8 iulie 2010

Noile religii - fotbalul (suporterismul)

Orice religie, orice credinţă, are un atribut general valabil, adepţii consideră viziunea îmbrăţişată ca fiind singura corectă, morală, adevărată, viabilă.
Acesta este şi atributul fotbalului, pentru microbist echipa favorită este biserica sa. Deşi totul se învârte în jurul "zeului" fotbal şi a acţiunilor favoriţilor, această perspectivă este totuşi delimitată de sacru. Religia "fotbal" este o religie atee, fără divin în sens spiritual. Acest lucru permite microbistului şi o dezvoltare în cadrul altor religii fără a se simţi în conflict. Poate doar unele religii (islamul de exemplu) să se delimiteze şi să marcheze ca inadecvate manifestările fotbalistice. Cu toate acestea pasiunea cu care sunt urmărite evoluţiile se ridică fără putinţă de tăgadă la nivelul trăirii religioase înalte, de transă spirituală.

Dar paralela religioasă nu se opreşte aici. Rădăcinile acestor trăiri sunt mult mai adânci şi similare cu cele ce au dus la construcţia religiilor şi credinţelor. O altă similaritate evidentă este menirea exemplară a jocului de fotbal. Meciul este jucat, vizionat şi, mai ales, tăit în mod exemplar, ca model de conflict general valabil, în care miza existenţei se rezumă la rezulatul tabelei de joc. Valorizarea echipei favorite se manifestă în aceleaşi coordonate ca şi raportarea la divinitatea "bună". Victoria este asimilată inevitabilei reuşite a binelui, înfrângerea simbolizează victimizarea nedreaptă a eroului. Fotbalul reflectă o altă existenţă, ideatică, ce demonstrează că microbistul are dreptate în trăirile sale: exaltare sau suferinţă.

Alegerea echipei nu se face arbitrar. Procesul este complex şi similar cu cel de îndoctrinare sau prozelitism. Microbistul nu se naşte microbist, deşi îi pare ca fiind de când lumea. El devine, se construieşte pe măsură ce accesează informaţiile specifice. Calea este de sorginte religioasă: naţionalismul local, tradiţia şi datina, nevoia de apartenenţă la grupul cel mai numeros, fascinaţia reprezentată de manifestările "credincioşilor" microbişti pline de fast şi simboluri, oportunitatea de a arăta celorlalţi calea cea dreaptă nou descoperită de novice şi nu în ultimul rând fructificarea ansamblului de superstiţii ce altfel sunt blamate de religiile "clasice".

Un exemplu concludent al înclinării spre superstiţii ale microbiştilor este recenta întâmplare cu caracatiţa Paul la campionatul de fotbal 2010. Această caracatiţă previzionează rezultatul meciurilor în funcţie de momeala pe care o alege. Procesul în sine contează mai puţin. Dacă protocolul este corect sau dacă informaţiile se difuzează după ce jocul s-a terminat sau dacă este o pură întâmplare sau un rezultat probabilistic previzibil nu contează pentru expunerea prezentă. Ce este de subliniat este nevoia de previziune. În religiile obişnuite nevoia de previziune este suplinită de ritualuri. Iisus va învia de fiecare dată la trei zile după răstignire, lucru ce face ca previziunile apocaliptice să fie credibile pentru creştini. Acelaşi lucru "trebuie" să se întâmple şi în "lumea fotbalistică", este nevoie de cineva care să înfăptuiască previziunile şi care să fie deasupra dubiilor. Mai ales că, la fel ca în religiile ce stabilesc lucrările agricole în funcţie de ritualurile religioase, câştigurile şi pierderile pariorilor (un fel de microbişti practici) depind de aceste meciuri.

Nici fotbaliştii, exponenţi ai eroilor mitologici, nu scapă de sentimentele religioase. Cei mai mulţi au superstiţii care mai de care mai originale, lumea lor se împarte între pregătirea draconică asimilată acţiunilor iniţiatice şi expunerea exacerbată prin mass media ca fiind exemple de invidiat. Din acest motiv psihicul lor suferă şi acceptă soluţii magice (droguri, excese, superstiţii, violenţă). Şi acesta poate fi (sau chiar este) unul dintre motivele pentru care Paul, psiho-caracatiţa, "ghiceşte" câştigătorul meciului. Cel puţin după "extragere", echipa care "va pierde" ştie deja că a fost desemnată şi va acţiona în consecinţă, respectiv chiar va pierde, pentru că psihic sunt "montaţi" pentru asta. Exact invers se întâmplă cu cei desemnaţi câştigători, dar pentru ei contează mai puţin. Cel ce va pierde are acum o justificare, "a fost ales", deci suferinţa este planificată.

11 comentarii:

  1. Aia nu sunt zei decat pentru oameni fanatici. Si chiar si in cazul lor "zeii" cam sunt huiduiti cand joaca prost. Pentru aia fotbalul (sau alt sport dupa caz) o fi religie. Pentru altii nu e. Comparatia ta e cam trasa de par.

    Fotbalul in principiu nu are zei, nu te minte cu povesti cu zane, nu-ti dicteaza porunci, nu se baga peste stiinta si peste cum sa-ti traiesti viata si sa gandesti.

    E un sport si o forma de entertainment, o pasiune mai mult sau mai putin. Prostelile 3rd party nu sunt neaparat fotbal.
    Un titlu mai corect ar fi "Noile religii - suporterismul", ar fi mai aproape de adevar si ar include toate sporturile.

    RăspundețiȘtergere
  2. @engineer
    Excelent punctat. Ai dreptate până şi cu "trasul de păr". Adevărata problemă însă nu sunt religiile ci fanaticii lor. Acum religiile americane precreştine (care practicau sporturi asemănătoare fotbalului în scop ritualic) nu mai sunt de luat în seamă pentru că nu mai sunt adepţi ai lor. Oricum, la un moment dat religiile dezvoltă fanatism.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Adevărata problemă însă nu sunt religiile ci fanaticii lor".

    nu neaparat. Religiile invoca elemente imaginare ca reale, mint oamenii, dicteaza porunci, gandiri, stiluri de viata (care nu sunt neaparat nici bune, si de obicei nici in pas cu secolul actual), promoveaza ignoranta si frica fata de nerespectarea a 'ce trebuie'. Prin asta religiile (o parte din ele) sunt o problema ele insele, mai ales daca notiunea include si organizatorica ei.

    Fotbalul in sine e un joc, un sport, in care ambii adversari sunt considerati egali in momentul inceperii meciului, jucatorii isi dau mana si teoretic se promoveaza fair-play-ul, atat in spatiul jocului cat si in afara lui.

    Aici problema e cu salbaticii (desi si aici problema incepe sa se rezolve pe masura ce societatea se civilizeaza - a se vedea meciurile gen CM).

    In oamenii care practica sau se uita cuminti la fotbal nu vad nimic rau.

    RăspundețiȘtergere
  4. @engineer
    Din ce înţeleg faci câteva erori de perspectivă, personifici religiile ca şi cum ar fi nişte entităţi ce acţionează cu de la sine putere, au voinţă şi plan de a atinge scopul propus. Cosideri religiile ca fiind ceva bun sau rău. Greşit. Oamenii fac asta, nu religiile. Ei pot fi buni sau răi. Ideile, conceptele, memele nu pot fi "distruse". Ele apar în mediul spiritual conform condiţiilor necesare. Atâta timp cât există oamenii ce conferă structura de mediu optimă, acestea se vor dezvolta şi prospera şi invers.

    Cât despre fotbal - competiţia sportivă - este certă naşterea sa ca manifestare exemplară (dată ca exemplu) pentru conflictul de sorginte religioasă dintre bine şi rău, jucătorii fiind "actori ai scenetei". Faptul că acum este estompată geneza sa şi "spectacolul" primează nu face ca ideea de bază să dispară.

    Se pare că avem deja câştigătorul Campionatului Mondial, caracatiţa Paul a făcut extragerea, este Spania: http://www.mediafax.ro/sport/caracatita-paul-spania-va-castiga-cupa-mondiala-6530540.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu personific nimic, cred ca se intelegea ca era vorba de religie ca ansamblu de "Ideile, conceptele, memele", si ca ele insele sunt nocive (asa le-au facut oamenii, poftim).

    Nu stiu care era ideea de baza in vechime dar acum fairplay-ul, respectarea adversarului, disciplina sportiva sunt elemente de baza in cam orice sport/joc, fie ca are 2 sau mai multi competitori.

    RăspundețiȘtergere
  6. Engineer, mai taci, ma, ca imi faci profesia de rusine... numai tampenii vorbesti!!
    Fotbalul nu are legatura cu sportul mai mare decat religia cu sacrificiile... de cand cu toata ultramediatizarea, publicitatea, finantatorii care platesc zeci de milioane de euro pe fotbalisti, fotbalistii care sunt mai celebri decat artistii sau politicienii etc.
    Fotbalul este centrat asupra "showului", asupra hranirii trollilor de microbisti:), divergand cu ani lumina de idealul sportiv!
    Desigur, oarecum doar sub acest aspect se poate face o apropiere cu religia... dar in sensul ala complet deviant de teleevanghelisti etc.

    RăspundețiȘtergere
  7. haha..

    Cred ca tu confuzi o chestie, largesti conceptul de religie prea mult astfel incat isi pierde sensul. Ba anarhismu e religie, ba fotbalul e religie, da eu cred ca si serviciul e religie, pe bune.

    Ai o entitate care o servesti fara exceptie - seful

    Ai un lacas de cult in care comiti acte religioase de prestare a muncii - locul de munca oricare ar fi ala

    etc...

    pana si statul pe wc devine religie daca ma largesc conceptul de religie ca tine.

    Confrunta realitatea, ca rationalitatea nu inseamna a face ceva din ratiuni, rationalitatea inseamna a iti optimiza comportamentul pentru a-ti satisface dorinta, in cazul de fata placerea sportului.

    Tu si cu godless nu intelegeti rationalitatea, religia e rationala doar ca nu are ratiuni. Nu e nimic paradoxal sau contradictoriu in ce spun, e doar conceptul rationalitatii intr-o varianta mai realista.

    RăspundețiȘtergere
  8. Oarecum. Chiar şi manifestările ce par să nu aibă nici un fel de tangenţă cu credinţa în divin sunt de fapt reminiscenţe ale actelor sacre, competiţia sportivă fiind indubitabil una dintre ele (Mircea Eliade).

    RăspundețiȘtergere
  9. Ascunzi mult adevar in spusele astea!!
    Reminiscente ale actelor sacre este o viziune "pe dinafara"... simtul sacrului se poate specula ca este originea celor 2 activitati: actele sacre si sportul... fara ca unele sa aiba vreo legatura directa cu altele!
    E foarte misto ilustrat asta in filmul ala dragut Chariots of fire!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Acte sacre? Sunt defapt reminiscente ale naturii umane, ce e asa greu? Nu e nevoie sa ne uram partea nerationala, nu putem fii toti Platonisti ca voi rationalistii care cred ca nerationalitatea e o boala.

    RăspundețiȘtergere
  11. Adi nu diverge cu nici un an lumina, ce se petrece pe teren e sportul, restul e organizarea si promovarea lui. Ca orice chestie din care ies si bani, ca e entertainment (sport, filme, muzica, televiziune, jocuri, carti, etc) sau nu, exista si mediatizare.

    Si scuteste-ma de replici gen prima ca am vazut ce-ti poate mintea. Ce, te-am suparat ca am vorbit urat de prietenii tai imaginari?

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.