortodoxiei. Este un suport bun pentru a certifica fundamentele ortodoxe, indiferent de cât de absurde sunt, inclusiv abuzurile acestora în vieţile noastre. O viziune îmbrăţişată ca raportată la ştiinţă de numeroase persoane fără pregătire dă senzaţia de "adevăr", de credibil, uşor de transformat apoi în dogmă, chiar dacă obiectivitatea lui lipseşte cu desăvârşire.
Oportunitatea politică nu trebuie nici ea lăsată deoparte. Ce prilej mai bun de a mai face rost de ceva fonduri publice a căror urmă să se piardă rapid. Ar fi şi păcat de Dumnezeu să nu profite cinicii de acest prilej...
26 noiembrie 2010
Secularizarea este necesară
Adevărul.ro ne anunţă că Ministerul Cultelor face verificări: http://www.adevarul.ro/actualitate/Statul_verifica_pomenile_facute_Bisericii_0_378562801.html. Asta nu înseamnă că vor fi şi finalizate. Sau că rezultatul va fi reparatoriu. Sau că aceste abuzuri "în numele dreptei credinţe" nu se vor repeta.
Salut iniţiativa şi efortul jurnaliştilor de la Adevărul de a scoate la lumină lipsa de control şi abuzurile economice ale clerului ortodox şi nu numai. Trebuie subliniat faptul că organizaţiile de tipul stat în stat, ce nu pot fi verificate din exterior, vor duce în mod cert la abuz. Biserica Ortodoxă Română este oportunistă ca orice organizaţie, şi va fi aşa indiferent de discursul capilor săi. Mai ales că acest discurs, cel puţin referitor la găurile negre financiare, lipseşte. Întreb şi eu, alăturându-mă corului: Ce părere aveţi, Înalt Preasfinţia Voastră, de activităţile subliniate în presă? Dar îl întreb şi pe preotul sărac din sat, şi pe teologul de la facultate, şi pe profesorul dăruit "educării religioase", şi pe monahul secătuit de post: Ce părere aveţi, domnilor?
Concluzie? Atâta timp cât statul nu este cu adevărat secular, independent de biserică, neutru, adică "indiferent" la rugăminţile cerşetorilor clericali, fără fonduri pentru activităţi cu specific religios, bisericile vor face abuzuri. Biserica Ortodoxă Română face cele mai mari abuzuri. Fiind cea mai puternică. Pentru că poate. Pentru a deveni şi mai puternică. Este chiar definiţia oportunismului.
Salut iniţiativa şi efortul jurnaliştilor de la Adevărul de a scoate la lumină lipsa de control şi abuzurile economice ale clerului ortodox şi nu numai. Trebuie subliniat faptul că organizaţiile de tipul stat în stat, ce nu pot fi verificate din exterior, vor duce în mod cert la abuz. Biserica Ortodoxă Română este oportunistă ca orice organizaţie, şi va fi aşa indiferent de discursul capilor săi. Mai ales că acest discurs, cel puţin referitor la găurile negre financiare, lipseşte. Întreb şi eu, alăturându-mă corului: Ce părere aveţi, Înalt Preasfinţia Voastră, de activităţile subliniate în presă? Dar îl întreb şi pe preotul sărac din sat, şi pe teologul de la facultate, şi pe profesorul dăruit "educării religioase", şi pe monahul secătuit de post: Ce părere aveţi, domnilor?
Concluzie? Atâta timp cât statul nu este cu adevărat secular, independent de biserică, neutru, adică "indiferent" la rugăminţile cerşetorilor clericali, fără fonduri pentru activităţi cu specific religios, bisericile vor face abuzuri. Biserica Ortodoxă Română face cele mai mari abuzuri. Fiind cea mai puternică. Pentru că poate. Pentru a deveni şi mai puternică. Este chiar definiţia oportunismului.
23 noiembrie 2010
Noua Dreaptă e veche
La Braşov locul poliţiei este luat de organizaţiile extremiste:
"O camaradă din organizaţia braşoveană a fost lovită cu brutalitate în zona capului de către un personaj violent" şi drept urmare "10 voluntari au început deja să patruleze în diverse zone ale oraşului, reuşind ca în mai puţin de o oră să-l identifice în zona bulevardului Gării pe autorul agresiunii".
Stau şi mă întreb, dacă nu era o "camaradă" ar mai fi reacţionat? Sau dacă agresorul era unul dintre ei? Ar fi avut aceeaşi atitudine şi dacă cel agresat ar fi fost ţigan? Sau ungur? Sau evreu? Sau ateu? Sau homosexual?
"Noua Dreaptă şi-a organizat patrule civice la Braşov, iar lumea pare să privească îngăduitor lucrurile. Românii spun, fatalist, "asta e, dacă statul nu face nimic..." Dinspre cetăţean, aşa e. Dacă statul nu e capabil să ajute cetăţeanul, atunci acesta ignoră statul şi îşi rezolvă singur problemele. Numai că această îngăduinţă poate duce la accidente istorice foarte mari."
Corina Dragotescu - Spre dictatură (Adevărul.ro)
"Accidente istorice"? Asta este istoria! Suntem urmaşii unor criminali. Fie că acceptăm sau nu acest lucru. Iar a pune pe spatele unui "stat" esoteric problemele noastre nu este o soluţie. Pentru că noi privim statul ca pe ceva exterior, ca pe o racilă. Ne place sau nu, noi suntem statul. Iar dacă statul este prost este pentru că noi suntem proşti. Ne doare adevărul: avem conducătorii şi extremiştii pe care îi merităm...
"O camaradă din organizaţia braşoveană a fost lovită cu brutalitate în zona capului de către un personaj violent" şi drept urmare "10 voluntari au început deja să patruleze în diverse zone ale oraşului, reuşind ca în mai puţin de o oră să-l identifice în zona bulevardului Gării pe autorul agresiunii".
Stau şi mă întreb, dacă nu era o "camaradă" ar mai fi reacţionat? Sau dacă agresorul era unul dintre ei? Ar fi avut aceeaşi atitudine şi dacă cel agresat ar fi fost ţigan? Sau ungur? Sau evreu? Sau ateu? Sau homosexual?
"Noua Dreaptă şi-a organizat patrule civice la Braşov, iar lumea pare să privească îngăduitor lucrurile. Românii spun, fatalist, "asta e, dacă statul nu face nimic..." Dinspre cetăţean, aşa e. Dacă statul nu e capabil să ajute cetăţeanul, atunci acesta ignoră statul şi îşi rezolvă singur problemele. Numai că această îngăduinţă poate duce la accidente istorice foarte mari."
Corina Dragotescu - Spre dictatură (Adevărul.ro)
"Accidente istorice"? Asta este istoria! Suntem urmaşii unor criminali. Fie că acceptăm sau nu acest lucru. Iar a pune pe spatele unui "stat" esoteric problemele noastre nu este o soluţie. Pentru că noi privim statul ca pe ceva exterior, ca pe o racilă. Ne place sau nu, noi suntem statul. Iar dacă statul este prost este pentru că noi suntem proşti. Ne doare adevărul: avem conducătorii şi extremiştii pe care îi merităm...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)