16 iulie 2012

Ezoterismul politic se întoarce

Iată ce spune tabloidul Evenimentul Zilei:
Președintele Traian Băsescu și membrii staff-ului său de campanie acuză, de câteva zile, dureri puternice de cap și o stare generală de rău, au declarat EVZ surse din apropierea șefului statului. Potrivit acestora, există bănuiala că sediul de campanie ar fi supus unor atacuri energetice.
Și la mitingul organizat sâmbătă de PDL la Cluj, preşedintele-suspendat, Traian Băsescu, a acuzat dureri de cap. ”Nu se simţea deloc bine”, ne-au spus sursele citate.
Nu este prima oară când într-o bătălie politică sunt aduse în discuție atacurile energetice. La prezidenţialele din 2009, adversarii lui Traian Băsescu din PSD au acuzat faptul că victoria acestuia s-a datorat și parapsihologului Aliodor Manolea, care l-a însoțit la dezbaterile electorale.


Grosul oamenilor nu reacţionează la demonstraţii raţionale. Îi depăşesc.
Majoritatea votanţilor acceptă şi promovează ideea existenţei unor forţe superioare, supranaturale. Aşa că lansarea de zvonuri sau apelul la magic nu este o practică ocolită, dimpotrivă. Oamenii sunt consideraţi masă de manevră şi utilizaţi ca atare. Lipsa lor de raţiune, apetenţa pentru magic şi spectaculos, superstiţiile şi erorile de logică ce le bântuie creierele îi fac ideali nu numai ca ţinte pentru aparatul propagandistic ci îi transformă în excelenţi vectori de mesaj. Chiar credeţi că aceşti politicieni sunt "atacaţi energetic"? Pe dracu! Dacă ăla prost te votează tocmai pentru că e prost, de ce să-l faci să fie deştept? Lasă-l să fie prost, alimentează-i prostia susţinând public existenţa aberaţiilor în care crede, ba mai dă-i şi ceva subiect de a-şi arăta stupizenia ridicată la rang de "cunoaştere ezoterică". Odată cu boala credinţelor sale va împrăştia şi "valoarea" ataşată de tine, ca politician.
Politicienii ştiu foarte bine că populaţia este câştigată pentru vot prin manipulare.

Viitoarea mutare a lui Băsescu?
Acesta rezistă mârşavelor atacuri energetice ale diavolizaţilor Ponta şi Antonescu, având o extraordinară pregătire de specialitate asigurată de cei mai renumiţi iniţiaţi. De unde se vede că este alesul Forţei, singurul în drept să deţină Adevărul.

Imagine de aici: Study Unveils Why Healers See Human Aura

4 comentarii:

  1. Nesimtirea acestei asociatii numite ASUR este fara limita. Sa speram ca Bunul Dumnezeu va randui sa nu mai apara asemenea initiative rusinoase si negativiste pentru porporul nostru, si asa destul de indoit in starea lui.Biserica este fara indoiala singura institutie de incredere in stat. Sunt niste prosti aia de la ASUR, ei nu au studiat probabil istoria Bisericii, ca sa vada unde au aparut primele scoli nu numai in tara, ci peste tot. Umanismul vine de la Hristos, dar astia de la ASUR il inteleg gresit si il si aplica in consecinta. Disocierea de sacru va aduce pierzania!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Profu
    Ce explicatie dai efectului Kirlian? De unde vine acesta aura de energie care nu se vede cu ochil liber ateule materialist care nu crezi decat in ce vezi?

    Rezultate ale analizelor efectuate pe fotografia Kirlian
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Fotografie_Kirlian
    Fotografia Kirlian se poate realiza atât structurilor vii cât și structurilor nevii.

    Structurile anorganice au o imagine statică, monocromatică și reproductibilă.

    Structurile organice au o imagine dinamică, variabilă de la un moment la altul și de la o stare a organismului la alta.

    Diversele stări funcționale a organismului, normale sau patologice le corespund culori specifice care diferă de starea fiziologică a organismului, arată cercetătorii acestui procedeu.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Fotografie_Kirlian
    Dr. Dumitru Constantin consideră că efectul Kirlian evidențiază biocâmpul organismelor vii, bazându-și afirmația inclusiv pe concluziile oamenilor de știință Northrop, Burr și Ravitz care, în studiul lor asupra biocâmpurilor, au evidențiat fluctuații semnificative dependente de mai mulți factori.
    Cercetări întreprinse cu ajutorul fenomenului Kirlian

    La Institutul de neuropsihiatrie al Universității Los Angeles din California și la American Psyhological Association, în anii ’70, Thelma Moss și grupul ei de cercetători au studiat bio-câmpurile la plante și oameni și pe această cale a posibilelor interacțiuni energetice dintre organismele vii. Fotografiile obținute, în urma unor atente analize, au scos în evidență diverse imagini, cu diferite culori și intensități în funcție de tensiunea psihică, mânie, teamă, stare de relaxare. Printre constatări au figurat și acelea conform cărora în unele zone ale organismului apare un aspect mai estompat iar în altele mai accentuat. Aceste zone cu imagini diferite au putut fi ulterior determinate a fi structuri cu energie bioelectrică variabilă.

    Asemenea descoperiri, ce au la bază efectul Kirlian, oferă posibilitatea de a spune că din punct de vedere fizic, funcționarea sistemelor vii poate fi concepută ca o fluctuație de câmpuri energetice. Ca urmare acestor cercetări și experimente științifice, există păreri ale unor oameni de știință conform cărora interacțiunile umane ar putea fi interpretate și înțelese ca fiind, în primul rând, ca interacțiuni ale unor câmpuri energetice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău că te trimit din nou la propriile-mi articole, dar ce să faci, problema am tratat-o deja: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/04/reiki-bioenergia-si-bratarile-cu.html

      Ștergere
    2. Şi o chestie referitoare la "ateule materialist care nu crezi decat in ce vezi": organele noastre de simţ, precum şi creierul, ne pot înşela. Eu mă pot înşela în ceea ce "văd", de asta folosesc instrumente performante şi scheme raţionale de a explica fenomenele. Tu nu te poţi înşela în ceea ce "crezi"?

      Ștergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.