Corect şi incorect în educaţia românească

O vorbă populară spune că un prost aruncă o piatră în lac şi zece înţelepţi se chinuie s-o scoată. Şi asta nu pentru că înţelepţii sunt incompetenţi, ci pentru că prostia prinde. Mai ales la vârste fragede. Atunci creierul copilului este atât de avid de informaţii încât toate informaţiile sunt considerate corecte. După mult timp şi efort ajung tinerii (care ajung) să manevreze cu scepticism şi atenţie informaţiile ce le primesc. Sau sunt atât de saturaţi cu elemente contradictorii şi false încât pur şi simplu devin refractari la orice fel de informaţie. De asta are dreptate părintele ce subliniază eroarea dintr-o anexa a unui manual de clasa I, în care Constantin Brâncuşi este rebotezat Nicolae: "La şcoala la care învaţă copilul meu, părinţii elevilor de clasa I au fost obligaţi să cumpere această carte, întrucât este folosită atât la ore, cât şi la temele pentru acasă. Abia am reuşit să-mi conving copilul că este o greşeală. Este la vârsta la care crede tot ce învaţă la şcoală: 'Doamna ştie cel mai bine'. Cu atât mai mult manualul!"

Iisus ştia ce ştia când a spus: Lăsaţi copiii să vină la mine. Vor pleca complet îndoctrinaţi, fără putinţa de a mai fi recuperaţi. Pentru că a pune în mintea copiilor pseudoştiinţa şi informaţia eronată e uşor. De scos erorile înlocuindu-le cu gândirea de tip analitic este un efort colosal. De asta ora de religie de tip confesional, ce susţine anumite idei totalmente false ştiinţific, este crima cea mai mare pentru că ucide mintea copiilor noştri. În loc să-i ajute să gândească singuri, şcoala, mai ales prin prin orele de religie catehetică, le ucide spiritul. Această crimă este mai mare decât vărsarea de sânge. Şi este făcută asupra unor copii de şase, şapte ani. Exact la vârsta ideală pentru a fi uşor de manipulat.

Dar iată ce spunea Carl Sagan despre importanţa cunoaşterii de tip ştiinţific (spicuiri din cartea sa "Creierul lui Broca", sublinierile îmi aparţin):

"Ştiinţa este mai curând un mod de gândire decât un volum de cunoştinţe.

Dacă îţi vei petrece o parte din timp făcând ipoteze, încercând să vezi dacă au sens, dacă sunt în acord cu celelalte lucruri pe care le cunoşti, gândindu-te la testele pe care le poţi născoci pentru a sprijini sau a contrazice aceste ipoteze, vei constata că te ocupi de ştiinţă. Pe măsură ce te obişnuieşti cu acest mod de gândire, vei obţine mai mult. A pătrunde în miezul lucrurilor [...] înseamnă să încerci un sentiment de bucurie de care poate că numai fiinţele umane sunt capabile pe planeta noastră.
Suntem fiinţe inteligente, iar folosirea adecvată a inteligenţei ne face cu adevărat plăcere. În acest sens, creierul este ca un muşchi. Atunci când gândim bine, ne simţim bine. Înţelegerea este un fel de extaz.

În trecut, teama avea o funcţie utilă, de adaptare. Acum, cred că frica a devenit mai curând un balast emoţional.
Merită să te lupţi cu teama.
Toate cercetările comportă un oarecare risc.
Nu există garanţii că universul se va conforma predispoziţiilor noastre. Dar nu ştiu cum am putea trata universul [...] fără a-l studia.

Câtă vreme ştiinţa este considerată o pustnicie ermetic închisă în faţa neiniţiaţilor, prea dificilă şi misterioasă pentru înţelegerea omului de rând, pericolul de abuz este mare. Dar dacă ştiinţa devine un subiect de interes general şi de preocupare obştească şi dacă frumuseţile ei, ca şi consecinţele ei sociale sunt discutate regulat şi cu competenţă în şcoli, în presă şi acasă, în jurul mesei, atunci vor creşte şansele noastre de a afla cu adevărat ce este lumea şi de a o îmbunătăţi - şi pe ea şi pe noi înşine."

Ei bine, în şcoala românească se face exact invers. Programatic. Conform doctrinelor pedagogice înghiţite pe nemestecate de profesorii ce acceptă fără crâcnire indicaţiile unor oameni cu funcţii sau pedigree cum este Constantin Cucoş. Ce recomandă educaţie de tip mistic. Că e "tradiţională", "morală" şi "benefică" intelectului elevilor...

Codul genetic al lui Iisus Hristos

Întrebarea de mai sus a fost pusă pe forumul Scienţia Q&A.

Să considerăm că divinitatea este o conştiinţă superioară, atotcuprinzătoare, dar imaterială. Nu are masă, nu are energie. Aceste lucruri se pot evidenţia pe când evidenţierea divinităţii este peste puterile umane prin definiţie. Avem acces la revelarea acesteia, personal, dar nu la atingerea şi cuprinderea fizică a ei. Deoarece nu are la îndemână (de fapt nu are nici mâini) posibilitatea de a deţine materie, Dumnezeu nu are nici ADN, deci nu are nici ce să transmită în mod concret, singura formulă fiind capacitatea de a interveni în materie, folosind ceea ce găseşte la faţa locului.

Această conştiinţă este totuşi raţională, odată ce existenţa generată de ea este inteligibilă. De altfel ştiinţa modernă a apărut din dorinţa de a justifica raţional existenţa divinităţii creştine: http://profudereligie.blogspot.ro/2011/12/stiinta-moderna-necesitate-teologica.html

Aşa încât putem presupune, motivat, că alegerea şi metoda însărcinării Fecioarei Maria s-a efectuat cu mult înainte de existenţa acesteia, odată ce Fiul a existat spiritual încă dintru-nceput, fiind parte şi totodată unitate cu Dumnezeu Tatăl şi Sfântul Duh. Singura formulă acceptabilă raţional este că sarcina Mariei a fost generată prin procese biologice "normale", extraordinare din punct de vedere a efectelor, dar evidenţiabile şi deci raţionale, inteligibile. Asta şi datorită faptului că divinitatea creştină are capacitatea cunoaşterii trans-temporale, ante-cunoscând ceea ce se va întâmpla cu omenirea, inclusiv cu structura genetică a indivizilor umani. Astfel că avea posibilitatea de a concepe un mecanism biologic de reproducere, înscris de la început în codul genetic al primilor oameni. Generaţi în concret de Dumnezeu, Adam şi Eva aveau înmagazinată formula ADN prin care organismul Fecioarei Maria să dea naştere Pruncului Iisus. De altfel ovulele deţinute de mamă sunt concepute, fizic, încă de pe vremea când este embrion, adică bunica deţine în uter corpul mamei ce generează ovulele din care se vor dezvolta viitorii nepoţi. La naştere mama are toate ovulele pe care le va elibera pe parcursul vieţii sale, gata programate. Aşa încât Imaculata Concepţie a avut loc cu mult înainte ca Fecioara Maria să se nască, pe vremea când era încă în uterul mamei sale, Sfânta Ana.

Dar cum era programat genetic corpul Fecioarei Maria? Să nu uităm că aceasta era fertilă şi a mai avut şi alţi copii (Matei 13:55,56).
În mod normal femeile au perechea de cromozomi sexuali XX, iar bărbaţii XY. În reproducere un ovul de la mamă ce deţine un singur cromozom sexual, X, se uneşte cu un spermatozoid de la tată ce are şi el un singur cromozom sexual. Dacă spermatozoidul are un cromozom X rezultă o fată (XX) şi dacă are cromozomul Y rezultă un băiat (XY). Numai că asta se întâmplă când există un contact între un ovul şi un spermatozoid. Dar de la Dumnezeu nu a venit nici un spermatozoid deoarece concepţia respectivă a fost imaculată. În acest caz a fost vorba de un fenomen asemănător clonării. Clonarea este un fenomen natural, nu numai microbii având această posibilitate, ci chiar unele insecte, păduchii de plante, de exemplu. În cazul în care programarea genetică divină făcea posibilă clonarea umană ambii cromozomi sexuali au fost ai mamei, respectiv XX. Adică un fenomen de partenogeneză.
Iisus Hristos a fost femeie.

Numai că Fecioara Maria a fost un caz special, preprogramat de divinitate, iar Iisus nu a fost copia fidelă a mamei sale. Avea aceasta anumite structuri extraordinare? Mai mulţi cromozomi, de exemplu? Există astfel de persoane. Aceştia au mai mulţi cromozomi sexuali devenind superfemei (XXX) sau hermafrodiţi (XXY). În cazul unei superfemei genetice organismul este feminin dar o eventuală clonare va da naştere tot unei femei, neexistând posibilitatea existenţei unui cromozom masculin Y.
Şi în acest caz Iisus Hristos a fost femeie.

Mai este o soluţie, în care Iisus Hristos să fie totuşi bărbat: Fecioara Maria a fost o persoană hermafrodită şi a reuşit o autofecundare.

Am fost cu elevii în săptămâna altfel

Am fost cu elevii în săptămâna altfel, redenumită „Să știi mai multe, să fii mai bun”. Planificasem o drumeție de două zile anulată pe considerente meteo. Dar am reușit totuși să mergem într-o excursie cu eco-target, cu microbuzul. Printre altele am ajuns să discutăm, la masă, și despre cum e la școală și ce doresc elevii de la sistemul de educație.

Primul lucru ce l-am remarcat (deși-l bănuiam, m-a frapat din nou) este autolimitarea pe care și-o propun în cunoaștere. „Asta este fizică, nu ne interesează, suntem de la uman. Biologia o învățăm pentru că trebuie, eu vreau să știu lucruri doar despre psihologie, nu-mi încarc memoria cu detalii biologice.”

Ce am remarcat de fapt? Lipsa de coordonare și asamblare a informațiilor primite de elevi la școală. Pur și simplu aceștia nu-și pot da seama de ce trebuie să învețe anumite lucruri și cum se angrenează acestea. După cum spunea și academicianul Solomon Marcus: „Încă din şcoală, de la vârstele fragede, ştiinţa este sacrificată. Se predau anumite proceduri, anumite reţete, formule, dar nu se predă modul de gândire pe care îl promovează ştiinţa, şi care are o valoare universală.”

Se ajunge ca elevii să nu înțeleagă mecanismele prin care particulele de materie, ce acționează conform fizicii, construiesc atomii, care la rândul lor interacționează conform regulilor chimiei, alcătuind substanțe, inclusiv molecula vieții, ADN-ul. Acesta construiește mașinării biologice, vii, supuse regulilor selecției, rezultând evoluția. Că noi suntem una din aceste mașinării extraordinar de bine finisate datorită selecțiilor de mii, milioane și miliarde de ani, lucru evidențiat astronomic, geologic, paleontologic și antropologic. Că homo sapiens are o istorie posibil a fi evidențiată și care contează pentru a înțelege ceea ce se întâmplă acum din punct de vedere social şi economic. Și că deciziile personale se desfășoară într-un organ anatomic numit creier, ce funcționează logic, conform principiilor matematice, dar a cărui psihic poate fi influențat negativ de idei parazite. Care poate genera înţelegere, altruism și iubire. Și că a fi oameni înseamnă de fapt a fi capabili de a înțelege că înțelegem aceste lucruri, de a avea conștiința că suntem capabili a filosofa despre asta. Și că avem unica și extraordinara șansă de a cunoaște, de a vedea măreția și bogăția universului și de a ne împărtăși astfel cu existența.

Din păcate copiii sunt văduviți de aceste oportunități. Sistemul educațional e pe dos. Ministerul și Inspectoratele școlare dau indicații și interdicții pentru ca elevii să nu aibă acces la informație (expoziția Human Body). Parlamentul construiește o lege a educației la indicația Bisericii (Religia în școală - considerații juridice). Părinții sunt depășiți.

Cu toate acestea am primit și vești bune.
„Cum e cu ora de religie?”
„Cum să fie? Același lucru plictisitor, de ani de zile, doar cu alt format, în funcție de profesor. Îndoctrinare. Dacă întrebăm ceva ce nu convine răspunsul e evitat sau suntem repeziți că de ce punem întrebări d-astea. Am prefera să nu facem religie sau să facem istoria religiilor, să aflăm cum sunt religiile altora, de exemplu.”
„Păi am putea face asta. Să înaintăm către direcțiune un act prin care să solicităm să se facă la clasa noastră istoria religiilor în loc de religie confesională. Sunt sigur că găsim profesorul ce are cunoștințe despre asta. Ce ziceți?”
„Hm! Și putem noi să facem asta?”
„De fapt... nu. Conform legii părinții voștri trebuie să întreprindă această acțiune. Așa este legea educației acum. Aveți dreptul de a vă alege religia pe care să o practicați sau Dumnezeul în care să credeți și singuri, dar pentru orele de religie părinții voștri hotărăsc.”

PS. Poate veţi spune că de ce ar avea copiii nevoie de ştiinţă, de ştiinţă de-asta, complicată? Mai întâi că nu este complicată deloc. Dimpotrivă, se articulează perfect, este uşor de înţeles şi, cel mai important, este aplicabilă, oferă soluţii şi previziuni. Îi fereşte de parşivii ce-i mint cu leacuri minune şi cu reţete absurde, îi fereşte de ştiinţa falsă, de pseudo-ştiinţă. Le dispare frica datorată lipsei de informaţie şi le generează toleranţa necesară pentru a-i înţelege pe cei diferiţi.
De asta!

Când te mănâncă palma...

„Ce nu pot să-mi explic este cum pot prezice palmele mele ce se va întâmpla în viitorul cel mai apropiat cu banii mei. Probabil o să râzi, dar asta nu am cum s-o neg indiferent de cât de sceptic sunt, pentru că mi s-a-ntâmplat și mi se tot întâmplă faza cu mâncărimea palmelor. Iar cu visatul peștelui și ploaia de a 2-a zi iar e pe bune, doar că nu 100%, dar suficient cât să mă pună pe gânduri. Sunt lucruri care mă intrigă și d-aia te rog poate mă poți lumina cât de cât. Ms, baftă!”

Creierul nostru este organizat pentru supraviețuire. Nu este o mașină de calcul perfectă, ci aproximativă, având totuși o complexitate fenomenală ce-i dă posibilitatea de a învăța. Adică de a face analogii și calcule, descoperind anumite tipare, astfel încât în situații similare să poată lua decizii în baza acestor tipare, economisind timp și energie, lucru benefic supraviețuirii eficiente. Numai că avantajul descoperirii tiparelor ne poate duce la dezavantajul construirii și folosirii eronate a acestora. Neavând capacitatea de a nota și motiva fiecare situație ne trezim că acele analogii în baza cărora funcționăm, deși sunt utilizate, nu sunt și conforme realității.

Noi de fapt construim în creierul nostru un model, virtual, a ceea ce credem că este realitatea. Un fel de imagine a acesteia pe care o luăm de bună, deși nu avem informații sigure în ceea ce privește obiectivitatea acesteia. În construcția acestui model folosim cu cea mai mare încredere propriile percepții și considerăm că propriile analogii și judecăți sunt cele mai sigure, mai ales că sunt ale noastre. Asta se datorează faptului că noi suntem „siguri” că noi le avem, mai ales că nu știm cu certitudine că și ceilalți le au, sau că le au în același format.

Acestă situație este normală și umană, dar tocmai din acest motiv trebuie să fie supusă scepticismului. A lua decizii, a da verdicte, pe baza unor interpretări subiective, de percepție sau de interpretare eronată se numește bias în limbaj de specialitate. Dacă ne înșelăm? Binențeles că nu putem cădea în cealaltă extremă și să analizăm, de fiecare dată totul. Se intră astfel într-un cerc vicios. Mai ales că avem la dispoziție și mințile celorlalți, cu care intrăm în contact și care ne pot da un feed-back. Astfel universul minții noastre este bombardat cu informații de la presupusele minți ale celorlalți, prin cultură și comunicare, dar pe care le considerăm aidoma minții noastre, mintea noastră fiind singura disponibilă a fi cercetată „din interior”. Când aceste biasuri cognitive sau de confirmare se suprapun peste informațiile venite de la ceilalți acestea se sedimentează și devin prejudecăți, și în cazuri frecvente superstiții. De altfel considerăm corecte informațiile ce ne confirmă modelele deja existente în mintea noastră doar pentru că le confirmă, fără să mai fie nevoie să le analizăm, chiar dacă vin de la alții, pe când modelele ce ne contrazic simțul propriu sunt date deoparte din principiu, chiar dacă au în spate elemente doveditoare independente de „subiectivismul” cuiva.

Superstițiile sunt alimentate din ambele părți, cultural ne sunt induse, subiectiv le confirmăm. La un moment dat avem atât de multă „încredere” în aceste erori încât le „vânăm” din dorința de a fi în regulă, de a ne justifica metodologia de construcție a modelului realității din mintea noastră. Altfel spus, preferăm să ne mințim decât să riscăm să nu avem repere. Sunt sigur că nu întotdeauna când ai dat bani te-a mâncat palma, și nici de fiecare dată când te-a mâncat s-a întâmplat să dai. Dar din dorința de confirmare vom „căuta” și câteodată chiar ne vom induce senzația necesară confirmării. Apare un fel de reflex pavlovian, de ce căutăm să vedem dacă ne mănâncă palma de aia vom descoperi că așa este. Am intrat de fapt în propria noastră cursă, fără să ne dăm seama.

Charles Dickens are o frază memorabilă în Marile Speranțe: „Toţi mincinoşii de pe lume nu sunt nimic faţă de omul care se minte pe el însuşi; cu vorbe din acestea, m-am înşelat şi eu pe mine. E ciudat, fără îndoială. Pare destul de firesc să mă aleg din greşeală cu o monedă falsă, făurită de mine drept bună! Un străin îndatoritor, sub pretextul că vrea să-mi împăturească bine banii, spre mai mare siguranţă, îi poate înlocui cu coji de nuci; dar ce înseamnă şiretlicul lui pe lângă al meu, când eu singur îmi adun cojile de nucă şi mi le dau mie însumi în loc de bani!”

Laurenţiu Streza ameninţă

Iată ameninţarea pe care Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a lansat-o de curând:

"Din momentul în care Biserica nu are nici un reprezentant în mod direct între parlamentari (n.r. ce putem face)? Dacă în noua Constituţie s-ar oferi câteva posturi, dacă am avea, cum erau înainte, senatorii de drept, fiecare confesiune să aibă un senator de drept, care să nu treacă prin alegeri. Dacă noi am intra în politică, dacă Biserica ar intra în alegeri, vă daţi seama câţi senatori am putea să punem şi câţi deputaţi? Dar nu asta ne interesează pentru că ne-am îndepărta de misiunea pe care o avem. Însă dacă ar exista senatori de drept, atunci problemele bisericii ar putea fi apărate și susținute direct acolo fără complicații și pseudoapărători.(...) Biserica nu se implică în problemele politice..."

Câtă ipocrizie. Biserica nu se implică în politică... Doar foloseşte ameninţări... Dacă e cazul.

Criza și Biserica

Cum e la alții...
La Vatican
Papa Francisc I a preferat ca inelul tradiţional al sfântului Petru să fie din argint aurit şi nu din aur masiv. Totodată acesta este un adept al ascetismului şi simplităţii: cardinal fiind mergea cu autobuzul şi îşi gătea singur.
În Cipru
„Întreaga avere a Bisericii este la dispoziţia ţării (...) astfel încât să putem sta pe propriile picioare şi nu sprijiniţi de străini“, a declarat arhiepiscopul Chrysostomos, după ce s-a întâlnit ieri dimineaţă cu preşedintele ţării. Biserica şi-ar putea ipoteca proprietăţile şi investi banii astfel obţinuţi în obligaţiuni guvernamentale.

Cum e la noi, în România...
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române (min 10:10): "Costurile pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro. Având în vedere faptul că suntem într-o perioadă de criză economică donaţiile de la credincioşii şi clericii ortodocşi români din ţară şi din străinătate nu mai sunt la nivelul celor din anul 2011. Atât autorităţile centrale cât şi cele locale TREBUIE să susţină financiar construirea Catedralei Mântuirii Neamului."
(cine spunea ceva de faptul că va fi ridicată cu banii enoriaşilor?)


Cum arată un sondaj ad-hoc încropit de Realitatea cu privire la dorinţa românilor de a accepta ca statul să dea bani pentru Catedrală?

Creştinopaţii blamează Antipa

Expoziția „THE HUMAN BODY” se deschide pe data de 22 martie 2013 la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” unde poate fi vizitată până pe data de 30 iunie 2013. Pudibonzii de serviciu au sărit în sus deoarece "Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit." Vezi doamne, cum să privească nişte "cadavre" copiii sub 7 ani? Şi gratis.

Ce interesant! Copiii sub 7 ani nu consumă cadavre (de animale, binenţeles, dar tot cadavre, că doar nu mai sunt vii). Sunt hrăniţi numai cu plante. Ei nu trebuie să cunoască mecanismele corpului lor, vor afla asta direct la facultate. De medicină, că toţi vor face medicina (de preferat homeopatie, că aia "alopată" e toxică). Până şi a discuta cu copiii despre sex sau erotism este interzis, deşi, contrar indicaţiilor şi "legii" câinii vagabonzi sunt chiar în acestă perioadă în călduri şi îi văd îmbârligaţi pe străzi (repede nişte ochelari "de cal" pentru inocentele vederi). Moaştele creştine în schimb sunt indicate, că acele cadavre-s îmbălsămate cu fast şi "miros" frumos. Ba trebuie atinse de buzele copiilor, ca nu cumva să scape vreo rămăşiţă de forţă divină neutilizată. Mi-a plăcut un comentariu la postul lui Dan Negru: Sf.Paraschiva - "Ei lasă maică, şi la hoitul meu s-au perindat copiii iar adulţii îi puneau să-mi pupe racla. Măcar la Antipa nu o să-i pună şi să aduleze cadavrele. De ce esti ipocrit, evlaviosule? Unele cadavre sunt bune, altele nu? Ei hai!"

Chiar mă gândeam cum va scăpa societatea (mai exact familia mea, că pe ei îi obligă la asta) de cadavrul meu. Arderea e ineficientă energetic, iar depozitarea în sol durează prea mult. Şi mai e şi monopolizată de afacerişti veroşi cu sau fără sutană. Dacă e să fie ceva utilizabil la o transplantare, foarte bine, dar cu restul? Soluţia de a deveni exponat de muzeu, sau chiar de laborator modest de biologie dintr-o şcoală rurală, devine din ce în ce mai convenabilă. Bănuiesc că cheltuielile de plastinaţie vor reveni celor ce doresc un asemenea exponat. Mai ales că preţul biletelor pentru vizitarea expoziţiei nu-s de colo...