29 mai 2011

Coliva - reminiscenţă păgână II

Prezentasem anterior câteva idei cu privire la colivă ca reminiscenţă păgână şi acum dezvolt tema, cu noi detalii ce pot susţine acestă ipoteză.

Mai întâi câteva consideraţii etimologice. Deşi în română termenul se presupune a fi existat încă de dinaintea creştinismului, actualmente dicţionarele indică ca provenind din slavul bulgar sau sârb (kolivo sau koljivo), deşi afinitatea fonetică indică grecescul antic kolliva. Înclin să cred că în zona greco-tracă cuvântul a coexistat în forme asemănătoare şi a reprezentat acelaşi lucru, fiind adoptat de limbile slave. În greaca veche însemnă chiar seminţe, având atât sens descriptiv cât şi valoric, fiind similar cu vocabula ce reprezintă ideea de panspermie, câteodată utilizându-se pentru colivă cuvântele greceşti sperma sau spora. Din acest motiv suprasolicit exerciţiul de imaginaţie şi afirm că acest cuvânt - coliva - este la origine trac, poate chiar daco-get, fiind adoptat de greci, apoi transmis slavilor sudici şi mai apoi celor nordici. Trebuie subliniat că slavii nordici folosesc cuvinte ca kutia sau sochivo pentru prăjitura morţilor.

O altă direcţie de cercetare se poate trasa în ceea ce înseamnă reţetă. Popoarele ce utilizează coliva în scop memorialistic şi religios folosesc ca ingredient pricipal grâul, dar unii îl asezonează cu diferite fructe, linte, susan sau alte cereale, chiar îl inlocuiesc cu orez (creştinismul ortodox japonez). Doar în balcani şi România reţeta a rămas oarecum originală (grâu fiert cu miere şi miez de nucă), câteva modernisme fiind adoptate din considerente economice: mierea a fost înlocuită cu zahăr şi s-au adăugat arome exotice şi cacao. Numai că aceste reţete erau utilizate şi de păgânii adepţi ai misterelor eleusiene, fiind aliment sacru în cadrul sărbătorii bahice de primăvară: Anthesteria. Atunci aceste alimente bazate pe seminţe şi cereale se ofereau morţilor ca formulă de îmbunare în vederea unei eventuale renaşteri, sărbătoarea fiind împletită cu orgii sacre în vederea sporirii fecundităţii. De altfel acestă sărbătoare a fost adoptată de latini sub numele de Rosalia, fiind mai apoi adoptată de creştini sub denumirea de Rusalii.

În altă ordine de idei putem sublinia specificul geografic al utilizării colivei: spaţiul balcanic. Mai puţin cunoscută în restul ortodoxiei (bisericile ortodoxe africane sau asiatice şi chiar în cea cea rusă) coliva este în schimb folosită şi de către grecii catolici sau de greco-catolicii români, chiar de unii evanghelici din Transilvania. Deşi acest lucru se poate datora influenţării acestora de către ortodocşi, coliva nu este un apanaj al întregii ortodoxii. Pe de altă parte nu este o practică încurajată de creştinismul catolic, deşi a fost adoptat de creştini cu mult înainte de Schismă. Conform legendei coliva a fost indicat să se consume la solicitarea unui arhiepiscop pentru a contracara intenţia împăratului Iulian Apostatul (355-363) de "a pângări" alimentele cu sângele jertfelor dedicate altor zeităţi (Iulian, supranumit Apostatul de creştini, a fost ultimul împărat necreştin al imperiului roman).
De ce nu toţi creştinii au această tradiţie? Deoarece diferenţele de dezvoltare a bisericilor creştine au favorizat sau defavorizat acest lucru. Prin definiţie Biserica Ortodoxă este o biserică necentralizată, fiecare patriarhie având o anumită libertate cultică. Acest lucru a făcut ca multe obiceiuri precreştine să supravieţuiască în unele zone ortodoxe, oferind astfel o particularitate specifică fiecărei biserici ortodoxe. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în catolicism. Acolo centralismul acerb a descurajat orice tendinţă de adoptare a unor obiceiuri neacceptate de conducerea papală. Aşa încât, chiar dacă obiceiul colivei a existat în zona tracilor vestici sau la creştinii occidentali, acesta a fost defăimat şi îndepărtat din cotidianul religios, tocmai datorită faptului că reprezenta o manifestare păgână, precreştină.
Comentarii
2 Comentarii

2 comentarii:

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.