25 iulie 2011

Noile religii - ateismul III

Stimata D-na "Saturnine",
BRAVO si FELICITARI de mii de ori pentu filozofia REALISTA si DEMNA pe care o ai. Si eu am asemenea idei, de aceea am intrat pe site-urile de ateism ca sa iau legatura cu persoane realiste/atee cu care sa formam o comunitate care sa arate oamenilor, dar mai ales "oitelor" cre(s)tine,cum arata o lume NORMALA,fara deliruri mistice,injosire umana si prosteala si jecmaneala preoteasca(1Sam.2:36/Isaia 61:6,7)/1Cor.16:3/2cor.9:11,12/Filip.4:18).Dar mai ales cum trebuie sa arate o ceremonie de inmormintare normala,fara deliruri aberante si injositoare.Am citit mai multe comentarii si polemici ateiste,apreciez inteligenta si patosul unor autori dar nu pot pricepe lipsa lor de responsabilitate fata de crearea CONCRETA a unei lumi cu adevarat atee, adica fara ceremonii si aberatii religioase,fara biserici si minastiri INUTILE, pline cu paduchi si plosnite imbracate in negru,paraziti social care spurca pamintul sfint al tarii cu balegi/biserici cre(s)tine si mintile prostilor si superstitiosilor cu aberatii Judeo-cre(s)tine.Daca numai comentam, mai mult sau mai putin inteligent,despre inutilitatea, pericolul si anacronismul religiilor DAR NU FACEM CEVA CONCRET PENTRU ERADICAREA LOR ATUNCI ZADARNICA ESTE CREDINTA NOASTRA(Ca sa-l parafrazez pe iudeul Saul(1Cor.15:17).Aceasta atitudine pasiva a "ateilor"(cine doar comenteaza dar nu actioneaza nu este ateu adevarat) ii face pe religiosi sa spuna, pe buna dreptate, ca"si ateii sint cre(s)tini". Mai ales atunci cind "ateii" mor si sint ingropati cu preot si ceremonie religioasa,fie ca sa fie "in rind cu lumea",fie ca "nu ma intereseaza ce vor face dupa moartea mea,sa decida cei ce ma vor inmorminta"[adica familia cre(s)tina].Acesti pseudo-atei fac,fara sa vrea,jocul popilor deoarece prin mormintul lor mai apare o scirboasa de cruce in cimitir,care nu numai ca NU SPUNE CA ACOLO ESTE INGROPAT UN ATEU dar mareste numarul semnelor cre(s)tine.Acum nu mai sintem in evul mediu,sa fim omoriti daca nu sintem cre(s)tini, deci avem marea sansa de a fi NORMALI/ATEI si in credinta si in manifestare,chiar daca preotii ne combat.A nu profita de aceasta sansa, data de democratie, este o mare prostie si o fandoseala iresponsabila.A lasa si acum religia sa triumfe este o profanare a memoriei celor persecutati si omoriti de "sfinta biserica" si o iresponsabilitate absoluta.Eu va rog pe toti/toate care cititi acest articol sa va inscrieti pe site-ul meu,unde este poezia "Ce-ti doresc eu tie,dulce Romanie!",ca sa formam o comunitate atee cu adevaratACTIVA,ca atunci cind unul/una dintre noi moare sa ne stringem cit mai multi acolo,cineva dintre noi sa tina o cuvintare solemna, sobra,demna,in care sa se vorbeasca DOAR DESPRE PERSOANA DECEDATA si nu despre "inselatorul acela"iudeu(Matei 27:63)si despre"dumnezeul" sau Eli(Matei 27:46).Cine nu este de acord cu mine sa nu-si mai spuna ateu/atee, sa-si stearga conturile de pe site-urile de ateism si sa se inscrie pe cele religioase, daca tot nu-i pasa ca dupa moarte va ajunge sub o cre(s)tina cruce,dupa cum vor decide altii(!?!?).
Sublinierile cu bold îmi aparţin, în continuare veţi vedea de ce le-am făcut...

Domnul nostru este unul din acei atei antiteişti. Probabil are justificări personale, treaba lui. Din păcate mulţi consideră o similaritate între ateism şi antiteism. Fals. Ateismul are un singur atribut, conceptul că divinitatea este inexistentă. Atât. Antiteismul în schimb este bine definit ca ideologie cu valori clare, solid delimitate, cu sens şi scop. Probabil seria de articole ar fi trebuit să se numească Noile religii - ANTIteismul. Nu voi modifica denumirea tocmai din acest considerent, prea multă lume confundă oricum termenii. Distanţa între ateism şi antiteism există, deşi pare infimă. Ea face diferenţa între a înţelege şi a nu înţelege.

Acum să revenim un pic la religie ca definiţii. Structura religioasă are două elemente: unul este organic, material, concret, reprezentat de ansamblul de structuri, dogme şi legi, instituţii şi indivizii ce compun cultul respectiv, iar celălalt este spiritual, în sensul identificării fiecărui individ cu divinul, cu entitatea supranaturală conştientizată, definită, trăită şi împărtăşită. În această accepţiune largă putem încadra toate religiile. Inclusiv ateismul. Aici divinul este inexistent, dar asta nu însemnă că "inexistenţa" sa nu este conştientizată, definită, împărtăşită şi chiar trăită. Lucru ce duce, la un moment dat, la o realizare a structurii materiale a acestei "religii". Şi atunci aripa "dură" solicită norme radicale, utilizând de fapt aceleaşi unelte ca orice religie ce se respectă: standarde care să definească ateul adevărat de fariseu, metode de purificare şi acces la structura de iniţiaţi "veritabili", valorizare "absolută".

Dragilor, acest "ateism" nu mai este doar ateism, este religie în toată legea. Lupta împotriva unui Dumnezeu şi a adepţilor lui este cea mai concludentă imagine a unei religii. Fiecare din religiile existente luptă împotriva celorlaţi Dumnezei, proclamându-şi ideologia ca fiind "singura" ADEVĂRATĂ. Nu sesizaţi similaritatea?

Ca să nu mai vorbim de tehnologia invocată de domnul nostru ateuABSOLUT pentru a "construi" reala lume atee.
Pentru exemplificare am şi eu câteva întrebări referindu-mă la protocolul de după deces sugerat:
- De ce ceremonie?
- De ce înmormântare?
- De ce să ne strângem când moare unul dintre noi?
- De ce doar unul dintre noi să ţină o cuvântare?
- De ce să ţină o cuvântare?
- De ce cuvântarea să fie solemnă, sobră, demnă?
- Ce înseamnă să se vorbească doar despre persoana decedată?

21 iulie 2011

În viitor toţi vom fi atei

Ateii sunt concentraţi masiv în ţările dezvoltate economic, în special în democraţiile sociale din Europa. În ţările subdezvoltate nu există practic ateism. Ateismul este un fenomen deosebit de modern. De ce condiţiile moderne produc ateismul? Ca răspuns la o existenţă plină de incertitudine religia ajută oamenii să facă faţă psihologic cu situaţii periculoase sau imprevizibile. În schimb, cu un control mai mare asupra mediului extern ca urmare a dezvoltării economice şi progreselor tehnologice, credinţa religioasă va scade. Nigel Barber prezice că religiozitatea ar intra în declin (lucru vizibil în ţările dezvoltate economic) în cazul în care există o mai mare securitate existenţială şi o îmbunătăţire a sănătăţii (nu vă speriaţi, nu e cazul României :)... ). În urma studierii a 137 de ţări se arată că necredinţa în Dumnezeu a crescut odată cu dezvoltarea economică, cu securitatea venitului şi cu securitatea sănătăţii.

În primul rând, în ceea ce priveşte distribuţia ateismului în lume, un model clar poate fi identificat. În Africa sub-sahariana nu există aproape nici un ateu. Credinţa în Dumnezeu scade în mai multe ţări dezvoltate şi ateismul este concentrat în Europa, în ţări precum Suedia (64% necredincioşi), Danemarca (48%), Franţa (44%) şi Germania (42%). În schimb, incidenţa ateismului în cele mai multe ţări subsahariene este de sub 1%. Pe aici pe undeva găsim şi România, conform recensământului de acum 10 ani...

De mai bine de 80 de ani se caută un răspuns la proliferarea ateismului. Antropologul James George Fraser a sugerat că înţelegerea existenţei prin cunoaşterea ştiinţifică şi creşterea capacităţii de control a naturii suplinesc rolul pe care l-a avut religia de disipare a incertitudinii din vieţile noastre. Aceasta banuială este susţinută de date care arată că ţările mai educate au niveluri mai ridicate de necredinţă şi există corelaţii puternice între ateism şi inteligenţă.

Ateii sunt cu preponderenţă persoane cu studii care trăiesc la oraş şi se găsesc în număr mare în democraţiile sociale din Europa. Astfel, putem concluziona că ateismul înfloreşte în locurile unde majoritatea oamenilor se simt în siguranţă din punct de vedere economic şi social. De ce se întâmplă acest lucru?

Se pare că oamenii apelează la religie ca la un balsam în faţa dificultăţilor şi incertitudinii vieţii. Majoritatea religioasă este de tipul credinciosului practic, ce are nevoi imediate şi utilizează religia ca pe un instrument. În democraţiile sociale frica şi nesiguranţa faţă de viitor sunt mai mici datorită programelor de protecţie socială (care acţionează ca o plasă de siguranţă) şi datorită sistemelor mai bune de îngrijire medicală (care previn mortalitatea la o vârstă tânără). Persoanele care sunt mai puţin vulnerabile la forţele ostile ale naturii simt că au mai mult control asupra vieţii lor şi au mai puţină nevoie de religie.

In studiul său pe 137 de ţări Nigel Barber a constatat, de asemenea, creşterea ateismului pentru ţările cu un statut al bunăstării bine dezvoltat (ce permit rate de impozitare ridicate). Mai mult decât atât, ţările cu o distribuţie mai echitabilă a veniturilor au mai mulţi atei. Până şi paralelele dintre ţările majoritar musulmane (unde ateismul este incriminat) sau cele excomuniste (unde s-a încercat eliminarea religiei) au avut un rezultat ce se conjugă condiţiilor socio-economice.

În afară de a fi opiumul poporului (cum formula dispreţuitor Karl Marx), religia poate promova, de asemenea, fertilitatea, în special prin promovarea căsătoriei. Asta deoarece familiile numeroase sunt de preferat în ţările preponderent agricole, ca o sursă de forţă de muncă. În ţările dezvoltate, prin contrast, femeile au familii extrem de mici. S-a constatat că ateismul e mai mic în ţările în care o mulţime de oameni lucrează în agricultură.

Chiar şi funcţiile psihologice ale religiei se confruntă cu o competiţie acerbă în zilele noastre. În societăţile moderne, atunci când oamenii au dificultăţi psihologice, apelează la doctor, psiholog sau psihiatru. Aceştia doresc o rezolvare ştiinţifică şi preferă medicamentele reale, psihotrope, prescrise de medici în defavoarea metaforelor opiacee oferite de religie. Nu e de mirare că ateismul creşte împreună cu al treilea nivel de educaţie (studiile aprofundate).

În plus, psihologii sportivi au descoperit că a fi spectator la un meci, furnizează acelaşi tip de beneficii sociale şi spirituale, ca cele obţinute prin apartenenţa la o biserică. În trecut am mai scris despre faptul că sportul înlocuieşte religia. Acelasi lucru poate fi spus şi despre alte forme de amuzament în care oamenii se implică profund. Religia încearca să se revanşeze concurând în mass-media de consum, prin tele-evanghelism, rock creştin şi prin găzduirea de spectacole laice în biserici.

Motivele pentru care religia pierde teren în ţările dezvoltate pot fi sumarizate şi în termeni de piaţă. În primul rând, odată cu dezvoltarea ştiinţei, cu plase de siguranţă guvernamentale şi familii mai mici, frica şi nesiguranţa din vieţile oamenilor scad ducând la o mai mică piaţă de desfacere pentru religie. În acelaşi timp sunt oferite multe produse alternative, cum ar fi medicamentele psihotrope, mijloace electronice de amuzament, care nu au ataşate responsabilităţi şi care nu cer o conformare de sclav la niste credinţe neştiinţifice...

20 iulie 2011

Moartea ca act cultural

"D-le Prof., cind mori cu ce ceremonie vrei sa fi inmormintat?"
Această întrebare mi-a pus-o un domn ateu, trecut de prima tinereţe, pătruns probabil de momentul conştientizării unei pierderi recente sau iminente. Bănuiesc asta deoarece numai conştientizarea diferenţei dintre fiinţa vie şi corpul fără viaţă al aceleiaşi fiinţe poate naşte o motivaţie, un interes pentru proces, un sens.

"Realitatea este că trăieşti până mori. Adevărul e ca nimeni nu vrea realitatea." - Chuck Palahniuk
Această negare a morţii, acestă încercare de transfigurare este un rezultat al conflictului instinctelor cu raţiunea. Conştiinţa concepe posibilitatea morţii, şi tot ea încearcă să protejeze, sub imperiul instinctului de supravieţuire. "Minciuna nevinovată" fructifică misterul decesului, transfigurând-ul într-unul dintre cele mai vechi, bogate şi perene acte culturale.
Religiile sunt soluţiile comune, împărtăşite, de conştientizare şi culturalizare a morţii. Aici se impun standarde şi se trasează obiceiuri. Întreaga mistică se pune în slujba momentului. Sensul este fără echivoc cu intenţia de a amâna, ocoli, transforma sau interzice existenţa momentului în care viaţa dispare. Se pare că frica este cel mai prolific sentiment.

"Eu privesc creierul ca un computer care va înceta să mai funcţioneze atunci când componentele sale se vor strica. Nu există rai sau viaţă de apoi pentru computerele stricate, este doar o poveste cu zâne pentru oamenii care se tem de întuneric." - Stephen Hawking
La fel de idiferent cum privim computerele ce se strică vedem şi viruşii pe care îi distrugem în fiecare moment al luptei noastre pentru supravieţuire ce o numim viaţă. Aproape la fel de indiferenţi privim plantele, micile gâze sau animalele din bătătură. Pe măsură ce ne apropiem de specii din ce în ce mai înrudite cu noi preţuim altfel viaţa lor, şi implicit moartea lor o vedem altfel. Decesul câinelui favorit este zguduitor pentru noi, dar şi mai zguduitoare este moartea unui om. Nu mai vorbesc de un membru al familiei. De nesuportat este să concepem că vom dispare chiar noi înşine. Definitiv. Şi costruim, construim, construim poveşti cu zâne, inspăimântaţi de întuneric.

Revenind la întrebarea din prolog, nu mă interesează "ceremonia de la înmormântare"...
Nu mă interesează ce vor hotărî cei ce îmi vor supravieţui. Nu mă interesează dacă voi fi îngropat sau incinerat, aruncat în mare sau în spaţiul cosmic. Din partea mea mă pot face bucăţi (transplantul chiar îmi surâde) sau mă pot lăsa acolo unde am sfârşit. Dar pentru că ţin la cei din jurul meu, chiar aşa religioşi cum sunt, nu am nimic împotrivă să-mi facă slujbă creştin-ortodoxă sau cine ştie ce manifestare mistică. Consider că manifestările de după moarte sunt pentru cei ce rămân în viaţă şi nu pentru cel ce a murit. Deşi religiile proclamă tocmai grija faţă de viaţa de apoi a celui decedat. Câtă habotnicie...

17 iulie 2011

Recensământul şi apartenenţa la majoritate

În acest an, 2011, populaţia României (ca şi a întregii Europe unionale) va fi numărată, clasificată şi ordonată. Acest proces administrativ survine nu numai ca o directivă europeană ci şi ca necesitate organizatorică. Indiferent de opozanţii ideii de recenzare, încă din antichitate nevoia de ordonare şi organizare a vieţii sociale şi economice a evidenţiat necesitatea recensămintelor. Pe măsură ce statul devenea mai stabil, mai mare şi mai populat instrumentul numărării şi clasificării devenea mai stringent. În baza acestor rezultate se puteau lua decizii politice în cunoştinţă de cauză, aproape ştiinţifice din punct de vedere economico-social. Printre primele recensăminte atestate istoric amintim de cele persane şi romane. Însă cele mai vechi rezultate păstrate sunt cele din China dinastiei Han (sec I şi II dH). Acest lucru se datorează şi capacităţii organizatorice şi a bunei funcţionări birocratice de care dă dovadă sistemul antic chinez. Confucianismul nu impune doar o religie şi un sistem filosofic ci şi unul organizatoric, politico-birocratic. Acesta devine atât de bine aşezat încât rezultatele sale sunt exemplu pentru europenii lui Marco Polo chiar şi în zilele noastre.

Notă despre acţiuni de numărare sunt subliniate şi în Biblia creştină, deşi nu au rămas izvoare istorice a acestor recensăminte. Este posibil ca aceste recensăminte să fi fost executate cu adevărat, dar nu în scopul şi cu rezultatul prezentat de scrierile biblice, partinice. Aici au scopul denigrării instituţiilor statale, considerate opresoare, ce folosesc rezultatele recensămintelor pentru oprimarea creştinilor sau a "poporului ales". De altfel acelaşi lucru este simţit de mai toate grupurile minoritare ce văd în recensământ un instrument de control şi îngrădire a libertăţii. Acest lucru se datorează într-o oarecare măsură slabei prestaţii a autorităţilor ce nu reuşesc să impună o conduită corectă politic, favorizând majoritarii. Culegerea unor date cu caracter personal, intim, cum ar fi apartenenţa religioasă, rasială sau de naţionalitate este clar realizată cu scopul de a dirija cu dedicaţie anumite fonduri din buzunarul colectiv către centrele de putere, evocând o justificare "ştiinţifică".

Se practică o politică de stat greşită pe baza unei greşeli elementare de logică: apelul la majoritate. Acest lucru este urmare a unei prost înţelese democraţii, substituită de dictatura majorităţii.
Ca exemplu, considerându-se că majoritarii "cred" că nu avem un strămoş comun cu cimpanzeii statul ia de bună această informaţie şi impune sau recomandă eliminarea din sistemul educţional a conceptelor privind evoluţia speciei umane.
Un alt exemplu: deoarece majoritarii "cred" că o entitate supranaturală (numită pentru simplificare Dumnezeu) este atotputernica forţă ce dirijează existenţa lor statul permite şi chiar încurajează îndoctrinarea religioasă a copiilor.
Dacă nu au dreptate aceşti "majoritari"? Pentru că de cele mai multe ori nu au. Un exemplu concludent este cel al credinţei în structura creştină a Universului, în care Pământul plat avea deasupra Cerul iar dedesubt Iadul. Multe decizii politice şi economice s-au luat pe baza acestei credinţe, deşi niciodată Pământul nu a fost plat.

Faptul că "cei mulţi" gândesc prost nu trebuie să se transforme în politică de stat. Recensământul ar trebui să fie un barometru al stării naţiunii şi nu o justificare a politicilor defectuoase. Din păcate vocile secular-umaniste şi pro-ştiinţifice sunt mult prea puţin auzite, chiar ignorate. Temerile acestora în ceea ce priveşte manipularea desfăşurării recensământului, justificate de altfel, sunt eclipsate de intenţia vădită pe care autorităţile o au în a utiliza rezultatele. Din nevoia de populism a clasei politice pericolul major este cel de tipul Au zis cei mulţi că Pământul este plat? Atunci aşa este. Ia să tăiem din fondurile ce se ocupă de măsurarea exactă a circumferinţei Pământului şi să le dăm celor ce scriu ceva lucrări despre platitudinea acestuia.

Care este diferenţa între întrebarea dacă Pământul este plat şi cea cu ce religie ai? Nici una. Scopul este acela de a utiliza rezultatul pentru a motiva anumite cheltuieli. Cheltuieli care să justifice de ce "acei" politicieni sunt în fruntea noastră. Conteză dacă Pământul este plat sau sferoid? Pentru ei nu. Contează doar că ei au dat banii în direcţia în care majoritarii "cred". Contează că divinitatea există sau nu? Doar în măsura în care vor construi o Catedrală sau o Piramidă, un Templu sau un Mausoleu.
În consecinţă până şi metodologia de culegere a datelor este predispusă să răspundă unor realităţi deja existente:
Noi, politicienii, am dat deja nişte bani pentru a construi o SuperExtraNemaipomenităMăgăoaie? De ce să nu facem în aşa fel încât să se poată răspunde doar în măsura în care cheltuielile noastre ar fi justificate? Nu-i aşa că sunteţi "creştini-ortodocşi ai PreaSfintei şi PreaMăritoarei noastre Naţionale Biserici"? A, nu sunteţi? Dar măcar sunteţi "creştini", nu? Doar toată lumea e... Cum, nici creştini nu sunteţi? Bănuim că măcar credeţi în existenţa lui Dumnezeu, Alah, Jahve. Într-o entitate divină colo, în Designul Inteligent măcar... O Zână Măseluţă... Sau cel puţin în Monstrul din Spaghete ce organizează Universul... Nici? Înseamnă că aparţineţi de Biserica Atee sau faceţi parte din secta aia secular-umanistă... Că aşa, făr'de'religie, nu se prea poate...

Cu toate acestea recensământul rămâne un instrument substanţial pentru înţelegerea realităţii sociale. Puţinii oameni ce pricep atât importanţa acestuia cât şi potenţialul său sunt "obligaţi" să ia atitudine şi să acţioneze pentru ca interpretarea şi utilizarea acestor rezultate să se facă spre binele fiecăruia, într-o formulă echitabilă şi cât mai aproape de ceea ce înseamnă realitatea obiectivă. Lăsând deoparte ceea ce induce populism şi justificări "majoritare". Pentru că majoritatea e proastă (vezi rezultatele la bac: Potrivit rezultatelor înainte de contestaţii, doar unul din doi elevi a promovat bacalaureatul în acest an, multe licee din ţară au avut promovabilitate zero, iar în majoritatea judeţelor procentul celor care au promovat este mult mai mic faţă de anul trecut. Rezultatele indică cel mai slab bacalaureat din ultimii 20 de ani.)...