Prietenul nostru pe care în postul anterior l-am numit "el" mi-a remis un alt mesaj:
"mda, pana la urma am refacut cererea etc, nu au vrut aia originala. cica se aproba. da' cica trebuie sa asist la ora, chiar sa fara sa i-au note and stuff. cica precum scutitii de sport stau la ora, stau si eu. da astia au auzit de incalcarea legii? (2) La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.
FRECVENTÁ, frecventez, vb. I. Tranz. A merge des2, sistematic, cu regularitate într-un anumit loc. ♦ Spec. (Franțuzism) A vizita deseori pe cineva. – Din lat. frequentare, fr. fréquenter.
si daca eu asist la ora , tot frecventare e
ASISTÁ vb. I. 1. intr. A lua parte, a fi prezent, a participa. 2. tr. A sta pe lângă cineva pentru a-l putea ajuta. ♦ (Jur. ; despre avocați) A se prezenta alături de o persoană în fața unui organ de jurisdicție pentru a-i apăra interesele. [P.i. asíst. / < fr. assister, cf. lat. assistere – a fi alături]. A asista ≠ a absenta, a lipsi ; A absenta ≠ a asista, a se afla ; Absent ≠ atent, omniprezent, prezent ; A merge ≠ a sta, a (se) opri ; FRECVENTÁ, frecventez, vb. I. Tranz. A merge des ; Frecvent ≠ rar"
După cum precizam aici (Experienţe personale - scutire la religie) fiica mea este acum în clasa a VII-a. Spre "norocul" ei anul acesta ora de religie este prima oră din zi. Astfel mai poate dormi o oră în plus, se duce la şcoală de la 9 în ziua respectivă. Prefer să consider că acest lucru este doar o întâmplare fericită şi nu o condescendentă acceptare a faptului că am făcut cerere de a nu urma orele de religie. Altfel şi ea ar fi fost obligată să asiste la orele de îndoctrinare fără alte opţiuni deoarece orele ce sunt presupus puse la dispoziţia celor ce nu doresc să facă religie nu mai sunt finanţate în acest buget de austeritate al învăţământului.
Acest defect al sistemului este de fapt mană cerească pentru profesorii de religie. Scopul lor nu este de a "învăţa" pe cineva ceva, ci de a îndeplini misiunea asumată:
"Trebuie făcută însă, de la început, o precizare: profesorul de Religie este membru al Bisericii. De aceea, el trebuie să menţină continuu legătura cu Biserica, atât prin participarea la sfintele slujbe, cât şi prin păstrarea şi transmiterea neschimbată a învăţăturilor Bisericii. Astfel, şcoala în care acesta se află devine nu doar spaţiu strict didactic sau un loc de muncă, ci si unul misionar. În acest sens, misiunea profesorului de Religie este aceea de a contribui la zidirea Bisericii celei luptătoare şi de a împlini porunca propovăduirii, dată de Mântuitorul sfinţilor Apostoli, având în vedere că „obiectivul general al disciplinei Religie constă în formarea personalităţii în concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structurarea de atitudini moral-crestine si prin aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii” (Nota de Prezentare a Programei de Religie – cultul ortodox pentru clasa a IX-a)...
... El trebuie să nu uite că are drept misiune întărirea credinţei şi formarea unor credincioşi..."
Această citare nu este de pe vreun site al vreunui religios extremist, ci de pe didactic.ro, cancelaria virtuală a profesorilor şi învăţătorilor din România...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.