Inteligenţa spirituală

(existenţială)

Ideea că ceea ce ne deosebeşte radical de celelalte vieţuitoare este inteligenţa o îmbrăţişează mulţi. Deşi sunt şi alte animale inteligente trebuie să lăsăm modestia deoparte şi să recunoaştem că suntem cea mai inteligentă specie de pe Terra. Dar ce înseamnă inteligenţă. Definiţia succintă (deşi nu este îmbrăţişată ca atare de toţi specialiştii) este capacitatea de a identifica, conceptualiza şi rezolva probleme. Întrucât tipul de probleme şi conjunctura în care se găseşte subiectul sunt diverse, începând cu 1990 se acceptă ideea că inteligenţa nu este doar cea de tipul logico-matematic (IQ - Intelligence quotient) ci şi emoţională (intrapersonală - EQ) sau socială (interpersonală), multe din aptitudini fiind considerate inteligenţe: inteligenţă motrică, muzicală, lingvistică etc.

Acest articol este o analiză a cărţii "Inteligenţa spirituală", autori Danah Zohar şi Ian Marshall, în traducerea editurii Vellant (traducător Miruna Popescu): "Utilizat de peste un secol, termenul de inteligenţă spirituală a fost multă vreme interpretat greşit, fiind considerat pseudoştiinţific din cauza folosirii sale abuzive în raport cu noile forme de spiritualitate şi religie. Împrumutând limbajul şi conceptele fizicii cuantice, cei doi autori redefinesc conceptul ca reprezentând o nevoie de semnificaţii profunde, valori fundamentale, scopuri superioare şi, în acelaşi timp, calea de acces către acestea."
Uau! După o asemenea prezentare m-am simţit obligat să o citesc. Mai ales că în fascicolul demonstrativ se afirmă că "SQ (inteligenţa spirituală) nu este legat de sentimentul religios" şi că se doreşte o abordare ştiinţifică.
Se încearcă a defini Inteligenţa Spirituală (SQ) ca fiind "abilitatea internă, înnăscută a creierului şi sufletului uman, trăgându-şi resursele cele mai adânci din însăşi inima Universului [...] de a găsi şi utiliza semnificaţii în rezolvarea problemelor.
SQ este inteligenţa aflată în acea parte profundă a sinelui [...] cu ajutorul căreia nu doar recunoaştem valorile existente, ci şi descoperim altele noi, în mod creativ. SQ nu decurge din valorile existente, ci mai degrabă creează posibilitatea de a avea valori." (iată primele 20 de pagini ale cărţii mai jos)


 Autorii consideră că teoria inteligenţelor multiple trebuie nu numai redusă la inteligenţa logico-matematică (IQ) şi cea emoţional-socială (EQ), celelalte inteligenţe fiind declasate la nivelul de aptitudini, dar şi completată cu acest tip de inteligenţă, Inteligenţa Spirituală (SQ). Fac şi o schemă a sistemului IQ-EQ-SQ, prin analogia computerelor. Atribuie pentru IQ calculul serial specific unui calculator, EQ se asimilează cu asociativitatea unor reţele de calculatoare iar SQ este fenomenul de unificare a acestor sisteme, respectiv un nivel superior de conştiinţă de sine prin ... intermediul interferenţelor unor oscilaţii neurale sincronice în registrul de 40 Hz, deşi chiar ei specifică că nu există dovezi solide în acest sens (pag. 86). Amestecă abuziv şi câte ceva din mecanica cuantică pentru a justifica eventualitatea unor interferenţe cu o "spiritualitate universală". Mai întâi că frecvenţa de lucru de aproximativ 40 Hz este dată de capacitatea chimică a celulei nervoase de a-şi modifica starea. Metabolismul şi fiziologia neuronului nu permite o frecvenţă de lucru mai mare, fie că acesta este uman sau al altui vertebrat. Aşadar acestă frecvenţă nu este ceva anume pregătit ca suport pentru o conştiinţă universală, este pur şi simplu o consecinţă naturală.

Apoi legătura cu mecanica cuantică ... este ilară. Există un principiu al incertitudinii în fizica cuantică ce ne spune că o particulă se găseşte de fapt într-o mulţime de poziţii în acelaşi timp, dar respectivele poziţii sunt în limitele de energie şi de undă ale particulei în sine precum şi a dimensiunii instrumentului folosit. Asta nu înseamnă că undeva ar putea fi un "vid cuantic" ce "rezonează" cu o "conştiinţă universală" (termeni folosiţi în carte). Această deviere către fizica cuantică o au autorii citind cu jumătate de ochi cercetările şi teoriile lui Bernard Katz şi a lui Ricardo Miledi (cercetători în fiziologia neuronului) ce au subliniat că pentru a exista un transport informaţional între sinapsele neuronale este necesar ca un anumit neurotransmiţător să fie eliberat într-o anumită cantitate minimă de molecule, cantitate ce au denumit-o "cuantă", dar care nu are nici o treabă cu fizica cuantică.

Dubla măsură transpare în pag. 103 când pretinsa metodologie ştiinţifică este subminată de ipoteze nedovedite atribuite unui Intelligent Design, deşi acesta nu este ca atare denumit în carte: "Pe scurt, creierul a fost proiectat pentru a fi conştient şi proiectat să aibă o dimensiune transcendentă." (sublinierea autorilor) Creierul nu este un proiect, este o evoluţie, inteligenţa şi conştiinţa de sine fiind o rezultantă de conjunctură. Conjunctură datorată multiplelor situaţii fericite: poziţia bipedă a favorizat dezvoltarea alergării cu mâinile libere ce puteau utiliza arme şi unelte sau căra hrană, lucru ce a favorizat societatea primară. Asta a dat posibilitatea unei copilării individuale lungi şi bogate în informaţie necesară acumulării de inteligenţă, depozitată şi activată într-un creier de dimensiuni mai mari şi prin asta mai performant. Cum de s-a întâmplat să avem acest creier? Printr-o simplă dar norocoasă greşeală de copiere a unei gene: gena SRGAP2. Acum 2,5 milioane de ani această genă s-a duplicat accidental noi fiind urmaşii acelor antropoide. Urmaşii încă în viaţă a fraţilor lor ce nu au avut acea genă duplicat sunt actualii cimpanzei. "Dublarea genei a permis celulelor din creierul uman să dezvolte mai multe conexiuni şi să se deplaseze cu o viteză mai mare, ceea ce a dus la dezvoltarea creierului. Acest proces explică modul în care specia noastră a dezvoltat capacitatea de a comunica verbal, de a avea un comportament complex şi de a folosi instrumente, aceste inovaţii având loc în aceeaşi perioadă în care a avut loc duplicarea genei SRGAP2. Atât gena originală cât şi copia sa produc proteine care ajută creierul să se dezvolte. Două cercetări recente arată însă că cea de-a doua versiune a genei prezintă în plus un efect secundar benefic: permite neuronilor să dezvolte dendrite mai lungi" (descopera.ro) - adică să fim mai inteligenţi.

Autorii greşesc şi pentru că atât inteligenţa logico-matematică cât şi cea emoţională se bazează tot pe structuri analogice de calcul. Chiar dacă unele operaţiuni sunt iniţial calculate pas cu pas, după exerciţii suficiente rezultatul este scurtcircuitarea paşilor şi realizarea unei legături directe între neuronii de iniţiere şi cei de răspuns la problemă. Ca exemplu metodologia de a învăţa tabla înmulţirii: 7x3=21. Iniţial învăţăm că 7+7+7=21 (iniţial 7+7=14 apoi 14+7=21). Mai apoi se construieşte în creierul nostru o potecuţă rapidă între neuronii "7x3" cu neuronii "21" sărind peste neuronii "7+7=14" şi "14+7=21". Noi, homo sapiens, putem face acest lucru şi pentru că avem acea genă SRGAP2 în dublu exemplar. Un proces asemănător se desfăşoară în ceea ce priveşte inteligenţa emoţională şi cea socială, dar acolo sunt presetate, datorită unor îndelungate selecţii sociale şi sexuale, adică tot selecţie naturală, creierele ce au scurtircuitele de recunoaştere a chipurilor gata formatate, de exemplu, fiind necesar doar un mic exerciţiu de activare. De asta sunt persoane cu anumite carenţe empatice, deoarece acele presetări nu sunt funcţionale sau nu sunt activate corect.

Autorii amestecă fizica cuantică cu psihicul şi conchid că ceva-ceva tot o fi, respectiv "protoconştiinţa ca proprietate fundamentală a universului", adică un "Dumnezeu imanent" locat şi în "centrul sinelui" ca "scop ultim al existenţei". Acesta poate fi evidenţiat cu ajutorul unui aparat numit "casca lui Dumnezeu" ce produce trăiri mistice prin intermediul unui câmp magnetic. Dar autorii subliniaseră în pagina 99 asta: "creierul, cutia craniană şi scalpul nu interferează cu câmpurile magnetice". De altfel concluziile scepticilor (Richard Dawkins) supuşi experimentului a fost că acestă cască nu este altceva decât o sugestie indusă pe baza unui background cultural (săracul Dawkins n-a simţit nimic). Dar sunt definitorii studiile ce converg spre ideea că trăirea mistică interferează sau se suprapune în creier peste zona activată de dereglările schizofrenicilor sau a crizelor epilepticilor, lobii temporali fiind excitaţi asemănător în momentele de criză schizofrenică ca şi în cele de trăire mistică. Deşi studiile neurologice evidenţiază mai mult o afinitate şi întrepătrundere a trăirii mistice cu senzaţiile şi emoţiile de bază (lucru recunoscut de ei în carte), viziunea pe care o au autorii este exact invers, preamărind predispoziţia psihică în detrimentul calculului matematic. Construiesc un sistem în care logica este primară în sensul de simplă, emoţia fiind superioară şi trăirea spirituală fiind corolar al nivelului de inteligenţă (deşi este evident că animale mult mai simple decât noi au emoţii, deci posibilitatea unei inteligenţe emoţionale - EQ, dar nu au inteligenţă logico-matematică - IQ - vezi video de mai jos).

Autorii întreabă retoric: "Există un astfel de lucru cum este conştiinţa? Există vreo persoană care să se îndoiască în mod serios de existenţa ei? Da, aceasta este în esenţă poziţia adoptată de acei oameni cunoscuţi sub numele de materialişti reducţionişti (eliminativi). Cel mai cunoscut dintre aceştia este filosoful Daniel Denett care, în lucrarea sa Consciousness Explained, aduce o explicaţie prin care desfiinţează practic conştiinţa." Deşi nu demontează nici una din afirmaţiile lui Denett continuă: "...deşi s-ar putea ca el să nu fie conştient, ar trebui să accepte măcar posibilitatea ca ceilalţi să fie." (atac la persoană). Şi fac această confuzie între inteligenţă şi "câmp vibraţional de 40Hz" populat de "cuante" de conştiinţă.

Aberaţiile continuă în detrimentul principiilor de bază ale metodei ştiinţifice, întroducând artificial entităţi nedemonstrate: "protoconştiinţa este o proprietate fundamentală a universului material, cum sunt şi masa, sarcina, rotaţia şi poziţia... orice lucru dispune de un grad de protoconştiinţă, dar că doar unele structuri mai aparte, cum ar fi creierul, dispun de elementele necesare generării conştiinţei depline." Îi întreb, au şi dovezi pentru această afirmaţie? Că abureala cu frecvenţa de 40Hz şi cuantele de conştiinţă nu ţine.

În parte a doua a cărţii autorii trec la antrenarea inteligenţei spirituale prin metode specific NLP - programare neuro-lingvistică (unde sunt meşteri, trebuie să recunoaştem). Şi aici fac o confuzie majoră considerând că inteligentul spiritual este cel ce înţelege minunea finală prin propria persoană. În realitate este vorba de sentimentul de sens şi utilitate pe care îl caută oamenii, dar care este o consecinţă specifică instinctului de supravieţuire şi aparţine mai repede inteligenţei emoţionale şi interacţiunilor socio-culturale. Defectele spirituale autorii le aruncă în spatele unei nefuncţionalităţi a "câmpului cuantic spiritual" în loc să evidenţieze carenţele psihice, neurologice sau chimice (droguri). Subliniază astfel "existenţa răului" de sine stătător, şi, în virtutea influenţei creştine promovează ideea unei "energii negative - Diavol" (consideră că oamenii pot fi posedaţi!) ca justificare antagonică la aberaţia "energiei pozitive - Dumnezeul imanent". În virtutea acestei definiri se naşte chestiunea moralei, decizia etică fiind apanajul celor ce pot discerne, conform principiului de incertitudine formulat de Werner Haisenberg [!!!] (ce treabă are incapacitatea de a observa concomitent poziţia unei particule şi dimensiunea impulsului său cu incapacitatea de a discerne moral?), conexiunile provocatoare de bine!?! Iar acestea sunt influenţate de apartenenţa la "binele universal" revelat, deoarece "Adevărul conducător se bazează pe credinţă: sistemele etice sunt bazate pe asentiment, pe încrederea într-o autoritate exterioară." De parcă oamenii dacă nu se raportează la divin nu sunt în stare să ia decizii morale. Ce absurd! "O persoană cu un SQ ridicat ştie că dacă îi răneşte pe ceilalţi se răneşte pe sine." Această afirmaţie este greşită, atribuită eronat inteligenţei spirituale. Gardner şi Goleman construiesc în jurul ei noţiunea de inteligenţă emoţională şi socială, în nici un caz spirituală.

Ca să nu mai vorbim de intenţia de a evita criticile cu un memorabil enunţ: "Spre deosebire de IQ, care este liniar, logic şi raţional, inteligenţa spirituală nu poate fi cuantificată." Atunci despre ce vorbim noi aici?

Şi totuşi am putea discuta despre inteligenţa spirituală, ca intenţie raţională de a descoperi sensuri şi de a rezolva probleme ce privesc cunoaşterea EXISTENŢEI. Nu putem, întradevăr, să segmentăm clar şi indubitabil ceea ce înseamnă inteligenţele multiple, şi implicit nici cea "spirituală" de cele amintite mai sus. Dar mai repede aş numi această inteligenţă ca fiind EXISTENŢIALĂ şi nu spirituală, ca raport al individului cu propria sa existenţă şi a realităţii în ansamblul conştientizat de el şi influenţat de limitele cunoaşterii personale şi universale. Iar în acest raport un factor hotărâtor îl poartă bruiajul cultural îmbâcsit de falsuri denumite generic "divinitate" sau coagulat în "pseudoştiinţe", rezultat al unei evoluţii a biologicului devenit conştient de sine, conform articolului "Evoluţia biologică a religiei". La naştere, şi chiar înainte de asta, omul are o raportare directă la mama sa ca fiinţă divină, chiar neconştientizată fiind. Dar tot homo sapiens are şi o predispoziţie avantajată evolutiv de prezenţa dublei gene SRGAP2: îşi pune întrebarea "de ce?". La început instinctual, apoi programatic. Celelalte antropoide actuale (singurele posibil a fi supuse acestor tipuri de experimente) nu-şi pun această întrebare. Din acest motiv oamenii învaţă şi-şi transmit aceste învăţături: pentru că pot, la nivel biologic, material. Descoperă astfel lipsa de divinitate din entitatea concepută ca fiind mama lor. Dar asta nu ajunge instinctului de supravieţuire ce a săpat această predispoziţie, de a se agăţa de ceea ce asigură supravieţuirea lor ca individ, şi caută alte răspunsuri la întrebarea "de ce?". Răspunsuri acceptate chiar dacă nu sunt corecte: "Omul a avut dintotdeauna nevoie de o explicaţie pentru toate lucrurile din lume pe care nu le înţelegea. Dacă nu exista o explicaţie, inventa una." - Jim Crawford. Astfel se face un transfer de autoritate de la fiinţele imediat apropiate la cele recunoscute în cadrul grupului, apoi la eterice figuri supranaturale sau imaginare entităţi de tipul Intelligent Design, mai nou.

Din punctul meu de vedere, eventuala inteligenţă spiritual-existenţială devine cuantificabilă (nimic de-a face cu cuantele fizicii particulelor subatomice - sic!) şi reprezintă capacitatea de a discerne realul obiectiv cu ajutorul metodelor de cunoaştere ştiinţifică (libere de subiectivism, fără a apela la subterfugii supranaturale), de a accepta limitele de cunoaştere a momentului şi de a înţelege cauza acestor limite, precum şi de a găsi valori şi sens într-o lume în care nu toate situaţiile au răspuns imediat şi complet. Probabil ateismul (în sensul că divinitatea nu este necesară) este înfăţişarea spiritualităţii inteligente, ca să nu spun că este măsura inteligenţei spirituale...