Corect şi incorect în educaţia românească

O vorbă populară spune că un prost aruncă o piatră în lac şi zece înţelepţi se chinuie s-o scoată. Şi asta nu pentru că înţelepţii sunt incompetenţi, ci pentru că prostia prinde. Mai ales la vârste fragede. Atunci creierul copilului este atât de avid de informaţii încât toate informaţiile sunt considerate corecte. După mult timp şi efort ajung tinerii (care ajung) să manevreze cu scepticism şi atenţie informaţiile ce le primesc. Sau sunt atât de saturaţi cu elemente contradictorii şi false încât pur şi simplu devin refractari la orice fel de informaţie. De asta are dreptate părintele ce subliniază eroarea dintr-o anexa a unui manual de clasa I, în care Constantin Brâncuşi este rebotezat Nicolae: "La şcoala la care învaţă copilul meu, părinţii elevilor de clasa I au fost obligaţi să cumpere această carte, întrucât este folosită atât la ore, cât şi la temele pentru acasă. Abia am reuşit să-mi conving copilul că este o greşeală. Este la vârsta la care crede tot ce învaţă la şcoală: 'Doamna ştie cel mai bine'. Cu atât mai mult manualul!"

Iisus ştia ce ştia când a spus: Lăsaţi copiii să vină la mine. Vor pleca complet îndoctrinaţi, fără putinţa de a mai fi recuperaţi. Pentru că a pune în mintea copiilor pseudoştiinţa şi informaţia eronată e uşor. De scos erorile înlocuindu-le cu gândirea de tip analitic este un efort colosal. De asta ora de religie de tip confesional, ce susţine anumite idei totalmente false ştiinţific, este crima cea mai mare pentru că ucide mintea copiilor noştri. În loc să-i ajute să gândească singuri, şcoala, mai ales prin prin orele de religie catehetică, le ucide spiritul. Această crimă este mai mare decât vărsarea de sânge. Şi este făcută asupra unor copii de şase, şapte ani. Exact la vârsta ideală pentru a fi uşor de manipulat.

Dar iată ce spunea Carl Sagan despre importanţa cunoaşterii de tip ştiinţific (spicuiri din cartea sa "Creierul lui Broca", sublinierile îmi aparţin):

"Ştiinţa este mai curând un mod de gândire decât un volum de cunoştinţe.

Dacă îţi vei petrece o parte din timp făcând ipoteze, încercând să vezi dacă au sens, dacă sunt în acord cu celelalte lucruri pe care le cunoşti, gândindu-te la testele pe care le poţi născoci pentru a sprijini sau a contrazice aceste ipoteze, vei constata că te ocupi de ştiinţă. Pe măsură ce te obişnuieşti cu acest mod de gândire, vei obţine mai mult. A pătrunde în miezul lucrurilor [...] înseamnă să încerci un sentiment de bucurie de care poate că numai fiinţele umane sunt capabile pe planeta noastră.
Suntem fiinţe inteligente, iar folosirea adecvată a inteligenţei ne face cu adevărat plăcere. În acest sens, creierul este ca un muşchi. Atunci când gândim bine, ne simţim bine. Înţelegerea este un fel de extaz.

În trecut, teama avea o funcţie utilă, de adaptare. Acum, cred că frica a devenit mai curând un balast emoţional.
Merită să te lupţi cu teama.
Toate cercetările comportă un oarecare risc.
Nu există garanţii că universul se va conforma predispoziţiilor noastre. Dar nu ştiu cum am putea trata universul [...] fără a-l studia.

Câtă vreme ştiinţa este considerată o pustnicie ermetic închisă în faţa neiniţiaţilor, prea dificilă şi misterioasă pentru înţelegerea omului de rând, pericolul de abuz este mare. Dar dacă ştiinţa devine un subiect de interes general şi de preocupare obştească şi dacă frumuseţile ei, ca şi consecinţele ei sociale sunt discutate regulat şi cu competenţă în şcoli, în presă şi acasă, în jurul mesei, atunci vor creşte şansele noastre de a afla cu adevărat ce este lumea şi de a o îmbunătăţi - şi pe ea şi pe noi înşine."

Ei bine, în şcoala românească se face exact invers. Programatic. Conform doctrinelor pedagogice înghiţite pe nemestecate de profesorii ce acceptă fără crâcnire indicaţiile unor oameni cu funcţii sau pedigree cum este Constantin Cucoş. Ce recomandă educaţie de tip mistic. Că e "tradiţională", "morală" şi "benefică" intelectului elevilor...