Cum te poţi retrage de la religie...

Am primit pe email de la o mamă:

Am găsit adresa dumneavoastră în căutările mele pe net a unui cadru legal pentru a rezolva o problemă.
Cazul este următorul:
Copilul se retrage de la religie conform legii cu o cerere luată de pe blogul dumnevoastră depusă la secretariatul şcolii după ce în luna noiembrie are o nota de 7 pe o anumită dată (nu mai îmi amintesc).
Cererea este făcută cu data de 1 decembrie şi înregistrată pe data de 4 ... aprobată de conducere, stampilă şi semnatură ... apare scris pe ştampilă, de mână, DE ACORD şi semnătura conducerii.
Copilul nu mai intră de pe data de 1 decembrie la orele de religie. Pe data de 12 decembrie (în absenţa lui, lucru care se poate dovedi) îi apare o nota de 10.
Acum, la sfârşit de semestru, copilul este presat de către dirigintă să intre la ore şi să nu renunţe că altfel media i se va încheia 7 sau, în cel mai fericit caz, i se va face media dintre cele 2 note, conducerea anunţând că cererea va fi luată în considerare doar din semestrul 2 şi în primul semestru i se va încheia media.
Pe mine mă interesează cadrul legal cu care pot eu combate aceste ameninţări: legi, articole etc.

În cazul retragerii, în momentul în care ai o notă, nota respectivă se dublează şi se încheie media sau se anulează şi se scrie în dreptul mediei (retras conform legii)? Cum se procedează?
Dacă pe semestrul acesta i se va încheia media care va fi media lui anuală? Media obţinută pe primul semestru?

Copilul nu doreşte reîntoarcerea la ora de religie, dar cum pot combate părinţii, cu legi, articole etc, această presiune din partea conducerii şi a dirigintei?

Mai întâi că frecventarea orelor de religie confesională este un drept şi nu o obligaţie, conform literei şi spiritului legii.
Decizia Curţii Constituţionale Nr. 72 din 18 iulie 1995 cu privire la instituirea obligativităţii studiului religiei în şcoli precizează că:
Introducerea în învăţămîntul primar a religiei, ca "disciplină obligatorie", nu înseamnă obligativitatea religiei pentru elevi, nesocotindu-se dreptul părintelui sau al tutorelui de a asigura educaţia copiilor minori potrivit propriilor convingeri. Prin coroborarea tezei a doua cu cea finala din structura art. 9 alin. (1) rezulta că "obligativitatea" priveşte includerea religiei ca disciplină în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.
[...]
În sensul art. 18 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie, acest drept incluzând libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea şi prin învăţătură; art. 18 alin. (1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice cuprinde o reglementare identică, dar, în alin. 2, se mai adaugă că "nimeni nu va fi supus vreunei constrângeri putând aduce atingere libertăţii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa"; prin art. 13 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, statele-părţi la acest pact s-au angajat să respecte libertatea părinţilor şi, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de "a asigura educaţia religioasă şi morala a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri"; art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde o reglementare similară cu cea din art. 18 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cu cea din art. 18 alin. (1) al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
În esenta, toate aceste prevederi din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului din pacte şi convenţii internaţionale sunt reluate de art. 29 alin. (1) şi alin. (6) din Constituţia României.

În acest sens a fost construită şi Legea Educaţiei 1/2011 care prevede la ART. 18:
(1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
În lege nu se spune nicăieri că acestă materie de studiu este obligatorie. Religia nu este ca matematica sau limba română. Aceste materii sunt obligatorii deoarece le oferă elevilor o metodă de cunoaştere care să le permită o viziune de ansamblu pe când religia (de tip confesional) le prezintă elevilor o viziune unilaterală, a acelui cult.

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor reglementează următoarele:
Art. 5
(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta.
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.

Altfel spus, pentru a organiza la o anumită clasă ore de religie pentru o anumită confesiune trebuie ca părinţii elevilor (pentru că elevii nu au acest drept, conform legii educaţiei) să solicite, în mod expres, aceste ore. Iar solicitarea, în mod expres, presupun că trebuie să fie scrisă, altfel cadrele didactice nu pot dovedi legalitatea confesiunii orelor de religie.
Elevii, chiar dacă părinţii lor nu depun cerere pentru a nu frecventa orele de religie, nu pot fi înregimentaţi automat la o anumită confesiune, fie ea şi majoritară.
Pentru că este ilegal.

Binenţeles că în Legea Educaţiei nu se specifică acest lucru iar Ministerul forţează nota, ordonând inspectoratelor şi şcolilor să înscrie elevii la cursurile de religie peste acordul părinţilor:

În plus şcoala nu informează părinţii cu privire la regimul orei de religie şi nici nu oferă elevilor şi părinţilor soluţii alternative sau posibilitatea de a nu frecventa orele de religie încă de la începutul anului şcolar.
Odată ce am stabilit că regimul orelor de religie este incert reglementat şi incorect aplicat şi notarea la religie este viciată.
Acest abuz duce, ca şi în cazul dumneavoastră, la frecventarea unor ore ce intră în conflict cu viziunea elevului, născând ireconciliabile situaţii: cazul elevului Stere Ştefan semnalat de profesorul Emil Moise.
Din aceste motive notificarea cu privire la decizia de a nu mai freventa orele de religie s-a depus mai târziu, după ce elevul a primit o notă, deoarece nu aţi fost informaţi cu privire la faptul că religia este de tip confesional, că nu este obligatorie şi că se poate renunţa la frecventarea acestor ore.
Nota în sine se poate anula, cu semnăturile şi ştampilele aferente unei anulări valide, după cum aţi precizat şi dumneavoastră.
Este dreptul şi obligaţia morală a părintelui de a-şi apăra copilul în faţa prozelitismului religios din şcoli şi a abuzului sistemului de învăţământ ce permite şi încurajează acest lucru. Din păcate şcoala, inspectoratul şi ministerul se pare că nu sunt în slujba elevilor şi a părinţilor lor ci a grupurilor de interese şi de influenţă, unul dintre ele fiind Biserica, indiferent de confesiunea acesteia: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/09/religia-in-scoala-consideratii-juridice.html