Atenţie, în clasa I copiii sunt în pericol!

Nepoţica mea merge în toamnă la şcoală. Are 6 ani şi deja citeşte cursiv. N-a-mpins-o nimeni. Pur şi simplu curiozitatea a făcut-o să-ntrebe ce-i cu semnele-alea de pe etichete, reviste şi cărţi. Ca un burete soarbe tot şi e fascinată de ce se ascunde sub cuvinte. Aseară ne-am reîntâlnit la bunica (mama mea). Din una-n-alta am ajuns să povestim de Soare şi Pământ. Că de ce nu pleacă de pe pământ când sare în sus. Cum adică Pământul e rotund, ce e gravitaţia şi de ce Soarele e cald. De ce Soarele e ziua şi noaptea-s stele. De ce luna nu-i la fel şi de ce bate vântul. De ce? De ce? De ce?

A fost o oră de vis, de noutăţi uşor de acceptat şi fascinant de tulburătoare. Am făcut repede un sistem solar. Eu eram Soarele, cealaltă nepoţică Luna şi ea Pământul. Demonstraţii ştiinţifice la nivel de copii de 6 ani. A înţeles de ce Luna arată altfel şi nu e mereu rotundă, de ce vede stelele doar noaptea şi de ce Soarele pare că se plimbă pe cer, deşi Pământul se învârte. Şi cum de toate astea e vinovată gravitaţia, acea forţă ce-o ţine pe sol.

Dar asta se va duce pe Apa Sâmbetei când va ajunge la şcoală. Se pare că va face religie. Ortodoxă. I se va spune că Dumnezeu a creat mai întâi lumina, şi abia mai apoi Soarele şi Luna. Că tot Dumnezeu e cel ce a pus Soarele să stea deasupra Pământului şi că Pământul e în centru, fiind grădina domnului. Că ştiinţa e o încercare de a vedea altfel lumea, dar că vrerea Domnului e peste puterea şi cunoaşterea oamenilor şi că dacă nu se închină când trece pe lângă biserică o calcă maşina.

Şi le va-nghiţi ca atare. Pentru că este copil, pentru că genetic este programată să asculte toate informaţiile care vin de la adulţi, pentru că familial este dresată că profesorii sunt adulţii cei mai de încredere. De exemplu eu puteam să-i spun că există gravitaţie dar că fenomenul se datorează voinţei Îngeraşului. M-ar fi crezut? De ce nu!? Doar a fost învăţată că Îngeraşul există şi că acesta o apără de fricile vârstei dacă spune poezia. Pardon, rugăciunea...
(Nu era mai corect şi mai sigur pentru soră-mea să-i explice, seara, înainte de culcare, că nu există nici un fel de monstru sub pat? Aşa fata ştie că monstrul există şi că Îngeraşul îl îndepărtează!!!)



Copiii, începând cu clasa-ntâi, sunt în pericol. În pericol de eroare de judecată. În pericol de imagine deformată despre lume şi despre ei înşişi. Vor învăţa la şcoală că sunt păcătoşi pentru că părinţii părinţilor lor au păcătuit. Că sunt răi dacă contestă lucrul acesta. Că sunt atât de iubiţi de Dumnezeu încât acesta abia aşteaptă ca după ce vor muri să ajungă în rai. Sau în iad, dacă au făcut greşeli. Şi că singurii care ştiu ce trebuie făcut pentru a ajunge în rai şi nu în iad sunt preoţii şi duhovnicii. Li se va spune că viaţa este o situaţie pasageră şi că mântuirea este adevărata lor menire.

Asta vor învăţa în clasa I. Câte o oră pe săptămână. Apoi şi în clasa a II-a. Şi într-a III-a. Şi tot aşa timp de 12 ani, cât vor fi la şcola obligatorie şi "gratuită". Vor fi învăţaţi de profesori de religie ce au mult mai multă evlavie faţă de dumnezeul la care se închină decât înţelegere şi respect pentru minţile în formare a copiilor.

Puteţi face ceva? Da. Puteţi scoate de la religie copilul dumneavoastră. Pur şi simplu să nu facă acea oră. Cam dificil pentru un elev de clasa-ntâi, mai ales dacă religia este la mijlocul programului. Dar nu imposibil. Iată ce scrie Mirel Palada pe platforma Vox Publica:
"Hei, tocmai mi-am dat copilul la școală într-a întîia și nu vreau să-l dau la religie. Voi cum ați făcut? Ce reacții au fost? A fost copilul surghiunit, ostracizat, tratat cu dispreț, respingere, rejecție? Vrem neapărat să-l retragem, oricum îl vom retrage, dar vrem să știm și părerea ta. Ce face în timpul ăla? Cum se descurcă? Cum v-ați descurcat? A fost bine?
O veste bună: da, a fost bine. Nu, nu a fost ostracizat, respins. A fost un pic de surpriză la început, însă copiii în cele din urmă s-au obișnuit și basta.
Poate că a contat și faptul că fata noastră nu a fost singură, că mai erau două gemene musulmane care nici ele nu erau lăsate de părinți să participe la îndoctrinarea de spălare de creiere (nu, nu: nu sînt cuvinte grele – ce se întîmplă acolo e curat îndoctrinare, ca de altfel cum e cazul cu orice act de propăvăduire agresiv-religioasă, sau catehizare, cum îi spune la limbajul lor de lemn lemnos și viclean și unsuros și șerpesc).
La început, ora de religie era în mijlocul programului, și atunci fata noastră se ducea pe la sala de sport, stătea pe coridor, la bibliotecă, făcea altceva. Pe urmă a avut noroc și orele de religie au fost puse ultimele și atunci pur și simplu venea mai devreme acasă.
[...]
Drept pentru care vă recomand din tot sufletul să vă retrageți copiii de la orele de religie. Se poate, nu lasă sechele, face bine la dezvoltarea creierului din dotare. Creier proaspăt, naiv, maleabil, de copil care crede tot ce i se spune.
În consecință, faceți tot posibilul să le povestiți despre religii, nu despre religie, despre zei, nu despre zeu, despre nevoia oamenilor de a crede în ceva. Demitizați acest bau-bau cu grijă, cum desface mecanicul motorul să-i schimbe segmenții, cum despică chirurgul burdihanul cu bisturiul să scoată apendicul cel inutil și scîrbos și moale.
Și pe urmă. o dată vaccinați, nimeni nu se supără dacă vor învăța și Înger, îngerașul meu și celelalte bălmăjeli naiv-viclene, atîta timp cît știu că e o poveste, nu realitatea cea reală."

Cum procedaţi? Asta e simplu, deşi iniţial vi se vor pune o grămadă de piedici.
Completaţi şi depuneţi cererea de mai jos la secretariatul şcolii. Şi ar fi bine să solicitaţi un număr de înregistrare, aşa, de control, să nu se piardă...
"Ca să nu spun că viclenia merge și mai departe și la primele ore se face tot posibilul să se lase impresia că orele de religie sînt de la sine înțelese, obligatorii. Nimeni nu zice nici pîs că sînt de fapt opționale. Prostirea poporului prin omisiune. Doar dacă cineva știe și ridică subiectul, atunci catadicsesc să discute despre el. Altminteri, nici o vorbă. Ia, hai: încolonarea și la pupat poala popii de mici, că țara are nevoie de slugi disciplinate, cu frica lui Dumnezeu, nu de minți libere, care să gîndească cu creierul din dotare. Gînditul e primejdios, nu faceți chestia asta fǎrǎ îndrumarea, permisiunea și controlul nostru!" (Mirel Palada)

Către Şcoala / Liceul ............. din …...................

Stimate domnule Director / doamnă Directoare

Subsemnatul, nume prenume, CNP......................, C.I. Seria......, nr. ….............., părinte al elevului / elevei cu numele …............................................................... din clasa….................doresc ca acesta / aceasta să nu urmeze ora de religie în anul şcolar 2011 – 2012.

Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:

1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea educaţiei naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.

Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura
Data

Profesorii de religie

Şcoala românească, în profunda sa criză, a dezvoltat struţocămile cu ştaif de dascăli dar cu apucături de extremişti: profesorii de religie. Unul dintre ei m-a abordat cu un limbaj ce defineşte majoritatea habotnicilor pe una din postările mele ce demontau rezonabilitatea şi utilitatea orelor de religie (confesională): Eliminaţi religia din şcoală. Deşi iniţial anonim, într-un comentariu virulent îşi declină identitatea. Este profesorul de religie (titular) al Şcolii cu clasele I-VIII Gura Vitioarei din judeţul Prahova, Florin Olteanu. Cel puţin aşa susţine dumnealui. Acesta reuşeşte să facă de râs meseria de dascăl prin comentariile sale, după ce în prealabil împopoţonase pereţii şcolii unde activează cu kitch-uri religioase pe post de "loc de rugăciune" sau "panou didactic". Vezi imaginile de mai jos:





Originalul este aici: http://www.edtehno.info/peducatie/materiale/prahova/vitioara/galerie.html

Nu fac caz de persoana respectivă, aceasta fiind probabil o excepţie, ci de poziţia ingrată a cadrelor didactice ce ocupă această catedră. Sunt copii cu două moaşe. Pe de o parte cultul de care aparţin ce le dă "o scrisorică de recomandare" fără de care nu pot activa la catedră şi Ministerul Educaţiei, cel ce-i plăteşte. Credeţi că ministerul e cel ce hotărăşte programa sau descriptorii de performanţă? Vax! Biserica spune ce şi cum sunt educaţi copii noştri. Deşi normal ar fi ca cel ce plăteşte un serviciu să decidă cum să fie acel serviciu, aici lucrurile stau pe dos. Statul dă banii (adică noi, pentru că statul are bani din impozitele şi taxele noastre), dar statul nu poate decide cum arată programa şcolară la religie. Veţi spune că cei ce construiesc programa sunt ai statului, inspectori şcolari pe religie... Pe dracu ai statului! Şi ei sunt numiţi la indicaţia cultului deşi tot din banii noştri sunt plătiţi. Şi pentru că bogata Biserica Ortodoxă din România este "majoritară", cu lobby puternic, mai marii din minister ce stabilesc sistemul de indoctrinare şi metodele de persuasiune sunt ai BOR. Credeţi cumva că cei de la Patriarhie numesc acolo oameni cu viziune progresistă? Aiurea! Sunt chiar cei mai vajnici apărători ai "dreptei credinţe", habotnici cu studii de public relations, extremişti cu feţe candide de erudiţi şi cu scop ascuns de îndoctrinare.

Chiar dacă unii profesori de religie încearcă prezentarea analitică a vieţii spirituale fac acest lucru la nivel de clandestinitate. Programele şcolare pentru religie sunt construite în aşa fel încât dacă sunt prezentate şi alte opţiuni religioase (din motive de imagine) acestea să fie prezentate în lumina unor eretisme sau a unor deviaţii de la "normal". Deşi programa indică prezentarea istorică a religiei, pune sub preş adevărurile istorice incomode. De exemplu câţi dintre copii au aflat de la profesorii de religie că Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost un criminal ce şi-a ucis feciorul din prima căsătorie precum şi pe cea de-a doua sa soţie?
De ce nu fac acest lucru profesorii de religie? Unii pentru că nici ei nu ştiu. Urmează cursurile unor facultăţi de teologie ce fac de fapt spălare de creiere, eliminând potenţialul de analiză specific cunoaşterii veritabile. Studenţilor de la teologie li se impun anumite manifestări şi conduite cu specific religios ce duc la dresarea lor şi nu la dezvoltarea unor aptitudini critice. Şi este atât de simplu apoi să diavolizeze orice opinie diferită de cea "oficială".

Mai sunt şi profesori (mai ales profesoare) ce au fler pedagogic şi şarm educaţional. În realitate aceştia sunt cei mai periculoşi. Elevii sunt încadraţi în ceea ce se numeşte "audienţă captivă". Pe lângă faptul că sunt obligaţi să primească mesajul religios, de la profesorii "cu vocaţie" primesc şi stimularea psihologică că sunt în regulă dacă acceptă fără crâcnire aberaţiile religioase.
Exemplu: Dumnezeu a creat oameni (Adam şi Eva) fără putinţa de a discerne ce e rău şi ce e bine apoi i-a pedespsit pentru că nu şi-au dat seama de asta. Spiritul de echitate înnăscut este astfel estompat de către profesorii de religie. Dumnezeu are voia să facă asta... pentru că e Dumnezeu. Aceşti profesori ajung să transmită copiilor ideea că morala este un atribut al credinţei în Dumnezeu şi, prin extrapolare, cei ce nu cred în acel Dumenezeu sunt amorali. Sau imorali.

Această atitudine inechitabilă o practică profesorii de religie şi prin sistemul de evaluare, cu indicaţie specială de la inspectorii de religie şi directorii de şcoli.
"Profesorii de religie au însă un atu greu de neglijat în faţa celorlalte cadre didactice: zecele pe care îl dau cu generozitate cei mai mulţi dintre ei. Unii o fac pentru că sunt mulţumiţi de prestaţia elevilor. Alţii, ca Simona Voivozeanu, o fac programatic: Inspectorul ne-a spus să nu îi îndepărtăm prin note" (Decât o Revistă, nr. 7, vol. 2, pag. 117)
Notarea este cuiul lui Pepelea în ceea ce înseamnă orele de religie. Chiar dacă profesorii de religie dau note de 10 fără discernământ din dorinţa "de a nu-i îndepărta pe elevi de credinţă", le rămâne această ingrată metodă de anihilare a spiritului critic. Sunt nenumărate cazuri în care mediile elevilor ce au avut neobrăzarea de a întreba de ce dogma religioasă are contradicţii, erori, paradoxuri şi mesaje antagonice, au avut de suferit. Unii elevi chiar au fost ameninţaţi cu repetenţia, prin neîncheierea mediei la religie. Această armă este folosită de profesorii de religie fără scrupule, dar nu pentru a-i ajuta pe elevi să înţeleagă lumea în care trăiesc, ci pentru "a deveni cetăţeni buni" (Adrian Ierulescu - profesor religie Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu Bucureşti).

"Profesorii spun că rolul principal al orelor de religie e transmiterea unui set de valori. [...] Pe site-ul Ministerului Educaţiei, primul obiectiv al programei aprobate pentru clasele V-VIII, religie ortodoxă, este Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii omului. Transmiterea valorilor religioase vine abia pe locul al treilea, după utilizarea adecvată a limbajului religios." (Decât o Revistă, nr. 7, vol. 2, pag. 116)
Ca să nu mai vorbim de absurda idee că "poţi să ai valori morale fără religie, dar de unde le iei?" (Coca Stana - profesoară religie Târgovişte). Adică doamna profesoară de religie are valori morale, respectiv nu ucide, de exemplu, pentru că ar fi învăţat de la religie asta. Adică, vezi Doamne, dacă nu ar fi învăţat asta de la religie, ar fi fost o ucigaşă? "Religia îţi dă măcar o garanţie că eşti văzut de Dumnezeu." mai spune dumneaei. Ea consideră că "rolul religiei e formarea caracterelor". Ce fel de caractere? Oameni fără coloană vertebrală, ce cred că a fi bun şi moral înseamnă a respecta fără discernământ prescripţiile unei cărţi? Pentru că în esenţă asta îi învaţă profesorii de religie pe copiii noştri, să ia ad litteram cuvintele absurdei Biblii.

Ce mai fac profesorii de religie? Defăimează pe toate căile cunoaşterea ştiinţifică, transformând teoriile ştiinţifice, cea mai înaltă formă de cunoaştere verificabilă a existenţei, în "doar nişte teorii".
"La clasa a V-a şi a VII-a li se prezintă abordarea biblică a facerii lumii şi li se spune să nu citească din cărţile ereticilor. Teoriile ştiinţifice sunt explicit catalogate drept invalide şi derizorii." (Decât o Revistă, nr. 7, vol. 2, pag. 116)
"Adevărul creaţiei e o problemă importantă pentru Voivozeanu (Simona Voivozeanu - profesoară religie Colegiul Naţional de Informatică Traian Lalescu Hunedeoara), care a menţionat de mai multe ori înainte de oră că s-a documentat şi ea despre teoria cu Bing Bangul, că au întrebat-o elevii la clasă, dar e mulţumită acum că nu se mai predă că oamenii se trag din maimuţe." (Decât o Revistă, nr. 7, vol. 2, pag. 112)

Pe de altă parte mi-e milă de prefesorii şi profesoarele de religie. Pentru că alte capacităţi de a se realiza nu prea au dacă religia confesională ar fi scoasă din programa şcolară. Deşi slabe speranţa ca asta să se întâmple prea curând...

Concurs pentru elevi

"A şti sau a nu şti, aceasta este întrebarea! Căci a nu şti înseamnă: superstiţii, egoism orb, concurenţă sălbatică, neîntelegere, duşmănie, război, foamete, prăpăd. A şti înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate raţională, cooperatism, solidaritate, evoluţie paşnică."
Cu acest motto al lui Emil Racoviţă debutează pagina de prezentare a Concursului Naţional Interşcolar organizat de Asociatia Secular-Umanista din Romania (ASUR) şi găzduit de darwinday.ro. Concursul este fascinant de provocator nu numai datorită subiectului: proiecte desfăşurate în echipă, pe tema evoluţionismului. Premiile cele mari, cinci la număr, constau în laboratoare de informatică (fiecare câte 27 de calculatoare de la sponsorul concursului - System Plus), abonamente la revista National Geographic şi cartea "Originea speciilor" de Charles Darwin. Nu sunt uitaţi nici cei ce nu sunt chiar în frunte: vizite gratuite la Muzeul de Geologie şi diplome de participare.
De ce nu mai sunt elev...

Regulamentul concursului îl găsiţi aici: http://darwinday.ro/regulament.
Iată câteva detalii calendaristice...
- 12 februarie – 11 martie: realizarea machetelor expoziţionale şi înscrierea şcolilor/liceelor participante
- 12 martie – 22 mai: expunerea materialelor expoziţionale în şcoli şi promovarea lor
- 13 mai: ultima zi în care şcolile pot trimite organizatorilor materialele pentru jurizare
- 14-20 mai: jurizarea proiectelor
- 22 mai: De Ziua Mondială a Diversităţii Biologice, vor fi anunţaţi câştigătorii concursului
- 1 iunie: Festivitate de premiere

... şi juriul...
- Conf. Univ. Dr. Alexandra Simon Gruiţă, Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti
- Cercetător Ştiinţific - Paleontologie Dr. Dan Grigore, Institutul Geologic al României
- Cristian Lascu, geolog, National Geographic România
- Cristian Roman, scriitor de ştiinţă
- Ancuţa Becherescu, profesor de biologie, consultant ştiinţific al concursului
- Liliana Voicu, vicepreşedinte Asociaţia Secular-Umanistă din România
- Toma Pătraşcu, director marketing System Plus

Succes tuturor participanţilor şi felicitări organizatorilor şi sponsorilor!

Libertatea ca blestem: SOPA şi ACTA

Negura cenzurii manevrată de politicienii vânduţi marilor finanţe se aşterne peste libertatea noastră.
În afară de ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii) a mai existat o intenţie de control pentru americani, cu specific pentru mediul on line: SOPA (Stop Online Piracy Act). Nenumărate organizaţii şi personalităţi au înfierat această tentativă de blocare a libertăţii informaţiei specifică Internetului. Printre ele şi Paulo Coelho ce a publicat pe blogul său propriile opinii:

"În fosta Uniune Sovietică, în anii 1950-1960, multe cărţi ce puneau la îndoială sistemul politic au început să circule în privat sub forma de copii. Autorii acestor cărţi nu au câştigat nici un ban de pe urma lor. Din contră, au fost persecutaţi, denunţaţi în presa oficială şi exilaţi în notoriile gulaguri siberiene. Dar ei au continuat să scrie.
De ce? Pentru că simţeau nevoia să împartă cu alţii ceea ce simţeau. De la evanghelii la manifeste politice, literatura a permis ideilor să călătorească şi să schimbe lumea.
Nu am nimic împotriva faptului că oamenii câştigă bani de pe urma cărţilor lor; tot aşa îmi câştig şi eu existenţa.
Dar uitaţi-vă la ce se întâmplă acum. S.O.P.A. (Stop Online Piracy Act) poate distruge internetul. Acesta e un PERICOL REAL, nu numai pentru americani, ci pentru noi toţi, deoarece legea – dacă va fi aprobată – va afecta întreaga planetă.
Ce cred eu despre asta?
Ca autor, ar trebui să îmi apăr "proprietatea intelectuală", dar nu o fac.
Piraţi din toata lumea, uniţi-vă şi "pirataţi" tot ceea ce am scris!
Vechile zile bune, în care fiecare idee avea un proprietar, sunt duse pe vecie.
Mai întâi, pentru că toata lumea reciclează aceleaşi 4 teme: o poveste de dragoste între doi oameni, un triunghi amoros, lupta pentru putere şi povestea unei călătorii.
În al doilea rand, pentru că toţi scriitorii vor ca ceea ce scriu să fie citit, fie că e vorba de un ziar, de un blog, de un pamflet sau de un zid.
Cu cât mai des auzim un cantec la radio, cu atât mai dornici de a cumpăra C.D.-ul devenim. La fel e şi cu literatura.
Cu cât mai multi oameni "piratează" o carte, cu atât e mai bine. Dacă le place începutul, vor cumpăra întreaga carte a doua zi, deoarece nu e nimic mai obositor decât cititul unor şiruri lungi de caractere de pe ecranul unui calculator.
1. Unii oameni vor zice: Dar tu eşti suficient de bogat încât să permiţi distribuţia liberă a cărţilor tale.
E adevarat. Sunt bogat. Dar dorinţa de a face bani m-a împins să scriu? Nu. Familia mea şi profesorii mei, cu toţii mi-au zis că nu am nici un viitor în scris.
Am început să scriu şi continui să scriu deoarece asta îmi oferă plăcere şi dă sens existenţei mele. Dacă banii ar fi fost motivul, aş fi putut să mă opresc cu mulţi ani în urmă, şi să încetez să mă mai expun eternelor critici negative.
2. Industria cărţilor va spune: Artiştii nu pot supravieţui dacă nu sunt plătiţi.
În 1999, când am fost publicat în Rusia pentru prima oara (cu un tiraj de 3.000 de cărţi), ţara suferea de lipsa hârtiei. Întâmplător, am descoperit o versiune "piratata" a Alchimistului şi am pus-o pe pagina mea de web.
Un an mai târziu, când criza hârtiei nu mai era, am vândut 10.000 de copii ale ediţiei tipărite.
Până în 2002, am vândut un milion de copii în Rusia, iar la momentul în care scriu aceste rânduri am vândut peste 12 milioane.
Când m-am reîntors în Rusia cu trenul, am întâlnit câţiva oameni ce mi-au spus că m-au descoperit prin intermediul ediţiei "piratate" postate pe pagina mea de web. In prezent, administrez un site "Pirate Coelho", şi ofer link-uri către toate cărţile mele ce sunt valabile pe site-urile P2P.
Iar vânzările mele continuă să crească – aproape 140 de milioane vândute în întreaga lume.
Dupa ce mănânci o portocală, trebuie să te întorci la magazin şi să iei alta. În cazul acesta, are sens să plăteşti pe loc.
În cazul unui obiect de artă, nu cumperi hârtia, cerneala, pensulele, pânza sau notele muzicale, ci cumperi ideea născuta din combinaţia acestora.
"Piratarea" poate avea rolul de introducere în opera unui artist. Dacă îţi place ideea acestuia, atunci o să o vrei să o ai în casă; o idee bună nu are nevoie de protecţie.
Restul e doar lăcomie sau ignoranţă."

Iată ce spun creatorii RObotzilor despre ceea ce ar putea să devină Internetul prin ACTA:
"Ne pare rău dar întrerupem acest program pentru că marile corporaţii nu îşi pot adapta afacerile internetului şi atunci fac tot posibilul să-l controleze. În continuare vom vorbi despre ACTA: ce este şi de ce e atât de important să ne opunem ei. ACTA sau Anti Counterfeiting Trade Agreement, tradus Tratatul comercial împotriva produselor contrafăcute, este o iniţiativă legislativă al cărei scop este de a crea stadarde unanim acceptate la nivel internaţional în privinţa protejării proprietăţii intelectuale. A fost semnat pentru prima dată pe 1 octombrie 2011 de către Australia, Canada, Maroc, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii. Pe scurt, prin ACTA statele semnatare doresc să oprească producţia de bunuri contrafăcute, medicamente generice şi distribuţia de materiale piratate pe internet. Sună relativ nevinovat: doar producători de conţinut care vor să-şi apere... conţinutul.
Ei bine, situaţia nu e chiar aşa de... roz. În spatele intenţiilor pozitive se ascunde o nevoie disperată de a deţine controlul asupra fluxului de informaţie liberă de pe internet care ar urma să fie îngrădit şi pedepsit prin diverse sancţiuni. Există deja legi care protejează drepturile de autor, dar pentru ei sunt insuficiente atât timp cât nu pot profita suficient de pe urma lor.
În fapt, dacă acest tratat va fi ratificat în vara acestui an, internetul, aşa cum îl ştim astăzi, va dispărea pentru totdeauna. Hai să vedem cum te afectează asta pe tine.
În primul rând, conform ACTA, toţi providerii de internet (da, omuleţii de la care ai tu net) sunt obligaţi să facă pe poliţiştii în ce priveşte clienţii lor, adică să urmărească şi să dea raportul în ce priveşte tot ce faci tu pe net. Să ţină evidenţa tuturor site-urilor pe care le vizitezi şi a sharing-ului pe care îl faci pentru a depista orice urmă de piraterie. În momentul în care te prind în fapt fie-ţi pierzi accesul la internet fie, ajuns pe mâna deţinătorilor drepturilor de autor eşti dat în judecată şi rişti amenzi de sute de mii de dolari şi chiar până la 5 ani de închisoare. Da! 5 ani de închisoare pentru un amărât de mp3. Dincolo de asta, dacă te filmezi la un chef să zicem, şi în fundal merge o piesă oarecare, iar tu, din dorinţa de a arăta lumii că poţi să bei trei beri în două minute cu nasul, upload-ezi acel clip pe YouTube, rişti, din nou, aceleaşi pedepse, amenzi uriaşe şi ani de închisoare, pentru folosirea acelei bucăţi muzicale din fundal, asupra căreia nu deţii drepturi de autor.
Funny? Yes!
Dar sancţiunile merg şi mai departe de atât. Dacă ai materiale piratate pe laptop, telefon, tabletă sau orice alt device, atunci când te afli la graniţă sau într-un aeroport, în baza ACTA, autorităţile au dreptul să-ţi verifice conţinutul acelui device şi în cazul în care găsesc ceva în neregulă pot distruge sau confisca aparatul iar tu te alegi cu o amendă frumoasă.
Şi încă ceva!
După cum bine ştim, internetul e un mediu în care-ţi poţi exprima nemulţumirea faţă de un regim politic. Nu? NU! Dacă ACTA intră în vigoare putem spune adio protestelor antiguvernamentale şi video-urilor în care cetăţeni de pretutindeni demască fraude politice sau politicieni corupţi. Şi asta pentru că ACTA pune puterea în mâinile aparatelor politice, puterea de a reduce la tăcere orice fel de astfel de iniţiativă.
Odată cu ACTA putem spune adio site-urilor (precum YouTube, Vimeo, Twitter, Facebook) şi drepturilor de care ne-am bucurat până acum pe internet, dintre care, cel mai important, DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE.
În ianuarie 2012, statele membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat acest tratat, ridicând numărul ţărilor semnatare la 31. Reprezentanţii României au semnat fără a aduce acest lucru în atenţia publică. Românii nu au fost informaţii în privinţa acestei decizii, totul derulându-se într-o manieră ascunsă, departe de public şi presă. De altfel, înaintea unor scurgeri de informaţii, toate discuţiile privind ACTA, începând cu cele din anul 2008, s-au purtat cu uşile închise. Nimeni nu a cerut opinia consumatorilor de internet, a noastră, a celor care SUNT internetul.
Decizia finală asupra implementării ACTA aparţine parlamentului european, ratificarea acestui tratat urmând să aibă loc în urma unor dezbateri ce se vor desfăşura în luna iunie a acestui an (2012). În Polonia peste zece mii de tineri au ieşit în stradă protestând la semnarea tratatului de către reprezentanţii polonezi. Peste tot în lume au loc proteste împotriva acestui tratat. De la semnarea de petiţii, publicarea de articole pe bloguri, imagini şi video anti-ACTA postate pe reţele de socializare, fiecare din noi poate şi TREBUIE să facă ceva.
Informează-ţi cunoscuţii şi prietenii!
Hai să luptăm împreună pentru internetul nostru!"

Eu sunt braşovean, aşa că vă invit la protest în Braşov: http://www.facebook.com/events/353334364691465/
În subiect: ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet

ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet

Unul dintre cele mai proclamate atribute divine este cel al omniscienţei. Dumnezeu, fiind o creaţie a umanităţii, are atributele umane, dar într-o formă demiurgică, mitică, extremă. Nevoia de cunoaştere specifică lui homo sapiens este absolutizată în persoana zeului suprem, acesta având capacitatea de a şti tot. El ne cunoaşte într-atât de amănunţit încât nici măcar noi nu suntem capabili de a ne autocunoaşte cum ne ştie el. Teoretic credincioşii sunt responsabilizaţi în a acţiona în aşa fel încât să ocolească pedeapsa deoarece orice abatere este adusă instantaneu la cunoştinţa divinităţii. Dar ce ne facem în această lume din ce în ce mai liberă de divinitate, care a înţeles că nu există omniscienţă şi că pedeapsa este doar pentru cel ce-i prins de forurile umane asupra greşelii?
Furtul fizic, din casa omului sau din buzunarul lui, este toxic pentru personalităţile normale. Adrenalina generată în timpul furtului, precum şi educaţia morală şi oprobiul social fac ca evenimentul să fie conştientizat ca păcat încă din faza de planificare. Este un rezultat al evoluţiei sociale. Societăţile bazate pe furt au dispărut, neavând capacitatea de a produce eficient ca cele bazate pe încredere. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu furtul virtual. Hoţul nu mai stă faţă în faţă cu victima, este în alt plan, în altă lume, este departe. Mai mult, victima nici măcar nu este o persoană reală, este o "societate", o "entitate" depersonalizată, alteori existenţa sa nici nu este conştientizată. Nici măcar obiectul dorit şi furat nu este conceput fizic. Este o "dorinţă", o "idee", un sunet sau o imagine, este informaţie pură, este "trăire", e "împărtăşire" (sharing) şi "dăruire" (streaming).

Există un joc al oportunismului între oameni ca persoane şi instituţiile ce-i guvernează. Fiecare va profita de situaţie pentru ca să-i iasă intenţiile. În spatele instituţiilor sunt oameni la fel de oportunişti ca şi cei din faţa lor. Deşi nu există un for suprem, o "conspiraţie", pentru omul obişnuit cei ce au impus o anumită conduită sunt diabolizaţi, deşi oamenii ce au solicitat aceasta de fapt au solicitat o protecţie şi nu un favor. De altfel conştientizarea păcatului furtului se datorează tocmai posibilităţii ca potenţialul hoţ să se pună în locul victimei. Plus conştientizarea că obiectul dobândit poate deveni ţinta pentru un alt hoţ. În mediul virtual aceste repere dispar. Dispar şi identităţile hoţilor pentru potenţialele victime. Pentru "vardişti" toţi sunt "hoţi" până la proba contrarie. Prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează decât dacă există, ca reacţie la oportunismul "vardiştilor", o instituţie care să reprezinte "hoţii". Pentru asta e nevoie de justiţie, de "avocaţii" fiecăruia, de impunerea prin "lege" a prezumţiei de nevinovăţie.


ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) sau Acordul comercial de combatere a contrafacerii (aici în limba română) vine cu intenţia, normală pentru cei văduviţi de munca lor, de a reglementa aceste fapte, inclusiv în mediul virtual. Metoda, în schimb, lasă de dorit. Paragraful 4 al Articolului 27 spune aşa:
(4) O parte poate să furnizeze, în conformitate cu actele sale cu putere de lege și cu normele sale administrative, autorităților sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective. Aceste proceduri sunt puse în aplicare astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea activității legitime, inclusiv comerțul electronic și, în conformitate cu legislația părții respective, respectă principii fundamentale precum libertatea de expresie, un proces echitabil și protecția vieții private.
Adică oricine se simte lezat poate solicita furnizorului de internet să divulge suficiente informaţii despre utilizator, doar în urma unei cereri, iar furnizorul trebuie să se supună "rapid". Nu tu prezumţie de nevinovăţie, nu tu judecată, nu tu înştiinţare a "vinovatului". Cu asta nu pot fi de acord.

Şi România a semnat acest tratat deşi "Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria. Oare?
Capital ne informează că "anul acesta a început cu adevărat lupta împotriva site-urilor de file sharing şi a pirateriei digitale... În ţara noastră, site-ul de torrente tracker.sharereactor.ro nu mai poate fi accesat de două zile. Nu se stie exact dacă acesta a fost închis sau este doar o problemă tehnică care se prelungeşte."

Eu lucrez la o agenţie de publicitate. Creatorii realizează grafica pe care o încarcă pe un server de file-sharing, pentru a fi la dispoziţia producătorilor. Dacă "cineva" se simte lezat poate solicita să îi divulge furnizorului de internet datele cu privire la accesul nostru acolo. Oare cine ar putea face asta? Concurenţa noastră?!?

În subiect: Anonimatul şi internetul