11 aprilie 2010

Tehnici de manipulare - împărtăşania

Împărtăşania este un proces complex ce este susţinut de cele două entităţi ce participă: credinciosul, pe de o parte, şi biserica, reprezentată de duhovnic, pe de altă parte. Pentru înfăptuirea acestui protocol dorinţa trebuie să vină din ambele părţi, nu poate numai enoriaşul să se împărtăşească, trebuie ca preotul "să-i dea" împărtăşania.

Motorul acestui act este nevoia de a aparţine unui anumit grup a credinciosului, iar conştiinţa acestui fapt este gestul Sfintei Împărtăşanii. Momentul este fastuos pentru credincios, el primeşte premiul din mâna autorităţii reprezentată de preot. Gestul izvorăşte din primitivele manifestări sociale, când cel mai puternic împărţea prada în cadrul haitei. În cazul creştinilor prada este Hristosul, dar aceştia nu sunt originali, toate religiile, mai ales cele arhaice, subliniind dualitatea hrană-divinitate ca premisă a existenţei (vieţii). Faptul că înghite hrana ca parte a divinităţii sau pur şi simplu se hrăneşte cu divinitatea sa, canibalic, este doar o chestiune de formă, nu de fond.

Pentru premiu creştinul este dispus să arate "pocăinţă". Imaginea unui amărât ce scheaună pe lângă animalul ce controlează hoitul nu este mult diferită. Drept-credinciosul nu solicită împărtăşania, o cerşeşte. El se milogeşte pentru a primi bucăţica ce crede că îi dă viaţă. Şi nu o va primi până ce umilirea nu va fi completă, până ce corpul şi conştiinţa lui nu va fi la latitudinea puternicului preot ca reprezentant al Domnului.

Această umilire atinge sublimul paradox prin "asumarea" ei de către credincios. Toate "canoanele", mătăniile, rugăciunile şi daniile nu fac altceva decât să arate creştinului care este locul şi nivelul său. Nu există nici o intenţie de altruism din partea bisericii: Primirea Sfintei Împărtăşanii este strâns legată de Spovedanie chiar şi pe patul morţii. Cel care e inconştient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legată şi de voinţa persoanei respective. Împărtăşania pe patul de moarte nu se refuză niciodată, cu condiţia însă ca muribundul să o ceară. Chiar dacă a cerut Împărtăşania înainte de a fi inconştient, nu poate fi împărtăşit un muribund, deoarece devenind inconştient nu poate marturisi păcatele. Preotul trebuie să fie cu luare-aminte la împărtăşirea muribunzilor inconştienţi, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconştient este ca şi mort.

Adevăratul scop al împărtăşaniei nu este salvarea, nu este vindecarea, nu este nici măcar hrănirea. Este Spovedania. Este mijlocul prin care preotul devine şi mai puternic decât este. Având cunoştinţă de "păcatele" enoriaşului acesta poate induce sentimentul vinovăţiei transformând-ul într-un nimic. Preotul devine temut, creştinul devine insignifiant. Spovedania pleacă de la o premisă absurdă, manipulatorie. Nu există om fără păcate. Respiri? Eşti păcătos! Nu respiri? Tot păcătos eşti, dar nici nu te putem ajuta (de fapt dacă nu respiri nu te poţi spovedi).

Spovedania este cea mai perfectă formă de "intelligence". Securitatea comunistă e mic copil pe lângă instituţia Spovedaniei. Poate din cauza asta cei mai buni ofiţeri au fost recrutaţi din rândul clericilor. Anchetatorul este prietenul condamnatului. Condamnat - pentru că este vinovat din oficiu (prezumţia de nevinovăţie este doar o invenţie modernă). Din dragoste, pentru mântuirea lui, a păcătosului, "mărturisirea păcatelor" devine unealta şi arma prin care Biserica conduce lumea. Dacă nu îţi "mărturiseşti păcatele" eşti damnat, dar dacă le mărturiseşti eşti "salvat". Pentru că prin spovedanie preotul află nu numai intimitatea ta, ci şi pe a celor apropiaţi ţie. Spovedania mai fructifică o necesitate a omului, nevoia de exhibiţionism, de se arăta aşa cum este el în realitate, de a-şi da jos masca. Momentul spovedaniei devine sublim, credincioşii simt plăcere în a-şi prezenta fanteziile drept "păcate", preotul salivând deasupra secretelor aflate.

Salvarea vine abia după îndeplinirea canoanelor. Aici duhovnicul are putere deplină. Canonul impus este discreţionar, "secretul spovedaniei" impunând asta. Credinciosul nu are de unde să ştie dacă "pedeapsa" aferentă este conformă, nu are termen de comparaţie, este cu totul la mâna superiorului. Faptul că preotul a fost prietenul creştinului a trecut. Acum trebuie să plătească pentru plăcerea pe care a avut-o creştinul împărţind fanteziile sale cu preotul...
Abia apoi va primi cadoul mult râvnit, linguriţa cu Sfânta Împărtăşanie...

16 comentarii:

  1. Parca ai descrie practicile BDSM :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Canibalism ritualic..mânâncă-ți idolul, creștine !

    -AA

    RăspundețiȘtergere
  3. Pot sa posted daca nu am diacritice la tastatura?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Adi
    Da, se poate şi fără diacritice, deşi nu este complicat să îţi pui...

    RăspundețiȘtergere
  5. Stiu, dar nu am drepturi de administrator la calculator:)

    RăspundețiȘtergere
  6. anonim ...O gluma proasta articolul asta...o jignire adusa celor 86% din romani care sunt ortodocsi +5% catolici.Nimeni nu e obligat sa se spovedeasca...daca tu esti un (r)ateu ,nu intoxica lumea cu bazaconiile tale.Canonul nu este impus ,ci dat ca un medicament.Depinde de om daca il va implini..tu nu mai ramai prieten cu medicul daca ti-a dat sirop de tuse si a fost amar?El ti-a vrut binele, dar tu te comporti ca un copil needucat si rasfatat!Rusine omule!
    P.S. Daca tot lupti pentru libertatea constiintei(ca si alti atei) si a parerii nu cenzura si bloca acest comentariu!Si un sfat...Renunta la aceasta titulatura falsa si tendentioasa,,Profu' de Religie!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonimul... anonim
    Ar fi o jignire dacă ceea ce am descris eu nu se întâmplă ca atare, dacă ar fi o minciună. Ei bine, nu este.
    "Profu' de religie" există deoarece tratez subiectul aşa cum ar fi trebuit tratat de către "adevăraţii" profesori de religie: expunere analitică, nediscriminatorie şi lipsită de prozelitism a fenomenului religios. Din păcate România este un stat unde legea deşi spune că în învăţământul de stat este interzis prozelitismul religios profesorii de religie chiar asta fac: prozelitism religios.

    RăspundețiȘtergere
  8. Îmi povestea o cunoștință cum i se spunea la ora de religie în clasa a 6-a ca "să nu mânânce pască de la evrei, că este făcută cu sânge de femeie creștină."
    Fiind un gurmand, mi-am notat desigur rețeta.
    Pofta bună!

    -AA

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule "profesor"! Esti jalnic! Dincolo de ... nestiinta in cele religioase (voluntara sau involuntara), dai dovada de tot atata nestiinta in ceea ce priveste psihologia individuala si de grup! Vorbesti ca sa te auzi vorbind! Ce stii despre preotie in afara povestilor? Te-ai spovedit vreodata? Ai intalnit vreodata un duhovnic adevarat? Sunt multe intrebari al caror raspuns m-ar determina sa-ti dau atentie sau nu. La prima citire a insiruirilor tale de cuvinte "inteligente" am inteles ca esti un frustrat, cred ca ai dat peste un preot care si-a batut joc de gandurile tale ... bune. Au mai patit-o si altii! Nu ai cautat unde trebuie! Prozelitism cred ca faci tu, un prozelitism nihilist, probabil o reliegie noua infiintata de tine, ... a descompunerii. Sincer, imi este mila de tine! Cred ca ar trebui sa consulti nu un preot, ci un psiholog, ai manifestari patologice depresive.
    Nu te condamn in nici un fel, cred doar ca in teribilismul de care dai dovada si in goliciunea ideilor, zace chiar o farama de satanism stilizat.Imi pare rau, dar asta se vede de la o posta. Eu nu sunt religios practicant, dar ma deranjeaza "atotstiinta" unora care reinventeaza nimicul. Tinzi spre nimic!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Anonim...
    Tu spui aşa: "Ce stii despre preotie in afara povestilor? Te-ai spovedit vreodata? Ai intalnit vreodata un duhovnic adevarat?"
    Şi tot tu spui în continuare: "cred ca ai dat peste un preot care si-a batut joc de gandurile tale ... bune. Au mai patit-o si altii! Nu ai cautat unde trebuie!"
    Exact asta spun şi eu: preotul (duhovnicul) "adevărat" este doar cel pe care îl accepţi ca "adevărat". Tu îl accepţi pe unul, eu pe celălalt. Nu văd unde este greşeala... Că nu sunt la fel ca tine? Poate tu eşti greşit pentru că nu eşti la fel ca mine. Tu nu ţi-ai pus niciodată această întrebare? Eu da!

    RăspundețiȘtergere
  11. "preotul (duhovnicul) "adevărat" este doar cel pe care îl accepţi ca "adevărat"
    Vai...ce ciudatenie ai spus:)
    Este problema fundamentala a ateistilor..."absolutizarea realativismului"
    Ceva este "adevarat" cand corespunde cu definitia, nu in functie de parerile unora despre acel lucru!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Adi
    Nu este vorba de absolutizare, este vorba de subiectivism. Poate nu ai citit ce a scris Anonim (care este credincios, ca şi tine), el "hotărăşte" care este duhovnicul adevărat şi care nu. Pentru mine duhovnicii sunt duhovnici "adevăraţi" toţi.

    RăspundețiȘtergere
  13. Pentru ca aveti, in mod subiectiv, standarde diferite!
    Duhovnic adevarat este cineva care isi face cu responsabilitate si profesionalism aceasta datorie!
    De acord ca sunt rare asemenea persoane!
    Dar tu vrei sa sustii ca toti sunt adevarati... pentru ca, de fapt, nu are avea nicio valoare ceea ce ar trebui ei de fapt sa faca!

    RăspundețiȘtergere
  14. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  16. @andrei
    @Adi
    Nu permit atacuri la persoană şi limbaj vulgar.

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.