27 aprilie 2011

Religiile copiilor - Avion cu motor

Cunoaşteţi, probabil, una din poeziile folclorului copiilor:

Avion
Cu motor
Ia-mă şi pe mine-n zbor
Să mă fac aviator.

După care copilul care a văzut avionul îşi pune o dorinţă în gând apoi cere colegului să "taie" pentru a "lega" îndeplinirea dorinţei.
La prima vedere aceste obiceiuri, aceste tradiţii, sunt mult prea puerile pentru a fi considerate viabile. Aşa pare la prima vedere. Dar fundamentul lor este vechi şi dedus ca funcţional, dovadă că aceste obiceiuri încă mai persistă.

Deşi motivul avionului este unul relativ nou, zborul cu motor fiind inventat de doar un secol, obiceiul "remarcării" este mult mai vechi. Acesta pleacă de la prezumţia că persoanele (copiii) ce au şansa de a vieţui în spaţiul supus progresului sunt favorizate, respectiv pot fi mai bine plasate în cadrul unei structuri sociale. Chiar dacă nu este conştientizat ca atare acest fapt, în subconştientul colectiv se strecoară ideea, viabilă, că cel ce deţine informaţia, cel puţin cea cum că ceva deosebit, foarte nou, există, este din start într-o poziţie superioară. Oricum mai bine plasată decât cel ce nici măcar nu ştie de existenţa acelei noutăţi tehnologice.

Acest ascendent favorizează tânăra persoană. "Remarcarea" devine astfel nu un mijoc al devenirii, ci chiar motivul acesteia. A remarca diferitul acceptat ca progres devine scopul existenţei imediate. Vânătoarea de "avioane" se transformă în chiar structura mitică a trecerii, a devenirii, a reuşitei. Nu mai contează valoarea concretă a acelei informaţii, ci doar faptul că ea există şi este recunoscută ca valoroasă. În ultimă instanţă, dacă această tradiţie este acceptată de liderii maturi, are toate şansele să devină parte a protocolului religios. Pentru că nu valoarea reală, obiectivă, primează în structura manifestării credinţei ci mijloacele de atingere a iluziei, nu contează "de ce". Contează doar "cum". Chiar dacă acel "cum" este stupid şi pueril.