Ateii ca avocaţi ai diavolului...

Într-un mod absurd, unii adepţi ai lui Dumnezeu vor să ucidă sau sunt gata să o facă. De curând la Iaşi un schizofrenic a încercat detonarea unei bombe, presupun că la îndemnul unui dumnezeu, cu care vorbea curent. Acum un an o femeie ce discuta des cu dumnezeu şi-a ucis unul dintre copii, decapitându-l. Chestiunea este că nu numai omul de rând, singur, cade în capcana unei false divinaţii, ci chiar şi reprezentanţi ai clerului sau persoane cu o strânsă legătură cu Dumnezeu, cum este crima înfăptuită de mai multe măicuţe împreună cu preotul mănăstirii de la Tanacu.
De unde se vede că fiecare ne raportăm la Dumnezeu în mod diferit. Sau, altfel spus, fiecare vede un Dumnezeu diferit, după cât e de întreg la minte. Aici toată lumea trebuie să-mi dea dreptate şi să accepte ideea că, fiind prea mici pentru a cuprinde divinitatea, este posibil ca, personal, să ne înşelăm atunci când încercăm să comunicăm cu Dumnezeu şi fie să comunicăm cu un dumnezeu greşit, fals, fie să vorbim cu un Dumnezeu inexistent, posibil doar cu o imagine construită de noi înşine, ceea ce ne face cu adevărat bolnavi, mai ales dacă ne mai şi răspunde.

Aşa că este foarte dificil, poate chiar imposibil, să descoperim între credincioşii adevăraţi şi sănătoşi care vorbesc cu Dumnezeu pe credincioşii bolnavi care vorbesc cu Dumnezeu. Numai că sunt unele persoane cu adevărat capabile de a descoperi asta. Nu dacă persoana care vorbeşte cu Dumnezeu este schizofrenică sau nu, de asta se ocupă medicii psihiatri, ci dacă acel Dumnezeu cu care stăm noi de vorbă este Dumnezeu cu Adevărat sau doar o iluzie de-a noastră. Aceştia sunt ateii.

Mulţi credincioşi declară că "Ateii sunt avocaţii diavolului! Însă diavolul a fost lăsat liber să ne încerce credinţa până la sfârşitul veacului."
Se face o mare, mare greşeală, dacă se interpretează această idee precum că ateii sunt în slujba Satanei. Fals! A fi avocatul diavolului este situaţia în care te pui în partea cealaltă pentru a înţelege problema în ansamblu, pentru a sesiza toate aspectele şi pentru a avea acces la eventualele contradicţii înainte ca acestea să apară. Aşa că a fi "avocatul diavolului" este o situaţie plină de responsabilitate, ce arată tocmai capacitatea de a înţelege "partea adversă" şi de a avea astfel premisele unei soluţii corecte. De fapt ateii sunt o specie aparte.

Ateii sunt sanitarii religiei. Adică sunt oamenii ce au curajul şi puterea de a arăta care sunt dumnezeii falşi. Pentru asta iau la rând fiecare duh, spirit, zeu, idee religioasă sau dumnezeu şi îl confruntă cu ceea ce este măsura tuturor lucrurilor: raţiunea. Pentru asta riscă să ajungă în iad, dacă Dumnezeul ce a construit iadul există şi se pune cu el. Vă daţi seama ce riscă un ateu? Din dorinţa de a vă ajuta să înţelegeţi dacă al vostru dumnezeu este chiar Dumnezeu, riscă se ia la trântă chiar cu Divinitatea Reală. Să fim serioşi, Dumnezeu (şi aici mă refer la Dumnezeul cel Adevărat, nu la falşii dumnezei ce parazitează minţile schizofrenicilor) nu are nevoie de apărători. La puterea Sa orice potrivnic i-ar sta în faţă ar fi ca şi inexistent. Cât l-ar costa pe Dumnezeu să-l arunce în Focurile Gheenei pe ateul insignifiant? Cu toate acestea se pare că nu o face. Sau nu o face imediat. De ce? Pentru că Dumnezeu cel Adevărat ştie că ateii sunt de fapt în slujba Lui. El ştie că dacă în mintea unui credincios există o idee despre dumnezeu care nu rezistă la atacul raţional al ateilor, înseamnă că aceea idee este de fapt o idee greşită şi nu-L reprezintă chiar pe Dumnezeu.

Ateii sunt puternici. Pentru că numai un om puternic îşi permite să se pună cu duhurile necurate, cu falşii dumnezei sau cu ideologiile toxice, pe faţă, fără nici o altă armă decât raţiunea.
Numai că ateii riscă enorm. Pot fi ucişi de schizofrenici, care sunt la fel de religioşi ca şi cei sănătoşi. Sunt zilnic înjuraţi, blamaţi, urâţi. Şi mai ales riscă să nu ajungă în Rai. Pentru curajul lor de a se pune cu falşii dumnezei riscă să ajungă în Iad. Ăsta da curaj.

Ateii sunt eroi.