Am avut ocazia de a comunica cu persoane religioase de nenumărate ori. Şi din când în când şi cu persoane superstiţioase. Să nu spargi oglinda. Să nu te-ntorci din drum. Să nu stai în colţul mesei (că nu te mai însori sau că te însori şi-a două oară, dacă eşti însurat deja). O întâmplare interesantă a avut loc la o manifestare muzicală. O persoană extrem de simpatică a avut "curajul" de a se aşeza lângă mine la masă, eu fiind aşezat în colţul acesteia din considerente de economie de spaţiu, mai ales că eu o invitasem lângă mine. Reproduc din memorie dialogul.
- Nu trebuie să stai în colţ, poţi veni mai aproape.
- De ce? Vrei să mă mai însor odată sau...?
- A, nu! Să nu stai incomod. Oricum, nu sunt superstiţioasă.
- Pe bune? Pisica neagră, oglinda spartă, întoarcerea din drum?
- Ha! Superstiţii! Eu sunt creştin ortodoxă şi de asta nu sunt superstiţioasă.
Clipesc repede şi părul de pe ceafă mi se zburleşte.
- Şi credinţa în sine, fără dovezi, nu este superstiţie?
- Nu, pentru că superstiţiile sunt a crede în astrologie, numerologie şi alte chestii de'astea. Credinţa în Dumnezeu diferă.
- Adică vrei să spui că ai dovezi, ştiinţifice, cu privire la existenţa divinităţii?
- Asta nu. Dar nu despre asta e vorba. De exemplu să crezi că destinul se potriveşte cu poziţia unor stele e superstiţie.
- Şi steaua care-a răsărit la naşterea lui Iisus? Acest semn nu este o chestie astrologică?
- Ăăă! Nu, e o minune.
- Adică un lucru ce nu poate fi explicat.
- Da.
- Păi nu tot lipsite de explicaţii sunt şi evenimentele deduse prin astrologie? Sau ele au explicaţii şi în acest caz eşti de acord cu ele?
- Nu se pune problema aşa, e vorba de faptul că religia creştin-ortodoxă nu acceptă manifestările şi credinţele ce nu corespund învăţăturilor sale.
- În acest caz putem spune că orice altă religie este o superstiţie, dar creştinismul ortodox nu.
- Mda!
- Şi ce dovezi ai pentru a susţine acestă idee? Nu cumva doar pentru că TU consideri ca fiind corect şi adevărat ortodoxismul? Să înţeleg că tu nu te poţi înşela?
- Nu asta am vrut să spun. Deja mă doare capul. Eu am fost născută şi crescută ca ortodoxă şi în virtutea acestui fapt consider că ortodoxia este corectă. Ar fi aiurea să-mi bat capul acum asupra acestui subiect. O iau ca atare. Prefer să nu mai vorbim despre asta.
- OK! Sper să rămânem prieteni. Iartă-mă dacă am fost prea dur.
Concluzie:
Superstiţii sunt credinţele celorlalţi. Ale noastre sunt religii.
Ateismul ce dracu-o fi? El ar trebui să nu se bazeze pe credinţe ci pe convingeri structurate în baza unor dovezi, încercând să elimine credinţele. Poate de asta consideră ateii că oamenii religioşi sunt şi superstiţioşi?
Dovezi de superstiţie specifice cultului creştin-ortodox:
- Să nu faci treabă duminica sau în zilele de sărbătoare.
- Să te închini (să-ţi faci cruce) când treci pe lângă o biserică sau o troiţă (ortodoxe, binenţeles).
- Să te închini şi să spui Doamne-ajută! când te apuci de un lucru nou sau pleci la drum.
- Să te îmbraci în negru când porţi doliu şi în alb când eşti mireasă.
- Să pupi mâna preotului, icoanele, crucifixele şi sfintele moaşte.
- Să aprinzi lumânări pentru vii şi pentru morţi, chiar dacă pleci apoi de lângă ele şi nimeni nu le mai vede cum ard.
- Să înconjori de trei ori biserica de Paşte.
- Să mănânci porc la masa de Crăciun şi miel la cea de Paşte.
- Să nu mănânci carne sau alte produse ale animalelor în post (cu excepţia mierii - probabil în religia creştin-ortodoxă albinele sunt plante).
- Să bei apa pe care ai primit-o de la preot, câte o înghiţitură dimineaţa, pe stomacul gol, sau să te ungi cu ea pe frunte când ai migrene.
- Să scufunzi în apă, de trei ori, până peste cap, bebeluşii.
Dacă mai aveţi, mai daţi.
Dacă ar încerca creştinii să privească calm aceste "obiceiuri" ar înţelege imediat că sunt "doar superstiţii".
http://profudereligie.blogspot.ro/2012/08/superstitiile.htm
RăspundețiȘtergereMai prof de religie tu pui semnul egal intre acea femeie si toti ceilalti crestini ortodocsi? Adica daca acea femeie nu a stiut sa-ti raspunda cum trebuie, asta inseamna la tine generalizarea cum ca toti credinciosii sunt fara argumente cum era ea?
RăspundețiȘtergereDacă tu ai argumente sunt pregătit să le primesc. Aştept.
Ștergere