Modelul

Câteva evenimente au marcat mass media primăvara aceasta: nunta prinţului William cu Kate Midleton, beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, execuţia lui Osama Bin Laden, divorţurile (Moni de Irinel, Pepe de Oana şi patronii de fotbal de soţiile lor) şi Paştele (ortodox şi catolic). Toate au avut un numitor comun, deşi nu pare. Nevoia de model.

Trăirea exemplară. Trăirea exemplară nu trebuie înţeleasă doar ca fiind o trăire ce trebuie urmată, ca fiind de excepţie, ci trăirea ce se desfăşoară în urma prezentării unui eveniment exemplar, în sensul de eveniment de reper. De fapt trăirea exemplară nu se datorează efortului celui ce participă decât în măsura în care copiază sau încercă copierea trăirilor anterioare sau a protagoniştilor reali. Trăirea exemplară este doar un avatar, o formulă a individului de a încerca să reediteze, în propria sa conştiinţă, evenimentul important. Această formulă de existenţă este comună tuturor oamenilor. Intenţia, chiar nemărturisită sau nici măcar conştientizată, este cea de a reedita existenţa, dar asta numai în măsura în care există repere recunoscute pentru ca existenţa să fie certificată. Din acest motiv ne agăţăm de modele, de exemple, de valori.

Binenţeles că valoarea exemplului este o problemă subiectivă. Fiecare are o anumită experienţă, şi prin asta un anumit număr şi un anumit tip de exemple de care se poate lega. Convieţuirea semenilor se realizează doar la nivelul în care modelele sunt recunoscute sau cel puţin discutate de participanţi.

Problema eventualelor critici, a delimitării valorilor, este rezolvată în cadrul religiilor. Pentru că acolo dictatul iniţiaţilor primează analizei. Exemplele oferite de religii sunt impuse, dogma fiind intransigentă. Din acest motiv sărbătorirea execuţiei şi a învierii cetăţeanului Iisus este la acelaşi nivel informaţional ca şi ştirea capturării, viu sau mort, a cetăţeanului Osama Bin Laden. Diferenţa este doar de religie. În timp ce unii îl plâng pe Osama, ceilalţi îl înfierează, reacţiile fiind rezultatul manipulărilor în ambele cazuri. Acelaşi lucru putem savura în cazul unirii unora (căsătoria) şi a destrămării celorlalţi (divorţurile). Apetitul pentru spectacolul informaţional este surogatul ce ne creează iluzia că trăim. Şi ne substituim, inconştient sau în subconştient, modelelor ce ne sunt livrate mediatic. Cu o efervescenţă dirijată cultural scuipăm pe unii sărutându-i pe ceilalţi.

Avem totuşi o minimă salvgardare, "credem" cu ardoare că doar ceilalţi se înşală, noi fiind de partea modelelor "corecte".