1 martie 2011

De ce ortodocşii sunt mai buni decât catolicii

De pe email:
"Iti citesc de ceva vreme blog-ul. Sint absolut exasperat de crestinii ortodocsi, si din pacate sint pus in situatia de a nu putea taia legatura cu ei.

Exista multe carti care arata ce a facut, dpdv istoric, crestinismul. Din pacate, de cite ori aduc argumente din acele carti (cum ar fi inchizitia), mi se raspunde "Da, e adevarat, dar asta au facut CATOLICII, ortodocsii sint curati ca lacrima, e altceva"

As vrea sa stiu daca exista vreo carte sau vreun alt document substantial si credibil despre ticalosii facute, de-a lungul istoriei, de BOR sau de alte biserici ORTODOXE (inclusiv aia greaca si rusa)."


Primo. Motivaţia cuiva de a da peste nas nu o înţeleg şi nu o promovez, deşi poate că are dreptate. Presupun că persoanele din jurul nostru, indiferent de conduita lor religioasă, sunt încărcate principial de bună-voinţă, de comuniune, respectiv de "împărtăşire" a unor valori. Chiar dacă acele valori sunt fundamentate diferit, în realitate urmărim acelaşi lucru: benevolenţa. Mai mult ne despart căile.

Secundo. Nu creştinismul sau ortodoxia (catolicismul) au făcut şi au dres. Nu comunismul sau naţional-socialismul au ucis şi au executat. Ci oamenii. Eventual instituţiile organizate de ei. În virtutea sau sub oblăduirea ideologică a unor idei "religioase". Într-un fel dogmele pot structura un comportament social adecvat sau, dimpotrivă, pot suprima eventualele nonconformisme. Abia în momentul în care există o clară şi definitorie divergenţă acestea pot genera premisele pentru ca adepţii lor să facă acte reprobabile.

Terţo. Orice ideologie se manifestă şi se structurează într-o formă specifică în funcţie de condiţiile particulare de mediu. Manifestările din spaţiul ortodox sunt altele decât cele din spaţiul catolic. Până la marea schismă nici nu putem vorbi de catolici şi ortodocşi. Distrugerea culturii greco-romane şi uciderea păgânilor şi a evreilor a aparţinut creştinilor, indiferent de "natura" dogmei lor: Agora, creştinismul şi Eliade. Abia după 1054 e.n. putem vorbi de catolici versus ortodocşi.

Quatro. Ortodoxismul a fost atât de bine cuplat cu liderii politici încât nici nu a avut oponenţi, cum a avut catolicismul centralizat în jurul papei şi oarecum independent politic în vestul Europei. Pe de altă parte disoluţia dogmatică şi influenţele cultice păgâne din spaţiul est-european precum şi lipsa de cultură a populaţiei nu a favorizat apariţia unei opoziţii viabile. Un alt motiv pentru care ortodoxia nu a avut mari scindări intraconfesionale este "lipsa de interes" a populaţiei pentru actul religios creştin. Acest lucru a dus totodată şi la o indiferenţă faţă de "cunoaştere" aşa cum era ea înţeleasă în evul mediu. În est pur şi simplu nu au putut apare embrionii cunoaşterii ştiinţifice.

Quinto. A existat şi în ortodoxie instituţia sclavagismului (robi mânăstireşti), a exorcizărilor violente (caz recent Tanacu), pedepsirea "necuraţilor" evrei (extrema dreaptă legionară) sau abuzurile economico-legislative (conflictul cu Biserica greco-catolică sau între fracţiunile bisericilor ortodoxe naţionale în funcţie de interesele liderilor politici). Ce trebuie subliniat este că ortodoxia nu a avut niciodată destulă putere pentru a-şi impune punctul de vedere cum a avut catolicismul în vest. Biserica Ortodoxă Română apare ca instituţie abia în 1885 (1872). Dar asta nu înseamnă că e timpul pierdut...

14 comentarii:

  1. nu există Biserică mai bună decât alta. Diferenţele au fost după buzunar, arhitecturale sau după hainele popii. Au mai schimbat ceva versete prin biblii/testamente, data de calculare a paştelui şi zilele în care se sărbătoresc anumiţi sfinţi.

    da' tot de un zeu şi fiul lui semizeu vorbesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Partea proasta e ca ortodoxismul face azi mai multe victime in randul enoriasilor, prin interzicerea fatisa a unor vaccinuri si a donarii de organe, decat a facut catolicismul cu toata inchiziia lui.
    Asa ca nu e cu nimic mai bun. Macar acum, in al 12-lea ceas, catolicismul e ceva mai deschis la creier. Pe cand ortodoxoizii au ramas la nivel de sec 15.

    RăspundețiȘtergere
  3. Toma d'Aquino de ex. îndeamnă în scrierile lui, la uciderea ereticilor. Papistașii îl țin la mare preț în sinaxar și-n biblioteci.... Poți căuta sănătos în sinaxarul ortodox.... n-ai să vezi sfinți care îndeamnă la ucidere....

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim
    Fi liniştit, sunt destui sfinţi în sinaxarul ortodox care nu numai că au îndemnat dar chiar au ordonat uciderea "ereticilor". Exemplu: Patriarhul Chiril al Alexandriei, devenit mai apoi sfânt ortodox, este considerat ucigaşul moral al Hypatiei, filosoafa neoplatonistă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mare căscat... știi din filme, n'așa?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim
    Uitasem un alt exemplu elocvent şi recent: Ştefan cel Mare şi Sfânt, fost domn al Moldovei şi canonizat în 1992. Acesta a ordonat executarea adversarilor săi politici şi a dus o expediţie de pedeapsă împotriva Poloniei în 1498. Aşa, ca fapt divers...

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim
    Se pare că mă pui să răscolesc prin mica mea cultură generală:
    SfântulNicolae are o ieşire violentă în cadrul primului conciliu de la Niceea când îl ia la bătaie pe Arie, solicitând conciliului înfierarea adepţilor lui ca eretici (şi implicit executarea lor).
    Să nu uităm de Sfântul Constantin cel Mare care, la îndemnul mamei sale (o altă sfântă) Elena, ordonă uciderea fiului său mai mare Crispus şi a soţiei sale Fausta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Măi frățioare, Ștefan cel Mare și Sfânt n-a lăsat scris că un anume segment al populației nevinovate, necombatante trebuie exterminat fizic. Antonie de Padova, Toma d'Aquino, au făcut-o.Și ce e mai grav, au avut enorm de mulți discipoli.

    RăspundețiȘtergere
  9. De acolo s'a suit la Betel. Şi pe cînd mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate, şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: ,,Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!``

    El s'a întors să -i privească, şi i -a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure, şi au sfîşiat patruzeci şi doi din aceşti copii.


    http://www.biblegateway.com/passage/?search=2%20Imparati+2&version=RMNN


    Sfantul Constantin nu a fost sfant. E o tampenie a BO. Catolicii nu il recunosc. Constantin a crezut toata viata lui ca era o reincarnare a lui Apollo, zeul soarelui. Doar se folosise de crestinism in mod politic.

    RăspundețiȘtergere
  10. Opozanti mai celebri arsi pe rug de ortodocsi:
    Avvakum in 1682
    Basil Doctorul in 1118

    RăspundețiȘtergere
  11. For those who have just observed the fast have fallen among robbers, the Jews. And the Jews are more savage than any highwaymen; they do greater harm to those who have fallen among them. They did not strip off their victim's clothes nor inflict wounds on his body as did those robbers on the road to Jericho. The Jews have mortally hurt their victim's soul, inflicted on it ten thousand wounds, and left it lying in the pit of ungodliness.

    Ignoranta nu e o scuza, mai sus e un extras din Homiliile lui Ioan Gura de Aur unul dintre Sfintii Parinti.
    Homiliile lui Ioan Gura de Aur

    RăspundețiȘtergere
  12. sa inteleg ca domnul 'gura de aur' e nazist?

    RăspundețiȘtergere
  13. Cat despre nazisti si legionari ortodocsi....ioi cati avem care sunt vii chiar acum si abereaza pe la biserici si manastiri....am auzit niste antisemitisme de mi s-a zbarlit parul pe ceafa.

    RăspundețiȘtergere
  14. Istoria masacrelor comise de ortodocsi nu e cu nimic mai prejos decat cea a celor comise de catolici. E suficient sa deschizi o carte de istorie a imperiilor bizantin si tarist. Din pacate, foarte putini oameni cunosc istoria masacrelor comise de ortodocsi, in timp ce de inchizitie a auzit toata lumea.

    Ortodocsii au fost de fapt mult mai eficienti decat catolicii in eliminarea sectelor protestante derivate. Nestorienii, monofizitii, iconoclastii, paulicienii, bogomilii, sambatistii, rascolnicii si altii au fost persecutati si masacrati de catre ortodocsi.

    Un scurt istoric:
    http://agnosticul.blogspot.com/2011/01/crimele-ortodoxiei.html

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.