"Sunt dezamăgit de faptul că decizia de a nu mai difuza programele grupului Discovery a fost luată şi pusă în practică.
Suspendarea transmisiei acestor canale de calitate este un atentat la cultură şi limitarea accesului la cunoaşterea reală, ştiinţifică. Prin asta RCS RDS arată o incalificabilă atitudine de dezinteres faţă de valoare şi denotă că urmăreşte doar profit cu orice preţ. Managementul acestei societăţi a făcut o mare greşeală, care va fi plătită nu numai de acţionariatul său, ci chiar de societate în ansamblu, prin prejudiciile de informaţie aduse abonaţilor. Să nu mai vorbim de faptul că acestă măsură a fost luată arbitrar, unilateral, fără ca abonaţilor săi să le fie adus la cunoştinţă această decizie, fiind puşi în faţa faptului abia după ce canalele Discovery au fost eliminate din grila de programe.
În consecinţă solicit prin prezenta rezilierea contractului cu dumneavoastră. Întrucât neseriozitatea de care daţi dovadă este deja evidentă, voi interveni şi pe lângă reprezentanţa dumneavoastră din teritoriu, cu o cerere scrisă şi înregistrată."
Aceasta este scrisoarea electronică ce am transmis-o furnizorului de servicii de televiziune prin cablu, aici: clienti@rcs-rds.ro. Nu pentru că Discovery ar fi singura sursă de cunoaştere ci pentru că este una din cele mai valoroase.
Iată mesajul preşedintelui Discovery Networks International, Mark Hollinger:
"În urmă cu o săptămână, Discovery Networks îi avertiza pe abonaţii RCS&RDS că este foarte posibil să piardă cele şase canale Discovery, inclusiv Discovery Channel, TLC şi Animal Planet. Din păcate, aceste temeri s-au adeverit, iar RCS&RDS a scos canalele noastre din ofertele sale în seara de 29 noiembrie, cu o zi înainte de expirarea contractului. Astfel, aproximativ 3 milioane de telespectatori au pierdut accesul la programele lor preferate, printre care Vânătorii de mituri, Cum se fabrică sau Curiosity. Acest lucru se întâmplă după aproape un an de încercări ale Discovery Networks de a aduce RCS&RDS la masa negocierilor.
Relaţia cu telespectatorii este foarte importantă pentru Discovery, aşadar suntem extrem de dezamăgiţi de situaţia la care s-a ajuns. Fără voi, telespectatorii noştri, Discovery Channel nu ar fi fost cel mai iubit canal de documentare din România în ultimii 15 ani, iar vedete precum Adam şi Jamie, Steve Irwin sau Buddy Valastro nu ar fi ajuns în casele românilor. Avem încredere în publicul din România şi în economia ţării, tocmai de aceea am investit aici în crearea unui birou local, care este responsabil de operaţiunile Discovery în Sud-Estul Europei. Din acelaşi motiv, am creat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei proiectul Şcoala Discovery, o iniţiativă unică prin care oferim conţinut educaţional video şi online gratuit, tuturor profesorilor şi elevilor din România.
Cel mai important este că voi, telespectatorii români, sunteti privaţi de posibilitatea de a alege în funcţie de preferinţele voastre. Având o poziţie dominantă în piaţă, dacă RCS&RDS va continua să elimine canale precum Discovery, în final, telespectatorul va rămâne cu foarte puţine opţiuni în ceea ce priveşte producţiile de calitate, ca cele pe care noi vi le-am oferit, zi de zi, în ultimii 15 ani.
Discovery a oferit celor de la RCS&RDS reduceri ale tarifelor tocmai pentru a veni în întâmpinarea preocupărilor lor legate de condiţiile economice în schimbare din România şi poziţia lor pe piaţă. Cu toate acestea, nu au considerat necesar să se întoarcă la masa negocierilor şi să discute pe marginea ofertei noastre.
Suntem indignaţi de ceea ce se întâmplă, motiv pentru care am demarat discuţiile cu autorităţile din România şi cu Uniunea Europeană. Judecând după ceea ce vedem acum, există riscul ca telespectatorii să fie prinşi în contracte la preţuri mari, pentru servicii pe care nu şi le doresc sau asupra cărora nu au niciun control. Nu credem că este o situaţie pe care şi-o doreşte cineva în viitor.
Suntem norocoşi să avem alţi parteneri precum Romtelecom, UPC, AKTA sau alţi operatori locali, care au în continuare portofoliul Discovery în ofertele lor. Suntem în mod special bucuroşi că UPC va lansa două noi canale Discovery – ID Investigation Discovery şi Animal Planet HD, începând cu 1 decembrie.
Sprijinul vostru în ultimii 15 ani a fost remarcabil şi aş vrea să mulţumesc pe această cale celor peste 20,000 de fani care au semnat petiţia noastră în ultima săptămână. Îi asigurăm că susţinerea lor nu a fost în van. Astfel de telespectatori ne inspiră să producem cele mai bune programe precum Universul văzut de Stephen Hawking, Vânătorii de mituri sau cel mai nou serial de referinţă, Curiosity. Continuăm să facem toate eforturile pentru ca programele noastre să fie disponibile cât mai multor telespectatori."
Semnaţi şi voi petiţia aici: http://www.petitieonline.ro/petitie/vrem_discovery_pe_rcs_rds_-p40340139.html
Şi renunţaţi la serviciile monopoliste ale RCS RDS.
http://profudereligie.blogspot.ro/2012/12/rcs-rds-versus-discovery.html
RăspundețiȘtergerelas-o ca au bagat in grila history channel. e mai interesant decit discovery (parerea mea).
RăspundețiȘtergereEu cred ca pentru echilibru ar trebui sa prezinti si pozitia rds-istilor:
RăspundețiȘtergerehttp://www.rcs-rds.ro/comunicat?id=269
Compania noastra nu poate fi de acord sa continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decat cele pentru alte canale similare, pentru toti abonatii sai, in conditiile in care cota medie de audienta a canalelor Discovery este de aproximativ 1%. Nu putem accepta principiul: 1% doresc si 100% platesc!
Grupul Discovery a refuzat propunerea noastra de a crea un pachet distinct, care sa contina toate canalele sale, la un tarif stabilit de Discovery, pachet disponibil abonatilor interesati, dar fara costuri nejustificate pentru abonatii care nu il solicita. ????.
RCS RDS deţine o poziţie de monopol (în Braşov e singurul furnizor prin cablu, de exemplu). Nu pot accepta nici măcar ca scuză justificările sale. Trebuia să mă anunţe că va scoate Discovery, doar sunt cetăţean european şi am drepturi. Dar pentru că deţine monopol nici măcar respect pentru clientul său nu mai are. De asta îl penalizez, nu numai pentru că a scos Discovery. Aşa că "poziţia rds-iştilor" mă lasă rece, indiferent la argumentele lor.
ȘtergereMulţumesc, oricum, pentru tentativa de a prezenta echidistant situaţia.
Fără a încerca să fiu vreun avocat al RDS, dar sunt şi eu abonat al lor şi aş avea unele precizări care să completeze tabloul, care nu consider că este aşa de dramatic cum reiese din articolul tău.
RăspundețiȘtergereÎn primul rând, nu au fost scoase ci înlocuite, Discovery cu History, iar Animal Planet cu BBC. Sigur că sunt nu este acelaşi lucru, însă History are un conţinut similar, iar BBC este recunoscut că are valoare mare, în toată lumea (nu este încă disponibilă subtitrarea, dar probabil că e o chestiune de timp). Aşadar nu cred că este chiar aşa o mare agresiune culturală, ci dimpotrivă, în ultima vreme Discovery şi-a crescut preţurile la 13 mil dolari (doar pt RDS!!.. aveţi câteva detalii şi discuţii aici: http://www.rdi-board.com/threads/141027-razboiul-Digi-Tv-vs-Discovery)iar conţinutului tinde să-i cam scadă valoarea (multă ştiinţă tratată destul de infantil, de sumar - părerea mea, urmăresc des). În plus RDS a introdus câteva canale noi cu aceeaşi tematică, Digi World şi Digi Life, canale care mie personal mi-au lăsat o fosrte bună părere.. deocamdată.
Disovery este un pachet care are multe orientări, foarte interesante multe dintre emisiunile prezentate, dar exact cum se pretinde că RDS ar avea vreun monopol, exact aşa este şi cu discovery, care constată că nu e tocmai aşa. Eu oricum am şi un abonament pe antenă de satelit, pe Focus Sat, tocmai pentru a evita asemenea eventuale disconforturi.
Şi încă ceva: atitudinea agresivă a Discovery face apel la emoţii şi nu la raţiune, iar pentru ei domină mai ales raţiunile, care sunt în primul rând comerciale. Exact aşa au făcut şi cei de la grupul Intact Media (Antenele) şi au rămas cu buza umflată! Alternative există, iar mesajul Discovery incită pe de-o parte la alternative, dar pe de altă parte este o anti-reclamă, chestie interzisă şi complet aiurea, mai ales că punctul lor de vedere este foarte subiectiv!
ȘtergereRDS RCS a profitat de poziţia de monopol pe care o are şi nu este la prima abatere. Mi-e greu să cred că board-ul Discovery nu ştia de această poziţie. Mai repede cred că ambele management-uri şi-au făcut calculele foarte bine. Şi din calculele RDS RCS a reieşit că pierderea suferită prin transferul de abonaţi este suportabilă şi acoperă economia făcută prin renunţarea la programele Discovery.
ȘtergereEi bine, eu sunt unul din cei calculaţi de RDS RCS ca fiind pierdere.
Dar " Masura luata de catre RCS&RDS de a scoate joi seara toate canalele operate de compania Discovery Networks de pe retelele sale de cablu, analogic si digital fara a avea aprobarea Consiliului National al Audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, asa cum impune Legea audiovizualului, va fi discutata cu siguranta saptamana viitoare, a precizat pentru HotNews.ro Rasvan Popescu, presedintele CNA. Popescu a mai spus ca amenzile care pot fi aplicate conform legii in situatia modificarii de grila fara aprobarea CNA pot fi cuprinse intre 10.000 lei si 200.000 lei." Deci RDS RCS nu numai că nu ţine seama de clienţi şi furnizori, nu ţine seama nici de lege. Aşa că atitudinea de antimonopol trebuie să fie programatică, iar derapajele trebuie să fie rapid şi eficient penalizate.
.. se pare că avem un "admirator" secret..
Ștergere@profu
Deci faptul că n-au aşteptat acordul comisiei, aşa cum era legal, nu e ok! Asta eu nu ştiam, dar din câte îmi dau seama, răspunsul pozitiv al comisiei, era o chestiune de "când" nu de "dacă", aşadar nu are legătură foarte mare cu problema în sine. Dar totuşi respectarea legislaţiei este foarte importantă pentru toţi partenerii, fie ei furnizori, colaboratori sau clienţi finali.
Calcule evident şi-au făcut amândoi, iar RDS îi pune la colţ pe cei care vin cu pretenţii care nu le convin. Poziţia care o are pe piaţă le permite să negocieze din altă poziţie, să-şi impună un punct de vedere, sau să renunţe la colaboratori. Un lucru e clar, indiferent ce vor spune telespectatorii, aici vorbim de un business în care se urmăreşte profit şi din câte am înţeles nu numai că acesta nu există, dar nu-şi scot banii nici pe jumătate din difuzarea pachetului Discovery. Existând şi alternative cât se poate de viabile pentru canalele în cauză, mie personal mi se pare chiar firesc să pui piciorul în prag, să le spui colaboratorilor tăi că renunţi la ei în favoarea unei concurenţe mai performante ca preţ, dar care oferă calitativ cam acelaşi lucru. Dacă n-ar fi aşa, nimic n-ar mai funcţiona într-o piaţă. Restul e Can-Can, Discovery realizează că pierde enorm şi deşi sunt convins că au fost puşi în gardă, au continuat să fie rigizi şi necomunicativi, un soi de aroganţă specifică celor mari pe piaţă. Iar acum, că au luat-o peste bot, se lamentează, se agaţă de orice chestiuţă mai mult sau mai puţin legală să facă urât, mie ASTA nu-mi place indiferent despre cine e vorba.
Alternative există mereu, iar cea prin care multe persoane vor alege un alt distribuitor de cablu sau pe satelit, e una viabilă, accesibilă celor mai mulţi (cei care nu pot, pot apela la justiţie eventual) şi deci cred că a fost luată în calcul. Unora poate nu le convine situaţia, e şi normal să existe şi astfel de păreri, dar nu cred că poate cineva să-i oblige pe furnizori să aibă neapărat pachetul Discovery, sau orice alt pachet.
@ Profule
RăspundețiȘtergere@ Luke
Pot spune ca nu am nimic impotriva cu excluderea canalelor Discovery, deoarece History si BBC-ul sunt mult mai bune.
Dupa parerea mea, in ultimul timp, cei de la Discovery se cam plafonasera, multe emisiuni nefiind de stiinta, ci doar de pseudostiinta si de umplutura (Wheeler dealers, Camioane in Australia, Distractii americane, Haunted-asta e cea mai jalnica etc). Documentarele cu adevarat bune erau cam rarute.
In ceea ce prieste Animal Planet, lipsa lui e acoperita cu succes de National Geographic Wild.
Deci se poate constata ca excluderea lor nu aduce prea mare paguba.