13 decembrie 2012

Copiii cred în magie...

Azi am fost la grădiniţă.
Cu o altă treabă, nu ca "prof" sau cu scop educativ, dar nu m-am putut abţine...
La un moment dat am avut acces într-una din grupele respective, singur, cu copiii. Zece năzdrăvani ce chiuiau şi alergau prin sală.
- Hei, vă rog un pic de linişte! Dacă sunteţi cuminţi vă fac o magie.
Priviri surprinse, unele neîncrezătoare.
- Vreţi să vă fac o magie?
- Daaa! răspund puştanii.
Mă aşez pe covor, să ajung la înălţimea lor.
- Haideţi lângă mine, în faţa mea, să puteţi vedea magia!
Sunt toţi ciopor lângă mine.
Scot din portofel o monedă de 50 de bani. Le-o arăt şi mă prefac că o iau cu palma stângă dintre degetele palmei drepte, palmând banul să nu-l vadă.
- Acum iau în pumn bănuţul... E aici, nu-i aşa? îi întreb arătându-le pumnul strâns.
- Daaaa! răspund în cor.
- Bun! Acum să suflăm peste pumn ca să se întâmple magia.
Copiii suflă, care mai de care mai vârtos.
Deschid palma, şi surpriză... Nu e nimic acolo.
- Aaaa! fac micuţii.
- Unde e moneda? întreb.
- A dispărut.
- O facem să apară?
- Da.
- Abracadabra! şi duc mâna dreaptă, cu moneda palmată acolo, la urechea celui mai şmecher dintre ei.
- Ia uite ce-i aici!
Spectacol. Entuziasm. Bucurie.
- Mai fă, mai fă!
- Ok!
Repet experienţa. În timp ce moneda-i "dispărută" întreb:
- Cum credeţi că dispare?
- E simplu! răspunde o fetiţă cu ochii sclipitori. Când suflăm se produce o magie. De la suflat.
- Acum unde o fi?
Toţi se uită întrebători, unii căutându-şi după ureche.
- Ia te uită, bănuţul e sub genunchiul fetiţei...
- Ahaaaa - zice ea surprinsă - când suflăm şi e magie banul cade pe jos...
Mai fac odată prestidigitaţia şi mă ridic în picioare.
- Pe jos? Ia să-l căutăm...
În timp ce aşez banul pe catedra de lângă mine toţi copiii sunt cu capul plecat şi ochişorii după ban, pe undeva pe covor.
- Nu cumva e pe catedră? întreb.
- Ba daaaa! strigă fericiţi aceştia.
Magia funcţionează...
Şi, cu veşnica mea înclinare spre a distruge miturile, le arăt cum se face "magia".
- Păi să vedem cum funcţionează magia. Cine vrea să facă magia asta?
Copilul ia banul în mână, strânge tare pumnul, să-l rupă, şi suflă din toţi rărunchii. Nimic. Banul e tot acolo. Încearcă şi alţii. Nimic. Şi atunci le arăt:
- Uitaţi aici, când eu vă spun că iau în mână banul, de fapt îl trec pe partea cealaltă a degetelor, acolo unde voi nu îl vedeţi. Şi aşa vă păcălesc că este o magie, dar de fapt banul rămâne tot acolo unde a fost, şi nu în pumnul strâns. Deşi voi suflaţi ca să dispară, niciodată banul nu a fost în pumn.
Chipurile se luminează, zâmbetele apar pe feţele lor.

Copiii cred. Sunt setaţi biologic, instinctual, să creadă comenzile şi conceptele prezentate de adulţi. Este o chestiune de supravieţuire. Dacă un adult le prezintă anumite fapte ca fiind reale, copiii, mai ales la vârste mici, le consideră reale chiar de contrazic toate evidenţele, doar pentru că persoana ce le prezintă este adult. De asta sunt atât de uşor de minţit că există Moş Crăciun sau Moş Nicolae, că magia şi vrăjile funcţionează. Dar au nevoie şi de realitate, de a înţelege cum se desfăşoară cu adevărat fenomenele şi care sunt cauzele reale. Mai mult decât că "au văzut" o magie i-a bucurat faptul că "au înţeles" cum este magia.

Deşi vârsta la care încep să-şi caute răspunsuri raţionale este cea de 8-10 ani, nu toţi copiii infestaţi de magic sunt supuşi şi sterilizării prin raţiune. Unii ajung să trăiască şi ca adulţi într-o lume lipsită de realitate şi plină de magic. Doar denumirile diferă: magia devine minune şi moşul devine Dumnezeu. În rest sunt aceleaşi mecanisme: dacă suflu destul de tare, magia se întâmplă...
Comentarii
1 Comentarii

Un comentariu:

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.