21 decembrie 2012

Lecția de religie - Decât o Revistă

Acesta este un fragment din articolul „Lecția de religie” de Georgiana Ilie apărut în numărul 7.2 (iarnă 2011/2012) în revista „Decât o Revistă”

Familia Creţu are planuri mari cu Cezara. E încă în clasa a VIII-a, dar Cornel şi Elena se gândesc la facultate în Anglia, la tabere în străinătate ca să înveţe engleză mai bine (a luat deja examenul Cambridge) şi, mai aproape, la admiterea la un liceu cât mai bun din Braşov.

E singurul copil al designerului publicitar şi al învăţătoarei cu studii de psihologie, doi intelectuali care ascultă folk, ţin un blog şi găzduiesc cu anii voluntari Peace Corps care vin să lucreze în Săcele. Casa e plină de fotografii cu Cezara, de când era bebeluş în braţele tatălui până la adolescenta cu chitară în braţe, pe o scenă din oraş. Printre ele, diplome înrămate. În familia Creţu, şcoala e pe primul loc. Cezara a făcut religie ortodoxă până în clasa V-a, pentru că părinţii nu au văzut nimic rău în asta. Lucrurile s-au schimbat când lucrul cel mai important pentru ei, ca ea să înveţe bine la materiile relevante – română, engleză, matematică, istorie, geografie, biologie – a fost subminat de ora de religie.

„Zile întregi copilul pierdea vremea învăţând Crezul, că aşa le-a cerut la şcoală”, îşi aminteşte mama, o femeie minionă, brunetă şi hotărâtă, care nu îşi arată cei 41 de ani. „Şi Crezul e greu, abia l-am învăţat eu când am botezat. Atunci a fost un semnal de alarmă. Cum adică să fie copilul stresat de ora de religie, să ia notă mică pentru că nu învaţă pe de rost o rugăciune?”

Elena e ortodoxă. Ţine sărbătorile, merge ocazional la biserică, a botezat un copil. Cornel are 44 de ani şi e ateu. Chiar dacă părerile soţilor faţă de religie sunt diferite, cele faţă de religia în şcoală sunt identice. Cezara are 13 ani şi e un amestec de siguranţă de sine matură şi amuzament copilăresc. Nu e de mirare că au luat-o în serios când le-a spus că nu mai vrea să facă religie. „În clasa a V-a aveam ambiţia asta, să fiu prima”, spune Cezara. „Învăţam şi la istorie despre cum au apărut oamenii, iar la religie spuneau că Dumnezeu a făcut tot. Eu ce să cred? Şi atunci am zis că, din moment ce nu cred ceea ce e acolo, nu vreau să mai fac în clasa a VI-a.”

După povestea cu Crezul, au citit şi părinţii manualul. Aşa au aflat că elevilor li se spunea că trebuie să-şi facă prieteni numai printre creştini adevăraţi, că poporul român are o virtute care nu e prezentă la alte popoare – omenia sau că o temă le cerea să-şi imagineze că sunt misionari în oraşul lor şi transmit cuvântul Domnului. Raportul dintre cunoaştere şi propagandă li s-a părut dezechilibrat.

Toate astea l-au determinat pe Cornel să-şi facă un blog care se numeşte Profu’ de religie, în care pune sub semnul întrebării tot felul de practici pe care le numeşte anti-ştiinţifice, de la religie la astrologie, precum şi relaţia Biserică-Stat, pe care o consideră „josnică”. Blogul e destul de popular, posturile lui strâng zeci de comentarii de la alţi atei şi de la credincioşi fervenţi, care îl contestă.

„Copiii noştri sunt manipulaţi şi direcţionaţi spre nonştiinţă punând egal între ştiinţă şi revelaţiile religioase, între metoda ştiinţifică şi apelul la autoritate promovat de cler”, a scris Cornel pe blog despre ce a citit în cărţile fiicei. Au făcut o cerere de scutire de la religie pentru clasa a VI-a. (Studiu Ligii Pro Europa a arătat că mai puţin de 8% dintre elevi ştiau că pot renunţa la ora de religie la cerere, şi nu mai puţin de 60% dintre profesori credeau că Religia nu permite scutire.)

Numai că, la începutul anului şcolar 2009-2010, şcoala i-a informat că Cezara nu poate fi scutită de la religie pentru că ora e pusă la mijlocul orarului şi nu are ce face în timpul acela. Cerând sfatul altor profesori, familia a ajuns în audienţă la conducere şi a obţinut aprobarea ca fata să stea la bibliotecă, dar apoi i s-a spus că acolo „sunt activităţi” şi nu se mai poate.

Aşa că Cezara s-a întors în clasă, unde citea şi îşi făcea temele la alte materii până trecea ora. Într-una dintre ore, spune familia, profesoara „a luat-o deoparte” pentru a o chestiona de ce nu mai vrea la religie şi apoi le-a spus celorlalţi elevi că Cezara era forţată de tatăl ei să nu mai participe. Astăzi, Cezara Creţu nu mai e singura din clasă care nu mai merge la religie. Începând cu clasa a VII-a s-a mai retras o colegă de altă confesiune, iar ora a fost pusă la începutul sau la sfârşitul orarului ca să nu mai fie nevoite să asiste.

În aceşti ani de rezistenţă, poziţia părinţilor ei s-a consolidat. „Educaţia religioasă trebuie făcută de o comunitate mică sau de familie, nu de şcoală”, spune Elena. „Problema e că nimeni nu le spune părinţilor ce li se predă copiilor”, adaugă Cornel. „Îi ducem în orb la şcoală.”

9 comentarii:

  1. http://profudereligie.blogspot.ro/2012/12/lectia-de-religie-decat-o-revista.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut Profule !

    Constat ca sunt exact in situatia ta, cu diferenta ca suntem in clasa a V-a. Ne mai ducem inca la ora de religie pentru ca inca nu s-a retras nimeni, iar fetita mea - normal, nu doreste sa faca nota discordanta fata de colectivitate. Iar proful de religie este o cunostinta, unul care se tine mai mult de bancuri decat de cele sfinte. Si normal, are nota 10, fara prea multa bataie de cap.

    Deocamdata ma limitez sa monitorizez situatia, sa vedem ce prostii mai apar in manual si ce pretentii mai are popa, dar daca vreodata ii va face probleme fii-mi, o retrag imediat. Banuiesc ca n-o pot retrage in cursul anului, nu ?

    Sunt convins ca asta este situatia multor parinti, accepta vrand-nevrand presiunea sociala (si statala !) pe care o exercita Biserica in statul secular Roman. Numai ca eu sunt oarecum relaxat, fii-mea imi seamana si nicio biserica n-o sa-si faca salas in mintea ei, stie de pe acuma ca "toate astea sunt povesti".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dimpotrivă, între semestre este chiar un moment indicat dacă nu mai vreţi să urmeze aceste "cursuri". Am chiar un prieten ce şi-a retras copilul, tot în clasa a V-a, după începerea celui de-al doilea semestru. Dar aici mai mult este o problemă a părintelui de a învinge sistemul aberant de învăţământ şi eventualele împotriviri ale cadrelor didactice habotnice sau comode decât de a se conforma unei anumite reguli, deoarece legiuitorul nu a specificat absolut nimic în acest sens.

      Ștergere
  3. Situatia prezentata descrie cum nu se poate mai bine modul in care se preda religia in scolile romanesti. Religia predata in forma actuala nu are ce sa cauta in scoala, nici macar ca optional (ma rog, asta daca ar fi pe bune optional in care sa faci tu ca parinte/elev cererea de inscriere la materie, nu sa fi inscris automat). In afara de acest aspect la materia respectiva se mai pun si note (pe rugaciuni, pozeii, cai verzi pe pereti) de cele mai multe ori de o maniera subiectiva a fiecarui profesor in parte (fara a se tine seama de niste criterii obiective de evaluare, pentru ca dealtfel, aberatiile predate la religie nici nu pot permite asa ceva).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect. Evaluarea este o mare nebuloasă pentru profesorii de religie, ce nu pot discerne între credinţa ce o afişează la ore elevii şi volumul şi calitatea informaţiei asimilate. Deşi în folclor a intrat ideea că la religie se ia un zece uşor, în realitate subiectivismul şi habotnicia majorităţii profesorilor penalizează imediat manifestările de autonomie în gândire ale copiilor. Şi câteva sutimi sau zecimi în minus la medie fac diferenţa între cel mai bun liceu din oraş şi cel secund. Iată un caz aici:
      Izabela Surlea
      Sper ca va mai aduceti aminte de problema mea cu ora de religie. In cele din urma am participat la ora, neavand de ales si mi s-a spus ca ora de religie imi va creste media finala. Deoarece eu ma aflu pe la sfarsitul catalogului (penultima), profu` nu a mai ajuns si la mine sa ma asculte, iar intr-o ora pentru ca nu ne-am facut referatele despre o biserica (vizitata de noi) cu toate detaliile posibile, am dat un test. La acel test am scris tot perfect (am copiat din culegere) si am luat 9 deoarece am copiat. Intre timp, au avut loc tot felul de activitati si nu am mai facut religie, deci am ramas cu o singura nota. In ultima zi, cand primesc carnetul cu mediile am descoperit o surpriza, profu` a fost atat de darnic incat mi-a dat o nota din burta ( 9 ) si mi-a scazut media generala. Fix media 9 la religie imi lipsea. Sa vad daca acum mai zice mama ca religia imi creste media. Am impresia ca profu` imi poarta pica doar pentru ca nu cred in "prietenul lui imaginar".
      http://www.facebook.com/groups/ateiagnosticiromani/permalink/407112412699878/

      Ștergere
  4. Salut Profule!

    Excepţional articolul, l-am citit pe cel original, cu tot cu comentariile de acolo.

    Şi eu sunt într-o situaţie mai delicată, trebuie să reuşesc cumva să fiu suficient de diplomat dar şi hotărât, pentru ca fiul meu cel foarte mic să aibă terenul pregătit pe când începe şcoala, că acolo e dezastru. Oi vedea cum rezolvăm acolo, mai e până atunci...
    Problema în cazul meu începe mult mai devreme decât anii şcolii, eu şi soaşa având convingeri foarte diferite, deci e chiar în casă şi va trebui să-mi asum nişte riscuri (compromisuri), dar să fiu atent la unele detalii... Huh, chiar nu ştiu cum va fi, dar e o provocare care sper că va fi (până la urmă) în folosul piciului! Îmi propun să-i fac cunoştinţă cu gustul îndoielii şi precauţiei... Nu că ar fi foarte fain gustul ăsta, dar bănuiesc că e mult mai plăcut decât cel al decepţiilor şi al sentimentului de irosire!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu forţa, copilul încă nu are capacitatea de a "discerne", va reacţiona instinctiv. Soaţa are întotdeauna dreptate, chiar şi când nu are, e o condiţie primordială de soaţă. Parol!!!
      Una din metodele mele a fost a discuta în contradictoriu cu prieteni pe tema dată cu destul volum ca soţia şi fiica mea să mă audă, deşi nu participau la discuţie. Interesul era pentru demonstrarea argumentării nu pentru a mă asculta pe mine...

      Ștergere
    2. Da, aşa e cu soaţa, doar că uneori nu-s eu în stare să-i dau dreptate, în special când consider că nu are.. :)).. şi da, aplic şi eu metoda dicuţiilor în contradictoriu cu prietenii, doar că asta se întâmpla prea rar...
      Iar cu copilul tocmai asta era ideea cu compromisurile, mai bune clar decât forţările care ar putea avea de fapt efectul exact pe dos. Eu oricum mi-am promis să-i respect decizia, indiferent care va fi ea.

      Ștergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.