24 septembrie 2012

Imorala scutire de taxe pentru popi

INCREDIBIL!!!
(via ASUR)
În 11 septembrie 2012, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.132 pentru modificarea și completarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului [1].


Inițiatorului proiectului, deputatul PSD Andrei-Valentin Sava, afirmă în expunerea de motive că prin această inițiativă legislativă “se urmarește neimpozitarea salariilor clericale [...] în cadrul cultelor din România” deoarece “majoritatea veniturilor bisericilor, provenind din donații, se duc pe activități filantropice“, domnia sa făcând și precizarea că “numai în cadrul Patriarhiei Române funcționează peste 400 de asezăminte social-filantropice“.

Pentru a înţelege mai bine amploarea sumelor irosite anual prin finanţarea cultelor şi pentru a avea un termen de comparaţie reamintim că:

Statul plăteşte salarii, impozite, asigurări de sănătate şi contribuţii sociale pentru aproximativ 56.000 de reprezentanţi ai cultelor (cca. 17.000 de preoţi, 19.000 aparţinând „personalului neclerical”, 10.000 de profesori de religie şi 10.000 de călugări), un număr mai mare decât cel al medicilor din România. [2]
Fondurile bugetare alocate anual în beneficiul preoţilor şi a celorlalţi reprezentanţi ai bisericilor sunt de cca. 800 milioane de lei (excluzând fondurile pentru construcții de biserici),
Pentru comparaţie, aceşti bani ar permite:
- creşterea cu cca. 60% a salariilor medicilor [3] sau
- construirea, în numai doi ani, a unui spital regional de urgenţă [4] sau
- reabilitarea secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din 60 de spitale [5] sau
- acordarea, gratuită, a unui laptop performant fiecarui copil care începe şcoala

„Suntem în fața unui proiect de lege stupefiant, scandalos! Domnul deputat Sava, dintre toate categoriile de bugetari, pe cine dorește să sprijine? Pe profesori, la începutul unui nou an școlar? Pe medici? Pe militari? Nu, domnul Sava deplânge soarta preoților care, deși angajați ai unor organizații private, primesc ‘ajutor la salarizare’ din partea Statului și nenumărate alte beneficii, iar acum, în prag de alegeri vrea să le dea și mai mult – o scutire de impozite!” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.

An de an, sute de milioane de lei din bugetele autorităţilor de stat, centrale şi locale, sunt deturnate de la nevoile reale ale ţării spre a se cumpăra „bunăvoinţa” ierarhilor bisericeşti. An de an, deşi Educaţia şi Sănătatea sunt sub-finanţate, deşi se închid nenumărate şcoli şi spitale, BOR şi celelalte cultele religioase cunosc un tratament privilegiat, cu toate că:
- dispun de o avere estimată la peste 3 miliarde de euro şi obţin profituri consistente din activităţile economice desfăşurate
- beneficiază de scutiri extensive de taxe şi impozite şi de monopol în domeniul comercializării obiectelor de cult
- încasează importante sume de bani fără a emite documente fiscale
nenumărate biserici şi mânăstiri nu-şi achită minimul de datorii fiscale către Stat, în multe cazuri având întârzieri de ani de zile
- pentru activităţi de asistenţă socială folosesc doar o foarte mică parte a banilor primiţi de la stat; de exemplu, conform rapoartelor de activitate ale BOR, în 2009 [6] şi 2010 [7], Biserica Ortodoxă a cheltuit pentru „activitatea social-filantropică” doar cca. 5% din totalul subvenţiile bugetare primite.
Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) face un apel către toţi membrii legislativului și, în special, cei aparținând coaliției la putere – USL, să se distanțeze public de astfel de măsuri politicianiste, să respingă proiectul de lege și să stopeze finanţarea de către Stat a cultelor religioase, fondurile astfel eliberate urmând a fi redirecţionate către Educaţie şi Sănătate.

Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!

6 comentarii:

  1. http://profudereligie.blogspot.ro/2012/09/imorala-scutire-de-taxe-pentru-popi.html

    RăspundețiȘtergere
  2. adevarul e la mijloc24 septembrie 2012 la 20:51

    Religia ortodoxa va disparea doar odata cu rromania.
    Astept cu interes ziua,desi s-ar putea sa n-o apuc(am 44).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să înțeleg că rromânia se referă la țigani? Pentru că din ce în ce mai mulți au început să devină neoprotestanți (penticostali mai ales) tocmai datorită intoleranței ortodoxe. Sper, totuși, să fie doar o greșeală de tastare.

      Ștergere
  3. Este incredibil! Cata nesimtire, cat tupeu din partea sarlatanilor astora!. Daca mizeria asta se legalizeaza trebuie sa iesim in strada si sa protestam!

    RăspundețiȘtergere
  4. ai scris ca Statul plăteşte salarii, impozite, asigurări de sănătate şi contribuţii sociale pentru aproximativ 56.000 de reprezentanţi ai cultelor (cca. 17.000 de preoţi, va aduc la cunostinta ca toate cele enumerate mai sus sunt platete de catre preot si sunt stranse din parohiile respective ale fiecarui preot asa ca mai informeaza-te .............

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.