Sfârşitul de săptămână a venit cu două evenimente, ambele importante din punctul meu de vedere.
Primul, şi probabil cel mai important, este verdictul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul recursului formulat de Italia la decizia anterioară cu privire la afişarea crucifixului în şcolile de stat. În noiembrie 2009 aceeaşi Curte stabilise că prezenţa simbolurilor religioase în sălile de clasă sunt ilegale, fiind o formă de discriminare şi care restrânge dreptul părinţilor de a-şi educa copiii conform convingerilor proprii. În noul verdict pronunţat vineri, 18 martie 2011, CEDO stabileşte că afişarea publică a crucifixelor în şcoli nu încalcă libertatea de conştiinţă. Decizia, adoptată în cazul "Lautsi contra Italiei", este obligatorie pentru toate cele 47 de state semnatare ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, deci inclusiv pentru România. Acest proces derulat pe mai bine de 10 ani nu a demonstrat altceva decât faptul că, vorba lui Savatie Baştovoi, numai dracu este corect, Dumnezeu nu.
Dumnezeu îşi permite să fie incorect, imoral şi chiar ilogic deoarece prin reprezentanţii săi clericali (popi, vraci, preoţi, ieromonahi, călugări, patriarhi, papi, vrăjitori, iniţiaţi, şamani, politicieni) "reuşeşte" să facă lobby şi să influenţeze decizii ale unei justiţii nu chiar atât de nepartizane sau oarbe pe cât am fi crezut că avem în acestă Europă ce se declară neutră din punct de vedere religios. Binenţeles că statul român a făcut şi el corp comun cu ţările cele mai rudimentare din punct de vedere al toleranţei şi secularismului. De ce? Pentru că oamenii credincioşi sunt cel mai uşor de manipulat. Iar politicienii şi popii români asta doresc să aibă în România, vorba Abramburicăi ce nu vrea "barbari şcoliţi". Cu siguranţă vrea "creştini proşti".
Iar cât de proşti sunt deja aceştia ne-a spus ProTV duminică, 20 martie 2011: Români rătăciţi în credinţă. Secretele sectelor care vând "minuni". Felicitări reporterilor!
Deşi nu atacă sistemul de credinţe şi religia în ansamblu realizatorii punctează relevant scopul şi mijloacele prin care credulii sunt deposedaţi de bani, voinţă şi capacitate de judecată individuală de şmecherii "divini". Subliniez că nu sunt absolviţi de vină nici politicienii ce acceptă "icoane" şi "religie" în şcolile publice şi nici sus-puşii Bisericii Ortodoxe Române ce se dezic de mârşăviile propriilor preoţi doar după ce sunt puşi în faţa evidenţelor filmate şi doar cu jumătate de gură. Iată că banii băgaţi în sistemul corupt şi păgubos al "moralei religioase" reprezentată de ziduri de biserici şi ore de îndoctrinare îşi arată din ce în ce mai mult roadele. Diferenţa dintre proştii de la televizor ce îşi dau bruma de avere pe himere şi statul român ce finanţează pe faţă cursuri de îndobitocire şi catedrale este inexistentă.
Credinciosul, fie el creştin ortodox, bahai, penticostal sau astrologo-sensibil, este manipulabil.
Iar tu, credinciosule, nu îţi dai seama de manipularea pe care o suporţi. O simţi, dar nu o identifici. Pentru că nu ai instrumentul necesar pentru a observa acest lucru: independenţa în gândire...
21 martie 2011
15 martie 2011
Parteneriatul stat-biserică - gogoriţă pentru deturnare de fonduri
Cine doreşte să facă ceva în domeniul social face indiferent de câte fonduri primeşte sau va primi de la stat. Iată un exemplu concludent al activităţii unor organizaţii neguvernamentale, reunite la Braşov sub forma platformei numite Reţeaua de Sprjin Comunitar. Membri acestei reţele sunt fundaţii şi asociaţii, cu precădere furnizori de servicii sociale, cu recomandări substanţiale. Munca lor este imensă, în urma acesteia obţinând recunoaşterea implicită de către statul român: certificatul de acreditare ca furnizor de servicii sociale. Aceste certificate nu se dau pe ochi frumoşi, pe declaraţii de intenţie sau pe vorbe de duh. Dimpotrivă. Documentaţia justificativă este stufoasă, organizaţiile au persoane pregătite, unele cu studii de specialitate, altele cu o mare capacitate de înţelegere şi decizie, au dovezi solide a unor reuşite, proiecte finalizate şi beneficiari reali. Au făcut deja dovada că pot antrena resurse, financiare şi umane, pentru a pune în practică activităţile sociale propuse. Activităţi ce nu sunt de tipul mâinilor împreunate spre rugăciune sau pelerinaje la moaşte ci lucruri concrete, de la case la educaţie, de la susţinere psihologică la consiliere juridică. Aceşti oameni sunt pe deplin îndreptăţiţi să fie promovaţi, susţinuţi şi indicaţi pentru ca statul să ofere fonduri nerambursabile pentru proiectele în care sunt specializaţi. Pentru că orice lucru bine făcut poate fi făcut cel mai bine de cei ce se pricep la asta. Nu ajunge numai dorinţa, mai trebuie şi putirinţa...
Iar putirinţa este subliniată şi reglementată în cadrul definit de Legea 350/2005 cu privire la acordarea de fonduri nerambursabile persoanelor fizice sau juridice fără scop patrimonial - asociaţii sau fundaţii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii. Ei bine, chiar principiile care stau la baza acestei legi (Art. 4) sunt aruncate la gunoi prin noua Lege a parteneriatului stat-biserică:
a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, beneficiar;
b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
d) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea
contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
Prin această lege a deturnărilor de fonduri publice către cler se ocoleşte bruma de reglementare cu privire la echitabilitate. Biserica devine nu numai un actor preferat, ci chiar mijlocul prin care se vor face pierduţi banii publici. Iată cum arată aproape acelaşi articol 4, cu intenţia vădită de a sugera echitabilitatea:
a) nesubstituirea, respectiv asigurarea managementului serviciilor sociale care sunt organizate şi funcţionează în cadrul cultelor şi în lăcaşurile de cult, distinct de managementul serviciilor religioase; neincluderea în programul serviciilor sociale a serviciilor religioase;
Aiurea. Nu va exista zi fără rugăciune. Iar diferenţele dintre managementul serviciilor sociale va fi doar scriptic, probabli va dispare titulatura din faţa numelui...
b) protecţia împotriva discriminării, conform căruia criteriile de acces ale beneficiarilor la programele iniţiate de culte nu ţin cont de origine etnică, limbă, religie, categorie socială, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, dizabilitate sau dependenţă, precum şi de alte criterii care ar putea restricţiona drepturile omului şi libertăţile fundamentale;
Sunt curios cum va fi tratat un homosexual bolnav de SIDA de preotul ce a participat cu o zi în urmă la un marş pentru "familie".
c) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca toate cultele să aibă dreptul de a participa la accesarea fondurilor acordate conform legii;
Reţineţi doar cultele.
d) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor, a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru finanţarea programelor prevăzute de prezenta lege;
E clar cine stabileşte sistemul concurenţial: politicianul care aruncă banul nostru...
f) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor de finanţare, astfel încât orice cult să aibă şanse egale de a încheia contractul respectiv;
În loc de orice cult ar fi trebuit scris numai cultele.
De asta public şi eu întâmpinarea pe care Institutul pentru Politici Publice o face acestei legi discriminatorii:
Bucureşti, 10 martie 2011 ■ Printr-o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Institutul pentru Politici Publice (IPP), împreună cu mai multe organizaţii neguvernamentale furnizoare de servicii sociale din România, au solicitat să nu promulge recent adoptata Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale, iniţiată de către deputaţi şi senatori ai PD-L, cerând ca actul normativ să fie retransmis Parlamentului spre re-examinare, pentru următoarele argumente expuse mai jos.
Organizaţiile semnatare consideră că legea este în contradicţie flagrantă cu principiul competiţiei libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităţilor de cult, asupra furnizării de servicii de asistenţă socială finanţate în proporţie de 80% din bugetul de stat. În circuitul legislativ din Parlament se află deja un alt proiect de lege care are ca obiect reglementarea contractării serviciilor sociale în România şi unde unităţile de cult, în calitate de furnizori de servicii sociale acreditaţi în condiţiile legii, pot participa la procedurile transparente, competitive organizate de autorităţile publice de la nivel judeţean, pentru subcontractarea serviciilor sociale alături de alte entităţi, cum sunt organizaţiile neguvernamentale, recunoscute ca furnizori de servicii sociale în toate statele europene.
În al doilea rând, legea în cauză încalcă prevederile Convenţiilor internaţionale la care România este semnatară (Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi) în ceea ce priveşte angajarea finanţării din bani publici pentru procesul de instituţionalizare a persoanelor aflate în situaţii vulnerabile. Legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale nu promovează serviciile, ci permite finanţarea construcţiei de instituţii numite aşezăminte sociale, pe lângă unităţile de cult, fără a se specifica condiţii clare privind capacitatea acestora, limitele de finanţare etc.
Nu în ultimul rând, legea vine în contradicţie cu toate eforturile concentrate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în direcţia reformării sistemului de servicii sociale din România, în condiţii de transparenţă şi eficienţă.
În aceste condiţii, organizaţiile semnatare au solicitat Preşedintelui să facă uz de prerogativa constituţională şi să retransmită legea în Parlament spre re-examinare.
Organizaţiile semnatare:
Institutul pentru Politici Publice (IPP)
Fundaţia Alpha Transilvană
Fundaţia Estuar
Reţeaua Romanian Harm Reduction Network (RHRH)
Fundaţia "Alături de Voi" România (ADV)
Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR)
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC)
Asociaţia "Divers"
Fundaţia Baylor Marea Neagră
Fundaţia "Împreună" - Galaţi
RheumCare - Târgu Mureş
Federaţia Paritate România
Organizaţia "Trebuie"
Asociaţia Raza de Soare
Fundaţia Ruhama
Fundaţia Sf. Dimitrie
APH Sporting Club
Asociaţia Română pentru Persoane cu Handicap Mental Arpeham - filiala Mediaş
Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Locomotorii din Judeţul Mureş
Caritas Alba Iulia
Motivation România
Fundaţia Mâini Dibace
Fundaţia Alături de Voi Centrul Mureş
"Trebuie" Feteşti
ESTUAR - Centrul Social Cluj
Societatea Română Speranţa
Asociaţia Phoenix-Speranţa Mediaş
Asociaţia Handicapaţilor Fizici judeţul Harghita
Centru de Recuperare şi Reabilitare Tălmaciu
Asociaţia Benone
Asociaţia HIFA-România
Asociaţia Phoenix Speranţa
ASCOTID Mureş
Asociaţia Caritas Catolica
Fundaţia "Inimă de copil"
Fundaţia Păpădia
Fundaţia de Ajutor Medical "Profilaxis" Timişoara
Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic România
Asociaţia Română pentru Persoane cu Handicap Mintal (ARPEHAM) - filiala Mediaş
Asociaţia "Sprijinirea Integrării Sociale"
Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galaţi
Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Elena Iorga, Director de programe IPP la tel: 021 212 3126, 0722 166 888 sau e-mail: elena@ipp.ro
Mulţumesc politicienilor care au înţeles absurdul legii şi s-au opus prin vot: Popescu Dan-Mircea, Prigoană Vasile-Silviu, Cazan Mircea Vasile, Orban Ludovic, Voicu Mihai Alexandru, Budurescu Daniel-Stamate, Irimescu Mircea.
Şi aşa, doar ca să vă faceţi o idee la ce nivel pot ajunge serviciile sociale patronate de biserică vă invit la film: The Magdalene Sisters (2002) - aşezământul social al călugăriţelor magdalene. Trebuie să vă pun în gardă că acest film este atât de dur încât este interzis celor sub 16 ani. Vizionare plăcută!
Iar putirinţa este subliniată şi reglementată în cadrul definit de Legea 350/2005 cu privire la acordarea de fonduri nerambursabile persoanelor fizice sau juridice fără scop patrimonial - asociaţii sau fundaţii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii. Ei bine, chiar principiile care stau la baza acestei legi (Art. 4) sunt aruncate la gunoi prin noua Lege a parteneriatului stat-biserică:
a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, beneficiar;
b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
d) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea
contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
Prin această lege a deturnărilor de fonduri publice către cler se ocoleşte bruma de reglementare cu privire la echitabilitate. Biserica devine nu numai un actor preferat, ci chiar mijlocul prin care se vor face pierduţi banii publici. Iată cum arată aproape acelaşi articol 4, cu intenţia vădită de a sugera echitabilitatea:
a) nesubstituirea, respectiv asigurarea managementului serviciilor sociale care sunt organizate şi funcţionează în cadrul cultelor şi în lăcaşurile de cult, distinct de managementul serviciilor religioase; neincluderea în programul serviciilor sociale a serviciilor religioase;
Aiurea. Nu va exista zi fără rugăciune. Iar diferenţele dintre managementul serviciilor sociale va fi doar scriptic, probabli va dispare titulatura din faţa numelui...
b) protecţia împotriva discriminării, conform căruia criteriile de acces ale beneficiarilor la programele iniţiate de culte nu ţin cont de origine etnică, limbă, religie, categorie socială, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, dizabilitate sau dependenţă, precum şi de alte criterii care ar putea restricţiona drepturile omului şi libertăţile fundamentale;
Sunt curios cum va fi tratat un homosexual bolnav de SIDA de preotul ce a participat cu o zi în urmă la un marş pentru "familie".
c) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca toate cultele să aibă dreptul de a participa la accesarea fondurilor acordate conform legii;
Reţineţi doar cultele.
d) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor, a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru finanţarea programelor prevăzute de prezenta lege;
E clar cine stabileşte sistemul concurenţial: politicianul care aruncă banul nostru...
f) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor de finanţare, astfel încât orice cult să aibă şanse egale de a încheia contractul respectiv;
În loc de orice cult ar fi trebuit scris numai cultele.
De asta public şi eu întâmpinarea pe care Institutul pentru Politici Publice o face acestei legi discriminatorii:
Bucureşti, 10 martie 2011 ■ Printr-o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Institutul pentru Politici Publice (IPP), împreună cu mai multe organizaţii neguvernamentale furnizoare de servicii sociale din România, au solicitat să nu promulge recent adoptata Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale, iniţiată de către deputaţi şi senatori ai PD-L, cerând ca actul normativ să fie retransmis Parlamentului spre re-examinare, pentru următoarele argumente expuse mai jos.
Organizaţiile semnatare consideră că legea este în contradicţie flagrantă cu principiul competiţiei libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităţilor de cult, asupra furnizării de servicii de asistenţă socială finanţate în proporţie de 80% din bugetul de stat. În circuitul legislativ din Parlament se află deja un alt proiect de lege care are ca obiect reglementarea contractării serviciilor sociale în România şi unde unităţile de cult, în calitate de furnizori de servicii sociale acreditaţi în condiţiile legii, pot participa la procedurile transparente, competitive organizate de autorităţile publice de la nivel judeţean, pentru subcontractarea serviciilor sociale alături de alte entităţi, cum sunt organizaţiile neguvernamentale, recunoscute ca furnizori de servicii sociale în toate statele europene.
În al doilea rând, legea în cauză încalcă prevederile Convenţiilor internaţionale la care România este semnatară (Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi) în ceea ce priveşte angajarea finanţării din bani publici pentru procesul de instituţionalizare a persoanelor aflate în situaţii vulnerabile. Legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale nu promovează serviciile, ci permite finanţarea construcţiei de instituţii numite aşezăminte sociale, pe lângă unităţile de cult, fără a se specifica condiţii clare privind capacitatea acestora, limitele de finanţare etc.
Nu în ultimul rând, legea vine în contradicţie cu toate eforturile concentrate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în direcţia reformării sistemului de servicii sociale din România, în condiţii de transparenţă şi eficienţă.
În aceste condiţii, organizaţiile semnatare au solicitat Preşedintelui să facă uz de prerogativa constituţională şi să retransmită legea în Parlament spre re-examinare.
Organizaţiile semnatare:
Institutul pentru Politici Publice (IPP)
Fundaţia Alpha Transilvană
Fundaţia Estuar
Reţeaua Romanian Harm Reduction Network (RHRH)
Fundaţia "Alături de Voi" România (ADV)
Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR)
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC)
Asociaţia "Divers"
Fundaţia Baylor Marea Neagră
Fundaţia "Împreună" - Galaţi
RheumCare - Târgu Mureş
Federaţia Paritate România
Organizaţia "Trebuie"
Asociaţia Raza de Soare
Fundaţia Ruhama
Fundaţia Sf. Dimitrie
APH Sporting Club
Asociaţia Română pentru Persoane cu Handicap Mental Arpeham - filiala Mediaş
Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Locomotorii din Judeţul Mureş
Caritas Alba Iulia
Motivation România
Fundaţia Mâini Dibace
Fundaţia Alături de Voi Centrul Mureş
"Trebuie" Feteşti
ESTUAR - Centrul Social Cluj
Societatea Română Speranţa
Asociaţia Phoenix-Speranţa Mediaş
Asociaţia Handicapaţilor Fizici judeţul Harghita
Centru de Recuperare şi Reabilitare Tălmaciu
Asociaţia Benone
Asociaţia HIFA-România
Asociaţia Phoenix Speranţa
ASCOTID Mureş
Asociaţia Caritas Catolica
Fundaţia "Inimă de copil"
Fundaţia Păpădia
Fundaţia de Ajutor Medical "Profilaxis" Timişoara
Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic România
Asociaţia Română pentru Persoane cu Handicap Mintal (ARPEHAM) - filiala Mediaş
Asociaţia "Sprijinirea Integrării Sociale"
Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galaţi
Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Elena Iorga, Director de programe IPP la tel: 021 212 3126, 0722 166 888 sau e-mail: elena@ipp.ro
Mulţumesc politicienilor care au înţeles absurdul legii şi s-au opus prin vot: Popescu Dan-Mircea, Prigoană Vasile-Silviu, Cazan Mircea Vasile, Orban Ludovic, Voicu Mihai Alexandru, Budurescu Daniel-Stamate, Irimescu Mircea.
Şi aşa, doar ca să vă faceţi o idee la ce nivel pot ajunge serviciile sociale patronate de biserică vă invit la film: The Magdalene Sisters (2002) - aşezământul social al călugăriţelor magdalene. Trebuie să vă pun în gardă că acest film este atât de dur încât este interzis celor sub 16 ani. Vizionare plăcută!
10 martie 2011
Legea parteneriatului social stat-biserică
Să vă povestesc câte ceva despre ONG-uri. Unul pe care îl cunosc destul de bine, am participat la câteva acţiuni de-ale lor, le ţin pumnii şi mă bucur de fiecare realizare pe care o au. Se numeşte FAST (Fundaţia pentru Asistenţă Socială şi Tineret) şi activează în judeţul Braşov, cu precădere în Săcele, Tărlungeni şi Zizin. Site-ul lor îl găsiţi aici: fastcharity.ro, nu strică să vă aruncaţi ochii pe el şi chiar să faceţi o donaţie dacă simţiţi nevoia. Merită!
Educaţia este singura soluţie viabilă pentru a ieşi din sărăcie. Daniel, preşedintele fundaţiei, a reuşit să unească în jurul său o grămadă de voluntari şi sponsori. Dintr-o centrală termică dezafectată a sistematizat un centru cultural-educativ de excepţie, loc unde adună zilnic copii de prin ţigăniile din Săcele, Zizin şi Tărlungeni. Le face câte o baie, le dă câte o masă şi voluntarii se ocupă de educaţia lor. Îi învaţă să fie oameni. Să citescă, să socotească, să se bucure de reuşite şi să-i iubească pe cei din jurul lor, chiar dacă sunt săraci. Astfel aceşti copii ar putea avea o şansă de a deveni ambiţioşi, educaţi, doriţi. Bine, bine, dar după ce se bucură de atenţie aceşti copii ar fi ajuns în acelaşi loc de unde au plecat: insalubra şi friguroasa lor casă. Pe cap cu vreo mamă beată sau un tată puşcăriaş (furt de lemne din pădure). Şi atunci fundaţia s-a apucat de următorul proiect: construcţia de locuinţe pentru familiile dezavantajate. Prima casă a fost o experienţă unică. Nimeni nu a dat nici o şansă proiectului. Materialele dispăreau de pe şantier date pe câte-o sticlă de băutură. Dar voluntarii şi-au făcut treaba. Au arătat că se poate. Dar nişte case primite de-a moaca nu sunt preţuite la adevărata lor valoare. Aşa că următorii pe lista celor ce le-au fost construite case au fost cei ce au dat o mână de ajutor. Şi aşa s-a ajuns să se ajute unii pe alţii şi ,încet-încet, au acum un mic cartier cu case curate, calde, vesele. Oamenii au început să zâmbească. Să fie mândri că locuiesc acolo.
Şi grosul fondurilor sunt din donaţii, mai ales din străinătate.
Contează şi religia? Probabil. Cel puţin la nivel de oportunitate de întâlnire. Tot în jurul meu am un alt caz, la care nu dau repere, al unui preot ortodox. Şi acesta a ajutat o familie (ortodoxă, binenţeles) ce avea probleme locative. Şi i-a găzduit în casa parohială. A, nu vă faceţi iluzii. Preotul nu mai locuieşte acolo. Are o vilă imensă, în alt cartier. În realitate îi era frică de hoţi. Şi de ce să nu pună pe cineva să aibă grijă de casa parohială, că doar trebuie să justifice la Mitropolie lucrurile ce le are pe inventar. Încă un amănunt: familia respectivă nu are voie să primească pe nimeni acolo, în casa parohială. Pe nimeni. Prietenul fiicei lor le-a făcut o vizită, pentru a se cunoaşte, ... la restaurant.
Din acest motiv consider că acestă "Lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale" împinsă de parlament spre promulgare este josnică. Mă alătur şi eu acţiunii oficiale ASUR publicând comunicatul de presă:
Marţi, 8 martie 2011, ora 12:52, Parlamentul României, cu o largă majoritate, a deschis calea mitei electorale. Practic, prin adoptarea Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, cultele religioase sunt legate financiar şi mai mult de către Stat, ajungând să depindă de voinţa partidului sau a coaliţiei aflate la putere la un moment dat.
„Se impune societăţii o lege nocivă care introduce o discriminare flagrantă între cultele religioase şi celelalte ONG-uri care oferă servicii sociale. Prin decizia Parlamentului, cultele devin mai egale decât ceilalţi egali. Şi atunci te întrebi: se va respecta principiul echidistanţei Statului faţă de ceilalţi actori din piaţă, din moment ce cultele beneficiază de o lege specială? Ne ingrijorează şi introducerea unei derogări de la legea 350/2005. Practic, se dă cale liberă folosirii banului public la finanţarea activitaţilor aducătoare de profit ale Bisericii şi la achiziţionarea de proprietăţi, terenuri şi clădiri. Banii pe care Statul îi strînge din impozitele cetăţenilor vor ajunge la dispoziţia unor organizaţii religioase private.” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
Noua lege prevede ca Guvernul, fără nici un control din partea Parlamentului, să poată deturna către cultele religioase o parte din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Aceste fonduri vor veni să se adauge celor care se acorda deja, în mod „tradiţional”: bani pentru plata salariilor preoţilor, bani pentru plata personalului neclerical, bani pentru contrucţii de noi biserici şi pentru repararea celor deja existente, donaţii de terenuri şi clădiri, scutiri de taxe şi impozite etc.
Și mai grav, aceste fonduri vor putea fi folosite pentru dezvoltarea unei structuri de cadre aparţinînd cultelor religioase, așa numitele „corpuri de voluntari”, ce se va substitui serviciilor legitime ale Statului.
Un alt aspect îngrijorator îl constituie prevederile privind co-finanţarea din partea cultelor. Dincolo de suma ridicol de mică cu care acestea sunt obligate să contribuie (20%), în practică această contribuţie va putea fi obţinută tot de la Stat, din partea administraţiei publice locale.
Lista abuzurilor nu se opreşte aici:
- se încalcă libera concurenţă; noua lege este discriminatorie faţă de ceilalţi furnizori de servicii sociale, instaurând un monopol, de facto, al Bisericii în acest domeniu
- se dă o tentă ideologic-religioasă protecţiei sociale, afectând relaţia dintre cetăţean şi Stat
- finanțările se prevăd a fi acordate prin derogare de la Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice; de acum banii obţinuţi astfel vor putea fi folosiţi pentru:
- activităţi generatoare de profit
- activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului
Care este rostul acestei legi? De ce a fost adoptată tocmai acum, după ce proiectul a zăcut ani de zile la Parlament? Chiar şi Guvernul, în punctul de vedere înaintat Camerei Deputaţilor (nr. 802/19.02.2010) a subliniat inutilitatea ei din perspectiva protecţiei sociale, în condiţiile în care acest domeniu este suficient reglementat.
Această mişcare, în contextul apropierii anului electoral 2012, pare să facă parte dintr-o acţiune mai amplă de dicţionare de bani către cultele religioase, în general şi către BOR în special. Astfel, prin Legea Bugetului adoptată în decembrie 2010, în cadrul unor programe multianuale se prevede ca în 2012 faţă de 2011:
- fondurile pentru contruirea de noi biserici şi repararea celor existente vor creşte cu 200% (!!!)
- fondul de salarii pentru personalul neclerical din instituţiile de învățământ teologic va creşte cu 64%
- fondul de salarii pentru preoţi va creşte cu 8,4%
Pentru comparaţie, fondurile ce se prevăd a fi alocate în 2012 pentru reabilitarea infrastructurii şcolare sunt de 3,3 ori mai mici decât cele pentru construirea şi repararea bisericilor, iar economia României se estimează a avea o creştere în 2011 de cel mult 1%.
Ţinând cont de toate acestea, facem un apel la Preşedintele ţării, dl. Traian Băsescu, să nu promulge această lege şi să o retrimită către Parlament pentru reexaminare.
Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!
Educaţia este singura soluţie viabilă pentru a ieşi din sărăcie. Daniel, preşedintele fundaţiei, a reuşit să unească în jurul său o grămadă de voluntari şi sponsori. Dintr-o centrală termică dezafectată a sistematizat un centru cultural-educativ de excepţie, loc unde adună zilnic copii de prin ţigăniile din Săcele, Zizin şi Tărlungeni. Le face câte o baie, le dă câte o masă şi voluntarii se ocupă de educaţia lor. Îi învaţă să fie oameni. Să citescă, să socotească, să se bucure de reuşite şi să-i iubească pe cei din jurul lor, chiar dacă sunt săraci. Astfel aceşti copii ar putea avea o şansă de a deveni ambiţioşi, educaţi, doriţi. Bine, bine, dar după ce se bucură de atenţie aceşti copii ar fi ajuns în acelaşi loc de unde au plecat: insalubra şi friguroasa lor casă. Pe cap cu vreo mamă beată sau un tată puşcăriaş (furt de lemne din pădure). Şi atunci fundaţia s-a apucat de următorul proiect: construcţia de locuinţe pentru familiile dezavantajate. Prima casă a fost o experienţă unică. Nimeni nu a dat nici o şansă proiectului. Materialele dispăreau de pe şantier date pe câte-o sticlă de băutură. Dar voluntarii şi-au făcut treaba. Au arătat că se poate. Dar nişte case primite de-a moaca nu sunt preţuite la adevărata lor valoare. Aşa că următorii pe lista celor ce le-au fost construite case au fost cei ce au dat o mână de ajutor. Şi aşa s-a ajuns să se ajute unii pe alţii şi ,încet-încet, au acum un mic cartier cu case curate, calde, vesele. Oamenii au început să zâmbească. Să fie mândri că locuiesc acolo.
Şi grosul fondurilor sunt din donaţii, mai ales din străinătate.
Contează şi religia? Probabil. Cel puţin la nivel de oportunitate de întâlnire. Tot în jurul meu am un alt caz, la care nu dau repere, al unui preot ortodox. Şi acesta a ajutat o familie (ortodoxă, binenţeles) ce avea probleme locative. Şi i-a găzduit în casa parohială. A, nu vă faceţi iluzii. Preotul nu mai locuieşte acolo. Are o vilă imensă, în alt cartier. În realitate îi era frică de hoţi. Şi de ce să nu pună pe cineva să aibă grijă de casa parohială, că doar trebuie să justifice la Mitropolie lucrurile ce le are pe inventar. Încă un amănunt: familia respectivă nu are voie să primească pe nimeni acolo, în casa parohială. Pe nimeni. Prietenul fiicei lor le-a făcut o vizită, pentru a se cunoaşte, ... la restaurant.
Din acest motiv consider că acestă "Lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale" împinsă de parlament spre promulgare este josnică. Mă alătur şi eu acţiunii oficiale ASUR publicând comunicatul de presă:
Marţi, 8 martie 2011, ora 12:52, Parlamentul României, cu o largă majoritate, a deschis calea mitei electorale. Practic, prin adoptarea Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, cultele religioase sunt legate financiar şi mai mult de către Stat, ajungând să depindă de voinţa partidului sau a coaliţiei aflate la putere la un moment dat.
„Se impune societăţii o lege nocivă care introduce o discriminare flagrantă între cultele religioase şi celelalte ONG-uri care oferă servicii sociale. Prin decizia Parlamentului, cultele devin mai egale decât ceilalţi egali. Şi atunci te întrebi: se va respecta principiul echidistanţei Statului faţă de ceilalţi actori din piaţă, din moment ce cultele beneficiază de o lege specială? Ne ingrijorează şi introducerea unei derogări de la legea 350/2005. Practic, se dă cale liberă folosirii banului public la finanţarea activitaţilor aducătoare de profit ale Bisericii şi la achiziţionarea de proprietăţi, terenuri şi clădiri. Banii pe care Statul îi strînge din impozitele cetăţenilor vor ajunge la dispoziţia unor organizaţii religioase private.” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
Noua lege prevede ca Guvernul, fără nici un control din partea Parlamentului, să poată deturna către cultele religioase o parte din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Aceste fonduri vor veni să se adauge celor care se acorda deja, în mod „tradiţional”: bani pentru plata salariilor preoţilor, bani pentru plata personalului neclerical, bani pentru contrucţii de noi biserici şi pentru repararea celor deja existente, donaţii de terenuri şi clădiri, scutiri de taxe şi impozite etc.
Și mai grav, aceste fonduri vor putea fi folosite pentru dezvoltarea unei structuri de cadre aparţinînd cultelor religioase, așa numitele „corpuri de voluntari”, ce se va substitui serviciilor legitime ale Statului.
Un alt aspect îngrijorator îl constituie prevederile privind co-finanţarea din partea cultelor. Dincolo de suma ridicol de mică cu care acestea sunt obligate să contribuie (20%), în practică această contribuţie va putea fi obţinută tot de la Stat, din partea administraţiei publice locale.
Lista abuzurilor nu se opreşte aici:
- se încalcă libera concurenţă; noua lege este discriminatorie faţă de ceilalţi furnizori de servicii sociale, instaurând un monopol, de facto, al Bisericii în acest domeniu
- se dă o tentă ideologic-religioasă protecţiei sociale, afectând relaţia dintre cetăţean şi Stat
- finanțările se prevăd a fi acordate prin derogare de la Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice; de acum banii obţinuţi astfel vor putea fi folosiţi pentru:
- activităţi generatoare de profit
- activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului
Care este rostul acestei legi? De ce a fost adoptată tocmai acum, după ce proiectul a zăcut ani de zile la Parlament? Chiar şi Guvernul, în punctul de vedere înaintat Camerei Deputaţilor (nr. 802/19.02.2010) a subliniat inutilitatea ei din perspectiva protecţiei sociale, în condiţiile în care acest domeniu este suficient reglementat.
Această mişcare, în contextul apropierii anului electoral 2012, pare să facă parte dintr-o acţiune mai amplă de dicţionare de bani către cultele religioase, în general şi către BOR în special. Astfel, prin Legea Bugetului adoptată în decembrie 2010, în cadrul unor programe multianuale se prevede ca în 2012 faţă de 2011:
- fondurile pentru contruirea de noi biserici şi repararea celor existente vor creşte cu 200% (!!!)
- fondul de salarii pentru personalul neclerical din instituţiile de învățământ teologic va creşte cu 64%
- fondul de salarii pentru preoţi va creşte cu 8,4%
Pentru comparaţie, fondurile ce se prevăd a fi alocate în 2012 pentru reabilitarea infrastructurii şcolare sunt de 3,3 ori mai mici decât cele pentru construirea şi repararea bisericilor, iar economia României se estimează a avea o creştere în 2011 de cel mult 1%.
Ţinând cont de toate acestea, facem un apel la Preşedintele ţării, dl. Traian Băsescu, să nu promulge această lege şi să o retrimită către Parlament pentru reexaminare.
Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!
1 martie 2011
De ce ortodocşii sunt mai buni decât catolicii
De pe email:
"Iti citesc de ceva vreme blog-ul. Sint absolut exasperat de crestinii ortodocsi, si din pacate sint pus in situatia de a nu putea taia legatura cu ei.
Exista multe carti care arata ce a facut, dpdv istoric, crestinismul. Din pacate, de cite ori aduc argumente din acele carti (cum ar fi inchizitia), mi se raspunde "Da, e adevarat, dar asta au facut CATOLICII, ortodocsii sint curati ca lacrima, e altceva"
As vrea sa stiu daca exista vreo carte sau vreun alt document substantial si credibil despre ticalosii facute, de-a lungul istoriei, de BOR sau de alte biserici ORTODOXE (inclusiv aia greaca si rusa)."
Primo. Motivaţia cuiva de a da peste nas nu o înţeleg şi nu o promovez, deşi poate că are dreptate. Presupun că persoanele din jurul nostru, indiferent de conduita lor religioasă, sunt încărcate principial de bună-voinţă, de comuniune, respectiv de "împărtăşire" a unor valori. Chiar dacă acele valori sunt fundamentate diferit, în realitate urmărim acelaşi lucru: benevolenţa. Mai mult ne despart căile.
Secundo. Nu creştinismul sau ortodoxia (catolicismul) au făcut şi au dres. Nu comunismul sau naţional-socialismul au ucis şi au executat. Ci oamenii. Eventual instituţiile organizate de ei. În virtutea sau sub oblăduirea ideologică a unor idei "religioase". Într-un fel dogmele pot structura un comportament social adecvat sau, dimpotrivă, pot suprima eventualele nonconformisme. Abia în momentul în care există o clară şi definitorie divergenţă acestea pot genera premisele pentru ca adepţii lor să facă acte reprobabile.
Terţo. Orice ideologie se manifestă şi se structurează într-o formă specifică în funcţie de condiţiile particulare de mediu. Manifestările din spaţiul ortodox sunt altele decât cele din spaţiul catolic. Până la marea schismă nici nu putem vorbi de catolici şi ortodocşi. Distrugerea culturii greco-romane şi uciderea păgânilor şi a evreilor a aparţinut creştinilor, indiferent de "natura" dogmei lor: Agora, creştinismul şi Eliade. Abia după 1054 e.n. putem vorbi de catolici versus ortodocşi.
Quatro. Ortodoxismul a fost atât de bine cuplat cu liderii politici încât nici nu a avut oponenţi, cum a avut catolicismul centralizat în jurul papei şi oarecum independent politic în vestul Europei. Pe de altă parte disoluţia dogmatică şi influenţele cultice păgâne din spaţiul est-european precum şi lipsa de cultură a populaţiei nu a favorizat apariţia unei opoziţii viabile. Un alt motiv pentru care ortodoxia nu a avut mari scindări intraconfesionale este "lipsa de interes" a populaţiei pentru actul religios creştin. Acest lucru a dus totodată şi la o indiferenţă faţă de "cunoaştere" aşa cum era ea înţeleasă în evul mediu. În est pur şi simplu nu au putut apare embrionii cunoaşterii ştiinţifice.
Quinto. A existat şi în ortodoxie instituţia sclavagismului (robi mânăstireşti), a exorcizărilor violente (caz recent Tanacu), pedepsirea "necuraţilor" evrei (extrema dreaptă legionară) sau abuzurile economico-legislative (conflictul cu Biserica greco-catolică sau între fracţiunile bisericilor ortodoxe naţionale în funcţie de interesele liderilor politici). Ce trebuie subliniat este că ortodoxia nu a avut niciodată destulă putere pentru a-şi impune punctul de vedere cum a avut catolicismul în vest. Biserica Ortodoxă Română apare ca instituţie abia în 1885 (1872). Dar asta nu înseamnă că e timpul pierdut...
"Iti citesc de ceva vreme blog-ul. Sint absolut exasperat de crestinii ortodocsi, si din pacate sint pus in situatia de a nu putea taia legatura cu ei.
Exista multe carti care arata ce a facut, dpdv istoric, crestinismul. Din pacate, de cite ori aduc argumente din acele carti (cum ar fi inchizitia), mi se raspunde "Da, e adevarat, dar asta au facut CATOLICII, ortodocsii sint curati ca lacrima, e altceva"
As vrea sa stiu daca exista vreo carte sau vreun alt document substantial si credibil despre ticalosii facute, de-a lungul istoriei, de BOR sau de alte biserici ORTODOXE (inclusiv aia greaca si rusa)."
Primo. Motivaţia cuiva de a da peste nas nu o înţeleg şi nu o promovez, deşi poate că are dreptate. Presupun că persoanele din jurul nostru, indiferent de conduita lor religioasă, sunt încărcate principial de bună-voinţă, de comuniune, respectiv de "împărtăşire" a unor valori. Chiar dacă acele valori sunt fundamentate diferit, în realitate urmărim acelaşi lucru: benevolenţa. Mai mult ne despart căile.
Secundo. Nu creştinismul sau ortodoxia (catolicismul) au făcut şi au dres. Nu comunismul sau naţional-socialismul au ucis şi au executat. Ci oamenii. Eventual instituţiile organizate de ei. În virtutea sau sub oblăduirea ideologică a unor idei "religioase". Într-un fel dogmele pot structura un comportament social adecvat sau, dimpotrivă, pot suprima eventualele nonconformisme. Abia în momentul în care există o clară şi definitorie divergenţă acestea pot genera premisele pentru ca adepţii lor să facă acte reprobabile.
Terţo. Orice ideologie se manifestă şi se structurează într-o formă specifică în funcţie de condiţiile particulare de mediu. Manifestările din spaţiul ortodox sunt altele decât cele din spaţiul catolic. Până la marea schismă nici nu putem vorbi de catolici şi ortodocşi. Distrugerea culturii greco-romane şi uciderea păgânilor şi a evreilor a aparţinut creştinilor, indiferent de "natura" dogmei lor: Agora, creştinismul şi Eliade. Abia după 1054 e.n. putem vorbi de catolici versus ortodocşi.
Quatro. Ortodoxismul a fost atât de bine cuplat cu liderii politici încât nici nu a avut oponenţi, cum a avut catolicismul centralizat în jurul papei şi oarecum independent politic în vestul Europei. Pe de altă parte disoluţia dogmatică şi influenţele cultice păgâne din spaţiul est-european precum şi lipsa de cultură a populaţiei nu a favorizat apariţia unei opoziţii viabile. Un alt motiv pentru care ortodoxia nu a avut mari scindări intraconfesionale este "lipsa de interes" a populaţiei pentru actul religios creştin. Acest lucru a dus totodată şi la o indiferenţă faţă de "cunoaştere" aşa cum era ea înţeleasă în evul mediu. În est pur şi simplu nu au putut apare embrionii cunoaşterii ştiinţifice.
Quinto. A existat şi în ortodoxie instituţia sclavagismului (robi mânăstireşti), a exorcizărilor violente (caz recent Tanacu), pedepsirea "necuraţilor" evrei (extrema dreaptă legionară) sau abuzurile economico-legislative (conflictul cu Biserica greco-catolică sau între fracţiunile bisericilor ortodoxe naţionale în funcţie de interesele liderilor politici). Ce trebuie subliniat este că ortodoxia nu a avut niciodată destulă putere pentru a-şi impune punctul de vedere cum a avut catolicismul în vest. Biserica Ortodoxă Română apare ca instituţie abia în 1885 (1872). Dar asta nu înseamnă că e timpul pierdut...
24 februarie 2011
Morala necredinciosului
Motto:
"Comportamentul etic al omului ar trebui bazat doar pe simpatie, educaţie şi legături sociale; nu e nevoie de nici o bază religioasă. Omul s-ar afla într-o poziţie proastă dacă ar trebui constrâns de frica pedepsei şi speranţa răsplatei dupa moarte." - Albert Einstein
Ateismul, lipsa divinităţii ca explicaţie a realităţii obiective, este o metodă de cunoaştere. Când suntem mici deschidem ochii şi vedem camera. Dacă am considera că dincolo de uşă ar fi divinitatea nu am ieşi. Afară, dacă dincolo de deal am considera că este divinitatea, având un răspuns, nu am mai descoperi muntele pe care încă nu îl vedem. La fel se întâmplă cu marea de dincolo de munte, cu cerul, cu acest univers sau cu infimul boson Higs. Unde "trebuie" să fie limita? Nu trebuie să avem o limită. Pentru că putem să ne lipsim de ea. Suntem în stare. De ce? Pentru că am evoluat. Noi, cei de acum, suntem mai performanţi decât cei de dinaintea noastră.
Cât de deficitar este designul unui creator? Este limitat de timp. Dacă ar recrea acelaşi lucru a doua oară cu siguranţă îi va ieşi mai bine. Un alt creator care are şi experienţa primului va fi şi mai performant. De asta nu este nevoie de un creator universal, pentru că oricare altul, viitor, evoluat din baza primului, va face o creaţie mai puţin deficitară.
Ar putea să creeze Dumnezeu un om mai perfect decât a fost Adam? Dar o morală mai bună decât cele 10 porunci?
Aceste paragrafe se doresc a fi o declaraţie de conformitate şi un prolog pentru abordarea de astăzi: moralitatea. Unul dintre prietenii noştri, Syme, a tot scris pe blogul său (http://wordarmy.wordpress.com) despre ideea că ateii nu pot fi morali pentru că nu au repere, acestea fiind eminamente de sorginte religioasă, respectiv face supoziţia că dacă au morală acei oameni nu pot fi atei: http://wordarmy.wordpress.com/2011/02/10/atei-ignoranti-i/.
Eu spusesem într-o postare că "Omul credincios sa aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte."
Syme ripostează în ideea că "dacă un ateu ar vrea să sugereze că oamenii ar trebui să adere la un concept moral numai dacă acesta este dovedit ca adevărat, atunci de ce ar trebui aplicată această regulă numai religioșilor? Pentru că este evident că absolut niciun ateu nu poate consistent din punct de vedere rațional să adere la vreun concept moral pe motiv că acesta este dovedit ca adevărat (în ateism, expresia "concept moral adevărat" este o expresie lipsită de sens)."
Syme face o confuzie imensă între "adevărat" şi "corect". Eu nu am spus concepte morale "adevărate" ci concepte morale "corecte".
Ce însemnă asta? Că acele concepte se pot demonstra, cel puţin teoretic, că nu sunt "corecte", respectiv că sunt greşite. Suferă de principiul de infirmabilitate, pot fi infirmate dacă evoluţiile ulterioare vor demonstra asta sau dacă există dovezi în acest sens. Pentru mine morala este câştigată şi muncită, nu primită din surse presupus divine. Seamănă foarte mult cu ceea ce definim ca fiind cunoaştere ştiinţifică. Teoretizarea stă în picioare şi este reprezentarea "adevărului" atâta timp cât nu sunt aduse dovezi care să o infirme, deşi este astfel structurată încât să i se poată aduce aceste dovezi. Asta nu însemnă că ne bazăm pe ideea că se vor "putea" aduce dovezi, odată ce realitatea împiedică acest lucru.
Abordarea arată ceva de genul: "ateul" consideră că pământul este rotund pentru că are suficiente dovezi, "teistul" crede că pământul este rotund pentru că i s-a comunicat. Înlocuieşte pământul cu un concept moral şi ai o imagine sugestivă.
Definiţie principiu moral corect:
Actul pe care îl facem urmărind un minimum de costuri din bunăstarea cuiva la care nu există un alt act care să aducă o bunăstare mai mare pentru un mai mare număr de indivizi.
De ce principiile morale sunt acte: pentru că solicită şi presupun o acţiune, respectiv un proces de judecare, adică analiză apoi decizie. Morala nu se referă la entităţi de tip matematic, absolute, imuabile, perfecte şi infinite. Dimpotrivă, morala este o componentă umană, un raport de valorizare a contactelor dintre oameni sau dintre oameni şi mediu. De ce totuşi au valoare? Pentru că presupun excludere.
Repet.
Principiul moral corect este actul (procesul decizional ca acţiune) pe care îl facem urmărind un minimum de costuri din bunăstarea cuiva (adică, evaluând starea de bine şi starea de rău) la care nu există un alt act (adică acel principiu, şi numai acela, aici este excluderea valorică) care să aducă o bunăstare mai mare pentru un mai mare număr de indivizi (aici este încă o dimensionare cuantificabilă).
Bunăstare: stare de bine, utilă, lipsă de durere şi aport de plăcere (asta exclude fantezii de tipul explozii, violuri, manifestări de grup impuse da cineva etc).
Un act devine moral corect după ce, comiţându-l, îi putem testa consecinţele. Prin ceea ce am făcut, am produs o creştere a fericirii şi o scădere a suferinţei? Pentru că fericirea este greu cuantificabilă, se pot propune alţi doi indicatori: plăcerea şi utilitatea.
Ştiinţa are ce căuta în morală, pentru că ea este soluţia moral corectă prin care cuantificările stărilor de bine sau de rău se pot apropia de valorile reale, obiective. Ştiinţa nu dictează morala, nu ia decizii cu privire la actele noastre, ci ne ajută pe noi să luăm deciziile morale corecte. Noi, oamenii, suntem capacităţile decizionale. Dar trebuie şi să recunoaştem că purtăm responsabilitatea acestor decizii. Trebuie să lăsăm deoparte religiile ce nu mai au capacitatea de a trasa paradigme corecte moral, umanitatea fiind deja în faţa unor noi provocări. Mai ales că aceste religii sunt pline de soluţii morale defecte ce au ca scop doar prezervarea propriilor interese de idei parazite.
Acest "trebuie" este o necesitate de transformare a noastră şi nu o impunere dintr-un exterior. Dacă nu vom fi în stare, asta e...
PS: De ce un principiu moral "trebuie" să fie un proces? Pentru că directivele ce nu sunt ancorate la o situaţie dată, concretă, sunt doar nişte deziderate fără fond. Abia în relaţie cu realitatea acestea pot deveni "corecte" sau "incorecte", chiar dacă forma lor enunţiativă este aceeaşi. De aici se desprinde şi ideea că inacţiunea este tot un act (o acţiune). Lipsa de reacţie la o anumită situaţie poate fi un act moral corect sau incorect în funcţie de urmările acelei situaţii.
"Comportamentul etic al omului ar trebui bazat doar pe simpatie, educaţie şi legături sociale; nu e nevoie de nici o bază religioasă. Omul s-ar afla într-o poziţie proastă dacă ar trebui constrâns de frica pedepsei şi speranţa răsplatei dupa moarte." - Albert Einstein
Ateismul, lipsa divinităţii ca explicaţie a realităţii obiective, este o metodă de cunoaştere. Când suntem mici deschidem ochii şi vedem camera. Dacă am considera că dincolo de uşă ar fi divinitatea nu am ieşi. Afară, dacă dincolo de deal am considera că este divinitatea, având un răspuns, nu am mai descoperi muntele pe care încă nu îl vedem. La fel se întâmplă cu marea de dincolo de munte, cu cerul, cu acest univers sau cu infimul boson Higs. Unde "trebuie" să fie limita? Nu trebuie să avem o limită. Pentru că putem să ne lipsim de ea. Suntem în stare. De ce? Pentru că am evoluat. Noi, cei de acum, suntem mai performanţi decât cei de dinaintea noastră.
Cât de deficitar este designul unui creator? Este limitat de timp. Dacă ar recrea acelaşi lucru a doua oară cu siguranţă îi va ieşi mai bine. Un alt creator care are şi experienţa primului va fi şi mai performant. De asta nu este nevoie de un creator universal, pentru că oricare altul, viitor, evoluat din baza primului, va face o creaţie mai puţin deficitară.
Ar putea să creeze Dumnezeu un om mai perfect decât a fost Adam? Dar o morală mai bună decât cele 10 porunci?
Aceste paragrafe se doresc a fi o declaraţie de conformitate şi un prolog pentru abordarea de astăzi: moralitatea. Unul dintre prietenii noştri, Syme, a tot scris pe blogul său (http://wordarmy.wordpress.com) despre ideea că ateii nu pot fi morali pentru că nu au repere, acestea fiind eminamente de sorginte religioasă, respectiv face supoziţia că dacă au morală acei oameni nu pot fi atei: http://wordarmy.wordpress.com/2011/02/10/atei-ignoranti-i/.
Eu spusesem într-o postare că "Omul credincios sa aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte."
Syme ripostează în ideea că "dacă un ateu ar vrea să sugereze că oamenii ar trebui să adere la un concept moral numai dacă acesta este dovedit ca adevărat, atunci de ce ar trebui aplicată această regulă numai religioșilor? Pentru că este evident că absolut niciun ateu nu poate consistent din punct de vedere rațional să adere la vreun concept moral pe motiv că acesta este dovedit ca adevărat (în ateism, expresia "concept moral adevărat" este o expresie lipsită de sens)."
Syme face o confuzie imensă între "adevărat" şi "corect". Eu nu am spus concepte morale "adevărate" ci concepte morale "corecte".
Ce însemnă asta? Că acele concepte se pot demonstra, cel puţin teoretic, că nu sunt "corecte", respectiv că sunt greşite. Suferă de principiul de infirmabilitate, pot fi infirmate dacă evoluţiile ulterioare vor demonstra asta sau dacă există dovezi în acest sens. Pentru mine morala este câştigată şi muncită, nu primită din surse presupus divine. Seamănă foarte mult cu ceea ce definim ca fiind cunoaştere ştiinţifică. Teoretizarea stă în picioare şi este reprezentarea "adevărului" atâta timp cât nu sunt aduse dovezi care să o infirme, deşi este astfel structurată încât să i se poată aduce aceste dovezi. Asta nu însemnă că ne bazăm pe ideea că se vor "putea" aduce dovezi, odată ce realitatea împiedică acest lucru.
Abordarea arată ceva de genul: "ateul" consideră că pământul este rotund pentru că are suficiente dovezi, "teistul" crede că pământul este rotund pentru că i s-a comunicat. Înlocuieşte pământul cu un concept moral şi ai o imagine sugestivă.
Definiţie principiu moral corect:
Actul pe care îl facem urmărind un minimum de costuri din bunăstarea cuiva la care nu există un alt act care să aducă o bunăstare mai mare pentru un mai mare număr de indivizi.
De ce principiile morale sunt acte: pentru că solicită şi presupun o acţiune, respectiv un proces de judecare, adică analiză apoi decizie. Morala nu se referă la entităţi de tip matematic, absolute, imuabile, perfecte şi infinite. Dimpotrivă, morala este o componentă umană, un raport de valorizare a contactelor dintre oameni sau dintre oameni şi mediu. De ce totuşi au valoare? Pentru că presupun excludere.
Repet.
Principiul moral corect este actul (procesul decizional ca acţiune) pe care îl facem urmărind un minimum de costuri din bunăstarea cuiva (adică, evaluând starea de bine şi starea de rău) la care nu există un alt act (adică acel principiu, şi numai acela, aici este excluderea valorică) care să aducă o bunăstare mai mare pentru un mai mare număr de indivizi (aici este încă o dimensionare cuantificabilă).
Bunăstare: stare de bine, utilă, lipsă de durere şi aport de plăcere (asta exclude fantezii de tipul explozii, violuri, manifestări de grup impuse da cineva etc).
Un act devine moral corect după ce, comiţându-l, îi putem testa consecinţele. Prin ceea ce am făcut, am produs o creştere a fericirii şi o scădere a suferinţei? Pentru că fericirea este greu cuantificabilă, se pot propune alţi doi indicatori: plăcerea şi utilitatea.
Ştiinţa are ce căuta în morală, pentru că ea este soluţia moral corectă prin care cuantificările stărilor de bine sau de rău se pot apropia de valorile reale, obiective. Ştiinţa nu dictează morala, nu ia decizii cu privire la actele noastre, ci ne ajută pe noi să luăm deciziile morale corecte. Noi, oamenii, suntem capacităţile decizionale. Dar trebuie şi să recunoaştem că purtăm responsabilitatea acestor decizii. Trebuie să lăsăm deoparte religiile ce nu mai au capacitatea de a trasa paradigme corecte moral, umanitatea fiind deja în faţa unor noi provocări. Mai ales că aceste religii sunt pline de soluţii morale defecte ce au ca scop doar prezervarea propriilor interese de idei parazite.
Acest "trebuie" este o necesitate de transformare a noastră şi nu o impunere dintr-un exterior. Dacă nu vom fi în stare, asta e...
PS: De ce un principiu moral "trebuie" să fie un proces? Pentru că directivele ce nu sunt ancorate la o situaţie dată, concretă, sunt doar nişte deziderate fără fond. Abia în relaţie cu realitatea acestea pot deveni "corecte" sau "incorecte", chiar dacă forma lor enunţiativă este aceeaşi. De aici se desprinde şi ideea că inacţiunea este tot un act (o acţiune). Lipsa de reacţie la o anumită situaţie poate fi un act moral corect sau incorect în funcţie de urmările acelei situaţii.
23 februarie 2011
Morală şi intoleranţă
Cu ceva timp în urmă publicasem un articol, Intoleranţa ucide, în care precizam faptul că morala de sorginte religioasă este defectă:
"Omul credincios sa aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte. Şi pentru că o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt (nu pot fi toate ideile religioase valabile) şi rezolvările etice au morala influenţată de aceste credinţe. Astfel se ajunge la acţiuni care altfel ar fi stopate de minţile clare, neinfestate de viruşii religioşi. Dar creierele credincioşilor sunt bolnave şi boala se numeşte "a crede". A crede fără dovezi într-o entitate inexistentă, indiferentă la valorile umane, fie că se numeşte Dumnezeul creştinilor, evreilor sau musulmanilor precum şi oricare dintre celelalte denumiri ale unor iluzorii divinităţi."
Apoi desfăşuram mecanismul prin care în numele credinţei au loc acte de intoleranţă. Acest articol l-am pus drept comentariu la ştirea care l-a generat. Am primit şi câteva răspunsuri, notate cu italic mai jos, celelalte fiind contrarăspunsurile mele.
Tocmai aici e misterul. Că Iisus a fost tolerant, deşi deţinea adevărul, El însuşi fiind Adevărul revelat, Nu şi-a ucis duşmanii, nu a decretat uciderea lor, din contră, i-a iubit şi i-a iertat. Aici e misterul, şi aici e tulburătorul sâmbure de etern, că un creştin adevărat poate iubi dincolo de asemănarea relativă, în virtutea celei paradisiace, care ne face pe toţi fraţi nu după mamă ori după străbuni, ci fraţi după Dumnezeu. Creştinul e fiu al cerului, cu privirea înfiptă în divin, antropos, "cel ce priveşte în sus". Nu are nevoie de dovezi, pentru că relativitatea vieţii lui şi nevoia ontologică a alinierii la absolut e fiinţială, nu impusă, şi nici măcar raţională. Creştinul e liber, pentru că iubeşte. Şi-şi iubeşte chiar şi vrăşmaşii, şi-i binecuvântează chiar şi pe asasinii lui. Şi nu se simte în pericol, pentru că, prietene, unui creştin nu ai ce să-i iei. Au descoperit asta demult, păgânii, constatând că unui creştin poţi să-i iei viaţa, dar nu lumina din priviri. Privirile noastre merg dincolo de coaja timpului în care trăim. Şi, deşi mă înduioşează strâmtoarea lui "nu există decât ceea ce ating şi ceea ce gust" (lumea, ca sumă a simţurilor), deşi mă înduioşează micimea orizontului tău de vedere, zic (cât de naiv este cineva care crede că viaţa e întâmplare?), te iubesc şi te preţuiesc nespus, pentru că până şi tu, profesore de ireligie, eşti fiu al lui Dumnezeu şi fratele meu rătăcit!
Nu este nici un mister în "dragostea" lui Iisus. Dacă plecăm de la conceptul că acesta este parte a divinului ce la un moment dat va aduna toate sufletele la dreapta judecată rezultă că de fapt el nu a dat niciodată înapoi, respectiv că nu a fost niciodată tolerant, doar a lăsat acestă impresie. În realitate acest personaj este construit de folclorul creştin ca fiind o victimă, nedrept ucisă, pentru ca această nedreptate să dea motiv de reacţie. Manipularea tradusă în Biblie duce la impunerea unei "iubiri", cu forţa, la o pervertire a dragostei. Iubirea credinciosului (nu numai a creştinului, nota bene) este identică cu iubirea violatorului faţă de victima sa. Este condescendentă cu privire la opoziţie deoarece credinciosul disconsideră pe necredincios. În realitate nu îl iubeşte, îl execută.
Chiar tu, dragă cavaler, mă alinţi: îmi spui "rătăcit".
Dar mă delimitezi de realii tăi fraţi, biologici. Spui că sunt frate cu tine pentru că sunt "frate după Dumnezeu". În schimb, presupun eu, consideri cimpanzeii ca fiind cu totul altfel decât "noi", deci prea puţin fraţi cu noi. Eu îi includ şi pe ei ca fiindu-mi fraţi, chiar şi peştii sau minunatele gâze îmi sunt fraţi. Pentru că nu mă raportez la divin ci la realitatea obiectivă. Deci limita la care ai putea, cel puţin teoretic, să mă excluzi dintre "fraţii" tăi este foarte aproape. Iar dacă eu susţin că nu suntem fraţi, nefiind creaţi de divinitate, automat mă trimite în opozit, ca reprezentant al diavolului sau ca pericol pentru tine şi sistemul tău de valori. Aşa dispare toleranţa, din prea multă "dragoste"...
Nu pot să nu remarc derapajele logice din mesajul tău. Dacă nici Iisus nu a fost tolerant, atunci înseamnă că după tine albul este negru sau gri şi negrul este alb. Femeii căreia i-a salvat viaţa de la expiere, vameşului, soldaţilor romani care L-au răstignit. Asta înseamnă "niciodată tolerant" pentru tine? Iisus i-a iubit pe toţi, indiferent de etnie, religie, stare materială. Nu cumva te doare că nu a fost tolerant cu păcatul în sine??
Ai creat constraste forţate, cum e cel din al doilea paragraf, creştinului nu îi este frică, pentru că iubeşte toată făptura. Aceasta toată provine de la Dumnezeu, la fel cum fiecare atom din univers (inclusiv al meu sau al tau) provine dintr-un singur punct numit singularitate.
Dacă într-adevăr demersul tău este sincer, te-aş sfătui să te motiveze adevarul, nu minciuna anti-creştină... Ceea ce mă uimeşte este cum nu rataţi cea mai mică ocazie (e.g. un articol fără legătura în cazul ăsta) să săriţi la jugulară împotriva creştinismului. Mai gândiţi-vă cine şi ce vă motivează demersul. Pace vouă!
Am precizat şi acum repet, nu este vorba de creştinism, este vorba de credincioşi, oricare ar fi ei. De sărit la jugulară nu eu sar ci credincioşii (oricare ar fi ei) pentru că nu pot concepe că acea "iubire" pe care ei o declară este de fapt o iluzie construită de religie. Necredinciosul orăcăie de durerea unei "prea mari iubiri" pe care credinciosul i-o dăruieşte împotriva dorinţei sale (ăsta e viol). Şi aici apare, spui tu, păcatul. Păcatul, reţine, este altceva decât morala. Chiar dacă eu sunt moral, sunt totodată şi păcătos, deoarece nu cred în Dumnezei (oricare ar fi ei). Şi aici proclami chiar tu "vestita" toleranţă a lui Iisus - nu a fost tolerant cu pacatul in sine. Adică suntem toleranţi, dar doar cu cei asemeni nouă. Ceva de genul fii ca noi, că altfel... Păi asta e definiţia intoleranţei !!!
Mă iartă, dar nu văd nici o diferenţă între musulmanii din film şi oricare dintre credincioşii celorlalte religii. Atâta doar că ceilalţi nu au avut şi prilejul, încă, de a-şi arăta "toleranţa" faţă de păcat.
Valorile morale creştine sunt europene şi Universal valabile, ceea ce îi seaca foarte tare pe ateişti. Dacă te uiţi aici mai bine, voi, ateiştii, aţi dat năvală cu "toleranţa" voastră anticreştină. Nu noi sărim la jugulară dragă, noi am intrat aici pe o poziţie defensivă care se poate uşor constata. Eu nu te-am obligat să fii creştin ca mine, eu doar mă opun acuzelor şi inepţiilor, tu vrei să mă converteşti la ateism.
Iisus a fost tolerant cu TOATE persoanele, dar nu şi cu păcatul. Este o mare diferenţă pe care nu o vezi. Revenind, necredinţa este un păcat în primul rând prin ceea ce dai dovadă: deformarea, pervertirea adevarului. Iar iubirea, dacă nu este autentică, atunci nu se cheama iubire.
Dacă tu nu poţi să vezi vreo diferenţă între musulmani şi creştini, dacă toţi suntem în aceeaşi oală, te invit atunci să te dai jos din fotoliu şi să te agiti la fel ca aici prin Thailanda sau oricare ţară musulmană: garantat vei constata cât de mare este DIFERENŢA.
Mai întâi că valorile morale acceptate în prezent şi promovate de societatea vestică, euro-americană, nu sunt nici pe departe "creştine", sunt seculare, adică proclamă dreptul fiecăruia de a crede sau nu în vreo religie, subliniind faptul că acest lucru nu trebuie să fie o deosebire. Sau, mă rog, se încearcă asta. De aici pleacă şi toleranţa.
Dacă ar fi fost creştine ar fi proclamat că Iisus deţine adevărul moral, adică ar fi fost ca oricare alte state religioase de tipul Iran sau amărâta Indonezie. Ateismul, şi el, poate fi o religie. Tocmai aici este "farmecul", omul nu trebuie să fie subjugat de credinţe, religii sau ideologii. Pentru că atunci devine credincios. Iar credinciosul este intolerant. Noi trebuie să fim capabili a judeca singuri şi de a deduce valorile morale. Ce trebuie specificat, şi o voi face ori de căte ori e nevoie, este că atunci când moralei câştigate prin cunoaştere şi inteligenţă emoţională şi socială se substituie morala religioasă apare pericolul, respectiv intoleranţa, şi de aici nu mai este decât un pas până la crimă.
Iubirea autentică nu este creştină, este doar iubire. Ce este atât de greu de înţeles?
Eu te oblig să fii ateu? Dar tu eşti de fapt. Atâta doar că mai ai un singur zeu (într-un triumvirat, sic). Când te-ai născut ai fosta ateu. Atâta doar că la tine a prins virusul religios şi încă nu te-ai vindecat. Dar vindecarea nu o face vreun doctor sau vraci, e ca la tutun, te laşi singur sau nu.
Nu are rost să te "convertesc". În "ateism" nu există convertire. Pur şi simplu vei avea atâtea informaţii care să contrazică părerea ta iniţială încât vei începe să judeci cu propriul tău cap. Dar asta cere efort... cum spune motto-ul blogului meu.
Acum, că mi-am făcut şi reclamă, trebuie să spun că am un mare noroc. Nu că trăiesc într-un stat "creştin" (încă nu e, deşi mulţi doresc asta) ci într-unul relativ secular. Sau care se proclamă aşa. Aici cât de cât mai am o şansă la viaţă. Nu-i aşa? Deşi crezi că nu merit, dacă mă trimiţi acolo.
Societatea vestică are puternice rădăcini creştine, în Vatican nu se aplică sharia iar iubirea este de mai multe feluri inclusiv creştină, dar nu are rost să mai batem câmpii, mi-ai răstălmacit cuvintele şi ţi-ai dat gratuit cu părerea despre ceea ce nu sunt.
Dacă în ecuaţia ta creştinismul şi religiile nu au ce căuta pe pamant, atunci nu mai pomeni atâta în sus şi în jos "toleranţă": vă lipseşte cu desăvârşire.
Sper să nu fie prea târzie pentru tine ziua în care vei realiza cât de mult şi inutil te-ai opus Creatorului tau. Peace!
Societatea vestică se bazează pe înţelegerea obiectivă a fenomenelor, pe ştiinţă şi pe morala umanist seculară. Asta îi dă valoare şi un grad sporit de toleranţă, nu creştinismul. Şi da, religiile nu au ce căuta pe pământ, dar nu distrugând credincioşii ci destrămând pseudoadevărurile religioase. Primul dintre ele este cel susţinut de fiecare dintre religii: religia îmbrăţişată de credincios este singura "adevărată" în ochii lui. Asta am precizat mai sus: "o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt". Iar asta duce, repet, la intoleranţă.
Da, credinţa mea o consider "adevarată", corespondent şi tu ai credinţele tale "adevarate". A mea se vrea hristică. A ta,... antihristică?
Secundo, şi aici fii foarte atent, eu nu sunt la concurenţă, eu respect toate celelalte credinţe pacifiste, cu toate similitudinile şi diferenţele lor. Eu nu militez ca tine ca să le pun capăt (tu ai afirmat că religiile trebuie să dispară). Credinţa mea nu o exclude pe a altora, pe cand credinţa ta (ateismul) le exclude pe toate celelalte (tu ai afirmat). Iar de aici îţi rezultă clar in-toleranţa, q.e.d.
Of, greu cu explicatul.
Necredinciosul, recte eu, nu are credinţe, are convingeri. Adică decizii care sunt supuse prezumţiei de a fi greşite. Eu (spun eu pentru simplificare) îmi asum riscul că pot greşi şi că aceste convingeri de care vorbesc sunt personale. Tu, recte credinciosul, consideri că nu poţi greşi. Te consideri "moral" la fel ca interpretarea pe care o dai unor scrieri sfinte. Din acest motiv eu nu pot fi anti, eu doar subliniez inadvertenţele. Şi spun aşa: dacă tu eşti intolerant este pentru că te poţi ascunde după religie. Eu, neavând după ce mă ascunde, nu îmi permit a fi intolerant. Nu pentru că îmi spune cineva, ci pentru că aşa e bine.
Tu ai respect, eu am înţelegere...
...faci o tristă confuzie între moral şi etic. N-o să-ţi ţin cursuri de ermineutică pe-acilea, am treabă la palat, dar o să-ţi explic scurt: morala e mişcarea omului în biologia socială în raport cu normarea revelată de divin. Etica e aceeaşi mişcare în raport cu logica eficienţei sociale. Adică...eu nu fur pentru că e păcat, iar tu nu furi pentru că ţi-e frică de puşcărie. Aşa că, în absenţa lui Dumnezeu, tu nu poţi fi moral, ci doar etic. Aşa erau şi comuniştii..."etica şi echitatea comunistă" niciodată "morala comunistă" - îţi aminteşti? Creştinul nu e niciodată etic. El e moral. Şi tu eşti moral. Şi ştii de ce? Pentru că în tine, plâns şi răbdător, întocmai ca-n mine, Domnul!
Morala pe care credincioşii o practică deoarece nu au alte raportări este cea bazată pe frică (de pedeapsa divină sau socială). Cei care aplică morala dedusă de reperele umanităţii şi ale raţiunii este cea bazată pe înţelegerea fenomenelor. Exemplu: dacă fur şi dacă toată lumea fură nimeni nu mai produce, rezultă că toţi suferim furându-ne unii pe alţii. Un om normal rupe acest lanţ, iar pentru cei care fură în continuare solicită pedepse. Este un pic greu de înţeles deoarece credincioşii se raportează cu instrumente greşite (hermeneutică = tehnică de interpretare a simbolisticii religioase) la ceva ce ar trebui să fie simplu: traiul în comun.
Nu înţeleg de ce amesteci aici comuniştii: vezi Comunismul, o religie.
Mulţumesc pentru faptul că încă mă "ridici" la rangul de parte a divinităţii!
1.Prietene, eu ştiu că te-ai grăbit să dai repede pe google ca să vezi ce tot îndrug eu acolo cu hermineutica... din păcate, dacă nu sapi după informaţii, rămâi cu cojile. Hermineutica nu este o tehnică de interpretare a textelor biblice, aia se numeşte ermineutică exegetică, şi e drept că e prima explicaţie pe care o găseşti prin googăreală. Hermineutica este o ramură ştiinţifică - domeniul tău! - care pregăteşte, prin stabilirea unor principii, valori sau norme interpretative, studiul unei alte ştiinţe. Există şi se predă curs de ermineutică muzicală, lingvistică, a literaturilor comparate, istorică, etc. Nu e o chestie de aia, eclectică şi bisericească, cum crezi matale.
2. N-ai înţeles nimic. Morala şi etica sunt două lucruri diferite. Mere şi pere, fructe, dar diferite. Nu înţelegi de ce amestec comunismul? Ei nu aveau morală. Conceptual, îţi erau superiori. Se prinseseră de diferenţă. Ei erau etici, nu morali. Cum să-ţi explic ca să înţelegi? Uite, mă folosesc de propriul tău exemplu. Creştinul nu fură pentru că se teme de Dumnezeu. Asta înseamnă că se raportează la morală. E persona moralis, cum spuneau filosofii. Cel care nu fură pentru că se teme de societate e etic. Mai sapă, mai citeşte, mai caută. Vezi GORGIAS de Platon, o să te mai limpezeşti.
3. Nu mă mai invita să-ţi citesc blogul.
4. Continui să te iubesc. Nu eu te ridic la rangul de "divinitate", ci ontologia. Prin naştere eşti fiu al cerului. Poţi urla cât vrei că nu-i aşa, poţi să fugi oriunde. Mereu vei fi copil al Domnului.
Sunt greu de cap...
Cel ce nu fură pentru că se teme de legea socială este etic. OK.
Cel ce nu fură pentru că se teme de Dumnezeu este moral. OK.
Cel ce nu fură nu pentru că se teme ci pentru că nu este corect să fure cum este?
Toleranta anticreştină e un model...
...ne-a adus flori,... pe monumente şi în cimitire. Deformezi totul până în absurd. Tu nu ai înţeles nimic din esenţa creştinismului, sau dacă ai înţeles ceva, spune atunci cui îi servesti?
Mi-e milă şi mi-e frică de tine.
Exact ce spuneam mai sus. Credinciosul crede că a lui este dreptatea, fie că se numeşte creştin sau musulman. Dacă îmi pui eticheta de anti... deja ai luat o decizie. De intoleranţă. Iar asta duce la lipsa de informaţie, tu nu mă mai vezi sau nu mă vezi corect. Şi crezi că sunt aservit unora care, bănuieşti tu, sunt împotriva ta. Deja ai luat şi a doua decizie. Te consideri în pericol. Singurul lucru care mai lipseşte este prilejul de a demonstra, definitiv, ca cei din film, adevărata ta "esenţă".
Of! Of! Of!
"Omul credincios sa aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte. Şi pentru că o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt (nu pot fi toate ideile religioase valabile) şi rezolvările etice au morala influenţată de aceste credinţe. Astfel se ajunge la acţiuni care altfel ar fi stopate de minţile clare, neinfestate de viruşii religioşi. Dar creierele credincioşilor sunt bolnave şi boala se numeşte "a crede". A crede fără dovezi într-o entitate inexistentă, indiferentă la valorile umane, fie că se numeşte Dumnezeul creştinilor, evreilor sau musulmanilor precum şi oricare dintre celelalte denumiri ale unor iluzorii divinităţi."
Apoi desfăşuram mecanismul prin care în numele credinţei au loc acte de intoleranţă. Acest articol l-am pus drept comentariu la ştirea care l-a generat. Am primit şi câteva răspunsuri, notate cu italic mai jos, celelalte fiind contrarăspunsurile mele.
Tocmai aici e misterul. Că Iisus a fost tolerant, deşi deţinea adevărul, El însuşi fiind Adevărul revelat, Nu şi-a ucis duşmanii, nu a decretat uciderea lor, din contră, i-a iubit şi i-a iertat. Aici e misterul, şi aici e tulburătorul sâmbure de etern, că un creştin adevărat poate iubi dincolo de asemănarea relativă, în virtutea celei paradisiace, care ne face pe toţi fraţi nu după mamă ori după străbuni, ci fraţi după Dumnezeu. Creştinul e fiu al cerului, cu privirea înfiptă în divin, antropos, "cel ce priveşte în sus". Nu are nevoie de dovezi, pentru că relativitatea vieţii lui şi nevoia ontologică a alinierii la absolut e fiinţială, nu impusă, şi nici măcar raţională. Creştinul e liber, pentru că iubeşte. Şi-şi iubeşte chiar şi vrăşmaşii, şi-i binecuvântează chiar şi pe asasinii lui. Şi nu se simte în pericol, pentru că, prietene, unui creştin nu ai ce să-i iei. Au descoperit asta demult, păgânii, constatând că unui creştin poţi să-i iei viaţa, dar nu lumina din priviri. Privirile noastre merg dincolo de coaja timpului în care trăim. Şi, deşi mă înduioşează strâmtoarea lui "nu există decât ceea ce ating şi ceea ce gust" (lumea, ca sumă a simţurilor), deşi mă înduioşează micimea orizontului tău de vedere, zic (cât de naiv este cineva care crede că viaţa e întâmplare?), te iubesc şi te preţuiesc nespus, pentru că până şi tu, profesore de ireligie, eşti fiu al lui Dumnezeu şi fratele meu rătăcit!
Nu este nici un mister în "dragostea" lui Iisus. Dacă plecăm de la conceptul că acesta este parte a divinului ce la un moment dat va aduna toate sufletele la dreapta judecată rezultă că de fapt el nu a dat niciodată înapoi, respectiv că nu a fost niciodată tolerant, doar a lăsat acestă impresie. În realitate acest personaj este construit de folclorul creştin ca fiind o victimă, nedrept ucisă, pentru ca această nedreptate să dea motiv de reacţie. Manipularea tradusă în Biblie duce la impunerea unei "iubiri", cu forţa, la o pervertire a dragostei. Iubirea credinciosului (nu numai a creştinului, nota bene) este identică cu iubirea violatorului faţă de victima sa. Este condescendentă cu privire la opoziţie deoarece credinciosul disconsideră pe necredincios. În realitate nu îl iubeşte, îl execută.
Chiar tu, dragă cavaler, mă alinţi: îmi spui "rătăcit".
Dar mă delimitezi de realii tăi fraţi, biologici. Spui că sunt frate cu tine pentru că sunt "frate după Dumnezeu". În schimb, presupun eu, consideri cimpanzeii ca fiind cu totul altfel decât "noi", deci prea puţin fraţi cu noi. Eu îi includ şi pe ei ca fiindu-mi fraţi, chiar şi peştii sau minunatele gâze îmi sunt fraţi. Pentru că nu mă raportez la divin ci la realitatea obiectivă. Deci limita la care ai putea, cel puţin teoretic, să mă excluzi dintre "fraţii" tăi este foarte aproape. Iar dacă eu susţin că nu suntem fraţi, nefiind creaţi de divinitate, automat mă trimite în opozit, ca reprezentant al diavolului sau ca pericol pentru tine şi sistemul tău de valori. Aşa dispare toleranţa, din prea multă "dragoste"...
Nu pot să nu remarc derapajele logice din mesajul tău. Dacă nici Iisus nu a fost tolerant, atunci înseamnă că după tine albul este negru sau gri şi negrul este alb. Femeii căreia i-a salvat viaţa de la expiere, vameşului, soldaţilor romani care L-au răstignit. Asta înseamnă "niciodată tolerant" pentru tine? Iisus i-a iubit pe toţi, indiferent de etnie, religie, stare materială. Nu cumva te doare că nu a fost tolerant cu păcatul în sine??
Ai creat constraste forţate, cum e cel din al doilea paragraf, creştinului nu îi este frică, pentru că iubeşte toată făptura. Aceasta toată provine de la Dumnezeu, la fel cum fiecare atom din univers (inclusiv al meu sau al tau) provine dintr-un singur punct numit singularitate.
Dacă într-adevăr demersul tău este sincer, te-aş sfătui să te motiveze adevarul, nu minciuna anti-creştină... Ceea ce mă uimeşte este cum nu rataţi cea mai mică ocazie (e.g. un articol fără legătura în cazul ăsta) să săriţi la jugulară împotriva creştinismului. Mai gândiţi-vă cine şi ce vă motivează demersul. Pace vouă!
Am precizat şi acum repet, nu este vorba de creştinism, este vorba de credincioşi, oricare ar fi ei. De sărit la jugulară nu eu sar ci credincioşii (oricare ar fi ei) pentru că nu pot concepe că acea "iubire" pe care ei o declară este de fapt o iluzie construită de religie. Necredinciosul orăcăie de durerea unei "prea mari iubiri" pe care credinciosul i-o dăruieşte împotriva dorinţei sale (ăsta e viol). Şi aici apare, spui tu, păcatul. Păcatul, reţine, este altceva decât morala. Chiar dacă eu sunt moral, sunt totodată şi păcătos, deoarece nu cred în Dumnezei (oricare ar fi ei). Şi aici proclami chiar tu "vestita" toleranţă a lui Iisus - nu a fost tolerant cu pacatul in sine. Adică suntem toleranţi, dar doar cu cei asemeni nouă. Ceva de genul fii ca noi, că altfel... Păi asta e definiţia intoleranţei !!!
Mă iartă, dar nu văd nici o diferenţă între musulmanii din film şi oricare dintre credincioşii celorlalte religii. Atâta doar că ceilalţi nu au avut şi prilejul, încă, de a-şi arăta "toleranţa" faţă de păcat.
Valorile morale creştine sunt europene şi Universal valabile, ceea ce îi seaca foarte tare pe ateişti. Dacă te uiţi aici mai bine, voi, ateiştii, aţi dat năvală cu "toleranţa" voastră anticreştină. Nu noi sărim la jugulară dragă, noi am intrat aici pe o poziţie defensivă care se poate uşor constata. Eu nu te-am obligat să fii creştin ca mine, eu doar mă opun acuzelor şi inepţiilor, tu vrei să mă converteşti la ateism.
Iisus a fost tolerant cu TOATE persoanele, dar nu şi cu păcatul. Este o mare diferenţă pe care nu o vezi. Revenind, necredinţa este un păcat în primul rând prin ceea ce dai dovadă: deformarea, pervertirea adevarului. Iar iubirea, dacă nu este autentică, atunci nu se cheama iubire.
Dacă tu nu poţi să vezi vreo diferenţă între musulmani şi creştini, dacă toţi suntem în aceeaşi oală, te invit atunci să te dai jos din fotoliu şi să te agiti la fel ca aici prin Thailanda sau oricare ţară musulmană: garantat vei constata cât de mare este DIFERENŢA.
Mai întâi că valorile morale acceptate în prezent şi promovate de societatea vestică, euro-americană, nu sunt nici pe departe "creştine", sunt seculare, adică proclamă dreptul fiecăruia de a crede sau nu în vreo religie, subliniind faptul că acest lucru nu trebuie să fie o deosebire. Sau, mă rog, se încearcă asta. De aici pleacă şi toleranţa.
Dacă ar fi fost creştine ar fi proclamat că Iisus deţine adevărul moral, adică ar fi fost ca oricare alte state religioase de tipul Iran sau amărâta Indonezie. Ateismul, şi el, poate fi o religie. Tocmai aici este "farmecul", omul nu trebuie să fie subjugat de credinţe, religii sau ideologii. Pentru că atunci devine credincios. Iar credinciosul este intolerant. Noi trebuie să fim capabili a judeca singuri şi de a deduce valorile morale. Ce trebuie specificat, şi o voi face ori de căte ori e nevoie, este că atunci când moralei câştigate prin cunoaştere şi inteligenţă emoţională şi socială se substituie morala religioasă apare pericolul, respectiv intoleranţa, şi de aici nu mai este decât un pas până la crimă.
Iubirea autentică nu este creştină, este doar iubire. Ce este atât de greu de înţeles?
Eu te oblig să fii ateu? Dar tu eşti de fapt. Atâta doar că mai ai un singur zeu (într-un triumvirat, sic). Când te-ai născut ai fosta ateu. Atâta doar că la tine a prins virusul religios şi încă nu te-ai vindecat. Dar vindecarea nu o face vreun doctor sau vraci, e ca la tutun, te laşi singur sau nu.
Nu are rost să te "convertesc". În "ateism" nu există convertire. Pur şi simplu vei avea atâtea informaţii care să contrazică părerea ta iniţială încât vei începe să judeci cu propriul tău cap. Dar asta cere efort... cum spune motto-ul blogului meu.
Acum, că mi-am făcut şi reclamă, trebuie să spun că am un mare noroc. Nu că trăiesc într-un stat "creştin" (încă nu e, deşi mulţi doresc asta) ci într-unul relativ secular. Sau care se proclamă aşa. Aici cât de cât mai am o şansă la viaţă. Nu-i aşa? Deşi crezi că nu merit, dacă mă trimiţi acolo.
Societatea vestică are puternice rădăcini creştine, în Vatican nu se aplică sharia iar iubirea este de mai multe feluri inclusiv creştină, dar nu are rost să mai batem câmpii, mi-ai răstălmacit cuvintele şi ţi-ai dat gratuit cu părerea despre ceea ce nu sunt.
Dacă în ecuaţia ta creştinismul şi religiile nu au ce căuta pe pamant, atunci nu mai pomeni atâta în sus şi în jos "toleranţă": vă lipseşte cu desăvârşire.
Sper să nu fie prea târzie pentru tine ziua în care vei realiza cât de mult şi inutil te-ai opus Creatorului tau. Peace!
Societatea vestică se bazează pe înţelegerea obiectivă a fenomenelor, pe ştiinţă şi pe morala umanist seculară. Asta îi dă valoare şi un grad sporit de toleranţă, nu creştinismul. Şi da, religiile nu au ce căuta pe pământ, dar nu distrugând credincioşii ci destrămând pseudoadevărurile religioase. Primul dintre ele este cel susţinut de fiecare dintre religii: religia îmbrăţişată de credincios este singura "adevărată" în ochii lui. Asta am precizat mai sus: "o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt". Iar asta duce, repet, la intoleranţă.
Da, credinţa mea o consider "adevarată", corespondent şi tu ai credinţele tale "adevarate". A mea se vrea hristică. A ta,... antihristică?
Secundo, şi aici fii foarte atent, eu nu sunt la concurenţă, eu respect toate celelalte credinţe pacifiste, cu toate similitudinile şi diferenţele lor. Eu nu militez ca tine ca să le pun capăt (tu ai afirmat că religiile trebuie să dispară). Credinţa mea nu o exclude pe a altora, pe cand credinţa ta (ateismul) le exclude pe toate celelalte (tu ai afirmat). Iar de aici îţi rezultă clar in-toleranţa, q.e.d.
Of, greu cu explicatul.
Necredinciosul, recte eu, nu are credinţe, are convingeri. Adică decizii care sunt supuse prezumţiei de a fi greşite. Eu (spun eu pentru simplificare) îmi asum riscul că pot greşi şi că aceste convingeri de care vorbesc sunt personale. Tu, recte credinciosul, consideri că nu poţi greşi. Te consideri "moral" la fel ca interpretarea pe care o dai unor scrieri sfinte. Din acest motiv eu nu pot fi anti, eu doar subliniez inadvertenţele. Şi spun aşa: dacă tu eşti intolerant este pentru că te poţi ascunde după religie. Eu, neavând după ce mă ascunde, nu îmi permit a fi intolerant. Nu pentru că îmi spune cineva, ci pentru că aşa e bine.
Tu ai respect, eu am înţelegere...
...faci o tristă confuzie între moral şi etic. N-o să-ţi ţin cursuri de ermineutică pe-acilea, am treabă la palat, dar o să-ţi explic scurt: morala e mişcarea omului în biologia socială în raport cu normarea revelată de divin. Etica e aceeaşi mişcare în raport cu logica eficienţei sociale. Adică...eu nu fur pentru că e păcat, iar tu nu furi pentru că ţi-e frică de puşcărie. Aşa că, în absenţa lui Dumnezeu, tu nu poţi fi moral, ci doar etic. Aşa erau şi comuniştii..."etica şi echitatea comunistă" niciodată "morala comunistă" - îţi aminteşti? Creştinul nu e niciodată etic. El e moral. Şi tu eşti moral. Şi ştii de ce? Pentru că în tine, plâns şi răbdător, întocmai ca-n mine, Domnul!
Morala pe care credincioşii o practică deoarece nu au alte raportări este cea bazată pe frică (de pedeapsa divină sau socială). Cei care aplică morala dedusă de reperele umanităţii şi ale raţiunii este cea bazată pe înţelegerea fenomenelor. Exemplu: dacă fur şi dacă toată lumea fură nimeni nu mai produce, rezultă că toţi suferim furându-ne unii pe alţii. Un om normal rupe acest lanţ, iar pentru cei care fură în continuare solicită pedepse. Este un pic greu de înţeles deoarece credincioşii se raportează cu instrumente greşite (hermeneutică = tehnică de interpretare a simbolisticii religioase) la ceva ce ar trebui să fie simplu: traiul în comun.
Nu înţeleg de ce amesteci aici comuniştii: vezi Comunismul, o religie.
Mulţumesc pentru faptul că încă mă "ridici" la rangul de parte a divinităţii!
1.Prietene, eu ştiu că te-ai grăbit să dai repede pe google ca să vezi ce tot îndrug eu acolo cu hermineutica... din păcate, dacă nu sapi după informaţii, rămâi cu cojile. Hermineutica nu este o tehnică de interpretare a textelor biblice, aia se numeşte ermineutică exegetică, şi e drept că e prima explicaţie pe care o găseşti prin googăreală. Hermineutica este o ramură ştiinţifică - domeniul tău! - care pregăteşte, prin stabilirea unor principii, valori sau norme interpretative, studiul unei alte ştiinţe. Există şi se predă curs de ermineutică muzicală, lingvistică, a literaturilor comparate, istorică, etc. Nu e o chestie de aia, eclectică şi bisericească, cum crezi matale.
2. N-ai înţeles nimic. Morala şi etica sunt două lucruri diferite. Mere şi pere, fructe, dar diferite. Nu înţelegi de ce amestec comunismul? Ei nu aveau morală. Conceptual, îţi erau superiori. Se prinseseră de diferenţă. Ei erau etici, nu morali. Cum să-ţi explic ca să înţelegi? Uite, mă folosesc de propriul tău exemplu. Creştinul nu fură pentru că se teme de Dumnezeu. Asta înseamnă că se raportează la morală. E persona moralis, cum spuneau filosofii. Cel care nu fură pentru că se teme de societate e etic. Mai sapă, mai citeşte, mai caută. Vezi GORGIAS de Platon, o să te mai limpezeşti.
3. Nu mă mai invita să-ţi citesc blogul.
4. Continui să te iubesc. Nu eu te ridic la rangul de "divinitate", ci ontologia. Prin naştere eşti fiu al cerului. Poţi urla cât vrei că nu-i aşa, poţi să fugi oriunde. Mereu vei fi copil al Domnului.
Sunt greu de cap...
Cel ce nu fură pentru că se teme de legea socială este etic. OK.
Cel ce nu fură pentru că se teme de Dumnezeu este moral. OK.
Cel ce nu fură nu pentru că se teme ci pentru că nu este corect să fure cum este?
Toleranta anticreştină e un model...
...ne-a adus flori,... pe monumente şi în cimitire. Deformezi totul până în absurd. Tu nu ai înţeles nimic din esenţa creştinismului, sau dacă ai înţeles ceva, spune atunci cui îi servesti?
Mi-e milă şi mi-e frică de tine.
Exact ce spuneam mai sus. Credinciosul crede că a lui este dreptatea, fie că se numeşte creştin sau musulman. Dacă îmi pui eticheta de anti... deja ai luat o decizie. De intoleranţă. Iar asta duce la lipsa de informaţie, tu nu mă mai vezi sau nu mă vezi corect. Şi crezi că sunt aservit unora care, bănuieşti tu, sunt împotriva ta. Deja ai luat şi a doua decizie. Te consideri în pericol. Singurul lucru care mai lipseşte este prilejul de a demonstra, definitiv, ca cei din film, adevărata ta "esenţă".
Of! Of! Of!
22 februarie 2011
"Daţi un leu pentru Dumnezeu"
Patrick Andre de Hillerin a scris atât de bine (http://catavencu.ro/dati-un-leu-pentru-dumnezeu-41016) încât am avut crezut că voi avea orgasm. Din păcate umorul e departe, zâmbetul mi-a-ngheţat într-un rictus şi nodul din gât e tare şi greu.
Dormeam. Mă culcasem într-un stat laic. Imperfect, dar laic. Parlamentarii încă nu erau nevoiţi să urce pe munte pentru a primi pe tăbliţe legile pe care să le voteze. Îngerul Gibreel încă nu-l atrăgea pe şeful statului după stânci pentru a-i dicta decrete. Dacă vedeai 13 bărbaţi la o masă, puteai crede că sărbătoresc o zi de naştere sau se uită la un meci de fotbal, nu că beau sânge şi mănâncă trup.
Dar, în timp ce dormeam, lucrurile s-au schimbat. O voce mi-a poruncit să mă scociorăsc prin buzunare, să iau tot ce găsesc şi să merg să donez pentru casa Lui. Când m-am trezit, statul meu laic făcea la fel. De fapt, făcea asta de ani buni de zile, da’ mie uitase să-mi spună sau îmi spunea cu jumătate de gură.
Acum câţiva ani, Guvernul a dat Bisericii 11 hectare, dintre care o parte în litigiu, pentru a construi pe ele Catedrala Mântuirii Neamului. 11 hectare care, la acea vreme, valorau la preţul pieţei peste 200 de milioane de euro. A şaptea parte din banii luaţi pe Petrom, de exemplu, sau un sfert dintr-o tranşă de la FMI. Şi nu este tot, căci Guvernul a tot continuat să dea unei organizaţii private bani peste bani pentru a-şi construi un sediu de reprezentare. Sau cum s-o numi chestia aia enormă, ce ar trebui să adăpostească 125.000 de oameni.
Catedrala duce, cu tot cu teren, undeva pe la 400 de milioane de euro. Enormă investiţie pentru statul român, suportabilă pentru BOR, ale cărei pasive şi active sunt estimate la aproximativ 9.000.000.000 de euro. Deşi nu-şi permite, moralmente vorbind, statul român a contribuit deja cu mai bine de jumătate din sumă. Asta în condiţiile în care suntem, vă reamintesc, un stat laic. Stat laic în care BOR-ul a devenit stat el însuşi. Stat care îşi revendică monopoluri, stat care dă amenzi dacă arzi alte lumânări decât cele făcute de el, stat care nu plăteşte impozite, stat care refuză să înapoieze proprietăţi ale altor culte. Stat ortodox în mijlocul unui stat laic.
Dar BOR nu-i ajunge că noi, contribuabilii, indiferent de religie sau confesiune, plătim mai mult salariile clericilor şi personalului neclerical ortodox decât ale altora. Nu-i ajunge că sunt oraşe întregi în care nici măcar lumânări decorative nu se pot cumpăra fără aprobarea Bisericii. Acum lansează şi colectă naţională pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă ar fi o operă de artă, aşa cum este Sagrada Familia, aş fi primul care aş băga mâna în buzunar şi v-aş ruga să faceţi la fel. Dar nu este. Este Casa Poporului în formă de cruce, cu nişte chiftele aurite puse deasupra. Într-un fel, nu-i rău că două monstruozităţi arhitectonice se vor afla una lângă alta. Poate, într-o zi, vom face un parc tematic. Zeci de hectare pline de construcţii megalomane, kitschoase, şi multe avioane pline de terorişti islamici care să încerce să le dărâme. Vrei să te joci de-a hashashim-ul? Vrei să fii fedayn pentru trei ore? Nici o problemă. Vii la Bucureşti, ţi se pune la dispoziţie un avion şi te repezi cu el în simbolurile înapoierii: Parlamentul şi Mega-Biserica. Dacă reuşeşti să le dărâmi, cu atât mai bine. Tu-ţi iei cele 40 de virgine, iar noi luăm munca de la capăt. Şi poate, de data asta, vom avea şi noi dreptul să ne spunem părerea asupra acestor inutilităţi costisitoare.
Pentru că noi toţi suntem, se zice, făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului. Prin acest proiect şi prin această colectă, Biserica şi statul ne cam iau de fraieri. Să însemne asta că-l iau de fraier pe însuşi cel după chipul şi asemănarea căruia am fost făcuţi?
No comment...
Dormeam. Mă culcasem într-un stat laic. Imperfect, dar laic. Parlamentarii încă nu erau nevoiţi să urce pe munte pentru a primi pe tăbliţe legile pe care să le voteze. Îngerul Gibreel încă nu-l atrăgea pe şeful statului după stânci pentru a-i dicta decrete. Dacă vedeai 13 bărbaţi la o masă, puteai crede că sărbătoresc o zi de naştere sau se uită la un meci de fotbal, nu că beau sânge şi mănâncă trup.
Dar, în timp ce dormeam, lucrurile s-au schimbat. O voce mi-a poruncit să mă scociorăsc prin buzunare, să iau tot ce găsesc şi să merg să donez pentru casa Lui. Când m-am trezit, statul meu laic făcea la fel. De fapt, făcea asta de ani buni de zile, da’ mie uitase să-mi spună sau îmi spunea cu jumătate de gură.
Acum câţiva ani, Guvernul a dat Bisericii 11 hectare, dintre care o parte în litigiu, pentru a construi pe ele Catedrala Mântuirii Neamului. 11 hectare care, la acea vreme, valorau la preţul pieţei peste 200 de milioane de euro. A şaptea parte din banii luaţi pe Petrom, de exemplu, sau un sfert dintr-o tranşă de la FMI. Şi nu este tot, căci Guvernul a tot continuat să dea unei organizaţii private bani peste bani pentru a-şi construi un sediu de reprezentare. Sau cum s-o numi chestia aia enormă, ce ar trebui să adăpostească 125.000 de oameni.
Catedrala duce, cu tot cu teren, undeva pe la 400 de milioane de euro. Enormă investiţie pentru statul român, suportabilă pentru BOR, ale cărei pasive şi active sunt estimate la aproximativ 9.000.000.000 de euro. Deşi nu-şi permite, moralmente vorbind, statul român a contribuit deja cu mai bine de jumătate din sumă. Asta în condiţiile în care suntem, vă reamintesc, un stat laic. Stat laic în care BOR-ul a devenit stat el însuşi. Stat care îşi revendică monopoluri, stat care dă amenzi dacă arzi alte lumânări decât cele făcute de el, stat care nu plăteşte impozite, stat care refuză să înapoieze proprietăţi ale altor culte. Stat ortodox în mijlocul unui stat laic.
Dar BOR nu-i ajunge că noi, contribuabilii, indiferent de religie sau confesiune, plătim mai mult salariile clericilor şi personalului neclerical ortodox decât ale altora. Nu-i ajunge că sunt oraşe întregi în care nici măcar lumânări decorative nu se pot cumpăra fără aprobarea Bisericii. Acum lansează şi colectă naţională pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă ar fi o operă de artă, aşa cum este Sagrada Familia, aş fi primul care aş băga mâna în buzunar şi v-aş ruga să faceţi la fel. Dar nu este. Este Casa Poporului în formă de cruce, cu nişte chiftele aurite puse deasupra. Într-un fel, nu-i rău că două monstruozităţi arhitectonice se vor afla una lângă alta. Poate, într-o zi, vom face un parc tematic. Zeci de hectare pline de construcţii megalomane, kitschoase, şi multe avioane pline de terorişti islamici care să încerce să le dărâme. Vrei să te joci de-a hashashim-ul? Vrei să fii fedayn pentru trei ore? Nici o problemă. Vii la Bucureşti, ţi se pune la dispoziţie un avion şi te repezi cu el în simbolurile înapoierii: Parlamentul şi Mega-Biserica. Dacă reuşeşti să le dărâmi, cu atât mai bine. Tu-ţi iei cele 40 de virgine, iar noi luăm munca de la capăt. Şi poate, de data asta, vom avea şi noi dreptul să ne spunem părerea asupra acestor inutilităţi costisitoare.
Pentru că noi toţi suntem, se zice, făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului. Prin acest proiect şi prin această colectă, Biserica şi statul ne cam iau de fraieri. Să însemne asta că-l iau de fraier pe însuşi cel după chipul şi asemănarea căruia am fost făcuţi?
No comment...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)