Şcoala este meritul creştinismului?

Foarte mulţi confundă cultura cu religiozitatea şi educaţia cu dogmatismul. Proclamă sus şi tare: dacă nu era creştinismul nu exista ştiinţa, preoţii au adus cititul şi scrisul în sat, toate şcolile au apărut pe lângă biserici. În sensul acesta am menţionat şi eu o justificare teologică a ştiinţei moderne. Dar a atribui bisericii vreun merit pentru dezvoltarea şcolii sau de a subordona ştiinţa credinţei creştine este o eroare flagrantă.

Toate societăţile au avut nevoie de mecanisme specifice de transmitere şi prelucrare a informaţiei, date de nivelului tehnologic şi capacitatea economică. La interacţiunea cu o societate cu un nivel mai performant, odată cu noua tehnologie informaţională erau preluate şi paradigmele culturale, printre care şi cele religioase. Cunoaşterea comportă două faţete: forma concretă de înmagazinare şi transmitere a informaţiei şi utilitarismul acesteia. Adică cum arată mesajul şi performanţa reală a utilizării sale.
Fiecare epocă a avut o structură de stocare informaţională. Preistoria era supusă tradiţiei orale, mesajele erau transmise prin viu grai. Apar primele intenţii de simbolizare a ideilor: desene, statuete, amulete, design vestimentar. Apare şi segregarea, informaţia este confiscată de lideri, aceştia controlând-o.

Dihotomia cunoaşterii (a cunoaşte şi a putea cunoaşte) începe a fi conştientizată, conceptualizată şi mai apoi structurată filosofic în antichitate, mai ales cea greacă. Apare scrisul, mijloc de conceptualizare a informaţiei, şi rola de manuscris, ca formă eficientă de stocare. Ideile sunt supuse iniţiaţilor în ştiinţă (deocamdată puţini), cele funcţionale fiind acceptate de comunitate. Apare transferul de informaţie democratic, copierea manuscriselor devenind o industrie cu mii de scribi. Deşi democratizarea informaţiei se dovedeşte a fi benefică dezvoltării societăţii, lipsa de colaborare între cetăţile greceşti duce la incapacitate tehnologică şi economică. Imperiul roman, puternic organizat militar, lasă deoparte şcoala de masă în schimbul unui hedonism păgân, alimentat prin cuceriri ce produc un transfer economic centralizat. Centralizare exprimată şi în formula socială de bază, patriarhală, a unui pater familia cu drepturi de viaţă şi de moarte asupra tuturor membrilor subordonaţi. Această transformare colapsează imperiul sub presiunea unor migratori, fie ei triburi sau idei religioase.

Structura cea mai virală ce se evidenţiază şi câştigă, creştinismul, preia frânele imperiului destructurat. Creştinismul impune întunecatul Ev Mediu. Ca revoluţie acesta vine cu o avantajoasă formulă de stocare a informaţiei, cartea (grecescul biblios), concomitent conştientizând valoarea informaţiei. Victorios în Europa, creştinismul distruge orice potenţial adversar, ideatic sau economic. Creştinii devalizează vestitele biblioteci antice, deţinătoare a multor idei ştiinţifice sau filosofice datorită neconcordanţei cu ideologia bazată pe revelaţiile biblice. Sunt aruncate la gunoi idei valabile. Singurele şcoli acceptate sunt subordonate paradigmei creştine, chiar dacă acestea sunt contrare evident realităţii. Independenţa gândirii este penalizată cu moartea (Hypatia, Giordano Bruno) sau obligată să abjure (Galileo Galilei), teoriile ştiinţifice fiind sistematic distruse (vezi şi actuala denigrare a teoriei ştiinţifice a evoluţiei lumii vii).

Adevărata revoluţie nu se datorează bisericii ci evoluţiei tehnologice. Inventarea tiparului ieftineşte informaţia, cartea tipărită devenind mult mai populară. Deşi are efect benefic la nivel popular pentru cuvântul creştin, acelaşi efect îl are şi pentru cel ştiinţific. Şcolile ce pregătesc clerul pentru a citi Biblia pregătesc, involuntar, şi cititori ai noilor idei ştiinţifice sau a vechiilor filosofii greceşti, salvate de arabii ce cuceriseră nordul Africii. Renascentismul şi iluminismul (adevărate revoluţii culturale) primesc un ajutor nesperat din partea liderilor economici. Creditele oferite de familia de Medici, prima formulă bancară ce reuşeşte să scape de teroarea creştină, ambalează motorul economic. Dezvoltarea economică solicită un tip modern de forţă de muncă, muncitori culţi, la curent cu mecanismele funcţionale, bazate pe ştiinţă. Pentru că ştiinţa funcţionează. Apar şcolile europene libere de intruziunea artificială a dogmei religioase. Europa se dezvoltă, cucereşte noi teritorii (colonialismul) şi intră în contact cu noi idei. Ştiinţa devine conştientă de laicitatea sa şi de ineficienţa credinţei într-o divinitate imposibil de demonstrat (materialismul şi ateismul).

În timp ce Europa sărea pragul misticismului, teritoriile româneşti ale începutului de secol XIX abia aveau câteva institute de învăţământ. A fost nevoie de reforme majore economice, financiare, agricole, şi mai ales de secularizarea averilor mănăstireşti (aproximativ 25% din teritorul ţării) efectuate de Alexandru Ioan Cuza pentru ca societatea românească să fie pregătită a solicita şi implementa o adevărată reformă educaţională. Parte a acesteia a fost unificarea ortografică din 1862 a lui Cuza ce a definitivat structura academică a limbii române. Binenţeles că în procesul reformator din 1880 al ministrului Spiru Haret au fost folosiţi preoţi şi dascăli (personal clerical) mai ales în spaţiul rural, deoarece aceştia erau printre puţinii ce aveau cunoştinţe de scris şi citit, dar nu pentru că biserica ar fi avut un mare interes de a culturaliza enoriaşii. Doar în Transilvania şi Bucovina anumite persoane aservite creştinismului ortodox român au contribuit la dezvoltarea educaţiei (Andrei Şaguna) dar din considerente naţionaliste, deoarece în zonă, oricum cea mai dezvoltată din punct de vedere cultural, exista un învăţământ preponderent german sau maghiar.

Tot o manifestare de sorginte creştină, comunismul, ca religie, a deturnat educaţia. După ce stalinismul a impus limba rusă ca obligatorie (unde slavona şi greaca fuseseră limbile de predare în ţările române până în secolele XVII-XVIII) a venit ceauşismul ce a impus ideologia purificată în religia partidului comunist, scop în care a fost decisă o bună măsură, alfabetizarea. Dar această alfabetizare forţată (un record al alfabetizării, peste 90%) a adus şi decesul absurdului sistem. Cenzurarea informaţiei nu a avut şanse în faţa noilor tehnologii de informare (presă, radio, televiziune), colapsul economic generând mişcarea de revoltă anticeauşistă ce a dus la o schimbare de regim.

Acum educaţia românească suferă din nou. Biserica îşi face loc, câteodată insidios, alteori bătând cu pumnul în masă, în educaţie. Scopul său a rămas acelaşi: construcţia de enoriaşi...