Bună :). Am 17 ani şi sunt tare curioasă cu privire la renunţarea la ora de religie. Sunt o eleva bună, deci nu cred că media la religie mă va ridica foarte mult, plus că mi se pare ipocrizie. Mama mea banuieşte că sunt atee, dar nu am avut niciodată o discuşie clară despre acest subiect. Şi nu sunt sigură că mi-ar semna cererea... Ideea e că noi chiar trebuie să învăţăm la religie. Avem lucrări bazate pe capitole din biblie care trebuie citite. Profesorul meu pare un om foarte de treabă, chiar un om cu caracter. Nu i-am deranjat niciodată ora, deci nu cred că ar avea de ce să se ia de mine când observă că eu nu-mi spun rugăciunea cu restul clasei. Dar de anul acesta facem bioetică cu dânsul. Este un opţional, iar când l-am ales anul trecut nu mă gândeam că toate temele pe care le abordăm sunt discutate strict din punct de vedere religios, deci de religie complet nu am cum să scap, însă mi-ar folosi mult un sfat cât de mic despre cum aş putea s-o rog pe mama să-mi semneze cererea.
Mulţumesc mult. L D.
Dragă L D,
Părinţii tăi sunt în primul rând prietenii tăi cei mai buni, chiar dacă nu ai acest sentiment. De altfel ei sunt la fel de "bătrâni" ca părinţi pe câţi ani ai tu, ei sunt părinţi de 17 ani, deci nu au cum să fie mai "experimentaţi" în a fi părinţi faţă de cât de experimentată eşti tu în a fi adolescentă. Poate chiar dimpotrivă, viaţa să le-o fi luat înainte şi să nu fi observat încă cât de mare ai crescut. Aici deja trebuie să-ţi intri tu în rol. Ei nu pot afla despre tine dacă nu le spui tu. Informaţiile care ar veni de la alţii ar fi trunchiate sau deformate, şi tu ştii cel mai bine ce-i cu tine şi ce vrei. Aşa că stai de vorbă cu ei. Fără teamă, chiar dacă reacţia lor iniţială va fi poate una de respingere (din instinct părinţii resping ideea că al lor copil a crescut).
Nu mi-ai spus nimic despre tatăl tău. Părinţii nu sunt identici, este posibil ca tata să fie aliatul tău în acest demers. De obicei taţii acceptă mai uşor eliberarea de cutumele religiei, bărbaţii sunt mai puţin religioşi decât femeile, poate şi datorită nevoii lor de independenţă ca semn de masculinitate.
Oricum, până nu împlineşti vârsta de 18 ani, legea, strâmbă fiind, te pune în situaţia de a fi la mâna părinţilor pentru a te scoate de la orele de religie. Deşi, tot legal, eşti încă de la 16 ani cu drept de a alege singură ce religie vrei să ai... sau să nu ai...
De altfel Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor prevede la Art. 3:
“(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia”.
Mai multe informaţii despre cum sunt acum prevederile legale în privinţa religiei în şcoală aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/09/religia-in-scoala-consideratii-juridice.html
Despre relaţia părinţi-copii în privinţa învăţământului doctrinar religios am scris aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/10/ora-de-religie-conflict-intre-parinti.html
Cât de defecte sunt acum orele de religie prezintă şi un profesor de religie, doctor în teologie aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/11/un-profesor-de-religie-analizeaza-orele.html
Prezintă-le părinţilor tăi situaţia, ajută-i să înţeleagă cât de "confesionale" sunt orele de religie şi că acestea nu te ajută să devi mai bună şi mai tolerantă, ci dimpotrivă.
Arată-le că efortul depus pentru a asimila informaţii despre un anumit cult nu te face mai credincioasă, ci dimpotrivă.
Şi mai ales explică-le că nu ei au greşit în educarea ta dacă tu ai devenit atee, ci chiar ora de religie în sine, ce intră în conflict cu toate celelalte cunoştinţe ştiinţifice.
Despre ora de bioetică... Ca principiu este un domeniu ce merită studiat, dar ca organizare este posibil să fie doar o formă de justificare a "moralei religioase" odată ce profesor este un teolog (preferam un filosof sau unul de ştiinţe sociale). Dar chiar şi aşa domeniul este valoros, eu nu l-aş rata şi aş învăţa în paralel chiar şi ceea ce nu prezintă profesorul, de plăcere.
Succes!
http://profudereligie.blogspot.ro/2012/11/sfat-pentru-ora-de-religie.html
RăspundețiȘtergereSunt curios de un lucru, e drept nu cred ca as avea curajul sa incerc pe propria piele/medie.
RăspundețiȘtergereCum ar tolera oare un profesor ("om foarte de treabă, chiar un om cu caracter") daca L.D. i-ar explica deschis ca este atee, dar totusi doreste sa frecventeze ora de religie, evident mai putin partea "aplicata"?
Ca si ateu, consider ca trebuie studiata macar partial documentatia oricarei religii, nu neaparat din curiozitate (nimeni nu poate contrazice valoarea scrierilor religioase, de orice fel), cat mai ales pentru a putea intelege mai usor fenomenul religios.
Pe de alta parte, mi se pare un pic alarmant modul in care o materie (bioetica) este predata de cineva care nu poate tolera individualismul uman...
Nu m-am gandit la asta (prima intrebare). Ma gandesc serios sa depun acea cerere, insa chiar nu stiu cum ar reactiona profesorul meu, insa nu ma astept la un mega-scandal sau ceva in acest gen. Banuiesc ca ma va intreba de ce, iar apoi va da din cap dezmintind orice vorba as spune.
ȘtergereStiu destul de multe despre religie, sunt atee doar de pe la vreo 14-15 ani. Parintii mei sunt foarte religiosi, asa ca asa ne-au crescut si pe mine, si pe fratele meu. Am renuntat la toata povestea cu Doamne Doamne atunci cand orice intrebare puneam (intr-adevar, subiecte care ii oarecum depaseau, gen stiinta, unde nu-mi puteau da un raspuns concret) il "bagau la inaintare" pe Dumnezeu. (Parintii mei sunt divortati, iar eu locuiesc cu mama, de aceea am adus vorba doar pe ea.) Nu m-am apucat sa merg impotriva fenomenului religios ca-i la moda. Daca chiar cred in ceva, inseamna ca am motive.
Revenind la profesor, da, ma gandesc cu groaza ca si-ar schimba atitudinea fata de mine la bioetica doar pentru ca ar stii ca intr-un coltisor de clasa, subiectele propuse n-au feedback-ul dorit doar pentru ca sunt discutate religios. Ceea ce mi se pare ciudat. Ma asteptam sa vorbim si din punctul acesta de vedere, dar nu doar.
"cineva care nu poate tolera individualismul uman..."???
ȘtergereOamenii ca specie sunt altruişti, nu individualişti, pentru că selecţia a cernut genetic specimene ce puteau să colaboreze (suntem o specie cu un puternic accent social). Eu aşa văd lucrurile.
Apoi mai este şi înţelegerea ansamblului lumii vii, înrudirea noastră cu toate cele trăitoare. Aici trebuie să existe o etică, o morală, nu pentru ca unele specii să supravieţuiască în detrimentul altora, ci pentru ca viul din care şi noi facem parte să dăinuie. De fapt genele noastre "egoiste" ne fac să avem grijă de cei de lângă noi, reuşind să-i vedem ca rude ale noastre, chiar şi la nivel de interspecii sau chiar interregn. Şi pentru că suntem înrudiţi, şi pentru că ştim că suntem înrudiţi, suntem "obligaţi" a avea grijă de rudele noastre deoarece în final avem grijă de fapt de noi înşine.
Complet de acord, numai ca un om care nu poate tolera o parere diferita (in cazul in care ma insel, si profesorul de religie al lui L.D. nu e chiar un om asa intelegator cum este descris), nu prea vad ce legatura ar putea avea cu bioetica. In special cu partea de etica din nume.
ȘtergereMoralitatea are, din pacate sau din fericire, mult prea multe nuante. Ce e moral pentru unii poate fi cel mai crunt taboo pentru altii. In relatia cu lumea vie, nici nu stiu daca putem vorbi chiar de morala, ci aproape de o anumita obligatie, venita din capabilitatile noastre (in special distructive).
Solutia mea, pentru tine L.D., din pacate e un pic neplacuta. Cred ca metoda cu "capul plecat sabia nu-l taie" trebuie aplicata. Iti inteleg complet problema, am patit si eu ceva f. asemanator, cu o materie mult mai neplacuta decat religia, unde se poate destul de usor "falsifica" cooperarea. Solutia finala a fost, din pacate, cantatul in struna profesorului, dintii stransi, etc.
Problema ta ridica pana la urma una si mai sensibila. Daca la o ora normala de religie, scapi foarte "ieftin" cu o scutire, pe principiul ca nu mai vezi persoana/profesorul respectiv, ce poti face in situatia de mai sus? Ce poti face cand scutirea se transforma in masina de acuzare si represiune (sa fim foarte clari, cel mai blajin crestin, calugar in chilie, cel putin in subconstient, asociaza scutirea cu blamarea propriei persoane - credinte)?
@L.D.
RăspundețiȘtergereDe fapt acum înţeleg că "bătălia" nu este pentru a scăpa de o anumită oră sau de un anumit profesor, ci este de fapt cu o miză mult mai mare: afirmarea propriei tale identităţi, de fiinţă adultă spiritual care îşi asumă nişte valori şi doreşte a fi recunoscută prin ele. Mda! Îmi pare rău că nu mi-am dat seama mai devreme.
Fii tu însuţi! Arată-le asta. Fă-i prietenii tăi. Demonstrează-le că eşti la fel de bună şi inteligentă ca şi atunci când te credeau creştină.
Pentru început vorbeşte cu mama ta. Spune-i că toţi ateii au mame care-i iubesc chiar dacă sunt credincioase. Şi că a fi fără Dumnezeu nu este un handicap şi nici o boală, este doar un alt mod de a vedea frumuseţea lumii. Este posibil ca să nu poată accepta sau să nu poată înţelege, dar cu siguranţă îşi va da seama că fiica ei a crescut. Şi nu uita că mama ta este cel mai bun prieten al tău, chiar dacă nu-ţi arată asta. Spune-i asta, îşi va da seama că tu ştii că te iubeşte.
@L.D.
RăspundețiȘtergereDe fapt nu prea ai de ales, va trebui să-i spui atât mamei tale cât şi celorlalţi din jurul tău. Ai în schimb de ales modul cum vei spune, momentul şi contextul, toate astea contând enorm în calitate mesajului pe care vrei să-l trimiţi şi cum va ajunge el acolo la destinaţie.
Poţi şi să nu spui nimic, dar va trebui să joci teatru şi să te chinui să creezi aparenţe care nu-ţi vor folosi la nimic, dimpotrivă, îţi vor crea multe stări de disconfort, o să te ţină pe loc uneori. Te-ai ascunde după deget (probabil) de dragul de a nu jigni pe cineva, de a nu face pe cineva să se simtă rău, însă tu ai mult mai mult de pierdut. Deci asta nu pare o alegere deşteaptă.
Eu am o fată puţin mai mică decât tine şi cred (sper) că înţeleg ce intensitate are zbuciumul tău interior, de asta şi vreau să înţelegi că eu unul te susţin şi-ţi urez multă înţelepciune în demersul tău curajos şi foarte matur.
@Luke, @Profu,
RăspundețiȘtergereCu toate ca rezonez cu ideea voastra, ma abtin sa o propun si sa o sustin.
Am amintiri mult prea neplacute din perioada liceului, cand am incercat un pic de comportament "revolutionar", numai ca sa ajung la concluzia ca exista oameni care e mai bine sa ii eviti decat sa ii confrunti.
Metoda voastra probabil merge in alta tara, in alte locuri, unde gandirea e un pic mai deschisa.
Cu toate ca e o dovada deschisa de lasitate, un an, doi trec usor, mai ales in liniste. "Pierderile" depasesc cu mult "castigul", chiar daca e un lucru just si matur, parerea mea.
@rftghost
RăspundețiȘtergereNu e vorba de vreo metoda, aia trebuie sa si-o puna la punct fiecare cum crede de cuviinta, nu are cineva o solutie la cheie. E vorba insa de atitudine, de a o avea, de a fi consistenta si de a o sustine si educa inca de pe acum. De fapt se pare ca atitudinea o are, trebuie doar sa o si materializeze prin actiuni concrete.