Morala orelor de religie

Orele de religie nu-i învaţă pe copii cum să fie morali.
Dimpotrivă.

Îi învaţă că nu pot deduce singuri ce este moral şi ce nu.
Orele de religie îi învaţă că morala este să-l asculţi pe Dumnezeu, indiferent de consecinţe, iar asta nu este moral.
Nu-i învaţă ce să facă pentru a fi bine ci cum să facă pentru a-l mulţumi pe Domnul.
Şi pentru asta îi încarcă cu un păcat inventat, ce nici măcar nu este al lor.

Morala orelor de religie e imorală.

Care-i treaba cu ţiganca lesbi şi fără nici un Dumnezeu

Acum două secole ţiganii erau paria Europei, iar principatele române nu făceau excepţie. Lipsa de cultură şi democraţie combinată cu intoleranţa, misticismul şi imoralitatea făcea ca o întreagă populaţie să fie văduvită de minimum de drepturi, dreptul la libertate. Ţiganii erau robi. Iar unii erau robi ai călugărilor. Da, da! Scumpa noastră Biserică avea robi. Sclavi. Oameni asupra cărora aveau drept de viaţă şi de moarte, de a-i pedepsi după cum aveau chef stăpânii, de a-i vinde, de a le interzice să aibă o familie, de a nu-i considera oameni. Acum într-un document al epocii: plata pentru pomelnic = un rob

(credit tiparituriromanesti.wordpress.com)

„† În numele Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Lui Maici. Iată eu, mult păcătosul monah Teofilact, fost Băloș logofăt, am binevoit cu a mea bunăvoință și din tot sufletul meu și am dat sfintei mânăstiri Moldovița, pentru marele pomelnic, țiganul meu cumpărat anume Mihul, pe care l-am cumpărat pentru banii mei drepți, pentru 1000 aspri gata, de la vărul meu, de la Petrea fost pârcălab; iar Petrea pârcălab a adus acel țigan din Țara Ardealului cu ceata lui, când a mers Petru voevod la unguri cu oștile. Și atunci în domnia lui Petru voevod și în timpul egumenului ieromonah Avramie, l-am dat sfintei mânăstiri, de bună voia mea ca să-i fie rob. Iar altul să nu-l supere și nici să nu-l ia de la sfânta mânăstire, pentru că îmi este cumpărătură dreaptă.
Iar pentru mai mare mărturie, să se știe bine că m-am întocmit cu egumenul Avramie și cu alți frați și am pus și pecetea mea pe acest zapis de întărire al sfântului loc mai sus scris și întru pomenirea mea neclintită.
Iar cine va strica această întocmire, să-i fie potrivnică Preacurata Născătoare de Dumnezeu, în zilele Judecății, Amin.
În anul 7070, luna Martie 10.” (1562)
Ooo, da. Sclavia se făcea "în numele Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Lui Maici". Cine spunea că Biserica Ortodoxă nu era la fel de "rea" ca cele vestice?

Ştiţi când au scăpat de sclavie ţiganii în România? A fost un proces îndelungat, începând cu anii 1843 şi consfinţit când guvernul condus de Mihail Kogălniceanu în România domnită de Alexandru Ioan Cuza a făcut o reformă radicală, inclusiv a "impus" secularismul. Da, da, legile acelea "împotriva" Bisericii.

Dar ţiganii au scăpat de "sclavie" numai în acte, psihologic - niciodată. Sunt tot paria, tot "de neatins". Pentru că nu-i lăsăm "noi, ăştia, ne-ţigani".

Sunt voci care spun lucrurilor pe nume. Unul este Remus Cernea, acum deputat de Constanţa şi membru în Comisia pentru drepturile omului, culte şi probleme ale minorităţilor naţionale. A spus în 2009, referindu-se la lipsa de toleranţă şi mecanismul politic:
“România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci când va avea preşedinte o femeie romă, lesbiană şi atee pentru că atunci oamenii înseamnă că vor alege un preşedinte trecând peste prejudecăţile lor”.
Atunci a fost hulit de "stăpânii de sclavi" (cel puţin în gândire, că sclavi nu mai au voie să aibă, cel puţin nu legal). Acum acest subiect a fost redeschis, şi bine este că este aşa. Iată câteva spicuiri din mesajul său:

"Atunci când un om este pe punctul de a se îneca, va prinde mâna salvatoare care i se întinde fără a întreba mai întâi „eşti femeie?”, „eşti de etnie romă?”, „ce orientare sexuală ai?”, „ce religie ai?” şamd. Aceste întrebări privesc chestiuni irelevante. Ceea ce contează este doar calitatea umană a celui care decide să îşi salveze semenul.
De asemenea, acela care întinde o mână de ajutor omului aflat în nevoie, ar fi absurd şi profund imoral să îi solicite persoanei aflate în situaţie limită răspunsurile la un chestionar precum cel de mai sus. Solidaritatea cu o victimă are valoare morală dacă este necondiţionată de astfel de lucruri."

Succes, Remus.

Experienţe personale - obiceiurile mele ortodoxe

Eu sunt ateu. Dar m-am căsătorit şi în biserică, ba chiar mi-am botezat copilul. Din considerente de ordin tradiţional, într-un fel de automatism, aşa cum am crezut eu, soţia, familia lărgită şi prietenii că e plăcut şi convenabil (soţia păstrează anumite tradiţii ortodoxe şi este prima persoană cu care mă consult). A fost un compromis, a fost o alegere, exact ca şi cea de a merge la o anumită piesă de teatru sau dacă îmi iau pantalonii se stofă sau blugii.

Am fost botezat. Eram mult prea mic pentru a lua o decizie şi oricum nu am fost întrebat. Asta nu înseamnă că acum aş ţine cu tot dinadinsul să nu mă botez sau să obţin un certificat de debotezare. Pentru că nu contează. Poate ar fi contat dacă aş fi suferit un accident ca pruncii aceştia: Botezul ortodox - o tradiţie periculoasă. Probabil am avut noroc, ca majoritatea celor botezaţi prin scufundarea de trei ori până peste cap. Sau o fi fost decizia Dumnezeului de a arăta credincioşilor că şi ateii sunt tot oameni? Ca sfat pentru dogmaticii ortodocşi: renunţaţi la partea periculoasă a acţiunii, ajunge doar o stropire simbolică. Oricum mai nimeni nu face botezul copilului pentru a aduce un creştin în biserică ci pentru a face un chef de pomină. Slujba de ce e mai scurtă de aia e mai plăcută. Parol!

Cununia a fost în asentimentul soţiei. Ar fi fost un act sadic să impun unei femei ce toată copilăria şi adolescenţa s-a visat "prinţesă" să nu se îmbrace în mireasă, cel puţin pentru o zi. Cultul rochiei de mireasă şi a magiei căsătoriei a fost bine implementat prin secole de repetare a tradiţiei. Pentru mine putea să fie ceremonia şi la morgă (de fapt biserica nu e departe de a fi morgă, că doar e în centrul cimitirului). A fost mai important ca soţiei mele să-i facă plăcere momentul decât faptul că eu intru în biserică şi sărut crucea cea grea de argint. Pentru că nu contează crucea aia pentru mine. Poate doar dacă luam niscaiva microbi. Dar am avut noroc. Sau l-am păcălit pe Dumnezeu de nu ştie că sunt ateu?

Am fost în multe biserici. De toate felurile. E, ce să-i faci, deformaţie profesională. Doar sunt "profu' de religie", nu? În general respectam cutuma locului, în rând cu lumea. Când am observat că propagandiştii BOR au intrat în minţile şi sufletele copiilor, deviindu-i de la o eventuală cunoaştere analitică a fenomenelor, am decis, pentru ca cel puţin cei apropiaţi să observe problema, să nu-mi mai fac cruce când intru în biserică. De fapt nu mi-am mai făcut cruce trecând prin faţa casei domnului de când eram mic (Experienţe personale - semnul crucii). Dar asta nu mă obligă cu nimic să-mi fac cruce data viitoare când intru în biserică. Pentru că nu contează, fie că mi-o fac, fie că nu. Pentru mine. Deşi pentru alţii contează. Se uită la mine şi cred că dacă am o cruciuliţă la gât sunt credincios sau dacă împreunez mâinile mă rog. Ce lipsiţi de imaginaţie...

Ateii sunt cu adevărat liberi, pot practica anumite obiceiuri sau nu, e alegerea lor. Nu există un for care să le impună ateilor ce să facă şi ce nu, cum e Biserica Ortodoxă. Ateii nu au dogme, au oportunităţi.

Asta dacă nu vine Epoca Creştină din nou peste noi...

Cât eşti viu mai scapi de biserică, dar de eşti mort...

Statul dă o grămadă de bani pentru Biserica Ortodoxă din România deoarece este o instituţie de interes naţional, adică se ocupă de manifestările mistice specifice naţiei noastre, printre altele, decesul. La deces situaţia e monopol. Al Sfintei şi Dreptei Noastre Biserici. După abuzul asupra celor ce preferă o altă soluţie decât îngroparea (cazul Sergiu Nicolaescu), nici la înmormântare nu se poate fără ca diavolul din sutană să nu-şi bage coada. Mă refer la banul preoţesc, nu la domnii de la Patriarhie şi de la Mitropolii. Doar sunt "adevăraţi păstrători ai tradiţiei strămoşeşti". Atât că ochiul dracului poposeşte la ei în buzunare, ucigă-l toaca.

Iată ce păţesc cei ce încearcă să spargă monopolul sistemului preoţesc:


Biserica Ortodoxă nu vrea concurenţă. Slujbele în cimitirele private, interzise.

"Respectam alegerea cetăţenilor, însă ortodocşii sunt obligaţi să respecte decizia Bisericii. Nu vor avea slujbă de înhumare şi nici odihnă de veci, dacă îşi cumpără morminte în cimitire private".

Este mesajul ferm al Mitropoliei Moldovei, care le-a interzis preoţilor să-i ducă pe ultimul drum pe clienţii noilor cimitire particulare.
Totul pleacă de la o hotărâre a Patriarhiei Române, care refuză să accepte concurenţa privată. Enoriaşii, vaduviti astfel de o varianta de multe ori mai ieftină, cred că totul este o decizie de afaceri, fără niciun Dumnezeu.
(sursa ProTV)

Personal nu sunt adeptul incinerării din considerente de consum de energie. Mi se pare corect faţă de natură ca un corp ce nu mai are decât valoare nutritivă să ajungă hrană pentru celelalte vieţuitoare cu care s-a hrănit de altfel toată viaţa lui. Nu mă supăr să ajung hrană pentru carnivorele ce le chinuim în grădinile zoologice, de exemplu. Dar prefer să mă facă săpun sau îngrăşământ decât să fiu "îngropat" în cimitirul hulpavilor monopolişti.

Şefii Bisericii au anunţat totuşi că înfiinţarea de noi cimitire proprii este o prioritate. Planul este ca acelaşi Sector al Cimitirelor să deschidă şi nenumărate magazine pentru ultimul drum. Asta după ce oricum, Patriarhia Română le-a impus enoriaşilor să folosească numai lumânări şi icoane autorizate de instituţie.

Ştiţi cum apar cimitirele "proprii" ale Bisericii? Autorităţile locale caută o zonă propice pe care o "donează" eparhiei respective. Apoi Biserica vinde bucăţică cu bucăţică, pe bani grei, pământul primit pe de-a moaca. De fapt nu chiar vinde, împrumută. Că doar nu-i proastă. Deşi-i spune "loc de veci" (vezi mai sus, sunt chiar cuvintele lor, cică de asta le e frică, ca nu cumva moaştele să nu se ridice la Armaghedonul stabilit) e doar pe 10-15 ani. Sau chiar 7 dacă e aglomeraţie.
Dup-aia Dumnezeu cu mila...

Stop finanţării cultelor din bugetul de stat

Iată ce finanţează statul român ( extras din bugetul de stat pe 2013):

(sumele sunt în mii lei, adică schitul primeşte 1 100 000 RON)

Am spune că care e problema cu finanţarea unui schit religios? Păi... pentru că este religios? Deci privat? Este ca şi cum statul i-ar finanţa pe atei pentru că sunt... atei.

Asta ar fi mai nimic, dar călugării finanţaţi din banii tuturor sunt şi plecaţi de-acasă. Nu în sensul că sunt la Athos şi nu în România, ci în sensul că promovează idei neştiinţifice şi aberaţii ridicol de nefondate cu privire la "valoarea" unui românism geto-dac anterior şi superior civilizaţiei romane. Doar pelerinilor români, binenţeles, că-n rest nimeni nu se uită-n gura lor. Iată câteva pasaje din articolul lui Dan Alexe (Europa Liberă) cu titlul Jurnal de corespondent: Protocronism clinic la muntele Athos:

De câte ori merg la muntele Athos, descopăr că ideologia naționalistă a calugărilor români de acolo depăşeşte în aberație protocronismul din vremea lui Ceauşescu. La principalul schit românesc, Prodromou, monahii mai luminati le explică pelerinilor că - pe lângă faptul că franc-masonii şi evreii controlează nu doar planeta în general, ci până şi Sfântul Munte, ceea ce ar explica situaţia inferioară a schimnicilor români de acolo - românii sunt o rasă unică pe care doar pizma celorlalţi a ţinut-o până acum într-o mediocritate forţată. [...]

În perioada de glorie a comunismului naționalist din România, protocronismul, acel curent pseudo-academic încurajat odinioară în mod oficial, le spunea românilor că strămoşii lor au fost o rasă aparte şi că pe teritoriul României de azi s-au produs cele mai mari salturi calitative din istoria omenirii, că aici a fost descoperit focul, a fost inventată roata şi domesticit calul. [...]

Dincolo de asemenea cazuri evident clinice, rămâne chestiunea identităţii şi a incontestabilului sentiment de inferioritate al românilor. La nivel individual, a căuta să te convingi că stramoşii tăi s-au aflat la originea civilizaţiei planetare şi că un soi de conspiraţie mondială caută să ascundă acest lucru ar fi de ajuns pentru o internare. Pentru pelerinii români de la muntele Athos însă, această beţie cu amagiri oculte aduce un soi de mângăiere.

Deci nu este ca şi cum ar da bani unor atei doar pentru că sunt atei, ci atei care se consideră ca fiind divinitatea însăşi (de asta divinitatea este atee: nu crede într-o divinitate superioară sieşi). Parcă ştim ce trebuie făcut cu cei ce se cred Iisus, nu? E, guvernul şi parlamentul le dă bani. Cool!

Biblia - geneză şi metamorfoză VIII

1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.
8. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.
9. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"
10. Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns".
11. Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?"
12. Zis-a Adam: "Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat".
13. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: "Pentru ce ai făcut aceasta?" Iar femeia a zis: "Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat".


Cine a pus pomul cunoaşterii binelui şi răului în mijlocul raiului? Dumnezeu.
Înainte de a mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului femeia şi Adam ştiau că fac un lucru "rău"? Nu. Pentru că nu aveau de unde să ştie asta, odată ce abia după ce ar fi mâncat ar fi aflat ce e bine şi ce e rău.
Cine l-a făcut pe şarpe "cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ"? Dumnezeu.
Dumnezeu ştia că şarpele îi va convinge să mănânce? Da. Altfel cu ce scop l-ar fi creat aşa de şiret?
Dumnezeu a făcut tot ce i-a stat în putinţă să se întâmple asta? Da. Dacă nu dorea asta pur şi simplu nu punea acel pom acolo.
Cine a decis ca femeia să ia din pomul cunoaşterii binelui şi răului, odată ce toate condiţiile pentru a se întâmpla asta au fost pregătite de Dumnezeu? Dumnezeu.
Cum poţi pedepsi pe cineva cum că a făcut un lucru rău odată ce nu are voie să cunoască ce e rău şi ce e bine, interzicându-i acestă cunoaştere? Poţi, dacă eşti imoral.
În acestă poveste cine este imoral? Dumnezeu.

Iată ce spune Gerald Messadié în cartea sa "Diavolul":
Adam şi Eva erau inocenţi, apoi - cum am fost învăţaţi în şcoala primară - Diavolul a ispitit-o pe Eva, Eva a cedat şi l-a ispitit pe Adam, care (probabil din plictiseală) a cedat, fireşte, la rândul lui. Şi iată cum, din vremuri imemoriale, purtăm povara păcatului unor oameni care nu ştiau ce e Răul (l-au cunoscut abia după ce au muşcat din faimosul fruct oprit) şi, prin urmare, nu erau dotaţi pentru ai rezista. Juridic vorbind, vina este inacceptabilă: un păcat se comite în cunoştinţă de cauză, altfel nu e decât o simplă eroare. Iar nedreptatea e strigătoare la cer - cum am putea fi vinovaţi pentru un păcat al străbunilor noştri, păcat care nici măcar nu era păcat?
Dar este oare Diavolul nostru cel reprezentat sub formă de "şarpe gol" în Geneză, acel şarpe care-i spune primei femei că nici ea, nici Adam nu vor muri dacă mănâncă din fructul "pomului din mijlocul grădinii"? Parabola este pe cât de clară, pe atât de misterioasă, căci pomul în chestiune e pomul "cunoaşterii Binelui şi Răului", şi ne putem întreba cum se justifică porunca divină ce interzice cunoaşterea Binelui şi Răului. Pentru a-l respecta pe Dumnezeu se cere, tocmai, cunoaşterea celor două noţiuni! Le-a interzis Dumnezeu să afle ce sunt Binele şi Răul? În plus, şarpele îi spune Evei că, dacă ea şi bărbatul ei, nemuritori la acea vreme, vor mânca din faimosul fruct, vor fi asemenea zeilor. Dar dacă primii oameni vor cunoaşte moartea abia după izgonirea din Paradis, trebuie să credem că erau deja precum zeii, de vreme ce erau nemuritori, şi că discursul şarpelui era ciudat de ilogic pentru un animal atât de înţelept.
Adevărul e mult mai simplu, şi copiii l-au ghicit încă din şcoala primară: Adam şi Eva au făcut dragoste, iată în ce constă Păcatul. Dar la ce bun să creezi două organisme complementare, un bărbat şi o femeie, dacă e să-i ameninţi cu "sabia de flacără vâlvâitoare" când au comis inevitabilul, fiind amândoi goi într-o grădină tropicală?(...)
În fine, acest pom al Binelui şi Răului e un simbol, ambiguu ca toate simbolurile, dar şarpele - e şi el un simbol? Suntem tentaţi să ne îndoim, pentru că Elohim, adică Dumnezeu, i se adresează ca unui şarpe: "Pentru că ai făcut acestea, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!" Şi mai spune: "Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei înţepa călcâiul." Să înţelegem că fusese altfel înainte? Acolo, în Grădina Edenului, seminţia şarpelui şi cea a oamenilor nu păstrau distanţă între ele? Blestemul divin ne lasă nedumeriţi, chiar suspicioşi, întrucât pare limitat la Orientul Mijlociu. Într-adevăr, în alte părţi - la egipteni mai întâi, apoi la hinduşi, la mexicani şi la mulţi alţii - şarpele a fost divinizat.
În plus ce căuta Diavolul în Paradis, deghizat în şarpe, dacă întradevăr era el? Să înţelegem că tot Dumnezeu a creat Răul şi că l-a oploşit în Paradis? Atunci cum să le reproşezi lui Adam şi Evei că au urmat îndemnul unui locatar al Paradisului?
După cum se vede, miturile sunt incomode.
O versiune a Bibliei (există mai multe) asigură că "şarpele era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pământ pe care le făcuse Domnul Dumnezeu". Dar Geneza nu ne spune ce scop avea această viclenie care-l face s-o corupă pe Eva. Ce câştiga din asta şarpele? Oricum, şarpele era o creatură a Domnului, chiar Dumnezeu îl crease.

Cum funcţionează religia

Analogia este pentru a exemplifica în intenţia de a te face înţeles, nu este un argument. Este, dacă vrei, formula de depanare a pseudo-argumentului pe care l-ai adus: existenţa lui Dumnezeu este certificată de martirajul creştinilor primari.
De chiar vrei să ne legăm de "valoarea" martirilor creştini trebuie să te anunţ că nu există. Aceeaşi valoare o au şi martirii musulmani sau evrei ucişi chiar de creştini. De ce sunt războaie şi acţiuni extreme ale persoanelor religioase în numele religiei lor? E, asta-i altă gâscă-n altă traistă. Pentru că sunt intoxicaţi, virusaţi, bolnavi de ideologia acelei religii, jertfa lor fiind în ultimă instanţă benefică religiei în sine şi nu persoanelor ce o compun. Pentru a explica trebuie să-ţi prezint o analogie biologică. Este vorba de un parazit prezent îndeosebi la rumegătoare, dar poate apare şi la om, ce are la un moment dat în dezvoltarea sa ca gazdă furnica. Acesta este Dicrocoelium dendriticum, un viermişor, ce în stadiul de ou este înghiţit de furnică, în corpul căreia eclozează. Larva apărută se fixează în centrul nervos al furnicii şi preia controlul acesteia. Furnica nu mai acţionează spre binele ei şi al muşuroiului ci spre binele viermelui. Astfel, în fiecare seară, pe măsură ce se răceşte atmosfera, furnica iese din muşuroi şi se urcă pe un fir de iarbă până în vârf. Acolo se fixează cu cleştii mandibulei şi stă aşa până dimineaţa. Dacă nu este mâncată odată cu firul de iarbă de un animal, dimineaţa furnica coboară şi se întoarce la muşuroi unde îşi desfăşoară, normal, activităţile programate genetic şi coordonate chimic de colonie până în seara următoare când procedează la fel. Face acest lucru numai noaptea deoarece larva de vierme este periclitată de căldura excesivă. Pentru celelalte furnici este cât se poate de normală, peste zi îşi face treaba exact ca şi ele, doar noaptea pare un pic ciudată, se duce şi stă pe un fir de iarbă, fără nici un rost. Seamănă întrucâtva cu acei ortodocşi ce-şi fac cruce când trec pe lângă o biserică, în rest sunt oameni normali.

(credit BugTracks/Mind Control)

Aşa acţionează ideologia religioasă: în locul analizei se folosesc prejudecăţi existente deja în creierele noastre, educate şi "obligate" să gândească într-un anumit mod. Ştiu că pare greu de crezut, odată ce noi ne considerăm posesori de conştiinţă şi de "liber arbitru". Dar nu este chiar aşa şi te ajut cu o altă situaţie, experimentată de Gordon R. Stephenson în 1967. Acesta a luat un grup de cinci maimuţe rhesus pe care le-a pus într-o cuşcă în care exista o scară în vârful căreia era o banană. În momentul în care una dintre ele încerca să urce scara pentru a lua banana era stropită cu apă rece, lucru deloc plăcut. Clenciul este că cercetătorii udau şi celelalte maimuţe cu apă rece în acel moment, astfel încât toate aveau de suferit dacă una singură încerca să ia banana. După câteva experienţe de acest gen nici una dintre maimuţe nu mai încerca să ia banana, adică "au fost educate" că dacă una se apropie de scară vor fi udate toate. Apoi a scos una dintre maimuţe, introducând în locul ei o altă maimuţă ce "nu ştia lecţia". Şi care, binenţeles, a dat să se apropie de scară, pentru a ajunge la banană. Celelate patru au sărit imediat şi au încercat să o convingă să nu urce scara, folosind chiar şi forţa. Ele nu aveau de unde să ştie că cercetătorii luaseră decizia de a nu le mai uda. Deşi maimuţa naivă nu a fost niciodată udată cu apă rece, după câteva încercări de a mânca banana însoţite de repercursiunile de rigoare, deşi nu înţelegea de ce, a priceput că "aşa se face" şi a renunţat să mai încerce să se apropie de scară. Apoi a fost scoasă o altă maimuţă din cele "vechi" şi udate, în locul ei fiind introdusă o maimuţă "naivă" ce nu ştia lecţia. Şi aceasta a avut aceeaşi soartă ca şi prima când a vrut să ia banana, fiind "convinsă" de grup să nu se apropie de scară, deşi nu a mai fost nimeni udat. Apoi o altă maimuţă ce fusese udată a fost scoasă şi în locul ei introdusă o maimuţă fără experienţa apei reci. Şi acesteia i-a fost interzis de grup să atingă scara. Şi tot aşa până ce toate maimuţele ce erau în cuşcă erau doar maimuţe "educate" de grup, dar care nu fuseseră, totuşi, niciodată udate cu apă rece. Deşi acestea nu ştiau "de ce" nu trebuie să se apropie de scară, le obligau pe cele nou venite în grup să se conformeze. Ajunseseră să transmită o informaţie dobândită şi nu din instinct, adică să facă un act cultural. Religia este un act cultural. Maimuţele transmiteau informaţia culturală că scara este tabu, deşi în capătul ei era banana. Religia transmite informaţia că "divinitatea este tabu", deşi nimeni nu ştie ce este divinitatea şi de ce este tabu.

Vei spune, stai, dar maimuţele sunt proaste, nu ştiu a vorbi, nu ştiu "a înţelege", noi avem posibilitatea de "a înţelege" şi prin asta de "a alege". Noi nu trebuie să ascultăm orbeşte. Aşa este. Dar chiar aşa facem? Oare? Acum vom face un exerciţiu de imaginaţie şi ne vom întoarce în timpul personal, pe vremea când eram copii mici. În acel moment nu ştiam nici noi a vorbi, nu eram capabili de a înţelege, în schimb eram pregătiţi, instinctual, de a asculta. Copiii ascultă. Orbeşte. Iar dacă nu ascultă sunt "obligaţi" să o facă, sunt "educaţi" să fie ascultători. Şi asta se datorează nevoii de supravieţuire, puii care nu ascultau de adulţii de care aparţineau aveau mari şanse de a sfârşi tragic. Una este să fugi când mama ta spune asta şi alta este să te întrebi tu, copil, de ce să fugi când spune mama. Poate vine un tigru, poate vine ploaia. Copil fiind nu ai nici capacitatea nici experienţa de a evalua în timp util toate situaţiile, aşa că este ideal să te bazezi pe "educaţia" pe care ţi-o dau adulţii. Numai că, iată, adulţii îţi pot da informaţii "defecte", cum este cazul religiei (nu urca pe scară, chiar dacă acolo e o banană). Involutar, fără ca măcar să ştie, părinţii religioşi infestează cu virusul religiei chiar persoanele la care ţin cel mai mult, proprii copii: trebuie să faci asta pentru că "aşa se face". Apoi, dezvoltându-se, crescând, viitorii adulţi vor asimila doar informaţiile culturale ce favorizează şi vin în completarea virusului religios, celelalte fiind puse sub semnul întrebării, chiar de au în spate munţi de dovezi. Probabil, dacă experimentul ar fi continuat, odată şi odată una dintre maimuţe ar fi pus la îndoială că "nu e voie" să se urce pe scară şi dacă ar fi reuşit să lupte cu celelalte poate că ar fi reuşit să le demonstreze că banana poate fi mâncată. Dar prea târziu, maimuţele "educate" deja tot împotriva urcatului pe scară ar fi fost.

La nivel de societate structurile religioase ce se adresează copiilor au cele mai multe şanse de supravieţuire tocmai datorită structurii de "orbească ascultare" cu care aceştia sunt înzestraţi. De asta Biserica Ortodoxă ţine cu dinţii de orele de religie din şcoală, mai ales pentru copiii foarte mici, pentru că acolo sunt cele mai sigure victime pentru parazitul ce a construit-o: informaţia culturală de tip religios. Pentru că informaţia culturală religioasă nu are interesul ca purtătorul ei să supravieţuiască decât în măsura în care aceasta se poate transmite. Şi dacă este mai eficient pentru ideologia religioasă să devii martir, deoarece prin uciderea ta are şanse mai mari de a se transmite, vei deveni martir. Nu pentru că celalţi te "martirizează", ci pentru că religiei tale îi convine asta, să te sinucizi în numele ideii care te subjugă, exact ca furnica din poveste.