Duminica Floriilor

Primăvara în Timpul Sacru desemnează re-naştere, motiv de re-sacralizare. Însemnarea acestui moment are dublu scop, de sărbătorire a divinului dătător de viaţă ce a triumfat peste încremenirea iernii şi de planificare a acţiunilor viitoare. Consider că în religiile arhaice acest moment era cel mai important, aproape întreaga existenţă raportându-se la el.

Duminica Floriilor, ziua în care Iisus a intrat în Ierusalim, era oricum zi de sărbătoare pentru evreii şi romanii trăitori ai cetăţii. Obiceiul roman de a întâmpina de Floralia cu flori şi ramuri înmugurite pe noii sosiţi în cetate era suprapus peste cel iudaic al necesităţii pelerinajului sfânt la Ierusalim în vederea sărbătoririi eliberării din robia egipteană şi ieşirii lor din Egipt (Paştele evreiesc). Aceste sărbători au trasat evenimentul invocat de creştini. În realitate toţi cei ce intrau în cetate în acea perioadă erau întâmpinaţi cu fast, nu numai Iisus. Dar pentru însoţitorii săi, ce nu mai fuseseră în cea mai importantă cetate a vremii, primirea ce li s-a făcut a fost peste aşteptări şi i-a marcat. Deoarece exponentul lor era Iisus i-au atribuit lui această recunoaştere, asimilând-o cu profeţiile şi cu aura de vindecător. Aceştia au trăit sentimentul pe care îl ai când calci pentru prima dată pe pământ havaian şi frumoase fete îţi dăruiesc şiraguri de orhidee, te simţi buricul pământului.

Sărbătoarea primăverii este marcată în toate religiile lumii, protocolul manifestării având doar o diferenţă de formă dată de condiţiile de mediu. În teritoriul românesc tradiţii precreştine au fost asimilate prin procesul numit sincretism de creştinismul timpuriu: până şi denumirea este dată după Floralia, sărbătoare romană închinaţă zeiţei Flora. Manifestări tradiţionale de origine păgână mai "supravieţuiesc" şi astăzi.
De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă "de ursită", astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În acelasi timp, dacă cineva îndrăzneşte să se spele pe cap chiar în ziua de Florii, fără apă descântată şi sfinţită, riscă să albească.
La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.
Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Ele îmbodobesc icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri, fântânile şi streşinile caselor. Oamenii mai obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi. (Mediafax)

Indiferent de conotaţiile şi interpretările doctrinelor religioase primăvara rămâne un motiv de sărbătoare. Majoritatea vieţuitoarelor, vegetale sau animale, dau semnale clare de dispoziţie pentru procreere, sexualitatea devine vizibilă. Oamenii nu fac excepţie...