Convertirea sau schimbarea credinţei

Poate v-aţi întrebat cum de cei ce îmbrăţişează la un moment dat o altă credinţă sunt cei mai fervenţi apărători ai acesteia? De ce ies în faţă cu precădere cei convertiţi, cei deveniţi, cei ce au avut revelaţii? Mecanismul este simplu şi are explicaţie psihologică. Toată viaţa primim informaţii, disparate la prima vedere, ce compun tabloul existenţei pe care o putem cuprinde şi înţelege. În acest proces suntem nevoiţi să acceptăm apriori ideile pe care le investim cu adevăr de necontestat, punându-le pe cele ce nu cadrează cu preconceptele noastre sub semnul îndoielii sau chiar al inadvertenţei. Acest proces se face prin învăţare, informaţiile pe care le primim în primii ani de viaţă, în "copilărie", fiind acceptate ca fiind general valabile, bază de plecare pentru viitorul ansamblu matur.

Avem o structură de cumoaştere, să-i spunem mediocră, adică suntem aproximativ la fel cu ceilalţi din jurul nostru sau prea puţin ne interesează problema, nu mai mult decât majoritatea. Această situaţie este călduţă, convenabilă şi nu ne solicită. Anumite evenimente obligă pe unii dintre noi să ia decizii cu privire la alcătuirea sistemului de cunoaştere a existenţei, lucru ce poate duce la o schimbare de sens. Pentru a răspunde la noile întrebări avem nevoie de noi cunoştinţe, de data asta cerute de noi şi nu impuse de alţii. Deja educaţia ajunge la un alt nivel, în care decizia ne aparţine. Conştient sau nu, devenim "maturi", ne asumăm valorile nou descoperite şi ne "bucurăm" de noile orizonturi. Direcţia pe care începem să o apucăm pare că ne aparţine, şi chiar începe să ne aparţină.

În momentul în care una din ideile ce ne parvin o considerăm evident corectă şi comportă o schimbare majoră de viziune, întrucât suntem nevoiţi să o luăm în considerare reclădim structural convingerile noastre. Dacă această reconfigurare impune şi o nevoie de schimbare a acţiunilor noastre se cheamă că accedem la o altă "credinţă". Această transformare este traumatizantă, deoarece nu numai noi ne transformăm, dar prin noi întreaga lume percepută de noi. Adică lumea pe care o credeam "corectă" în înfăţişarea sa ne-a fost demonstrată ca fiind mai puţin corectă, dacă nu chiar incorectă de-a dreptul. Şi atunci suntem nevoiţi să demonstrăm celorlalţi şi nouă înşine existenţa nou revelată, conştientizată şi îmbrăţişată. Pentru că avem nevoie şi de recunoaşterea celorlalţi. Nu putem trăi singuri, nu putem fi unicii păstrători ai adevărului, trebuie să-l împărtăşim, trebuie să primim dovada corectitudinii realităţii noastre prin acceptarea şi îmbrăţişarea ei de către ceilalţi, impulsuri şi sentimente specifice omului ca animal social.

Nici o convingere nu scapă de această fenomenologie. Nici cea ateistă. Sau mai ales cea ateistă. Prin forţa împrejurărilor suntem formaţi prin educaţia timpurie ca homo religiosus, convinşi că divinitatea există şi creaţia este primordială. Chiar dacă nu dorim să acceptăm, în prima fază de educaţie principiul "pentru că aşa e bine" este impus arbitrar şi reflex îl impunem la rândul nostru ca educatori. Pe considerentul că nu este în stare copilul să discearnă sau să înţeleagă explicaţiile "de ce aşa e bine", acesta este forţat să accepte un sistem de valori predispus spre credinţa în divinitate ca factor delimitator al valorilor prin imperativul "trebuie". Aşa încât în faza de prematuritate, în general, suntem clădiţi pe o anumită structură de sorginte religioasă. Trecerea, datorată unor niveluri de cunoaştere diferite, către o structură valorică ce nu mai are divinul ca sursă, duce inevitabil la o schimbare fundamentală. Lucru ce predispune ateul spre a fi un vector activ. El se ştie ca unul dintre cei "luminaţi", chiar dacă sursa iluminării nu mai este sacrul. Manifestarea sa este la fel de justificată şi are aceleaşi atribute ca cele ale pocăitului, ca cele ale religiosului convertit. Din acest motiv religioşii tind să considere ateismul religie şi pe ateu "credincios" într-o defectă divinitate, pentru că "faţa" acestuia seamnă cu a sa. Religiosul crede că ateul e asemeni sie. Şi invers. Dar este doar la nivel de formă...