Protocolul la naştere, botezul şi debotezarea II

Zilele acestea s-au desfăşurat două manifestări ce au atras atenţia cu privire la botez: accidentul mortal a cărui victimă a fost un nou născut din Republica Moldova şi acţiunea de debotezare cu ajutorul unui feon din SUA.

După cum precizam într-un articol anterior, pentru creştini, mai ales cei ortodocşi, botezul face parte din manifestările "absolut necesare" în urma aducerii pe lume a unui nou membru al familiei, şi prin asta al bisericii. Prea puţin contează un calcul elementar cu privire la riscurile asumate raportate la avantajele obţinute pentru simplul fapt că "avantajele" iluzoriei mântuiri nu pot fi cuantificate, deci orice risc este insignifiant. Mulţi au blamat biserica ortodoxă, unii au arătat cu degetul spre iresponsabilul preot, destui au dat cu piatra chiar şi în naşii ce trebuiau "să aibă cunoştinţe de resuscitare" dacă s-au apucat de năşit!!!, câţiva au dat de pământ cu religia, în general, dar aproape nimeni, din solidaritate cu părinţii, nu au spus lucrurilor pe nume. Copilul a fost ucis de părinţii lui şi de noi toţi, pentru că acceptăm aceste barbare şi ilogice manifestări "tradiţionale" numite botez al nou născutului.

Preotul a fost nefericitul iresponsabil în mâinile căruia s-a întâmplat nenorocirea, dar presat de părinţii, naşii, opinia publică şi monstruozitatea din mentalul colectiv numită credinţă. Faptul că nu a fost atent sau că a făcut greşeli sunt doar nişte circumstanţe, mai devreme sau mai târziu aceste accidente se vor repeta. Şi nu este singurul, au mai fost, dar poate nu atât de mediatizate. Destui copii au suferit sechele sau au decedat în absurda încercare a părinţilor sau naşilor de ai "mântui". De altfel tatăl pruncului a spus clar: "l-am adus să îl botez". Cel mai grav este că sunt voci de-a dreptul nebune, ce declară sus şi tare că "aceasta a fost voia Domnului". Adică copilul mort e vinovat. Patetică şi josnică justificare, Domnul să le ierte gândurile că eu nu pot...

Cu totul altul este sensul "debotezării" prin uscarea cu feonul a apei de botez de pe fruntea doritorilor de debotezare, practicat la o manifestare de către Edwin Kagin, unul din liderii ateilor americani. Deşi am blamat instituţionalizarea actului ce tinde să devină la fel de sacru prin intenţia sa de "desacralizare", înţeleg manifestarea ca fiind o ironie a "sfintei taine a botezului". Dar nu îmi vine să râd. Poate doar un rictus amar...

Voi mai face o remarcă, cu privire la rolul mamei în cadrul festivităţilor religioase de la botezul ortodox. Flagrantă este înlăturarea acesteia, pruncul îi este smuls din braţe iar ea este înlăturată, de multe ori nici nu este acceptată în biserică din considerente de impuritate. Acestă tehnică barbară securizează ideologic acţiunea. Pur şi simplu copilul nu mai "aparţine" acesteia ci bisericii iar acest lucru se face prin forţă. Pentru ca acest lucru să se poată întâmpla le este inoculată femeilor, pe fundalul necesarului de comuniune al acestora, ideea că acţiunea este "o taină sfântă" şi prin asta obligatorie, respectiv copilul nebotezat este mai periculos decât dracu. Iar pentru ca mama să îşi poată creşte pruncul trebuie să se supună cetei din care face parte. Deşi biologic ea ştie cel mai bine care sunt nevoile nou-născutului, manipularea pe care o suferă îi induce ideea că nu ştie, fiind obligată să apeleze la inţiaţii desemnaţi de societate. Iar "iniţiaţii" o înjosesc şi îi demonstrează faptul că este decăzută: pentru a participa totuşi este pusă în genunchi, la picioarele preotului, în postura celui învins şi forţată să "îl asculte" şi ca semn de totală supunere, să sărute poala acestuia şi semnul falic, crucifixul...